Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 114/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 114/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 114/A

Ședința publică din 27.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. P. M.

JUDECĂTOR – B. F. V.

GREFIER – O. I. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de partea civilă G. A. F. împotriva sentinței penale nr. 692/22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 19.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a stabilit termen de pronunțare, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, la data de 27.01.2016, iar astăzi:

CURTEA

Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.603 din 22.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864 a fost admisă acțiunea civilă a S. C. de Urgență București și a fost obligat inculpatul V. C. C. la plata către această parte civilă a sumei de 7.275,84 lei, precum și dobânda legală de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părților civile (2.879,69 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă P. E. și 4.396,15 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă G. A. F.).

În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. F. și a fost obligat inculpatul V. C. C. la plata sumei de 30.000 Euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

S-a luat act de tranzacția (înregistrată sub nr. 4735/28.04.2014) încheiată între Societatea A. – R. ASTRA S.A. și partea civilă P. E. și a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. E. față de inculpatul V. C. C..

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto Societatea A. – R. ASTRA S.A. la plata tuturor sumelor de bani la care a fost obligat inculpatul către părțile civile.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul V. C. C. la plata către stat a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 14.09.2011, sub nr._/299/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatului V. C. C., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 V.C.p. și art. 184 alin. 2, alin. 4 V.C.p. cu aplic. art. 33 lit. b V.C.p.

În cursul urmăririi penale s-a reținut că la data de 17.10.2006, în jurul orelor 19:30, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare B-6566-07/06, în timp ce se deplasa pe banda 1 de pe .. Jiului către Piața Pieței Libere, inculpatul V. C. C. a acroșat pe trecere de pietoni pe partea vătămată P. E., căreia i-a produs leziuni ce au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, și pe partea vătămată G. A. F., căreia i-a produs leziuni ce au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, declarații părți vătămate, declarații inculpat, rapoarte de expertiză medico-legale, avizele Comisiei de Avizare și Control din cadrul INML, avizele Comisiei Superioare din cadrul INML, raport de expertiză tehnică auto, opinie separată la raport de expertiză tehnică auto, lămuriri suplimentare la raportul de expertiză tehnică auto, adrese S. C. de Urgență București, poliță de asigurare de răspundere civilă auto, contract individual de muncă.

Prin sentința penală nr. 361/28.03.2012, pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București, în dosar nr._/299/2011, definitivă prin respingerea recursului, s-a dispus condamnarea inc. V. C. C. la pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de vătămare corporală gravă, prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 V.C.p. și art. 184 alin. 2, alin. 4 V.C.p. cu aplic. art. 33 lit. b V.C.p.

În sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 17.10.2006, în jurul orelor 19:30, în timp ce conducea autovehiculul marca VW Polo cu număr de înmatriculare B-6566-07/06 pe ., dinspre . Pieței Libere, întrucât nu a respectat semnificația ,,Trecere de pietoni”, a accidentat persoanele vătămate P. E., cauzând leziuni care au necesitat un nr. de 55 de zile de îngrijiri medicale, și G. A. F., cauzând leziuni care au necesitat un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile în care persoanele vătămate se deplasau regulamentar pe trecerea de pietoni.

Atât S. C. de Urgență București (în cursul urmăririi penale), cât și cele două persoane vătămate, s-au constituit părți civile în cursul procesului penal, partea civilă P. E. cu suma de 30.000 Euro, partea civilă G. A. cu suma de 120.000 Euro cu titlu de daune materiale (500 Euro lunar pentru o perioadă de 20 de ani întrucât a rămas cu afecțiuni permanente la nivelul ochilor și șoldului, afecțiuni care necesită tratamente și chiar intervenții chirurgicale periodice) și suma de 30.000 Euro cu titlu de daune morale.

Prin hotărârea de condamnare, în baza art. 320¹ alin. 5 V.C.p.p., instanța a dispus disjungerea laturii civile și soluționarea separată a acesteia. Astfel, s-a format dosarul nr._ . La termenul de judecată din data de 18.04.2012, în baza art. 19 alin. 2 V.C.p.p., instanța a dispus suspendarea judecății privind soluționarea laturii civile, până la rămânerea definitive a hotărârii prin care s-a soluționat latura penală a cauzei.

La termenul de judecată din data de 10.04.2013, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 361/28.03.2012, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.

În cursul cercetării judecătorești, în dosarul nr._, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații inculpat, declarații părți civile G. A. F. și P. E., declarații martori G. V., N. R. V., P. M. P., înscrisuri.

Persoana vătămată G. A. F. a depus la dosar înscrisuri.

În cauză s-a dispus și efectuarea unei noi expertize medico-legale cu privire la leziunile suferite de persoana vătămată G. A. F., la dosar fiind depus raportul de Nouă Expertiză Medico – Legală – Completare nr. A_ /2013 din data de 13.11.2013.

De asemenea, în cursul judecății, a fost depusă o tranzacție încheiată între partea civilă P. E. și asigurătorul ASTRA ASIGURĂRI, partea civilă arătând că nu mai are niciun fel de pretenții și că este de acord să fie despăgubită de asigurător cu suma de 40.000 lei ca urmare a vătămării sale în accidentul rutier din data de 17.10.2006 de către inculpatul V. C. C..

Prin sentința penală nr. 451/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în temeiul art. 25 din Codul de procedură penală intrat în vigoare la data de 01.02.2015 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din același act normativ, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile, constatându-se dezincriminată fapta de vătămare corporală din culpă în forma comisă de inculpatul V. C. C..

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel partea civilă G. A. F..

Prin Decizia penală nr. 925/02.09.2014 a Curții de Apel București – Secția I penală, a fost admis apelul declarat de această parte civilă, au fost extinse efectele acestuia și asupra părții civile P. E., a fost desființată în totalitate sentința penală apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că raportat la soluția de condamnare a inculpatului pe latura penală și la soluția de disjungere a acțiunii civile, prima instanță era obligată să soluționeze acțiunea civilă, la momentul pronunțării nefiind dată nicio soluție de achitare, iar instanța nu avea prerogativa de a se pronunța asupra dezincriminării faptei penale, aspect care excede soluționării laturii civile a cauzei și care putea fi soluționată de instanță doar în cadrul procedurii reglementate de art. 595 din Codul de procedură penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în vederea rejudecării laturii civile a cauzei sub nr._ din data de 17.07.2015.

În rejudecare, s-a procedat la audierea părții civile G. A. F. care și-a menținut cererea de constituire parte civilă formulată inițial în prima fază procesuală, menținând toate declarațiile date în cauză până în prezent.

De asemenea, partea civilă G. A. F. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse în prima fază procesuală.

Analizând ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința penală nr. 361/28.03.2012, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul București la data de 29.10.2012, inculpatul V. C. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare, cu suspendare condiționată, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsită de art.184 alin.1 și 3 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 320¹ alin.7 C.proc.pen. (persoană vătămată P. E.) și de art. 184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 320¹ alin.7 C.proc.pen (în cazul persoanei vătămate G. A. F.).

În sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 17.10.2006, în jurul orelor 19:30, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare B-6566-07/06, în timp ce se deplasa pe banda 1 de pe .. Jiului către Piața Pieței Libere, a acroșat pe trecerea de pietoni pe partea vătămată P. E., căreia i-a produs leziuni ce au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, și pe partea vătămată G. A. F., căreia i-a produs leziuni ce au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale.

În acest context, instanța a reținut că, în soluționarea laturii civile au fost incidente dispozițiile art. 28 din Codul de procedură penală conform cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (și penale) care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele:

1)Partea civilă S. Universitar de Urgență București a depus cerere de constituire parte civilă, în cursul urmăririi penale, cu suma de 7.275,84 lei, precum și dobânda legală de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părților civile (2.879,69 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă P. E. și 4.396,15 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă G. A. F.).

Deși prin Decizia penală nr. 925/02.09.2014 a Curții de Apel București – Secția I penală nu s-a dispus extinderea efectelor apelului și cu privire la această parte civilă, s-a menționat că se desființează în totalitate sentința penală atacată, motiv pentru care instanța de fond a reținut că este învestită și cu soluționarea acțiunii civile exercitate de S. Universitar de Urgență București.

Din înscrisurile depuse de S. Universitar de Urgență București reies în mod clar intervențiile la care au fost supuse persoanele vătămate, analizele medicale pe care le-au efectuat în perioada spitalizării și tratamentul administrat, iar din decontul cheltuielilor transmis de aceeași instituție reiese fără dubiu cuantumul prejudiciului suferit de către această parte civilă, respectiv suma de 2.879,69 lei pentru partea civilă P. E. și 4.396,15 lei pentru partea civilă G. A. F. – cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea acestora, astfel încât acțiunea civilă promovată de S. Universitar de Urgență București a fost pe deplin dovedită și urmează ca instanța să o admită.

Astfel, având în vedere cele de mai sus, inclusiv considerentele cuprinse în sentința penală de condamnare a inculpatului, definitivă și cu autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și la persoana inculpatului, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute în art. 998 – art. 999 din Codul civil din 1864 (aplicabil în cauză prin raportate la data producerii accidentului rutier – 17.10.2006): fapta ilicită – în cauza de față infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea civilă, cert și nereparat întrucât cheltuielile pentru spitalizarea persoanei vătămate au fost plătite în avans de partea civilă S. Universitar de Urgență București care nu a recuperat până în prezent respectiva sumă de bani, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, vinovăția sub forma culpei în ceea ce-l privește pe inculpatul V. C. C..

În ceea ce privește persoanele care trebuie să achite cuantumul prejudiciului către partea civilă S. Universitar de Urgență Elias, instanța a reținut că inculpatul este cel care poate fi obligat la achitarea acestui cuantum având în vedere că s-a stabilit vinovăția acestuia pe latura penală.

Astfel, instanța a reținut că în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, inculpatul are obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor ca urmare a faptelor culpabile ale altor persoane – în speță inculpatul.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în baza art. art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864 a admis acțiunea civilă a Spitalului Universitar de Urgență București și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 7.275,84 lei, precum și dobânda legală de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părților civile (2.879,69 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă P. E. și 4.396,15 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă G. A. F.).

2)Cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. E., instanța a reținut următoarele:

Din raportul de expertiză medico-legală nr. A_ din data de 23.05.2007 a rezultat că persoana vătămată P. E. a suferit leziuni care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale. Prin avizul nr. E_ din data de 04.07.2007, Comisia de Avizare și Control din cadrul INML a recomandat completarea raportului de expertiză medico-legală nr. A_ . Raportul de expertiză medico-legală – completare atestă că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un nr. de 55 de zile de îngrijiri medicale. Concluziile raportului de expertiză medico-legală – completare au fost avizate de către Comisia de Avizare și Control din cadrul INML și de către Comisia Superioară din cadrul INML. În cursul cercetării judecătorești, persoana vătămată nu a contestat concluziile ultimului raport efectuat în cursul urmăririi penale și nici nu a depus înscrisuri medicale noi, care să releve necesitatea întocmirii unui nou raport.

Cu toate că partea civilă P. E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 Euro, în cursul judecății (în primul ciclu procesual) a încheiat o tranzacție cu asigurătorul ASTRA ASIGURĂRI, partea civilă arătând în cuprinsul acesteia că nu mai are niciun fel de pretenții în cauză, arătând că este de acord să fie despăgubită de asigurător cu suma de 40.000 lei ca urmare a vătămării sale în accidentul rutier din data de 17.10.2006 de către inculpatul V. C. C..

Pentru aceste motive, instanța a luat act de încheierea tranzacției si in consecință (având în vedere că partea vătămată a declarat în cuprinsul tranzacției că nu mai are nicio pretenție în cauză, deși tranzacția nu a fost încheiată și cu inculpatul), va respinge acțiunea civilă exercitată de această parte civilă față de inculpat.

3)Cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă G. A. F., instanța a reținut că a suferit leziuni care au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. A1/3150/25.05.2007 (raport existent în dosarul de urmărire penală), raport care a fost refăcut. Noul raport de expertiză nr. A5/8404/19.03.2008 atestă că persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale. Acest raport a fost avizat de către Comisia de Avizare și Control din cadrul INML și de către Comisia Superioară din cadrul INML. Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, la solicitarea persoanei vătămate, instanța a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală. Din raportul de Nouă Expertiză Medico – Legală – Completare nr. A_ /2013 din data de 13.11.2013 a rezultat că persoana vătămată G. A. prezintă actual status după paralizie traumatică de nerv III ochi drept operată (în septembrie 2009) cu restaurarea parțială a vederii binoculare, respectiv menținerea diplopiei în versiile laterale. De asemenea, prezintă coxatroză secundară postfractură de cotil drept cu deplasare, diagnosticată clinic, aspectul radoiologic fiind de fractură vicios consolidată ram ischiopubian drept, osificare heterotopă ram ischiopubian contur inferior medial, fractură cotil drept consolidată cu condensarea plafonului cotilului și pensarea spațiului coxo – femural în porțiunea supero – internă a cotilului.

Raportul de nouă expertiză medico-legală completare nr. A_ /28.10.2013, avizat de către Comisia de Avizare și Control în data de 13.11.2013 a atestat că afecțiunile diagnosticate nu se constituie în infirmitate fizică posttraumatică. Deși partea civilă a contestat concluziile acestui din urmă raport de expertiză, totuși instanța, în primul ciclu procesual, a respins obiecțiunile, cu argumentele care se regăsesc în încheierea de la termenul de judecată din data de 18.12.2013. În ceea ce privește susținerile părții că medicii legiști au întocmit raportul de nouă expertiză medico-legală completare nr. A_ /28.10.2013 fără a respecta criteriile medico-legale, instanța nu a putut fi de acord cu aceste susțineri, deoarece Comisia de Avizare și Control, atunci când a validat concluziile raportului, a verificat implicit aceste aspecte.

Instanța a reținut că în rejudecare partea civilă, la interpelarea succesivă a instanței de judecată, în final, a solicitat dosar încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse în primul ciclu procesual (în cadrul probei cu înscrisuri instanța urmând să aprecieze că se încadrează și Raportul de nouă expertiză medico-legală completare nr. A_ /28.10.2013).

Apărătorul ales al părții civile în mod greșit a apreciat că instanța va avea în vedere, cu ocazia deliberării, și celelalte mijloace de probă administrate – declarațiile martorilor propuși de partea civilă în primul ciclu procesual. Astfel, instanța de control judiciar, prin Decizia penală nr. 925/02.09.2014 a Curții de Apel București – Secția I penală nu a arătat care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul, motiv pentru care în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 424 alin. (4) din Codul de procedură penală care prevăd că în acest caz toate actele procedurale sunt desființate de drept.

În acest context, instanța nu poate avea în vedere, cu prilejul deliberării, declarațiile martorilor care au fost audiați în faza de judecată în dosarul nr._ .

Raportat la normele legale incidente - art. 998 – art. 999 din Codul civil din 1864 (aplicabil prin raportate la data producerii accidentului rutier – 17.10.2006), instanța a apreciat că au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute în aceste texte legale: fapta ilicită – în cauza de față infracțiunea de vătămare corporală din culpă care a fost dedusă judecății – persoană vătămată G. A. felicia, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea civilă – victimă a infracțiunii în cuantumul ce se va arăta ulterior, cert și nereparat întrucât persoana vătămată nu a recuperat până în prezent respectiva sumă de bani, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, vinovăția sub forma culpei în ceea ce-l privește pe inculpatul V. C. C..

Din situația de fapt reținută de instanța penală care a dispus condamnarea inculpatului, a reieșit că la data de 17.10.2006, în jurul orelor 19:30, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare B-6566-07/06, în timp ce se deplasa pe banda 1 de pe . Pieței Libere, a acroșat pe trecerea de pietoni pe persoana vătămată G. A. F., căreia i-a produs leziuni ce au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale. Potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală completare nr. A_ /28.10.2013, avizat de către Comisia de Avizare și Control în data de 13.11.2013, afecțiunile diagnosticate nu se constituie în infirmitate fizică posttraumatică.

În aceste condiții, instanța a reținut că prin fapta inculpatului din data de 17.10.2006, din culpa exclusivă a acestuia, s-a cauzat accidentarea părții civile G. A. F., aceasta suferind leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat un nr. de 80 - 90 zile de îngrijiri medicale, fără însă ca afecțiunile diagnosticate să constituie infirmitate fizică posttraumatică.

S-a constatat, urmare a accidentului a cărui victimă a fost, partea civilă a îndurat suferințe fizice moderate, dar mai ales psihice, incontestabile, iar în prezent, s-a stabilit, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în anul 2013, persoana vătămată G. A. prezintă actual status după paralizie traumatică de nerv III ochi drept operată (în septembrie 2009) cu restaurarea parțială a vederii binoculare, respectiv menținerea diplopiei în versiile laterale. De asemenea, prezintă coxatroză secundară postfractură de cotil drept cu deplasare, diagnosticată clinic, aspectul radoiologic fiind de fractură vicios consolidată ram ischiopubian drept, osificare heterotopă ram ischiopubian contur inferior medial, fractură cotil drept consolidată cu condensarea plafonului cotilului și pensarea spațiului coxo – femural în porțiunea supero – internă a cotilului.

În stabilirea cuantumului concret al despăgubirii morale la plata căreia va fi obligat inculpatul către partea civilă, instanța a avut în vedere actele medicale coroborate cu declarația părții civile.

Prin urmare, prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în suferințele cauzate de leziunile traumatice provocate prin respectivul incident (suferințe care se resimt și în prezent, existând posibilitatea ca partea vătămată să sufere și alte operații în viitor, potrivit declarațiilor sale, coroborat cu faptul că vederea binoculară a fost restaurată parțial, potrivit concluziilor medico – legale, chiar dacă acest aspect nu se constituie în infirmitate permanentă). Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit dezvoltarea echilibrată și armonioasă a persoanei căreia accidentul i-a provocat nu numai leziuni fizice, cât mai ales tulburări psihice și emoționale datorate șocului posttraumatic. În ceea ce privește suma solicitată de partea civilă cu titlu de daunele morale, instanța reține că aceste daune morale sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferinței părții civile. Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele, dar și măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional. Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța apreciază că - în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia astfel cum acestea au fost arătate în considerentele anterioare, și statuând în echitate - suma de 30.000 Euro, astfel cum a fost solicitată de partea civilă, constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, fără a se putea reține că acordarea acestei sume de bani s-ar transforma într-o cale de îmbogățire fără justă cauză cum susține asigurătorul de răspundere civilă delictuală.

În ceea ce privește prejudiciul material solicitat de partea civilă – suma totală de 120.000 Euro (500 de Euro lunar, pe o perioadă de 20 de ani), instanța a reținut următoarele:

Spre deosebire de prejudiciul moral, prejudiciul material trebuie dovedit prin înscrisuri (și în completare cu martori). Partea civilă nu a depus la dosarul cauzei nici înscrisuri și nici nu a solicitat administrarea probei cu martori (declarațiile martorilor din primul ciclu procesual neputând fi luate în considerare de instanță, conform celor arătate anterior).

Suma de 120.000 Euro (500 Euro lunar pe o perioadă de 20 de ani) a fost solicitată de partea civilă având în vedere că a rămas cu afecțiuni permanente la nivelul ochilor și șoldului, afecțiuni care necesită tratamente și chiar intervenții chirurgicale periodice.

Această solicitare a venit din partea persoanei vătămate în cursul anului 2012 (cu ocazia soluționării dosarului nr._/299/2011). Dacă partea civilă ar fi suferit până în prezent – anul 2015 diferite tratamente și intervenții chirurgicale periodice cum susține partea civilă, avea posibilitatea să depună toate aceste înscrisuri la dosarul cauzei, însă nu a făcut acest lucru, ca atare nu și-a dovedit pretențiile solicitate cu titlu de despăgubiri materiale.

Nu s-a reținut nici ideea că a existat o imposibilitate morală de a-și preconstitui înscrisuri pentru dovedirea pretențiilor în condițiile în care accidentul a avut loc în anul 2006, iar persoana vătămată se constituise parte civilă încă din cursul urmăririi penale (și deci cunoștea că trebuie din acel moment să-și dovedească pretențiile, cum de altfel a procedat partea civilă P. E. care a depus nenumărate înscrisuri prin care dovedea cheltuielile efectuate).

Mai mult decât atât, partea civilă nici nu a defalcat în cadrul sumei de 120.000 Euro care este suma de bani care reprezintă cheltuielile ocazionate cu îngrijirea sa imediat după producerea accidentului sau cele ocazionate de îngrijirea sa după operația din septembrie 2009 (astfel cum rezultă din raportul medico – legal) pentru ca instanța să aprecieze această sumă de bani cu titlu de prejudiciu material (în echitate, întrucât la momentul anului 2006, imediat după producerea accidentului, întra-adevăr a existat o imposibilitate morală de a-și preconstitui înscrisuri). Astfel, sumele de bani ocazionate de îngrijirile după accident și cele după operația din septembrie 2009 nu se pot încadra în prestații periodice, ci trebuiau solicitate global, cu arătarea exactă a întinderii acestora. În acest sens, se are în vedere că acțiunea civilă în cadrul procesului penal este guvernată tot de principiul disponibilității, astfel că instanța nu poate acorda părții civile mai mult decât a solicitat.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat ca nefiind dovedite pretențiile materiale solicitate de partea civilă G. A. F. (suferințele cauzate acesteia pentru eventualele intervenții chirurgicale fiind avute de instanță cu ocazia acordării despăgubirilor morale – întreaga sumă de bani solicitată de către partea civilă cu acest titlu).

În ceea ce privește persoana care poate fi obligată la repararea prejudiciului moral în cuantumul arătat mai sus, instanța a reținut că inculpatul (vinovat de săvârșirea infracțiunii) poate fi în primul rând obligat în acest sens, în baza art. 998 – 999 din Codul civil din 1864.

În ceea ce privește răspunderea asigurătorului de răspundere civilă S.C.A. R. ASTRA S.A., instanța de fond a constatat următoarele:

Conform actelor dosarului, autoturismul cu nr. de înmatriculare B-6566-07/06implicat în accidentul rutier cauzat de inculpatul V. C. C., conducător al acestui autovehicul, soldat cu vătămarea părții civile G. A. F., a fost asigurat pentru răspundere civilă auto în perioada accidentului la această societate de asigurare.

Conform art. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, cu modificările și completările ulterioare (în redactarea în vigoare la data comiterii faptei ilicite), în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege.

Potrivit art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri; în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Răspunderea societății de asigurare rezultă din contractul de asigurare, asigurătorul având o răspundere civilă contractuală, iar calitatea în care acesta figurează în procesul penal, este aceea de asigurător, cum de altfel s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite prin Decizia nr. 1/2005.

Răspunderea civilă delictuală a celui care, prin fapta sa, a cauzat daune, în condițiile în care efectele acelei răspunderi sunt concomitente cu cele ale răspunderii contractuale a asigurătorului, impune posibilitatea obligării directe a asigurătorului de răspundere civilă auto la repararea prejudiciului cauzat.

În aceste condiții, stabilind atât răspunderea civilă delictuală a inculpatului V. C. C., cât și răspunderea civilă contractuală a S.C. A. R. ASTRA S.A., instanța a obligat inculpatul la plata despăgubirilor către părțile civile și, pe asigurătorul de răspundere civilă la sumele la care a fost obligat inculpatul, astfel:

- suma de 7.275,84 lei, precum și dobânda legală de la data pronunțării prezentei sentințe și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părților civile (2.879,69 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă P. E. și 4.396,15 lei și dobânda legală aferentă pentru partea civilă G. A. F.);

- suma de 30.000 Euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de despăgubiri civile – daune morale către partea civilă G. A. F..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel partea civilă G. A. F., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 08.12.2015 sub nr._ .

Partea civilă G. A. F., prin apărător ales, a depus motive de apel, prin care a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de acordare a daunelor materiale, ca urmare a lipsei dovezilor care să conducă la concluzia că aceste daune există. S-a arătat că referitor la daunele morale, acestea au fost acordate în baza probelor care au fost administrate în primul ciclu procesual, respectiv raportul de expertiză medico-legală, astfel că nu se justifică faptul că pentru cererea de acordare a daunelor materiale nu au putut fi luate în considerare probele administrate în primul ciclu procesual. S-a mai invocat faptul că declarațiile martorilor propuși în apărare constituie un act de procedură, însă apărarea susține că acesta nu constituie un act de procedură, făcând o analogie în acest sens cu aspectele cuprinse în art. 271 C.pen. și art. 272 C.pen.

Totodată, susține că din înscrisurile existente la dosar reiese faptul că apelanta-parte civilă are nevoie să urmeze anumite proceduri medicale speciale, astfel că apreciază că suma solicitată este proporțională cu efortul pe care aceasta trebuie să îl facă pentru traiul de zi cu zi.

A mai solicitat, în scris, că s-ar impune efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală care să constate starea de sănătate din toate punctele de vedere, capacitatea de efort, capacitatea de muncă și că suma solicitată în cuantum de 120.000 euro este pe deplin justificată și corect apreciată, însă efectuarea unei astfel de expertize nu ar face decât să întârzie judecarea procesului, iar despăgubirile materiale pot fi acordate și prin raportare la notorietatea faptului că traumatismele suferite au dus la degradarea sănătății părții civile. În fața instanței de apel, însă, această cerere legată de efectuarea unei noi expertize medico-legale nu a mai fost susținută.

Intimatul inculpat, prezent în fața instanței de apel, a arătat că nu dorește să dea declarații în cauză.

Curtea, analizând hotărârea apelată în cauză în raport de criticile formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. 2 C. pr. pen., constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 361/28.03.2012, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul București la data de 29.10.2012, inculpatul V. C. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare, cu suspendare condiționată, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsită de art.184 alin.1 și 3 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 320¹ alin.7 C.proc.pen. (persoană vătămată P. E.) și de art. 184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 320¹ alin.7 C.proc.pen (în cazul persoanei vătămate G. A. F.).

Curtea constată, astfel, că în mod temeinic prima instanță a reținut ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului V. C. C., obligându-l pe acesta la repararea prejudiciului moral cauzat părții civile G. A. F. în cuantum de 30.000 euro, aspect necontestat în prezenta cauză.

Astfel, din concluziile raportului de nouă expertiză medico – legală – Completare nr. A_ /2013 din data de 13.11.2013 a rezultat că persoana vătămată G. A. prezintă actual status după paralizie traumatică de nerv III ochi drept operată (în septembrie 2009) cu restaurarea parțială a vederii binoculare, respectiv menținerea diplopiei în versiile laterale, respectiv prezintă coxatroză secundară postfractură de cotil drept cu deplasare, diagnosticată clinic, aspectul radoiologic fiind de fractură vicios consolidată ram ischiopubian drept, osificare heterotopă ram ischiopubian contur inferior medial, fractură cotil drept consolidată cu condensarea plafonului cotilului și pensarea spațiului coxo – femural în porțiunea supero – internă a cotilului.

Criticile aduse de către partea civilă concluziilor raportului de expertiză medico-legală în legătură cu existența unei infirmități posttraumatice sunt nefondate și denotă o neînțelegere a termenilor de specialitate folosiți în terminologica medicinii legale. Astfel, în concluziile raportului menționat se precizează că afecțiunile diagnosticate în ceea ce o privește pe partea civilă G. A. F. sunt în legătură cu traumatismul suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 17.10.2006 (deci, nimeni nu a contestat legătura de cauzalitate), dar conform criteriologiei medico-legale, nu se constituie în infirmitate fizică posttraumatică. Partea civilă a contestat vehement aceste concluzii, pornind de la premisa greșită că prin acest raport s-ar fi stabilit că afecțiunile sale nu ar avea legătură cu accidentul rutier menționat, însă concluziile formulate de către medici prin raportul de expertiză medico-legală au vizat noțiunea de infirmitate posttraumatică, iar nu de afecțiune sau consecință posttratumatică.

Potrivit medicinii legale, infirmitatea este definită ca o vătămare corporală gravă parțială sau totală (completă), cu caracter permanent (deci, nu se folosește sintagma infirmitate permanentă, fiind un pleonasm), de ordin morfologic, funcțional sau morfo-funcțional, ce produce un handicap fizic sau psihic, care generează persoanei respective o stare de inferioritate. Pe cale de consecință, pentru a fi calificată drept infirmitate, consecința posttraumatică trebuie să aibă caracter de permanență, adică să nu fie susceptibilă de refacere naturală sau medico-chirurgicală. Așadar, ori de câte ori urmările unui traumatism pot fi corectate, indiferent de perioada de timp necesară, nu se va folosi noțiunea de infirmitate, într-un asemenea caz putând fi utilizată sintagma prejudiciu fizic, până la vindecare sau recuperare ori, dacă e cazul, până la constituirea infirmității.

În cauza de față, deci, avem de-a face mai degrabă cu un prejudiciu fizic posttraumatic, iar nu cu o infirmitate fizică posttraumatică, acesta fiind sensul concluziilor raportul de expertiză medico legală nr. A_ /2013 din data de 13.11.2013.

În consecință, Curtea constată că prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important, iar daunele morale reprezintă o modalitate de acoperire a prejudiciului suferit de victima unei infracțiuni ori delict civil ce nu se obiectivează în realitatea înconjurătoare, în contrast cu daunele materiale, ce antrenează o micșorare a patrimoniului victimei ca urmare a producerii faptei păgubitoare (respectiv distrugeri de bunuri, cheltuieli pentru tratamente medicale, pentru decesul victimei etc.).

Suferințele morale în caz de vătămări corporale se prelungesc în timp, dincolo de momentul producerii lor, pe perioadă nedefinită (uneori, pentru tot restul vieții victimei), fiecare zi reprezentând o nouă încercare psihică și fizică pentru victimă, ceea ce justifică în anumite cazuri acordarea unor daune morale mai mari în caz de vătămări corporale față de cele acordate în caz de deces.

Având în vedere toate aceste aspecte, dar mai ales principiul reparației echitabile și proporționale, Curtea apreciază că instanța de fond în mod just a acordat daunele morale solicitate cu acest titlu de către partea civilă G. A. F. în cuantum de 30.000 Euro.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate, Curtea constată că partea civilă a solicitat atât în fața instanței de fond, cât și prin motivele de apel, daune materiale sub forma unei prestații periodice lunare, de câte 500 Euro, timp de 20 de ani, în condițiile în care ca urmare a accidentului rutier a rămas cu afecțiuni permanente la nivelul ochilor și șoldului, acestea presupunând tratamente și intervenții chirurgicale periodice.

Astfel cum s-a arătat mai sus, conform raportului de expertiză medico-legală, care a avut în vedere toate înscrisurile medicale depuse de către partea civilă referitoare la investigațiile medicale efectuate după accidentul rutier (respectiv în perioada 2006-2012 – filele 2-4 din raport), afecțiunile diagnosticate în ceea ce o privește pe partea civilă G. A. F. la nivelul ochilor și șoldului sunt în legătură cu traumatismul suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 17.10.2006, dar, conform criteriologiei medico-legale, nu se constituie în infirmitate fizică posttraumatică.

În acest context, Curtea apreciază că trebuie amintite condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi reparat prejudiciul cauzat ca urmare a săvârșirii delictului civil și situațiile în care poate fi reparat un prejudiciu viitor, spre deosebire de un prejudiciu eventual.

Astfel, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. În ceea ce privește caracterul cert, acest aspect vizează atât existența, cât și posibilitatea de evaluare a prejudiciului; așadar, este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci deja produs la data pretinderii reparării, dar poate fi cert și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare. Prejudiciul viitor, care este cert, nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, astfel, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Pornind de la aceste delimitări conceptuale, Curtea constată că se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciile rezultate din scăderea sau pierderea capacității de muncă a unei persoane constând, de exemplu, în efectuarea unor cheltuieli pentru îngrijirea stării de sănătate, dar și prejudiciul viitor constând, de exemplu, în diminuarea veniturilor drept consecință a scăderii ori pierderii capacității de muncă (diminuarea retribuției, pensionarea pentru invaliditate). De asemenea, trebuie amintit aici că infirmitatea nu trebuie confundată cu invaliditatea, întrucât - conform medicinii legale - invaliditatea înseamnă existența unui deficit funcțional temporar sau permanent care poate avea repercusiuni asupra capacității de muncă (aceasta din urmă fiind definită ca acea stare a funcțiilor organismului care-i permite individului să desfășoare o activitate socială, respectiv să corespundă cerințelor muncii profesionale).

Toate aceste aspecte rezultă inclusiv din doctrina și practica judiciară invocată de către partea civilă în motivele de apel (filele 24-27 dosar apel).

În cauza de față, însă, partea civilă nu a depus nici un fel de înscrisuri care să dovedească efectuarea unor cheltuieli pentru restabilirea stării de sănătate, nefiind într-o imposibilitate obiectivă de a preconstitui înscrisuri, având posibilitatea - dacă nu mai păstra astfel de înscrisuri - de a obține copii de pe documente de la instituțiile publice sau private unde a beneficiat de servicii medicale ulterior spitalizării (cum, de altfel, a depus cealaltă parte civilă P. E.).

Sub aspectul cheltuielilor de spitalizare, instanța a reținut că aceste costuri au fost suportate de unitatea spitalicească, iar prin sentința penală atacată a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.396,15 lei și dobânda legală aferentă pentru cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate părții civile G. A. F..

Ca atare, partea civilă trebuia să facă dovada, pentru perioada de spitalizare, a altor cheltuieli efectuate în afara celor suportate de către spital, ceea ce nu s-a dovedit, iar pentru perioada ulterioară spitalizării, trebuia să facă dovada sumelor achitate pentru diverse controale de specialitate, tratamente efectuate și medicamente administrate, dovada costului transportului (public sau în regim de taxi) către unitățile care au asigurat controlul de specialitate, tratamentul, etc. Se constată, însă, că nu au fost depuse la dosar bonuri fiscale, chitanțe, facturi fiscale, alte documente justificative din care să rezulte aceste costuri. De asemenea, nu au fost depuse la dosar nici măcar o factură proformă sau un cost estimativ al unei proteze de șold, deși partea civilă a invocat necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale ce ar presupune o proteză la șold (declarație fila 89 dosar nr._ )

În plus, deși s-a invocat faptul că partea civilă a stat în concediu medical timp de 5 luni de zile (fila 89 dosar nr._ ), nu a fost depus la dosar niciun înscris din care să rezulte acest aspect și, mai ales, nivelul diminuării retribuției lunare pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical.

Totodată, în ceea ce privește declarațiile martorilor din cauză, Curtea constată că doar martora G. V. (fila 78 dosar fond_ ) a dat declarații cu privire la prejudiciul suferit de partea civilă G. A. F., ceilalți martori audiați relatând cu privire la prejudiciul cauzat de inculpat celeilalte părți civile, P. E..

Curtea constată, în dezacord cu instanța de fond, că această declarație trebuia luată în considerare la soluționarea cauzei, nefiind desființate de drept toate actele de procedură prin decizia penală nr. 925/02.09.2014 a Curții de Apel București – Secția I penală. Analizând conținutul deciziei penale menționate, rezultă în mod evident că instanța de judecată trebuia să soluționeze acțiunea civilă în cauză, prin raportare la probatoriul deja administrat în cauză, soluția instanței de apel fiind trimiterea cauzei în vederea rejudecării laturii civile față de lipsa unei judecăți efective în primă instanță (fila 9 din decizia menționată), respectiv nepronunțarea asupra acțiunii civile.

Analizând, deci, declarația martorei G. V. (fila 78 dosar fond_ ), Curtea constată că aceasta nu oferă suport probator pentru efectuarea de către partea civilă a unor cheltuieli măcar estimative cu tratamente, operații sau cu privire la restabilirea stării de sănătate și nici date concrete în ceea ce privește diminuarea veniturilor sau a capacității de muncă a părții civile, ci mai degrabă justifică acordarea de daune morale părții civile. Martora a precizat că partea civilă a stat internată în spital timp de o lună și jumătate, că a avut dificultăți de readaptare la locul de muncă, ce presupunea munca la calculator, că partea civilă se plânge de dureri de șold, respectiv că partea civilă nu mai lucrează, expirând și perioada în care a beneficiat de ajutor de șomaj.

Partea civilă, însă, nu a depus la dosar copie de pe cartea de muncă sau adeverință din care să rezulte veniturile obținute la locul de muncă la momentul accidentului rutier, perioada în care a beneficiat de șomaj și cuantumul indemnizației acordate părții civile cu acest titlu, pentru a putea fi stabilite în concret despăgubirile civile la care ar fi avut dreptul.

Referitor la scăderea sau pierderea capacității de muncă, Curtea constată că partea civilă ar fi putut solicita fie în fața instanței de fond, fie în fața instanței de apel efectuarea unei expertize de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (instituție reglementată de H.G. nr. 1229/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 589/2008 și HG nr. 1057/2010) care efectuează, contra cost, expertiza medicală a capacității de muncă, la solicitarea persoanelor fizice interesate, potrivit legii.

De altfel, în ceea ce privește pierderea locului de muncă, partea civilă a declarat că aceasta nu s-a datorat stării sale de sănătate, ci faptului că ziarul la care lucra s-a desființat (fila 89 dosar nr._/299/2012).

În acest sens, Curtea constată că partea civilă nu a produs nicio dovadă cu privire la prejudiciul material invocat, mai mult admițând, chiar prin motivele de apel, că aceste sume de bani, pe care le solicită cu titlu de daune materiale, nu au fost cheltuite de către parte civilă, ci vor fi cheltuite în viitor (fila 26 dosar apel), însă nu a oferit date concrete pentru a se putea stabili vreun cuantum al unui prejudiciu viitor.

Aspectele invocate de către partea civilă vizează un prejudiciu eventual, iar nu un prejudiciu viitor, susceptibil de evaluare. Astfel, aceasta nu a justificat de ce solicită tocmai suma de 500 de Euro lunar sau motivele pentru care solicită suma menționată pentru o perioadă de 20 de ani (și nu pentru o altă perioadă), ce cheltuieli ar trebui să acopere o astfel de sumă, defalcat pe fiecare tip de cheltuieli: prestarea de munci în gospodărie de către o altă persoană (o astfel de susținere ar fi trebuit dublată, de exemplu, de administrarea unei probe testimoniale cu o persoană care a prestat efectiv astfel de munci în folosul părții civile, pentru a verifica acel cost estimativ menționat de 1000 lei lunar), efectuare transport (distanța avută în vedere, tipul de transport asigurat, cost estimativ, etc), cheltuieli cu medicamente specifice, în special cele privind calmarea durerilor (nefiind indicate ce fel de medicamente: antiinflamator, analgezic, etc., respectiv în ce cuantum ar fi valoarea lunară a acestor medicamente), consultații periodice și tratamente de specialitate (nefiind menționate ce tip de consultații periodice, cu anexarea vreunui înscris din care să rezulte costul măcar al unui astfel de control de specialitate, respectiv a unei recomandări medicale legate de periodicitatea unui astfel de consult; de asemenea, nefiind precizate tratamentele de specialitate și exemplificarea unui tip de tratament cu un cost estimativ aferent), operații la nivelul șoldului drept (neprecizându-se, așa cum s-a arătat, costul estimativ al unei proteze de șold și, eventual, al unor tratamente subsecvente), etc.

Totodată, în acord cu instanța de fond, Curtea constată că sumele de bani ocazionate de îngrijirile după accident și cele după operația din septembrie 2009 nu se pot încadra în prestații periodice, ci ar fi trebuit solicitate global, cu arătarea exactă a întinderii acestora, aspect menționat expres în hotărârea instanței de fond, acesta fiind și motivul pentru care Curtea a pus în vedere apărătorului ales al părții civile să menționeze dacă există o solicitare a unei sume globale în acest sens, răspunsul fiind unul negativ, conform mențiunilor din încheierea de dezbateri din data de 19.01.2016.

Așadar, toate aceste precizări, respectiv solicitări de probe nu s-au făcut în cauză, cu toate că partea civilă a beneficiat de serviciile unui apărător ales pe parcursul întregului proces, iar Curtea, deși instanță penală, învestită cu un apel devolutiv, nu poate încălca limitele principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă, chiar exercitată în cadrul procesului penal. Totodată, deși acțiunea civilă este exercitată în fața instanței penale, regulile civile în materia probațiunii sunt pe deplin aplicabile, respectiv cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, conform art. 1169 cod civil din 1864, ceea ce nu s-a făcut în prezenta cauză referitor la daunele materiale solicitate.

Pentru aceste motive, Curtea constată că în mod just prima instanță a apreciat ca nefiind dovedite pretențiile materiale solicitate de partea civilă G. A. F., suferințele cauzate acesteia pentru eventualele intervenții chirurgicale fiind avute în vedere de instanța de fond cu ocazia acordării despăgubirilor morale în cuantumul solicitat, de 30.000 de Euro. De altfel, partea civilă, cunoscând suferințele fizice îndelungate și eforturile suplimentare efectuate după accidentul rutier, putea solicita un cuantum mai mare al daunelor morale, care nu sunt supuse aceluiași regim strict al probațiunii ca daunele materiale, iar prejudiciul moral creat prin fapta inculpatului nefiind de contestat, însă nu a procedat în acest mod, iar Curtea – așa cum s-a arătat – nu poate încălca principiul disponibilității ce guvernează acțiunea civilă.

Față de aceste considerente, Curtea - în temeiul art. 421 pct.1 lit. b C. pr. pen. - va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă G. A. F..

În baza art. 275 alin.2 C. pr. pen. va fi obligată apelanta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de către partea civilă G. A. F. împotriva sentinței penale nr. 692/22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelanta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. P. M. B. F. V.

GREFIER,

O. I. B.

red. A.P.M./10.02.2016

dact. A.L. 2 ex.

Jud. Sect.1 București – jud.: O. M.M.

← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1730/2015. Curtea de...		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 46/2016.... →

Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI