Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 242/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 242/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.242/C
Ședința publică din data de 15 mai 2015
Curtea constituită din:
Președinte: A. A. R.
Grefier: O.-C. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea contestației declarate de inculpatul Bîțică A. F. împotriva încheierii din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ 4.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat C. I., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat Bîțică A. F., având cuvântul, susține că, potrivit art.362 Cod de procedură penală, instanța verifică periodic, măsurile preventive, iar în măsura în care au apărut temeiuri noi care justifică menținerea măsurii arestării preventive, atunci instanța dispune în mod corect menținerea acestei măsuri. per a contrario, după trimiterea în judecată, în cazul în care nu se face dovada existenței unor noi temeiuri, împrejurări, care să justifice în continuarea măsura preventivă, instanța, din oficiu sau la cerere, dispune revocarea acesteia.
De asemenea, solicită a se constata nulitatea absolută a mandatului de arestarea preventivă, întrucât acesta este emis în baza unei încheieri pronunțată de o instanța ierarhic inferioară celei legal competente, hotărârea rămânând definitivă și executorie după data de 18.09.2014, după judecarea cauzei în contestație.
Arată că încheierea din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman este nelegală întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor temeiuri juridice împrejurări noi, potrivit art.362 și următoarele Cod de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a contestației formulate, apreciind că, în mod întemeiat, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive. Arată că prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.223 alin.2 Cod de procedură penală, riscul de periclitare a ordinii publice fiind unul ridicat, raportat la activitatea infracțională reținută prin actul de sesizare, din care rezultă că inculpatul confecționa dispozitive explozive disimulate, aceste dispozitive fiind expediate unor persoane, determinând astfel, declanșarea unor deflagrații la momentul deschiderii acestora.
De asemenea, faptele comise de către inculpat, sunt de natură să producă o puternică rezonanță socială negativă, în condițiile în care acesta, a și distrus prin incendiere, autovehicule.
În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a mandatului de arestare preventivă nr.17/UP/12.09.2014, emis de Tribunalul Teleorman, în mod întemeiat, prima instanță a constatat că nulitățile absolute sunt reglementate expres de dispozițiile art.281 alin.1 Cod de procedură penală, în prezenta cauză, nefiind incident nici unul dintre acestea, criticile formulate în cadrul acestei contestații privind verificarea măsurilor preventive, putând forma obiectul unei contestații la executare, formulată în termen, între momentul pronunțării încheierii din data de 12.09.2014, în dosarul nr._ 4, până la data de 18.09.2014, când a rămas definitivă această încheiere.
Contestatorul-inculpat Bîțică A. F., personal, având cuvântul, precizează că este acuzat de fapte comise acum 6-7 ani, cu care nu are nicio legătură. Totodată, mai precizează că la momentul arestări preventive se afla sub control judiciar, iar mesajele nu au fost expediate de el, deși timp de 8 luni de zile, solicită efectuarea unei expertize în dovedirea acestui fapt.
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Penală în dosarul nr._ 4, printre altele, în baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F., dispusă prin încheierea din 12 septembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 696 din 18 septembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București-Secția a II-a Penală, menținută prin încheierea din 08.10.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 806/C din 16.10.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București-Secția I Penală, încheierea din 04 noiembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 827/CO/CP din 12.11.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București-Secția II Penală, încheierea din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 923/CO din 15.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția II Penală, încheierea din 06.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă, încheierea din 03.03.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă și încheierea din 07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă, și a fost menținută măsura arestării preventive a acestuia.
În baza art. 208 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului M. F. D. și a fost menținută această măsură.
A fost respinsă ca nefondată cererea de constatare a nulității absolute a mandatului de arestare preventivă nr. 17/UP din 12 septembrie 2014, formulată de inculpatul Bîțică A. F., prin apărător.
A fost respinsă ca nefondată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul M. F. D..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații Bîțică A. F. și M. F. D. la plata sumei de 200 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului, analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F., a constatat că această măsură a fost dispusă față de acesta cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 223 al. 2 Cod procedură penală, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestuia se mențin și impun în continuare privarea sa de libertate pentru protejarea ordinii publice, măsura fiind deopotrivă necesară și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, avându-se în vedere prevederile art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală.
În acest context, s-a reținut că, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 223 Cod de procedură penală, referitoare la existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, aceasta este în continuare îndeplinită, întrucât în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bîțică A. F. ar fi comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fără să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază acesta, conform art. 4 Cod de procedură penală.
De asemenea, analizând legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului M. F. D., s-a constatat că această măsură a fost dispusă de procuror, în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 211 Cod procedură penală și urm., iar temeiurile care au determinat luarea acestui măsuri subzistă și impun în continuare menținerea acesteia pentru protejarea ordinii publice, măsura fiind deopotrivă necesară și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, avându-se în vedere prevederile art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală.
În acest sens, s-a apreciat că prezintă relevanță următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate, declarații martori, procese verbale de percheziție, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico științifică, înscrisuri.
Astfel, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în fapt, inculpatul Bîțică A. F. a confecționat și, la data de 30.12.2010, a expediat un colet poștal conținând un dispozitiv exploziv persoanei vătămate C. C. din ., determinând declanșarea unei deflagrații în momentul deschiderii acestuia; la cererea inculpatului M. F. D. a confecționat un dispozitiv exploziv disimulat într-o carte, pe care acesta din urmă i-a transmis-o prin poștă, sub formă de colet, numitei B. M., în municipiul Petroșani, coletul fiind deschis la data de 29.12.2011 de partea civilă Kaszal M., care a suferit vătămări vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale; în data de 9.11.2008 a distrus prin incendiere autoturismul Dacia 1310 al părții civile C. P. Miorel; în data de 30.11.2008 a distrus prin incendiere autoturismul Daewoo Espero al părții civile B. (fostă Bîțică) D., flăcările distrugând parțial și gardul imobilului persoanei vătămate M. Z.; în 3.02.2010 a distrus prin incendiere autoturismul Opel Vectra al persoanei vătămate L. I..
Referitor la poziția procesuală a inculpatului Bîțică A. F., care a contestat în ceea ce-l privește, existența de probe, apte să justifice în mod legitim menținerea măsurii preventive, judecătorul fondului a menționat că, la momentul procesual analizat, nu se verifică existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor probe pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea rezonabilă a comiterii infracțiunilor de către acesta.
În acest sens, și în jurisprudența curții europene de contencios al drepturilor omului, s-a statuat în mod constant că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază măsura arestării preventive nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit trimiterea în judecată și, cu atât mai puțin, condamnarea unei persoane (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Brogan și Murray contra Marii Britanii) or, în cazul de față, astfel de date și informații rezultă din mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior.
Așadar, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat îndeplinită condiția sine qua non a legalității măsurilor preventive, respectiv persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoanele față de care sunt luate aceste măsuri ar fi comis faptele reținute în sarcina lor (a se vedea în acest sens cauza Vrencev c. Serbiei, 23.09.2008).
De asemenea, referitor la inculpatul Bîțică A. F., s-a constatat că se mențin îndeplinite și cerințele prev. de art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, întrucât inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care acesta provine și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, s-a apreciat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În evaluarea acestei cerințe legale privitoare la starea de pericol pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta punerea în libertate a inculpatului, tribunalul a arătat că deși această noțiune nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă totuși că trebuie să se facă abstracție totală de gravitatea faptelor, raportându-ne strict doar la circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, așa cum practica judiciară în materie a statuat în mod constant, adeseori existența pericolului pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezultă, între altele și, din pericolul social al infracțiunii de care este acuzat, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
De altfel, însăși Curtea de la Strasbourg, pronunțându-se în sensul că protejarea ordinii publice poate constitui un motiv pentru a dispune luarea/menținerea măsurii arestării preventive, a admis că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște (în țara noastră acest criteriu fiind prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală), prin gravitatea lor deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă (a se vedea cauza Vestellier contra Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că, în cazul de față, riscul de periclitare a ordinii publice prin punerea inculpatului Bîțică A. F. în stare de libertate rezultă din gravitatea presupuselor fapte pentru care este cercetat și care se prezintă la un nivel ridicat raportat la modul presupus de operare, la mijloacele utilizate pentru atingerea scopului infracțional, la urmările cauzate valorilor sociale lezate și la rezonanța puternic negativă a unor astfel de fapte în rândul membrilor societății civile, a comunității din care face parte.
S-a avut în vedere și faptul că, în cauză, măsura arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F. s-a dispus ca urmare a constatării încălcării cu rea-credință, în condițiile art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, a obligațiilor care îi reveneau, conform dispozițiilor organului de urmărire penală, care prin ordonanța din 16 iulie 2014 instituise față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
În acest context, Tribunalul a apreciat că se impune o reacție fermă din partea organelor judiciare față de cei bănuiți a fi autorii unor fapte cu un impact social negativ foarte puternic, intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracționalitate fiind necesară atât pentru prezervarea ordinii publice, cât și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită fapte similare.
S-a arătat că nici circumstanțele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, apartenența acestuia unui mediu social organizat, existența unui copil minor în întreținere ș.a., nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesității privării acestuia de libertate, ci în raport cu semnificația profund antisocială a presupusei conduite reprobabile, premeditată și pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, măsura arestării preventive apare ca fiind, încă, singura măsură care poate asigura un just echilibru între protejarea interesului public și respectarea drepturilor individuale ale acuzatului.
A constatat judecătorul fondului că menținerea măsurii preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată, precum și pentru a impieta asupra posibilității de influențare a martorilor care urmează a fi audiați în cauză de instanță, măsura preventivă fiind, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni care se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 202 alin. (3) C. proc. pen.
În consecință, având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Bîțică A. F. nu au încetat, și așa cum s-a menționat deja, ele se mențin în continuare, Tribunalul a apreciat că nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, nefiind întrunite exigențele art. 242 Cod de procedură penală, iar privarea de libertate a acestuia este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Constatând că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu s-au modificat în vreun fel, ci dimpotrivă acestea se mențin și sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 223 Cod procedură penală, văzând și dispozițiile art. 202 Cod procedură penală, Tribunalul a apreciat că se impune în continuare privarea provizorie de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal și înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului Bîțică A. F..
La data de 04.05.2015, inculpatul Bîțică A. F., prin apărător, a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a mandatului de arestare preventivă nr. 17/UP din 12 septembrie 2014 emis de Tribunalul Teleorman, pe numele inculpatului, motivată - în esență - de faptul că încheierea din data de 12 septembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, în baza căreia a fost emis mandatul nu era definitivă.
Sub aspectul acestei cereri, judecătorul fondului a arătat că, după înregistrarea dosarului de față la instanță, prin încheierea din 12 septembrie 2014, pronunțată în dosarul penal nr._ 4, judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de P. de pe lângă Î.C.C.J și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar instituită prin ordonanța din 16 iulie 2014 cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului, față de inculpatul Bîțică A. F., dispunând emiterea, mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia. Ulterior, măsura arestării preventive a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de instanța de judecată, fiind menținută, inclusiv prin încheierea prezentă.
Încheierea menționată a rămas definitivă prin încheierea nr.696/Co/Cp din 18.09.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București-Secția I Penală, astfel că legalitatea și temeinicia dispunerii acestei măsuri nu mai poate fi pusă în discuție raportat la momentul dispunerii acesteia, măsura fiind confirmată de instanța de control judiciar, de altfel ca și menținerea acestei măsuri, prin încheieri ulterioare ale judecătorului de cameră preliminară și ale instanței de judecată.
Cum mandatul de arestare preventivă nr. 17/UP din 12 septembrie 2014 emis de Tribunalul Teleorman este emis în baza unei încheieri definitive, legale și temeinice, cererea de constatare a nulității absolute a acestuia a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Pe de altă parte, s-a arătat că nulitățile absolute sunt reglementate expres de dispozițiile art. 281 alin. 1 Cod procedură penală astfel, „Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
c) publicitatea ședinței de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.”
A arătat judecătorul fondului că, în cauză, nu se invocă de către inculpat niciuna dintre cauzele prevăzute de acest text de lege și nici nu se identifică, din oficiu, vreo astfel de cauză, astfel că nu poate interveni o atare sancțiune.
Cel mult, în cauză, s-ar putea pune problema invocării unei nulități relative, în condițiile art. 282 Cod procedură penală, însă în raport cu dispozițiile alin. 3, 4 ale articolului menționat, s-a constatat ca fiind depășit termenul în care o astfel de nulitate putea fi invocată, cauza nemaifiind analizată sub aspectul incidenței unei eventuale nulități relative.
Referitor la durata rezonabilă a măsurii preventive, s-a apreciat că, în raport cu data la care acestea au fost luată, de complexitatea cauzei, de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și cele personale, precum și de momentul procesual în care se află cauza, aceasta nu a fost depășită, luându-se în considerare și jurisprudența CEDO.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul Bîțică A. F., solicitând admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
A fost invocată nulitatea mandatului de arestare preventivă nr.17UP/12.09.2014 emis de Tribunalul Teleorman.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că este nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză, nu au încetat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului Bîțică A. F. și nici nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, critica privind nulitatea absolută a mandatului de arestare preventivă neputând fi reținută.
Totodată, măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu nu sunt suficiente față de inculpat, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 Cpp, nefiind incidente nici prevederile art. 242 alin.2 Cpp, în condițiile în care acesta s-a aflat sub imperiul măsurii controlului judiciar, însă a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse, fiind înlocuită această măsură cu măsura arestării preventive.
În cauză, sunt întrunite în continuare condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p. privind existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bîțică A. F. a săvârșit faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, așa cum rezultă din materialul probator administrat până în acest moment .
De asemenea, raportat la criteriile impuse de art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, precum și a persoanei contestatorului-inculpat, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Totodată, durata arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și la stadiul procesual.
În consecință, în baza art. 206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Bîțică A. F. împotriva încheierii din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ 4.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul BÎȚICĂ A. F. împotriva încheierii din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ 4.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE
A. A. R.
GREFIER
O. C. B.
red.A.A.R.
dact.L.G.
ex.2/12.06.2015
jud.I.T.-Tribunalul Teleorman
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 697/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
