Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 100/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 100/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 100/C
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: A. B. R.
GREFIER: A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, reprezentat prin procuror F. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale care are ca obiect contestația formulată de contestatorul – inculpat P. M. împotriva Încheierii din data de 09.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – inculpat, personal, asistat juridic de apărător ales, avocat D. Gașar, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului – inculpat arată că a formulat contestație împotriva încheierii instanței de fond a cărei desființare o solicită și, rejudecând, în principal, să se dispună respingerea propunerii de prelungire a măsurii controlului judiciar, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri, iar în subsidiar să se aibă în vedere soluția Curții de Apel București, dată ieri în dosarul de fond (depune la dosar fișă din programul ecris), respectiv înlăturarea măsurii principale, respectiv de a nu putea desfășura activitatea.
De asemenea, apreciază că nu se poate face o discriminare față de ceilalți coinculpați, care sunt cercetați pentru infracțiuni mult mai ample (în sarcina inculpatului fiind reținută doar o faptă de luare de mită, în cuantum de 100 lei).
În raport de toate aceste considerente solicită admiterea contestației și, în principal, respingerea propunerii de menținere a controlului judiciar, iar în subsidiar, solicită înlăturarea obligației, conform art. 215 alin. 8 rap. la alin. 9 Cod de procedură penală - de a desfășura activitatea la punctul de frontieră.
Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce privește revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, apreciază că nu sunt incidente disp. art.242 alin.1 Cod de procedură penală întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă, în continuare, iar faptul că s-a terminat urmărirea penală și s-a emis rechizitoriu nu însemnă că cercetarea judecătorească este o fază mai puțin importantă a procesului penal.
În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a acelei interdicții impuse de către instanța de judecată, aceea de a desfășura activitatea la punctul de frontieră, apreciază, în acord cu judecătorul fondului că, deși este legală această soluție propusă de către apărare, nu este și temeinică în condițiile în care inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune de luare de mită, iar solicitarea este aceea de a continua să-și desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată.
Contestatorul – inculpat, personal, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său; de asemenea, arată că menține toate declarațiile date în cauză și solicită să se aibă în vedere că are doi copii minori în întreținere din care unul este bolnav și urmează anumite terapii, zilnic.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 09.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpații F. V., M. M. V., P. M., N. C., R. M., I. V., P. I.-Gigel, C. D., M. C. și S. D. Gerard și a menținut această măsură pe o perioadă de 60 de zile, de la 09.02.2015 până la 09.04.2015 inclusiv. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare/ modificare a măsurii controlului judiciar formulate de în scris de inculpații F. V., I. V., C. D. și P. I.-Gigel, formulate oral, prin apărători, de inculpații P. M., N. C., R. M. și S. D. Gerard, precum și cele de modificare a conținutului controlului judiciar formulate de în scris de inculpații M. C. și M. M. V.. A fost respinsă, ca nefondată, cererea orală de revocare controlului judiciar formulată, prin apărător, de inculpatul M. C.. A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată oral, prin apărător, de inculpatul P. I.-Gigel privind constatarea încetării de drept a măsurii controlului judiciar a acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 31.10.2014 emis în dosarul nr.521/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F. V., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prev. de art.289 din codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal, toate cu aplic. art.5 din Codul penal; M. M. V., pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal;P. M., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art. 6 și 7 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 5 din codul penal;N. C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal;R. M.pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.5 din Codul penal;I. V., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal, toate cu aplic. art.5 din Codul penal;P. I.-GIGEL,pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art. 6 și 7 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal, toate cu aplic. art.5 din Codul penal;C. D.,pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.5 din Codul penal;M. C.,pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art.38 alin.1 din Codul penal, toate cu aplic. art.5 din Codul penal, S. D. GERARDpentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.289 din Codul penal rap. la art.6 și 7 din legea nr.78/2000 cu aplic. art.5 din Codul penal și a apreciat că luarea împotriva inculpaților a măsurii preventive a controlului judiciar este suficientă, proporțională și necesară asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în cauză neexistând nici un motiv pentru a se dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpați întrucât temeiurile care au determinat-o subzistă și nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii.
În ceea ce privește cererile de modificarea a controlului judiciar prin înlocuirea obligației prin care inculpaților li se interzice “exercitarea profesiei, meseriei sau activității în exercitarea căreia s-au săvârșit faptele” dispusă prin încheierea nr.842/C din 31.10.2014 a Judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, față de inculpații R. M., I. V., P. I. Gigel, C. D., S. D. Gerard și M. C. și respectiv „să nu exercite profesia de polițist, în exercitarea căreia sunt acuzați că au săvârșit faptele” dispusă prin încheierea nr.828 din 12.11.2014 a Judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția II-a penală, față de inculpații P. M. și N. C. și prin încheierea nr.917/CO/CP din 12.12.2014 Judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de apel București, astfel încât inculpații să poată activa tot în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, instanța a constatat că această obligație este prevăzută de art.215 alin.2 lit.e din Codul de procedură penală și deși este lăsată la latitudinea instanței, obligația nu poate fi modificată deoarece funcția de polițist de frontieră este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții și ar goli de conținut măsura preventivă aducându-i, practic, pe inculpați în mediul în care se presupune că au comis faptele.
În ceea ce privește susținerea că măsura controlului judiciar ar fi încetat de drept, instanța având în vedere disp. art.241 alin.1 Cod procedură penală a constatat că în cauză măsura controlului judiciar nu a încetat de drept așa cum au susținut inculpații P. I. Gigel și P. M., prin apărătorul ales, întrucât această măsura nu a fost luată pe un anume termen care să fi expirat și nu a fost dispusă o soluție de netrimitere în judecată.
Totodată, judecătorul cauzei a reținut că măsurile preventive au fost verificate după înregistrarea dosarului la instanță și se aflau în curs de executare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.82/2014, termenul de 60 de zile prevăzut de art.II alin.2 expirând la 12.02.2015.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul P. M., care a fost susținută oral la prezentul termen de judecată, prin aceasta solicitându-se revocarea măsurii sau modificarea obligației stabilite în sarcina inculpatului privind exercitarea funcției de polițist.
Analizând contestația formulată în cauză, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 208 alin. 5 Cod procedură penală instanța are obligația verificării periodice a măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpat pentru a constata dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 207 Cod procedură penală. Conform art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, atunci când temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin, instanța dispune prin încheiere menținerea acestei măsuri, alineatul 5 prevăzând că în situația în care temeiurile au încetate sau în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive se dispune revocarea măsurii preventive.
Pentru a decide în această privință, instanța de control judiciar apreciază că este necesară raportarea la temeiurile prevăzute de lege pentru a se putea dispune o astfel de măsură, respectiv condiția generală prevăzută de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală vizând existența probelor sau indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune precum și cea impusă de art. 211 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv necesitatea acestei măsuri pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală - buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată sau prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
În speță, se constată că în mod repetat, prin încheierile prin care s-au instituit măsuri preventive cu privire la inculpat (atât arestul la domiciliu cât și ulterior controlul judiciar), judecătorii au reținut existența unor probe din care rezultă suspiciunea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. În condițiile în care până la acest moment nu s-a demarat cercetarea judecătorească, nu au fost administrate alte probe, în continuare se poate reține existența suspiciunii privind săvârșirea infracțiunii după cum s-a reținut în încheierile anterioare.
Cu privire la cea de-a doua condiție impusă de lege pentru luarea și, pe cale de consecință, menținerea acestei măsuri preventive, Curtea apreciază că măsura este în continuare necesară pentru atingerea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal, dar și prevenirea săvârșirii de infracțiuni.
În acest sens Curtea reține stadiul procesual, respectiv după finalizarea camerei preliminare, moment la care inculpatul nu a fost audiat de judecător și, de asemenea, nu s-a procedat la administrarea vreunei probe în condițiile în care în cauză au fost propuși prin rechizitoriu un număr relativ important de martori. Toate acestea justifică concluzia necesității asigurării prezenței inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, măsura controlului judiciar fiind în continuare necesară.
De asemenea, Curtea consideră că această măsură se justifică și prin prisma unui alt scop prevăzut de același text de lege, respectiv prevenirea săvârșirii de infracțiuni. Fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, Curtea constată că se reține în cauză exista unor probe care justifică suspiciunea săvârșirii de către acesta a unei fapte de natură penală, faptă care ar fi fost comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, profitând de oportunitățile rezultând din poziția deținută și ușurința dobândirii unor venituri suplimentare în această modalitate. Într-o asemenea situație se poate reține existența unui risc ca, pus într-o situație similară, inculpatul să acționeze într-o modalitate ilicită, controlul judiciar urmărind deci prevenirea săvârșirii de infracțiuni.
Obligațiile impuse inculpatului vizează tocmai asigurarea controlului asupra deplasărilor acestuia dar și punerea lui în imposibilitatea desfășurării aceluiași tip de activitate în privința căreia există la acest moment suspiciunea comiterii de infracțiuni.
Față de toate acestea, Curtea consideră că măsura controlului judiciar precum și obligațiile impuse inculpatului corespund în continuare scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, astfel că temeiurile avute în vedere inițial se mențin, pe cale de consecință, conform art. 207 alin. 4 Cod procedură penală impunându-se menținerea acestei măsuri.
Pe de altă parte, Curtea consideră întemeiată solicitarea formulată de inculpat privind modificarea obligației impusă acestuia conform art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală. Astfel, cu privire la inculpat s-a impus obligația să nu exercite profesia de polițist, în exercitarea căreia este acuzat că a săvârșit fapta.
Inculpatul a solicitat limitarea acestei interdicții la activitatea de lucrător operativ, în exercitarea acesteia fiind suspectat a fi săvârșit infracțiunea dedusă judecății, arătând că nu se poate face o discriminare față de ceilalți coinculpați, care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni mult mai ample (în sarcina inculpatului fiind reținută doar o faptă de luare de mită, în sumă de 100 lei) și în privința cărora s-a dispus, printr-o altă decizie a Curții de Apel București, modificarea obligației impusă acestora conform art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală.
La soluționarea acestei cereri Curtea va avea în vedere, că se impune a se respecta principiul egalității de tratament, în condițiile în care pentru ceilalți inculpați trimiși în judecată, a fost admisă anterior o cerere similară.
Punând în balanță scopul urmărit prin impunerea măsurii preventive – buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea săvârșirii de alte fapte de natură penală pe de o parte și, respectiv, asigurarea mijloacelor necesare traiului atât pentru inculpat cât și pentru familia sa, Curtea apreciază că interdicția impusă inculpatului, în măsura prelungirii ei, va depăși ceea ce este strict necesar, devenind disproporționată.
Față de toate acestea, Curtea apreciază că la acest moment se impune modificarea obligației stabilite în sarcina inculpatului astfel că va admite contestația formulată de acesta împotriva încheierii din data de 09.02.2015 a Tribunalului G. cu privire la acest aspect.
Va desființa în parte încheierea contestată și, rejudecând, în baza art. 215 alin. 9 rap. la art. 215 alin. 8 Cod procedură penală va modifica obligația instituită în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală în sensul că va limita interdicția impusă acestuia la desfășurarea activității în exercitarea căreia se presupune că a fost săvârșită fapta, respectiv activitatea de control la trecerea peste frontieră, și nu toate activitățile derivând din calitatea de polițist în cadrul Poliției de Frontieră G., celelalte dispoziții ale încheierii contestate urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală rap. la art.206 Cod procedură penală;
Admite contestația formulată de inculpatul P. M. împotriva încheierii din data 09.02.2015 pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, încheierea contestată și rejudecând:
În baza art.215 alin.9 rap. la art.215 alin.8 Cod procedură penală, modifică obligația instituită în sarcina inculpatului conform art.215 alin.2 lit.e Cod procedură penală, în sensul că limitează interdicția impusă acestuia la desfășurarea activității în exercitarea căreia se presupune că a fost săvârșită fapta, respectiv activitatea de control la trecerea peste frontieră.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE,
A. B. R.
GREFIER,
A. P.
Red.A.B.R./Th.red.C.V.M.-ex.2/31.03.2015
T.G. – judecător A. I.
| ← Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 241/2015.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 298/2015. Curtea de... → |
|---|
