Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 62/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 62/C
Ședința publică din data de 30.01.2015
Completul constituit din
Președinte: T. A.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. S..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect privind pe contestatorul-condamnat L. I. împotriva sentinței penale nr. 2417/3.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul-condamnat, răspunzând pentru acesta apărător desemnat din oficiu, av. P. M. în baza delegației de asistență judiciară obligatorie nr._/15.01.2015, eliberată de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, fila nr. 16 și apărător ales, av. G. O. în baza împuternicirii avocațiale nr._/29.01.2015 – Baroul A., fila nr. 17.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat faptul că s-a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă din partea contestatorului-condamnat.
Curtea ia act de încetarea delegației apărătorului desemnat din oficiu prin prezența apărătorului ales al contestatorului-condamnat.
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat, având cuvântul, față de faptul că a fost admisă sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind art.11 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, în baza căruia a fost emis mandatul de executare a pedepsei a cărui anulare se solicită, apreciază că este utilă pronunțarea unei soluții de către instanța de control constituțional, solicitând acordarea unui nou termen de judecată și judecarea ulterioară a prezentei cauze după ce Curtea Constituțională se va pronunța asupra sesizării.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul arată că, cererea de amânare formulată de apărătorul ales al contestatorului-inculpat nu este întemeiată, precizând că legiuitorul nu a mai prevăzut ca sesizarea Curții Constituționale să reprezinte o cauză de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Arată că, în situația în care excepția de neconstituționalitate va fi admisă partea are la dispoziție posibilitatea formulării unei cereri de revizuire.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul ales al contestatorului-condamnat, apreciind că legiuitorul a pus la îndemâna părților în mod special calea revizuirii în situația admiterii ulterioare a excepției de neconstituționalitate.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat, având cuvântul solicită admiterea contestației condamnatului în temeiul art.4251 pct.2, lit.a) C.p.p., să se dispună desființarea sentinței penale nr.2417 din 03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ .
În rejudecare solicită admiterea contestației la executare în temeiul art.598 lit.a) C.p.p. formulată de condamnatul L. I. și să se dispună anularea mandatului de executare nr.104/03.02.2014.
Subliniază faptul că, s-a formulat un recurs conform Codului de procedură penală anterior, dar acesta a fost calificat ca recurs în casație și a fost respins.
Precizează că, prin admiterea prezentei contestații se va admite faptul că este nedefinitivă hotărârea Curții de Apel din 28.01.2014 și se va exercita calea de atac a recursului în baza vechiul C.p.p., care prevede alte cauze de casare.
Apreciază că, partea pe care o reprezintă are dreptul la calea de atac a recursului în baza vechiului C.p.p. pentru că a exercitat această cale de atac.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, apreciind că prin aplicarea dispozițiilor art.11 din Legea nr.255/2013 recursul declarat la acea dată a fost calificat în mod corect ca recurs în casație.
Consideră că printr-o eventuală admitere a prezentei contestații s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a soluției date în acel recurs în casație.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.2417/3.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția I Penală a respins, în baza art. 595 C.pr.pen., ca neintemeiata, contestatia la executare formulata de persoana condamnata L. I. (fiul lui I. si V., născut la data de 11.06.1956, deținut la Penitenciarul Rahova).
Totodată, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11din Legea nr. 255/2013 in raport de dispozitiile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei, formulată de persoana condamnata L. I. in dosarul nr._ al Tribunalului Bucuresti-Sectia I Penala, având ca obiect contestatie la executare și în temeiul art. 29 alin. 4 Legea 47/1992 republicată a fost sesizată Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2013 in raport de dispozitiile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei.
Pentru a dispune astfel, în privința temeiniciei contestației la executare prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, a fost condamnat inculpatul L. I. în baza art.357 Cod penal raportat la art.6 și art.7 al.3 Cod penal din Legea nr.78/2000 la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art.65 al.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei. S-a făcut aplicarea art.71-64 lit.a teza a II, b și c Cod penal. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 27.10.2004 la data de 25.11.2004, inclusiv.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel ce a fost soluționat la data de 24.03.2010 prin trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
Această din urmă soluție a fost atacată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA cu recurs la 26.05.2010. Prin decizia nr.225 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26.01.2011 s-a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel București fiind pronunțată în rejudecare decizia nr.1 din 04.01.2012 a Curții de Apel București.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, iar la data de 28.11.2012 prin decizia nr.3905/28.11.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, casarea deciziei penale nr.1/04.01.2012 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei la această instanță pentru rejudecarea apelurilor formulate de către inculpatul-contestator și de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA.
Ca urmare a acestei din urmă rejudecări a apelurilor, a fost pronunțată decizia nr.14/28.01.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală prin care în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen., s-a respins - ca nefondat - apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA împotriva sentinței penale nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală. În baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.pen., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat L. I. împotriva sentinței penale nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală. S-a desființat în parte, sentința penală atacată și rejudecând pe fond în baza art.334 Cod pr.pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, din infracțiunea prev. de art.257 Cod penal raportat la art.6 și art.7 al.3 din Legea 78/2000, în infracțiunea prev. de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplic. art.71-64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Urmare acestei decizii, a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr.104/03.02.2014, contestatorul fiind încarcerat.
Mandatul de executare al pedepsei nr.104/03.02.2014 a fost emis in baza dispozițiilor art.11 alin.1 din Legea nr.255/2013, potrivit cărora “deciziile pronunțate în apel înainte de . Noului Cod de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzută de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse recursului în casație”.
Tribunalul a apreciat că sustinerile petentului, in sensul ca, in privinta sa, aceste dispozitii nu sunt aplicabile, sunt eronate.
Textul mai sus citat este aplicabil tuturor deciziilor pronunțate în apel, înainte de . Noului Cod de procedură penală, nu doar deciziilor pronunțate într-un prim ciclu procesual, întrucât legiuitorul nu distinge și nu face nicio referire la deciziile în apel pronunțate ca urmare a unor desființări succesive de către instanțele superioare.
Art. 14 alin. 2 din Legea nr.255/2013 nu este aplicabil in cauza, așa cum susține contestatorul, întrucât acest text de lege se referă la cazul în care prin decizia penală s-ar fi dispus rejudecarea în primă instanță a cauzei ori, prin decizia penală dată în apel nr.14/28.01.2014 a Curții de Apel București nu s-a dispus rejudecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.379 lit.b din vechiul Cod de procedură penală, ci s-a pronunțat o soluție în temeiul art.379 alin.2 lit.a vechiul Cod de procedură penală.
Odată cu . noului Cod de procedură penală, potrivit dispozițiilor art.11 din Legea 255/2013 această decizie este supusă doar recursului în casație, iar potrivit dispozițiilor art.552 alin.1 Cod pr.pen. hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.
Prin urmare, solicitarea contestatorului de anulare a acestui mandat de executare a pedepsei, cu motivarea că a fost pusă în executare o pedeapsă ce nu era definitivă, a fost apreciată ca nefiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul L. I., argumentele condamnatului fiind pe larg expuse în motivarea scrisă a căii de atac formulate.
Analizând contestația formulată Curtea de Apel constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:
La data de 30.05.2014 Înalta Curte de casație și Justiție Secția Penală a respins ca nefondat recursul în casație formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.62/29.01.2010 a Tribunalului București Secția a II-a Penală. Întrucât inculpatul formulase împotriva sentinței menționate recurs, este evident că problema juridică a calificării căii de atac ca recurs ordinar sau recurs în casație a fost deja tranșată, cu caracter definitiv, de Înalta Curtea de Casație și Justiție în decizia nr. 46/30.05.2014.
Înalta Curtea a considerat astfel că în mod corect Tribunalul București a constatat că sentința a rămas definitivă în baza noilor dispoziții procedurale.
Intenția condamnatului prin prezenta cerere este – în final – de a i se admite posibilitatea formulării unui recurs ordinar împotriva sentinței pronunțate în cauză, invocând dispozițiile art.14 din legea de punere în aplicare, care însă în mod evident nu își găsesc aplicare în cauză, și mai mult, solicită unei instanțe inferioare să ignore o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte – ceea ce este inadmisibil. Practic construcția juridică sugerată de condamnat conduce la un rezultat absurd, fiind și pentru aceste motive nefondată. Mai mult, pe baza acelorași argumente expuse mai sus, apare evident că nici în ipoteza pronunțării unei decizii de neconstituționalitate în sensul dorit de condamnat situația sa juridică nu se va modifica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge contestația formulată de condamnatul L. I. împotriva sentinței penale nr.2417/3.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, ca nefondată.
Obligă condamnatul la 500 lei cheltuieli judiciare stat, din care suma de 25 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE,
T. A.
GREFIER,
C. G.
Red.A.T./Th.red.C.V.M.-ex.2/10.02.2015
T.B. S I pen – jud.M. D. I.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 169/2015. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 163/2015. Curtea de... → |
|---|
