Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 295/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 295/2015

Dosar Nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 295/C

Ședința publică din data de 22 iunie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: F. P.

GREFIER: A. L. P.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție este reprezentat prin procuror L. C..

Pe rol, se află judecarea contestațiilor formulate de contestațiile declarate de inculpații C. A. R. și M. D. B. R. împotriva încheierii din data de 04.06.2015 a Tribunalului București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatorul-inculpat C. A. R., personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu Calița M., în baza delegației avocațiale depusă la dosar și contestatorul-inculpat M. D. B. R., personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu Calița M., în baza delegației avocațiale depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Contestatorii-inculpați, prin apărătorul din oficiu susțin că au mai formulat contestație împotriva aceleiași încheieri.

Curtea acordă cuvântul pe admisibilitatea contestației:

Apărătorul din oficiu pentru contestatorii-inculpați consideră că sunt admisibile contestațiile formulate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestațiilor ca inadmisibile având în vedere că prin Decizia penală nr. 284/15.06.2015 au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate de inculpați împotriva aceleiași Încheieri din data de 04.06.2015 a Tribunalului București.

Contestatorului-inculpat C. A. R., personal arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Contestatorului-inculpat M. D. B. R., personal arată de asemenea că lasă soluția la aprecierea instanței și regretă.

CURTEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI