Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 341/2015. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-11-2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 341/2015

Ședința publică din 20 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. D. L. - AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin V. G. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cererea de comisie rogatorie internațională audierea prin videoconferință a martorului N. R. ENERA.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa martorei N. R. Enera.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

S-a realizat legătura video cu autoritatea judiciară solicitantă, respectiv italiană – Curtea de Apel din Messina și, ulterior audio prin intermediul telefonului mobil al personalului de specialitate informatică al instanței.

Prin intermediul convorbirii telefonice derulate președintele completului de judecată a adus la cunoștința autorităților italiene faptul că martora a cărei audiere s-a solicitat nu este prezentă în sala de ședință, ea fiind internată în Complexul de Servicii Sociale Bădăcini, cu diagnosticul „schizofrenie paranoidă, sindrom anemic”, sens în care s-a solicitat de către autoritățile italiene comunicarea actelor medicale doveditoare în acest sens.

CURTEA

Deliberând, reține că:

Prin cererea de asistență judiciară în materie penală formulată de către autoritățile judiciare din Italia în dosar nr. 474/2010 R.G.A., se solicită examinarea în calitate de martor și în videoconferință a numitei N. R. Enera, domiciliată în orașul Șimleu Silvaniei, ., ..

Termenul de judecată inițial fixat prin repartizare aleatorie din data de 22 octombrie 2015, a fost preschimbat pentru data de 20 noiembrie 2015, ora 12:30, dată stabilită urmare a corespondenței purtate cu autoritatea judiciară solicitantă, fiind luate măsurile procesuale corespunzătoare în vederea citării și prezentării numitei N. R. Enera, în fața Curții de Apel Cluj.

În urma citării cu mandat de aducere a părții vătămate N. R. Enera s-a constatat că aceasta este internată pe o perioadă nedeterminată în complexul de Servii Sociale din localitatea Bădăcini, județul S. cu diagnosticul „schizofrenie paranoidă, sindrom anemic”, încadrându-se într-un grad de handicap accentuat ( f. 23 – 27 ).

Curtea examinând actele dosarului având în vedere și dispozițiile Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală modificată va constata în aceste condiții imposibilitatea audierii prin videoconferință în calitate de parte vătămată a numitei N. R. ENERA, domiciliată în orașul Șimleu Silvaniei, ., apartament 3, județul S., la solicitarea autorității italiene – Curtea de Apel din Messina și va dispune comunicarea către autoritățile italiene, la solicitarea acestora, a actelor medicale doveditoare pe fax și prin e-mail.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Constată imposibilitatea audierii prin videoconferință în calitate de parte vătămată a numitei N. R. ENERA, domiciliată în orașul Șimleu Silvaniei, ., apartament 3, județul S., la solicitarea autorității italiene – Curtea de Apel din Messina.

Dispune comunicarea către autoritățile italiene a actelor medicale solicitate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. D. L. - AGHINIȚĂ L. A. S.

26.11.2015

Red. A.D.L.-A.

Tehnored. L.A.S.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 341/2015. Curtea de Apel CLUJ