Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1540/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1540/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 11-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1540/A/2015
Ședința publică din 11 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B., judecător
JUDECĂTOR: G. V. C.
GREFIER: E. C. B.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin
PROCUROR: V. G.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul M. D. D. împotriva sentinței penale nr.700 din data de 05 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 în varianta anterioară modificării aduse prin Legea 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal anterior și art. 5 din Codul penal actual.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av. I. C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea responsabilă civilmente . și partea civilă A. – Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul M. D. D., asistat de apărătorul ales, avocat I. C., depune la dosar dovada achitării onorariului pentru expert în cuantum de 4987,92 lei, respectiv chitanța nr._/1 din data de 10 decembrie 2015. De asemenea, depune la dosar o hotărâre a Curții de Apel București cu privire la interpretarea art. 128 lit. „d” Cod fiscal, ce vizează o speță similară.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Apărătorul inculpatului, susține apelul formulat, iar în urma concluziilor raportului de expertiză, pe latură penală, solicită înlăturarea actelor materiale prezumate de A. ca fiind evaziune fiscală, acea interpretare a lipsei de stoc și reținerea a noii încadrări juridice vizând neînregistrarea facturilor fiscale în contabilitatea societății. Solicită a se reține varianta nr.1 din raportul de expertiză, prin interpretarea juridică a neaplicării art. 128 care vizează litera „d” Cod fiscal.
Diferența dintre cele două modalități de executare se referă la persoana și conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii. Consideră că prima instanță a interpretat în mod eronat argumentele aduse în susținerea modalității de executare în sensul în care nu s-a considerat că faptele inculpatului au fost un accident determinat de lipsa de experiență în conducerea unei afaceri. Este de notorietate că la un simplu control fiscal oricare dintre beneficiarii facturilor neînregistrate ar fi fost descoperite. În acest sens, este relevantă declarația contabilului din care rezultă că nu a fost întrebat cu privire la aspectul important, ce să facă cu acea lipsă de gestiune. Este relevant faptul că un evazionist tipic nu ar fi venit cu bani de acasă, ori a făcut dovada că inculpatul a creditat firma din februarie 2009 și până în luna mai 2009 cu 10.000 Euro, în contextul în care prejudiciul nu ar depăși 2000 Euro.
Un alt aspect important ce rezultă din conduita inculpatului este aceea că în cursul urmăririi penale inculpatul a manifestat o deschidere totală, a prezentat toate extrasele de cont, în urma acestor extrase, Garda Financiară și-a extins prejudiciul. Dacă ar fi evazionat cu bună știință această sumă, în mod evident, inculpatul nu ar fi pus la dispoziție respectivele documente și ar fi încercat să le sustragă. Cu privire la ultimul criteriu, privind alegerea modalității de executare, este acel avertisment. Având în vedere că inculpatul a început să plătească acel prejudiciu anterior condamnării, există o presiune pe locuința familială, acel sechestru asigurator, inculpatul a încetat activitatea firmei anterior sesizării faptelor, aspecte care relevă că inculpatul a înțeles gravitatea faptelor.
Cu privire la acele acte materiale care se circumscriu efectelor juridice aplicării acelei prezumții, solicită admiterea apelului și în ce privește latura civilă a cauzei. Consideră că o simplă lipsă de gestiune, nejustificată formal de procese verbale, chiar în raportul fiscal se menționează că inculpatul nu a înțeles să vină cu acele procese verbale, ca și cum, dacă ar fi venit s-ar fi rezolvat problema de fond. Câtă vreme prezumă o vânzare, o înstrăinare cu titlu oneros, cu consecința neplății impozitelor și taxelor aferente la stat, consideră că are un caracter penal și deși această dispoziție a fost în vigoare la momentul în care s-a constatat lipsa de gestiune, în acest moment, codul fiscal nu o mai prevede și consideră că ar fi incident art. 4 Codul penal, referitor la dezincriminare, aceste aspecte, trebuie tranșate de către Curte. Sub aspectul netemeiniciei, consideră că a făcut dovada că nu ar trebui reținute aceste acte materiale cu privire la lipsa de stoc și consecința plății prejudiciului. Raportul de expertiză contabilă, relevă că prejudiciul a fost diminuat, respectiv că o parte din lipsa de stoc se regăsește în facturile care nu au fost înregistrate în contabilitate. Consideră că inculpatul a dovedit cu martorii propuși că nu se poate stabili o legătură între bunurile degradate și stocul lipsă din gestiune. Nimic nu a împiedicat o verificare exactă a acestei corespondențe, inculpatul manifestând o deschidere totală. Consideră că orice dubiu profită inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, consideră că în speță trebuie să se pornească de la un aspect care nu mai poate fi contestat, acela că inculpatul a cerut primei instanțe să fie judecat în procedură simplificată. A beneficiat de această procedură, prin urmare, orice fel de comentariu asupra elementelor constitutive ale unei infracțiuni continuate, ale existenței ori inexistenței unei acțiuni materiale componente ale unei astfel de infracțiuni, sunt de prisos. Apelul inculpatului este întemeiat, însă doar cu privire la greșita soluționare a laturii penale și în concret, cu privire la individualizarea pedepsei și în consecință, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea hotărârii atacate pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei, iar în temeiul art. 81, 83 vechiul cod penal, solicită a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni stabilită de prima instanță. În acest sens, apreciază că inculpatul a avut o conduită sinceră în cursul procesului penal, a trecut o perioadă de la data ultimului act infracțional și în consecință, apreciază că se justifică o suspendare condiționată a executării pedepsei, în rest nu mai pot fi contestate elementele constitutive ale infracțiunii componente, din moment ce inculpatul a înțeles să se judece conform procedurii simplificate.
În replică, apărătorul inculpatului, arată că urmează a se analiza de către Curte, în ce măsură, sub aspectul art. 377 al. 5 Cpp, în cazul în care este nevoie de o schimbare a încadrării juridice în urma administrării probatoriului se impune această schimbare, care privește doar articolul de lege sau toată învinuirea. Apreciază că acea încadrare juridică se poate rezuma strict la articolul de lege, fiind nelegală aducerea la cunoștință a inculpatului strict articolul de lege, acesta trebuind să fie informat cu privire la toată starea de fapt. Chiar dacă va fi admis apelul doar sub aspectul laturii civile, este mulțumit, întrucât esența acestui apel a reprezentat-o latura civilă, deși își susține opinia redată anterior. Face trimitere la decizia penală depusă la dosar, în sensul că are dreptul contribuabilul să-și reducă acel TVA, dacă nu se dovedește contribuția inculpatului la prejudiciu.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său. Regretă tot ce s-a întâmplat și munca depusă de către organele judiciare, fiindu-i greu să se exprime unde a greșit. Își asumă întreaga responsabilitate pentru tot ce s-a întâmplat. Nu este de acord doar cu faptul că stocul de marfă este marfă distrusă. A încercat să o distribuie, însă nimeni nu o cumpără, fiind un material cu valabilitate redusă, respectiv un an la vopsea. Arată că era prima lui firmă în care a investit și a pierdut, ca urmare a lipsei de experiență.
CURTEA:
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 700 din 5 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul M. D. D., fiul lui I. și D. E., născ.la 10.04.1968 în Cluj-N., cetățean român, căsătorit, studii medii, stagiul militar satisfăcut, lucrător comercial, dom. în Cluj-N. . ap.76, CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, p.p.de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse de Legea nr.50/2013, cu art.41 al.2 C.penal, cu art.397 al.10 NCPP și art.5 NCP, la pedeapsa de: 1 an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicațiunea art.71 și 64 lit.a teza II CP.
În temeiul art.86/1 C.penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal.
În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, conform programului ce va fi stabilit;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință
sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către ORC Cluj.
În temeiul art.25 NCPP, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente . Cluj-N., să plătească către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGFP Cluj despăgubiri civile în sumă totală de 212.589 lei, reprezentând prejudiciul produs plus accesoriile datorate până la data plății efective.
S-a menținut sechestrul asigurător asupra apartamentului cu nr.76 din Cluj-N. ., imobil înscris în CF nr._.
În temeiul art.274 NCPP, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente . Cluj-N., să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul M. D. D., în perioada 2008-2011, în calitate de administrator al S.C. L. C. S.R.L. Cluj-N., nu a înregistrat în totalitate operațiunile comerciale derulate și veniturile realizate din tranzacțiile comerciale desfășurate cu mai multe societăți comerciale de pe raza județului Cluj și din județele limitrofe, nu a declarat și nu a achitat obligațiile fiscale aferente acestor tranzacții, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 144.833 lei, din care TVA în sumă de 90.029 și impozit pe profit în sumă de 54.804 lei.
Partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj a formulat pretenții civile în cauză în valoare totală de 216.509 lei, din care suma de 90.029 lei reprezintă TVA suplimentară de plată (fără ca din această sumă să se fi scăzut TVA-ul de rambursat agentului economic verificat, în cuantum de 21.393 lei), iar suma de 54.804 lei reprezintă impozitul pe profit suplimentar, de la plata căruia s-a sustras inculpatul, (f. 167). În instanță, constituirea de parte civilă s-a rezumat la suma de 212.589 lei, întrucât după data întocmirii raportului de inspecție fiscală, acest inculpat a achitat suma de 3.920 lei, după cum rezultă din adresa nr._/16.09.2014 a Activității de Inspecție Fiscală.
În vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin ordonanța nr.216/P/2011 din data de 31.10.2013 (f.489) procurorul de caz a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra apartamentului aparținând inculpatului M. D. D., imobil amplasat în Cluj-N., ., ., până la concurența valorii probabile a prejudiciului, în cuantum de 144.833 lei.(imobil înscris în CF nr._, a se vedea încheierea nr._/26.11.2013 emisă de OCPI Cluj) f.489-494).
În drept fapta inculpatului M. D. D. care, în perioada 2008-2011, în calitate de administrator al S.C. L. C. S.R.L. Cluj-N., nu a înregistrat în totalitate operațiunile comerciale derulate și veniturile realizate din tranzacțiile comerciale desfășurate cu mai multe societăți comerciale de pe raza județului Cluj și din județele limitrofe, nu a declarat și nu a achitat obligațiile fiscale aferente acestor tranzacții, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 144.833 lei, din care TVA în sumă de 90.029 și impozit pe profit în sumă de 54.804 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal anterior.
Față de cele de mai sus, instanța a dispus condamnarea inculpatului M. D. D., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, p.p.de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse de Legea nr.50/2013, cu art.41 al.2 C.penal, cu art.397 al.10 NCPP și art.5 NCP, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, ca pedeapsă menită să-și atingă scopurile legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. D. D. care a solicitat admiterea căii de atac promovate și, în latură civilă, obligarea sa la plata sumelor stabilite urmare raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv suma indicată ca prejudiciu în varianta întâi a completării la raport, sens în care a susținut că, din perspectiva faptei ilicite imputate sieși, doar această sumă a fost dovedită ca fiind rezultat al evaziunii fiscale. Susține că, în ce privește sumele de bani indicate de A. ca fiind debite datorate bugetului de stat aferent lipsei în gestiune, cum dispozițiile legale din art. 128 lit. d Codul fiscal au fost abrogate, apreciază că este incident art. 4 Cod penal, fiind vorba de o dezincriminare a faptei penale ce se referă la actele materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală constată urmare lipsei în gestiune.
În latură penală a solicitat ca pedeapsa aplicată de prima instanță să fie suspendată condiționat, sens în care a arătat că a avut o conduită sinceră, a recunoscut faptele imputate și a colaborat deplin cu organele de urmărire penală, cu instanțele, este o persoană educată, aflată pentru prima dată în situația de a fi cercetată penal.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
În cauză prin sentința penală atacată prima instanță a reținut vinovăția inculpatului M. D. D. în săvârșirea infracțiunii continuate de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani potrivit art. 861, 863 Cod penal din 1968. Totodată, a obligat inculpatul la plata sumei de 212.589 lei, reprezentând prejudiciul produs plus accesoriile datorate până la data plății efective către partea civilă Statul român prin A.. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, în perioada 2008-2011, în calitate de administrator al S.C. L. C. S.R.L. Cluj-N., inculpatul M. D. D. nu a înregistrat în totalitate operațiunile comerciale derulate și veniturile realizate din tranzacțiile comerciale desfășurate cu mai multe societăți comerciale de pe raza județului Cluj și din județele limitrofe, nu a declarat și nu a achitat obligațiile fiscale aferente acestor tranzacții, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale către stat.
Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, judecata în primă instanță având loc în procedură simplificată.
În apelul declarat, inculpatul a solicitat instanței de control judiciar analizarea laturii civile a cauzei, sens în care a precizat că, așa cum a arătat și la urmărire penală și în fața instanței de fond, prejudiciul reținut pe seama sa ca fiind rezultatul activității ilicite nu este unul real, judicios stabilit. Astfel inculpatul a arătat că, nu a contestat niciun moment sumele de bani stabilite ca datorate bugetului de stat urmare a neînregistrării facturilor fiscale de vânzare a unor mărfuri de către . însă, nu a fost de acord cu modul în care s-au stabilit în sarcina sa debite datorate lipsei în gestiunea societății, lipsă despre care a afirmat că ea provine tocmai din marfa vândută și neînregistrată ca ieșire din gestiunea firmei, precum și din marfa expirată, produse pe care nu le-a mai putut valorifica și pentru care nu a întocmit procese verbale de perisabilitate sau alte asemenea acte. Ca atare, inculpatul a solicitat/a reiterat solicitarea de a se dispune în cauză o expertiză de natură contabilă care să lămurească cele susținute de el.
În latură penală, inculpatul a solicitat ca pedeapsa aplicată, al cărei cuantum nu a fost criticat, să fie suspendată condiționat potrivit dispozițiilor art. 81 Cod penal din 1968, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens.
Având în vedere dispozițiile art. 377 alin. 5 Cod procedură penală, Curtea a admis cererea de administrare a probei cu expertiza, ea fiind admisibilă chiar și în procedura simplificată în care a avut loc judecata, deoarece o asemenea probă poate avea efecte asupra încadrării juridice a faptei, prin cererea formulată tinzându-se la înlăturarea unor acte materiale ale infracțiunii continuate și la diminuarea ca atare a prejudiciului stabilit.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, precum și prin suplimentul la acest raport s-a stabilit că, la calculul lipsei în gestiune organele fiscale nu au avut în vedere facturile fiscale neînregistrate în contabilitatea societății, respectiv împrejurarea existenței unei identități între marfa cuprinsă în aceste facturi și marfa constatată lipsă în gestiune. Ca atare, expertul a procedat la recalcularea sumei datorate bugetului de stat ca urmare a lipsei în gestiune, alături de cea rezultată din neînregistrarea facturilor fiscale indicate în Raportul de inspecție fiscală, aceasta sumă fiind de 85.459 lei (din care TVA în valoare de 46.528 lei și impozit pe profit de 38.931 lei), sumă la care se adaugă penalități și majorări de întârziere.
Prin aceleași concluzii ale expertului cuprinse în raportul de expertiză s-a stabilit că, urmare a neînregistrării facturilor fiscale, inculpatul M. D. D. prin intermediul . s-a sustras de la plata către bugetul de stat cu suma de 60.731 lei, din care 32.007 lei TVA și 28.724 lei impozit pe profit. (filele 100-126 dos apel).
Apelul declarat de inculpat este fondat Curtea constatând, urmare expertizei dispuse în cauză, că prejudiciul la care acesta a fost obligat prin sentința penală atacată nu a fost stabilit prin raportare la toate probele necesar a fi administrate, întinderea certă a acestuia, așa cum este consemnată în expertiză, fiind semnificativ mai redusă față de cuantumul indicat de organele fiscale.
Pe de altă parte, analizând actele cauzei Curtea constată că inculpatul M. D. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, constând, potrivit acuzațiilor din rechizitoriu, în neînregistrarea în perioada 2008-2011, a mai multor facturi fiscale de vânzare de mărfuri din patrimoniul . (28 facturi identificate și aflate la dosar) precum și prin livrările de mărfuri stabilite ca lipsă în gestiune (raportat la stocul faptic zero de la data controlului). Practic, acuzația este grefată pe două paliere, una vizând cele 28 facturi fiscale neînregistrate iar cealaltă privește livrarea de bunuri fără documente sau pentru care nu au fost identificate nici un fel de documente contabile.
Acuzația are ca temei de pornire sesizarea organelor fiscale, care au efectuat la societatea administrată de inculpat două controale, unul concretizat în procesul verbal de control nr. 5360 din data de 11.04.2011 (filele14-18 dup) și altul în Raportul de inspecție fiscală RIF nr. 874 din data de 23.08.2013 (filele 159-164 dup). Urmare celor două acte s-a stabilit că, prin intermediul societății sale, inculpatul M. D. D. nu a înregistrat în perioada 2008-2011 un număr de 28 de facturi fiscale, acte prin care a valorificat mărfuri din gestiunea societății L. C. SRL, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului aferent.
S-a mai reținut că, la data primului control (aprilie 2011), stocul faptic al societății era zero, nefiind identificate niciun fel de mărfuri, iar actele contabile reflectau un stoc scriptic în valoare de 152.405,70 lei.
Urmare primelor constatări fiscale din PV 5360/11.04.2011, . fost supusă unui control fiscal ce a vizat o perioadă mai mare de timp (01.01._13), control finalizat prin RIF 874/23.08.2013 în care s-a arătat că, aferent neînregistrării facturilor fiscale și a lipsei în gestiune, societatea datorează bugetului de stat suma totală de 144.833 lei, din care TVA 90.029 lei și impozit pe profit 54.804 lei, sumă la care se adaugă penalități și majorări de întârziere.
Potrivit dispozițiilor legale cuprinse în art. 9 lit. b din Legea 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în totul sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate săvârșită în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat.
Pornind de la elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul M. D. D. a fost trimis în judecată, raportat la actele dosarului, Curtea constată că în cauză este dovedit, dincolo de orice îndoială, că inculpatul, prin intermediul societății L. C., s-a sustras de plata taxelor datorate bugetului de stat aferente livrărilor de bunuri cuprinse în facturile fiscale indicate în RIF 874/23.08.2013, fiind săvârșită astfel infracțiunea continuată de evaziune fiscală în exacta reglementare a textului legal, respectiv în teza omisiunii evidențierii veniturilor realizate.
Cum, în aceeași perioadă de timp, inculpatul a mai efectuat și alte livrări de mărfuri, facturile fiscale fiind înregistrate în contabilitatea societății, rezultă că, fapta sa constând în neînregistrarea celor 28 de facturi fiscale (2 din 2008, 10 din 2009, 15 din 2010 și 1 din 2011) a fost săvârșită cu intenție, acesta urmărind sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat. Împrejurarea că, spre exemplu, privitor la același beneficiar de mărfuri, în aceeași perioadă de timp, inculpatul a procedat la înregistrarea unor facturi fiscale de livrare iar a altora nu, vine să susțină intenția sa în comiterea infracțiunii. Astfel de situații se regăsesc în ce privește relația dintre . și societățile Carinag SRL, Anstilex SRL, Planextract SRL, Cipt Partner SRL.
Aferent celor 28 de facturi fiscale, prin raportul de expertiză contabilă dispus în apel, s-a stabilit că inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 60.731 lei din care TVA 32.007 lei și impozit pe profit 28.724 lei (filele 100-126 dos apel).
În ce privește sumele stabilite ca datorate urmare lipsei în gestiune, Curtea arată următoarele:
Prin actele de control ale organelor fiscale s-a arătat că, la nivelul lunii aprilie 2011- PV nr. 5360/11.04.2011 și, ulterior, august 2013- RIF 874/23.08.2013, societatea L. C. SRL avea un sold scriptic de 152.405,70 lei și un sold faptic zero. Ca atare, întemeiat pe dispozițiile art. 128 alin. 4 lit. d din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, au fost calculate impunerile aferente (TVA și impozit pe profit) prin aplicarea cotelor de 24% și, respectiv, 16% (după cum rezultă din RIF 874/23.08.2013).
Dincolo de împrejurarea că, aceste cote legale nu au avut aceeași valoare pe toată perioada de timp suspusă controlului fiscal (societatea fiind vizată pentru perioada 2008-2013), iar cota TVA a fost modificată prin majorarea sa de la cota de 19% la cota de 24% de la 1 iulie 2010- astfel că anterior acestei date nu putea fi aplicată o cotă la un nivel superior celui legal -, Curtea constată că dispozițiile art. 128 alin. 4 lit. d din Legea 571/2003 au fost abrogate prin art. 6 din OG 15/23.08.2012. Așa fiind, la data întocmirii RIF 874/2013, în care este indicat ca temei al impunerii pentru lipsa în gestiune dispoziția din art. 128 alin. 4 lit. d al Legii 571/2003, acest text nu mai avea nicio aplicabilitate. Față de această modificare legislativă, în cursul judecării cauzei în apel A. nu a exprimat nicio poziție, organul fiscal rezumându-se doar la menținerea de constituire de parte civilă la suma indicată inițial, aceea de 216.509 lei (constând în taxe datorate atât urmare neînregistrării facturilor fiscale amintite, cât și a lipsei în gestiune, la care a adăugat penalități și majorări de întârziere).
Revenind la dispozițiile legale ce reglementează infracțiunea de evaziune fiscală cu care instanța a fost investită, respectiv art. 9 lit. b din Legea 241/2005, Curtea constată că, probele dosarului susțin acuzațiile numai în ce privește neînregistrarea celor 28 de facturi fiscale (aflate la filele 206-314 dup) pentru care s-a calculat un prejudiciu produs bugetului de stat în sumă de 60.731 lei din care TVA 32.007 lei și impozit pe profit 28.724 lei. În ce privește lipsa în gestiune în sumă de 152.405,70 lei, redusă prin raportul de expertiză contabilă la suma de 63.794,96 lei, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie normei de incriminare, nefiind dovedit că, bunurile în acea valoare lipsă au fost valorificate de inculpat din patrimoniul societății L. C., că ar fi obținut venituri pe care nu le-a înregistrat și astfel s-ar fi sustras, cu intenție, de la plata obligațiilor fiscale către stat.
Ce a stat la baza calculul sumelor datorate lipsei în gestiune realizată de organul fiscal a fost constat exclusiv în balanța zero a stocului faptic și suma de 152.405,70 lei scriptic evidențiată în actele societății controlate. Deși inculpatul a arătat că, parte din mărfurile evidențiate scriptic și constatate lipsă coincid cu cele înscrise în facturile fiscale neînregistrate, respectiv în cele 28 facturi fiscale indicate în RIF 874/23.08.203, criticând dubla impunere din partea organelor fiscale, apărările sale nu au fost înlăturate în faza de urmărire penală și nici la judecata în fond.
Prin dispunerea expertizei contabile în stadiul de apel al cauzei s-a stabilit însă că cele susținute de inculpat sunt reale, parte din marfa cuprinsă în cele 28 de facturi fiscale fiind una și aceeași cu cea consemnată scriptic în evidențele societății și constatată lipsă la controlul fiscal. Astfel, expertul a procedat la recalcularea sumei lipsei în gestiune, aceasta fiind de 63.794,96 lei.
Cu toate acestea, Curtea arată că inculpatul nu poate fi obligat la plata sumelor potențial datorate bugetului de stat aferent acestei lipse în gestiune de 63.794,96 lei. Dincolo de cele anterior arătate privind abrogarea dispozițiilor art. 128 alin. 4 lit. d din Legea 571/2003 prin OG 15/2013 ce au stat la baza calculului realizat de organele fiscale, reținem că în cauză nu a fost dovedit că lipsa în gestiune este urmarea unei conduite ilicite care să constituie infracțiune. O astfel de acuzație trebuie să fie dovedită prin raportare la norma penală de incriminare și nu poate fi prezumată, nefiind admisibilă prezumarea valorificării mărfurilor lipsă.
Inculpatul M. D. D. a susținut constant faptul că, lipsa unei părți din marfa în gestiune este datorată perisabilității, expirării termenului de valabilitate (cum ar fi situația vopselurilor), marfa fiind efectiv aruncată de el întrucât nu mai putea fi valorificată, iar această apărare a sa nu a fost nicicând înlăturată de vreo probă administrată în cauză. Așa fiind, Curtea constată că în sarcina inculpatului nu se poate reține nicio conduită ilicită privind modalitatea în care s-a produs lipsa în gestiune și, drept urmare, nu există niciun temei pentru obligarea acestuia la plata eventualelor obligații fiscale către stat aferent valorii constatate lipsă.
Dacă, în ce privește cele 28 de facturi fiscale neînregistrate, beneficiarii mărfurilor au fost identificați, aceștia confirmând cu prilejul audierilor relația comercială cu ., însăși inculpatul recunoscând atât vânzarea mărfurilor cât și neînregistrarea facturilor, în ce privește lipsa în gestiune nu s-a dovedit că, mărfuri de acea valoare, au fost valorificate în condiții similare, pentru a fi realizat astfel conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală.
Admițând apelul inculpatului, Curtea va proceda și la înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestuia, apreciind că dispozițiile art. 81 Cod penal din 1968 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei oferă suficiente garanții pentru reeducarea inculpatului, raportat și la conduita procesuală a acestuia, la conduita sa anterioară reflectată de lipsa antecedenței penale, precum și faptul că, de la data săvârșirii infracțiunii (a ultimului act material-2011) s-a scurs o perioadă de timp în care inculpatul a avut o conduită conformă normelor legale.
Având în vedere cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul inculpatului M. D. D., va desființa parțial sentința penală atacată și, judecând în aceste limite, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 861 Cod penal din 1968 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 81 și 82 Cod penal din 1968 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal din 1968.
Va obliga pe inculpatul M. D. D. în solidar cu partea responsabilă civilmente . Cluj-N., să plătească către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGFP Cluj despăgubiri civile în sumă de 60.731 lei din care TVA 32.007 lei și impozit pe profit 28.724 lei, cu majorări de întârziere și penalități începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul M. D. D. împotriva sentinței penale nr. 700 din data de 5 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, pe care o desființează parțial și, judecând în aceste limite:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 861 Cod penal din 1968 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 81 și 82 Cod penal din 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal din 1968.
Obligă pe inculpatul M. D. D. în solidar cu partea responsabilă civilmente . Cluj-N., să plătească către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGFP Cluj despăgubiri civile în sumă de 60.731 lei din care TVA 32.007 lei și impozit pe profit 28.724 lei, cu majorări de întârziere și penalități începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. BOTEZANVALENTIN C.
GREFIER
E. C. B.
Red. E.B./M.N.
4 ex./30.12.2015
Jud.fond.-A. I.
| ← Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 341/2015.... | Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 39/2015. Curtea... → |
|---|
