Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 34/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.34/A/2015
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul P. I. A. împotriva sentinței penale nr.185 din 23 iulie 2014 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducere a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, prev. de art.334 al.1 și 2 C.pen., art.335 al.2 C.pen., cu aplic.art.38 al.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. I. A. asistat de av. M. O. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. M. N. și apărător ales, av. Sule R. B., toți avocații din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul în substituire av. M. O., solicită a se constata că mandatul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. I. A. a încetat prin prezentarea apărătorului ales al inculpatului și a se acorda onorariul avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.
Inculpatul P. I. A. arată că dorește să își retragă apelul formulat, poziția acestuia fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 26.
Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.
Apărătorul ales al inculpatului P. I. A. solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public susține aceleași concluzii.
Inculpatul P. I. A. având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului.
CURTEA
Prin sentința penal[ nr.185 din 23 iulie 2014 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr._ , s-a dispus în temeiul art.86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.33 lit. b C.pen. de la 1968 și art. 5 C.pen. condamnarea inculpatului P. A. I., fiul lui I. și L., născut la 02.08.1989 în Z., jud. S., domiciliat în .. 390, jud. S., de cetățenie română, studii medii, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, aflat în stare de arest în altă cauză în prezent la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ S., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În temeiul art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. de la 1968 și art. 5 C.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În temeiul art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. de la 1968 și art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatulul și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.
În baza art.33 lit.b raportat la art.34 lit.b C.pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, și s-a aplicat astfel inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare care a fost sporită cu 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă sporită de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. din 1968 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b C.pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 (trei) ani și 2 (două) luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal C.pen. din 1968.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1968 s-a suspenat executarea pedepselor accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. din 1968 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art. 274 alin. 1 C.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1199/P/2013 din data de 12.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z., a fost trimis în judecată inculpatul P. A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. 1 și art. 334 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. reținându-se în esență că, la data de 19.05.2013, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca Opel care avea montate numerele de înmatriculare BB-JO405 însă era radiat din circulație din data de 28.10.2009, precum și având suspendată exercitarea dreptului de a conduce de la aceeași dată.
În dovedirea situației de fapt, s-au invocat următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații inculpat, declarații învinuit A. A. Adișor, proces verbal de verificare EUCARIS, adresa IPJ S. – Biroul Rutier, proces verbal de constatare a contravenției, declarație martori, fișă cazier judiciar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 13.03.2014 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 25.04.2014, definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Pe parcursul cercetării judecătorești, față de poziția inculpatului de judecare a cauzei în baza procedurii obișnuite (exprimată la termenul din 14.05.2014), după citirea actului de sesizare conform art. 374 alin. 1 C.pen., instanța a audiat inculpatul după audierea martorilor, la termenul din 16.07.2014, astfel cum a solicitat inculpatul care a refuzat să dea o declarație la momentul începerii cercetării judecătorești.
Pe parcursul procesului penal, au fost audiați martorii A. A. Adișor, M. V. și C. Ș. A. (toți la termenul din 16.07.2014), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul instanței la filele 91-95.
Starea de fapt:
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:
La data de 19.05.2013 în jurul orei 04:00 inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare AM 927 JG în ., și a fost sancționat contravențional pentru faptul că a condus autoturismul având o cantitate de alcool în aerul expirat de 0,39 ml/l. Față de inculpat s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i reținut permisul de conducere și eliberată dovada . nr._ fără drept de circulație. Aceste aspecte reies din procesul verbal de contravenție și dovada aflate la dosar (f. 14 și 16), precum și din declarația inculpatului.
La aceeași dată, 19.05.2013, în jurul orei 19:00, inculpatul a fost oprit din nou de un echipaj de poliție, în timp ce conducea pe . Z., jud. S., autoturismul marca Opel având montate numerele de înmatriculare BB-JO405, astfel cum reiese din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 9) dar și din declarația inculpatului care a recunoscut că a condus autoturismul marca Opel la acea dată când a fost oprit de echipajul de poliție, și din declarațiile martorilor M. V. și C. Ș. A. care se aflau cu inculpatul în autoturismul Opel la momentul opririi de către poliție.
Potrivit adresei IPJ S. – Biroul Rutier (f. 25) și a extrasului din baza de date EUCARIS (f. 26-28) autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare BB-JO405 condus de inculpat la data de 19.05.2013 era radiat din circulație la acea dată, din 28.10.2009. Acestui autovehicul i-au mai fost atribuite numerele provizorii BN_ în România, în perioada 11.03.2011 – 06.04.2011 și nu figura ca fiind înmatriculat în altă țară.
Se constată că apărările inculpatului și ale apărătorului din oficiu al acestuia vizează modul de dobândire a autovehiculului de către inculpat și necunoașterea de către acesta a faptului că mașina era radiată din circulație. În primul rând se observă că în prima declarație olografă a inculpatului și cu ocazia opririi în trafic acesta a arătat că a cumpărat autoturismul marca Opel de la o persoană pe care nu o cunoaște. Ulterior, în completarea declarației olografe și în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, inculpatul a învederat că autoturismul nu a fost cumpărat de la martorul A., ci acesta doar i l-a împrumutat pentru a ajunge acasă, întrucât inculpatul tocmai îi vânduse autoturismul marca Renault cu care a mers la martor acasă la data de 19.05.2013. Martorul M. V. declară de asemenea că a înțeles de la inculpat faptul că autoturismul marca Opel îi fusese dat temporar de martorul A.. În schimb martorul A. A. arată că a efectuat un schimb de mașini cu inculpatul, iar martorul C. Ș. declară de asemenea că a plecat cu inculpatul pentru a face un schimb de mașini în . în care inculpatul a ajuns în posesia autoturismului marca Opel nu are relevanță, de vreme ce art. 334 alin. 1 și 2 și 335 alin. 2 C.pen. incriminează conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals și respectiv având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și nu deținerea în proprietate.
Orice conducător auto, posesor al unui permis de conducere și cunoscător al legislației rutiere, este dator să verifice regularitatea înmatriculării autovehiculului pe care îl conduce. Faptul că inculpatul nu a știut că autoturismul este radiat din circulație (aspect confirmat și de martorul A. A. care declară că nici el nu a cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulație) nu îl scutea de obligația de a verifica acest lucru înainte de a conduce, inclusiv în situația în care actele autoturismului sunt în altă limbă. Aceasta cu atât mai mult cu cât a luat autoturismul din curtea unei persoane despre care auzise că se ocupă cu vânzarea de autovehicule, și nu de la o persoană autorizată.
Încadrarea juridică
Față de . noului Cod penal, s-a analizat legea penală mai favorabile, în conformitate cu art. 5 C.pen.
Față de decizia Curții Cosntituționale a României nr.265/2014, publicată în Monitorul Oifical al României la data de 20 mai 2014, modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile este efectuată având în vedere legea în ansamblu și nu instituțiile de drept penal autonome.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă a închisorii prevăzute de cele două legi succesive pentru toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța a constatat că nu există nicio diferență, neputând fi identificată o lege mai favorabilă din această perspectivă. Simpla existență a posibilității aplicării amenzii penale, prevăzută de către art. 334 alin.1 și 2 și art. 335 alin. 2 C.pen. nu duce la concluzia automată că legea nouă constituie legea penală mai favorabilă. De asemenea condițiile de incriminare sunt aceleași pentru toate cele trei infracțiuni pentru care a fost cercetat inculpatul. Determinarea legii penale mai favorabile este realizată in concreto, în raport de pedeapsa spre care instanța se orientează, iar, astfel cum va fi arătat, față de gravitatea faptei, instanța a considerat că nu poate fi avută în vedere pedeapsa amenzii penale. În ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni s-a constatat că acesta este mai blând confrom vechii reglementări, respectiv art. 34 C.pen. 1968, având în vedere și analiza in concreto a prezentei cauze. Astfel conform vechiului cod penal, în caz de concurs de infracțiuni, se aplică pedeapsa cea mai grea din cele stabilite pentru fiecare infracțiune, sporirea pedepse fiind facultativă pentru instanță (în ambele trepte de spor). Conform art. 39 C.pen. actual, după ce stabilește pedepse pentru fiecare din infracțiunile ce alcătuiesc concursul, instanța aplică pedeapsa cea mai grea la care adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Se observă astfel că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este legea anterioară intrării în vigoare a noului Cod penal, și anume OUG 195/2002 și C.pen. de la 1968.
În drept, fapta inculpatului P. A. I. care la data de 19.05.2013 a condus autoturismul marca Opel având montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare BB-JO405, autoturismul fiind radiat din circulație la acea dată, iar inculpatul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. 1 și alin. 2 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. de la 1968 și art. 5 C.pen.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 s-a realizat prin activitatea inculpatului care, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, s-a deplasat pe drumul public, conducând autovehiculul marca Opel. Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, este prezumată de lege, astfel că este suficientă stabilirea săvârșirii de către inculpat a faptei incriminate de lege pentru a subînțelege starea de pericol pentru siguranța traficului rutier și pietonal, stare de pericol generată de conduita ilicită a inculpatului.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 s-a realizat prin activitatea inculpatului de a conduce autovehiculul marca Opel care la data de 19.05.2013 era radiat din circulație și neînmatriculat ulterior, precum și având montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare BB-JO405, numărul de înmatriculare atribuit autoturismului anterior radierii din circulație, număr ce nu are corespondent în evidențele auto ca număr valabil pentru autoturismul condus de inculpat. Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, este prezumată de lege și constă în starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție în modalitate prevăzută de art. 19 alin. 1 pc. 1 lit.b) Cod penal de la 1968, respectiv intenție indirectă, întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei. Pentru considerentele expuse în cadrul rubricii ”Situația de fapt” rezultă că inculpatul, urcându-se la volanul autoturismului marca Opel luat din curtea unei persoane despre care auzise că vinde mașini, fără a verifica regularitatea documentelor autoturismului, a prevăzut faptul că autovehiculul poate fi neînmatriculat în circulație precum și că plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism pot să nu corespundă situației reale a autoturismului.
Având în vedere faptul că prin aceeași acțiune materială săvârșită de inculpat se realizează conținutul a trei infracțiuni, conform art. 33 lit. b C.pen. 1968, aceste trei infracțiuni au fost săvârșite de inculpat în concurs ideal.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 C.proc.pen., întrucât faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni, instanța a dispus condamnarea inculpatului P. A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 85 alin. 1 și alin. 2 și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen.
În privința infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, pentru considerentele ce urmează, s-a constatat că în prezenta cauză nu este aplicabilă decizia nr. 18 din 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate plăcuțe cu numărul provizoriu de circulație expirat întrunește numai elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 (respectiv art. 334 alin. 1 C.pen. actual). În considerentele recursului în interesul legii, instanța supremă reține că ”dispozițiile art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002 vizează acele situații în care s-a intervenit în vreun fel asupra numărului de înmatriculare al unui autoturism înmatriculat în realitate, fie prin confecționarea unui număr sau imitarea unui număr autentic, fie prin modificarea aspectului sau mențiunilor unui asemenea număr, creându-se o aparență necorespunzătoarea adevărului, precum și situația în care autoturismul este sau nu înmatriculat, dar poartă plăcuța de înmatriculare a altui autovehicul”. Finalitatea normei de incriminare o reprezintă asigurarea posibilității de identificare a persoanelor care au comis infracțiuni sau contravenții privind circulația pe drumurile publice, astfel încât pentru a fi prezența infracțiunii discutate este suficient ca numărul sub care circulă autovehiculul să nu aibă corespondent în evidența organelor de poliție, fie pentru că a expirat, fie pentru că a fost radiat. În prezenta cauză inculpatul a circulat cu autovehiculul având montate numerele de înmatriculare ce imită un număr de înmatriculare ce a fost atribuit autovehiculului inițial. Nu se poate pune problema expirării valabilității acestui număr de înmatriculare, de vreme ce nu a fost eliberat cu termen de valabilitate, astfel cum este cazul numerelor provizorii.
Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului
În primul rând cu privire la solicitarea apărătorului inculpatului de a se face aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. în privința infracțiunii prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. recunoscută de inculpat, s-a constatat că această cerere nu este întemeiată. Conform art. 374 alin. 4 C.proc.pen., pentru a beneficia de disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa, situație care nu se regăsește în prezenta cauză. Instanța mai poate face aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și în cazul în care deși a respins cererea inculpatului de judecare conform acestei proceduri, din administrarea probelor a reținut aceeași situație de fapt cu cea reținută prin rechizitoriu. Se observă că inculpatul, la termenul din 14.05.2014 a solicitat judecarea conform procedurii obișnuite, cu administrare de probe. În consecință, nu a existat o cerere a inculpatului de judecare conform procedurii simplificate prev. de art. 375 C.proc.pen.
La individualizarea sancțiunilor și proporționalizarea acestora, instanța a avut în vedere disp.art.72 C.pen. de la 1968.
În conformitate cu prevederile art.72 alin.1 C.pen. de la 1968, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciaat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, întrucât prin conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumul public având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, în condițiile în care în aceeași zi inculpatul fusese sancționat contravențional pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, acesta dă dovada unei ignorări a legislației în materie rutieră.
Referitor la circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, instanța a reținut că acesta are studii medii, având așadar un grad mediu de pregătire, în prezent neavând ocupație sau loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale. Este însă arestat într-o altă cauză, ceea ce arată că față de el se efectuează cercetări pentru săvârșirea unei alte infracțiuni. Se observă în plus faptul că inculpatul a încercat să se disculpe de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 și alin. 2 din OUG 195/2002 prin faptul că nu a cunoscut faptul că autovehiculul era radiat din circulație, deși posedă permis de conducere, astfel că se presupune că are cunoștință despre dispozițiile legale în materie rutieră și de faptul că trebuia să verifice regularitatea actelor autoturismului.
Cu toate acestea, față de conținutul concret al infracțiunilor (conducerea autovehiculului radiat din circulație având montate plăcuțele cu numărul inițial de înmatriculare fără a verifica în prealabil regularitatea documentelor autovehicului și având exercitarea dreptului de a conduce suspendată de la aceeași dată pentru faptul că a condus un alt autovehicul sub influența băuturilor alcoolice), instanța a apreciat că lipsa antecedentelor penale nu are relevanța și consistența circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a) și c) C.pen. de la 1968.
În acest sens, s-a subliniat că împrejurările prevăzute de art.74 C.pen. de la 1968 nu au caracter obligatoriu, ci urmează a fi reținute doar dacă ele reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau îl caracterizează în asemenea măsură pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse între limitele speciale reduse cu o treime, satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei.
Ori, în cauză, lipsa antecedentelor penale nu atenuează cu nimic starea de pericol creată prin săvârșirea infracțiunii. De asemenea, față de modul cum se constată existența infracțiunii deduse judecății (prin verificări în baza de date EUCARIS precum și prin verificări cu privire la starea permisului de conducere al inculpatului), este lipsită de relevanță recunoașterea faptei de către inculpat.
De aceea, lipsa antecedentelor penale și atitudinea de colaborare parțială cu organele de urmărire penală nu constituie circumstanțe atenuante.
Pornind de la cele expuse anterior, în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii instanța a apreciat că, raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile săvârșite, se impune condamnarea inculpatului la pedepse orientate spre minim, pedepse diferențiate însă pentru fiecare dintre fapte, având în vedere gradul de pericol social diferit raportat la temeritatea inculpatului în săvârșirea de fapte contrare legislației rutiere. În aceste condiții, aplicarea unor pedepse de 1 (un) an închisoare pentru fapta de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, 1 (un) an pentru fapta de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și 8 (opt) luni închisoare pentru fapta de conducere a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Având în vedere că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar au fost săvârșite înainte să intervină o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, sunt săvârșite în concurs ideal.
În consecință, în baza art. 33 lit. b raportat la art. 34 lit. b C.pen. din 1968, s-au contopit cele trei pedepse aplicate anterior pentru cele trei infracțiuni, astfel că s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În temeiul art.34 lit. b C.pen. instanța a apreciat că, față de circumstanțele săvârșirii infracțiunilor și numărul mare de infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, se impune aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, respectiv de 2 (două) luni închisoare, inculpatul urmând să execute astfel în final pedeapsa rezultantă sporită de 1 an și 2 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că - având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, ținând seama de vârsta și gradul de educație, de faptul că este integrat social, precum și de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent (de parțială recunoaștere, însă de colaborare cu organele judiciare) - scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni.
Prin urmare, potrivit art. 81 C.pen. din 1968 cu aplicarea art.5 C.pen., instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani și 2 (două) luni, stabilit conform art. 82 C.pen. din 1968.
În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, conform art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Având în vedere că în cauza de față a fost identificată lege mai favorabilă C.pen. de la 1968, instanța a aplicat pedepsele complementare și accesorii conform vechii legi. În cauza de față, din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de natura și gravitatea acesteia precum și având în vedere persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, s-a considerat că aplicarea unei pedepse complementare nu este necesară.
Potrivit art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 C.pen. din 1968 (având în vedere și decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii), instanța a aplicat inculpatului pe durata executării pedepsei cu închisoarea pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b C.pen. de la 1968. în conformitate cu disp. art. 71 alin. 5 C.pen. din 1968, pedepsele accesorii aplicate vor fi suspendate pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art.404 alin. 2 C.proc.pen., instanța a atras atenția inculpatului că acest mod de individualizare a executării pedepsei implică, corelativ, revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în regim penitenciar, dacă va săvârși din nou vreo infracțiune.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatulP. I. A., fără a arăta în scris motivele, însă la primul termen de judecată în apel, inculpatul a declarat că își retrage calea de atac formulată - declarație f.26.
Față de această împrejurare, instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a apelantului, conf. dispoz. art.415 C.pr.pen.
În baza art.272 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 50 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat M. N.-A..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul P. A. I., fiul lui I. si L., născut la 02.08.1989, domiciliat în comuna B., ..390, județul S., împotriva sentinței penale nr. 185 din 23 iulie 2014 a Judecătoriei Z..
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat M. N.-A..
Obligă pe apelantul inculpat sa plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 12 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. Ș. A. C.
GREFIER
M. B.
Red./Dact.A.C.
2 ex./15.01.2015
Jud. fond: C.M.B.
| ← Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 39/2015. Curtea... | Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.... → |
|---|








