Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 548/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 6679/190/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.548/A/2015
Ședința publică din 17 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B., judecător
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: C. O. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr.235 din 29 ianuarie 2015 a Judecătoriei Bistrița, privind pe inculpatul S. I., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 709/P/2014 din 26.06.2014, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.S. T., din Baroul Bistrița-Năsăud, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a procedat la identificarea inculpatului, acesta legitimându-se cu C.I. ._, eliberat de SPCLEP Bistrița la 01.02.2006, având CNP_ și dom.în Bistrița, . . .> Întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține declarațiile date până în prezent și nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de control judiciar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantumul individualizat de prima instanță, dar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Nu contestă cuantumul pedepsei aplicate, ci doar modul în care instanța de fond a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Având în vedere persoana inculpatului, împrejurările în care s-a comis fapta și urmările produse, se justifică pronunțarea unei soluții de condamnare la pedeapsa cu suspendare sub supraveghere. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 2,40g%o și cu toate acestea a condus autoturismul pe un drum public intens circulat din Mun.Bistrița în timpul zilei, fiind implicat și într-un eveniment rutier.
Solicită, de asemenea, obligarea inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității potrivit art.93 C.pen. și aplicarea pedepselor complementare și accesorii.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea apelului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Susține că în mod corect instanța de fond a dispus amânarea aplicării pedepsei, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege în acest sens. S-a avut în vedere conduita inculpatului, care nu are antecedente penale și împrejurările în care s-a comis fapta. Sub toate aspectele, pedeapsa aplicată este legală și se impune respingerea apelului declarat de P..
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei și solicită respingerea apelului declarat de P..
CURTEA :
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 235 din 29 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Bistrița, s-a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare pentru inculpatul S. I., fiul lui I. și I., născut la data de 13.02.1977 în mun. Bistrița jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în mun. Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, posesor al cărții de identitate . nr._, având CNP_, fară antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.
Conform art. 83 și 84 din noul Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sens în care stabilește un termen de supraveghere de 2 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 noul Cod penal.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal inculpatul S. I. urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului( din care suma de 450 de lei generată de faza de urmărire penală, și 150 de lei generată de faza de judecată).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 28.02.2014, în jurul orei 14.53, inculpatul S. I. a condus autoturismul VW POLO cu numărul de înmatriculare_ pe .. Bistrița, având direcția de deplasare spre . imobilului cu nr. 41, pe fondul consumului de alcool și al nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers, inculpatul S. I. a colizionat în partea din spate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care circula în fața sa și al cărui șofer (identificat în persoana numitului Borundel L.) oprise la trecerea pentru pietoni în vederea acordării priorității pietonului angajat în traversarea străzii, regulamentar. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a inculpatului și avarierea ambelor autoturisme.
Inculpatul S. I. a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 143/04.03.2014 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud rezultă că inculpatul a avut în momentul recoltării probei 1 o alcoolemie de 2,40 g/l alcool pur în sânge și, respectiv 2,25 g/l alcool pur în sânge la proba a doua, rezultat pe care inculpatul nu l-a contestat.
Fapta inculpatului care în data de 28.02.2014 a condus pe drumurile publice autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în timp ce avea o alcoolemie de 2,40 g/l alcool pur în sânge, astfel cum a fost reținută de către instanță prin prisma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, recunoscută de către aceasta, săvârșită cu vinovăție, în forma intenției, sub aspectul laturii subiective, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, pentru care instanța urmează a face aplicarea art. art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 noul Cod penal, respectiv: pericolul social concret al faptei, limitele speciale prev. de lege pentru fapta comisă reduse în conformitate cu disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (de la 8 luni la 3 ani și 4 luni), circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, valoarea alcoolemiei relativ mari, lipsa antecedenței penale, atitudinea constant sinceră a inculpatului, și comportamentul inculpatului în societate anterior și ulterior comiterii faptei. Instanța reține gradul de pericol social ridicat al faptei inculpatului, care, deși consumase cantități mari de băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe un drum public intens circulat din mun. Bistrița în timpul zilei.
Aflându-se sub influența alcoolului, inculpatul nu mai avea abilitățile necesare conducerii pe drumurile publice a acestuia, punând în pericol grav siguranța circulației rutiere. Dovadă stă în acest sens împrejurarea că inculpatul a colizionat în partea din spate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care circula în fața sa și al cărui șofer (Borundel L.) oprise la trecerea pentru pietoni în vederea acordării priorității pietonului angajat în traversarea străzii, regulamentar. Faptul că evenimentul rutier cauzat de inculpat a avut urmări minore este numai rodul întâmplării, consecințele putând fi dramatice. În condițiile în care inculpatul nu a văzut autoturismul oprit în fața sa pentru a acorda prioritate pietonilor la trecerea de pietoni, este foarte probabil ca ipotetic să nu fi observat nici eventualii pietoni angajați în traversarea străzii, consecințele putând fi tragice.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, instanța s-a orientat spre minimul prev. de lege, fără a-l atinge, considerând justă o pedeapsă de 1 an închisoare. Instanța a avut în vedere și concluziile referatului de evaluare 138/SPBN/13.01.2015 întocmit de Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud.
S-a constatat că inculpatul îndeplinește condițiile sine qua non pentru a putea beneficia de amânarea aplicării pedepsei, respectiv nu are antecedente penale, pedeapsa ce i-a fost stabilită este de sub 2 ani, și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, anterior faptei a avut o comportare foarte bună în societate, și nu a încercat să inducă în eroare organele judiciare, din contră având a atitudine permanent sinceră. În condițiile în care inculpatul: a manifestat o atitudine sinceră de-a lungul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei, nu figurează cu antecedente penale, prezintă un risc scăzut de a mai comite infracțiuni în viitor, este bine integrat în societate și familie și a avut și are un loc de muncă stabil, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privare de libertate și, constatând îndeplinite condițiile art. 83 și urm. din noul Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BISTRIȚA solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, apreciind că amânarea aplicării pedepsei este mult prea ușoară raportat la gradul de alcoolemie avut de inculpat la momentul depistării în trafic, acela de 2,4 gr%o precum și faptul că acesta a fost implicat într-un eveniment rutier.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
În cauză în mod corect instanța a reținut că la data de în data de 28.02.2014 inculpatul S. I. a condus un autovehicul pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,40 g/l alcool pur în sânge, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal de altfel și recunoscută de inculpat care a solicitat instanței ca judecata să aibă loc în condițiile procedurii simplificate.
În ce privește critica adusă în apelul parchetului Curtea o apreciază ca întemeiată și constată faptul că se impune dispunerea unei condamnări la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere raportat la alcoolemia deosebit de ridicată pe care o avea inculpatul, la împrejurarea că, urmare acestei stări avansate de ebrietate acesta a pierdut controlul autovehiculului și a intrat în partea din spate a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ care circula în fața sa și al cărui șofer oprise la trecerea pentru pietoni în vederea acordării priorității pietonului angajat în traversarea străzii, regulamentar. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a inculpatului și avarierea ambelor autoturisme.
Având în vedere acest rezultat, este evident că inculpatul, având în sânge o alcoolemie de peste 2 gr/l, nu avea capacitatea fizică și motorie de a conduce autovehiculul și nici nu ar fi putut avea reacțiile prompte necesare pentru a participa la trafic, fiind evident că numai prezența celuilalt autoturism pe traiectoria sa a determinat ca doar autovehiculele să fie avariate și ca pietonii angajați în traversarea regulamentară a străzii să nu fie accidentați.
Analiza efectuată de instanța de fond, care a reținut că inculpatul se află la prima incidență cu legea penală, atitudinea constant sinceră a acestuia, și comportamentul său în societate anterior și ulterior comiterii faptei și ca urmare poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei, este netemeinică.
Astfel, Curtea observă faptul că tocmai din actele dosarului rezultă cu prisosință că pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și instituirea unor măsuri de supraveghere în sarcina inculpatului este necesară, pentru a determina inculpatul la conștientizarea valorilor sociale ocrotite de legea penală și modificarea semnificativă a comportamentului acestuia. De asemenea, raportat la infracțiunea săvârșită Curtea constată că inculpatului se impune a-i fi interzise drepturile prev. de art. 66 lit. a,b,i (dreptul de a conduce autovehicule) C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, acesta devenind nedemn de a ocupa o funcție publică electivă sau care implică exercițiul autorității de stat, iar în ce privește interdicția de a conduce, aceasta se justifică și pentru protejarea pe viitor a celorlalți participanți la trafic de conduite ca cea pe care inculpatul a avut-o la momentul săvârșirii infracțiunii.
Așa fiind, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelul parchetului, va desființa sentința atacată cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și va dispune condamnarea inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 67 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,i (dreptul de a conduce autovehicule) C.pen. pe o durată de 2 ani și potrivit art.65 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi prev. de art. 66 lit. a, b, i C.pen.
În baza art.91 alin.1 C.pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani stabilit conform art.92 C.pen.
În baza art. 93 alin.1, 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 75 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud
În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
În baza art. 404 alin.2 Cod de procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr. 235 din 29.01.2015 a Judecătoriei Bistrița, pe care o desființează cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și judecând:
Condamnă pe inculpatul S. I., fiul lui I. și I., născut la data de 13.02.1977 în mun. Bistrița jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în mun. Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de:
-1 (un) an închisoare.
În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,i (dreptul de a conduce autovehicule) C.pen. pe o durată de 2 ani și potrivit art.65 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi prev. de art. 66 lit. a, b, i C.pen.
În baza art.91 alin.1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani stabilit conform art.92 C.pen.
În baza art. 93 alin.1, 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 75 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud
În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
În baza art. 404 alin.2 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
E. B. C. I. D. S.
Red. E.B./M.N.
4 ex./27.04.2015
Jud.fond.- C. C.
| ← Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr.... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 588/2015.... → |
|---|








