Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 733/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 12541/182/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 733/A/2015
Ședința publică de la 21 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. R.
JUDECĂTOR - V. G.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror – A. S.
Pe rol este judecarea apelului formulat de către inculpatul Ț. S. V. împotriva sentinței penale nr.448 din 2.04.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul dat în dosarul de urmărire penală nr. 5268/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a Cod penal și art.41 al. Cod penal; art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d Cod penal cu aplic. art.77 lit. a Cod penal și art. 41 al.1 Cod penal; art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a Cod penal și art. 41 al.1 Cod penal; art. 228 al.1, art. 229 al. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 al. 1 Cod penal; art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 al. 1 Cod penal; totul cu aplic. art. 38 al.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul Ț. S. V., în stare de arest preventiv, asistat de av. N. T. în substituirea avocatului din oficiu P. E. B. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul Ț. S. V. menține apelul formulat împotriva sentinței penale nr.448 din 2.04.2015 a Judecătoriei Baia M., este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu, menține declarațiile date anterior în cauză și susține că este nevinovat.
De asemenea, în temeiul art.83, art.108 al.1 și 2 și art.374 al.2 C.proc.pen., sub semnătură, s-au adus la cunoștința inculpatului drepturile și obligațiile procesuale, conform procesului verbal depus la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului inculpatului.
Avocatul inculpatului, în temeiul art. 421 al. 2 lit. a CPP, solicită admiterea apelului promovat de inculpat împotriva sentinței penale nr.448 din 2.04.2015 a Judecătoriei Baia M., desființarea acestei hotărâri și achitarea inculpatului Ț. S. V. în temeiul art. 17 al.1 rap. la art. 16 lit. c CPP, având în vedere că, în cauză, nu există probe din care să rezulte că acesta a săvârșit fapta.
Face trimitere la dispozițiile art. 396 al.2 CPP conform cărora condamnarea se pronunță dacă instanța de judecată constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest sens, solicită a se avea în vedere probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților care nu sunt constante, precum și declarația inculpatului C. (fila 152) din care rezultă că inculpatul Ț. nu a participat la comiterea celor trei fapte de furt și că s-au întâlnit în timpul nopții (ora 2-3 noaptea), pe stradă, înainte de a fi surprinși de patrula de jandarmi.
Având în vedere declarația inculpatului dată în faza de judecată și împrejurarea că celelalte două inculpate nu au dat declarații în fața instanței, consideră că standardul probei nu a fost atins, respectiv nu s-a făcut dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă. Sesizează diferența dintre declarațiile date în faza de urmărire penală și cele date în timpul judecății și apreciază că sunt relevante declarațiile date în faza de judecată. Astfel, constatând că standardul probei nu a fost atins, solicită a se dispune achitarea inculpatului Ț. S. V..
Referitor la motivul subsidiar al apelului, acesta vizează reducerea cuantumului pedepsei aplicată în concret inculpatului având în vedere schimbarea încadrării juridice a faptei. În timpul judecății, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii dispozițiilor art. 229 al. 2 lit. b CP privind furtul calificat prin violare de domiciliu, faptă pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse de la 2 la 7 ani închisoare. Consideră că încadrarea juridică corectă este cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, faptă pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse de la 1 la 5 ani închisoare.
Achiesează la memoriul depus la dosar de către apărătorul inculpatului la instanța de fond în sensul că circumstanța prevăzută de art.229 al. 1 lit. d CP, privind furtul calificat săvârșit prin efracție, absoarbe în mod natural furtul calificat săvârșit prin violare de domiciliu.
D. urmare, făcând aplicarea circumstanțelor judiciare atenuante prev. de art. 75 al. 2 lit. b CP și a circumstanțelor agravante, respectiv concursul dintre acestea, instanța urmează a avea în vedere limitele de pedeapsă cuprinse de la 1 la 5 ani închisoare, limite în raport de care solicită reducerea pedepsei aplicată în concret inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice, solicită a fi respinsă. În acest sens, arată că toate infracțiunile de furt calificat au fost comise după data de 1 februarie 2014, astfel că în cauză se aplică dispozițiile din Noul Cod penal, iar încadrarea juridică reținută de către instanță, respectiv art. 228 rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d NCP, este conformă cu jurisprudența Curții de Apel Cluj.
În ceea ce privește vinovăția inculpatului, arată că în faza de urmărire penală acesta a recunoscut comiterea tuturor infracțiunilor alături de ceilalți inculpați, iar ulterior a susținut că a dat acele declarații pentru că a fost lovit, fără a se face dovada acestor susțineri. În plus, din adresa depusă la dosar de Arestul Baia M. rezultă că inculpatul a fost încarcerat fără semne de violență.
În ceea ce privește probele administrate în cauză, prima instanță a reținut ca mijloc legal de probă procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 48 dos.u.p.) din care rezultă că inculpatul a fost depistat de organele de poliție având asupra sa bunurile provenite din comiterea infracțiunii de furt.
Față de aceste considerente și având în vedere numărul mare de fapte comise, apreciază că nu se impune reducerea pedepsei, astfel că solicită a se respinge apelul inculpatului ca nefondat.
Inculpatul Ț. S. V., având ultimul cuvânt, susține că a recunoscut faptele pentru că a fost bătut toată noaptea.
CURTEA
Prin sentința penală nr.448/2.04.2015 a Judecătoriei Baia M., a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C. I. S. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;

- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;

- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C. I. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A fost condamnat inculpatul C. I. S. cu antecedente penale:
- la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 77 lit. a Cod penal;

- la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 77 lit. a Cod penal.
Anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2639/26.11.2014 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 16.12.2015.
În baza art. 10 din Legea 187/2012, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adaugat o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani și 6 luni = 1 an și 2 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 3 ani și 2 luni.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 2698/05.12.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M..
S-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului Ț. S. V. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal ;

- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal ;

- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Ț. S. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A fost condamnat inculpatul Ț. S. V. recidivist:
- la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal;

- la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adaugat o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani = 1 an), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 2698/05.12.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M..
S-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei D. M. V. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A fost condamnată inculpata D. M. V. fără antecedente penale:
- la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 77 lit. a Cod penal;

- la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 77 lit. a Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 1 an și 9 luni = 7 luni), urmând ca inculpata să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 7 luni.
În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Poliției Locale Baia M. sau Serviciului Public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) Cod penal s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea acesteia în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță.
S-a constatat că prejudiciul cauzat numiților M. T., C. A. C., C. A. C. a fost acoperit prin restituirea bunurilor.
S-a constatat că numiții Slezinger I. C. și D. A. nu s-au constituit părți civile în cauză și nu au dorit să participe la procesul penal în calitate de persoane vătămate
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 500 de lei cheltuielile judiciare către stat, sumele de câte 300 de lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu în cursul urmării penale către av. B. A. și H. Răvan, respectiv câte 300 de lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în cursul judecății către av. G. D., D. S. și C. O., urmând a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, a fost obligat fiecare din persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A. la plata sumei de câte 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește infracțiunile săvârșite contra patrimoniului persoanelor vătămate D. A. și Slezinger I. C. instanța constată că intervenit împăcarea părților.
În data de 02.03.2014, inculpatul C. I. S. s-a deplasat la locuința inculpaților Ț. S. V. și D. M. V., situată în municipiul Baia M., . județul Maramureș. După lăsarea întunericului, inculpatul Ț. S. V. a luat de la locuință o legătură cu mai multe chei pentru lacăte, o șurubelniță dreaptă cu mâner roșu și negru de 30 cm, o șurubelniță în cruce cu mâner galben și negru de 18 cm, un patent cu mâner roșu și albastru, o lanternă de culoare galbenă, trei mănuși, precum și un dispozitiv confecționat dintr-un capac de găleată cu ajutorul căruia putea deschide ușile de acces în scările de ..
Inculpații C. I. S., Ț. S. V. și D. M. V. s-au deplasat la imobilul cu numărul 29 de pe . Baia M., unde, cu ajutorul dispozitivului improvizat inculpatul Ț. S. V. a deschis ușa de acces în scara blocului, după care inculpații au pătruns prin efracție în debaralele de la parter, etajele 2, 5 și 8 din imobil, din ultimele două sustrăgând bunuri.
Inculpații au sustras din debaraua aparținând persoanei vătămate M. T., situată la etajul 5 al imobilului cu numărul 29 de pe . 56 de borcane cu murături, zacuscă, compot, bulion, bunuri în valoare de 380 de lei.
Folosind același mod de operare, inculpații C. I. S., Ț. S. V. și D. M. V. au pătruns prin efracție și au sustras din debaraua situată la etajul 8 al aceluiași imobil, aparținând persoanei vătămate C. A. C., o lădiță cu cartofi, un săculeț cu fasole boabe uscată, o plasă de ceapă, o găletuță cu ceapă, șase sticle cu băuturi alcoolice, o pătură de culoare albastră, 40 de borcane cu zacuscă, murături, bulion, compoturi etc., în valoare de 800 de lei.
Pentru a putea transporta bunurile sustrase, inculpații C. I. S., Ț. S. V. și D. M. V. au mai luat de la etajul I al imobilului cu numărul 29 de pe . Baia M., în scopul însușirii pe nedrept, un cărucior pentru copii marca Kunert, în valoare de 700 de lei, aparținând persoanei vătămate C. A. C.. Căruciorul era asigurat cu sistem antifurt, pe care inculpații l-au tăiat.
După săvârșirea infracțiunilor, în data de 03.12.2014, în jurul orei 0415 , în timp ce efectuau activități de patrulare pe raza municipiului Baia M., în zona intersecției străzii Gării cu . de poliție i-au identificat pe inculpații C. I. S. și Ț. S. V., care transportau bunurile sustrase cu căruciorul pentru copii.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că în momentul apropierii organelor de poliție, inculpatul Ț. S. V. a făcut o mișcare bruscă, ducând mâna la spate și în imediata apropiere a acestuia a fost găsită o mănușă de culoare neagră cu prindere tip scai și în apropiere au mai fost găsite două mănuși din material textil. Inculpatul Ț. S. V. a arătat mănușile că nu îi aparțin, iar în ce privește bunurile pe care le aveau asupra lor, a arătat că nu cunoaște proveniența acestora, întrucât abia s-a întâlnit cu inculpatul C. I. S..
Bunurile sustrase de la persoanele vătămate M. T., C. A. C. și C. A. C. le-au fost restituite acestora de către organele de poliție pe bază de dovadă, motiv pentru care susnumiții nu s-au constituit părți civile în cauză (filele 57, 59, 61, 103 – 106 din dosarul de urmărire penală).
Inculpatul Ț. S. V. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești arătând recunoașterea din timpul urmăririi penale a fost rezultatul lovirii sale de organele de poliție.
Pentru a verifica susținerile inculpatului, instanța a emis o adresă către Penitenciarul G., care a comunicat că la introducerea în C., în data de 04.12.2014, inculpatul Ț. S. V. a fost examinat la Cabinetul Medical menționându-se că acesta nu prezintă urme de agresiune (fila 117 din dosarul instanței). Potrivit mențiunilor pe nota medicală, inculpatul a fost examinat la orele 14.45, ulterior audierii sale de către organele de poliție, ocazie cu care, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa descriind în amănunt modalitatea în care a procedat în vederea sustragerii de bunuri și arătând că comis faptele împreună cu ceilalți doi inculpați (filele 79-80 din dosarul de urmărire penală).
Declarația dată de inculpatul Ț. S. V. în sensul recunoașterii săvârșirii infracțiunilor, se coroborează cu declarațiile date de ceilalți doi inculpați în cursul urmării penale, aceștia arătând că faptele au fost săvârșite împreună.
Împrejurarea că, ulterior sesizării instanței, atât inculpatul Ț. cât și inculpatul C. au revenit asupra declarațiilor anterioare, nu poate fi reținută atât timp cât nu s-a făcut dovada existenței presiunilor care s-ar fi exercitat asupra lor, considerent pentru care, declarațiile date de cei doi inculpați în cursul cercetării judecătorești urmează a fi înlăturate.
Declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale se coroborează și cu mențiunile cuprinse în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, potrivit cărora, inculpații Ț. și C. au fost identificați de organele de poliție la intersecția străzilor Gării și P. R. în timp ce transportau mai multe bunuri alimentare și nealimentare cu un cărucior (fila 48 din dosarul de urmărire penală).
Articolul 35 alin. 2 Cod penal definește infracțiunea complexă ca fiind aceea în al cărei conținut intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Articolul 229 alin. 2 lit. b Cod penal sancționează furtul săvârșit prin violare de domiciliu, o infracțiune complexă – formă agravată, în al cărei conținut intră ca element circumstanțial agravant o acțiune care reprezintă conținutul unei alte infracțiuni.
Din declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale se reține că aceștia au intenționat să sustragă bunuri din debarale (anexe gospodărești în care sunt păstrate bunuri), scop în care au luat diverse instrumente care să asigure succesul activității infracționale. Așadar aceștia nu pot invoca eroarea ca o cauză de neimputabilitate în ceea ce privește infracțiunea absorbită de violare de domiciliu, urmărind să pătrundă prin efracție în anexe gospodărești, fără a avea consimțământul persoanei care le folosește, în scopul de a sustrage bunuri.
în drept, fapta inculpatului C. I. S. care, în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate M. T., situată la etajul 5 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept 56 de borcane cu murături, zacuscă, compot, bulion, bunuri în valoare de 380 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal. (pct. 3 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului C. I. S., constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate C. A. C., situată la etajul 8 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept o lădiță cu cartofi, un săculeț cu fasole boabe uscată, o plasă de ceapă, o găletuță cu ceapă, șase sticle cu băuturi alcoolice, o pătură de culoare albastră, 40 de borcane cu zacuscă, murături, bulion, în valoare de 800 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d. alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (pct. 4 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului C. I. S., constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și D. M. V., a pătruns prin efracție în scara imobilului cu numărul 29 de pe . Baia M. și de la etajul I de pe scară a sustras un cărucior pentru copii marca Kunert, în valoare de 700 de lei, aparținând persoanei vătămate C. A. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (pct. 5 din rechizitoriu).
La individualizarea și dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal și anume:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (pe timp de noapte, prin efracție și violare de domiciliu, de către 3 persoane care s-au pregătit în vederea săvârșirii infracțiunilor, luând mai multe bunuri de natură să le servească la înlăturarea dispozitivelor de închidere: patent, șurubelnițe, dispozitiv artizanal, precum și mănuși pentru a nu lăsa urme papilare la fața locului);
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (cuantumul total al prejudiciului a fost de 2280 de lei care a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor, în cazul celorlalte persoane vătămate intervenind împăcarea);
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2639/26.11.2014 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 16.12.2015 la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptele care fac obiectul prezentei cauze fiind comise după pronunțarea acestei hotărâri și anterior rămânerii definitive, împrejurare care demonstrează că în privința acestui inculpat aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia nu și-a atins scopul preventiv, acesta continuând să săvârșească infracțiuni contra patrimoniului. De asemenea, se reține că inculpatul a mai ost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat);
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (deși în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a contribuit la identificarea participanților, inculpatul a revenit asupra declarațiilor arătând că inculpatul Ț. nu a participat la săvârșirea infracțiunilor);
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul are 34 de ani, 7 clase, și potrivit înscrisurilor medicale depuse la dosar la filele 30- 34 din dosarul de urmărire penală acesta are tulburări de comportament).
Având în vedere natura bunurilor sustrase (bunuri alimentare: borcane cu murături, compot, bulion, zacuscă), instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuată prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 Cod penal.
Având în vedere că infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată în prezenta cauză au fost săvârșite după . Codului penal, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 187/2012 potrivit cărora tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi.
Fapta inculpatului Ț. S. V. care, în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate M. T., situată la etajul 5 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept 56 de borcane cu murături, zacuscă, compot, bulion, bunuri în valoare de 380 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (pct. 3 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului Ț. S. V., constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate C. A. C., situată la etajul 8 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept o lădiță cu cartofi, un săculeț cu fasole boabe uscată, o plasă de ceapă, o găletuță cu ceapă, șase sticle cu băuturi alcoolice, o pătură de culoare albastră, 40 de borcane cu zacuscă, murături, bulion, în valoare de 800 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal. (pct. 4 din rechizitoriu).
Fapta inculpatului Ț. S. V. constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în scara imobilului cu numărul 29 de pe . Baia M. și de la etajul I de pe scară a sustras un cărucior pentru copii marca Kunert, în valoare de 700 de lei, aparținând persoanei vătămate C. A. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (pct. 5 din rechizitoriu).
La individualizarea și dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța a avu în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal și anume:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (pe timp de noapte, prin efracție și violare de domiciliu, de către 3 persoane care s-au pregătit în vederea săvârșirii infracțiunilor, luând mai multe bunuri de natură să le servească la înlăturarea dispozitivelor de închidere: patent, șurubelnițe, dispozitiv artizanal, precum și mănuși pentru a nu lăsa urme papilare la fața locului);
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (cuantumul total al prejudiciului a fost de 2280 de lei care a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor, în cazul a două persoane vătămate intervenind împăcarea);
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (Prin Sentința penală nr. 53/27.01.2004 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la 10.02.2004, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. A fost arestat în data de 28.08.2003 și eliberat la data de 22.04.2008, cu un rest neexecutat de 535 de zile.
De asemenea, prin Sentința penală nr. 320/24.03.2011 a Judecătoriei Cluj N., definitivă prin nerecurare la data de 12.04.2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Potrivit art. 167 alin. 5 Cod penal, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse);
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (deși în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a contribuit la identificarea participanților, inculpatul a revenit asupra declarațiilor);
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul are 39 de ani, 8 clase, este recidivist).
Având în vedere natura bunurilor sustrase (bunuri alimentare: borcane cu murături, compot, bulion, zacuscă), instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuată prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 3 Cod penal, când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
În aplicarea acestor dispoziții legale, după reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, acestea au fost majorate cu jumătate ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 43 alin. 3 Cod penal care sancționează recidiva postexecutorie.
Fapta inculpatei D. M. V. care, în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și C. I. S., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate M. T., situată la etajul 5 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept 56 de borcane cu murături, zacuscă, compot, bulion, bunuri în valoare de 380 de lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (pct. 3 din rechizitoriu).
Fapta inculpatei D. M. V., constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și C. I. S. a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate C. A. C., situată la etajul 8 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept o lădiță cu cartofi, un săculeț cu fasole boabe uscată, o plasă de ceapă, o găletuță cu ceapă, șase sticle cu băuturi alcoolice, o pătură de culoare albastră, 40 de borcane cu zacuscă, murături, bulion, în valoare de 800 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal(pct. 4 din rechizitoriu).
Fapta inculpatei D. M. V., constând în aceea că în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații Ț. S. V. și C. I. S., a pătruns prin efracție în scara imobilului cu numărul 29 de pe . Baia M. și de la etajul I de pe scară a sustras un cărucior pentru copii marca Kunert, în valoare de 700 de lei, aparținând persoanei vătămate C. A. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (pct. 5 din rechizitoriu).
La individualizarea și dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal și anume:
a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (pe timp de noapte, prin efracție și violare de domiciliu, de către 3 persoane care s-au pregătit în vederea săvârșirii infracțiunilor, luând mai multe bunuri de natură să le servească la înlăturarea dispozitivelor de închidere: patent, șurubelnițe, dispozitiv artizanal, precum și mănuși pentru a nu lăsa urme papilare la fața locului);
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (cuantumul total al prejudiciului a fost de 2280 de lei care a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor, în cazul a două persoane vătămate intervenind împăcarea);
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale);
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a contribuit la identificarea participanților);
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpata are 24 de ani, fără studii, fără antecedente penale).
Având în vedere natura bunurilor sustrase (bunuri alimentare: borcane cu murături, compot, bulion, zacuscă), instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuată prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 Cod penal.
Pentru aceste considerente, instanța a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C. I. S. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. I. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A condamnat pe inculpatul C. I. S.:
- la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 77 lit. a Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 77 lit. a Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 77 lit. a Cod penal.
A anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2639/26.11.2014 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 16.12.2015.
În baza art. 10 din Legea 187/2012, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani și 6 luni = 1 an și 2 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 3 ani și 2 luni.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 2698/05.12.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M., apreciind că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă și impun privarea de libertate a inculpatului în continuare.
A fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului Ț. S. V. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal ;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal ;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Ț. S. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A fost condamnat inculpatul Ț. S. V.:
- la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani = 1 an), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 2698/05.12.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M., apreciind că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă și impun privarea de libertate a inculpatului în continuare.
S-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei D. M. V. din infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prevăzute de:
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal;
- art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. g Cod de procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal (2 fapte) ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A..
A fost condamnată inculpata D. M. V.:
- la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 77 lit. a Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 77 lit. a Cod penal;
- la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 77 lit. a Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 1 an și 9 luni = 7 luni), urmând ca inculpata să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 7 luni.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 91 Cod penal, se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnata nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 7 luni închisoare iar inculpata nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal s-a impus inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Poliției Locale Baia M. sau Serviciului Public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) Cod penal s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea acesteia în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță.
S-a constatat că prejudiciul cauzat numiților M. T., C. A. C., C. A. C. a fost acoperit prin restituirea bunurilor.
S-a constatat că numiții M. T., C. A. C., C. A. C., Slezinger I. C. și D. A. nu s-au constituit părți civile în cauză și nu au dorit să participe la procesul penal în calitate de persoane vătămate. Aceștia au pierdut calitatea procesuală de persoane vătămate declarând că nu doresc să participe în această calitate la proces, însă aceasta nu înseamnă că nu au suferit o vătămare prin săvârșirea infracțiunilor, păstrându-și calitatea de persoane vătămate în sens obiectiv – persoana care în planul realității a suferit o vătămare prin fapta penală.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 500 de lei cheltuielile judiciare către stat, sumele de câte 300 de lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu în cursul urmării penale către av. B. A. și H. Răvan, respectiv câte 300 de lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu în cursul judecății către av. G. D., D. S. și C. O., care au fost achitate din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, a obligat pe fiecare din persoanele vătămate Slezinger I. C. și D. A. la plata sumei de câte 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul Ț. S. V. prin care a solicitat admiterea apelului său.
În motivarea căii de atac promovate, inculpatul a învederat faptul că se impune achitarea sa întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă participarea inculpatului la comiterea celor trei furturi, în acest sens fiind declarația coinculpatului C.. În subsidiar, inculpatul a arătat că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond agravanta privind comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, acesta fiind absorbită în conținutul infracțiunii de furt calificat prin efracție, astfel că se impune respingerea cererii de schimbare a încadrării, cea reținută în actul de sesizare fiind corectă și ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui vast probatoriu, precum și a analizei atente și detaliate a acestuia, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată dovedită dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului care în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate M. T., situată la etajul 5 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept 56 de borcane cu murături, zacuscă, compot, bulion, bunuri în valoare de 380 de lei.
Apoi, inculpatul Ț. S. V., în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în debaraua aparținând persoanei vătămate C. A. C., situată la etajul 8 al imobilului cu numărul 29 de pe . interior a luat în scopul însușirii pe nedrept o lădiță cu cartofi, un săculeț cu fasole boabe uscată, o plasă de ceapă, o găletuță cu ceapă, șase sticle cu băuturi alcoolice, o pătură de culoare albastră, 40 de borcane cu zacuscă, murături, bulion, în valoare de 800 de lei.
De asemenea, inculpatul Ț. S. V. în noaptea de 02/03.12.2014, împreună cu inculpații C. I. S. și D. M. V., a pătruns prin efracție în scara imobilului cu numărul 29 de pe . Baia M. și de la etajul I de pe scară a sustras un cărucior pentru copii marca Kunert, în valoare de 700 de lei, aparținând persoanei vătămate C. A. C..
Susținerile inculpatului referitoare la faptul că acesta nu a participat la comiterea celor trei fapte mai sus descrise s-au dovedit a fi nesincere și corect înlăturate de către instanța de control judiciar.
Astfel, coroborând declarațiile de recunoaștere în totalitate a comiterii faptei date de inculpat în cursul urmăririi penale cu declarațiile coinculpaților, date tot în cursul urmăririi penale prin care s-a arătat în mod explicit contribuția fiecăruia la săvârșirea faptelor, precum și cu restul probelor administrate în cauză, un aspect important fiind și acela că inculpatul apelant și inculpatul C. (care la rândul său și-a schimbat în fața instanței declarațiile) au fost identificați de către organele de poliție la intersecția străzilor Gării și P. R. în timp ce transportau mai multe bunuri alimentare și nealimentare cu un cărucior.
În vederea respectării în cauză a principiului loialității administrării probelor, instanța de fond a făcut demersuri în vederea verificării susținerilor inculpatului referitoare la . sa de către organele de cercetare penală, acestea fiind însă infirmate de adresele de la dosar din care rezultă că inculpatul nu prezenta urme de agresiune la scurt timp după audierea sa, audiere care, de altfel, s-a desfășurat în prezența apărătorului din oficiu.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al apelului inculpatului, apreciem că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea din actul de sesizare al instanței, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.229 alin.2 lit.b C.p. care sancționează comiterea furtului prin violare de domiciliu.
Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere faptul că fapta de furt comisa prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei, include în conținutul sau, în mod natural, necesar, inevitabil, fapta de violare de domiciliu, iar furtul comis prin efracție și infracțiunea de distrugere.
Așa fiind, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul Ț. V. S. V. împotriva sentinței penale nr.448/2.04.2015 a Judecătoriei Baia M. pe care o va desființa doar cu privire la greșita schimbare de încadrare juridică, precum și cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului pentru primele două infracțiuni de furt calificat comise și la cuantumul pedepsei rezultante aplicate acestuia.
Raportat la faptul că am apreciat ca fiind necesară înlăturarea prevederilor art.229 alin.2 lit.b C.p. cu privire la primele 2 infracțiuni de furt comise de către inculpat, în calea de atac promovată de către acesta se impune o reindividualizare judiciară a pedepselor, văzând noile limite de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum și toate împrejurările reținute de către instanța de fond.
Astfel, apreciem că, câte o pedeapsă de 1 an închisoare va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.
Va menține pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani = 8 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.P. B..
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul Ț. V. S. V. (CNP_, fiul lui V. și F., născut la data de 12.03.1975 în municipiul Satu M., cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în oraș M. Aurit, ., jud. Satu M., cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură, în Baia M., ., jud. Maramureș) împotriva sentinței penale nr.448/2.04.2015 a Judecătoriei Baia M. pe care o desființează doar cu privire la greșita schimbare de încadrare juridică, precum și cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului pentru primele două infracțiuni de furt calificat comise și la cuantumul pedepsei rezultante aplicate acestuia.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, înlătură prevederile art.229 alin.2 lit.b C.p. și dispune condamnarea inculpatului apelant la pedeapsa închisorii de 1an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal;
-la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal
Menține pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal art. 77 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b, art. 38 alin. 1 cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani = 8 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 04.12.2014 la zi.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.P. B..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
M. R. V. G. A. B. H.
red.VG/SMD
3 ex./25.05.2015
jud.fond C. R.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 706/2015.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... → |
|---|