Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Decizia nr. 684/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 684/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 13876/211/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 684/A/2015

Ședința publică din 14 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de către intimatul B. I. împotriva sentinței penale nr. 1343 din data de 20 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosarul penal nr._, privind pe intimatul B. I., având ca obiect cerere privind recunoașterea hotărârilor sau a altor acte străine (Legea nr. 302/2004 ) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea apelului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se din lipsă de timp pentru deliberare, la acest termen de judecată

CURTEA

Prin sentința penală nr.1343 din 20.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., în temeiul art.2341 raportat la art.239 și 240 din Legea nr.302/2004 a fost admisă cererea formulată de autoritățile olandeze privind recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare cu privire la suma de 282 EURO aplicată intimatului B. I., domiciliat în Cluj-N., ..20, ..

A fost recunoscută sancțiunea pecuniară aplicată intimatului B. I. prin decizia pronunțată la data de 17.12.2013 de Centrale Verwerking O.M. (CVOM), Graadt van Roggenweg 300, 3531 AH Utrecht, Nederland, definitivă la data de 28.01.2014, pentru încălcarea Legii administrației juridice pentru respectarea regulilor de circulație, articolul 2, prin depășirea cu 31 km/oră a vitezei legale maxime pe autostrada (indicator circulație a 1) și dispune schimbarea sumei de 282 EURO în lei la cursul valutar de la data pronunțării, stabilind suma de 1253 lei, care va fi executată de Statul Român.

În temeiul art.247 din Legea nr.302/2004 s-a dispus informarea autorității competente a statului emitent – Officier van justitie, Nederland, cu privire la prezenta hotărâre si comunicarea unei exemplar al hotărârii către această autoritate.

În temeiul art.246, alin.2 din Legea nr.302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina Statului Român.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus autoritățile olandeze au solicitat Judecătoriei Cluj-N. prin intermediul Serviciului de Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiției punerea în executare a sancțiunii pecuniare de 282 euro aplicată intimatului B. I..

A fost trimis certificatul prevăzut în Decizia cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare.

În cuprinsul certificatului, au fost completate toate rubricile care atestă îndeplinirea cerințelor impuse în secțiunea nr.4 din capitolul II din Legea nr.302/2004, iar fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea pecuniară a cărei executare se cere, s-a reținut a fi încălcarea Legii administrației juridice pentru respectarea regulilor de circulație, articolul 2, prin depășirea cu 31 km/oră a vitezei legale maxime pe autostrada (indicator circulație a 1) ( f 6).

Instanța a constatat că fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea pecuniară a cărei executare se solicită intră în rândul celor enumerate de art.239, alin.1 din Legea nr.302/2004 și duce, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor.

În consecință, instanța a admis cererea formulată de autoritățile olandeze privind recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare cu privire la suma de 282 EURO aplicată intimatului B. I., conform dispozitivului.

În temeiul art.247 din Legea nr.302/2004 instanța a dispus informarea autorității competente a statului emitent – Officier van justitie, Nederland, cu privire la prezenta hotărâre si comunicarea unei exemplar al hotărârii către această autoritate.

În temeiul art.246 alin.2 din Legea nr.302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina Statului Român.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. a formulat apel intimatul B. I..

În dezvoltarea motivelor de apel acesta a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus recunoașterea sancțiunii aplicate prin decizia pronunțată la data de 17 decembrie 2013 de Centrale Verwerking OM, Graadt van Roggenweg 300, 3531 AH Utrech, Nederland deoarece nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a ataca procesul-verbal, situație în care devin incidente dispozițiile art. 241 alin.2, lit.f din Legea nr. 302/2004.

Apelul declarat în cauză este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 240 din Legea nr. 302/2004 „Autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute de art. 241”.

Textul de lege la care face trimitere art. 240 din Legea nr. 302/2004 prevede motivele de nerecunoaștere și neexecutare printre care cel reglementat la alin.2 lit.f, respectiv atunci „când, în cazul unei proceduri scrise, nu a fost informată personal sau printr-un reprezentant competent potrivit legii aceluiași stat, cu privire la dreptul sau de a ataca hotărârea luată împotriva sa și la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent”.

Deși în certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, emis de autoritatea olandeză, apare menționată împrejurarea că persoana în cauză a fost informată cu privire la dreptul său de a contesta și termenul unei asemenea căi de atac, Curtea constată că susținerile petentului referitoare la faptul că nu a avut cunoștință despre sancțiunea aplicată corespund realității.

Din scriptul întocmit de autoritatea emitentă, existent la fila 12 din dosar, rezultă că petentului i s-a comunicat decizia la o adresă greșită iar la solicitarea instanței de a se face dovada comunicării nu s-a răspuns.

În aceste condiții, nu s-a făcut dovada că apelantul a fost informat personal sau printr-un reprezentant competent potrivit legii aceluiași stat, cu privire la dreptul sau de a ataca hotărârea luată împotriva sa și la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. se va admite apelul declarat de intimatul B. I., domiciliat în Cluj-N., .. 20 . și cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 1 . împotriva sentinței penale nr. 1343/20.11.2014 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o va desființa în întregime.

Pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul art. 241 lit. i din Legea 302/2004 republ. se va refuza recunoașterea și executarea deciziei pronunțată la data de 17.12.2013 de Centrale Verwering O.M. (CVOM), Graadt van Roggenweg 300,3531 AH Utrecht, Nederland, definitivă la data de 28.01.2014, referitoare la certificatul nr._ 3902 din data de 17.12.2013 emis de autoritățile olandeze prin care intimatului i-a fost aplicată o sancțiune pecuniară în sumă de 282 Euro.

În temeiul art. 247 lit. b din Legea 302/2004 se va dispune informarea autorității competente a statului emitent – Officer van Justitie, Nederland cu privire la prezenta hotărâre și comunicarea unui exemplar al hotărârii către această autoritate.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de intimatul B. I., domiciliat în Cluj-N., .. 20 . și cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 1 . împotriva sentinței penale nr. 1343/20.11.2014 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează în întregime.

Pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul art. 241 lit. i din Legea 302/2004 republicată refuză recunoașterea și executarea deciziei pronunțată la data de 17.12.2013 de Centrale Verwering O.M. (CVOM), Graadt van Roggenweg 300,3531 AH Utrecht, Nederland, definitivă la data de 28.01.2014, referitoare la certificatul nr._ 5037 din data de 17.12.2013 emis de autoritățile olandeze prin care intimatului i-a fost aplicată o sancțiune pecuniară în sumă de 282 Euro.

În temeiul art. 247 lit. b din Legea 302/2004 dispune informarea autorității competente a statului emitent – Officer van Justitie, Nederland cu privire la prezenta hotărâre și comunicarea unui exemplar al hotărârii către această autoritate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

S. S. A. D. L.-AGHINIȚĂ L. A. S.

red.A.D.L.A./A.C.

3 ex. – 19.06.2015

jud.fond.M. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Decizia nr. 684/2015. Curtea de Apel CLUJ