Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 713/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 713/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIE PENALĂ NR. 713/2015

Ședința publică din data de 19 mai 2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: V. V. A.

JUDECĂTOR: L. H.

GREFIER: C. C.

Ministerul Public-Curtea de Apel Cluj este reprezentat de

PROCUROR: S. D.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către partea civilă D. O. Licențiu, împotriva sentinței penale nr.1146/20.10.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., inculpatul fiind trimis în judecată rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj nr._/P/2009 din data de 29.04.2013, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, 3 acte materiale prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.

La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă inculpatul I. S. D. personal și partea civilă-apelantă D. O. Licențiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la interpelarea instanței, inculpatul I. S. D. L. arată că nu mai dorește să fie asistat de un apărător ales și nici nu a achitat prejudiciul cauzat părții civile.

Părțile prezente arată că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 420 C.pr.pen., Curtea acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea apelului.

Partea civilă –apelantă D. Licențiu solicită admiterea apelului, modificarea sentinței penale nr. 1146 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., iar în urma rejudecării cauzei, a se înlătura dispozițiile art. 863 alin.1 CP prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție. Dorește acest lucru întrucât nici până în prezent nu și-a recuperat prejudiciul cauzat de inculpat și în opinia sa, nici nu crede că va recupera vreodată banii.

Fapta inculpatului este gravă, deoarece nu a achiziționat materialele de construcție, nu a efectuat obligațiile stipulate prin contractul încheiat, încă de la început lipsind intenția acestuia de a-și onora obligațiile și l-a dus în eroare pentru obținerea în mod injust a unor sume de bani.

Inculpatul I. S. D. solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală, obligându-se să achite în totalitate daunele cauzate părții civile.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1146 din 20.10.2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, totul cu reținerea art. 5 din Codul penal a fost condamnat inculpatul I. S. D. L., fiul lui S. și R. C., născut la data de 30.06.1968 în Săvădisla, jud. Cluj, cetățenie română, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, fără ocupație, fără loc de muncă, posesor al CI . nr._, CNP_, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în perioada septembrie 2009 – octombrie 2010 a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată față de persoanele vătămate L. H. D., D. Licențiu și S. C..

S-a constatat că faptele pentru care I. S. D. L. a fost condamnat prin prezenta sentință penală au fost săvârșite în concurs cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj și nr. 111/2013 a Judecătoriei Z..

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 alin. 2 din Codul penal 1969 s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj.

În temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 865 din Codul penal 1969 s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 111/2013 a Judecătoriei Z..

În temeiul art. 36 alin. 2 din Codul penal 1969 raportat la art. 33 lit. a și la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal 1969 s-au contopit:

  1. pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj;
  2. pedeapsa de 2 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 111/2013 a Judecătoriei Z.;
  3. pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fără spor.

În temeiul articolului 71 aliniatul 2 din Codul penal 1969 s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969.

În temeiul art. 861 din Codul penal 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pe durata termenului de încercare de 6 ani, calculat conform art. 865 alin. 2 Codul penal 1969.

În temeiul art. 863 alin. 1 din Codul penal 1969, instanța a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul I. S. L. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
  2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e din Codul penal 1969, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, condamnatul să nu conducă vreun vehicul.

În temeiul articolului 16 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art.71 aliniatul 5 din Codul penal 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

S-a constatat că persoana vătămată L. H. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.750 lei, că persoana vătămată D. O. Licențiu s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 6.000 euro reprezentând daune materiale și de 8.000 euro reprezentând daune morale, iar persoana vătămată S. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.350 lei.

S-a constatat că persoana vătămată S. C. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii legali ai acestuia, respectiv S. M. și S. D..

În temeiul art. 14 și al art. 346 din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată L. H. D. și a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 22.750 lei.

În temeiul art. 14 și al art. 346 din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 din Codul civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată D. O. Licențiu și a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumelor de 10.000 lei reprezentând daune materiale și de 2.000 euro reprezentând daune morale.

În temeiul art. 14 și al art. 346 din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată S. C. și preluată de moștenitorii legali S. M. și S. D. și a fost obligat inculpatul la plata către acestea a sumei de 12.350 lei.

În temeiul articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu C. O. I. în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2009 din data de 29.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului I. S. D. L. sub acuzația săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (3 acte materiale), prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 C.pen.anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior.

În actul de sesizare a fost expusă, în esență, următoarea situație de fapt: în perioada septembrie 2009-octombrie 2010, la diferite intervale de timp, inculpatul I. S. D. L. a indus și menținut în eroare părțile vătămate L. H. D., D. Licențiu, S. C., cu prilejul încheierii, executării unor contracte de prestări servicii și cu prilejul achiziționării de materiale de construcție la prețuri pretins avantajoase, prin aceea că învinuitul nu a comunicat părților vătămate intenția sa de a nu-și executa obligațiile contractuale nici în cee a ce privește ridicarea construcțiilor, nici în ceea ce privește achiziționarea de materiale, a indus în eroare părțile vătămate cu pretinsele relații de afaceri cu terțe persoane respectiv ., SC Beton Express SRL și cu faptul că dăduse deja comandă pentru achiziționarea de materiale, aspecte care nu corespundeau adevărului, învinuitul obținând astfel în mod injust venituri materiale și cauzând un prejudiciu total de 45.100 lei, nerecuperat.

Pentru dovedirea situației de fapt reținute în rechizitoriu sunt menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuitului I. S. D. L. (filele 10, 28-31, 64-68, 119), declarațiile părții vătămate L. H. D. (filele 18-21), contractele de execuție nr. 23/11.08.2009 și nr. 24/18.09.2009 (filele 22-27), declarațiile martorului I. S. D. (filele 32, 33, 35), acte Registrul Comerțului (fila 98), declarațiile martorului L. M. (filele 36-38), declarațiile martorului P. G. (filele 39-40), proces-verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare (fila 52), contractul de execuție nr. 17/30.08.2010 (fila 56), declarațiile părții vătămate D. Licențiu (filele 62, 63), declarațiile martorului A. I. (filele 69-71), declarațiile martorului I. R. C. (filele 72-75), declarațiile martorului F. A.-M. (filele 76-78), acte Registrul Comerțului . (filele 98-99, 128), contractul de execuție nr. 17/14.10.2010 și anexe (filele 115,118,120,121,122), declarațiile părții vătămate S. C. (filele 123-127).

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

În aceeași fază procesuală persoanele vătămate și-au manifestat voința în sensul constituirii de parte civilă, după cum urmează: L. H. D. s-a constituit parte civilă în cauză prin declarația din data de 29.06.2010 (fila 19) cu suma de 22.750 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, D. O. Licențiu s-a constituit parte civilă prin declarația din data de 06.04.2011 (fila 63), respectiv prin adresa din data de 10.06.2013 (fila 16) cu suma de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și suma de 8.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale, iar S. C. s-a constituit parte civilă prin declarația din data 31.12.2010 (fila 123) cu suma de 12.350 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. În urma decesului acestuia, în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia, anume S. M. și S. D. (încheiere fila 29).

În faza cercetării judecătorești au fost reaudiați următorii martori din cursul urmăririi penale: A. I. (declarație fila 62), P. G. (declarație fila 63) și F. A. M. (declarație fila 76), iar cu privire la martorii I. R. și L. M. s-a procedat conform dispozițiilor art. 381 alin. 7 din Codul de procedură penală.

În ședința publică din data de 10.03.2014 au fost audiate părțile civile S. M. și D. O. Licențiu (filele 47-48).

Inculpatul a fost audiat în ședința publică din data de 20.01.2014 (declarație fila 41), arătând că e de acord să restituie sumele luate de la persoanele vătămate cu titlu de avans, însă poziția acestuia fiind în sensul că nu a înșelat pe nimeni, întrucât toate cele trei erau contracte în derulare. A mai precizat că în fiecare caz a făcut parțial lucrările de construcție, în sensul că nu doar a luat banii și a plecat.

La solicitările instanței s-au comunicat la dosarul cauzei copii după sentințele penale nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj (filele 13-15), nr. 111/2013 din data de 15.05.2013 a Judecătoriei Z. (filele 80-83), respectiv după decizia penală nr. 859/2013 din data de 13.06.2013 a Curții de Apel Cluj (filele 84-87), precum și cazierul judiciar al inculpatului (fila 7).

În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

1.Cu privire la primul act material

Dorind să construiască un imobil în localitatea Florești, jud. Cluj, în cursul anului 2009, partea civilă L. H. D. a selectat societatea comercială ., reprezentată și administrată de inculpatul I. S. D. (conform extrasului ORC de la f.98, 128 d.u.p.), pentru a efectua construcția respectivă. Între aceste părți s-a încheiat și executat fără probleme contractul de execuție nr. 23/11.08.2009 (fila 23 d.u.p.), după cum rezultă din declarațiile inculpatului, ale părții civile în cauză, precum și ale martorului L. M. (filele 36-38 d.u.p.), acesta din urmă fiind angajatul firmei . și lucrând la construcția menționată mai sus.

Ulterior, întrucât inculpatul îi câștigase încrederea părții civile L. H. D., aceștia au încheiat un nou contract de execuție, nr. 24/18.09.2009 (fila 24 d.u.p.) prin care inculpatul s-a obligat să construiască etajul construcției, mansarda și alte lucrări specifice, termenul de execuție stabilit fiind 05.11.2009. În baza acestui contract partea civilă L. H. D. i-a înmânat inculpatului următoarele sume de bani: 4000 lei în data de 18.09.2009, 1.400 lei în data de 21.09.2009 și 14.200 lei în data de 15.10.2009, după cum rezultă din contractul nr. 24/18.09.2009, din declarațiile părții civile și după cum a recunoscut, parțial, inculpatul în cursul urmăririi penale (declarație fila 28 d.u.p.).

I. S. D. L. a recunoscut în aceeași declarație că nu și-a respectat toate obligațiile care derivau din contractul nr. 24/18.09.2009, martorul L. M. confirmând că în cursul lunii octombrie inculpatul a abandonat șantierul fără să mai plătească, rămânând de făcut mansarda, acoperișul, termoizolația, astfel că inculpatul nu s-a mai interesat de execuția lucrărilor. De asemenea, și inculpatul a afirmat în mai multe rânduri că nu i-a restituit părții civile L. H. D. contravaloarea serviciilor pe care nu le-a mai prestat (declarație fila 10 d.u.p., fila 41). Se reține astfel că inculpatul, odată ce i-au fost plătiți banii de către partea civilă, nu a mai intenționat să continue lucrările contractate, în acest context trebuind a fi înlăturate afirmațiile sale potrivit cărora nu este adevărat că doar a luat banii și a plecat, având în vedere că a lucrat pe șantierul părții civile mai multe luni, întrucât aspectele la care se raportează inculpatul privesc contractul nr. 23/11.08.2009 și despre care nu s-a contestat că ar fi fost executat corespunzător. Acesta din urmă este, însă, distinct de acțiunile care privesc contractul nr. 24/18.09.2009. Mai mult, se constată că inculpatul s-a folosit de încrederea câștigată prin executarea contractului nr. 23/11.08.2009 pentru a determina partea civilă să încheie un nou contract și să îi înmâneze sumele de bani menționate mai sus.

În paralel cu aceste evenimente, conform declarațiilor părții civile L. H. D., inculpatul l-a convins pe acesta din urmă să îi achite o sumă de bani în vederea achiziționării unor materiale de construcție la sume avantajoase de la o persoană pe nume P. G., acționar în cadrul societății comerciale ., în baza presupuselor relații comerciale bune existente între inculpat și această din urmă societate. Partea civilă a fost de acord cu propunerea inculpatului pentru că societatea comercială de la care inculpatul spusese că va cumpăra materialele era una respectabilă (conform declarațiilor părții civile), la fel și persoana de contact, P. G., precum și pentru că inculpatul, de față cu partea civilă, l-ar fi contactat telefonic pe acesta din urmă și s-ar fi înțeles ca inculpatul să achiziționeze materialele de construcție. Suma de bani a fost plătită în două tranșe, prima de 3000 lei în data de 19.09.2009, iar a doua de 10.000 lei în data de 24.09.2009, primirea acestor bani de către inculpat fiind confirmată și de martorul L. M.. Ulterior, partea civilă a fost contactată telefonic de o persoană care ar fi spus că este P. G., care a asigurat-o că în perioada 14-23.10.2009 va intra în posesia materialelor de construcție, însă materialele de construcție nu au mai fost livrate vreodată, iar părții civile nu i-a fost restituită suma de bani plătită inculpatului pentru ele, după cum a afirmat și martorul L. M..

Ulterior, partea civilă a constatat că persoana cu care inculpatul pretindea că a vorbit la telefon despre materialele de construcție și care a asigurat-o de sosirea acestora era de fapt fratele inculpatului, I. S. D., nicidecum P. G.. Numitul P. G. – audiat în calitate de martor - a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății că nu a mai colaborat din anul 2007 cu inculpatul pentru că acesta din urmă nu era un client de încredere sub aspectul îndeplinirii obligațiilor contractuale (declarații filele 39-40 d.u.p., 63 dosarul instanței), aspectele prezentate confirmând că din start inculpatul avea reprezentarea faptului că nu va achiziționa materialele promise, convingând-o pe partea civilă să îi plătească sumele de bani menționate prin manopere frauduloase.

2.Cu privire la al doilea act material

În luna august 2010, dorind să efectueze lucrări de extindere și etajare, mansardare la un imobil situat în loc. Cluj-N., .. 41 A, jud. Cluj, partea civilă D. O. Licențiu a selectat societatea comercială ., reprezentată de inculpatul I. S. D., pentru a le efectua, încheind în acest sens cu acesta contractul de execuție nr. 17/30.08.2010 (fila 56 d.u.p.) prin care s-a stipulat că termenul de execuție este de 90 de zile de la încheierea contractului. În temeiul acestuia partea civilă i-a achitat inculpatului suma de 8.400 lei (contravaloarea sumei de 2.000 euro) cu titlu de avans, după cum rezultă din declarațiile părții civile menționate, din contractul de mai sus și din declarațiile martorului A. I., dirigintele de șantier al părții civile, precum și din declarațiile inculpatului.

De asemenea, ulterior acestui moment, deși nu începuse lucrările de construcție, inculpatul i-a mai solicitat părții civile diferite sume de bani pentru a plăti un pretins avans către societăți de profil în vederea achiziționării de materiale de construcții care să fie folosite la efectuarea lucrărilor de construcție, astfel că partea civilă i-a achitat în acest sens suma de 13.350 lei în trei tranșe, la 31.08.2010, 01.10.2010 și la o altă dată necunoscută, după cum rezultă din declarațiile olografe din cadrul contractului de la fila 57 d.u.p., precum și din declarațiile martorului I. R. C., audiat în cursul urmăririi penale (declarație filele 72-73 d.u.p.).

Instanța a reținut afirmațiile martorului A. I. care a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății că inculpatul a adus câțiva meseriași pe șantier în prima zi, însă din a doua zi numărul acestora a tot scăzut până când nu a mai venit niciunul (declarație fila 62 dosarul instanței). Din declarațiile aceluiași martor, precum și din declarațiile părții civile reiese că aceasta din urmă l-a contactat pe inculpat cerându-i explicații pentru nerealizarea lucrărilor contractate, acesta din urmă spunându-i să stea liniștit pentru că el personal a achitat deja o parte din avansul pentru materiale, indicându-i societatea comercială . și oferind un număr inexistent ca aparținând acestei societăți. Totodată, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale că i-a spus părții civile că ar fi achitat avansul acelei societăți, lucru ce nu a fost adevărat, iar banii de fapt i-a folosit în alt scop (declarație fila 65 d.u.p.). Partea civilă D. O. Licențiu, împreună cu martorii A. I. și I. R. C., devenind suspicioși, au contactat societatea ., unde au fost informați de martora F. A. M., directorul comercial al acelei firme, că nu s-a achitat niciun avans de către inculpatul I. S. D. și că nu au cunoștință de relațiile contractuale ale acestuia. Acest martor, audiat și în cursul judecății (declarație fila 76), a arătat că a colaborat în urmă cu mai mulți ani cu firma pe care o reprezenta inculpatul, însă aceasta din urmă a rămas datoare cu o sumă de 11.600 lei pe care . nu a mai încercat să o recupereze pentru că societatea . se desființase, iar ulterior, când inculpatul a încercat să reia colaborarea dintre ei, i-a comunicat acestuia că acest lucru este posibil doar sub condiția achitării dinainte a materialelor comandate, din cauza trecutului, însă această încercare a rămas fără rezultat.

Inculpatul a recunoscut, în cursul urmăririi penale (fila 65) că îi datorează încă bani părții civile D. O. Licențiu și că între ei colaborarea a încetat când acesta din urmă i-a spus că nu mai dorește să lucreze cu el întrucât nu ar prezenta credibilitate. De asemenea, a arătat că la data de 20.10.2010 și-a luat angajamentul în scris de a înapoia sumele de bani datorate părții civile (filele 59-60 d.u.p.), lucru care nu s-a mai întâmplat pentru că, potrivit susținerilor inculpatului, el nu a mai dispus de lichidități.

Din cele de mai sus se reține că inculpatul nu a achiziționat materialele de construcție, nici nu a efectuat lucrările la care s-a obligat în baza contractului de execuție nr. 17/30.08.2010, încă de la început lipsind intenția acestuia de a-și onora obligațiile menționate, aspect necomunicat părții civile D. O. Licențiu, pe care a indus-o și menținut-o în eroare în vederea obținerii în mod injust a unor sume de bani.

3.Cu privire la al treilea act material

În luna octombrie 2010, persoana vătămată S. C., dorind să construiască un imobil – casă familială – la roșu – în Cluj-N., .. 15, jud. Cluj, s-a întâlnit cu inculpatul I. S. D. cu care a încheiat, în acest sens, contractul de execuție nr. 17/14.10.2010 (fila 115 d.u.p.), prin care inculpatul se obliga să execute o . lucrări, detaliate într-o anexă a contractului, pentru prețul de 5.000 euro, plătibil în tranșe. Termenul de execuție a lucrării a fost convenit ca fiind data de 15.06.2011, iar în temeiul contractului persoana vătămată a plătit inculpatului diverse sume de bani cu titlu de avans, anume 500 de euro avans pentru manoperă, 10.000 lei pentru achiziție beton și 2.350 lei pentru achiziție material lemnos, după cum rezultă din contractul menționat, din declarațiile persoanei vătămate și ale inculpatului.

Văzând că inculpatul nu începe lucrările de construire și că nu aduce materialele de construcție convenite, persoana vătămată S. C. i-a cerut explicații acestuia, iar inculpatul a invocat diverse scuze, cum ar fi că nu are cu ce transporta materialul lemnos, ori că furnizorul de beton nu mai are ciment sau că acesta nu face față comenzilor mari, menționând, totodată, că a plătit betonul societății comerciale Beton Expres SRL. Persoana vătămată a aflat de la această societate că nu s-a efectuat nicio comandă de beton de către inculpat și confruntându-l pe acesta la data de 27.10.2010, inculpatul a recunoscut că a cheltuit toți banii primiți de la S. C. în interes personal. Inculpatul a afirmat, în cursul urmăririi penale (declarație fila 134) că banii încasați de la S. i-a folosit pentru achitarea unor datorii. În data de 28.10.2010 inculpatul și S. C. au reziliat contractul nr. 17/14.10.2010 (fila 122 d.u.p.), iar inculpatul s-a obligat să restituie toate sumele primite în scopul edificării construcției până la data de 03.11.2010, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent, după cum a recunoscut și inculpatul (declarație fila 41).

Instanța a reținut că nici în acest caz inculpatul nu a avut intenția de a cumpăra materialele convenite ori de a realiza construcția în baza contractului nr. 17/14.10.2010, inducând în eroare persoana vătămată S. C. în acest sens.

Având în vedere că fapta descrisă mai sus a fost săvârșită înainte de . N.C.pen., iar până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare acest act normativ, instanța trebuie să verifice, potrivit art. 5 N.C.pen., care este legea mai favorabilă în acest caz. Analizând în mod global cele două reglementări, în baza art. 5 N.C.pen. coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr.165/2014, se constată că legea mai favorabilă este V.C.pen., în acest sens fiind și concluziile apărătorului inculpatului și a reprezentantului Parchetului, la ultimul termen. Astfel, cu toate că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune s-au redus prin N.C.pen., se constată că este mai favorabil tratamentul sancționator din C.pen. 1969 prin raportare la modalitatea specifică de comitere a infracțiunii din prezenta cauză.

Dacă încadrarea faptelor ar fi făcută în baza C.pen. 1969, s-ar putea reține forma continuată a infracțiunii prev. de art.41 alin.2, cu aplicarea tratamentului sancționator prev de art. 42 coroborat cu art. 34 din Codul penal, anume pedeapsa prevăzută de lege la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Însă dacă încadrarea juridică s-ar face pe N.C.pen., ar trebui reținut un concurs real între cele 3 fapte, dată fiind adăugarea condiției unicității subiectului pasiv al infracțiunii în definiția infracțiunii continuate, prin art. 35 alin. 1 N.C.pen., neîndeplinită în speță. Această încadrare ar conduce la aplicarea tratamentului sancționator din art. 39 alin. 1 lit. b din N.C.pen., adică la aplicarea pedepsei celei mai grele, la care s-ar adăuga un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în consecință inculpatului i-ar fi aplicat un tratament juridic mai aspru prin această încadrare. Așadar, încadrarea juridică se va face potrivit C.pen. 1969, față de cele arătate mai sus.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate în faza de urmărire penală și analizate anterior, instanța a constatat că în drept:

Faptele inculpatului I. S. D. L. care, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada septembrie 2009-octombrie 2010, la diferite intervale de timp, a indus și menținut în eroare părțile civile L. H. D., D. Licențiu și S. C., cu prilejul încheierii, executării unor contracte de prestări servicii și cu prilejul achiziționării de materiale de construcție la prețuri pretins avantajoase, prin aceea că învinuitul nu a comunicat persoanelor vătămate intenția sa de a nu-și executa obligațiile contractuale nici în ceea ce privește ridicarea construcțiilor, nici în ceea ce privește achiziționarea de materiale, a indus în eroare persoanele vătămate cu pretinsele relații de afaceri cu terțe persoane respectiv ., SC Beton Expres SRL și cu faptul că dăduse deja comandă pentru achiziționarea de materiale, aspecte care nu corespundeau adevărului, învinuitul obținând astfel în mod injust venituri materiale și cauzând un prejudiciu total de 45.100 lei, nerecuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (3 acte materiale), prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Din art. 215 alin. 1 C.pen. 1969 reiese că pentru existența laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:

1)inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate;

2)existența scopului de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust;

3)producerea unei pagube victimei infracțiunii.

1) În cauză inducerea și menținerea în eroare a părților civile de către inculpat a fost făcută, în fiecare dintre cele trei acte materiale, cu prilejul încheierii sau executării unor contracte de execuție, după cum urmează: contractul de execuție nr. 24/18.09.2009 în ceea ce privește partea civilă L. H. D. (filele 22-27 d.u.p.); contractul de execuție nr. 17/30.08.2010 (fila 56 d.u.p.) în ceea ce privește partea civilă D. O. Licențiu, respectiv contractul de execuție nr. 17/14.10.2010 și anexe în ceea ce privește partea civilă S. C. (filele 115,118,120,121,122 d.u.p.). Inducerea în eroare a constat în asumarea de către I. S. D. a unor obligații față de părțile civile contra cost, cu privire la care știa încă de la început că nu și le va onora, anume că va executa lucrările de construcție stipulate în contracte ori că va achiziționa materiale de construcție (beton și material lemnos) la preț avantajos, pretinzându-le bani în acest din urmă scop. De asemenea, inculpatul a schimbat destinația sumelor de bani pretinse de la părțile civile, folosindu-le în scop personal, el de fapt necomandând și neplătind vreun material de construcție, astfel că și în privința acestui aspect părțile civile au fost induse în eroare de inculpat.

Aspectul de mai sus, referitor la încheierea contractelor, s-a atras aplicarea încadrării juridice prevăzute de art. 215 alin. 3 C.pen.anterior, reținându-se că, în lipsa erorii menționate, părțile civile nu ar fi încheiat contractele de mai sus în condițiile stipulate și nu ar fi dat sume de bani cu titlu de avans. Mai mult, modalitatea de comitere a actelor materiale atrag și aplicarea art. 215 alin. 2 C.pen. anterior, deoarece inculpatul s-a folosit de nume și calități mincinoase pentru a convinge părțile civile să încheie contractele și să îi plătească anumite sume de bani. Astfel, se observă că inculpatul a pretins că îl cunoaște pe P. G. și că este în relații comerciale bune cu firma al cărei administrator este acesta, ., astfel că ar putea beneficia de prețuri reduse cu condiția achiziționării produselor în mod anticipat, într-unul dintre cazuri chiar prefăcându-se că vorbește cu acesta la telefon și că se înțeleg asupra modalității de plată și livrare, lucru care s-a dovedit a fi neadevărat câtă vreme relațiile comerciale dintre inculpat și . încetase cu câțiva ani înainte de data săvârșirii faptelor, iar P. G. nu avea niciun fel de înțelegere cu inculpatul, la telefon fiind de fapt fratele acestuia din urmă.

Din probele administrate reiese că inculpatul a indus în eroare părțile civile încă din momentul încheierii contractelor, cunoscând faptul că nu își va îndeplini obligațiile asumate și pretinzând acest lucru doar pentru a-i fi predați bani de către părțile civile, contrar apărărilor susținute de acesta în cursul judecății. Chiar dacă în cazul înșelăciunii comise în dauna părții civile D. O. Licențiu inculpatul a trimis în prima zi de lucru câțiva muncitori în vederea începerii lucrărilor, acest lucru nu echivalează cu eforturi reale întreprinse de inculpat pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate, ci mai degrabă cu o modalitate de a întârzia conștientizarea părții civile că a fost înșelată.

De asemenea, în acest sens este și împrejurarea că inculpatul a dat multiple asigurări părților civile că le va restitui banii primiți de la acestea și cheltuiți pe nedrept, inclusiv anterior începerii urmăririi penale (a se vedea, de exemplu, rezilierea contractului nr. 17/14.10.2010 dintre inculpat și partea civilă S. C., prin care inculpatul s-a obligat să restituie toate sumele primite în scopul edificării construcției până la data de 03.11.2010 - fila 122), precum și în timpul urmăririi penale și a cercetării judecătorești (declarație fila 41), promisiuni nerealizate nici măcar parțial până în prezent, prin acest comportament inculpatul doar urmărind o eventuală împăcare cu părțile civile care să conducă la exonerarea sa de la o eventuală pedeapsă. Astfel, înainte de a-și îndeplini obligațiile asumate față de primele părți civile și de a acoperi prejudiciul creat acestora, inculpatul a contractat cu noi persoane și și-a asumat noi obligații folosindu-se de același mod de operare – aspect care indică faptul că nu a avut vreodată intenția de a pune în practică angajamentul asumat de a acoperi prejudiciul, dar mai ales că știa că nu își va onora noile obligații contractuale asumate.

Totodată, repetabilitatea actelor materiale comise și întreprinderea de manopere similare în cazul tuturor celor trei acte materiale întăresc ideea unui comportament infracțional bine conturat și conștientizat de inculpat, precum și concluzia că inculpatul știa de la început că nu își va îndeplini obligațiile asumate prin contractele menționate.

Pe de altă parte, se poate observa că simpla menținere în eroare a părților civile ar echivala unui comportament infracțional și ar atrage aceeași încadrare juridică. Menținerea în eroare în cazul tuturor celor trei acte materiale rezultă din comportamentul inculpatului ulterior încheierii contractelor: a dat asigurări repetate părților civile că va începe lucrările în cel mai scurt timp, a inventat diverse scuze pentru a justifica neînceperea acestora (cum ar fi că nu are cu ce transporta materialele necesare construcției ori că societatea de la care ar fi comandat marfa nu își poate onora comanda în acel moment, precum și altele), într-unul dintre cazuri chiar aranjând ca partea civilă să fie sunată de o persoană care și-a arogat numele de P. G. și să îi confirme faptul că avansul a fost plătit și că marfa urmează să fie livrată.

2) Cu privire a doua condiție a laturii obiective, anume a scopului special prevăzut de norma de incriminare, de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, se reține că aceasta este îndeplinită în prezenta cauză prin solicitatea și obținerea de către inculpat a diverselor sume de bani de la părțile civile, pe care le-a utilizat în interes propriu. Astfel, prin noua destinație acordată sumelor de bani încasate și prin neonorarea obligațiilor contractuale în condițiile în care I. S. D. era conștient încă din momentul contractării cu părțile civile că nu își va îndeplini vreuna dintre obligațiile contractuale asumate, situație în care folosul material obținut de către inculpat – constituit din sumele de bani primite de la părțile civile – a căpătat un caracter injust.

3) A treia condiție este reprezentată de producerea unei pagube prin săvârșirea infracțiunii. Din mijloacele de probă administrate până în prezent rezultă că părțile civile au remis inculpatului diverse sume de bani pentru a întreprinde acțiunile promise. Astfel, prejudiciul produs de inculpat prin săvârșirea infracțiunilor se ridică la suma totală de 45.100 lei, așa cum a fost reținut din declarațiile părților civile și recunoscut parțial de către inculpat.

Sub aspectul laturii subiective, din modul de săvârșire al faptelor rezultă că inculpatul a prevăzut producerea rezultatului socialmente periculos – atingerea adusă patrimoniilor părților civile - și a urmărit producerea acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal această atitudine subiectivă îmbracă forma intenției directe.

Instanța a reținut că toate actele de executare au fost realizate de către inculpat la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cauză devenind aplicabile și dispozițiile art. 41 alin. 2 din Codul penal. Unicitatea rezoluției infracționale a rezultat din mai multe aspecte ale săvârșirii faptelor, respectiv prin modul în care inculpatul a urmărit să intre în contact cu părțile civile – publicare de anunțuri în ziar ce erau adresate prin natura lor publicului, iar nu unei singure persoane – presupune că inculpatul a avut de la bun început reprezentarea faptului că va putea prejudicia mai multe persoane; prin modul de operare, aproape identic cu privire la fiecare act de executare. Astfel, inculpatul încerca încă de la început să câștige încrederea părților civile, prin folosirea de nume mincinoase (ex. P. G.), după care pretindea și primea de la acestea sume bani. Urma apoi un șir de nenumărate amânări ale executării obligațiilor prin invocarea unor false motive, fără a realiza vreun demers real în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate.

Față de cele reținute, în temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, totul cu reținerea art. 5 din Codul penal, instanța a condamnat inculpatul I. S. D. L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în perioada septembrie 2009 – octombrie 2010 a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată față de persoanele vătămate L. H. D., D. Licențiu și S. C., reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpat și constituie infracțiuni în sensul art. 17 Cod penal.

Pentru stabilirea acestei pedepse instanța a avut în vedere disp. art. 72 alin. 1 C.pen. anterior privind criteriile generale de individualizare. Astfel, au fost aplicate dispozițiile privind limitele speciale ale pedepsei, prev. de art. 215 alin. 2 și 3 C.pen. anterior, anume pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, precum și dispozițiile art. 42 coroborate cu art. 34 C.pen. anterior privitoare la pedeapsa pentru infracțiune în forma continuată, neconsiderându-se necesară aplicarea unui spor pe lângă pedeapsa de bază de 3 ani. Au fost avute în vedere și aspectele care țin de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana inculpatului. De asemenea, rațiunea neaplicării vreunei circumstanțe atenuante derivă din modalitatea de comitere a actelor materiale și repetabilitatea acestora, precum și din prejudiciul relativ mare cauzat părților civile, aspecte care conduc la concluzia unui grad de pericol concret ridicat al faptei săvârșite de inculpatul I. S. D..

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului (fila 7) reiese că acesta a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin neapelare (filele 13-15), la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, respectiv la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere prin sentința penală nr. 111/2013 din data de 15.05.2013 a Judecătoriei Z. (filele 80-83), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 859/2013 din data de 13.06.2013 a Curții de Apel Cluj.

Având în vedere că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost comisă în perioada septembrie 2009-octombrie 2010, iar infracțiunile care au făcut obiectul sentințelor arătate mai sus au fost comise în perioada februarie-martie 2008 în cazul primei sentințe, respectiv în septembrie 2011 în cazul celei de-a doua sentințe, s-a constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință au fost săvârșite în concurs real cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj și nr. 111/2013 a Judecătoriei Z.. Este astfel incident art.33 lit.a din C.pen.anterior, potrivit căruia există concurs de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Față de cele arătate mai sus, s-a constatat incidența art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Dispoziția tranzitorie expusă obligă la aplicarea regimului prev. de C.pen. anterior în ceea ce privește anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel că s-a făcut aplicarea art. 85 alin. 1 C.pen. anterior în ceea ce privește pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin neapelare (filele 13-15). În consecință, s-a dispus anularea suspendării condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj.

De asemenea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012, s-a făcut aplicarea art. 86 ind. 5 cu trimitere la art. 85 alin. 1 C.pen. 1969 și, în consecință, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 111/2013 a Judecătoriei Z..

În consecință, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 85 alin. 1, respectiv 86 ind. 5 alin.1 coroborat cu art. 85 alin. 1 C.pen. 1969 prin aplicarea dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. Cu privire la contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizică, art. 36 alin. 1 C.pen. 1969 statuează că dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35.

Astfel, în temeiul art. 36 alin. 2 din Codul penal 1969 raportat la art. 33 lit. a și la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal 1969 s-au contopit următoarele pedepse:

•pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49/2013 a Tribunalului Cluj;

•pedeapsa de 2 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 111/2013 a Judecătoriei Z.,

•pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală.

Instanța a ales pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și nu a aplicat niciun spor, considerând că pedeapsa aplicată este suficientă pentru a-și atinge scopul și prin raportare la infracțiunile pentru care a fost anterior condamnat inculpatul.

În temeiul articolului 71 alin. 2 din Codul penal 1969 s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie, aceasta impunându-se față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Astfel, în baza art. 86/5 alin. 2, în cazul anulării suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior, dacă pedeapsa rezultantă în urma contopirii nu depășește 3 ani, instanța a aplicat dispozițiile art. 86 ind. 1 referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. De asemenea, conform art. 86 ind. 1 alin. 2 C.pen. 1969, pedeapsa aplicată în prezenta cauză pentru concursul de infracțiuni de mai sus este de 3 ani, încadrându-se, așadar, în limita legală, fiind îndeplinite și condițiile prev. de art. 86 ind. 1 alin.2 coroborat cu art. 86 ind. 1 alin. 1 lit. b și c C.pen. 1969. Condiția prevăzută de lit. b este îndeplinită pentru că din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an. De asemenea, ținând seama de persoana condamnatului și de comportamentul său după comiterea faptei, de perioada de timp trecută între data comiterii faptelor și judecarea cauzei se reține că pronunțarea condamnării în sine constituie un avertisment pentru acesta și că nu va mai săvârși infracțiuni, chiar fără executarea pedepsei.

În baza art. 86 ind. 2 alin. 1 C.pen.anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani, format din 3 ani care reprezintă cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de încă 3 ani, care s-a calculat conform art. 86 ind. 5 alin. 2 C.pen. 1969.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 1 din C.pen. 1969, instanța a stabilit ca pe durata termenului de încercare, condamnatul I. S. L. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

1.să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;

2.să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

3.să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

4.să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În plus, în temeiul art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Codul penal 1969, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, condamnatul să nu conducă vreun vehicul.

Totodată, potrivit articolului 16 din Legea nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 86 ind. 4 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art.71 alin. 5 din C.pen. 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

Pe latură civilă, față de situația de fapt reținută anterior, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile instituite de art. 1357 alin. 1 C.civ pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului (fapta ilicită, prejudiciul produs părților civile, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția inculpatului), fapta de înșelăciune constituind, sub aspect civil, faptă ilicită care aduce atingere valorilor patrimoniale și care antrenează răspunderea civilă delictuală a făptuitorului/făptuitoarei.

În plus, inculpatul a recunoscut producerea prejudiciului părților civile și s-a angajat la recuperarea acestuia, recunoașterea sa funcționând ca și o achiesare la pretențiile formulate – conform principiului disponibilității care guvernează legea civilă.

Cu privire la cuantumul sumelor care au fost acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, s-a constatat că sumele cu care persoanele vătămate s-au constituit părți civile sunt justificate în totalitate și dovedite. Astfel, prejudiciul cauzat de inculpat părții civile L. H. D. este, în total, în cuantum de 22.750 lei, din care 13.000 lei reprezintă banii predați pentru achiziționarea materialelor de construcții de la ., iar 9.750 lei reprezintă banii predați pentru lucrările de construcție, neexecutate.

Prejudiciul cauzat de inculpat părții civile S. C. (acțiune civilă preluată de moștenitorii legali S. M. și S. D.) este în cuantum total de 12.350 lei și reprezintă suma plătită de partea civilă inculpatului pentru asigurarea betonului și materialului lemnos (conform anexei contractului de la fila 118 d.u.p., rezilierii de la fila 122 d.u.p. și chitanțelor de la filele 120-121 d.u.p.).

Prejudiciul material cauzat de inculpat părții civile D. O. Licențiu este în cuantum de 10.000 lei, iar în ceea ce privește despăgubirile pentru daune morale se reține că acesta a solicitat acordarea suma de 8.000 de euro cu acest titlu. Instanța a admis doar în parte acest capăt de cerere, considerând că suma de 2.000 de euro este suficientă pentru a acoperi daunele morale produse. Astfel, se justifică acordarea acestei sume prin prisma disconfortului creat de inculpat părții civile D. O. Licențiu prin manoperele întreprinse, precum și luând în considerare perioada mare de timp care a trecut de la data săvârșirii infracțiunii și până la recuperarea banilor. De asemenea, nu este de neglijat nici comportamentul inculpatului care a amăgit partea civilă și i-a făcut promisiuni false că îi va returna banii primiți și folosiți în scop personal.

Față de aspectele de mai sus, în temeiul art. 14 și al art. 346 din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată L. H. D. și a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 22.750 lei, va admite în parte acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată D. O. Licențiu și a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumelor de 10.000 lei reprezentând daune materiale și de 2.000 euro reprezentând daune morale și s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată S. C. și preluată de moștenitorii legali S. M. și S. D. și a fost obligat inculpatul la plata către acestea a sumei de 12.350 lei.

Instanța a apreciat că inculpatul va depune eforturile necesare achitării obligațiilor civile stabilite în alineatul anterior în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală, acesta fiind conștient de posibilitatea revocării beneficiului suspendării sub supraveghere și de executare a acesteia prin privare de libertate.

De asemenea, în baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu C. O. I. în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă D. O. LICENȚIU, criticând solutia atacată ca fiind netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată în detentie cu motivarea că modalitatea neprivativă de libertate stabilită de prima instanta este insuficientă raportat la gravitatea faptei si persoana inculpatului care nu a recuperat prejudiciul.

Analizând sentinta penala atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art. 417 al. 2 N.C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata următoarele:

Curtea de apel reține că, sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reținută de către prima instanta, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.

Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză (declarațiile părților vătămate, coroborate cu declarațiile inculpatului, contractele de execuție nr. 17/30.08.2010, nr. 23/11.08.2009 și nr. 24/18.09.2009 (filele 22-27), acte Registrul Comerțului, declarațiile martorilor I. S. D., L. M., P. G., A. I., I. R. C., F. A.-M.) rezultă, în esență, că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada septembrie 2009-octombrie 2010, la diferite intervale de timp, inculpatul a indus și menținut în eroare părțile civile L. H. D., D. Licențiu și S. C., cu prilejul încheierii, executării unor contracte de prestări servicii și cu prilejul achiziționării de materiale de construcție la prețuri pretins avantajoase, afirmând mincinos că detine relații de afaceri cu terțe persoane respectiv ., SC Beton Expres SRL și cu faptul că dăduse deja comandă pentru achiziționarea de materiale, obținând astfel în mod injust venituri materiale și cauzând un prejudiciu total de 45.100 lei, nerecuperat.

Activitatea infracțională a inculpatului, astfel cum a fost descrisă caracterizează conținutul legal al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (3 acte materiale), prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 C.pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. 1969.

Din această perspectivă, se constată că apărările inculpatului care au vizat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective, nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, fiind nefondate, în contextul în care, pe de o parte, acesta a recunoscut în esenta comiterea faptelor, iar pe de altă parte declarațiile părților vătămate si ale martorilor, precum si actele depuse la dosar dovedesc dincolo de orice dubiu săvârșirea infracțiunii de înselăciune de către inculpat, modul de operare (constând în captarea încrederii victimelor prin executarea minimala a unor lucrări si, apoi, invocarea necesitătii predării unor sume de bani pentru a achizitiona materiale a preturi avantajoase ca urmare a unor raporturi privilegiate cu unele societati de profil) evidentiind intentia inducerii în eroare.

Curtea de apel, constatând ampla redare a stării de fapt, îsi însușeste aspectele reținute în prima hotărâre, apreciind că nu impune reluarea acestora în decizia instanței de apel deoarece, pe de o parte, în etapa apelului nu au fost administrate probe noi care să atragă schimbarea situației de fapt, iar pe de altă parte, criticile sunt întemeiate pe greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Curtea reține că, desi prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, sub aspectul cuantumului acesteia, în ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpatului, apelul declarat în cauză este apreciat ca fondat.

Se impune a sublinia că durata pedepselor si modalitatea de executare trebuie privite din perspectiva art. 3 din Legea nr. 254/2013., referitor la pedeapsă și scopul acesteia.

Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale- care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun.

Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

Curtea observă că fapta comisă de inculpat se caracterizeaza de un grad de pericol social ridicat, dat de amploarea activitatii infracționale a inculpatului (desfășurată pe parcursul a mai multe luni, numarul persoanelor vătămate si prejudiciul cauzat), de consecințele nefaste pe care le are proliferarea unor fapte de acest gen în societatea românească (infracțiunile săvârșite fiind de natură să afecteze grav încrederea cetățenilor în mediul de afaceri). Pe de altă parte, pericolul social ridicat rezultă din modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeași natură (observându-se că a mai fost sanctionat penal pentru fapte identice, aflate în concurs ce actele din cauză), folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calități mincinoase, în scopul obținerii de avantaje materiale necuvenite, nerecuperarea prejudiciului, precum și din limitele minime și maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru acest tip de infracțiuni.

Se mai impune a se tine seama și de persoana inculpatului care a mai fost condamnat pentru fapte de aceeași natură, numarul actelor si faptelor demostrând perseverență infracțională si faptul ca a înteles sa-si procure mijloacele de existenta prin comiterea de fapte penale, precum si de poziția lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoașterea totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la nerecunoașterea totală în fața instanței judecătorești.

Raportat la criteriile enuntate, Curtea consideră că, desi pedeapsa aplicata de instanta de fond, sub aspectul cuantumului, este justă în raport cu datele personale favorabile ale inculpatului, raportat la considerentele de fapt și de drept expuse mai sus singura modalitate de executare optimă si care raspunde criteriului de proportionalitate, este aceea cu privare de libertate, fiind în acelasi timp în măsură să asigure functia de reeducare a inculpatului, precum si realizarea rolului de prevenție generală și specială a sanctiunii penale.

Curtea de Apel a opinat în sensul celor de mai sus, întrucât prima instanță a diminuat efectul juridic al cauzelor de agravare facultativă a pedepselor aplicate, respectiv perseverenta infractionala și concursul de infracțiuni, acordând o mai mare importanță elementelor de individualizare favorabile inculpatului, deși, acestea reprezintă o mică pondere în totalul criteriilor de individualizare menționate anterior, care în mare lor majoritate sunt în detrimentul inculpatului.

Pentru aceste motive în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. se va admite apelul declarat în cauză, iar solutia atacata se va desfiinta cu privire la individualizarea executării pedepsei si, judecând, se va dispune executarea în detenție a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. S. D. L. prin sentința penală apelată.

Potrivit art. 71 C.pen. de la data rămânerii definitive a sentintei si până la executarea acesteia inculpatul va fi lipsit de drepturile prev. de art. 62 lit. a teza II si lit b V.C.pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie deși în art.71 alin.2 din C.pen. s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art.64 lit.a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art.414 ind.2 alin.2 teza a II-a din C.pr.pen., dispozițiile art.71 din C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a)-c) din C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 din C.pen. Recursul în interesul legii pronunțat de către instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c.Marii Britanii.

Ca atare, în prezenta cauză, instanța reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a si lit. b V.C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.

Curtea reține că prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea faptei, nu se impune ca inculpatul să fie decăzut din dreptul de acces în funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, deoarece severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză.

Referitor la dispozițiile art.64 alin.1 lit.c) din C.pen. instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza S. și P. c. României prin care Curtea stabilește că interzicerea de drept a unor drepturi nu e conformă exigențelor Convenției, precum și dispozițiile art.11 alin.2 din Constituția României.

Se va înlătură aplicarea art. 86/1, 86/3 alin.3 lit. e, 86/4 și 71 al.5 V.C.pen. si se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de partea civilă D. O. LICENȚIU împotriva sentinței penale nr.1146 din 20.10.2014 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează cu privire la individualizarea executării pedepsei.

Judecând, dispune executarea în detenție a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. S. D. L. prin sentința penală apelată.

Aplicând art. 71, 6 lit.a teza II V.C.penal

Înlătură aplicarea art. 861, 863 alin.3 lit. e, 864 și 71 al.5 V.Cp.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 19 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. V. A. L. H.

GREFIER,

C. C.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./08.06.2015

Jud.fond. M. D. A.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 704/2015....  Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 714/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 713/2015. Curtea de Apel CLUJ