Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 49/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 5186/117/2014/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 49/2015
Ședința camerei de consiliu de la 29 ianuarie 2015
Judecător de cameră preliminară – S. S.
Grefier – L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de către inculpatul M. V. împotriva încheierii penale din data de 23 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalului Cluj.
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul M. V. apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul ales al inculpatului M. V., întrebat fiind, declară că a aflat despre conținutul încheierii de începere a judecății din data de 23 octombrie 2014, pe care a atacat-o, la primul termen de judecată, respectiv în data de 26 noiembrie 2014. Mai mult, depune la dosar dovada de comunicare prin poștă a contestației formulate în data de 2 decembrie 2014 pentru a face dovada formulării în termen a prezentei contestații.
Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția tardivității contestației raportat la momentul comunicării. În acest sens, arată că Tribunalul Cluj a comunicat rechizitoriul inculpatului, la domiciliu, în 30 septembrie 2014, respectiv o copie certificată a acestuia și s-a fixat de către judecător termenul de 20 octombrie 2014 pentru a formula cereri și a invoca excepții. Astfel, la fila nr. 8 din dosar este dovada de comunicare din data de 9 octombrie 2014, de la care inculpatul a luat la cunoștință de rechizitoriu și de posibilitatea de a formula cereri și de a ridica excepții, termen care nu a fost respectat, nefiind depuse niciun fel de cereri sau excepții, motiv pentru care, în data de 23 octombrie 2014, a fost pronunțată încheierea de cameră preliminară, iar la dosar nu există nicio dovadă în sensul susținerii apărătorului că au luat la cunoștință doar în data de 26 noiembrie 2014. Mai mult, precizează că, anterior primului termen de judecată, există la dosar cereri și excepții, respectiv din 28 octombrie 2014, precum și din 30 octombrie 2014, care sunt similare cu cele ale prezentei contestații. În consecință, consideră că inculpatul a cunoscut cu mult înaintea termenului din 26 noiembrie 2014 și că a avut la dispoziție suficient timp pentru a-și exercita drepturile, astfel că încheierea a rămas definitivă și solicită respingerea ca tardivă a contestației.
Apărătorul ales al inculpatului M. V. solicită respingerea excepției tardivității și arată că la data de 9 octombrie s-a efectuat comunicarea actelor procedurale, astfel că inculpatul M. V. beneficia de termenul minim de 20 de zile de la comunicare prevăzut de art. 344 alin. 3 Cod procedură penală de a depune cereri sau excepții.
Totodată, menționează că judecătorul de cameră preliminară nu a avut în vedere la fixarea termenului de judecată actele depuse, întrucât nu s-a dispus comunicarea lor și nici nu au fost cusute la dosarul cauzei, astfel că începerea judecării cauzei s-a dispus în lipsa lor.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, susține că termenul de 23 octombrie a fost prevăzut în mod expres în comunicare pentru a formula cereri și a invoca excepții, astfel că acesta trebuia respectat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra contestației formulată în cauză.
Apărătorul ales al inculpatului M. V., având cuvântul, solicită, în temeiul art. 347 raportat la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, admiterea contestației, desființarea încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței și, ulterior, s-a dispus trimiterea în judecată. În consecință, să se dispună rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară, care a pronunțat încheierea menționată.
Astfel, raportat la starea de fapt anterior redată, consideră că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 10 Cod de procedură penală, întrucât inculpatul M. V. nu a beneficiat de termenul minim de 20 de zile pentru invocarea excepțiilor și cererilor în procedura de cameră preliminară, drept care i-a fost lezat. În consecință, raportat și la literatura de specialitate recentă, în cazul în care viciul privind citarea există în procedura de cameră preliminară, hotărârea este atacabilă cu contestație, iar soluția se impune a fi una de admitere a acesteia și de rejudecare în procedură de cameră preliminară.
În concluzie, pentru considerentele expuse, solicită admiterea contestației.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației, întrucât prima instanță a respectat dispozițiile art. 344 și următoarele din Codul de procedură penală privind măsurile premergătoare soluționării cauzei în cameră preliminară cu toate dispozițiile legale în materie.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra contestației de față,
Analizând actele și lucrările dosarului nr._ 14 înregistrat la Curtea de Apel Cluj, se constată că prin încheierea din 23 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr_ 14 al Tribunalului Cluj, în baza art.346 alin.2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.1352/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, emis la data de 19.09.2014, privind pe inculpații M. V. și B. S., trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art.291 al.1 C.pen., rap la art.5 și 6 din Legea nr.78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic.art.5 al.1 C.pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații M. V. și B. S. și s-a fixat primul termen de judecată la data de 26.11.2014, sala 31, ora 09,00, pentru când s-a dispus citarea inculpaților de la adresele de domiciliu și efectuarea unei adrese la Baroul Cluj în vederea desemnării unor apărători din oficiu pentru a acorda asistență juridică inculpaților în faza de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin rechizitoriul nr.1352/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, privind pe inculpatul M. V. și B. S., trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art.291 al.1 C.pen., rap la art.5 și 6 din Legea nr.78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic.art.5 al.1 C.pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în principal, că în primăvara anului 2012, în concret în luna aprilie și ulterior, inculpații M. V. și B. S. au pretins unor sume denunțătorului P. M., cu promisiunea că, prin intermediul relațiilor pre care le au în cadrul Primăriei Cluj-N., pot determina obținerea unei soluții favorabile în cazul cererii sale de obținere a unei locuințe cu chirie alocate de această instituție.
S-a mai reținut că situația de fapt mai sus-menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: denunțul formulat de P. M. și declarațiile date în completarea acestuia(f. 3-4, 13-14),proces verbal de identificare a denunțătorului și a persoanelor indicate în cadrul, denunțului formulat și extrase din bazele de date cu privire la aceste persoane (f. 2,5-8)actele depuse de denunțători cu privire la situația imobilului cu nr. 2 din Cluj-N., . (f. 15-17),proces verbal privind înregistrările realizate de denunțător și de redare a acestora de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. - S.J.A. Cluj, ca urmare a delegării (f. 9-12,20-25,26-29, 30-38),declarația olografa a denunțătoarei P. R. A. (f. 18-19), proces verbal de identificare a persoanelor indicate în cadrul denunțului formulat ca fiind autori ai faptei de trafic de influență (f. 39-40), datele de identificare ale firmei C & A Security SRL (f. 41-45), solicitarea de autorizare a măsurilor de supraveghere tehnică, autorizațiile și încheierea emise de Tribunalul Cluj (f. 46-55), proces verbal privind predarea de către denunțători a înregistrărilor realizate personal (f. 56-57), delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. - S.J.A. Cluj (f. 58-59), proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de M. V. (f.64-65), proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de P. M. (f.66-81), proces verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de B. S. (f. 82-111),declarația martorului P. M. (f. 116-119),declarația suspectului M. V.(f. 126-127), declarația suspectului B. S. (f. 129-130),actele remise drept răspuns urmare dispunerii prezentării de către PrimăriaMunicipiului Cluj N. a actelor și documentelor necesare privind modalitatea de utilizare a spațiului deținut de Primăria Cluj N., în Cluj N., . nr. 75, ., titlul acordării folosinței și evoluția acestuia, în perioada 1 ianuarie 2013 până la zi, fișei de cazier judiciar a suspectului M. V. (f. 176), declarația martorei P. R. A. (f. 183-185), date privind mențiunile din cazierul judiciar eliberat pe numele lui B. S. (f. 187-188), declarația martorului Megyesi G. (f. 196-197), proces verbal întocmit pe fondul confruntării suspectului M. V. cu martora P. R. A. (f. 200-202), declarația martorului O. I. (f. 214-215), declarația martorei I. T. C. (f. 217-218), ordonanța de dispunere a testării la poligraf și rezultatul acesteia (f. 220-222,228-236) etc.
Verificând legalitatea sesizării instanței în procedura prevăzută de art. 342-346 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul cuprinde toate datele referitoare la faptă, la încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpaților, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și la cheltuielile judiciare.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate excepții de către inculpați.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul M. V..
Acesta a solicitat desființarea încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței și trimiterea cauzei spre rejudecare în procedura de cameră preliminară.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin rezoluția judecătorului de cameră preliminară i s-a comunicat dreptul de a formula cereri sau excepții până la data de 20 octombrie 2014.
Deoarece însă a intrat în posesia actelor doar în data de 9 octombrie 2014 astfel că a beneficiat de un termen mai mic de 20 de zile cât prevede legea.
Contestația formulată în cauză este nefondată.
Din conținutul art. 344 alin 2 Cod procedură penală rezultă că termenul până la care inculpatul poate formula cereri sau excepții este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
După cum se poate observa, acest termen curge de la data la care judecătorul comunică prin rezoluție inculpatului o copie certificată a rechizitoriului și îi aduce la cunoștință drepturile prevăzute de art 344 alin 2 și nu de la data la care intră acesta în posesia actelor, cum afirmă inculpatul.
În cauză, rezoluția judecătorului de cameră preliminară a fost datată 30 septembrie 2014 iar termenul stabilit pentru depunerea cererilor și excepțiilor a fost 20 octombrie 2014.
Susținerile inculpatului referitoare la faptul că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu s-ar fi respectat termenul de 20 de zile vin în contradicție cu propriile afirmații.
Împrejurarea că a primit înștiințarea în data de 6 octombrie 2014, s-a prezentat la sediul instanței doar la 9 octombrie 2014 și a trimis excepțiile prin poștă la 28 octombrie 2014 nu dovedesc decât lipsa de pasivitate și interes pentru soluționarea cauzei câtă vreme n-a făcut dovada faptului că a fost în imposibilitate de a-și face apărarea.
Având în vedere că inculpatul a făcut dovada depunerii în termen a contestației, Curtea va respinge excepția tardivității contestației.
Se va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. V. împotriva încheierii penale din 23 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj.
Se va stabili onorariu apărător oficiu în sumă de 50 de lei în favoarea avocat M. N., ce se va achita din FMJ.
Va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea contestației în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge excepția tardivității contestației.
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. V. împotriva încheierii penale din 23 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj.
Stabilește onorariu apărător oficiu în sumă de 50 de lei în favoarea avocat M. N., ce se va achita din FMJ.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea contestației în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 29.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER
S. SISERMANLOREDANA A. S.
Red. S.S./M.N.
4 ex./17.02.2015
Jud.fond.-A. I.
| ← Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 13/2015.... | Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr.... → |
|---|








