Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 72/2015. Curtea de Apel CLUJ

Dupǎ ce l-a lǎsat pe fiul sǎu, și-a continuat deplasarea, iar dupǎ ce a trecut de . trecere pentru pietoni prevǎzutǎ cu marcaj pietonal și indicator rutier, motiv pentru care s-a asigurat drepta-stânga și, vǎzând cǎ nu sunt pietoni angajați în traversare, și-a continuat deplasarea.

În momentul în care a ajuns pe la mijlocul trecerii de pietoni, din partea stânga-fațǎ a autoturismului a auzit o voce de femeie care a strigat „VAI ! ”.

Pânǎ sǎ audǎ strigǎtul, nu a observat de unde a apǎrut persoana care s-a lovit de oglinda retrovizoare a autoturismului sǎu, nevǎzând când s-a angajat în traversarea strǎzii (filele 43-44).

Deși inculpatul considerǎ cǎ pentru producerea accidentului rutier se face vinovat atât el cât și persoana vǎtǎmatǎ, care i-a apǎrut brusc în fațǎ și s-a lovit de oglinda retrovizoare a autoturismului condus de el, ținând cont de faptul cǎ victima a parcurs mai mult de jumǎtate din lungimea trecerii de pietoni, aspect ce reiese din avarierea pǎrții din stânga a autoturismului condus de inculpat (oglinda retrovizoare din partea stângǎ), a apreciat cǎ vina îi aparține în totalitate inculpatului, fiind înlǎturatǎ apǎrarea sa, conform cǎreia, fiind surprins de apariția bruscǎ a victimei, nu avea posibilitatea sǎ o observe în timp util.

Examinând pozițiile declarative ale inculpatului, părții vătămate și ale martorilor prin prisma caracteristicilor segmentului de drum pe care s-a produs evenimentul rutier, descrise pe fondul procesului-verbal de cercetare a locului faptei, respectiv drum în aliniament, fără denivelari acoperit cu pătură asfaltică, precum și a condițiilor meteo-rutiere nefavorabile unei deplasări în condiții de siguranță și de vizibilitate foarte bună, conchidem că situația periculoasă, care s-a finalizat cu vătămarea numitei P. V. a fost generată de conducătorul auto Skoda respectiv de R. A. care a ignorat regulile de circulatie caz în care acesta se află în culpă profesională în raport cu rezultatul socialmente periculos.

Pentru ca vinovăția - element constitutiv ale infracțiunii prevăzute în art.184 alin.2și 4 C.penal de la 1969 sau art 196 alin 2 si 3 C. penal să îmbrace forma culpei profesionale, este necesar și suficient, pe de o parte, să existe o normă de conduită profesională care, în raport cu unele situații determinate, fie să impună, fie să prohibească, efectuarea unei anumite activități și, pe de altă parte, este de asemenea necesar și suficient ca acea conduită, impusă sau prohibită de normă, să nu fi fost respectată de către inculpat

In cauza examinată in raport cu situația concretă, inculpatul era obligat să se conformeze următoarelor norme de conduită prevăzută in Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: dispozitiile art. art. 135 lit. h) din Regulamentul de Aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 rep.: „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”, art. 72 alin.(2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: „pietonii au prioritate de trecere fațǎ de conducǎtorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corepunzǎtor, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor” și art. 35 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: „participanții la trafic trebuie sǎ aibǎ un comportament care sǎ nu afecteze fluența și siguranța circulației, sǎ nu punǎ în pericol viața sau integritatea corporalǎ a persoanelor și sǎ nu aducǎ prejudicii proprietǎții publice ori private”.

În contextul celor de mai sus este justificat să se rețină că s-a produs un accident de circulație, în accepțiunea definiției legale date prin art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, din culpa exclusivă a inculpatului si care neprocedând în modul impus de dispozițiile legale citate, și neadaptându-și conduita în raport cu comportamentul celorlalți participanți la trafic, inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar a sperat fără temei că el nu se va produce, ceea ce înseamnă că a acționat din culpă, în sensul art.16 alin 4 lit.a C.penal și deci că a comis infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută în art.184 alin.2 și 4 C.penal.de la 1969 (art 196 alin 2,3, C. penal)

Analizând starea de fapt, prezentată mai sus, prin prisma materialului probator, s-a apreciat că în cauză vinovăția (sub forma cuplei) producerii evenimentului rutier care a condus la vătămarea corporală a părții vătămate îi aparține în exclusivitate inculpatului. Așa cum a arătat in detaliu mai sus in acest sens sunt concludente declarațiile martorilor oculari prin conținutul lor precis, prin concordanța elementelor cuprinse in depozițiile succesive ale martorilor, raportat și la momentul optim al audierii acestora, ceea ce conferă mai multă acuratețe reproducerii datelor și inlătură posibilitatea distorsionării acestora prin interacțiunea cu părțile in cauză, prezența nemijlocită a martorilor in contextul producerii accidentului rutier și imediat după aceasta cu o percepție adecvată a evenimentului, a derulării acestuia datorită locului in care se aflau de unde aveau o bună vizibilitate, atenția sporită a acestor martori la situația existentă ca și participanți la trafic, armonizarea declarațiilor martorilor audiați și cu declaratiile inculpatului, toate acestea formând convingerea că relatările acestor martori exprimă adevărul cu privire la producerea evenimentului rutier din culpa inculpatului. In speta nu se poate retine ca inculpatul s-a aflat in situatia existentei cazului fortuit intrucat pentru a opera dispozitiile art 47 C. penal inculpatul trebuia sa fi fost in imposibilitatea de a prevedea intervantia imprejurarii care a determinat producerea rezultatului iar imposibilitatea de prevedere trebuie sa fie obiectiva si generala adica imprejurarea care constituie cazul fortuit sa nu fi putut fi prevazuta de nicio persoana oricat de diligenta ar fi. Prin imprejurarile de la art 47 C. penal se inteleg acele situatii de fapt care nu sunt consecinta nerespectarii dispozitiilor legale ce reglementeaza exercitiul unei profesii sau meserii ori efectuarea unei anumite activitati. Din datele concrete ne aflam in situatia unei imprevizibilitati subiective a inculpatului si nu in cazul imprevizibilitatii ivirii imprejurarii fortuite deoarece inculpatul desi trebuia sa prevada rezultatul in genere previzibil al faptei totusi datorita unor limite personale n-a putut prevedea in fapt acest rezultat fiind o imprevizibilitate subiectiva deci personala, aparitia victimei pe trecerea de pietoni marcata corespunzator se incadreaza in categoria obstacolelor previzibile - ca si regulile de circulatie care impun o conduita preventiva tocmai in considerarea asigurarii unei mai mari posibilitati de prevedere si reactie nu au caracteristicile unui caz fortuit. Intre nerespectarea dispozitiilor legale si producerea accidentului pentru existenta culpei ca latura obiectiva trebuie sa existe nu o relatie cauzala directa ci un raport de cauzalitate in cadrul caruia sunt considerate drept cauze ale rezultatului toate conditiile fara de care acesta nu s-ar fi produs in realitate. Din aceasta perspectiva nerespectarea dispozitiilor legale reprezinta conditii anterioare si respectiv concomitente cu legatura de cauzalitate in accidentul rutier .Altfel spus identificarea imprejurarii cu cazul fortuit poate avea loc numai daca s-ar aprecia prin absurd ca inculpatul in calitate de conducator auto nu avea nici un fel de obligatie dar o asemenea ipoteza este contrazisa de legislatia in materie de circulatie rutiera

Fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: Proces verbal de consemnare a actelor premergǎtoare (f. 7);Proces verbal de sesizare din oficiu (f. 8); Proces verbal constatare infracțiune, schița și planșa foto (f. 9-17);Printare alcool-test (f. 18);Buletin de analizǎ toxicologicǎ-alcoolemie (f. 19, 22);Cerere de analizǎ și proces-verbal de prelevare (f. 20, 23);Buletin de examinare clinicǎ (f. 21, 24);Raport de constatare medico-legalǎ (f. 26-30); Declarații persoanǎ vǎtǎmatǎ (f. 36-38);Declarație martor (f. 39);Declarații inculpat (f. 40-45);Fișǎ cazier judiciar (f. 47).

În drept:

Fapta inculpatului R. A., care la data de 25.02.2013, în jurul orelor 07.15, în timp ce conducea autoturismul proprietate personalǎ pe . Cluj-N., a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 5, moment în care, încǎlcând regulile de circulație prevǎzute de O.U.G. nr. 195/2002 și Regulamentul de Aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, a accidentat-o pe persoana vǎtǎmatǎ P. V.-Mǎrioara, care se angajase în traversarea regulamentarǎ a strǎzii pe trecerea de pietoni, în urma accidentului, persoana vǎtǎmatǎ suferind leziuni traumatice ce au necesitat un numǎr de 105-110 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vǎtǎmare corporalǎ din culpǎ”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 184 alin 2,4 C. Penal de la 1969 cu aplic art 5 C. Penal ca urmare a recalificarii faptei in actuala reglementare art 196 alin.(2) și (3) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin.(1) din Codul Penal.

La momentul săvârșirii faptei de către inculpat, încadrarea juridică a acesteia era următoarea: vatamare corporala culpa, prev. de art.184 alin 2,4 C. penal de la 1969

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal și, potrivit acestei reglementări, fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de vatamare corporala din culpa prev. de art 196 alin 2,3 C.,penal.

În privinta conditiilor de incriminare ambele reglementari sunt identice nu au intervenit modificări nici sub aspectul conținutului constitutiv al acestei infracțiuni in schimb in privinta regimului sancționator, se poate observa faptul că exista diferente si anume legea veche prevede ca si limite speciale de pedeapsă, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani in timp ce legea noua prevede ca si limite speciale de pedeapsă închisoarea de la 6 aluni la 3 ani sau amenda

In speta instanta s-a orientat spre o pedeapsa cu inchisoarea fara retinerea de circumstante atenuante iar ca modalitate de individualizare a modalitatii de executare suspendarea conditionata si aplicand global legea penala mai favorabila se poate observa ca aceasta este Codul penal de la 1969

La individualizarea judiciară a pedepsei care se va aplica inculpatului R. A. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială si cele prevazute de art 396 alin 10 NCPP gradul de pericol social concret al acesteia, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită;

c) întinderea pagubei materiale produse;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin.(1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.

Instanța a constatat că limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de vatamare din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1, 2, NCP. sunt cuprinse între 6 luni -3 ani sau amenda in timp ce limitele de pedeapsa prevazute in codul penal de la 1969 erau curpinse intre 6 luni -3 ani

Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii, instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, având în vedere că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice cu o viteza relativ mare, a provocat din culpă exclusivă evenimentul rutier, care a avut urmări grave concretizat printr-un nr de110 zile ingrijiri medicale, respectiv vatamarea grava corporala a unui pieton angrenat in travesarea strazii printr-un loc regulamentar. Este evident că inculpatul nu a urmărit producerea unei asemenea tragedii, iar cu ocazia audierii sale a declarat că se consideră direct responsabil de cele întâmplate, manifestându-și disponibilitatea de a acorda părții civile ajutor financiar.

Un alt criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor este cel legat de persoana inculpatului. Instanța a apreciat că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârșirii faptelor care fac obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința inculpatului din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al acesteia, la îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

În ce privește conduita anterioară a inculpatului, instanța a constatat că acesta este o persoană integrată în societate, care a realizat venituri prin activitatea desfășurată în calitate de dispecer auto avand un copil in intretinere fiind cunoscut ca o persoană familistă, responsabilă, care obișnuiește să-i ajute pe cei din jurul său. De asemenea inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima confruntare cu legea penală.

S-au expus aspectele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum reies din mijloacele de probă aflate la dosar (singurele pe care instanța își poate întemeia soluțiile dispuse), care nu dezvăluie în privința acestuia un profil moral caracterizat prin predispoziție în săvârșirea de fapte antisociale sau perseverență în încălcarea normelor de conduită socială. Instanța apreciază că nu se poate face abstracție la stabilirea pedepsei de aceste aspecte, fără ca prin aceasta să aibă loc o minimalizare a gravității infracțiunii săvârșite de inculpat.

Daca trecutul sau nu dezvăluie în privința acestuia un profil moral caracterizat prin predispoziție în săvârșirea de fapte antisociale sau perseverență în încălcarea normelor de conduită socială dupa comiterea prezentei fapte atitudinea acestuia s-a concretizat ca fiind una de circumstanta inculpatul incercand sa-si nuanteze depozitiile si care sa-i diminueze cat se poate de mult raspunderea penala apreciind ca si victimei ii revine un grad de culpa deoarece i-a aparut brusc ceea ce denota ca regretul pe care inculpatul il sustine ca existand este unul formal declarativ facut in speranta exclusiva a obtinerii unei pedepse mai usoare sau exonerarii de la raspundere penala si nu pentru ca dovedeste o adevarata cainta care ar fi trebuit sa rezulte inca din primele momente dupa accident, sa ofere disponibilitate fata de organele de ancheta. Pe lângă aceste aspecte legate conduita inculpatului, fapta inculpatului a creat o suferință iremediabilă in climatul familiei victimei iar în rândul opiniei publice au generat o stare de indignare, mai ales că conducerea pe drumurile publice și producerea de evenimente rutiere care au ca urmare vatamari corporale a luat o amploare deosebită, devenind un fenomen infracțional.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, au și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul lui în fața societății.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravate de circumstanțele reale ale săvârșirii lor dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise. Exemplaritatea pedepselor produce efecte atât asupra conduitei infractorilor, contribuind la reeducarea lor, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care sunt supusi acestia, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Fapta inculpatului este neîndoielnic grava, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, instanta nu poate ignora atitudinea in ansamblul ei si care demonstrează că resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme

Toate elementele referitoare la conduita bună anterioară a inculpatului, pe care instanța o apreciază ca fiind pe deplin dovedită, nu vor fi valorificate ca si circumstante atenuante. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, dispozitiile art 396 alin 10 C. proc. penala gradul de pericol social al faptei, urmările produse, numarul de zile de ingrijiri medicale dar nu in ultimul rând atitudinea inculpatului care a fost sincera in esenta recunoscand comiterea faptei precum si faptul ca inculpatul se afla la prima confruntare cu legea penala. Prin urmare, pentru ca pedeapsa să-și poată indeplini funcțiile ce-i sunt atribuite in vederea realizării scopului său preventiv și educativ, definit de legiuitor in cuprinsul art. 52 C.penal ea trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care il prezintă in mod real persoana culpabila, cât și capacitatea acesteia de a se indrepta ca efect al tratamentului sancționator aplicat.

Este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real intre gravitatea faptei și periculozitatea persoanei in cauza precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

In speță este vorba de un infractor primar cu o conduită pozitivă, existând suficiente temeiuri ca cea in cauză se va putea indrepta prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul general sau special prevăzut de textul de lege.

Judecând in aceste limite, instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an inchisoare este in măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale .

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedeapsa accesorie pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.

F. a minimaliza gradul de pericol social al infractiunii totusi nu se poate spune ca ne aflam in prezenta unei persoane care sa nu poata beneficia in prezent de clementa instantei de judecata sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei, instanta acordandu-i acestui inculpat clementa in privinta modalitatii de executare a pedepsei

Instanța a apreciat ca pe deplin adecvata suspendarea conditionata a executarii pedepsei deoarece este de remarcat prin urmare că imprejurările de fapt amintite cert rezultate din actele dosarului denotă că inculpatul nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsa cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând si anume prin suspendarea conditionata a executarii cu atata mai mult cu cat sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de acest text de lege.

Astfel in temeiul art. 81 C. penal cu aplic art 5 c. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 3 ani termen stabilit in conditiile art. 82 C. penal iar in baza art. 71 alin. 5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspandarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul incalcarii prevederilor art. 83 C. penal

In baza art 3 rap. la pct 10 din Anexa parte integranta din legea 76/2008 rap. la art 7 din legea 76/2008 s-a dispus la ramanerea defintiva a prezentei hotarari prelevarea probelor biologice de la inculpatul R. A., C.N.P. –_, fiul lui A. și E., nǎscut la data de 27.06.1977 în mun. G., jud. Cluj, cu domiciliul în municipiul Cluj-N., ., județul Cluj, posesor al C.I. . nr._, eliberatǎ la data de 20.07.2011, cetǎțean român, cǎsǎtorit, un copil minor, stagiul militar efectuat, studii 10 clase, ocupația – dispecer auto la S.C. Aviroms Cluj-N., fǎrǎ antecedente penale, in masura in care nu sunt incalcate alte drepturi

Latura civilă:

In cauza a fost citata unitatea spitaliceasca unde a fost internata persoana vatamata dupa accident si anume S. C. Județean de Urgență Cluj care s-a constituit parte civilă cu suma totală de 8085,44 lei lei cu dobanda legala incepând cu prima zi următoare externării partii vatamate și până la achitarea integrală a debitului)

In cauză autoturismul condus de inculpat a fost asigurat cu contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă la S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. conform poliței de asigurare RCA ./16/H16/DV nr_ cu valabilitate de la 19.12.2012 pana la 18.06.2012

Avand in vedere dispozitiile art 86 NCPP persoana care potrivit legii civile are obligatia legala sau conventionala de a repara in intregime sau in parte singura sau in solidar prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda in procesul penal este parte responsabila civilmente astfel ca in lumina noilor prevederi societatea de asigurare S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. dobandeste aceasta calitate a carei raspundere rezida din art.

În cauză persoana vatamata P. V. M. s-a constituit parte civila atât cu daune materiale cât și cu daune morale

Din această perspectivă inculpatul va răspunde in solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. pentru intreg prejudiciul cauzat prin obligarea la plata despăgubirilor

Despăgubirile materiale solicitate constau in cheltuieli efectuate cu costul unor medicamene, deplasările la spital de la domiciliu, analize medicale, recuperare medicala, servicii medicale in suma de 5016,54 lei precum si diferenta intre veniturile realizate anterior accidentului si veniturile obtinute ulterior ca urmare a pensionarii anticipate vizand perioada decembrie 2013-iulie 2018 in suma de 57.968 lei

Sub aspectul daunelor materiale instanța a constatat că partea civila a justificat suma de 5016,54 lei suma dovedita cu inscrisurile de la dosar, bonurile fiscale si chitantele de la f 56-71. De asemenea din inscrisurile depuse la dosar rezultă că au fost făcute cheltuieli atât in perioada internării părții civile in unitatea spitalicească cât și ulterior, cheltuieli reprezentând contravaloarea medicamentelor cumpărate la indicația medicilor fiind necesare la insănătoșirea părtii civile, dealtfel prescrise de personalul medical prin recomandările de urmat inserate in biletele de ieșire din spital precum și analize rezultând cheltuielile retinute in cuntumul de mai sus dovedite cu bonuri fiscale.

Sub aspectul sumei pretinsă de partea civilă cu titlu de cheltuieli privind deplasările efectuate in această perioadă de la domiciliu la unitățile spitalicești și retur pentru control sau intervenții chirurgicale suportate de victimă, instanța a reținut că s-a dovedit atata existenta acestora precum si numarul si costul lor dovada facandu-se cu inscrisurile deupse la dosar.

In ce priveste cererea partii civile ca inculpatul sa fie obligat si la plata sumei de 57.968 lei cu titlu de diferente salariale intre venitul pe care partea civila il obtinea ca si angajat si pensia de care beneficiaza in prezent perioada vizata fiind cuprinsa intre decembrie 2013 si iulie 2018 aceasta din urma fiind data la care ar fi implinit varsta pentru pensionare respectiv 63 ani instanta apreciaza ca aceasta nu este dovedita uzrmand a fi respinsa solicitarea intrucat din actele de la dosar nu rezulta imprejurarea potrivit careia partea civila s-a pensionat pe motive medicale iar aceste motive sa fie datorate accidentului de circulatie a carei victima a fost. Din contra din actele medicale depuse la dosar (suplimentul la raportul de constatre medico legala nr 4838/II/b/74 din 31.10.2013) reiese faptul ca partea civila nu a ramas cu vreo infirmitate sau prejudiciu estetic iar in lipsa unei alte probe administrate –sarcina dovedirii acesteia revenind in exclusivitate partii civile care nu a fost in masura sa o faca–nu se poate desprinde concluzia ca pensionarea s-a datorat exclusiv traumelor suferite in urma accidentului de circulatie fiind vorba de o pensionare anticipata pe caz de boala

Suma globala solicitata de partea civila este o evaluare pe viitor estimativa si care are un caracter aleatoriu neexistand certitudinea faptului ca si in lipsa accidentului de circulatie peste o perioada de cativa ani partea civila ar fi implinit varsta standard de pensionare sau ca nu ar fi intervenit alt eveniment independent de cel din dosar si care schimba datele legate de varsta standard de pensionare sau ca pe parcurs nu pot sa apara alte cauze ce duc la inutilitatea acordarii in continuare a diferentei de venituri, neexistand nici macar certitudinea pastrarii aceluiasi loc de munca putand exista si varianta ca firma victimei sa se inchida inainte de implinirea varstei legale de pensionare a acesteia context in care partea civila ar fi ramas fara loc de munca astfel ca in prezent acordarea globala a unei asemenea sume pentru ceva ce poate sa apara in viitor care poate fi sau nu, necunoscându-se nici intinderea exacta a despagubirii și nici dacă este sau nu necesara nu se poate acorda. Despagubirile sunt justificate atunci cand prejudiciul este cert, actual,sigur si poate fi evaluat pe viitor, si nu in situatia in care pentru viitor este eventual si nu poate fi estimat

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă in sumă de 80.000 euro instanța apreciază că aceste pretenții sunt intemeiate doar in parte, avându-se in vedere atât suferința fizică și psihică pe care partea civilă a avut-o de suportat. Este indubitabil că partea vătămată a suferit in urma accidentului fiind internată in spital, a fost supusă unor intervenții chirurgicale și a unui tratament recuperator indelungat prezentând un deficit motor, altfel spus traumele provocate in contextual evenimentului rutier au fost puternice incât restabilirea presupune o perioadă mai indelungată de suferințe fizice posibil de inlăturat prin tratament continuu de specialitate.

CEDO reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art.41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, și prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului.

Referitor la daunele morale, cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.998 și 999 din vechiul Codul civil și art 1391 din actualul Cod civil, care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită (art.14 C.proc.pen.).

În privința părții civile instanta a constatat că victima unei infracțiuni de natura celei comise de inculpat, are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial și material, cauzat prin suferințele morale și fizice, generate de consecințele accidentului cauzat de inculpat.

Pentru partea civilă se justifică pe deplin suma de 5016,54 lei cu titlu de daune materiale și suma de_ euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plății cu titlu de daune morale, raportat la numărul mare de zile de îngrijiri medicale, la intervențiile chirurgicale suferite de victimă, la surplusul alimentar de care a beneficiat în această perioadă.

Prejudiciul psihologic ce cuprinde toate suferințele psihice cauzate ca urmare a faptei infracționale, înglobează în conținutul său deficitul funcțional, prejudiciul fiziologic precum și cel psihologic propriu-zis.

Internarea repetată în spital, intervențiile chirurgicale, izolarea de o viață socială activă toate generează o compensare a suferinței morale care în cuantum de_ euro instanta a apreciat-o ca justificată și echitabilă pentru o justă dezdăunare a părții civile.

. nu poate fi negat faptul că datorită sechelelor posttraumatice partea vătămată a fost supusă in continuare unor noi suferințe fizice, mai mult aceste tulburări funcționale au determinat o limitare a posibilității de deplasare a persoanei in cauză dar mai ales faptul că in prezent victima suportă incă urmări negative iar necesitatea de a-și supraveghea, doza și limitele eforturilor este de natură a prejudicial viața socială și profesională a acesteia. Ca urmare a accidentului partea civilă depune eforturi mai mari pentru realizarea aceluiași randament, are nevoie de ingrijire in continuare, trebuie să depună pentru orice activitate o cantitate mai mare de muncă de natură să grăbească procesul de oboseală și de epuizare fizică. In această situație partea civilă are nevoie de o alimentație mai bogată, mai consistentă și de o medicamentație adecvată afectiunii sale. Nu in ultimul rand trebuie aratat ca partea civila inainte de accident era o persoana activa astfel ca aceasta suporta mai greu situatia in care a ajuns si care o limiteaza atat fizic cat si psihic

Toate aceste efecte dezagreabile suportate de partea civilă inclusiv trauma cu care a rămas in urma accidentului trebuie compensată prin acordarea unor daune morale ce reprezintă pretium doloris și fără a avea pretenția că suma cuvenită ar putea compensa suferința morală a părtii civile instanța consideră că se impune repararea in acest mod a prejudiciului fizic și psihic resimțit insă nu poate aplica un tratament juridic discriminator urmând a se stabili nivelul prejudiciului real incercat de partea civilă și care să reflecte cât mai fidel suferința victimei iar pe de altă parte să nu constituie un factor de imbogățire fără just temei in detrimentul inculpatului. In acest contest instanța apreciază că suma de 20.000 euro sau echivalentul in lei calculate la cursul BNR din ziua platii este in măsură a acoperii suferințele și traumele de natură fizică și psihică suferite de partea civilă fiind judicios și echilibrat cuantificată urmand a fi respinse restul pretentiilor

In concluzie s-a admis acțiunea civilă formulată in cauză de partea civilă S. C. Județean De Urgență Cluj și in temeiul art.14 C.proc.penală rap. la art.346 C.proc.penală combinat cu art.1357 alin 1 C. civil și Lg.95/2006 modificată și completată prin OUG 72/2006 si a fost obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente . Reasigurare SA aceasta din urma in limita plafonului stabilit la nivelul anului 2012 de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor la plata despăgubirilor civile către partea civilă in sumă de 8085,44 lei lei cu dobanda legala incepând cu prima zi următoare externării partii vatamate și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părții vătămate P. V. M. in cadrul sectiei clinice ortopedie –traumatologie I in perioada 25.02-8.03.2013

S-a admis in parte actiunea civila formulata in cauza de partea civila P. V. M. si in baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.1357 alin 1 C civil art 1388 C. civil, art 1391 C. civil si art 1382 ,art 1373 .Cod civil va obliga inculpatul R. A. in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.aceasta din urma in limita plafonului stabilit la nivelul anului 2012 de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoturismul implicat in accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./16/H16/DV nr_ cu valabilitate de la 19.12.2012 pana la 18.06.2012 la plata despăgubirilor civile către partea civilă P. V. M. după cum urmează:suma de 5016,54 lei cu titlu de despagubiri materiale; suma de 20.000 euro sau echivalentul in lei calculat la cursul BNR din ziua platii si s-au respins restul pretentiilor civile formulate ca neintemeiate.

Va respinge cererea formulata de partea civila P. V. M. privind obligarea inculpatului si a partii responsabile civilmente la plata diferentei intre venitul obtinut anterior accidentului si pensia primita in urma pensionarii anticipate

In temeiul art. 274 alin 1 ,3 C. proc. penala, instanța a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. aceasta din urma in limita plafonului stabilit la nivelul anului 2013 de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoturismul implicat in accident fiind asigurat la această societate conform poliței de asigurare RCA ./16/H16/DV nr_ cu valabilitate de la 19.12.2012 pana la 18.06.2012 la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 600 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă P. V. M. și partea responsabilă civilmente . Reasigurare SA.

Partea civilă P. V. a solicitat desființarea hotărârii și majorarea despăgubirilor civile pentru daune materiale de la suma de 5016,54 lei la 62.984,54 lei, iar pentru daune morale de la 20.000 euro la 80.000 euro, sume la care să fie obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente.

În motivarea apelului a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a acordat părții civile diferența dintre venitul pe care aceasta l-a realizat anterior accidentului și pensia pe care o primește ca urmare a pensionării anticipate, având în vedere că aceasta a fost nevoită să renunțe la postul pe care îl avea la ., întrucât activitatea pe care o desfășura presupunea să stea în picioare, însă datorită mai multor luni de imobilizare și a lungii perioade de recuperare, nu mai putea să ocupe același loc de muncă.

Cu privire la daunele morale s-a arătat că acestea se justifică într-un cuantum mai mare raportat la suferințele psihice și fizice pe care le-a suportat parea vătămată, sumele solicitate fiind menite să asigure posibilitatea victimei de a se redresa în urma vătămării suferite, ținându-se cont de toate consecințele negative, de importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost adoptată situația familială și socială. De asemenea, s-a invocat faptul că pe perioada zilelor de îngrijiri medicale și a intervențiilor chirurgicale a necesitat asistență din partea altor persoane, menținerea igienei corporale și chiar prepararea și servirea hranei, împrejurări care au adus o serioasă atingere demnității. În același timp, partea civilă a suferit un prejudiciu de agrement determinat de restrângerile suportate în viața socială și activitățile pe care le desfășura anterior producerii accidentului.

Partea responsabilă civilmente a solicitat diminuarea daunelor morale acordate părții civile și respingerea cererii de constituire parte civilă formulată de S. C. Județean de Urgență Cluj.

În motivarea apelului s-a arătat că suferințele psihice determinate de accidentul de circulație îndreptățește partea civilă la acordarea daunelor morale, nu însă și la cuantumul acordat de instanța de fond, solicitându-se a se avea în vedere amploarea reală a prejudiciului și echivalarea acestuia în drepturi bănești în conformitate cu legislația și jurisprudența internă prin prisma disp.art.49 ale Ordinului CSA nr.14/2011.

La cuantificarea despăgubirilor s-a solicitat a se avea în vedere ca acestea să nu se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate, să-i fie asigurat un echilibru între condamnarea pe latură penală și acordarea daunelor morale și să se aibă în vedere practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a instanțelor din țară în determinarea cuantumului daunelor morale, precum și ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Referitor la daunele materiale solicitate de către unitatea sanitară, s-a arătat că răspunderea inculpatului față de această parte civilă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Legea nr.136/1995 care prevede în art.50 alin.1 că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare, și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămate corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri, iar potrivit art.55 alin.1 „despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite”. În cauză s-a considerat că părțile civile unități sanitare nu se încadrează în categoria persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces ci, sunt furnizori de servicii medicale, astfel că asiguratorul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că instanța de fond reținând vinovăția inculpatului R. A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969, precum și împrejurarea că acesta a condus autoturismul asigurat cu contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, în mod corect a stabilit că persoana vătămată prin accidentul de circulație produs de inculpat la data de 25.02.2013, are dreptul la despăgubiri civile, atât pentru daune materiale, cât și pentru daune morale, și de asemenea se impune și acoperirea cheltuielilor de spitalizare suportate de S. C. Județean de Urgență Cluj, cu internarea părții vătămate P. V..

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale și critica formulată prin apelul declarat de partea civilă P. V. în sensul neacordării sumei de 57.968 lei reprezentând diferența dintre veniturile realizate anterior accidentului și veniturile obținute ulterior ca urmare a pensionării anticipate, instanța de fond a apreciat corect că inculpatul nu poate fi obligat la plata acestei sume deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între accident și necesitatea pensionării anticipate a părții vătămate, în condițiile în care din actele medicale întocmite în cauză, nu reiese ca partea vătămată să fi rămas cu vreo infirmitate care să determine reducerea capacității de muncă sau că pensionarea a fost impusă de probleme medicale ivite ca urmare accidentului.

Prin urmare, în această situație nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar sumele respective nu pot fi acordate.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, ținând cont de prejudiciul suferit ca urmare a faptei inculpatului, respectiv suferințele fizice și psihice la care a fost supusă partea vătămată pe perioada zilelor de îngrijiri medicale ca urmare a intervențiilor chirurgicale, a restrângerilor în plan social și familial, se consideră că suma de 20.000 euro sau echivalent în lei este justă și proporțională cu toate aceste criterii, precum și cu cele care se desprinde din practica judiciară a instanțelor, fiind în măsură să asigure o compensare a traumelor de natură fizică și psihică suferite de partea civilă.

În consecință, nu se justifică modificarea sumei acordate cu titlu de daune morale și în acest sens, atât apelul părții civile, cât și a asiguratorului parte responsabilă civilmente, este nefondat.

Referitor la stabilirea răspunderii părții responsabile civilmente . ceea ce privește despăgubirile acordate Spitalului C. Județean de Urgență Cluj, Curtea apreciază că prin prisma dispozițiilor art.86 C.pr.pen., cu referire la art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, societatea de asigurare în calitate de persoană responsabilă civilmente, răspunde în solidar cu inculpatul și pentru plata cheltuielilor de spitalizare determinate de internarea persoanei vătămate, aceasta fiind o pagubă cauzată prin fapta inculpatului, avansată de unitatea spitalicească în locul părții vătămate, aceasta având dreptul să recupereze sumele respective de la persoanele răspunzătoare de producerea acestui prejudiciu.

Pentru aceste considerente, apelurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civila P. V. M. si asiguratorul S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE împotriva sentintei penale nr. 1283 din 12 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj N..

Obligă pe apelanți să plăteasca în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitiva.

Pronuntata în ședintț publica, azi, 16 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

C. I. V. C. D. S.

red.C.I./A.C.

8 ex. – 20.01.2015

jud.fond.B. B.