Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 861/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 861/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 26535/211/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 861/A/2015

Ședința publică de la 11 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror – A. S.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr.301 din 5.03.2015 a Judecătoriei Cluj-N., inculpatul Ș. I. C. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dat în dosarul de urmărire penală nr. 9796/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art.337 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Ș. I. C., asistat de avocat Cosnarovici A. în substituirea avocatului ales S. C. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, s-a identificat inculpatul Ș. I. C., care menține declarațiile anterioare și nu face alte completări.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.

Reprezentanta Ministerului Public pe lângă motivele de apel depuse în scris, apreciază că există și un motiv de nelegalitate a hotărârii, astfel că înțelege să susțină doar acest motiv, întemeiat pe dispozițiile art.404 al.3 CPP.

În cauză, s-a reținut vinovăția inculpatului Ș. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art.337 CP, faptă constând în aceea că în data de 2.10.2014, la ora 3:10, a fost oprit de organele de poliție și, după ce s-a constatat că a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Prima instanță a făcut aplicarea art. 83 CP și a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, fiind stabilite obligațiile și măsurile de supraveghere conform art. 85 CP, printre care și aceea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile. Cu privire la acest aspect, prima instanță este obligată să consulte lista cu unitățile în cadrul cărora se poate presta o asemenea muncă, din care să aleagă două unități, urmând ca dintre acestea serviciul de probațiune să aleagă unitatea la care inculpatul să presteze munca neremunerată.

D. urmare, pe acest aspect, solicită admiterea apelului Parchetului și modificarea hotărârii primei instanțe.

Avocatul inculpatului, în temeiul art. 421 al.1 lit. b CPP, solicită respingerea apelului formulat în scris de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr.301 din 5.03.2015 a Judecătoriei Cluj-N., iar în ipoteza în care se susține doar motivul de apel referitor la omisiunea indicării celor două unități pentru prestarea muncii în folosul comunității, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestui aspect.

Inculpatul Ș. I. C., având ultimul cuvânt, regretă fapta.

CURTEA

Prin sentința penală nr.301 din 5 martie 2015 a Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 337 din N.C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 4 și 10 din C.p.p. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Ș. I. C., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice.

În baza art. 83 și 84 din N.C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită în sarcina inculpatului Ș. I. C. și fixează termenul de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 al. 1 din N.C.pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații pe perioada de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate în acest sens;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 85 al. 2 lit. b din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere Ș. I. C. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 88 din N.C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care atrag revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 2.10.2014, în jurul orei 3.10, organele de au oprit în trafic, respectiv pe . marca “Mercedes”, cu nr. de înmatriculare_ . Întrucât conducătorul autovehiculului, identificat ca fiind inculpatul Ș. I. C. emana miros specific consumului de alcool i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,63 g/l alcool pur în aerul expirat. Apoi i s-a solicitat să se deplaseze la UPU I în vederea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar când au ajuns la unitatea sanitară inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ( filele 9, 12 și 14 dos. UP).

Inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei arătând că în seara zilei de 1/2 octombrie 2014 a consumat băuturi alcoolice și apoi a condus autovehiculul marca “Mercedes”, cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Cluj-N.. După ce a fost oprit în trafic a fost de acord să se supună testării cu aparatul etilotest, dar când a ajuns la unitatea sanitară a refuzat să fie examinat clinic și să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât ar fu vrut să se consulte cu un avocat.

Fapta inculpatului Ș. I. C., la data de 02.10.2014, ora 03:10, după de a consumat băuturi alcoolice a condus autoturismul marca “Mercedes”, cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., iar după ce a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere și testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată la ora 03.16 fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice, prevăzută de art. 337 din C.pen.

La individualizarea pedepsei instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p., de gradul de pericol social redus al faptei raportat la împrejurările de fapt reținute din ansamblul probator, la vârsta inculpatului, la împrejurarea că este o persoană instruită, are loc de muncă și are în întreținere doi copii și de faptul că este la prima confruntare cu legea penală. Evaluând fapta și împrejurările ce țin de persoana inculpatului, instanța a apreciatcă aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

În baza art. 336 al. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 4 și 10 din N.C.p.p. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Ș. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Având în vedere că pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului este mai mică de 2 ani, inculpatul nu a suferit condamnări anterioare, și-a manifestat disponibilitatea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în baza art. 83 și 84 din N.C.pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului Ș. I. C. și fixează termenul de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 al. 1 din N.C.pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații pe perioada de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate în acest sens;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 85 al. 2 lit. b din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Ș. I. C. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 88 din N.C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care atrag revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal apel în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea orală a apelului, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a învederat faptul că hotărârea atacată este nelegală, întrucât s-a omis aplicarea art.404 alin.3 C.p.p., în sensul că nu au fost indicate unitățile în care urmează inculpatul să presteze muncă în folosul comunității cu toate că era obligatoriu.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor egale în materie, curtea reține următoarele:

Vinovăția inculpatului a fost corect și dincolo de orice dubiu stabilită, în baza unui probatoriu complex, legal administrat, coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei de către inculpat.

Se reține astfel pe scurt, cu privire la starea de fapt că, inculpatul la data de 02.10.2014, ora 03:10, după de a consumat băuturi alcoolice a condus autoturismul marca “Mercedes”, cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., iar după ce a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere și testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată la ora 03.16 fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

Individualizarea judiciară a pedepsei s-a realizat cu respectarea criteriilor prevăzute de art.74 C.p., iar, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, apreciem că sunt aplicabile în speța de față dispozițiile art.83 C.p.

Potrivit art.404 alin.3 C.p.p. în cazul în care se face aplicarea textului de lege menționat mai sus și se dispune obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, se menționează de către instanță, două entități din comunitate unde urmează a se executa aceasta obligație.

Așa fiind, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat și se va desființa hotărârea atacată doar cu privire la omisiunea instanței de a menționa două entități din comunitate unde urmează inculpatul Ș. I. C. să execute obligația de a presta o muncă în folosul comunității.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, va face aplicarea art. 404 alin.3 C.p.p. și va dispune ca obligația de a presta o muncă în folosul comunității dispusă față de inculpatul Ș. I. C. să se efectueze la Primăria municipiului Cluj-N. sau la RADP CLUJ.

Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr.301 din 5 martie 2015 a Judecătoriei Cluj-N., pe care o desființează doar cu privire la omisiunea instanței de a menționa două entități din comunitate unde urmează inculpatul Ș. I. C. să execute obligația de a presta o muncă în folosul comunității.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite face aplicarea art. 404 alin.3 C.p.p. și dispune ca obligația de a presta o muncă în folosul comunității dispusă față de inculpatul Ș. I. C. să se efectueze la Primăria municipiului Cluj-N. sau la RADP CLUJ.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

M. R. V. G. A. B. H.

Red.MR/SMD

3 ex./16.06.2015

Jud.fond. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 861/2015. Curtea de Apel CLUJ