Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Decizia nr. 91/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 91/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.91/2015

Ședința publică din 13 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I., judecător

GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: C. O. T.

S-a luat spre examinare contestația formulată de condamnatul M. D. împotriva sentinței penale nr.456 din 06 noiembrie 2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației, având ca obiectsesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată condamnatului M. D. prin sentința penală nr. 456 din 7.11.2011.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa condamnatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea contestației.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună respingerea sesizării judecătorului de la Biroul executări penale. Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a respectat condițiile de supraveghere, dar acesta a părăsit România imediat după comiterea faptei, citarea și comunicarea hotărârii făcându-se la ultimul domiciliu cunoscut. Pentru a se reține o rea credință era necesar a se face dovada că inculpatul a intrat în posesia hotărârii pentru a cunoaște termenele și condițiile în care să se prezinte.

CURTEA

Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr.456 din 6.11.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației a fost admisă sesizarea judecătorului delegat cu executarea.

În baza art. 583 C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată condamnatului M. D. fiul lui V. și V., născut la data de 24.07.1982 în Sighetu Marmației, jud. Maramureș cetățean român, studii 10 clase, conducător auto, fără antecedente penale, posesor CI . nr._, eliberată de Poliția Mun. Sighetu Marmației, domiciliat în ., jud. Maramureș, CNP_, prin sentința penală nr. 456/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._, definitivă la data de 05.12.2011 și executarea acesteia în regim de detenție.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, doamna avocat I. T., în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub nr._ la 21.02.2014 judecătorul delegat cu executarea la Biroul de executări penale a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pronunțate prin sentința penală nr. 456 din 07.11.2011 în dosar nr._ definitivă prin neapelare, la data de 05.22.2011 cu privire la condamnatul M. D. .

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 456 din 07.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației definitivă prin neapelare, inculpatul M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.

În baza art. 86 ind. 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 86 ind. 3 C. pen din 1969 inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la termenele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sa;

b) să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

La data de 05.12.2011 i s-a comunicat inculpatului măsura de supraveghere și faptul că în cazul nerespectării acestei măsuri, potrivit art. 86 ind. 4 C. pen., se va proceda la revocarea măsurii suspendării executării sub supraveghere. De la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv 05.12.2011, condamnatul nu s-a prezentat deloc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 554, 583 Cod. Proc. pen raportat la art. 96 alin. 1 C.p..

S-a atașat dosarul nr._ .

Prin sentința penală nr. 456 din 07.11.2011 în dosar nr._ definitivă prin neapelare, inculpatul M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 863 C. pen din 1969. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la termenele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sa;

b) să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, instanța a observat, din cuprinsul dosarului nr._, că inculpatul nu a respectat măsurile de supraveghere impuse prin sentința penală anterior menționată.

Instanța a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru condamnat, raporta la modalitatea de citare efectuată în cauză, acesta fiind citat prin afișare la ușa instanței.

Condamnatul, legal citat nu s-a prezentat și nu a comunicat înscrisuri la dosar.

Instanța a efectuat verificări la Administrația Națională a Penitenciarelor din România și a dispus ca organele de poliție să efectueze verificări cu privire la locul unde locuiește sau se ală condamnatul (f. 18,20,21,26-,32). Urmare a acestor demersuri nu se rețin aspecte pe baza cărora instanța să aprecieze că lipsește reaua credință a condamnatului în ceea ce privește respectarea obligațiilor stabilite prin hotărârea de condamnare.

Potrivit art. 96 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor legale menționate, văzând și prevederile art.583 C. proc. pen., s-a admis sesizarea judecătorului delegat cu executarea la Biroul de Executări Penale și s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată condamnatului M. D. prin sentința penală prin sentința penală nr. 456/07.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._, definitivă la data de 05.12.2011 cu consecința executării acesteia în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, condamnatul M. D. solicitând desființarea acesteia și judecând, să se respingă sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea apelului s-a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada relei credințe din partea condamnatului în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor impuse prin hotărârea de condamnare, nefiind îndeplinite dispoz.art.96 C.pen., pentru a se dispune revocarea suspendării și executarea în regim de detenție a pedepsei.

Din modul în care s-au îndeplinit procedurile de citare în dosarul de fond a rezultat că inculpatul nu a avut cunoștință de proces și de asemenea, nici de condamnarea sa.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.96 alin.1 C.pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

În cauză, inculpatul M. D. a fost condamnat prin sentința penală nr.456 din 7.11.2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației la o pedeapsă de 3 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia pe durata unui termen de 2 ani și 3 luni. Totodată, inculpatului i s-au impus ca pe durata termenului de supraveghere să respecte mai multe măsuri prevăzute de art.863 C.pen.din 1969, printre care și să se prezinte lunar, în ultima zi de vineri a lunii respectiv, la judecătorul delegat din cadrul Biroului de executări penale al Judecătoriei Sighetu Marmației, desemnat cu supravegherea sa.

Din actele dosarului de fond rezultă că inculpatului i s-a comunicat hotărârea de condamnare, însă nu există nicio dovadă că acesta a luat la cunoștință de obligațiile pe care le avea.

Totodată, în cadrul procedurii de executare, judecătorul delegat a formulat o singură adresă către inculpat în care s-a reluat dispozitivul hotărârii de condamnare și obligațiile impuse, fără a se stabili un program de supraveghere și fără să existe certitudinea că inculpatul a primit această înștiințare. De altfel, nu se regăsește la dosar nicio dovadă că această adresă a ajuns la inculpat, domiciliul indicat fiind cel la care locuiește fosta soacră a inculpatului.

Prin urmare, din toate aceste date nu rezultă că inculpatul s-a sustras cu rea-credință de la respectarea obligațiilor impuse, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.96 alin.1 C.pen., pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere.

Pentru aceste considerente, se constată că apelul declarat în cauză este întemeiat și va fi admis în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. și în consecință, se va respinge ca fiind neîntemeiată sesizarea formulată de judecătorul delegat cu executarea la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, având ca obiect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate contestatorului M. D. prin sentința penală nr.456 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Văzând și disp.art.275 alin.3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C ID E

În baza art.597 alin.8 C.pr.pen. admite contestația formulată de condamnatul M. D. împotriva sentinței penale nr.456 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o desființează în întregime și judecând:

Respinge ca fiind neîntemeiată sesizarea formulată de judecătorul delegat cu executarea la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, având ca obiect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate contestatorului M. D. prin sentința penală nr.456 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Cheltuielile judiciare la fond și în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. I. D. S.

red.C.I./A.C.

4 ex. – 17.02.2015

jud.fond. C. R. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Decizia nr. 91/2015. Curtea de Apel CLUJ