Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 57/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-02-2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE PENALA NR. 57/2015
Ședința Camerei de consiliu din 3 februarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: I. M.
GREFIER: C. CATANAȘ
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj – reprezentat prin PROCUROR – L. C.
S-a luat spre examinare contestația formulată de inculpatul C. C. P., împotriva încheierii penale nr.8/F/16.01.2015, pronunțată în dosar nr._ 14 al Tribunalului Maramureș, prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la 13 noiembrie 2014 în dosarul nr. 95-D/P/2012 D.I.I.C.O.T.-B. Teritorial Maramureș, pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.38 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul C. C. P. aflat în stare de arest și asistat de avocat F. A. din cadrul Baroului Maramureș, care depune la dosar împuternicirea avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul inculpatului arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Apărătorul inculpatului C. C. P., av.F. A. solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii penale nr.8/F/16.01.2015 și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv cea a arestului la domiciliu, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 raportat la art. 218 și urm. C.p.p.
În fapt, măsura arestării preventive trebuie să rămână o măsură excepțională, de aplicare a ei doar în situația în care se constată că celelalte măsuri preventive nu sunt suficiente pentru atingerea scopului acestora.
Potrivit jurisprudenței CEDO, orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, restricțiile asupra libertății pot fi impuse doar în cazuri excepționale, iar menținerea stării de arest a inculpatului nu-și găsește justificare. Ori, menținerea în stare de arest preventiv este o măsură mult prea dură și în raport de termenul de la care se află inculpatul sub această măsură, sens în care instanța trebuie să verifice dacă se mai impune menținerea stării de arest preventiv.
În opinia sa, este necesar a se clarifica cu exactitate care sunt motivele pertinente și suficiente pentru a se justifica menținerea în stare de arest și a se explica în mod cert motivul imposibilității luării unor măsuri preventive alternative mai puțin restrictive de drepturi decât cea a arestării preventive.
Reprezentanta D.- Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea contestației formulate de inculpat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a încheierii atacate pronunțate de Tribunalul Maramureș.
În esență, arată că își însușește pe deplin toate argumentele expuse pe larg în încheierea judecătorului de cameră preliminară, toate aspectele relevate de reprezentantul inculpatului au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inclusiv temeiurile prevăzute de dispozițiile art. 223 C.p.p., apreciind că aceste aspecte subzistă în continuare.
Celelalte argumente invocate în apărare, cum că inculpatul este tânăr, își continuă studiile postliceale, are un loc de muncă și este sprijinit de părinți, nu diminuează pericolul social astfel încât să justifice punerea sa în libertate.
Inculpatul C. C. P., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de reprezentantul său, solicitând astfel admiterea contestației și punerea sa în libertate.
CURTEA:
Prin încheierea penală nr. 8 din 16.01.2015 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul C. C. P. (fiul lui V. și M., născut la data de 13.12.1987 în Baia M., jud. Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M., ., ., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul G.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată în acest dosar la 13 ianuarie 2015 inculpatul C. C. P. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu cu motivarea că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 242 alin. 2 C.pr.pen., fiind incidente prev. art. 218 C.pr.pen. rap. la art. 223 C.pr.pen., iar prin evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei, a conduitei procesuale a inculpatului și a timpului scurs de la luarea măsurii arestării preventive, măsura arestului la domiciliu e suficientă și proporțională pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
S-a făcut trimitere la art. 28 alin. 10 din Constituție și la art. 242C.pr.pen. și la jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia detenția se justifică doar dacă asupra procesului penal planează unul din următoarele pericole: de a se săvârși noi infracțiuni, de distrugere a probelor, de a se exercita presiuni asupra martorilor, de dispariție a inculpatului sau de a fi tulburată ordinea publică – pericole care în această cauză nu există.
Potrivit art. 202 alin. 1 C.pr.pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin luarea față de inculpat a unei alte măsuri decât cea a arestului preventiv în scopul bunei desfășurări a procesului penal sau al judecării și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni.
Așadar scopul prevăzut de lege, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei se poate realiza și prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, urmând ca inculpatul să se supună tuturor obligațiilor pe care instanța i le va impune.
Fapta de care este acuzat nu poate constitui prin ea însăși un motiv pertinent și suficient pentru menținerea sa în stare de arest preventiv astfel cum s-a statuat și în jurisprudența C.E.D.O., gravitatea faptei urmează a fi analizată de către instanță la judecata pe fond a cauzei.
De asemenea, menținerea stării de arest în ceea ce îl privește pe acest inculpat nu-și găsește justificare nici pentru a exemplifica reacția fermă a organelor judiciare în lupta împotriva infracționalității, fără a se lua în considerare circumstanțele reale ale faptelor, respectiv modul concret în care s-au petrecut evenimentele, circumstanțele personale și perioada de timp scursă de la data luării măsurilor preventive privative de libertate față de acesta, respectiv mai bine de 3 luni.
Măsura arestului preventiv este o măsură excepțională care se aplică doar dacă celelalte măsuri preventive nu sunt suficiente pentru a-și atinge scopul. S-a făcut trimitere la art. 5 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceste dispoziții au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O. ca impunând principiul subsidiarității măsurilor restrictive cu privire la starea de libertate, în cauza Enhorn c/a Suediei arătându-se că restricțiile cu privire la libertate se pot impune doar în cazuri excepționale, iar arestarea unei persoane e o măsură atât de serioasă încât se justifică doar atunci când toate măsurile restrictive mai puțin grave au fost luate în considerare și totuși s-a ajuns la concluzia că sunt insuficiente pentru a salva un interes individual sau public.
Prin urmare, lipsirea de libertate trebuie să fie conformă cu dreptul intern, dar și necesară raportat la circumstanțele de fapt și să fie în concordanță cu principiul proporționalității.
Consacrarea măsurii arestului la domiciliu confirmă recunoașterea excepționalității și a subsidiarității arestării preventive ca alternativă la arestare. S-a făcut trimitere la art. 5 alin. 3 din convenție.
Autoritățile trebuie să furnizeze motive pertinente și suficiente pentru a justifica menținerea în stare de arest, precum și a explica imposibilitatea de a aplica măsuri preventive alternative mai puțin restrictive de drepturi decât arestarea preventivă.
În cauză sub aspect strict formal este incident art. 223 alin. 2 C.pr.pen. (aici se indică și infracțiunea de trafic de stupefiante), însă această cerere trebuie analizată prin prisma tuturor criteriilor de apreciere a necesității, proporționalității și suficienței măsurii preventive.
S-a solicitat a se reține și aspectele legate de persoana inculpatului care este tânăr, se află în continuarea studiilor postliceale, își câștigă existența prin muncă, în momentul luării măsurii preventive fără forme legale la o societate cu specific electric, se bucură de susținerea părinților împreună cu care acesta și locuiește în Baia M.. De asemenea, ofițerii de poliție desemnați cu supravegherea respectării de către inculpat a măsurii preventive în perioada 08.10._14 nu au constatat încălcări ale obligațiilor impuse inculpatului ceea ce are relevanță pentru conduita pe care inculpatul a înțeles să o adopte cu ocazia luării măsurii preventive față de el.
Examinând cererea inculpatului C. C. P. de a se înlocui măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 618 din 8 octombrie 2014 a Tribunalului Maramureș s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților C. M. V., C. C. P. și T. I. V., și s-a luat față de aceștia măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile (8 octombrie 2014-6 noiembrie 2014, inclusiv), fiind cercetați pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal. Acestora li s-au impus anumite obligații și s-a dispus punerea lor în libertate de îndată, dacă nu sunt arestați în altă cauză. S-a desemnat Poliția Baia M. pentru supravegherea respectării acestei măsuri și a obligațiilor impuse.
Prin încheierea penală nr.157 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj s-a admis contestația formulată de D.I.I.C.O.T.-B. teritorial Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a acestor trei inculpați pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului, în temeiul art.223 alin.2 Cod procedură penală.
Prin rechizitoriul întocmit la 13 noiembrie 2014 în dosarul nr. 95-D/P/2012 D.I.I.C.O.T.-B. teritorial Maramureș a dispus trimiterea în judecată alături de alți inculpați a inculpaților C. M. V. și D. B. I. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.38 alin.1 Cod penal. De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C. C. P. și T. I. V. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal și a art.38 alin.1 Cod penal.
La această instanță s-a format dosarul nr._ 14, cauza fiind în prezent în faza de cameră preliminară.
Prin încheierea penală din 7 ianuarie 2015 pronunțată în acest dosar de judecătorul de cameră preliminară s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C. C. P. (alături de cea a inculpaților C. M. V., T. I. V. și D. B. I.).
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că temeiul care a stat la baza arestării preventive a acestui inculpat și apoi a menținerii ei nu s-a schimbat după o perioadă de 9 zile și se impune a fi privat în continuare de libertate.
Astfel din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală (o analiză a lor în detaliu în această fază a procesului penal nu este posibilă), văzând și faptul că acest inculpat a fost trimis în judecată pentru presupusele fapte pentru care a fost arestat preventiv rezultă că, în speță, există suspiciunea rezonabilă că a comise faptele pentru care a fost arestat preventiv, respectiv că în perioada octombrie 2012-octombrie 2014 a deținut și traficat 65 g de cannabis, iar la locuința sa s-au găsit cu ocazia percheziției domiciliare 28 g de cannabis și dispozitive pentru prepararea și cântărirea substanțelor psihotrope.
Se presupune că inculpatul C. C. P. a comis infracțiuni de trafic de stupefiante, iar raportat la natura, gravitatea prezumatelor fapte (dată de modalitatea în care se presupune că au fost comise, de cantitatea de substanțe psihotrope pe care se prezumă că le-a traficat și de împrejurarea că astfel a pus în pericol viața altor persoane) și al inculpatului (care se presupune că a perseverat în a comite asemenea fapte ce au un caracter repetat; a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de furt prin sentința penală pronunțată la 16 decembrie 2008 în dosarul nr._ de Tribunalul Corecțional din Versailles-7CH), acesta prezintă și în prezent pericol pentru ordinea publică. Celelalte elemente la care acesta a făcut trimitere (faptul că este tânăr, își continuă studiile postliceale, muncește, este sprijinit de părinți) nu îi diminuează acest pericol social într-atât încât să se justifice punerea sa în libertate.
În raport de acest grad de pericol social al inculpatului, măsura arestului la domiciliu este insuficientă, cererea formulată în acest sens a fost respinsă. De asemenea, acesta este arestat de o perioadă de mai puțin de 3 luni (perioadă care nu depășește limitele unui termen rezonabil), iar dosarul se află în procedura de cameră preliminară.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul C. C. P., solicitând, prin apărător, desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv cea a arestului la domiciliu, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 raportat la art. 218 și urm. C.p.p.
În motivare s-a arătat că măsura arestării preventive trebuie să rămână o măsură excepțională, de aplicare a ei doar în situația în care se constată că celelalte măsuri preventive nu sunt suficiente pentru atingerea scopului acestora.
Potrivit jurisprudenței CEDO, orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, restricțiile asupra libertății pot fi impuse doar în cazuri excepționale, iar menținerea stării de arest a inculpatului nu-și găsește justificare. Ori, menținerea în stare de arest preventiv este o măsură mult prea dură și în raport de termenul de la care se află inculpatul sub această măsură, sens în care instanța trebuie să verifice dacă se mai impune menținerea stării de arest preventiv.
În opinia sa, este necesar a se clarifica cu exactitate care sunt motivele pertinente și suficiente pentru a se justifica menținerea în stare de arest și a se explica în mod cert motivul imposibilității luării unor măsuri preventive alternative mai puțin restrictive de drepturi decât cea a arestării preventive.
Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 95/D/P/2012 al D.-B. TERITORIAL MARAMUREȘ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M. V. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 35 alin 1 CP, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 35 alin 1, și deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev de art 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 35 alin 1 CP, art 38 alin 1 CP; Ciontos C. P. și T. I. V., ambii pentru comiterea infracțiunilor de de trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 35 alin 1 CP și deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev de art 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art 35 alin 1 CP, art 38 alin 1 CP.
Probele administrate până în această fază a procesului penal, respectiv: declarațiile inculpaților, ale martorilor Czellar B., G. M., Schwartzkopf Norbert, B. D.,, G. A., Gerlai L., G. M., P. R., I. F., R. A., K. I., V. A., B. R., M. M., B. M., N. M., R. I., B. I., Hohman A., G. M. T., Nac D. ș.a., din procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul contestator ar putea fi autorul infracțiunilor pentru care este cercetat în prezentul dosar, fiind astfel îndeplinită prima cerință a art 202 alin 1 CPP.
Cu privire la dispozițiile art.223 alin.2 C.pr.pen., se apreciază că raportat la gravitatea faptelor, având ca obiect traficul de droguri de risc, perioada de timp îndelungată pe care s-au derulat, împrejurarea că prin acestea se crează o stare de pericol la nivelul întregii ordini sociale și nu numai față de posibilii consumatori de droguri, în mod judicios s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai mult, acesta nici nu se află la prima confruntare cu legea penală.
Temeiurile care au justificat luarea la data de 21 octombrie 2014, a măsurii arestului preventiv față de inculpatul contestator, se mențin și impun în continuare detenția preventivă a acestuia, având în vedere activitatea infracțională, perioada îndelungată în care s-a desfășurat aceasta, 2012-2014, precum și faptul că activitatea infracțională a inculpaților a fost stopată doar urmare a intervenției organelor judiciare.
O altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă de libertate cum este aceea a arestului la domiciliu sau sub control judiciar, nu este în măsură să asigure realizarea scopului măsurilor preventive și nu este proporțională cu gravitatea acuzației, în astfel de situații impunându-se o reacție fermă din partea autorităților judiciare, în condițiile creșterii numărului de infracțiuni de acest gen și a pericolului la care sunt expuse persoanele vulnerabile prin tentația oferită de consumul de stupefiante.
Raportat la împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, prin Încheierea din 16 ianuarie 2015 în baza art.345 al.3 C.pr.pen. a admis în parte cererile formulate de inculpați și a trimis dosarul la D. pentru remedierea neregularităților din cuprinsul rechizitoriului, nu poate avea ca efect admiterea acestei contestații câtăvreme același judecător, la aceeași dată, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, apreciind că se mențin temeiurile arestării.
Pentru aceste considerente, în baza art.205 C.pr.pen., contestația formulată se va respinge ca neîntemeiată.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge contestația formulată de inculpatul C. C. P. împotriva încheierii penale nr.8/16.01.2015 a Tribunalului Maramureș.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2015.
P., GREFIER,
I. M. C. C.
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./12.02.2015
Jud.fond. B. C.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 75/2015.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 172/2015.... → |
|---|
