Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP). Decizia nr. 975/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 975/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 2359/337/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.975/A/2015
Ședința publică din 29 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. M., judecător
JUDECĂTOR: I. C. M.
GREFIER: L. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. G.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către revizuientul E. A., împotriva sentinței penale nr.109/C/24.06.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z., având ca obiect cerere de revizuire, privind sentința penală 250/17.10.2014 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al revizuientului, av.B. R., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind revizuientul E. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de revizuire.
Apărătorul revizuientului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Judecătoriei Z. pentru judecarea pe fond. Consideră că la acest moment, aceasta cerere este admisibilă pentru că există elemente noi care nu au fost cunoscute la momentul soluționării cererii de revocare a suspendării condiționate. Apreciază că și cazul invocat, prev.de art.453 alin.1 lit.a C.pr.pen., este incident având în vedere că la instanța de fond a solicitat în probațiune audierea d-nei consilier de probațiune C. S. și a unui martor, din declarațiile acestora putându-se stabili că nu a existat acea condiție a relei credințe a condamnatului în executarea obligațiilor impuse în cadrul supravegherii. Inculpatul a plecat în Germania pentru a găsi un loc de muncă pentru a reuși să-și plătească despăgubirile la care a fost obligat, a cheltuielilor de judecată și pentru ași asigura un trai din venituri licite. Este nereală împrejurarea că acesta nu ar fi anunțat consilierul de probațiune întrucât aceasta a fost anunțată despre plecarea în Germania. Mai mult, a fost lăsat chiar un număr de telefon unde pot fi găsiți, prin urmare reaua credință trebuie apreciată în concret în funcție de persoana în cauză. Se pune problema de ce nu a formulat o astfel de cerere în momentul în care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, arătând că au apelat la serviciile unui avocat însă din păcate apărările formulate la acel moment nu au fost eficiente. Pentru toate acestea, solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire iar în cazul admiterii ei, a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru judecarea pe fond a acesteia.
Reprezentantul Parchetului apreciază admisibil apelul declarat de revizuient însă pentru alte argumente decât cele invocate de apărător. Se poate constata că prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Z. faptul că această cauză având ca obiect cerere de revizuire a fost soluționată fără citarea părților, ori, prin decizia Curții Constituționale nr. 506/2015 art.459 alin.2 C.pr.pen. a fost declarat neconstituțional, deci și în astfel de cazuri părțile trebuie citate. Este adevărat că decizia nu era publicată acum două zile dar pot fi invocate direct dispozițiile art.6 din CEDO pentru că în mod evident revizuientului i-a fost încălcat dreptul la apărare datorită faptului că nu a fost citat la primă instanță mai ales că se cere revizuirea unei hotărâri în urma căreia s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse de 3 ani închisoare și s-a dispus executarea acesteia în regim de detenție. Prin urmare, solicită admiterea apelului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea citării părților.
Apărătorul revizuientului arată că această decizie a Curții Constituționale este incidentă din momentul publicării în Monitorul Oficial și nu se poate aplica retroactiv această decizie dar se pot aplica disp.art. 6 paragraful 1 și 3 din CEDO care sunt prioritare.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 109/C/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Z., În baza art.459 alin.5 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 459 alin.3 lit. e și art. 453 alin.1 lit. a și alin. 4 Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul E. A., născut la data de 21.04.1973, în loc. Satu M., jud. Satu M., CNP_, cu adresă aleasă pentru comunicarea actelor de procedură la C. & B. – Societate Civilă de Avocați, din mun. Z., .. 12, .. A, ., împotriva Sentinței penale nr. 250/17.10.2014 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect revocarea suspendări sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul E. A. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2015 pe rolul Judecătoriei Z., petentul E. A. prin apărător ales a solicitat revizuirea sentinței penale 250/17.10.2014 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul nr._ . petentul a invocat în susținerea cererii sale de revizuire temeiul prev. de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p., arătând că au fost descoperite fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii. Pentru dovedirea netemeiniciei hotărârii petentul solicită administrarea următoarelor probe: audierea în calitate de martor a consilierului de probațiune, audierea martorei D. R.. Petentul arată că în motivarea hotărârii a cărei revizuire o solicită instanța a reținut că E. A. nu a respectat planul de supraveghere, nu a comunicat și nu a justificat schimbarea locului de muncă și nu a comunicat informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. În realitate petentul susține că a fost nevoit să meargă în Germania pentru a-și găsi un loc de muncă, a ținut legătura cu consilierul d probațiune personal, prin intermediul soției acestuia și a cumnatei sale D. R., anunțând plecarea în Germania. Petentul susține că nu s-au administrat probe în dosarul_ care să ateste reaua-credință în neîndeplinirea obligațiilor de supraveghere.
Au fost atașate dosarele_ și_ ale Judecătoriei Z..
Analizând actele dosarului instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Prin sentința penală 184/25.04.2012 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul_ definitivă la data de 19.05.2012 prin nerecurare, inculpatul E. A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
Prin sentința penală 250/17.10.2014 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosarul_ definitivă prin necontestare la data de 11.11.2014, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executări pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 184/25.04.2012 a Judecătoriei Z. și executarea în întregime în regim de detenție de către condamnatul E. A. a pedepsei de 3 ani închisoare.
Față de sentința penală 250/2014 a Judecătoriei Z. condamnatul E. A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p.
Potrivit art. 453 alin.4 teza I C.p.p. cazul prevăzut de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. constituie motiv de revizuire dacă în baza faptelor sau a împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Articolul 453 alin.4 C.p.p. limitează incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. la situația în care pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii prin care s-a dat o rezolvare fondului cauzei, în sensul că faptele sau împrejurările noi conduc la o soluție opusă celei pronunțate de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicări pedepsei, ori încetare a procesului penal, calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. putând fi exercitată doar în favoarea persoanei judecate. Dacă prin faptele noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării sau încetarea procesului penal, ci doar la dovedirea unor elemente care implică menținerea soluției (de ex. schimbarea încadrării juridice, atenuarea răspunderii, individualizare mai favorabilă a pedepsei) practica judiciară a fost în mod constant în sensul că faptele și împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire și nu este incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. ( art. 394 alin.1 lit. a C.p.p. 1968 ).
În același timp instanța a reținut că potrivit art. 453 alin.1 și 2 C.p.p. pot fi supuse căii extraordinare de atac hotărârile definitive, cu privire la latura penală, în fața instanței penale, iar cu privire la latura civilă în fața instanței civile. În ce privește hotărârile supuse revizuirii în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei (ÎCCJ, completul de 9 judecători, Decizia 42/14.02.2005). În același sens sunt și considerentele Deciziei 17/2007 a ÎCCJ, secțiile unite, dată în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora „sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal”.
Având în vedere considerentele expuse anterior instanța de fond a constatat că cererea de revizuire a petentului E. A. vizează o hotărâre definitivă prin care nu a fost soluționat fondul cauzei, obiectul acesteia fiind revocarea suspendării sub supraveghere, pe calea contestației la executare, în plus faptele și împrejurările noi invocate în susținerea cererii nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. întrucât acestea nu tind la schimbarea soluției de condamnare dată pe fondul cauzei, soluție pronunțată de altfel prin Sentința penală 184/2012 a Judecătoriei Z. care nu face obiectul căii de atac a revizuirii exercitată de petent. În aceste condiții, văzând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin.1 lit. e C.p.p. (faptele și împrejurările în baza cărora este formulată cererea de revizuire de către petentul E. A. nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea, nefiind incident temeiul prev. de art. 453 alin.1 lit. a C.p.p. invocat de petent), în baza art. 459 alin.5 C.p.p. instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul E. A. față de sentința penală 250/17.10.2014 a Judecătoriei Z. prin care a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executări pedepsei la care a fost condamnat petentul prin sentința penală 184/2012 a Judecătoriei Z..
Cererea petentului fiind respinsă, în baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 50 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat ape, în termen legal, condamnatul E. A..
În motivare apelului se arată că și cazul invocat, prev.de art.453 alin.1 lit.a C.pr.pen., este incident având în vedere că la instanța de fond a solicitat în probațiune audierea d-nei consilier de probațiune C. S. și a unui martor, din declarațiile acestora putându-se stabili că nu a existat acea condiție a relei credințe a condamnatului în executarea obligațiilor impuse în cadrul supravegherii. Inculpatul a plecat în Germania pentru a găsi un loc de muncă pentru a reuși să-și plătească despăgubirile la care a fost obligat, a cheltuielilor de judecată și pentru ași asigura un trai din venituri licite. Este nereală împrejurarea că acesta nu ar fi anunțat consilierul de probațiune întrucât aceasta a fost anunțată despre plecarea în Germania. Mai mult, a fost lăsat chiar un număr de telefon unde pot fi găsiți, prin urmare reaua credință trebuie apreciată în concret în funcție de persoana în cauză. Se pune problema de ce nu a formulat o astfel de cerere în momentul în care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, arătând că au apelat la serviciile unui avocat însă din păcate apărările formulate la acel moment nu au fost eficiente.
Ca atare, se solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire iar în cazul admiterii ei, a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru judecarea pe fond a acesteia.
Examinând actele dosarului, Curtea va constata că apelul declarat în cauză este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate.
Din examinarea dosarului de fond rezultă că condamnatul E. A. a formulat prezenta cerere de revizuire prin intermediul Societății Civile de Avocați C. & B. și și-a ales domiciliu procesual la această societate de avocați.
Cu ocazia examinării cererii de revizuire în ședința camerei de consiliu din data de 24 iunie 2015, instanța de fond nu a dispus și citarea părților, așa cum rezultă din practicau sentinței penale nr. 109/C/24.06.2015 (f.12, dosar instanță de fond).
Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 506/30.06.2015 a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. 2 C.pr.penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea, în principiu, a cererii de revizuire se examinează de către instanță „fără citarea părților” este neconstituțională, această decizie fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 539/20.07.2015 și fiind obligatori a fi aplicată de către instanțele judecătorești.
În acest context, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin omisiunea citării părților în cadrul procesual al examinării, în principiu, a cererii de revizuire, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca, în prealabil soluționării cauzei, instanța de fond să procedeze la citarea părților în concordanță cu dispozițiile deciziei nr. 506/30.06.2015 a Curții Constituțională a României și a disp. art. 6 din C.E.D.O.
Ca atare, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit.a N. C.pr.penală va admite apelul formulat de către condamnatul E. A. împotriva sentinței penale nr. 109/C/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Z. pe care o va desființa în întregime și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond .
Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit.a N.C.pr.penală admite apelul formulat de către condamnatul E. A. împotriva sentinței penale nr. 109/C/ 24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Z. pe care o desființează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond .
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica în data de 29 iulie 2015.
PREDSEDINTE JUDECATOR GREFIER
I. M. I. C. M. L. C.
Red.I.C.M./31.07.2015.
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: D. E.M..
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 960/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 98/2015.... → |
|---|








