Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 256/117/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ nr. 98/2015
Ședința publică din data de 22 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. M.
GREFIER: N. N.
MINISTERULUI PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - S. Teritorial Cluj
reprezentat prin procuror: A. M. T.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul - contestator C. V. împotriva sentinței penale nr. 192/28.05.2015, pronunțate de către Tribunalul Cluj, în dosar nr._ .
La apelul nominal, se prezintă condamnatul - contestator C. V., în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, d-l avocat R. S. C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie existentă la dosar, f. 14.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost acvirat dosarul nr._ al Tribunalului T..
De asemenea, se constată că au fost înregistrate la dosar, în data de 15 iulie 2015, din partea apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul – contestator C. V., concluzii scrise.
Condamnatului – contestator C. V. i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, conform art. 83, art. 108 alin. 1 și 2 și art. 374 alin 2 C.proc.pen., sub semnătură, conform procesului - verbal depus la dosar (f. 24).
Condamnatul – contestator C. V. depune la dosar copia sentinței penale nr. 242/20.07.2015.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat, Curtea acordă părților cuvântul asupra contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul – contestator C. V., d-l avocat R. S. C. solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate condamnatului – contestator, în sensul aplicării legii penale mai favorabile.
În susținerea poziției procesuale, apărătorul desemnat pentru condamnatul – contestator arată că din adresa emisă de către Agenția Națională a Funcționarilor Publice, existentă la dosarul de fond rezultă că acesta nu a deținut niciodată calitatea de funcționar public. De asemenea, solicită a se avea în vedere conținutul concluziilor scrise depuse la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public, fiindu-i acordat cuvântul, solicită, în temeiul dispozițiilor art. 4251 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respingerea contestației formulate de către condamnatul – contestator și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei, opinând că, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond faptul că, condamnatul – contestator avea calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. 1 lit. c C.pen. și că infracțiunea reținută în sarcina acestuia a produs consecințe deosebit de grave, fiind incidente prevederile art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Condamnatul – contestator C. V., având ultimul cuvânt, arată că regretă și solicită a se avea în vedere memoriul ce îl depune în scris la dosar.
CURTEA :
Prin sentința penală nr. 192 din 28 mai 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj, în baza art. 598 alin. 1 lit. d și art. 597 rap. la art. 595 din Codul de procedură penală s-a respins ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat C. V. având ca obiect executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 199/29.04.2011 a Tribunalului T..
În baza art. 272 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu - av. S. L..
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ petentul condamnat C. V., deținut la data formulării acesteia în Penitenciarul G., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește condamnarea sa la pedeapsa de 8 ani închisoare prin Sentința penală nr. 199/29.04.2011 a Tribunalului T., invocând dispozițiile Deciziei nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În motivare arată că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, că autorul infracțiunii nu este funcționar public și nu a fost nici la data condamnării, așa cum rezultă din actele comunicate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, că dispozițiile art. 308 din Codul penal ar fi fost aplicabile și în cazul său, că s-a făcut deja aplicarea legii penale mai favorabile în privința acestei condamnări, dar decizia Înaltei Curți este ulterioară hotărârii prin care s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile, că pedeapsa trebuie redusă până la 4 ani 8 luni, respectiv cu o treime din maximul de 7 ani închisoare prevăzut de art. 308 din Codul penal, că a executat deja din condamnare 3 ani 6 luni închisoare, că familia sa are nevoie de ajutorul său, invocând greutățile financiare cu care se confruntă soția sa rămasă singura întreținătoare a copiilor săi, din care mai mulți au probleme de sănătate care necesită intervenții chirurgicale în străinătate.
Au fost invocate dispozițiile art. 595 și ale art. 598 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală, ultimele deoarece practic petentul execută pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
În probațiune s-au depus copiile răspunsurilor ANFP la adresele petentului, copia mandatului de executare a pedepsei, copii ale actelor medicale ale copiilor petentului și acte care confirmă dificultățile financiare ale familiei petentului, iar instanța a solicitat copia cazierului judiciar, lămuriri ale dispozitivului hotărârii Tribunalului București Secția 1 Penală prin care s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile, extrase din hotărârile ce îl vizează pe petent și copii ale mandatelor de executare a pedepsei emise pe numele acestuia.
Analizând actele depuse la dosar, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin Sentința penală nr. 199/29.04.2011 a Tribunalului T., astfel cum a rămas aceasta definitivă după căile de atac, C. V. a fost condamnat, între altele, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 2481 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 17 lit. d și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, aceasta fiind cea mai mare dintre pedepsele supuse contopirii, egală cu pedeapsa rezultantă (f. 46).
În fapt, în sarcina numitului D. V., director al S.I.S.E.E. Banat (societate în cadrul .) s-a reținut că, în această calitate a aprobat achiziționarea unor produse electrice contrafăcute sub marca Siemens, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice prev. de OUG 60/2001 și a normelor interne decurgând din Procedura operațională de aprovizionare pe anul 2003, fiind improprii din punct de vedere legal pentru a fi utilizate în sistemul energetic național, producând un prejudiciu cu consecințe deosebit de grave de peste 2 milioane lei noi în patrimoniul . – instituție de interes public (f. 130, 178).
În sarcina petentului C. V. s-a reținut că a pus la dispoziția numitului D. V. mai multe oferte din partea societăților comerciale patronate de el, privind vânzarea produselor electrice contrafăcute, la prețuri supraevaluate și a ridicat mai multe instrumente de plată, fapte care constituie activități de ajutare a conducerii SISEE Banat, care au avut ca și rezultat producerea pagubei cu consecințe deosebit de grave în patrimoniul .>
Prin Sentința penală nr. 1071/03.04.2014 a Tribunalului București Secția I Penală s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile în ce privește condamnarea de mai sus și s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi de la 6 ani, cât fusese inițial, la durata maximă prevăzută de noul Cod penal de 5 ani, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 294/2011 din 28.02.2013 emis de Tribunalul T. și emiterea unui nou mandat (f. 126).
Contestația formulată de C. V. împotriva acestei sentințe a fost respinsă ca nefondată, instanța superioară menționând în considerentele Deciziei penale nr. 318C/04.06.2014 că „În privința pedepsei principale, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 NCP, pedepsele aplicate, nici pentru fiecare infracțiune și nici pentru fiecare pluralitate de infracțiuni, nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, neexistând astfel, nicio cauză legală de reducere, iar în această operațiune de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 noul Cod penal, nu se face o reindividualizare a pedepsei, modalitatea de reducere a pedepsei fiind strict reglementată de textul menționat” (f. 152).
Nici sentința și nici decizia nu fac vreo referire la dispozițiile art. 308 din Codul penal sau la motivele pentru care nu este necesară aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepselor principale.
Art. 308 din noul Cod penal prevede că dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Petentul susține că D. V. nu s-ar încadra la acest moment în categoria funcționarilor publici menționați de art. 175 alin. 1 și 2 din noul Cod penal ci în categoria menționată de art. 308 alin. 1 de persoană care exercită permanent cu remunerație o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice, alta decât cele menționate de art. 175 alin. 1 din Codul penal.
Decizia nr. 1/2015 pronunțată la data de 19.01.2015, deci după data la care a rămas definitivă hotărârea de aplicare a legii penale mai favorabile, stabilește că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 din Codul penal (și implicit o variantă atenuată a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 din Codul penal). D. urmare, pedeapsa maximă ce s-ar putea aplica autorului (și implicit complicelui) infracțiunii de abuz în serviciu ar fi, în opinia petentului, de 4 ani 8 luni închisoare care este mult mai mică decât cea de 8 ani închisoare aplicată petentului.
Instanța de fond a admis a priori că petentul a formulat o contestație la executare admisibilă deoarece în timpul executării pedepsei de 8 ani închisoare a intervenit o cauză de micșorare a pedepsei – în sensul art. 598 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală, respectiv Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care readuce în discuție aplicarea legii penale mai favorabile – Codul penal nou și nu Decizia– în privința condamnării suferite de petent.
Contestația la executare a fost apreciată a fi nefondată deoarece, pe de o parte, D. V. ar avea și în prezent calitatea de funcționar public în sensul art. 175 alin. 1 lit. c din Codul penal, iar pe de altă parte infracțiunea a produs și consecințe deosebit de grave, fiind incidentă cauza de agravare a pedepsei prevăzute de lege menționată de art. 309 din Codul penal, fiind incidente și dispozițiile art. 132 din Legea 78/2000.
Astfel, potrivit art. 175 alin. 1 lit. c din Codul penal, funcționar public, în sensul legii penale – cea care contează, în detrimentul legii funcționarilor publici care se referă la funcția publică administrativă – este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. La data comiterii infracțiunii . capital integral de stat neavând relevanță că din anul 2014 nu mai are nici capital majoritar de stat, iar D. V. a exercitat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Potrivit art. 309 din Codul penal dacă faptele prevăzute în art. 297 din Codul penal au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Prin Decizia nr. 12/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.
Art. 132 din Legea nr. 78/2000 prevede că în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Numitului D. V. i-ar fi fost aplicabilă Legea nr. 78/2000 fiind una din persoanele „care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici”, iar potrivit hotărârii de condamnare el a primit foloase necuvenite de la petentul C. V. pentru a comite abuzul în serviciu.
În concluzie, s-a arătat că limita maximă a pedepsei potrivit legii noi ar fi de 14 ani închisoare (7 ani cât e maximul de la abuz de încredere, în condițiile în care art. 17 lit. d și art. 18 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate, plus 1/3 din 7 ani plus ½ din 9 ani 4 luni).
Chiar și dacă s-ar lua în calcul că în acest moment . este persoană juridică cu capital majoritar de stat și ar deveni aplicabil art. 308 din Codul penal, limita maximă tot ar fi mai mare de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată petentului (7 ani minus o treime – art. 308, egal 4 ani 8 luni, plus o treime – art. 132 egal 6 ani 2 luni 20 zile, plus jumătate – art. 309 egal 9 ani 3 luni 10 zile).
Având în vedere cele mai sus menționate, respectiv că intervenția cauzei de micșorare a pedepsei nu este incidentă în cazul petentului și nu duce la stabilirea unui maxim legal al pedepsei, în situația concretă a petentului, mai mic decât pedeapsa aplicată acestuia, în baza art. 598 alin. 1 lit. d și art. 597 rap. la art. 595 din Codul de procedură penală tribunalul a respins ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat C. V. având ca obiect executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 199/29.04.2011 a Tribunalului T. relativ la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 171/03.04.2014 a Tribunalului București.
S-a făcut precizarea că din mandatul de executare a pedepsei de 8 ani închisoare emis în baza Sentinței penale nr. 171/2014 nu rezultă dacă aceasta este cea pronunțată prin Sentința penală nr. 199/2011 a Tribunalului T. sau este rezultatul unei contopiri a pedepselor aplicate prin această sentință cu pedepsele stabilite prin Sentința penală nr. 60/03.03.2011 a Tribunalului Bihor. În acest sens au fost solicitate lămuriri Tribunalului București, care a pronunțat la data de 27.05.2015 Sentința penală nr. 866/2015 (f. 181).
În baza art. 272 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu - av. S. L..
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestația la executare condamnatul C. V., care a precizat că dosarul la care se referă contestația sa este cel cu nr._, dosar instrumentat de D. Timișoara și soluționat de Tribunalul T.. Din respectivul dosar au fost disjunse și formate alte 5 dosare penale cu privire la fapte săvârșite față de cele 5 sucursale ale Electrica SA, deși onorarea comenzii și livrarea produselor Siemens s-a făcut ca urmare a ordinului directorului general al Electrica SA Centrala București. În plus, din adresa emisă de către Agenția Națională a Funcționarilor Publice, existentă la dosarul de fond rezultă că D. V. nu a deținut vreodată calitatea de funcționar public, situație în care devin aplicabile față de contestator dispozițiile art. 308 din Codul penal, mai ales după publicarea deciziei penale nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul penal nr._ /HP. Contestatorul a precizat că toți co-inculpații din dosarul penal nr._ al Tribunalului T. au fost angajații unei societăți comerciale patronată ulterior de Enel Italia, nicidecum angajați ai vreunei structuri care să le atragă calitatea de funcționari publici.
În susținerea contestației, petentul a invocat practică judiciară (decizia penală nr. 468/20.05.2014 a Curții de Apel G., sentința penală nr. 141/2014 a Judecătoriei Sf. G., decizia penală nr. 787/2014 a Curții de Apel București, Secția II-a penală), depunând la dosar înscrisuri privind dispozitivul respectivelor hotărâri judecătorești.
A arătat și faptul că prin Legea nr. 187/2012 au fost abrogate art. 17 și art. 18 din Legea nr. 78/2000, situație în care pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare apare ca fiind mai mare decât maximul special de 7 ani prevăzut de Noul Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție.
În final, contestatorul a precizat că pe rolul Tribunalului Cluj s-a aflat și dosarul penal nr._ (unul dintre cele 5 disjunse din dosarul penal nr._ ) în care este acuzat de săvârșirea aceluiași tip de infracțiuni (complicitate la abuz în serviciu), faptă pentru care a fost sancționat în primă instanță la data de 20.07.2015 cu o pedeapsă de 5 ani închisoare, despre care apreciază că este o soluție diferită dată de aceeași instituție, pentru același inculpat și pentru aceeași infracțiune.
Analizând considerentele sentinței penale nr. 192/2015 a Tribunalului Cluj, contestatorul apreciază că acestea sunt nelegale în condițiile în care s-a făcut trimitere la cuantumul prejudiciului reținut în dosarul penal nr._ al Tribunalului T., la calitatea de funcționar public a condamnatului D. V., dar și în care s-a ajuns la un maxim de 14 ani închisoare dacă s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor Noului Cod penal.
Examinând contestația la executare din perspectiva motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
C. V. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 199/29.04.2011 a Tribunalului T. la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 2481 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 17 lit. d și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. A fost emis MEPI nr. 294/28.02.2013, fiind dedusă perioada reținerii și a arestării preventive cuprinsă între 15.04.2005 și 18.10.2005 și constatându-se că este arestat preventiv în altă cauză (filele 123-125, 178-180 dosarul de fond).
Prin sentința penală nr. 60/2011 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 2270/27.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție C. V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, fiind privat de libertate începând cu data de 29.06.2012 în baza MEPI 79/27.06.2012 al Tribunalului Bihor.
Prin Sentința penală nr. 1071/03.04.2014 a Tribunalului București Secția I Penală s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile în ce privește condamnarea anterior menționată și s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 286/2009 a fost dezincriminat art. 297 Codul penal 1969, s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi de la 6 ani la durata maximă prevăzută de noul Cod penal de 5 ani, s-a dispus anularea mandatelor de executare ale pedepselor nr. 294/2011 din 28.02.2013 emis de Tribunalul T. și nr. 79/2011 din27.06.2012 emis de Tribunalul Bihor, precum și emiterea unui nou mandat (nr. 2037/06.06.2014) (filele 126-127, 181 dosarul de fond).
Prin Adresa nr._/2015 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se arată că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici „funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrativele autonome” și „funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică”, că personalul angajat în cadrul societății comerciale Electrica sau a Sucursalei de Întreținere și Servicii Electrice nu îndeplinește condițiile pentru a fi numit într-o funcție publică în înțelesul dat noțiunii de către Legea nr. 188/1999. prin aceeași adresă s-a precizat că „prevederile art. 175 din Codul penal prevăd o altă definiție pentru categoria funcționarilor publici”. (fila 49 dosarul de fond).
Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. 1 lit. c din Codul penal, funcționar public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Aceste dispoziții au fost aplicabile cu privire la numitul D. V. în dosarul penal nr._ al Tribunalului T. deoarece prin H.G. nr. 627/13.07.2000, fosta Companie Națională de Electricitate “CONEL” SA a fost reorganizată în mai multe societăți comerciale, Transelectrica SA, Hidroelectrica SA și Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice – Electrica SA.
Potrivit art. 1 alin. 2 din HG nr. 627/2000, capitalul social al acestor societăți comerciale nou înființate prin divizarea Companiei Naționale de Electricitate SA era deținut în întregime de statul român în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Comerțului.
Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1342 din 27.12.2001, Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" SA a fost reorganizată prin înființarea a 8 societăți comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice, respectiv . SA, . SA, . Nord SA, . Sud SA, . SA, . Nord SA, . Sud SA și . SA, fiecare având personalitate juridică proprie.
Potrivit art. 2 din aceeași hotărâre, capitalul social al acestor societăți era deținut în totalitate de . calitate de acționar unic.
Cât privește . SA, din interpretarea art. 25 din aceeași hotărâre a rezultat că era persoană juridică română care este organizată și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul său propriu prevăzut în anexa 6.1, având, conform art. 27 din aceeași hotărâre, ca obiect principal de activitate, distribuția și furnizarea energiei electrice.
Prin același act normativ au fost înființate, potrivit anexei 1 B, la nivelul fiecărei societăți comerciale de distribuție (FDFEE) și furnizare a energiei electrice, câte o Sucursală de Întreținere și Servicii Energetice, pe lângă . SA, fiind astfel înființat SISEE Banat ca unitate, însă fără personalitate juridică.
Așa cum rezultă din statutul de organizare prevăzut în anexa 5.1 a H.G. 1342/2001, . persoană juridică română având forma juridică de societate comercială pe acțiuni și avea ca scop, potrivit art. 5 din statut, asigurarea serviciului public de distribuție și furnizare a energiei electrice, prin efectuarea de acte de comerț, precum și prestări servicii. În cadrul acestei societăți statul român era acționar unic prin . deținea astfel capitalul social în întregime.
Având în vedere cele mai sus precizate, constatăm că în mod corect magistratul din cadrul Tribunalului Cluj a apreciat că . capital integral de stat - neavând relevanță că din anul 2014 nu mai are nici capital majoritar de stat -, iar D. V. a exercitat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 147 alin. 1 din Codul penal 1969 și implicit cele ale art. 248 din Codul penal 1969.
Mai mult, în mod întemeiat același judecător a constatat că sunt incidente în cauză și dispozițiile privind producerea unor consecințe deosebit de grave deoarece în dosarul penal nr._ al Tribunalului T. s-a reținut că, prin actele lor ilicite inculpații ce au făcut parte din conducerea SISEE Banat au cauzat un prejudiciu în patrimoniul unității la care erau angajați, prejudiciu egal cu valoarea produselor ce au fost achiziționate în mod ilegal de la cele 4 societăți comerciale. În acest sens, s-a observat faptul că produsele electrice ce au făcut obiectul dosarului penal nr._ al Tribunalului T. nu au îndeplinit condițiile legale de comercializare, iar achitarea acestora s-a făcut fără respectarea procedurilor legale, astfel că valoarea prejudiciului cauzat SISEE Banat a fost echivalentă cu valoarea totală a sumelor plătite celor furnizori, respectiv 2.104.646, 42 lei.
D. urmare a fost reținută în sarcina inculpatului D. V. infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 Codul penal 1969, iar în sarcina contestatorului complicitate la această ultimă infracțiune menționată.
Corespondența art. 2481 din Codul penal 1969 este realizată prin dispozițiile art. 309 din Codul penal, conform cărora „Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”.
Dispozițiile deciziei penale nr. 12/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăd că - în interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal -, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, situație în care în mod corect magistratul din cadrul Tribunalului Cluj a apreciat că – în situația în care în cauză s-ar fi reținut ca lege penală incidentă Noul Cod penal – limitele de pedeapsă prevăzute de art. 297 din Codul penal (de la 2 la 7 ani închisoare) urmau a fi majorate cu jumătate potrivit art. 309 Codul penal.
Dispozițiile art. 17 și ale art. 18 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012, care a modificat însă și dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000. Aceste din urmă prevederi legale – conform cărora „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime” ar urma însă să aibă aplicare în cauză în situația analizei incidenței legii penale mai favorabile, aspect reținut și în cadrul sentinței penale nr. 192/2015 a Tribunalului Cluj.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. 2 din Codul penal, în mod corect instanța de fond a reținut că maximul special prevăzut de art. 297 din Codul penal (7 ani închisoare) urma să fie majorat de două ori, prin aplicarea prevederilor referitoare la circumstanțele agravante, respectiv a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată și ale art. 309 din Codul penal, maximul special aplicabil în cauză fiind de 14 ani închisoare.
D. urmare, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins contestația la executare formulată de C. V..
Practica judiciară invocată de constatatorul C. V. vizează situații juridice diferite atât cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 308, ale art. 309 din Codul penal, cât și cu privire la diferența dintre pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 199/2011 a Tribunalului T. și nr. 242/2015 a Tribunalului Cluj.
Astfel, în prima ipoteză menționată persoanele condamnate Ș. T. și Deleală N. (decizia penală nr. 468/A/20.05.2014 a Curții de Apel G.) dețineau la momentul săvârșirii faptelor diverse funcții în cadrul unor simple persoane juridice, ceea ce a condus la aplicarea dispozițiilor art. 308 din Codul penal și în continuare a dispozițiilor art. 154 din Codul penal, instanța înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 309 din Codul penal (subliniem faptul că această decizie a Curții de Apel G. a fost pronunțată înainte de decizia nr. 12/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reglementat în mod unitar practica instanțelor de judecată privind modul de interpretare a dispozițiilor privind consecințele deosebit de grave).
Cu privire la decizia penală nr. 787/2014 a Curții de Apel București, constatăm că aplicarea dispozițiilor art. 308 din Codul penal a fost impusă de starea de fapt reținută în cauză (persoană juridică obișnuită – .), că inclusiv hotărârea primei instanțe a fost pronunțată după . Noului Cod penal, situație juridică care diferă în mod fundamental de cea a contestatorului.
Cu privire la diferența dintre pedepsele aplicate de Tribunalele T. și Cluj-N. pentru săvârșirea de către C. V. a aceluiași tip de infracțiuni (complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 26 din Codul penal 1969 raportat la art. 248 din Codul penal 1969, la art. 2481 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969) constatăm că instanțele respective au fost investite cu soluționarea unor fapte diferite presupus a fi săvârșite de către aceeași persoană (sentința Tribunalului Cluj nu este încă definitivă), condamnările au avut la bază un probatoriu diferit, evaluarea acestuia fiind realizată prin filtrul valorilor fiecărui magistrat, ceea ce a condus la stabilirea unor pedepse într-un cuantum diferit.
Pentru toate aceste motive vom respinge ca nefondată contestația formulată de C. V. împotriva sentinței penale nr. 192 din 28.05.2015 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 274 alin. 1 Codul de procedură penală dispunem avansarea din FMJ a sumei de 130 lei cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator (av. R. S. C.).
În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligăm pe contestatorul C. V. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de C. V., fiul lui C. și A., născut la data de 25.04.1969, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr. 192 din 28.05.2015 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 274 alin. 1 Codul de procedură penală dispune avansarea din FMJ a sumei de 130 lei cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator (av. R. S. C.).
În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligă pe contestatorul C. V. la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.07.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. A. MOLDOVANNICOLETA N.
Red. D.A.M./M.N.
4 ex./22.08.2015
Jud. fond – S. T.
| ← Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... → |
|---|
