Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 620/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 620/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIE PENALĂ NR. 620/A/2015
Ședința publică din data de 28 aprilie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE:L. H.,judecător
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: C. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin P. – S. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. V. G., împotriva sentinței penale nr.201/09.02.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia M., inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 5201/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., din 15.12.2014, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. V. G. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.B. I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar și avocat ales S. M. din cadrul Baroului Maramureș, lipsă fiind partea civilă D. A. G. și reprezentantul legal al părții civile P. C. E..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în cursul acestei dimineți, s-a înregistrat la dosarul cauzei prin serviciul registratură, motivele de apel formulate de inculpat.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.B. I., solicită să se ia act de încetare a mandatului său, având în vedere prezența apărătorului ales al inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului av. S. M. depune la acest termen o „Cerere de renunțare la pretențiile civile” semnată și formulată de partea civilă D. A. G. prin reprezentant legal P. C..
Părțile prezente arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 420 C.pr.pen., Curtea acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului C. V. G. solicită admiterea apelului, în baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțând o nouă hotărâre, sub aspectul laturii penale să se dispună aplicarea unei pedepse mai mici. Sub aspectul laturii civile privind daunele morale solicitate, solicită a se dispune respingerea constituirii de parte civilă ca neîntemeiată și inadmisibilă.
În esență, chiar dacă inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și a beneficiat de procedura simplificată prevăzută de art. 375 C.p.p., acest fapt nu trebuia să conducă implicit la o reținere a unei agresiuni săvârșite asupra minorului-parte vătămată atâta timp cât acest fapt nu a putut fi probat printr-un certificat medico-legal.
Simpla declarație a părții vătămate nu este suficientă în reținerea unei fapte, cât timp nu poate fi susținută cu alte mijloace de probă, iar minorul nu a avut o atitudine care să arate vreo traumă sau suferință fizică ori psihică.
Pe cale de consecință, raportat și la situația familială relativ grea a inculpatului, având în întreținerea sau trei copii minori, din care unul cu handicap, sens în care depune certificatul medical, solicitând instanței a da curs favorabil cerințelor sale prin admiterea apelului.
Reprezentantul Parchetului consideră că ar fi admisibil apelului promovat de inculpat și în principiu solicită admiterea lui, însă nu este de omis nici faptul că a mai comis fapte similare în trecut.
Inculpatul C. V. G. depune un înscris intitulat „Memoriu”, și, având ultimul cuvânt, se alinează concluziilor puse de apărătorul său, învederând că regretă fapta și că are un copil care suferă de un handicap grav care necesită îngrijire permanentă.
CURTEA
P. sentința penală nr. 201 din 9.02.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. V. G. – născut la 29.05.1991 în Baia M., județul Maramureș, CNP_, fiul lui M. și S., cetățenie română, necăsătorit, fără studii, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în . M., ., județul Maramureș, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul G., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, raportat la art. 83 Cod penal din 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.03.2014.
Adiționează pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.03.2014, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 67, alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.
În temeiul art. 65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65, alin. 3 Cod penal.
În temeiul art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală 2671/29.11.2014.
În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29.11.2014, la zi.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
În temeiul art. 404, alin. 6, raportat la art. 111, alin. 5 Cod procedură penală, s-a dispus informarea persoanei vătămate D. A. G., cu privire la punerea în libertate în orice mod a inculpatului C. V. G..
În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune morale, în cuantum de 15.000 lei, către partea civilă minoră D. A. G., domiciliat în . M., ., județul Maramureș, cu domiciliu procesual ales la Avocat Colaborator A. R., în Baia M., .. 27/14, județul Maramureș, reprezentat legal de P. C. E., domiciliată în ., județul Maramureș.
În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul C. V. G. la plata sumei de 1400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Sumele de 150 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cursul urmăririi penale pentru partea civilă minoră, către av. L. I. și 150 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății pentru aceeași parte, către av. A. R., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. din 15 decembrie 2014 - dosar 5201/P/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 16 decembrie 2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. V. G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare al instanței, s-a reținut că, în fapt, în data de 28.11.2014, în jurul orei 17:40, inculpatul ar fi deposedat de bunuri, prin folosirea de violențe, pe persoana vătămată D. A. G. – minor în vârstă de 12 ani, în timp ce acesta se deplasa pe bicicletă, pe . Bozânta M., cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei.
P. Încheierea penală din data de 12 ianuarie 2015 a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul C. V. G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.
P. Încheierea penală 162/30.01.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul_ /a3, a fost admisă cererea de protecție a minorului persoană vătămată, s-a acordat statutul de persoană vătămată vulnerabilă și s-a stabilit judecarea cauzei în ședință nepublică.
La termenul de judecată din data de 02 februarie 2015, în raport de dispozițiile art. 352, alin. 3 Cod procedură penală, în considerarea protejării intereselor minorului D. A. G., dar ținându-se seama și de faptul că a fost admisă cererea formulată de partea civilă D. A. G. de asigurare a protecției sale în raport de presiunile exercitate asupra sa, instanța a dispus judecarea cauzei în ședință nepublică.
Inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 375, alin. 1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Cererea inculpatului a fost pusă în discuția contradictorie a părților și ulterior, în urma deliberării, admisă de instanță.
De asemenea, la termenul din 02 februarie 2015, persoana vătămată prin apărător a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.000 lei, reprezentând daune morale. Reprezentantul Ministerului Public a exercitat din oficiu acțiunea civilă în numele minorului și a susținut pretențiile formulate de acesta.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 28.11.2014, în jurul orei 17:30, persoana vătămată D. A.G. – minor în vârstă de 12 ani, domiciliat în localitatea Bozânta M., ., județul Maramureș, s-a deplasat cu bicicleta la o vecină – martora Mekker Klaudia T., ca să ia o tabletă de la reparat.
Înainte de a intra în locuința martorei Mekker Klaudia T., persoana vătămată l-a observat pe inculpatul C. V. G., care era însoțit de fratele său – minorul C. M. F., și care așteptau în curte.
După ce a intrat în locuință, persoana vătămată a așteptat lângă ușa de la intrare, iar martora Mekker Klaudia T. i-a pus într-o pungă de culoare albastră tableta marca Vonino, care fusese lăsată la reparat, un modem de culoare albă și trei încărcătoare. Inculpatul C. V. G. a observat momentul în care aceste bunuri i-au fost predate persoanei vătămate.
După ce a luat bunurile, persoana vătămată D. A. G. a observat că inculpatul se îndepărtează de lângă ușă, spre partea laterală a casei, și fiindu-i teamă să nu i se fure bicicleta, a ieșit în grabă, a urcat pe bicicletă și a pornit spre locuință.
După aproximativ 100 de metri, în timp ce se deplasa pe . Bozânta M., în dreptul imobilului cu nr. 13, persoana vătămată D. A. G. a observat un câine, motiv pentru care a încetinit. În acel moment, din tufele de pe marginea drumului public a ieșit inculpatul C. V. G., care l-a lovit cu pumnul în umărul stâng și l-a împins. Minorul D. A. G. s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă. În timp ce era căzut la pământ, inculpatul C. V. G. i-a luat punga în care se afla tableta și restul bunurilor și a fugit.
Persoanei vătămate i-a fost teamă să-și mai continue deplasarea, întrucât pentru a ajunge la domiciliu, trebuia să treacă prin zona în care locuiește familia C.. Pentru acest motiv, s-a întors la locuința martorei Mekker Klaudia T., însoțit de martorul S. D., și a rugat-o pe aceasta să o anunțe pe mama sa – P. C. E., care ulterior a sesizat organele de poliție.
Inculpatul C. V. G. nu a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, însă ulterior, în fața instanței de judecată a solicitat judecarea sa în procedura simplificată, recunoscând în integralitate acuzația care i s-a adus.
Bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 1.000 lei, au fost recuperate în dimineața zilei de 30.11.2014. C. M. și C. S. – părinții inculpatului C. V. G., s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate D. A. G.. În prezența mamei minorului, susnumiții au afirmat că bunurile reclamate ca fiind sustrase (tableta marca Vonino, modemul și cele trei încărcătoare) ar fi fost pierdute de către minorul D. A. G., în timp ce se întorcea spre casă cu bicicleta și nu au fost sustrase de către fiul lor, solicitând totodată ca persoana vătămată și mama sa să se deplaseze la organele de poliție și să declare că bunurile au fost pierdute, iar apoi să se deplaseze la locul faptei, pentru a căuta împreună aceste bunuri.
Din dorința de a-și recupera bunurile sustrase, cu acordul mamei sale, minorul D. A. G. s-a întâlnit cu părinții inculpatului la locul faptei. Acolo, a observat-o pe numita C. S., când a scos de la piept o pungă de culoare albastră, pe care a ascuns-o în tufișurile de pe marginea drumului public și a stropit-o cu apă, ca să pară că a rămas în acel loc mai mult timp și a fost acoperită de rouă.
După ce persoana vătămată s-a apropiat, a constatat că, în pungă, se aflau bunurile care i-au fost sustrase de către inculpatul C. V. G..
Părinții inculpatului au încercat și în zilele următoare să o convingă pe reprezentanta legală a minorului, P. C. E., și pe persoana vătămată să se deplaseze la organele de poliție pentru a-și schimba declarațiile, oferindu-le în acest sens diferite sume de bani și pălincă, dar solicitările lor au fost refuzate.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată în actul de sesizare a instanței și cum a fost recunoscută de către inculpat, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- plângerea penală formulată de către numita P. C. E. – reprezentant legal al persoanei vătămate D. A. G. (f. 17 din dosarul de urmărire penală);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (filele 72-73, 75-77 din dosarul de urmărire penală);
- procesul-verbal de identificare a persoanei, întocmit la data de 29.11.2014, cu ocazia prezentării inculpatului C. V. G., persoanei vătămate D. A. G., pentru recunoașterea din grup și planșa foto aferentă (filele 58-59, 61-62 din dosarul de urmărire penală);
- procesul-verbal de identificare a persoanei, întocmit la data de 29.11.2014, cu ocazia prezentării inculpatului C. V. G., martorei Mekker Klaudia T., pentru recunoașterea din grup și planșa foto aferentă (filele 63-64, 66-67 din dosarul de urmărire penală);
- declarațiile persoanei vătămate D. A. G. (filele 18-23 din dosarul de urmărire penală);
- declarațiile martorilor Mekker Klaudia T., S. D. și S. C. (filele 44-47, 52-53, 54-55 din dosarul de urmărire penală);
- declarațiile reprezentantei legale a minorului P. C. E. (filele 48-51 din dosarul de urmărire penală);
- declarațiile inculpatului C. V. G. (filele 26-27, 29-30 din dosarul de urmărire penală și filele 71-72 din dosarul instanței).
În drept, fapta inculpatului C. V. G., care, în data de 28.11.2014, în jurul orei 17:40, a deposedat de bunuri, prin folosirea de violențe, pe persoana vătămată D. A. G. – minor în vârstă de 12 ani, în timp ce acesta se deplasa pe bicicletă, pe . Bozânta M., cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.
Astfel, sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea a fost săvârșită printr-o acțiune de luare a unor bunuri mobile din posesia legitimă a persoanei vătămate, fără ca inculpatul să aibă consimțământul acesteia și în urma exercitării unor acte de violență, pe timp de noapte.
Apoi, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul urmărind însușirea bunului mobil aparținând persoanei vătămate. Fapta comisă de inculpat corespunde tipicității obiective prevăzute de lege, încadrându-se perfect în activitățile interzise în norma de incriminare, evidențiind fără echivoc rezoluția infracțională.
Instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a exercitat violențe asupra unei persoane cu o constituție firavă, un minor de 12 ani - persoană vulnerabilă. Acest aspect, precum și faptul că infracțiunea a fost comisă pe timpul nopții, imprimă faptei o gravitate sporită, iar inculpatului o periculozitate mare.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv:
- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (folosirea de violențe asupra unei persoane vulnerabile - minor de 12 ani cu o constituție fragilă);
- gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate (prin comiterea faptei, minorul a suferit o traumă, acesta fiind supus unui tratament medicamentos pentru stările de anxietate);
- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea faptei abia în fața instanței de judecată, inițial pretinzând că nu a comis fapta);
- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul este recidivist).
Astfel, prin sentința penală 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin neapelare la data de 21.03.2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193, alin. 2 Cod penal. Instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
Deși i s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele comiterii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, acesta a comis o nouă faptă, cu violență, motiv pentru care se impune revocarea beneficiului suspendării condiționate.
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, așa cum prevăd dispozițiile art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime așa cum impune art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe inculpatul C. V. G. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, raportat la art. 83 Cod penal din 1969, instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.03.2014.
Apoi, instanța a adiționat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.03.2014, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
Natura și pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat conduc la concluzia existenței unei nedemnități a acestuia de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile publice ori de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Interzicerea acestor drepturi este justificată și proporțională, având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară și au o conduită ireproșabilă în societate, nefiind de acceptat ca persoanele care se fac vinovate de comiterea unor fapte penale să acceadă la funcții sau demnități publice.
Reținând și faptul că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie în cazul infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 234, alin. 1 Cod penal, în baza art. 67, alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.
Corelativ, în temeiul art. 65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65, alin. 3 Cod penal.
În temeiul art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală 2671/29.11.2014.
În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29.11.2014, la zi.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
Raportat la solicitarea făcută de persoana vătămată minoră D. A. G. la termenul de judecată din 2 februarie 2015, în temeiul art. 404, alin. 6, raportat la art. 111, alin. 5 Cod procedură penală, s-a dispus informarea persoanei vătămate D. A. G., cu privire la punerea în libertate în orice mod a inculpatului C. V. G..
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a unui prejudiciu moral care este urmarea directă a faptei inculpatului (deci și condiția raportului de cauzalitate), precum și a vinovăției inculpatului sub forma intenției directe.
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile Codului civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic, și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
Oricât de dificilă ar fi însă operațiunea de estimare a intensității acestei suferințe (cu consecințe directe în stabilirea nivelului dezdăunărilor morale), instanța nu statuează însă în mod arbitrar asupra acestei chestiuni, ci are la îndemână drept criterii orientative o . aspecte.
Astfel, se are în vedere gravitatea suferinței de ordin fizic suportată de către partea civilă; de asemenea, se au în vedere și consecințele de ordin psihic resimțite de persoana vătămată. În speță, instanța a reținut faptul că minorul persoană vătămată are o vârstă fragedă (12 ani), o constituție firavă, iar după comiterea infracțiunii, a fost supus unui tratament medicamentos pentru stările de anxietate experimentate.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune morale, în cuantum de 15.000 lei, către partea civilă minoră D. A. G., reprezentat legal de P. C. E.. Suma stabilită este apreciată a fi rezonabilă, în raport de consecințele de ordin negativ pe care comiterea faptei de către inculpat a avut-o asupra dezvoltării minorului.
Este adevărat că în fața judecătorului de cameră preliminară, mama minorului a arătat că nu mai are pretenții de la inculpat, întrucât bunurile sustrase au fost recuperate; totuși, instanța a apreciat că nu este incident în speță art. 22, alin. 3 Cod procedură penală, cu consecința respingerii acțiunii civile exercitate din oficiu de către reprezentantul Ministerului Public, în raport de următoarele argumente.
Potrivit art. 144, alin. 2 Cod civil, tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă, să renunțe la drepturile patrimoniale ale minorului, precum și să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare.
Potrivit art. 502, alin. 1 Cod civil, drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu cele ale tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.
Așadar, pentru renunțarea de către partea civilă minoră la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, prin reprezentant sau de către procuror din oficiu, ca și pentru încheierea unei tranzacții sau acord de mediere, sunt necesare avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă.
Având în vedere că, în speță, afirmația mamei minorului referitoare la faptul că nu are alte pretenții de la inculpat, nu îndeplinește cerințele legale pentru a fi valabilă, instanța a admis parțial acțiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public pentru minorul D. A. G..
În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul C. V. G. la plata sumei de 1400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Sumele de 150 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cursul urmăririi penale pentru partea civilă minoră, către av. L. I. și 150 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății pentru aceeași parte, către av. A. R., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. V. G., criticând sentinta apelata ca fiind netemeinica si nelegală si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună reducerea pedepsei, iar sub aspectul laturii civile respingerea constituirii de parte civila ca neîntemeiata si ca inadmisibila raportat la momentul constituirii ei.
În motivarea apelului s-a arătat că, chiar dacă inculpatul a recunoscut faptele reținute in sarcina sa prin rechizitoriu si s-a prevalat de aceasta recunoaștere pentru a beneficia de procedura simplificata prevăzuta de art. 375 Cod procedura penala, acest fapt nu trebuia sa conducă implicit la reținerea unei agresiuni săvârșite asupra minorului- parte vătămata, atat timp cat acest fapt nu a putut fi probat printr-un certificat medico-legal. Cu privire la latura civilă, s-a arătat că dispozitiile art. 144, alin. 2 Cod civil, raportat la art. 502 alin. 1 Cod civil, nu au fost invocate in cadrul procesual pentru a putea fi puse in discuția pârtilor prezente si că este incident art. 22, alin 3 Cod procedura penala, deoarece constituirea de parte civila s-a făcut peste termenul prevăzut de lege si fara indicarea motivelor de drept si de fapt care sa o justifice.
Analizând sentinta penala atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art. 417 al. 2 N.C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata următoarele:
Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 374 al. 4, 375, 377, 396 al. 10 N.C.proc.pen.
Astfel, s-a retinut în mod corect că în data de de 28.11.2014, în jurul orei 17:30, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe . Bozânta M. si în timp ce se afla în dreptul imobilului cu nr. 13, persoana vătămată D. A. G. – minor în vârstă de 12 ani, a fost lovit cu pumnul în umărul stâng și împins de inculpatul C. V. G. care a iesit din tufele de pe marginea drumului public, actiune în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă si, în timp ce era căzut la pământ, inculpatul i-a luat punga în care se afla o tabletă marca Vonino, modemul și cele trei încărcătoare.
Vinovăția inculpatului este pe deplin probată cu plângerea penală formulată de către numita P. C. E. – reprezentant legal al persoanei vătămate D. A. G. si declaratiile acesteia (f. 17, 48-51 dos.u.p.); procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f.72-73, 75-77 dos.u.p.); procesul-verbal de identificare și planșa foto aferentă (f. 58-59, 61-62, 63-64, 66-67 dos.u.p.); declarațiile persoanei vătămate D. A. G. (f. 18-23 dos.u.p.); declarațiile martorilor Mekker Klaudia T., S. D. și S. C. (f. 44-47, 52-53, 54-55 dos.u.p.); declarațiile inculpatului C. V. G. (f. 26-27, 29-30 dos.u.p.,f.71-72 dos.fond).
F. de starea de fapt retinuta prima instanta a stabilit o încadrare juridica legală în raport de normele legale incidente.
Motivul invocat în apel potrivit căruia nu s-a probat exercitarea actelor de violenta nu poate fi primit.
Deposedarea victimei prin violență fizică constituie o modalitate de realizare, pe lângă acțiunea de însușire, a celeilalte componente a laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie deoarece infracțiunea de tâlhărie, ca infracțiunea complexă, se caracterizează sub aspectul laturii obiective prin două acțiuni, din care una principală – furtul, iar a doua, secundară – folosirea violenței sau a amenințării, ori punerea victimei în neputința de a se apăra. Între aceste două acțiuni există o legătură de la mijloc la scop, fapta constituind tâlhărie chiar dacă violența, amenințarea, etc. a fost întrebuințată de făptuitor cu puțin înainte, în timpul sau imediat după săvârșirea furtului. Aceasta deoarece acțiunea principală apare ca fiind cea care vizează în mod direct obiectul juridic al infracțiunii complexe, pe când acțiunea secundară se conturează ca fiind cea care, vizând un alt obiect juridic, are întotdeauna un caracter ajutător, complinitor, în sensul că este destinată să ușureze, să completeze sau să dea eficiență acțiunii principale în crearea rezultatului.
Ca atare, negând comiterea actelor de violenta, apelantul neagă comiterea infractiunii pentru a care a fost trimis în judecată si a cărei săvârsire a recunoscut-o integral în fata instantei, solicitând judecarea în procedura simplificată.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzută atât de dispozițiile procedurale din codul de procedură penală din 1969 – art. 320 ind. 1 și următoarele, cât și în prevederile actuale - art. 374 alin. 4 și art. 375 Cod procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiții în dispozițiile menționate, și care, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au fost aduse la cunoștință inculpatului, cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Astfel, din actele și lucrările dosarului, rezultă că instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile care reglementează procedura în cazul recunoașterii de vinovăție, consecințele accesării acesteia, precum și efectele pe care le produce, în prezența apărătorului ales al inculpatului.
Astfel, instanța a atras atenția inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecințelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dând citire actului de sesizare, procedând la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoașterii faptelor descrise în rechizitoriu și însușirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoașterea vinovăției, nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 și art. 375 Cod procedură penală. Caracterul obligatoriu al acestei activități procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.
După ascultarea inculpatului, instanța admite cererea de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 și art. 375 Cod procedură penală. După acest moment inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunțarea la apel).
Cum din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că fapta există, constituie infracțiune și că a fost comisă de inculpat, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză pot fi aplicate, la cererea inculpatului, dispozițiile art. 374 si urm. C.proc.pen. beneficiind, în consecință, de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu art. 396 al. 1 C.proc.pen. astfel că, odată constatate îndeplinite condițiile prevăzute în aceste texte de lege, inculpatul nu mai poate reveni în apel de la cererea sa și să se procedeze la o cercetare judecătorească.
A admite contrariul, ar însemna ca de fiecare dată când un inculpat nu este mulțumit de pedeapsa stabilită de prima instanță, să ceară în apel administrarea de probe, în scopul obținerii unei eventuale achitări, așa cum a urmărit inculpatul în cauză. Acest lucru este inadmisibil, întrucât, în eventualitatea reținerii din nou a vinovăției sale, s-ar pune problema respectării principiul non reformatio in peius, în sensul menținerii noilor limite de pedeapsă rezultate prin reducerea cu 1/3 a celor inițiale, deși inculpatul nu a mai recunoscut fapta/faptele reținută/reținute în actul de sesizare al instanței.
Ca urmare, nefiind prevăzută posibilitatea de revenire asupra declarației de recunoaștere, rezultă caracterul irevocabil al acesteia, astfel că nu poate fi primită critica formulată de inculpat în apel privind nevinovăția sa.
Pe de altă parte, existenta actelor de violenta a fost probata indubitabil.
P. violență, ca actiune componenta a laturii obiective a infractiunii de tâlhărie, se înțelege o constrângere fizică, de orice natură, exercitată asupra persoanei vătămate si care a servit ca mijloc pentru comiterea furtului sau pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracțiunii sau pentru a asigura scăparea făptuitorului. Nu interesează daca actele de violenta au cauzat leziuni care sa necesite zile de îngrijiri medicale, infractiunea fiind consumata si daca violenta a cauzat doar suferinte fizice.
În spetă s-a probat că inculpatul a lovit vicitma peste umăr și apoi a împins-o, actiuni în urma cărora a căzut la pamânt, actiunile fiind cauzatoare de suferinte fizice si,totodată, fiind de natură a permite inculpatului sustragerea bunurilor, în acest sens fiind declaratiile părtii vătămate si ale martorilor audiati în curusl urmăririi penale.
Astfel, martora Mekker Klaudia T. a (f. 44-47 dos.u.p.) a menționat că la scurt timp după ce a plecat de la domiciliul său victima s-a reîntors plângând și având pantalonii rupți, afirmând că i-au fost sustrase bunurileprin smulgerea din mână după ce în prealabil a fost împins de pe bicicletă. La fel, martorul S. D. (f. 52 -54 dos.u.p.) a relatat că a iesit din casă atunci când a auzit pe stadă plânset de copil și l-a văzut pe partea vătămată plângând, afirmând că „C.”l-a împins de pe bicicletă si i-a sustras tableta, martorul confirmând că inculpatul este cunocut și sub numele de „C.”
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, se impune a sublinia că natura, durata sanctiunilor si modalitatea de executare trebuie privite din perspectiva art. 3 din Legea nr. 254/2013., referitor la pedeapsă și scopul acesteia.
Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita “prevenție specială”), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale- care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita “prevenție generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun.
În cauză, în procesul de individualizare judiciară a pedepse, instanța de fond a avut în vedere atât persoana inculpatului - desigur prin prisma reeducării și reintegrării sale în societate - cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările membrilor comunității în care s-au comis faptele, de la sistemul justiției penale ca sistem de reacție împotriva faptelor antisociale săvârșite. Aceasta presupune o permanentă raportare a faptelor supuse judecății la sistemul general de valori consacrat în societate pentru a asigura prin hotărârea pronunțată restabilirea echilibrului între interesul social general și dreptul fiecărei persoane Ia un proces echitabil.
Apreciem că după efectuarea analizei privind gravitatea faptelor comise prin prisma minimelor criterii invocate mai sus, precum și cu privire la persoana și/sau personalitatea inculpatului și a împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală care desigur influențează pedeapsa aplicată, felul pedepsei principale și ai celei complementare, precum și modalitatea de executare stabilita de către instanta de fond este justă si proportională.
Astfel, Curtea consideră că fapta săvârșită, prin consecințele produse asupra victimei coroborate cu persoana inculpatului, are o gravitate astfel că se impunea a fi sancționată astfel încât pedeapsa să răspundă exigențelor de represiune, corecție, prevenție și reeducare a infractorului. În egală măsură, potrivit fișei de cazier judiciar aflate la fila 31 dosar urmărire penală, inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 540/06.03.2014 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin neapelare la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare conditionată pentru comiterea infractiunii de lovire sau alte violențe și a mai fost sanctionat administrativ pentru comiterea a încă două fapte identice, precum și pentru violare de domiciliu.
Antecedenta penală a inculpatului dovedeste rezistența opusă de inculpat față de procesul de reeducare și îndreptare, dar atrag și incidența dispozițiilor art. 41 al. 2 C.pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie în care inculpatul se află, așa cum în mod corect a stabilit instanța fondului.
Perseverența infracțională, înțeleasă ca stăruință și insistență în atitudinea de a intra în conflict cu legea penală, nu poate fi negată și constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei care diferențiază o persoană ce nu a săvârșit infracțiuni în decursul existenței sale de cea care a comis astfel de fapte și care atrag agravarea răspunderii sale penale în condiții de recidivă postcondsmnatorie.
Apoi, se observă stăruinta cu care s-a încercat deturnarea victimei de la demersul juridic initiat prin încercare de a o convinge să revină asupra sustinerilor initiale si a declara contrar realitătii, că ar fi pierdut bunurile si că inculpatul le-ar fi găsit si restituit.
În acești termeni, în mod judicios prima instanță, în condițiile aplicării art. 374 C.proc.pen.., dar și a recidivei postcondamnatorie, a statuat asupra unei sanctiuni severe atât prin cuantum, cât si ca si modalitate de executare astfel că solicitarea privind diminuarea sanctiunii penale nu este fondată.
În ceea ce privește pedeapsa complementară si accesorie, în prezenta cauză, instanța a reținut corect că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.66 lit.a si lit. b C.pen, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate si apoi pe o perioadă de 3 ani.
Apelul este fondat însă sub aspectul solutionării actiunii civile dat fiind faptul că partea civilă a renunțat la actiunea civilă, prin reprezentantul legal, fiind incidente astfel dispozițiile art. 22 C.proc.pen.
Așa fiind, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. se va admite apelul inculpatului, iar solutia atacată se va desființa în latura civilă si, pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 22 C.p.p. raportat la art. 397 C.p.p. se va lua act de renunțarea la pretențiile civile formulate de partea civilă D. A. G. prin reprezentant legal P. C. E..
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 272 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorariu parțial avocațial ce se va avansa din FMJ.
Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul inculpatului C. V. G. împotriva sentinței penale nr. 201 din 9.02.2015 a Judecătoriei Baia M. pe care o desființează doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 22 C.p.p. raportat la art. 397 C.p.p. ia act de renunțarea la pretențiile civile formulate de partea civilă D. A. G. prin reprezentant legal P. C. E..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorariu parțial avocațial.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. I. M.
GREFIER,
C. C.
Dact.H.L./S.M
4 ex./21.05.2015
Jud.fond. M. F.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 624/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 601/2015. Curtea de... → |
|---|
