Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 223/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 223/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-04-2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 223/2015
Ședința camerei de consiliu de la 23 aprilie 2015
Completul compus din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ - V. G.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror – V. T.
Pe rol este judecarea contestației formulate de către inculpatul T. D. L. împotriva încheierii din data de 20 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Cluj, cu privire la legalitatea sesizării instanței și administrării probelor și a actelor de urmărire efectuate în cauză.
La apelul nominal se prezintă inculpatul T. D. L., asistat de avocat ales S. A. P., lipsă fiind părțile civile Direcția R. a Finanțelor Publice Cluj, Direcția R. a Finanțelor Publice Prahova, S. R. - Agenția Națională de Administrare Fiscală, părțile responsabile civilmente . SRL și .&C SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul T. D. L. menține contestația formulată împotriva încheierii din data de 20 martie 2015 a Tribunalului Cluj.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra contestației inculpatului.
Avocatul inculpatului solicită admiterea contestației împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj, desființarea acesteia și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea excepțiilor și cererilor formulate prin memoriul depus la dosar. Apreciază că activitatea de urmărire penală s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul la apărare al inculpatului și cu nerespectarea de către organul de urmărire penală a obligației impuse de lege privind administrarea tuturor probelor în vederea satisfacerii și îndeplinirii scopului procesului penal. Aceste vicii ale urmăririi penale atrag neregularitatea actului de sesizare a instanței, motiv pentru care a solicitat excluderea probelor și trimiterea cauzei la P. în vederea refacerii, reluării sau completării urmăririi penale.
Învederează faptul că urmărirea penală s-a desfășurat pe parcursul a 2 sau 3 ani fără ca inculpatul T. D. L. să fi fost încunoștințat despre faptul că împotriva sa se desfășoară o urmărire penală, astfel că a fost privat de dreptul de a formula cereri prin intermediul avocatului, de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală sau de a-și exprima poziția procesuală față de aceste probe.
Nu în ultimul rând, învederează și faptul că cererile formulate în probațiune de către inculpat în cursul urmăririi penale i-au fost respinse neîntemeiat, deși scopul urmăririi penale impunea ca organul de urmărire penală să administreze toate probele în vederea aflării adevărului și a justei soluționări a cauzei. Față de aceste considerente, apreciază contestația întemeiată, motiv pentru care solicită a fi admisă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se respinge contestația inculpatului T. D. L., întrucât încheierea din data de 20 martie 2015 a Tribunalului Cluj este legală și temeinică, în cuprinsul acesteia prima instanță analizând în detaliu apărările inculpatului. Astfel, solicită a se reține că prima instanță a sesizat corect faptul că unele acte de urmărire penală sunt supuse verificării din punct de vedere al dispozițiilor tranzitorii, sub aspectul formelor, pe baza dispozițiilor în vigoare la momentul la care actele au fost realizate, ocazie cu care a sesizat că ele corespund condițiilor legale de la momentul efectuării lor.
Referitor la dreptul la apărare al inculpatului și imposibilitatea obiectivă a acestuia de a-și formula apărarea, apreciază că acestor critici s-a răspuns prin analiza premiselor și probațiunii cauzei din care rezultă că inculpatul invocă, pe de o parte, aspecte nereale deoarece s-a făcut dovada că acestuia i s-a adus la cunoștință învinuirea la un moment procedural la care a fost încunoștințat despre toate drepturile procesuale pe care a înțeles să nu le exercite în forma pretinsă la acest termen. Aceasta este o conduită tipică a inculpatului în toate dosarele în care este urmărit, aspect care rezultă și din prezentul dosar.
Pe de altă parte, aspectele invocate de către inculpat nu se încadrează principial în categoria nulităților absolute pentru că, deși aparent se susține nerespectarea dreptului la apărare, în fapt nu au acest caracter, iar din perspectiva nulităților relative analizate de către instanță în cuprinsul motivării, sunt tardiv invocate, deoarece ele puteau fi invocate într-un anumit termen, în fața organului de urmărire penală. Or, reiterarea lor în faza camerei preliminare din această perspectivă nu schimbă dispozițiile procedurale privitoare la momentul până la care pot fi invocate nulitățile relative.
Mai solicită a se reține că aspectele pe care inculpatul ar dori să se concretizeze într-o conduită de administrare de probe de către procuror se referă la mijloace de probă care sunt tipice pentru faza de judecată. Împrejurarea că inculpatul mai dorește să dea declarații și să formuleze apărări nu împietează asupra desfășurării cercetării judecătorești, pentru că conduita acestuia până în prezent nu a fost una din care să se poată deduce că ar dori să recunoască acuzarea în totalitate și să beneficieze de dispoziții care să-i permită o procedură simplificată, contestând practic întreaga activitate de urmărire penală din perspectiva substanței probațiunii și înțelesului acuzațiilor aduse. Apreciază că este vorba despre aspecte pe care instanța le-a lămurit din perspectiva textelor legale, iar celelalte aspecte legate de apărările pe care inculpatul dorește să le facă abia după ce s-a concretizat o stare de fapt pe care P. a dorit să o pună la dispoziția instanței în vederea pronunțării unei soluții, urmează a fi valorificate prin exercitarea dreptului la apărare în faza cercetării judecătorești.
D. urmare, contestația inculpatului este nefondată, motiv pentru care solicită a fi respinsă și a se menține încheierea atacată ca fiind temeinică și legală.
Avocatul inculpatului, în replică, face trimitere la fila 5 din volumul 2 al dosarului de urmărire penală și la fila 83 din volumul 3 din care rezultă că inculpatului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea din prezentul dosar în data de 10 septembrie 2013, apoi, timp de 3 ani, s-au audiat părți și martori. Referitor la privarea inculpatului de dreptul de a solicita administrarea de probe, arată că i s-a permis studierea dosarului doar la începutul lunii decembrie 2014, a formulat o cerere de probațiune care a fost respinsă prin ordonanța din 18.12.2014, iar ulterior, în 30 decembrie 2014, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj. Deci, nu mai avea când să formuleze excepții cu privire la nulitatea probelor în faza de urmărire penală în condițiile în care rechizitoriul a fost întocmit și depus la instanță în data de 30.12.2014.
Inculpatul T. D. L., având ultimul cuvânt, achiesează al concluziile avocatului său și solicită admiterea contestației pentru că nu a avut dreptul să se apere și să dea replică la declarațiile martorilor, care sunt declarații mincinoase.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin încheierea penală din data de 20 martie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ 14 în temeiul art. 346 alin. 1 C.proc.pen., au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpatul T. D.-L., fiul lui D. și A., născut la data de 11.05.1981 în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, CNP_, domiciliat în ., jud. Cluj, prin apărătorul său ales – av. SPATARIU A.-P., și, în consecință constată legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 948/P/2011 din data de 19.12.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe inculpatul T. D.-L., fiul lui D. și A., născut la data de 11.05.1981 în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, CNP_, domiciliat în com. Viișoara, ., jud. Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
S-a constatat legalitatea administrării probelor, precum și a actelor de urmărire efectuate în cauză.
S-a dispus începerea judecății în cauză privind pe inculpatul T. D.-L., urmând a se fixa primul termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul de cameră preliminară analizând temeinicia cererilor și excepțiilor invocate de inculpatul T. D.-L., legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea administării probelor în faza de urmărire penală, potrivit art. 346 alin. 1 C.proc.pen., a reținut următoarele:
În primul rând, a reiterat dispozițiile art. 342 C.p.pen. privind obiectul camerei preliminare, respectiv „verificarea după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmăriri penală”, sens în care a constatat că sub aspectul competenței instanței nu au fost invocate excepții, instanța fiind legal sesizată sub acest aspect.
A procedat la analiza punctuală a cererilor și excepțiilor invocate de către inculpat.
În ceea ce privește solicitarea de excludere a tuturor probelor administrate anterior aducerii la cunoștință a începerii urmăririi penale față de inculpat în dosarul de urmărire penală nr. 8148/P/2009, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, precum și în dosarul de urmărire penală nr. 948/P/2011, instrumentat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, cu încălcarea disp. art. 6 alin. 3 C. pr. pen. anterior, art. 6 parag. 3 lit. b)-c) CEDO, art. 48 alin. 2 Carta drepturilor fundamentale, privitor la dreptul la apărare al inculpatului, apreciem că aceasta este nefondată.
În primul rând, Judecătorul de Cameră preliminară a reținut că, în acord cu dispozițiile art. 4 din din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, (1) Actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală. (3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor legale privind prezența obligatorie a învinuitului sau inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.
Din examinarea textului legal redat mai-sus, se impune concluzia potrivit căreia actele de procedură întocmite în faza de urmărire penală sub imperiul vechiului Cod de procedură penală (din anul 1969) se raportează, sub aspectul valabilității îndeplinirii/efectuării acestora, exigențelor de validitate prevăzute de legea veche, iar valorificarea cazurilor de nulitate se realizează potrivit Noului Cod de procedură penală, în termenii și condițiile acestuia. În speță, nulitățile din faza de urmărire penală se valorifică în cadrul procedurii de Cameră preliminară, potrivit art. 344 și urm. C.proc.pen.
Ca atare, relativ la nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului, căruia nu i-a fost adusă la cunoștință de îndată începerea urmăririi penale împotriva sa, Judecătorul reține că, într-adevăr, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 6 C.proc.pen. anterior, ce reglementează dreptul la apărare al învinuitului/inculpatului, ca o garanție fundamentală, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO.
Astfel, în cadrul dosarului penal nr. 8148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului la data de 30.08.2010, prin rezoluția organului de cercetare penală, confirmată de procuror prin rezoluția din data de 31.08.2010 (f. 5-7, vol. II d.u.p.), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 4, art. 8 alin. 1, art. 9 alin. 1 lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din vechiul Cod penal, constând în aceea că, în perioada iulie 2008 – februarie 2009, în calitate de reprezentant legal al . SRL Ploiești, a omis evidențierea în actele contabile a unui număr de 3 facturi fiscale ce atestă comercializarea unor utilaje, respectiv prestarea unor lucrări de construcții către clientul . SRL VIIȘOARA și a veniturilor obținute din aceste tranzacții, în valoare totală de 1.220.110 lei, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale generate, în sumă totală de 427.039 lei; a refuzat să prezinte, fără justificare, reprezentanților Gărzii Financiare – Secția Prahova, după ce a fost somat de 3 ori în intervalul 06.05 – 13.07.2009, cu toate că inițial a purtat discuții telefonice cu organele de control, actele contabile ale societății, ce atestau relația comercială derulată cu clientul . SRL VIIȘOARA, în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile; s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-contabile, prin declararea fictivă a sediului principal al societății pe care o reprezeintă, respectiv mutarea acestuia de pe raza județului Cluj, unde în realitate au avut loc tranzacțiile comerciale ilicite, pe raza mun. Ploiești, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În vederea stabilirii existenței celor trei infracțiuni de evaziune fiscală, organul de cercetare penală, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a procedat la administrarea unor probe cu înscrisuri (constând în date, informații, acte, documente justificative) comunicate de diferite instituții (atât anterior începerii urmăririi penale, cât și ulterior acestui moment), procedându-se și la audierea unui martor, respectiv a numitului N. I., în data de 18.04.2013 (f. 75, vol. II d.u.p.), deci ulterior începerii urmării penale. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală nr. 8148/P/2009, se observă cu ușurință că, timp de aproape 3 ani, inculpatului nu i-a fost adusă la cunoștință în mod oficial calitatea de învinuit, respectiv faptul că împotriva sa se efectuează o anchetă penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, iar în acest interval de timp au fost administrate o . probe, inclusiv testimoniale, așa cum s-a arătat. Or, în acest sens, în acord cu susținerile inculpatului, Judecătorul reține că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penal anterior ( ce are corespondent în actualul Cod de procedură penală, în art. 10 alin. 3), privitor la obligația organelor judiciare de încunoștiințare, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, facilitând și asigurând efectiv pregătirea și exercitarea apărării.
Este real că textul art. 6 alin. 3 C.proc.pen. anterior nu instituie un termen, folosind expresia ”de îndată”, însă, în speță, un termen de 3 ani, în care s-au realizat acte de cercetare împotriva inculpatului, urmărirea penală fiind începută in personam, este apreciat ca nerezonabil, iar omisiunea organelor judiciare de a-l încunoștiința pe inculpat, cu privire la calitatea sa în cadrul procesului penal demarat în contra sa, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare a inculpatului, fiind violate prevederile art. 6 alin. 3 C.proc.pen. anterior.
Judecătorul a reținut că împotriva inculpatului a fost demarate anchete în diferite dosare de urmărire penală, atât la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, P. de pe lângă Tribunalul Prahova, dar și la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, vizând operațiunile comerciale prestins desfășurate de inculpat pe raza a doua județe diferite (Cluj și Prahova) prin intermediul a două societăți comerciale – . SRL Ploiești, jud. Prahova, și . SRL, Luna, jud. Cluj. Prin Ordonanța nr. 3280/II-4/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a soluționat conflictul negativ de competență intervenit între P. de pe lângă Tribunalul Cluj și P. de pe lângă Tribunalul Prahova, cu stabilirea competenței de instrumentare a cauzei de către P. de pe lângă tribunalul Cluj, dosarul nr. 771/P/2012 (al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, vizând infracțiuni de evaziune fiscală) fiind trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Fiind în instrumentarea unor infracțiuni de evaziune fiscală, prestins săvârșite de inculpat, prin intermediul societății HOTDECOR C&C SRL Luna, jud. Cluj, în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 948/P/2011, și apreciindu-se odată cu soluționarea conflictului negativ de competență că, în realitate, toată activitatea infracțională a inculpatului a fost săvârșită pe raza jud. Cluj, toate dosarele de urmărire penală au fost reunite sub nr. de dosar 948/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Ca atare, din examinarea actelor și lucrărilor acestui dosar, Judecătorul constată că, în mod oficial, a fost adusă cunoștința inculpatului calitatea procesuală de învinuit, pentru infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale în dosar nr. 8184/P/2009, de-abia la data de 10 septembrie 2013, conform procesului-verbal întocmit de organele Poliției Mun. T. în dosar penal nr. 948/P/2011 (f. 83, vol. III d.u.p.).
Or, martorul N. I. a fost audiat de organul de cercetare penală (IPJ Prahova) la data de 18.04.2013, fără ca inculpatului să-i fie adusă la cunoștință acuzația timp de aproape 3 ani, cu încălcarea dreptului la apărare. Depoziția acestui martor este, într-adevăr, relevantă sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 241/2005, referitoare la declararea unui sediu fictiv al societății A. T. 1 SRL Ploiești, jud. Prahova. Martorul nu a fost reaudiat după aducerea la cunoștință a învinuirii, cu toate că inculpatul a solicitat acest lucru în mod expres procurorului de caz, cererea în probațiune fiind respinsă prin Ordonanța din data de 18.12.2014.
Însă, contrar alegațiilor inculpatului, sancțiunea care este incidentă, decurgând din încălcarea dreptului la apărare, în condițiile expuse mai-sus, este cea a nulității relative, condiționată de dovada unei vătămări, potrivit art. 197 alin. 1 C.proc.pen. anterior (cu corespondent în art. 282 alin. 1 C.proc.pen. actual), neînscriindu-se în cazurile de nulitate absolută prevăzute expres și limitativ de legiuitor, mai cu seamă că asistența juridică a inculpatului în acea fază procesuală nu era obligatorie, conform art. 171 alin. 2 C.proc.pen. anterior.
În speță, inculpatul nu a dovedit existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului procedural privind administrarea probelor și excluderea tuturor probelor astfel administrate. Vătămarea nu se presupune. Observația este importantă cel puțin din două considerente.
Pe de-o parte, trebuie observat caracterul acestei faze a procesului penal, urmărirea penală caracterizându-se în principal prin lipsa de publicitate și contradictorialitate, ceea ce înseamnă că, deși inculpatul avea, cel puțin virtual, posibilitatea de a asista, prin apărătorul său ales, la audierea martorului N. I., asta nu presupunea o posibilitate pentru apărător de interogare activă a martorului. Mai cu seamă, în cursul urmăririi penale, procurorul întrunește în persoana sa funcțiile procesuale a învinuire, de apărare și de soluționare a cauzei. Ca atare, nu poate exista contradictorialitate, care presupune exercitarea acestor funcții de autorități și persoane diferite. Nu poate exista contradictorialitate în condițiile în care procurorul învinuiește, dar și apără, iar în final hotărăște. Din punct de vedere tehnico-procesual, contradictorialitatea implică prezența părților la efectuarea actelor procesuale și procedurale, pentru ca rezultatul acestora să reflecte atât punctul de vedere al învinuirii, cât și al apărării. Or, cu foarte puține excepții (exempli gratia, confruntarea părților), la efectuarea actelor de urmărire penală nu sunt prezente toate părțile în același timp, pentru a asigura contradictorialitatea între învinuire și apărare.
Pe de altă parte, nulitatea actului procesual nu poate interveni decât potrivit art. 197 alin. 1 C.proc.pen. anterior (art. 282 alin. 1 C.proc.pen. în vigoare), respectiv doar dacă și în măsura în care s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Or, în cauză remediul poate fi dat de reaudierea nemijlocită a martorului de către instanța de judecată, învestită cu soluționarea pe fond a cauzei.
Referitor la acuzațiile aduse inculpatului în dosarul de urmărire penală nr. 8148/P/2009, organele de urmărire penală au procedat la administrarea unor probe, constând, în principal, în emiterea mai multor adrese către diverse instituții de stat și societăți comerciale cu capital privat. Prin urmare, răspunsurile primite, adeverințele și alte acte aflate la dosarul cauzei au natura juridică a unor înscrisuri care constituie mijloace de probă în procesul penal, în condițiile art. 89 C. pr. pen. anterior, obținerea acestora fiind independentă de prezența sau absența inculpatului în fața organului de urmărire penală. Totodată s-a procedat și la audierea numitului N. I., însă acest martor poate fi reaudiat în fața instanței de judecată, cu respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității.
Relativ la cercetarile efectuate în ansamblu în dosarul de urmărire penală nr. 948/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu privire la toate acuzațiile aduse inculpatului, a fost administrată același tip de probațiune, constând în obținere de date, informații și înscrisuri și audierea mai multor martori, anterior, dar și ulterior începerii urmăririi penale. Relevant, din perspectiv excepțiilor invocate de inculpat, este momentul aducerii la cunoștință a învinuirii pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa. Astfel, în acord cu cele reținute mai-sus, este de observat că aducerea la cunoștință a calității de învinuit și a faptelor reținute în sarcina inculpatului, a drepturilor acestuia în procesul penal, a avut loc la data de 10.09.2013.
Anterior acestui moment au fost audiați mai mulți martori, printre care și numitele C. C.-A. și C. N., însă, contrar alegațiilor inculpatului, aceste martore au fost reaudiate după aducerea la cunoștință a învinuirii, ocazie cu care și-au reiterat declarațiile anterioare. Prin urmare, nu se poate vorbi de existența vreunei încălcări a dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală privitor la dreptul la apărare al inculpatului ori cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală sau administrarea probelor, în contextul în care, începând cu data de 10.09.2013, inculpatul a avut posibilitatea efectivă de a-și exercita dreptul la apărare, fie personal, fie prin intermediul unui apărător ales. Cu toate acestea, inculpatul a refuzat de fiecare dată să dea declarații în această fază a procesului, chiar în prezența apărătorului ales, fapt care nu împiedică desfășurarea în continuare a urmăririi penale, așa cum în mod riguros s-a susținut și de către P. prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce îi privește pe unii dintre martorii audiați anterior aducerii la cunoștință a învinuirii, Judecătorul reține, în acord cu cele reținute mai-sus, că există posibilitatea reaudierii acestora de către instanța de judecată. Prin urmare, nu se impune excluderea de plano a acestor probe.
Probațiunea cu înscrisuri administrată anterior aducerii la cunoștință a învinuirii nu este de natură să cauzeze o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului, în sensul art. 197 alin. 1 C.proc.pen. anterior, întrucât administrarea acestora se poate realiza independent de prezența sau conduita inculpatului. Mai mult, o eventuală excludere a probațiunii s-ar realiza strict formal, întrucât, prin repetarea adreselor, instituțiile abilitate ale statului ori persoanele juridice de drept privat ar fi în măsură să le înainteze la dosarul cauzei.
Mai este de reținut că legea procesual penală nu condiționează, ca și principiu, administrarea tuturor probelor doar după momentul aducerii la cunoștință a învinuirii, inclusiv în ansamblul Noului Cod de procedură penală, o concluzie contrară ar presupune readiminitarea în faza de urmărire penală continuată in personam a tuturor probelor administrate după începerea urmăririi penale in rem, ceea ce nu poate fi acceptat, neînscriindu-se în finalitatea urmărită de legiuitor.
Referitor la legalitatea administării probelor, Judecătorul a mai reținut că, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, in principiu nu este interzisa folosirea in procesul penal a unei probe obtinute in mod nelegal daca procedura in anasamblul ei este echitabila, iar inculpatul a avut posibilitatea contestarii ei. În asemenea cazuri este suficienta remedierea incalcarii dreptului persoanei acuzate prin constatarea in dreptul intern a incalcarii si acordarea de compensatii, care nu sunt intotdeauna materiale, ci si prin readmnistrarea probelor, fara a fi necesara excluderea probei astfel obtinute. Din aceasta perspectiva, existenta interpretarii in dreptul intern, ca sanctiune procesuala, excluderea probelor obtinute in mod nelegal, indiferent care ar fi motivul de nelegalitate, apare ca fiind excesiva fata de jurisprudenta CEDO, in care se face o mai justa imbinare a interesului general al societatii de a se afla adevarul in cauza astfel, incat sa poata fi trase la raspundere persoanele care au savarsit infractiuni si interesul personal al persoanelor acuzate care impune respectarea tuturor drepturilor lor materiale si procesuale. In concret, orice incalcare care nu atrage nulitatea absoluta urmeaza regulile sanctiunii nulitatii relative, iar probele vor putea fi excluse numai in masura in care s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata in alt mod vatamare, ce va fi judecata dupa regulile dezvoltate in jurisprudenta CEDO, armonizându-se, astfel, in mod echitabil atat interesul individual al inculpatului, cat si cel general al societatii.
Prin urmare, inculpatului nu i s-a cauzat, în concret, nicio vătămare care să fundamenteze o solicitare de excludere a unor probe din materialul probator, aceasta cu atât mai mult cu cât, în opinia noastră, administrarea întregului material probatoriu s-a făcut cu respectarea principiului legalității și loialității. Nu orice încălcare a unei prevederi legale atrage sancțiunea excluderii, ci numai acelea care reprezintă o încălcare substanțială și semnificativă a Codului de procedură penală sau a legislației speciale, ce aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probei.
Totodată, a aprecit că, raportat la prevederile art. 102 N. C. pr. pen., care are o reglementare diferită de art. 64 C. pr. pen. anterior, probele administrate pot fi excluse dacă actul prin care s-a dispus sau autorizat administrarea probei sau prin care aceasta a fost administrată este lovit de nulitate absolută sau relativă, în acest din urmă caz trebuind să se fi produs o vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
În privința solicitării de a fi excluse toate probele, aceasta nu este fondată, câtă vreme, în concret, nu i s-a cauzat inculpatului nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului, astfel cum prevăd disp. art. 282 alin. 1 din C. c.pr.pen.
În ceea ce privește nulitatea relativă ( întrucât în cauză nu se poate vorbi despre o încălcare care să atragă sancțiunea nulității absolute ), potrivit disp. art. 282 alin. 1 din N. C. pr. pen. ( dispoziții care se regăseau și în prevederile art. 197 alin. 1, 4 din vechiul cod de procedură penală), încălcarea oricăror dispoziții legale, în afara celor prevăzute la art. 281, determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.
Prin urmare, partea care invocă existența unui caz de nulitate relativă trebuie să facă dovada: încălcării dispoziției legale, a vătămării procesuale și a faptului că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului
În cauză, cu toate că au fost invocate mai multe încălcări ale dispozițiilor legale care, la nivel teoretic, ar atrage sancțiunea nulității relative ( întrucât credem că nu se poate vorbi despre existența vreunui caz de nulitate absolută, acestea fiind strict și limitativ prevăzute de lege, conform prev. art. 281 alin. 1 C. pr. pen. ), apărarea nu a putut indica și dovedi vreo vătămare adusă drepturilor procesuale ale inculpatului care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, simplele susțineri în acest sens neputând constitui un temei suficient pentru a aprecia că instanța nu ar fi fost legal sesizată și a solicita restituirea cauzei la parchet.
Relativ la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, prin împiedicarea participării la efectuarea actelor de urmărire penală, prin apărătorul său, Judecătorul a observat că, în speță, în faza de urmărire penală asistența juridică nu a fost obligatorie, iar ulterior aducerii la cunoștință a învinuirii, inculpatul a avut posibilitatea efectivă a-și exercita dreptul la apărare, începând cu data de 10.09.2013, însă acesta a refuzat, de repetate ori, să dea declarații în cauză ori să propună probe în apărare, în unele momente fiind asistat de apărător ales, fapt care nu împiedică continuarea, desfășurarea sau finalizarea urmăririi penale. După solicitarea de a fi încunoștiințat cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, inculpatul, prin apărător ales, a fost informat cu privire la actele de urmărire, fiind prezent la audierea unor martori.
Faptul că inculpatul a ales să dea o declarație și să formuleze cereri în probațiune la momentul finalizării urmăririi penale nu atrage o nulitate a actelor de procedură, iar respingerea de către procuror a cererii acestuia de administrare de noi probe, printre care și cea de audiere a inculpatului, a fost realizată conform prevederilor legale în vigoare, iar în cauză nu există niciunul din cazurile de audiere obligatorie a inculpatului. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul și-a precizat poziția procesuală de respingere a tuturor acuzațiilor aduse, fapt confirmat și în cuprinsul cererii în probațiune, prin care s-a solicitat reaudierea unor martori care au fost, de altfel, audiați în prezența apărătorului ales (spre exemplu, martora G. N.). Suplimentarea probatoriului cu probele propuse de inculpat nu era obligatorie pentru procuror, care a soluționat cererea în probațiune prin aplicarea art. 103 C.proc.pen., respectiv prin prisma evaluării vastului ansamblu probator din cauză, efectuând un examen de utilitate, pertinență și concludență, respectiv unul de oportunitate a completării urmăririi penale cu mijloacele de probă solicitate de inculpat.
Or, în procedura de Cameră preliminară se analizează legalitatea actelor de urmărire penală și a administrării probelor de către organul de urmărire penală, astfel că examenul privind temeinicia sau oportunitatea unor acte de urmărire neefectuate ori unor probe neadministrate excede cadrului acestei proceduri, fiind o chestiune de fond, asupra căruia se va pronunța instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, care se pronunță asupra temeiniciei acuzațiilor penale aduse inculpatului prin actul de inculpare și trimitere în judecată.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia rechizitoriul ar fi neregulamentar întocmit, întrucât nu a fost respectat dreptul la apărare la inculpatului, raportat la concluziile enunțate mai-sus, apreciem că, în lipsa unei vătămări concrete a drepturilor procesuale a inculpatului în faza de urmărire penală, rechizitoriul nu conține nicio neregularitate, acesta fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 328 C. pr. pen., cuprinzând datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
În ceea ce privește sintagma „legalitatea sesizării instanței” menționate în dispozițiile art. 342 C.p.p., trebuie stabilit în mod corect actul procesual care face obiectul cenzurii camerei preliminare.
Sintagma „legalitatea sesizării instanței” desemnează acele condiții de formă și fond, de a căror respectare depinde legala sesizare a instanței, respectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a investi în mod valabil instanța competentă să soluționeze procesul penal.
În acest sens, s-a reținut că, verificând legalitatea actului de sesizare, instanța trebuie să cerceteze aspecte cum ar fi: natura actului de sesizare (rechizitoriu, plângere prealabilă); îndeplinirea legală a autorului actului de a-l emite (competența procurorului, calitatea de persoană vătămată a autorului plângerii); întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizarea a instanței (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, descrierea tuturor faptelor pentru care este sesizată instanța, conformitatea rechizitoriului în cazul în care legea prevede această condiție).
Judecatorul de camera preliminara a constatat că actul de sesizare întrunește condițiile de fond și de formă, instanța de judecată fiind legal sesizată, îndeplinind cerințele legale referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, număr de acte materiale în raport de care să se poată stabili contribuția inculpatului la comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, încadrarea juridică a faptei, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora, nefiind nici un impediment de a se trece la judecarea faptelor și persoanei trimisa în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.
Se impune a se preciza, în primul rând, faptul că aspectele invocate de inculpat nu vizează nulități absolute, pentru că nu erau expres prevăzute nici între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 6 C. pr. pen.din 1968 și nu se regăsesc nici în prevederile art. 281 din actualul Cod de procedură penală.
In conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. 1 C.p.p., constituie nulități absolute încălcarea dispozițiilor privind: compunerea completului de judecată; competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; publicitatea ședinței de judecată; participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie, niciuna dintre aceste situații negăsindu-se în speță.
Cu privire la forța sau valoarea probantă a probatoriului administrat, se observă că legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, principiul liberei aprecieri a probelor lăsând instanței de judecată posibilitatea să aprecieze asupra concludenței tuturor probelor, iar principiul aflării adevărului impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. De altfel, această chestiune nu poate fi asimilată nulitătilor absolute, deoarece, a considera astfel, ar însemna să se adauge la dispozițiile legale prin care sunt reglementate nulitățile și să se reia urmărirea penală pentru chestiuni de ordin formal, ceea ce ar fi inadmisibil.
Totodată, neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage în toate cazurile nulitatea absolută. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale poate atrage, în condițiile legale, nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.
Apoi, așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 4 din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege; nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.
Pe de-altă parte, in toate situatiile invocate si analizate mai sus, apărarea nu a putut indica și, cu atat mai mult, nici sa dovedeasca vreo vătămare adusă drepturilor procesuale ale inculpatului, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În raport cu cele mai sus menționate, in baza art.346 alin.1 C.pr.pen., a respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul T. D.-L., fiul lui D. și A., născut la data de 11.05.1981 în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, CNP_, domiciliat în ., jud. Cluj, prin apărătorul său ales – av. SPATARIU A.-P., și, în consecință, a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 948/P/2011 din data de 19.12.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe inculpatul T. D.-L., fiul lui D. și A., născut la data de 11.05.1981 în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, CNP_, domiciliat în com. Viișoara, ., jud. Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. A constatat legalitatea administrării probelor, precum și a actelor de urmărire efectuate în cauză.
Totodată, a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul T. D.-L., urmând a se fixa primul termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul T. D. L. prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi încheieri prin care să fie restituită cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, pe motiv că s-a încălcat inculpatului dreptul la apărare.
În motivarea contestației inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că urmărirea penală s-a desfășurat pe parcursul a cca. 3 ani, fără ca acesta să fie încunoștințat despre faptul că împotriva sa se desfășoară o procedură de urmărire penală, astfel că, a fost privat de dreptul de a formula cereri în apărare prin intermediul apărătorului ales, de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală sau de a-și exprim apoziția procesuală față de probele reținute în acuzare.
Pe de altă parte, cererile formulate de inculpat în probațiune în faza de urmărire penală i-au fost respinse ,ca neîntemeiate, deși scopul urmăririi penale impunea în vederea aflării adevărului administrarea, atât a probelor în acuzare, cât și a celor în apărare.
Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, reține următoarele:
Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond în mod întemeiat a respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul T. D. prin apărătorul ales al acestuia, a constatat legalitatea sesizării instanței prin actul de trimitere în judecată, legalitatea administrării probelor, precum și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Solicitările inculpatului referitoare la restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare și că urmărirea penală s-a desfășurat pe o perioadă de cca. 3 ani, fără să-i fie adusă la cunoștință împrejurarea că față de acesta se desfășoară o procedură penală și că i-au fost respinse probele solicitate în apărare, sunt neîntemeiate.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj constată că, în cauză urmărirea penală nu necesita asistența juridică obligatorie, raportat la infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat, iar ulterior aducerii la cunoștință a învinuirii, începând cu data de 10 septembrie 2013, acesta a avut posibilitatea formulării unor cereri în apărare, însă a refuzat să dea declarații cu privire la faptele de care era acuzat ori să propună probe în apărare.
Inculpatul a înțeles să dea o declarație și să formuleze cereri în probațiune doar la momentul finalizării urmăririi penale, iar respingerea cererilor formulate de inculpat nu sunt în măsură să conducă la anularea actelor de urmărire penală efectuate până la acea dată, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.281 alin.1 C.p.p.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul și-a precizat poziția procesuală de nerecunoaștere a acuzațiilor aduse în sarcina sa, fapt confirmat și prin cererea în probațiune privind reaudierea unor martori, care au fost audiați în prezența apărătorului său ales, iar suplimentarea probațiunii nu era obligatorie de către procuror, care a respins cererea formulată de inculpat în condițiile art.103 C.p.p. prin evaluarea întregului probatoriu administrat în cauză.
În procedura de cameră preliminară nu se judecă cauza pe fondul acesteia, ci se analizează legalitatea actelor de urmărire penală și a administrării probelor de către organele de urmărire penală, astfel că, analizarea acestora nu poate fi realizată în această fază a procesului penal, care să conducă la temeinicia acuzațiilor aduse inculpatului.
Inculpatul are posibilitatea la judecata în fond a cauzei să solicite readministrarea tuturor probelor de la urmărire penală și să propună noi probe în apărare în vederea probării nevinovăției acestuia.
Având în vedere că în motivarea contestației inculpatul prin apărătorul ales al acestuia nu a dovedit o încălcare a drepturilor sale procesuale care să conducă la nulitatea absolută prevăzută de dispozițiile art.281 alin.1 C.p.p. și că la judecata în fond a cauzei acesta are posibilitatea de a solicita readministrarea probelor din faza de urmărire penală, precum și probe în apărare pentru a dovedi nevinovăția sa, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.347 C.p.p. urmează să fie respinsă contestația formulată de inculpatul T. D. L. împotriva încheierii din 20 martie 2015 a Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.347 C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul T. D.-L., domiciliat în com. Viișoara, ., jud. Cluj, împotriva încheierii din data de 20 martie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ 14.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂGREFIER
V. G. A. B. H.
red.VG/SMD
3 ex./27.04.2015
jud.fond.F. H.G.R.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 605/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 588/2015.... → |
|---|
