Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 181/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 181/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 2064/100/2014/a4
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.181/2015
Ședința publică din 3 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. H., judecător
GREFIER: L. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin
PROCUROR: S. D.
S-a luat spre examinare contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva încheierii penale din data de 26 martie 2015, pronunțată în dosar nr._ 14 prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu a inculpaților, trimiși în judecată astfel:
R. F. – tentativă la infracțiunea de omor, prev.de art.32 C.penal rap.la art.188 alin.1 C.penal și lovire sau alte violențe, prev.de art.193 alin.2 C.penal cu aplic.art.38 alin.1 C.penal
M. A. M. – tentativă la infracțiunea de omor, prev.de art.32 C.penal rap.la art.188 alin.1 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. A. aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.B. N., fără delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul R. F. aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.M. S., fără delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații învederează instanței că-și mențin declarațiile date și nu au alte completări de făcut la acestea.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu urmând ca în baza art.208 alin.2 C.pr.pen., să se constate legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Consideră că în cauză există indicii certe din care rezultă că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii reținute în sarcina lor. Mai mult, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este în interesul procesului penal cu atât mai mult cu cât aceasta este proporțională cu gravitatea faptei.
Apărătorul inculpatului R. F. solicită respingerea contestației și menținerea în integralitate a încheierii contestate ca fiind temeinică și legală. Apreciază că măsura arestului la domiciliu s-ar fi impus a fi luată mai demult în condițiile în care inculpatul nu a săvârșit infracțiunea, iar probele de la dosar sunt contradictorii. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită ireproșabilă, iar de la data luării măsurii arestului preventiv a trecut un termen considerabil. Având în vedere că măsura arestului la domiciliu este tot o măsură de îngrădire a libertății inculpatului, consideră că aceasta este suficientă pentru ca să fie apărate drepturile procesuale ale persoanei vătămate și ale societății, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile ce-i vor fi impuse.
Apărătorul inculpatului M. A. M. solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Din probele administrate până în prezent, respectiv din declarațiile martorilor audiați și declarațiile părții vătămate reiese că aceasta nu știe cine a lovit-o. Mai mult, din actele medicale rezultă că a fost vorba despre o singură lovitură, ori în cauză sunt doi inculpați arestați. De asemenea, din concluziile primei constatări medico legale a rezultat că lovitura aplicată nu a pus în pericol viața victimei, iar al doilea raport concluzionează că viața victimei a fost pusă în pericol astfel că încadrarea juridică este neclară în acest moment. Solicită a se reține că pentru existența tentativei este necesară intenția ori, din dosar nu rezultă probe în acest sens. Trebuie avut în vedere că toate probele au fost administrate integral astfel că inculpatul nu ar mai avea cum să influențeze procesul dacă s-ar lua față de el măsura arestului la domiciliu, acesta obligându-se să respecte toate condițiile impuse.
Inculpatul R. F. având ultimul cuvânt, solicită luarea față de el a măsurii arestului la domiciliu susținând că este nevinovat și că nu s-a atins de partea vătămată, iar martorii au declarat mincinos.
Inculpatul M. A. M. având ultimul cuvânt, solicită luarea față de el a măsurii arestului la domiciliu susținând că nu el a lovit-o pe partea vătămată. În măsura în care va fi pus în libertate va respecta toate condițiile impuse.
CURTEA
Prin încheierea penală din 26 martie 2015 pronunțată în dosarul_ 14 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul M. A. M..
În baza art. 362, art. 208, art. 242 alin. 2 și art. 221 Cod procedură penală s-au admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu și, în consecință s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpații R. F. (fiul lui G. și S., născut la 19.04.1989 în Baia M., jud. Maramureș, CNP_, domiciliat în comuna Șișești, ., jud. Maramureș, arestat preventiv, aflat în prezent la P. G.) și M. A. M. (fiul lui M. V. C. și P. A., născut la 28.03.1995 în Baia M., județul Maramureș, CNP_, domiciliat în comuna Șișești, ., județul Maramureș, arestat preventiv, aflat în prezent la P. G., cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, s-a impus inculpatului R. F. obligația de a nu părăsi imobilul din ., jud. Maramureș fără permisiunea instanței de judecată și impune inculpatului M. A. M. obligația de a nu părăsi imobilul din comuna Șișești, ., județul Maramureș fără permisiunea instanței de judecată.
În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpații au următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să nu comunice între ei și cu părțile civile B. G. D. și C. I. A..
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, s-a desemnat Poliția comunei Șișești, pentru supravegherea respectării de către inculpați a măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 81/P/2014 din 31.03.2014 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații R. F. pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art.32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal și M. A. M. pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art.32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată la instanță la data de 21 februarie 2014 sub dosar nr._ 14.
Prin încheierea penală nr. 192 din 06 martie 2014 a Tribunalului Maramureș, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpaților R. F. și M. A. M. perioadă de câte 30 de zile începând cu 6 martie 2014 până la 4 aprilie 2014 inclusiv. Împotriva acestei încheieri au declarat contestație inculpații, contestații ce au fost respins ca nefondate prin încheierea penală nr. 20 din 14.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută ulterior prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 329 din 02.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ 14/a1 a Tribunalului Maramureș, precum și prin încheierile din 29.04.2014, 6.06.2014, 23.07.2014, 19.09.2014, 11.12.2014, 6.02.2015 în faza de judecată.
La luarea măsurii preventive și, ulterior, la menținerea acesteia s-au avut în vedere următoarele:
În sarcina inculpaților în actul de trimitere în judecată se reține că la data de 2 martie 2014 în jurul orelor 1 Postul de poliție Șișești a fost anunțat despre faptul că B. G. D., în vârstă de 40 ani, în timp ce se afla pe drumul public din localitatea Negreia județul Maramureș, a fost agresat de persoane necunoscute, care i-au aplicat lovituri în zona capului.
Pe baza declarațiilor părților vătămate B. G. D. și C. I. A., a martorilor B. M. P., S. N. V., D. Zibiuș R., G. V. și a inculpaților R. F. și M. A. M. a rezultat că la data de 01.03.2014, în jurul orelor 21,00, partea vătămată C. I. A. împreună cu martorul B. M. P. s-au deplasat cu autoturismul părții vătămate din . din localitatea Negreia unde s-au întâlnit cu unchiul lor, partea vătămată B. G. D.. Aceștia și-au lăsat autoturismele pe marginea drumului public din Negreia în parcarea aflată în apropierea barului. Părțile vătămate împreună cu martorul B. M. P. au intrat în bar, s-au așezat la o masă și au comandat bere. La masa acestora s-au mai așezat două persoane din Negreia, G. A. și P. M.. La o altă masă din bar stăteau inculpații R. F. și M. A. M. împreună cu martorii S. N. V., D. Zibiuș R., G. V., toți fiind din localitatea Negreia consumând bere. Martorii prezenți, atât cei din . cei din localitatea Negreia, precum și părțile vătămate au declarat că în bar nu au avut loc discuții contradictorii și nici acte de violență între clienți, însă inculpații au susținut contrariul.
În jurul orelor 23-2350 administratorul barului a cerut celor prezenți să părăsească localul deoarece se apropia ora închiderii. Din bar au ieșit părțile vătămate, martorii B. M. P., S. N. V., D. Zibiuș R., G. V. și numiții G. A. și P. M. care s-au deplasat în locul în care erau parcate autoturismele părților vătămate și unde era lumină. Persoanele arătate au consumat berea care le-a mai rămas din bar și au ascultat muzică. Inculpații R. F. și M. A. au ieșit mai târziu din bar și, potrivit declarațiilor acestora, au stat în fața barului și au consumat bere. Martorii prezenți și părțile vătămate au arătat că cei doi inculpați nu au stat în locul indicat de aceștia, ci au stat ascunși lângă bar.
In jurul orelor 01,00 inculpații și-au făcut apariția lângă grupul persoanelor din parcare fiind înarmați cu câte un par. Inculpatul R. F. s-a apropiat de partea vătămată C. I. A. căruia i-a aplicat o lovitură în zona piramidei nazale, după care l-a prins în brațe pentru a-l împiedica să sară în ajutorul părții vătămate B. G. D. și a martorului B. M. P., deoarece între timp inculpatul M. A. M. l-a îndepărtat pe martorul B. M. P. de grup, s-a apropiat de partea vătămată B. G. D. și i-a aplicat o lovitură în cap. Partea vătămată a căzut lângă stâlpul de iluminat public, moment în care, de aceasta s-a apropiat și inculpatul R. F. care împreună cu inculpatul M. A. M. i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, partea vătămată apărându-se prin ridicarea antebrațului drept. Inculpații au fugit din parcare, unde au rămas doar părțile vătămate și martorul B. M. P. care văzând starea în care se găsește B. G. D. (nu mai putea vorbi și îi curgea sânge din cap) a anunțat serviciul 112.
Partea vătămată a fost transportată la S. Județean de Urgență „Dr.C-tin O.” Baia M. fiind internat la secția neurochirurgie urmând a fi supus unei intervenții chirurgicale.
Potrivit constatărilor preliminare din data de 02.03.2014 întocmite de S.M.L. Baia M., „partea vătămată B. G. D. prezintă leziuni traumatice – hematom extradural parietal stâng, multiple traiecte de fractură fronto-parietal, fractură os nazal; parietal stâng plagă contuză de 3 cm pe fond tumefiat; excoriație pe fața dorsală 1/3 medie antebraț drept – care s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Leziunile necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale. Leziunile pot data din 02.03.2014. Leziunile nu au pus în primejdie viața susnumitului, dacă nu survin complicații”. Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 411/20.03.2014 al Serviciului de Medicină Legală Maramureș (f. 31, 32), se arată că „persoana vătămată B. G. D. prezintă leziuni traumatice – hematom extradural parietal stâng operat, fractură cominutivă intruzivă parietal stâng operată; parietal stâng plagă contuză de 3 cm, pe fond tumefiat; excoriație pe fața dorsală 1/3 medie antebraț drept – care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile necesită pentru vindecare 95 - 100 de zile de îngrijiri medicale, leziunile au pus în primejdie viața susnumitului, leziunea de pe fața dorsală 1/3 medie a antebrațului drept s-a putut produce prin lovire cu corp dur și are caracter de autoapărare, poziția agresor-victimă a fost variabilă în timp și spațiu, leziunile pot data de 02.03.2014”.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 127/04.03.2014, C. I. A. a suferit leziuni traumatice – echimoză violacee periorbital drept; echimoză moderat tumefiată și plagă acoperită cu crustă roșie pe piramida nazală; buza superioară moderat tumefiată violacee pe fața vestibulară; parietal stâng tumefacție violacee, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
La luarea măsurii preventive s-au avut în vedere faptul că din probele administrate până în prezent în cauză rezultă existența unor indicii care să justifice presupunerea rezonabilă că în data de 02.03.2014, inculpații R. F. și M. A. M. au exercitat acte de violență asupra părții vătămate B. G. D., prin lovirea cu corpuri dure într-o zonă vitală, acceptând posibilitatea morții victimei. Sunt, în consecință, îndeplinite cerințele prevăzute de art. 223 alin.1 Cod procedură penală, indicii care nici în prezent nu au fost înlăturate.
În raport de starea de fapt expusă în rechizitoriu și având în vedere faptul că se presupune că inculpații au comis o infracțiune intenționată contra vieții și că aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică (pericol ce rezultă din natura, gravitatea prezumatei fapte dată de modalitatea în care se presupune că a fost comisă), tribunalul a apreciat că față de inculpați sunt aplicabile prevederile art. 223 alin.2 Cod procedură penală și că raportat la acest grad ridicat de pericol social al inculpaților, luarea unei alte măsuri preventive mai ușoare (cea a controlului judiciar) nu este suficientă.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a admis propunerea parchetului și a a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de câte 30 de zile (6 martie 2014-4 aprilie 2014 inclusiv.
În data de 28 aprilie 2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus prin încheiere motivată începerea judecății, fixând termen în cauză pentru data de 22.05.2014. La termenul fixat după începerea judecății la data de 29 aprilie 2014, iar apoi instanța, verificând legalitatea arestării preventive, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, respingând celelalte cereri care vizau înlocuirea măsurii arestării preventive.
Potrivit art.223 alin1, 2 C.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată și menținută în cursul urmăririi penale și al judecății dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și, de asemenea, în cazul în care, din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Potrivit art. 242 alin.2 Cod procedură penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Analizând măsura preventivă luată față de inculpații M. A. M. și R. F. în raport de actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților, s-a apreciat că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive poate fi realizat, în acest stadiu procesual, și prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare.
E adevărat că temeiul și motivul principal care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării se menține în continuare și este valid, adică gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
La aprecierea solicitării apărătorilor inculpaților, instanța a avut în vedere o împrejurare esențială și anume durata prelungită a arestării preventive care, în speță, prin menținerea ei ar încălca termenul rezonabil, neputând justifica în acest moment procesual neluarea unei măsuri preventive alternative, mai puțin restrictive, și anume cea a arestului la domiciliu, care corespunde scopului pentru care aceste măsuri au fost instituite.
Până în prezent în cauză au fost audiați toți martorii din rechizitoriu și s-a dispus efectuarea unui raport de nouă expertiză medico-legală la Institutul de Medicină legală Cluj-N. fixându-se termen de judecată pentru data de 23.04.2015, astfel că înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu nu poate influența desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Tribunalul a apreciat că prin măsura arestului la domiciliu instituită în sarcina inculpaților, prin conținutul concret de obligații care restricționează posibilitatea de deplasare ale acestora, se asigură scopul împiedicării sustragerii lor de la judecată și, totodată, prin celelalte obligații impuse, este realizat și scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că nu se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, urmând a o înlocui cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv aceea a arestului la domiciliu, prevăzută de 221 Cod procedură penală, această măsură fiind suficientă și proporțională cu scopul impus în art. 202 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, criticând solutia atacată ca fiind nelegală si netemeinică si a solicitat desfiintarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dipsună respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, urmând ca în baza art.208 alin.2 Cod procedură penală, să fie constatată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpați.
În motivarea contestatiei s-a arătat, în esentă, că nu sunt îndeplinite cerintele art. 242 C.proc.pen. deoarece nu au survenit modificari ținând seama de evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatilor care să justifice o măsura mai usoară, că faptele de a căror comitere sunt acuzati inculpatii se caracterizează printr-un pericol social concret extrem de ridicat si mentinerea arestului preventiv se justifică pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Procedând la solutionarea contestatiei prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 242 al. 2 Cod de procedură penală, „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1".
Analizând măsura preventivă luată față de inculpati în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale în vigoare, Curtea apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a acestora, iar o măsura preventivă mai ușoară este insuficientă pentru buna derulare a procesului penal.
În acest sens, Curtea observă că potrivit art. 202 al. 1 C.p.pen., ,,măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.
În plus, potrivit art. 202 al. 3 C.p.pen. „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Mai departe, art. 223 al. 2 C.p.pen. stabilește referitor la condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive că această măsură poate fi luată dacă inculpatul este bănuit a fi comis printre altele o infracțiune de contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia se constată privarea sa de libertate este necesară, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesar astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât și la prelungirea măsurii arestării preventive, este suficient să existe indicii (și nu exclusiv probe indubitabile din care să rezulte vinovăția inculpatului) că inculpatul a săvârșit infracțiunea. În hotărârile Brogan c. Marii Britanii și Murray c. Marii Britanii, Curtea a arătat că art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
În cauza de față, există indicii temeinice în sensul aratat din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatii ar fi comis faptele pentru care sunt cercetati, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei condiții fiind mijloacele de probă administrate până în prezent si enuntate în considerentele solutiiilor prin care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv si, ulterior, prelungirea si mentinerea acesteia. Sub același aspect al subzistenței indiciilor temeinice de vinovăție, vom menționa faptul că marea majoritate a probelor administrate sunt în sine apte a combate în întregime și în mod convingător apărările inculpatilor astfel cum au fost formulate pană în acest moment procesual.
Împrejurările invocate de inculpati în sensul că nu au recunoscut comiterea faptei imputate, că probele privind participarea lor la presupusa comitere a faptei sunt contradictorii, că eventuala forma de vinovăție cu care ar fi acționat - intenția - nu este cea prevăzută de lege și că viața victimei nu a fost pusă în pericol și că, deci, ar fi vorba de o altă încadrare juridică a faptei, sunt apărări ce vor fi analizate, evaluate și clarificate odată cu fondul cauzei, dar care, în nici un caz, nu înlătură condiția legală, fără echivoc, îndeplinită în cauză - aceea a existenței probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții.
Săvârșirea unei infractiuni contra vietii este, incontestabil, caracterizată abstract printr-un grad de pericol social ridicat. Condițiile concrete relevate de probele cauzei, (numărul persoanelor implicate, modul de actionare si urmările cauzate), reclamă în mod necesar fermitatea organelor judiciare prin luarea tuturor măsurilor necesare și apte să conducă la combaterea unor actiuni de felul celor pretins a fi comise de inculpati.
Față de gravitatea concretă a faptelor, modul și circumstanțele de comitere, Curtea consideră că privarea inculpatilor de libertate este necesară și în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol dedus din ansamblul circumstanțelor ce caracterizează faptele comise, modalitatea concretă de săvârșire și nu în ultimul rând, valorile sociale lezate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cauza Lettellier c. Franței, că în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.
La existența pericolului pentru ordinea publică, determinată de cercetarea inculpatilor în stare de libertate, contribuie și răsunetul, impactul social, pe care presupusele fapte le-au avut, interesul manifest, actual și constant pe care opinia publică locală l-a expus pentru inculpati și cauza în care sunt cercetati.
Din probele administrate în cauză, rezultă că lăsarea în libertate a inculpatilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică determinat de: natura faptelor – tentativă de omor; sfera relațiilor sociale lezate – dreptul la viata si la sănătate; circumstanțele concrete în care au fost săvârșite faptele – inculpații acționând într-o maniera care evidentiaza un plan foarte bine pus la punct, în mod coordonat, profitând de circumstantele legate de întuneric si de starea de starea de vulnerabilitate a victimelor legate de vârstă sau consumul de alcool.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatilor, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia.
În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatilor de a fi cercetati în stare de libertate, prin buna administrare a probelor si finalizarea procesului penal.
Prin prisma acestor împrejurări, se apreciază că lăsarea inculpatilor în libertate în acest moment procesual nu este oportună, tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptelor neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatilor ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor si că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetate în stare de libertate.
Împrejurările în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a drepturilor celorlalti la viata si integritatea corporala, astfel că starea de pericol creată rezultă ex re, reclamând menținerea măsurii arestării preventive față de toate persoanele care au contribuit la producerea ei.
Cu privire la solicitarea inculpatilor de a se dispune cercetarea în stare de libertate sau de a se dispune o măsura preventivă mai usoară, se reține că aceasta nu are suportul juridic necesar pentru a fi admisibilă.
Desigur că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar arestarea se poate dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară.
Ori, în ceea ce privește situația inculpatilor conferă altor măsurilor preventive o totală ineficiență având în vedere atitudinea procesuală, subzistând în continuare cerința proporționalității măsurii preventive în curs cu gravitatea acuzației penale aduse, astfel cum aceasta a fost argumentată anterior.
În plus, raportat la momentul procesual în care ne aflăm, judecata nu a fost finalizată, chiar daca măsura arestului preventiv a fost dispusă abia în martie 2014, opinăm că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, existând riscul unor înțelegeri frauduloase și influențarea martorilor.
Din această perspectivă, fată si de natura infractiunilor pretins a fi comise, modul de operare si urmările cauzate, se constată si existenta unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, concluzia fiind justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008).
Starea de arest preventiv a inculpatilor, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, acestia având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării si, dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, nu există niciun argument pertinent care să justifice luarea unei alte măsuri privative de libertate sau privative de drepturi.
Asa fiind, mentinerea măsurii arestării preventive se apreciază ca judicioasă, proportională și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se luarea unei alte masuri preventive sau neprivative de libertate.
Pentru toate aceste motive în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 2 lit. a C.proc.pen. se va admite contestația formulată, iar încheierea atacată se va desfiinta în parte cu privire la soluționarea cererilor formulate de inculpații R. F. și M. A. M. având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu si, judecând în aceste limite, se vor respinge cererile formulate de inculpații mentionati de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
În temeiul art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 Cod procedură penală se va constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații R. F. și M. A. M., măsură care se va menține.
Se va dispune înlăturarea din încheierea penală contestată a dispozițiilor privind aplicarea articolului 221 aliniat 1, 2, 4, 8 C.proc.pen. și cea privind punerea în libertate a inculpaților.
Potrivit art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația declarată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva încheierii penale fără număr din 26 martie 2015 pronunțată în dosarul_ 14 a Tribunalului Maramureș pe care o desființează în parte cu privire la soluționarea cererilor formulate de inculpații R. F. și M. A. M. având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Judecând în aceste limite, respinge cererile formulate de inculpații R. F. și M. A. M. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații R. F. și M. A. M. măsură care se menține.
Înlătură din încheierea penală contestată dispozițiile privind aplicarea articolului 221 aliniat 1, 2, 4, 8 C.proc.pen. și cea privind punerea în libertate a inculpaților.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 aprilie 2015.
P., GREFIER,
L. H. L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./04.05.2015
Jud.fond. G. O. M.
| ← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... | Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... → |
|---|
