Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1310/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1310/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1310/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.1310/A/2015

Ședința publică de la 29 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror – V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul D. M. I. împotriva sentinței penale nr.961 din 4.08.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. dat în dosarul de urmărire penală nr. 281/P/2015, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 al.3 rap. la art. 274 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. M. I., asistat de avocatul ales C. A. din Baroul Maramureș, cu împuternicire la dosar și avocatul desemnat din oficiu C. A. M. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată încetat mandatul avocatului desemnat din oficiu având în vedere prezența avocatului ales.

Avocatul inculpatului depune la dosar motive de apel și înscrisuri în circumstanțiere.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.

Avocatul inculpatului, în temeiul art.421 pct. 2 lit. a CPP, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate ca fiind netemeinică și reținerea în sarcina inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 76 al. 1 și 2 CP, reducând astfel limitele de pedeapsă și cuantumul pedepsei aplicată inculpatului. Nu în ultimul rând, solicită să se procedeze la o reindividualizare a modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art.91 CP.

În motivarea celor solicitate, arată că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, nu are antecedente penale și este de bună credință, aspecte pentru care apreciază că acesta poate beneficia de clemență din partea instanței de judecată. Mai arată că inculpatul a dat dovadă de responsabilitate și, pe lângă îndeletnicirea de agricultor atestat de Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală, este încadrat în muncă pentru a realiza venituri suplimentare. Toate veniturile realizate până în prezent au fost depuse de inculpat pentru recuperarea prejudiciului.

În plus, în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat judecarea în procedura recunoașterii vinovăției, astfel că, în mod obiectiv și corect, prima instanță ar fi putut reține circumstanțele atenuante care să aibă ca efect coborârea pedepsei sub limita de 3 ani, astfel încât să fie posibilă aplicarea art. 91 CP. Apreciază că scopul prevăzut de lege poate fi realizat și în această modalitate de executare a pedepsei și, pentru motivele expuse, apelul este întemeiat, sens în care solicită a fi admis așa cum a fost motivat în scris.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat, întrucât în cauză nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare arătate de apărare raportat la ansamblul circumstanțelor reținute în sarcina inculpatului. În acest sens, învederează modalitatea de comitere a activității infracționale, complexitatea acesteia, aspectele legate de desfășurarea activității în condițiile descrise în actul de sesizare, cantitatea de țigarete. Deci, chiar în condițiile circumstanțelor noi arătate de apărare, ele nu trebuie să conducă la concluzia aplicării circumstanțelor solicitate. Apreciază că circumstanțele atenuante sunt relevante în situațiile în care acestea constituie un aspect determinant în susținerea împrejurărilor de natură pozitivă, or, toate aspectele învederate de apărare și probațiunea depusă se referă la aspecte postdelictum, iar raportat la ansamblul circumstanțelor reale și personale reținute de către instanță, situația premisă reținută în cauză nu se schimbă.

În plus, nu apreciază că procesul de individualizare prin reținerea de circumstanțe atenuante trebuie să pornească de la premisa posibilităților de compensare a rigidității unor norme de lege pentru a fi aplicate norme favorabile, deoarece scopul circumstanțelor personale nu este acela de a compensa situația premisă, iar aplicarea legii se face în condițiile determinării unui caracter proporțional între pericolul social al faptei și pedeapsa ce urmează a fi aplicată.

În concluzie, respectând aceste principii de individualizare, pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect cuantificată, prima instanță a aplicat acestuia minimul de pedeapsă redus după aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată, acordând maximă preponderență aspectelor pozitive care puteau fi constatate la acel moment.

Inculpatul D. M. I., având ultimul cuvânt, regretă fapta și susține că în ipoteza suspendării sub supraveghere a executării pedepsei va avea posibilitatea să achite prejudiciul.

CURTEA

Prin sentința penală nr.961/04.08.2015 a Judecătoriei Baia M., au fost condamnați inculpații:

1. D. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de: contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpat prin Încheierea penală nr. 28/CP/13.03.2015 a Tribunalului Maramureș, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a cauzei.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată de 3 ani și 4 luni închisoare, reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu începând cu data de 20.01.2015 până la data de 13.03.2015.

B. A. F. – CNP_, fiul lui Ș. și A., născut la data de 04.0.1986 în Baia M., jud. Maramureș, cetățean român, studii medii, căsătorit, șofer de taxi la S.C. Vip Tax S.R.L., fără antecedente penale, domiciliat în Baia M., ./29, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de: contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Baia M. - Direcția poliția locală Baia M. sau la Serviciul public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 și 1382 Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar, la plata sumei de 156.249 lei, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente ce urmează a fi calculate de la data nașterii datoriei, respectiv 20.01.2015 și până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale, instituită prin Ordonanța din data de 26.01.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., asupra cantității de 14.020 pachete de țigarete provenite din contrabandă, găsite asupra inculpatului D. M. I., depuse la sediul I.P.J. Maramureș – Camera de Corpuri delicte.

În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea cantității de 14.020 pachete de țigarete provenite din contrabandă, găsite asupra inculpatului D. M. I., depuse la sediul I.P.J. Maramureș – Camera de Corpuri delicte.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra sumei de 25.945 lei, identificată asupra inculpatului D. M. I., care a fost depusă la CEC BANK potrivit chitanței nr._/1, pe seama și la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., fiind emisă recipisa de consemnare nr._/1, ., nr._.

În baza art. 274 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 20.01.2015, în jurul orei 15:00, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au deplasat în municipiul Baia M., . spatele blocului cu nr. 3, în zona garajelor, ocazie cu care au observat că inculpatul D. M. I., fiind ajutat de inculpatul B. A. F., a introdus din garajul nr. 037, în autoturismul marca Dacia L. - taximetru, de culoare albă, cu nr._, parcat în imediata apropiere a garajului, cantitatea de 1000 pachete de țigarete, ambalate în două colete voluminoase și transportate cu ajutorul unor sacoșe de rafie.

Anterior constatării făcute de organele de cercetare penală, tot în ziua de 20.01.2015, în jurul orei 14:30, inculpatul B. A. F., taximetrist pe autoturismul Dacia L., a fost apelat telefonic de către inculpatul D. M. I., pe care-l cunoaște din anul 2013 și despre care știa că se ocupă cu contrabanda cu țigarete, fiind rugat de către acesta să se deplaseze la garajul nr. 037 situat pe . Baia M. pentru a-l transporta.

Ajuns la destinație, inculpatul B. A. F. a parcat mașina în fața garajului 037, închiriat de către D. M. I. de la numiții P. A. și P. V., după care a intrat în interiorul acestuia. Aici a observat mai multe pachete și cartușe de țigarete, precum și cutii goale, după care l-a ajutat pe inculpatul D. M. I. să încarce două sacoșe de rafie cu țigarete în portbagajul autoturismului, pentru a fi transportate la o destinație necunoscută.

După ce a încărcat cele două sacoșe pline cu țigarete în portbagajul autoturismului, au apărut organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care i-a legitimat pe cei doi, după care, fiind întrebați cu privire la natura bunurilor din cele două sacoșe, inculpatul D. M. I. a declarat că în interiorul acestora se găsesc țigări de contrabandă care-i aparțin, aspect confirmat și de către inculpatul B. A. F..

În continuare, inculpatul D. M. I. a precizat că în interiorul garajului mai deține și alte țigarete provenite din contrabandă, motiv pentru care a scos din garaj țigaretele respective, punându-le de bunăvoie la dispoziția organelor judiciare.

În urma examinării detaliate a coletelor scoase din garaj de către D. M. I. și a celor depozitate în portbagajul taximetrului Dacia L., s-a stabilit că în autoturism inculpatul D. M. I. și inculpatul B. A. F. au încărcat cantitatea de 1000 pachete (_ bucăți) țigarete marca „Jin Ling” inscripționate „Duty-free”, iar din garaj au fost scoase cantitatea de 8001 pachete de țigarete marca „Jin Ling”, inscripționate „Duty-free”, 2399 pachete de țigarete marca NZ, cu inscripția „Duty-free”, 1286 pachete de țigarete marca „Marble” cu inscripția „Duty-free”, 1259 pachete de țigarete marca LD, cu inscripția „Duty-free”, 30 pachete de țigarete marca Winston, având aplicate timbru fiscal de Federația Rusă, 45 pachete țigarete Viceroy, având aplicate timbru fiscal de Federația Rusă.

Cu privire la toate aceste pachete de țigarete inculpatul D. M. I. a arătat că îi aparțin, și că le-a cumpărat la o dată anterioară de la un anumit P. din Sighetu Marmației în vederea comercializării ulterioare la prețul de 5,2 lei/pachet.

De asemenea, asupra inculpatului D. M. I. a fost găsită și suma de 23.695 lei, sumă care a fost ridicată de către organele judiciare. Ulterior, de la inculpatul D. M. I. s-a mai ridicat suma de 2.250 lei, în total de la acesta ridicându-se 25.945 lei.

Faptele și vinovăția inculpaților rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 9 dos.urm.pen.);procesul-verbal de constatare a infracțiunii în flagrant (filele 11-13 dos.urm.pen.); procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică (filele 15-27 dos.urm.pen.); procesul-verbal de predare-primire (fila 29 dos.urm.pen.); chitanța nr._/1 din 26.01.2015 (fila 95 dos.urm.pen.); recipisa de confirmare nr._/1 din 26.01.2015 ., nr._ (fila 96 dos.urm.pen.); dovada . nr._ (fila 97 dos.urm.pen.); raportul din 21.01.2015 nr._ (fila 98 dos.urm.pen.); adresa Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș nr. 8367/26.01.2015 (filele 99-101 dos.urm.pen.); declarațiile martorilor: P. A., V. A. L. și P. M. D. (filele 111-114, 194-196, 115-117 dos.urm.pen.); adeverința nr. 3787 din 08.03.2006 (fila 110 dos.urm.pen.);procesul-verbal de predare-primire (fila 124 dos.urm.pen.); copia procesului-verbal de percheziție corporală și introducere în arest nr. 18 din 20.01.2015 (fila 125 dos.urm.pen.); adresa Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș nr. 3030/ 21.01.2015 și anexele (filele 130-131 dos.urm.pen.); adresa Cec Bank nr. MM 756/ 30.01.2015 (fila 134 dos.urm.pen.); adresă Banca Transilvania nr._/30.01.2015 (filele 137-140 dos.urm.pen.); adresa OCPI nr. 476 din 23.01.2015 (fila 476 dos.urm.pen.); adresa Primăriei Sălsig nr. 139 din 21.01.2015 (fila 147 dos.urm.pen.),toate coroborate cu declarațiile inculpaților (filele 34-36, 47-48, 68-72, 87-88 dos.urm.pen. și filele 62, 63 dos.inst.), din care rezultă recunoașterea faptei.

În drept: Fapta inculpatului D. M. I. care în data de 20.01.2015, a deținut și depozitat în vederea comercializării ulterioare, în garajul nr. 037 de pe . Baia M., cantitatea de_ pachete de țigarete provenite din contrabandă, după care la aceeași dată, în jurul orei 15:00, împreună cu inculpatul B. A.-F. a încărcat cantitatea de 1000 pachete de țigarete marca „Jin Ling” cu inscripția „Duty-free” în portbagajul autoturismului Dacia L. cu nr._ pentru a le transporta la un cumpărător necunoscut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, faptă pentru care, după aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța îl condamnă la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.

Având în vedere dispozițiile art. 374 alin. 4Cod procedură penală și constatând că inculpatul la termenul din 03.08.2015 a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 369 alin. 10Cod procedură penală.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului D. M. I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului D. M. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpatul D. M. I. prin Încheierea penală nr. 28/CP/13.03.2015 a Tribunalului Maramureș, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a cauzei.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată de 3 ani și 4 luni închisoare, reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu începând cu data de 20.01.2015 până la data de 13.03.2015.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii și starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, instanța a reținut că inculpatul a comis infracțiunea de contrabandă împreună cu o altă persoană, iar din această perspectivă gravitatea infracțiunii este reflectată de chiar pericolul social generic, care a fost evidențiat de legiuitor, prin stabilirea unor limite de pedeapsă ridicate, respectiv de la 5 la 15 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, gravitatea infracțiunii este dată și de valoarea însemnată a prejudiciului creat și nerecuperat, în dauna părții civile – S. R. prin A.N.A.F., respectiv 156.249 lei.

Referitor la frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale, instanța a reținut că deși inculpatul D. M. I. nu are mențiuni în cazierul judiciar privind condamnări penale, acesta este cercetat în alte două dosare penale, respectiv dos. nr. 2661/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 15.12.2014, făcând obiectul dosarului nr._/182/2014 al Jud. Baia M. și dos. nr. 695/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în ambele dosare fiind cercetat pentru același gen de fapte, respectiv contrabandă.

Cum inculpatul nu are ocupație, cu excepția celei declarate de agricultor și chiar după ce a cunoscut că este cercetat în alte două dosare, din care, într-un dosar fiind trimis în judecată, a înțeles să comită același gen de fapte, dovedește pe lângă acțiuni ce constituie un mod de viață în dezacord cu normele legale și sfidarea repetată a acestor norme, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

Atitudinea inculpatului, pe parcursul procesului penal, respectiv poziția sinceră de recunoaștere și regret a faptei a fost valorificată de instanță prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și reducerea limitelor pedepsei, corespunzător prevederilor arătate.

În drept: Fapta inculpatului B. A. F. care în data de 20.01.2015, în jurul orei 15:00, fiind solicitat de către inculpatul D. M. I., pe care îl cunoștea și despre care știa că se ocupă cu contrabanda, să se deplaseze cu taximetrul marca Dacia L. cu nr._, la garajul nr. 037 de pe . M., și ajuns la destinație, intră în garaj, și cu toate că observă existența mai multor cutii în care se aflau pachete și cartușe de țigarete, începe să-l ajute pe inculpatul D. M. I. să încarce cantitatea de 1000 de pachete de țigarete în două sacoșe de rafie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, faptă pentru care după aplicarea art.75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța îl condamnă la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Având în vedere dispozițiile art. 374 alin. 4Cod procedură penală și constatând că inculpatul la termenul din 03.08.2015 a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 369 alin. 10Cod procedură penală.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal,s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Referitor la participația inculpatului B. A. F. la comiterea faptei, instanța a reținut că acesta nu era străin de activitățile desfășurate de inculpatul D. M. I., aspecte ce rezultă atât din declarațiile martorei V. A. L., care a arătat că la discuțiile pe care le-a avut cu acesta din urmă, în perioada în care l-a ajutat să transporte țigarete de contrabandă, era prezent și inculpatul B. A. F., pe care, martora îl considera ”mâna lui dreaptă” la aceste activități de transport de țigarete, cât și din declarațiile inculpatului B. A. F., care a arătat că îl cunoaște de inculpatul D. M. I. din anul 2013 și l-a mai transportat pe acesta când avea asupra lui țigarete de contrabandă.

Faptul că inculpatul B. A. F. nu are antecedente penale, are ocupație și loc de muncă și a avut o contribuție mai mică la comiterea faptei, decât inculpatul D. M. I. ( cel care a închiriat un garaj pentru depozitarea țigaretelor de contrabandă, fiind și cel care le-a achiziționat de la o persoană despre care nu cunoștea prea multe informații), instanța a apreciat că aceste împrejurări pot conduce la diminuarea gravității infracțiunii și a periculozității inculpatului, motiv pentru care a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal cu consecințele prev. de art. 76 alin. 1 Cod penal.

De asemenea, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, respectiv poziția sinceră de recunoaștere și regret a faptei a fost valorificată de instanță prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și reducerea limitelor pedepsei, corespunzător prevederilor arătate.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, în privința inculpatului B. A. F., instanța a reținut dispozițiile art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, să fie închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul să-și fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța să aprecieze că aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executarea acesteia.

Pentru ca inculpatul să conștientizeze fapta și consecințele acesteia și să nu mai comită alte infracțiuni, este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Față de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Baia M. - Direcția poliția locală Baia M. sau la Serviciul public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 și 1382 Cod civil, constatând justificate pretențiile părții civile și văzând recunoașterea pretențiilor civile de către inculpați, instanța a obligat inculpații în solidar, la plata sumei de 156.249 lei, cu dobânzi și penalități de întârziere aferente ce urmează a fi calculate de la data nașterii datoriei, respectiv 20.01.2015 și până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

A menținut măsura sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale, instituită prin Ordonanța din data de 26.01.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., asupra cantității de 14.020 pachete de țigarete provenite din contrabandă, găsite asupra inculpatului D. M. I., depuse la sediul I.P.J. Maramureș – Camera de Corpuri delicte.

În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, a dispus confiscarea cantității de 14.020 pachete de țigarete provenite din contrabandă, găsite asupra inculpatului D. M. I., depuse la sediul I.P.J. Maramureș – Camera de Corpuri delicte.

A menținut măsura sechestrului asigurător, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra sumei de 25.945 lei, identificată asupra inculpatului D. M. I., care a fost depusă la CEC BANK potrivit chitanței nr._/1, pe seama și la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., fiind emisă recipisa de consemnare nr._/1, ., nr._.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul D. M. I., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică.

În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că după încetarea măsurii preventive dispuse față de acesta, a reușit să se angajeze pe o perioadă nedeterminată, depunând la dosar în acest sens acte justificative, a recuperat o parte din prejudiciu cauzat, nu are antecedente penale, iar în dosarul în care a mai fost cercetat s-a dispus clasarea astfel că se impune reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, reducerea cuantumului pedepsei aplicate și alegerea unei modalități de executare a acesteia neprivative de libertate.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu vast, coroborat cu declarația de recunoaștere și regret a comiterii faptei dată de inculpat în condițiile art.375 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în data de 20.01.2015, a deținut și depozitat în vederea comercializării ulterioare, în garajul nr. 037 de pe . Baia M., cantitatea de_ pachete de țigarete provenite din contrabandă, după care la aceeași dată, în jurul orei 15:00, împreună cu inculpatul B. A.-F. a încărcat cantitatea de 1000 pachete de țigarete marca „Jin Ling” cu inscripția „Duty-free” în portbagajul autoturismului Dacia L. cu nr._ pentru a le transporta la un cumpărător necunoscut.

Curtea apreciază că, raportat la documentele depuse la instanța de control, la faptul că inculpatul este angajat în muncă pe o perioadă nedeterminată că a achitat o parte din prejudiciu suma de 4000 lei, la data de 30.09.2015, conform chitanțelor depuse la dosar, că față de acesta s-a dispus o soluție declasare în dosarul nr.695/P/2015, se impune o reindividualizare judiciară a pedepsei, fiind aplicabile în speța de față dispozițiile art.75 alin.2 lit.a C.p., în sensul că, inculpatul a făcut eforturi pentru diminuarea consecințelor infracțiunii comise.

Conchizând, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art.74 C.p., curtea va aprecia, raportat la persoana inculpatului dar și la împrejurările concrete de comitere a faptei că o pedeapsă în cuantum de 3 ani va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

Apoi, față de aspectele legate de recenta încadrare în muncă a inculpatului și de disponibilitatea arătată de acesta în vederea recuperării integrale a prejudiciului, apreciem că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia dar sub o atentă și specializată supraveghere conformă art.91 C.p.

Diferențierea dintre contribuțiile celor doi inculpați se va realiza prin fixarea unui termen mai îndelungat de supraveghere în cazul inculpatului apelant, a cărei participare a fost în mod evident mai importantă, precum și în stabilirea unui număr mai mare de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Față de cele de mai sus, în baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat și va desființa hotărârea atacată cu privire doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului apelant și la modalitatea de executare a acesteia.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, va condamna pe inculpatul D. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.75 alin.2 lit.a C.p. și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligație:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Baia M. - Direcția poliția locală Baia M. sau la Serviciul public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 100 de zile.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Va menține pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpatului precum și restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Va stabili onorariu parțial din oficiu în sumă de 130 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.C. A. M..

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul D. M. I. (– CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 03.09.1979 în Baia M., jud. Maramureș) împotriva sentinței penale nr.961/04.08.2015 a Judecătoriei Baia M., pe care o desființează cu privire doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului apelant și la modalitatea de executare a acesteia.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, condamnă pe inculpatul D. M. I. – CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 03.09.1979 în Baia M., jud. Maramureș, cetățean român, studii medii, necăsătorit, agricultor, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com. Sălsig, ., jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de:

-contrabandă prev. de art. 270 alin.3 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.75 alin.2 lit.aC.p. și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligație:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Baia M. - Direcția poliția locală Baia M. sau la Serviciul public Ambient U. Baia M. pe o perioadă de 100 de zile.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Menține pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpatului precum și restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Stabilește onorariu parțial din oficiu în sumă de 130 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.C. A. M.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.10.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

M. R. V. G. A. B. H.

Red.MR/SMD

4 ex./30.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1310/2015. Curtea de Apel CLUJ