Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 1372/36/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 17/P

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ,- V. L.

Judecător - C. D.

Grefier - A. B.

Cu participarea Ministerului Public – prin procuror – Grațiela Lăzureanu

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul C. (T.) E. – fiul lui E. și A., născut la data de 28.04.1975, domiciliat în .. C., împotriva sentinței penale nr.444 din data de 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2010, inculpatul fiind. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității, faptă prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen – dosar disjuns din dosarul_ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 31.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la datele de 07.09. 2012, și respectiv 11.02.2013 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA :

Cu privire la apelul penal de față constată următoarele:

P. sentința penală nr. 444 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2010 s-a hotărât respingerea ca nefondată a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. ( fost T. ) E. - fiul lui E. și A., născut la data de 28.04.1975, în Mun.Reghin județul M., domiciliat în .. C., studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_ și, în temeiul prevederilor art.26 cod penal rap. la art.215 alin.1,2,3,4 și 5 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, art.74 alin.2 – art.76 lit.b cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatului C. ( fost T. ) E. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b, c cod penal pe durata prev. de art.71 cod penal.

În baza art.88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. ( fost T. ) E. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 3.02.2010 și până la data de 18.02.2010.

S-a menținut față de inculpatul C. ( fost T. ) E. măsura obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din data de 10.03.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .

În baza art.191 alin.1 cod pr.penală a fost obligat inculpatul C. ( fost T. ) E. la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate tribunalul a reținut, pe baza analizei probelor de la urmărire penală, însușite de inculpatul C. ( fost T. ) E. în procedura prev. de art.3201 cod pr.penală următoarea situație de fapt:

In perioada mai – august 2009, inculpatul D. S. P., a emis file CEC fără acoperire cu participarea în calitate de complici, a inculpaților M. F., T. E. și H. I. asfel:

1. În cursul lunii aprilie 2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., însoțit de inculpații T. E. și H. I., s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul părții vătămate . C., exprimându-și intenția de a achiziționa utilaje specifice activității de prelucrare a materialului lemnos, activitate pe care o desfășura inculpatul H. I., în calitate de asociat în cadrul . Ș. M., jud. Sibiu.

În acest sens, în discuțiile purtate cu martorul D. – C. G., administrator al . C., inculpații D. S. P. și H. I. i-au relatat acestuia faptul că intenționează să desfășoare în comun o activitate de prelucrare și comercializare a materialului lemnos în județul Sibiu, solicitându-i să le recomande cele mai performante utilaje ce le-ar fi necesare în acest scop.

Ca atare, la data de 05.05.2009, între . C. și . 23 August a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1557/05.05.2009, în baza căruia au fost emise ulterior facturile fiscale . nr._ și . nr._, ambele din data de 09.05.2009, în valoare totală de 39.075,19 RON și au fost livrate utilajele comandate de către inculpați, respectiv un generator electric, un generator sudură, două motofierăstraie, o mașină de spălat cu presiune, un kit de sudură și alte produse similare, facturile mai sus menționate fiind semnate la rubrica „Cumpărător” de către inculpatul D. S. P..

Pentru a capta încrederea părții vătămate, inculpatul D. S. P. a achitat în contul . C., la data de 05.05.2009, prin ordin de plată, un avans în cuantum de 14.000 RON, iar, la data semnării contractului de vânzare – cumpărare, a emis în favoarea părții vătămate fila CEC . 1 BB nr._, în alb, care urma a servi drept garanție a plății ulterioare a contravalorii mărfurilor.

Totodată, la data livrării utilajelor, inculpatul D. S. P. a emis în favoarea . C. biletul la ordin . 3 BT nr._, în valoare de 39.075,19 RON, scadent la data de 08.06.2009, care, fiind ulterior introdus spre decontare de către partea vătămată, a fost refuzat la plată de către instituția bancară Piraeus Bank, la data de 09.06.2009, pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente.

În acest sens, este de menționat faptul că, atât în momentul emiterii filei CEC cu titlu de garanție, cât și în momentul emiterii biletului la ordin, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății, împrejurare ce denotă intenția acestuia de a înșela și de a obține un folos material injust, astfel cum rezultă din adresa nr. 1256 din data de 22.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarația martorului D. – C. G., administrator al . C..

Martorul D. – C. G. i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe inculpații D. S. P., T. E. și H. I. ca fiind persoanele care, în calitate de reprezentanți ai . 23 August, au comandat și achiziționat marfa înscrisă în facturile fiscale, sus-numitul punând totodată la dispoziția organelor de poliție un CD conținând imaginile surprinse de camera de filmat din incinta . C., la data de 09.05.2009, cu ocazia livrării mărfii.

Pe parcursul urmaririi penale, toate bunurile livrate de către partea vătămată . C. au fost identificate în posesia inculpatului H. I. din .. Sibiu, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010, bunurile respective fiind depozitate în localitatea Copșa M., jud. Sibiu

Coinculpatul H. I. a precizat că după achiziționarea acestor bunuri de la . C., inculpatul D. S. P. a refuzat să dea curs înțelegerii inițiale de a desfășura în comun activități în domeniul prelucrării materialului lemnos, context în care a decis să realizeze o colaborare cu martorul R. V. din municipiul Sibiu și să utilizeze bunurile respective în vederea realizării acestei colaborări. În acest sens, inculpatul H. I. a declarat că, pentru achitarea contravalorii bunurilor, a achitat personal avansul în cuantum de 14.000 RON, a împrumutat de la numitul R. V. suma de 27.000 RON, pe care i-a remis-o integral inculpatului D. S. P., alături de suma de 12.000 RON pe care i-a plătit-o aceluiași inculpat din fonduri proprii. Pentru sumele de bani achitate inculpatului D. S. P., inculpatul H. I. a arătat că . 23 August, jud. C. a emis factura fiscală . nr._ din data de 18.05.2009, în valoare de 53.075,19 RON, pe numele cumpărătorului persoană fizică R. V., precum și chitanța . nr._ din aceeași dată, aspecte confirmate de către cel din urmă.

Inculpatul D. S. P. a negat susținerile inculpatului H. I., susținând că acesta și-a însușit integral bunurile achiziționate de la . C. și le-a utilizat în interes personal, fără a achita nicio sumă de bani în favoarea părții vătămate sau a . 23 August.

În cursul urmăririi penale, inculpatul H. I., prin intermediul soției sale, a achitat în favoarea părții vătămate . C. suma de 20.000 lei prin virament bancar, context în care reprezentanții părții vătămate au precizat că înțeleg să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 18.995,01 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- plângerea penală formulată la data de 21.09.2009 de partea vătămată . C. – vol. VI, filele 75 – 76;

- contractul de vânzare – cumpărare nr. 1557 din 05.05.2009 încheiat între . C. și . 23 August, jud. C. – vol. VI, fila 77;

- ordinul de plată în baza căruia . 23 August, jud. C. a achitat un avans în sumă de 14.000 RON – vol. VI, fila 79;

- biletul la ordin, fila CEC și refuzul la plată – vol. VI, filele 80 – 81;

- factura fiscală și celelalte documente în baza cărora . C. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. V, filele 82 – 86;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . C. din data de 01.07.2009 – vol. VI, fila 90;

- adresele de prejudiciu emise de . C. – vol. VI, filele 93, 106;

- declarația reprezentantului . C., D. C. G. – vol. V, filele 94 – 96;

- procesul – verbal de recunoaștere din fotografiile judiciare a inculpaților D. S. P., T. E. și H. I. de către martorul D. C. G. – vol. VI, filele 97 – 103;

- dovada achitării de către H. A. a sumei de 20.000 RON în contul . C. – vol. VI, filele 104 – 105;

- factura fiscală și chitanța emise de . 23 August, jud. C. către numitul R. V. – vol. VI, filele 107 – 108;

- declarațiile martorului R. V. – vol. VI, filele 114 – 117;

- fișele sintetice ale . C. și . 23 August, jud. C. – vol. VI, filele 118 – 128;

- procese – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților T. E. și H. I. (vol. IX, filele 92 – 101 și 104 – 131);

- declarațiile inculpaților D. S. P. ( vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

2. La data de 05.05.2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., însoțit de inculpații T. E. și H. I., care s-au recomandat ca fiind reprezentanți ai aceleiași societăți comerciale, s-au deplasat la sediul părții vătămate . București, filiala C., exprimându-și intenția de a achiziționa articole sanitare.

Cu acest prilej, între . București, filiala C. și . 23 August a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr._/05.05.2009, în baza căruia au fost emise ulterior facturile fiscale . CT nr._, nr._, nr._, nr._, nr._ și nr._, în valoare totală de 47.908,20 RON și au fost livrate obiectele sanitare comandate de către inculpați.

Facturile mai sus menționate au fost semnate la rubrica „Semnătura de primire” atât de către inculpatul L. C. C. (ale cărui nume, prenume și carte de identitate au fost menționate la rubrica respectivă), cât și de către inculpatul T. E., care a uzat în acest scop de identitatea fictivă „C. C.”, aspect ce rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico – științifică grafică nr._, întocmit la data de 18.02.2010 de către Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție C..

Pentru achitarea contravalorii mărfurilor achiziționate de la partea vătămată . București, filiala C., inculpatul D. S. P. a emis fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 47.908,20 RON, scadentă la data de 04.06.2009, filă care a fost completată integral și semnată personal de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorului N. MICHAEL, director al punctului de lucru din C. al părții vătămate.

Fila CEC sus menționată a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 05.06.2009, fiind refuzată de către instituția bancară trasă, pe motivul lipsei de disponibil din contul bancar al societății emitente. Totodată, în sarcina . 23 August a fost instituită la aceeași dată interdicția de a efectua plăți prin intermediul filelor CEC în perioada 05.06.2009 – 05.06.2010, interdicție ce i-a fost comunicată inculpatului D. S. P. prin somația nr. 9921 din data de 05.06.2009.

În acest sens, este de menționat faptul că, în momentul emiterii filei CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății, inculpații cunoșteau această situație ,împrejurare ce denotă intenția acestora de a înșela și de a obține un folos material injust, astfel cum rezultă din adresa nr. 183 din data de 21.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarația martorului N. MICHAEL, director al punctului de lucru din C. al . București, filiala C..

O parte a bunurilor achiziționate de la partea vătămată . București, filiala C. a fost însușită de către inculpații D. S. P. și T. E. și comercializată de către aceștia în interes personal, iar o altă parte a fost transportată de către inculpatul H. I. la domiciliul său din .. Sibiu, bunurile respective fiind montate în locuința acestuia și identificate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010.

Cu privire la aceste bunuri, inculpatul H. I. a susținut că le-a achiziționat, în numele tatălui său H. I., ca persoană fizică, de la . 23 August, cu suma de 12.049,78 RON, sens în care a prezentat factura fiscală . nr._ și chitanța . nr._, ambele din data de 19.05.2009, inculpatul D. S. P. contestând însă faptul că ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpatul mai sus menționat.

Inculpatul T. E. a declarat că a folosit pentru sine patru capace metalice de canalizare achiziționate în mod fraudulos de la partea vătămată . București, acesta fiind transportate și depozitate în curtea locuinței soacrei sale I. V., din . mamei concubinei sale C. M..

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate . București, filiala C. au precizat că înțeleg să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 47.908,20 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- sesizarea formulată de Banca Transilvania la data de 05.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea . București, filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VI, filele 131 – 133;

- plângerea penală și adresa de prejudiciu formulate de partea vătămată . București – vol. VI, filele 135;

- contractul de vânzare – cumpărare nr._ din 05.05.2009 încheiat între . București și . 23 August, jud. C. – vol. VI, filele 136 – 139;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora . București a livrat marfă către . 23 August, jud.C. – vol. VI, filele 140 – 146;

- declarația reprezentantului . București, N. MICHAEL – vol. VI, filele 147 – 148;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . București din data de 01.07.2009 – vol. VI, fila 149;

- raportul de constatare tehnico – științifică grafică întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție C. – vol. IV, filele 265 – 309;

- procese – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților T. E. și H. I. (vol. IX, filele 92 – 101 și 104 – 131);

- declarațiile inculpaților D. S. P. ( vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

3. La data de 08.05.2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpații T. E. și H. I., în calitate de pretinși reprezentanți ai aceleiași societăți, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului H. I. la punctul de lucru al părții vătămate . C., unde i-au contactat pe martorii DUMITRAȘCIUC L. și L. V., administrator și, respectiv, vânzător în cadrul acestei societăți, și și-au exprimat intenția de a achiziționa materiale de construcție, respectiv gresie și faianță.

Cu ocazia discuțiilor purtate de inculpați cu martorul L. V., cel din urmă le-a comunicat acestora că . C. nu acceptă, ca instrumente de plată, file CEC decât în limita sumei de 5.000 RON, diferența până la valoarea produselor achiziționate urmând a fi achitată în numerar.

În acest context, inculpații D. S. P., T. E. și H. I. au decis să achiziționeze gresie și faianță în valoare de aproximativ 6.500 RON, sens în care, la data de 08.05.2009, au achitat în numerar suma de 1.500 RON, iar, pentru diferență, inculpatul D. S. P. a emis fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 4.998,12 RON, scadentă la data de 05.06.2009, care a fost completată și semnată integral de către inculpatul mai sus menționat.

Cu același prilej, reprezentantul părții vătămate . C. a emis către . 23 August factura fiscală . LZO nr._ din data de 08.05.2009, în valoare de 4.998,12 RON, factură care a fost semnată la rubrica „Semnătura de primire” de către inculpatul D. S. P..

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 16.06.2009, fiind refuzată de către instituția bancară trasă la aceeași dată, pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că emitentul se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente retrase din circulație.

În acest sens, este de menționat faptul că, în momentul emiterii filei CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, împrejurare ce denotă intenția acestuia de a înșela și de a obține un folos material injust, astfel cum rezultă din adresa din data de 06.01.2010 a părții vătămate, precum și din declarațiile martorilor DUMITRAȘCIUC L. și L. V., administrator și, respectiv, vânzător în cadrul . C..

Ulterior, respectiv la data de 01.07.2009, inculpatul D. S. P., pentru a crea o aparență a bunei sale credințe, le-a transmis reprezentanților . C. o adresă prin care le aducea la cunoștință împrejurarea că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, jud. C. în favoarea numitului T. I., deși, la data respectivă, fila CEC emisă în favoarea părții vătămate fusese deja refuzată la plată.

Întreaga cantitate de gresie și faianță achiziționată de la partea vătămată . C. a fost însușită de către inculpatul H. I., transportată și montată în locuința acestuia din .. Sibiu, unde a fost găsită cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010.

În declarațiile formulate, inculpatul H. I. a susținut că a achiziționat de la . 23 August respectiva cantitate de gresie și faianță și că i-a achitat inculpatului D. S. P. contravaloarea acesteia, fără a se afla în posesia vreunui document justificativ în acest sens, susțineri care au fost infirmate de către inculpatul D. S. P..

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate . C. au precizat că înțeleg să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 4.998,13 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- sesizarea formulată de Banca Transilvania la data de 16.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea . C., filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VI, filele 165 – 168;

- plângerea penală și adresa de prejudiciu formulate de partea vătămată . C. – vol. VI, fila 170;

- factura fiscală în baza căreia . C. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VI, fila 171;

- declarația reprezentanților . C., DUMITRAȘCIUC L. și L. V. – vol. VI, filele 172 – 175;

- fișa sintetică a . C. – vol. VI, filele 176 – 177;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . C. din data de 01.07.2009 – vol. VI, fila 178;

- documente constitutive ale . 23 August, jud. C. – vol. VI, filele 179 – 184;

- procese – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpatului H. I. (vol. IX, filele 104 – 131);

- declarațiile inculpaților D. S. P. ( vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

4. La data de 09.05.2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpații T. E. și H. I., în calitate de pretinși reprezentanți ai aceleiași societăți, după mai multe discuții prealabile, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului H. I. la sediul părții vătămate .” SRL C., unde l-au contactat pe martorul F. C., administrator în cadrul acestei societăți, și și-au exprimat intenția de a achiziționa două ATV - uri.

Anterior,insa pentru a capta încrederea părții vătămate, inculpatul D. S. P. a achiziționat un alt bun de aceeași natură, a cărui contravaloare a achitat-o cu numerar.

Astfel, la data de 09.05.2009, martorul F. C. a fost de acord să le vândă inculpaților bunurile solicitate și a acceptat ca plata acestora să fie realizată prin filă CEC, sens în care, a întocmit facturile fiscale . nr. 0048 și nr. 0049, ambele din data de 09.05.2009, în valoare totală de 5.200 RON, facturi care au fost semnate la rubrica „Semnătura de primire” de către inculpatul D. S. P..

În vederea achitării contravalorii celor 2 ATV – uri, inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea .” SRL C., fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 5.200 RON, scadentă la data de 10.06.2009, care a fost completată și semnată integral de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorului F. C..

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 12.06.2009, fiind refuzată de către Banca Transilvania S.A. la aceeași dată pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, cu precizarea că, la data respectivă, deși inculpatul D. S. P. cesionase fictiv părțile sociale în favoarea numitului T. I., nu-i solicitase acestuia să depusă specimen de semnătură la instituția bancară mai sus menționată.

Totodată, este de menționat faptul că, în momentul emiterii filei CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, împrejurare ce denotă intenția acestuia de a înșela și de a obține un folos material injust, astfel cum rezultă din adresa din data de 08.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarațiile martorului F. C., administrator al .” SRL C..

La data de 01.07.2009, inculpatul D. S. P., pentru a crea o aparență a bunei sale credințe, le-a transmis reprezentanților .” SRL C. o adresă prin care le aducea la cunoștință împrejurarea că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, jud. C. în favoarea numitului T. I., deși, la data respectivă, fila CEC emisă în favoarea părții vătămate fusese deja refuzată la plată.

Cele două ATV – uri achiziționate de la partea vătămată .” SRL C. au fost însușite de către inculpatul H. I. și transportate inițial la domiciliul acestuia din .. Sibiu, iar, ulterior, în localitatea Copșa M., jud. Sibiu, unde au fost depozitate urmare apariției unor defecțiuni, potrivit declarațiilor inculpatului mai sus menționat.

Cu privire la aceste bunuri inculpatul H. I. a susținut că a achiziționat de la . 23 August cele 2 ATV – uri și că i-a achitat inculpatului D. S. P. contravaloarea acestora, fără a se afla în posesia vreunui document justificativ în acest sens, susțineri care au fost infirmate de către inculpatul D. S. P..

Pe parcursul urmăririi penale martorul F. C. i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe inculpații D. S. P., T. E. și H. I. ca fiind persoanele care, în calitate de reprezentanți ai . 23 August, jud. C., au comandat și achiziționat bunurile menționate în facturile fiscale emise de .” SRL C., aspect ce rezultă din procesul – verbal întocmit de organele de poliție la data de 07.01.2010.

Reprezentanții părții vătămate .” SRL C. au precizat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, întrucât, la data de 09.02.2010, inculpatul H. I., prin intermediul soției sale, a achitat în favoarea acestei societăți suma de 5.200 lei, prin virament bancar, prejudiciul cauzat fiind astfel integral acoperit.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- plângerea penală formulată de partea vătămată .” SRL C. – vol. VI, fila 188;

- fila CEC emisă de . 23 August, jud. C. și refuzul de plată – vol. VI, filele 189 – 197;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora .” SRL C. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VI, filele 198 – 205;

- documentele constitutive ale .” SRL C. – vol. VI, filele 206 – 207;

- declarația reprezentantului .” SRL C., F. C. – vol. VI, filele 208 – 209;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către .” SRL C. din data de 01.07.2009 – vol. VI, fila 210;

- adresa de prejudiciu emisă de .” SRL C. – vol. VI, filele 212 – 213;

- dovada achitării prejudiciului cauzat părții vătămate .” SRL C. – vol. VI, filele 214 – 215;

- declarațiile inculpaților D. S. P. ( vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

5. La data de 09.05.2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpații T. E. și H. I., în calitate de pretinși reprezentanți ai aceleiași societăți, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului H. I. la sediul părții vătămate . C., unde l-au contactat pe martorul F. C., administrator al acestei societăți, și și-au exprimat intenția de a achiziționa 4 anvelope marca „PIRELLI”.

Având în vedere relații comerciale stabilite în cursul aceleiași zile între .” SRL C., administrată tot de către martorul F. C., și . 23 August, jud. C., martorul mai sus menționat a fost de acord să le vândă inculpaților bunurile solicitate și a acceptat ca plata acestora să fie realizată prin filă CEC, sens în care, a întocmit factura fiscală . nr. 0079 din data de 09.05.2009, în valoare totală de 3.200 RON, factură care a fost semnată la rubrica „Semnătura de primire” de către inculpatul D. S. P..

În vederea achitării contravalorii celor 4 anvelope, inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea . C., fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 3.200 RON, scadentă la data de 10.06.2009, care a fost completată și semnată integral de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorului F. C..

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 12.06.2009, fiind refuzată de către Banca Transilvania S.A. la aceeași dată pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, cu precizarea că, la data respectivă, deși inculpatul D. S. P. cesionase fictiv părțile sociale în favoarea numitului T. I., nu-i solicitase acestuia să depusă specimen de semnătură la instituția bancară mai sus menționată.

La data emiterii filei CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți.

Ulterior, respectiv la data de 01.07.2009, inculpatul D. S. P., pentru a crea o aparență a bunei sale credințe, le-a transmis reprezentanților . C. o adresă prin care le aducea la cunoștință împrejurarea că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, jud. C. în favoarea numitului T. I., deși, la data respectivă, fila CEC emisă în favoarea părții vătămate fusese deja refuzată la plată.

Cele 4 anvelope achiziționate de la partea vătămată . C. au fost însușite de către inculpatul D. S. P. și vândute, potrivit declarațiilor acestuia, unei persoane necunoscute, în schimbul sumei de 2.500 RON, sumă pe care inculpatul și-a însușit-o în interes personal.

Martorul F. C. i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe inculpații D. S. P., T. E. și H. I. ca fiind persoanele care, în calitate de reprezentanți ai . 23 August, jud. C., au comandat și achiziționat bunurile menționate în factura fiscală emisă de . C., aspect ce rezultă din procesul – verbal întocmit de organele de poliție la data de 07.01.2010.

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate . C. au precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.200 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, care nu a fost acoperit până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- sesizarea formulată de Banca Transilvania la data de 12.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea . C., filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VI, filele 219 – 226;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora . C. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. V, filele 227 – 229;

- actele constitutive ale . C. – vol. VI, filele 230 – 237;

- declarația reprezentantului . C., F. C. – vol. VI, filele 238 – 244;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . C. din data de 01.07.2009 – vol. VI, fila 246;

- adresa de prejudiciu emisă de . C. – vol. VI, fila 248;

- proces – verbal de recunoaștere din fotografiile judiciare a inculpaților D. S. P., T. E. și H. I. (vol. VI, filele 249 – 255);

- declarațiile inculpaților D. S. P. ( vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

6. La data de 12.05.2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpatul T. E., care s-a prezentat sub identitatea fictivă „C. C.” și a pretins că este, la rândul său, reprezentant al aceleiași societăți comerciale, s-au deplasat la sediul părții vătămate .” SRL C., unde l-au contactat pe martorul P. M. M., director al punctului de lucru al acestei societăți, și și-au exprimat intenția de a achiziționa materiale de construcții.

Întrucât inculpații au declarat că acceptă condițiile impuse de către .” SRL C. privind modalitatea de tranzacționare și plată, martorul mai sus menționat a fost de acord să le vândă inculpaților bunurile solicitate, sens în care, a întocmit contractul de vânzare – cumpărare nr. 54 din 12.05.2009, semnat din partea . 23 August, jud. C. de către inculpatul D. S. P.. Totodată, reprezentantul .” SRL C. a întocmit și facturile fiscale . CT 07 nr._ din data de 16.05.2009, care a fost semnată la rubrica „Semnătura de primire” de către inculpatul D. S. P., precum și . CT 07 nr._ din 03.06.2009 și . CT 07 nr._ din 05.06.2009, ultimele două facturi fiind semnate la rubrica „Semnătura de primire” de către pretinsul „C. C.”, nume ce a fost inserat în conținutul documentelor de către reprezentantul părții vătămate, la indicația inculpatului T. E..

În vederea achitării contravalorii materialelor de construcție achiziționate de la .” SRL C., inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea părții vătămate, fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 13.877,20 RON, scadentă la data de 07.09.2009, care a fost semnată de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorului P. M. M., și care a fost completată ulterior de către angajații .” SRL C..

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 08.09.2009, fiind refuzată de către Banca Transilvania S.A. la aceeași dată pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că trăgătorul se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente retrase din circulație.

Reprezentanții părții vătămate au arătat că în momentul emiterii filei CEC mai sus menționate și nici ulterior cesionării fictive a părților sociale în favoarea numitului T. I., inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, Sunt relevante in acest sens declarațiile martorului P. M. M., director în cadrul .” SRL C..

Mărfurile achiziționate de la partea vătămată .” SRL C. au fost transportate de către inculpați în .. C., au fost depozitate într-un spațiu închiriat de . 23 August, jud. C. de la concubina inculpatului T. E. și comercializate de către aceștia către persoane necunoscute, fără a se întocmi în acest sens documente justificative, ambii inculpați recunoscând comiterea faptei, inclusiv împrejurarea că identitatea fictivă „C. C.” a fost folosită de către T. E. în vederea inducerii în eroare a părții vătămate.

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate .” SRL C. au precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 13.877,20 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, care nu a fost acoperit până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- sesizarea formulată de Banca Transilvania la data de 05.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea .” SRL C., filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VII, filele 1 – 5;

- contractul de vânzare – cumpărare nr. 54 din 12.05.2009 încheiat între .” SRL C. și . 23 August, jud. C. – vol. VII, filele 7 – 12;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora .” SRL C. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VII, filele 13 – 15;

- declarația reprezentantului .” SRL C., P. M. M. – vol. VII, filele 17 – 18;

- declarațiile inculpaților D. S. P. (vol. I, filele 138 – 167) și T. E. (vol. I, filele 189 – 198).

7.În cursul lunii mai 2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., l-a contactat pe martorul S. F. A., reprezentant zonal al . A., exprimându-și intenția de a achiziționa, în numele societății pe care o reprezenta, o cantitate însemnată de pavele, solicitare motivată prin invocarea împrejurării nereale că . 23 August, jud. C. se află în curs de derulare a unui contract de prestări servicii având ca obiect efectuarea de amenajări exterioare.

În perioada următoare, martorul S. F. A. s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul . 23 August, jud. C. din municipiul M., unde a purtat mai multe negocieri cu inculpații D. S. P. și T. E., cel din urmă prezentându-se sub identitatea fictivă „C. C.” și susținând că deține funcția de director economic în cadrul societății comerciale mai sus menționate.

În acest context, la data de 18.05.2009, între . A., în calitate de vânzător, și . 23 August, jud. C., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. ES CT 007 din 18.05.2009, care a avut ca obiect livrarea de către cea dintâi societate a cantității de pavele solicitate de către partea contractantă și care a fost semnat din partea cumpărătorului de către inculpatul D. S. P., în calitate de administrator.

În baza acestui contract, . A. a livrat către . 23 August, jud. C. marfa comandată, în valoare totală de 37.032,23 RON, sens în care a fost întocmită factura fiscală . nr. 9634 din data de 21.05.2009, marfa fiind recepționată de către inculpații T. E. și H. I., la depozitul din . . 23 August, jud. C..

În vederea achitării contravalorii mărfii, inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea . A., fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 37.032,23 RON, scadentă la data de 29.06.2009, care a fost completată și semnată integral de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorului S. F. A..

Ulterior, respectiv la data de 12.06.2009, . A. a livrat către . 23 August, jud. C. o altă cantitate de marfă, în valoare totală de 61.441,35 RON, sens în care a fost întocmită factura fiscală . nr. 9914 din 12.06.2009, marfă care, în mod similar, a fost recepționată de către inculpații T. E. și H. I., la depozitul din . . 23 August, jud. C..

Pentru achitarea contravalorii mărfii livrate la data de 12.06.2009, inculpatul D. S. P. a emis în favoarea părții contractante fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 61.441,35 RON, scadentă la data de 10.07.2009, care fusese semnată în alb de către numitul T. I., la solicitarea expresă a inculpatului D. S. P., și care a fost completată integral de către cel din urmă inculpat, în prezența martorului S. F. A..

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. și scadentă la data de 29.06.2009, fiind introdusă la plată de către beneficiar, a fost refuzată de către Banca Transilvania S.A. la data de 30.06.2009, pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

În mod similar, fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. și scadentă la data de 10.07.2009, a fost la rândul său refuzată la plată pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, precum și ca urmare a faptului că societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

Totodată, este de menționat faptul că, în momentul emiterii filelor CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, împrejurare ce denotă intenția acestuia de a înșela și de a obține un folos material injust, astfel cum rezultă din adresa nr. 2766 din data de 08.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarațiile martorului S. F. A., reprezentant zonal al . A..

Conform declarațiilor inculpatului D. S. P., cantitatea de marfă achiziționată de la partea vătămată . A. la data de 29.05.2009 a fost însușită de către inculpatul T. E., cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia la data de 03.02.2010 fiind identificate de către organele de poliție un număr de aproximativ 3.200 pavele, montate în curtea imobilului. Marfa livrată de către partea vătămată la data de 12.06.2009 a fost însușită de către inculpatul H. I. în vederea valorificării, o parte a acesteia fiind montată în curtea locuinței inculpatului mai sus menționat și fiind identificată de către organele de poliție, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010.

Pe parcursul cercetărilor, martorul S. F. A. i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe inculpatul D. S. P. ca fiind administratorul . 23 August, jud. C., precum și pe inculpatul T. E. ca fiind persoana care s-a prezentat sub identitatea fictivă „C. C.”, care a susținut că este director economic în cadrul societății comerciale cumpărătoare și cu care a purtat numeroase discuții telefonice și personale, precum și prin intermediul e-mail-ului, în vederea stabilirii condițiilor încheierii contractului de vânzare – cumpărare și livrării mărfii, aspect ce rezultă din procesul – verbal întocmit de organele de poliție la data de 11.01.2010.

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate . A. au precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 98.473,68 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, care nu a fost acoperit până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere:

- sesizările formulate de Banca Transilvania la datele de 30.06.2009 și 13.07.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unor file CEC fără acoperire în favoarea . A., filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VII, filele 50 – 52, 55 – 61;

- plângerea penală formulată de . A. – vol. VII, filele 53 – 54;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora . A. a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VII, filele 62 – 63 și 80;

- adresa de prejudiciu și documente justificative, depuse de . A. – vol. VII, filele 66 – 69;

- contractul de vânzare – cumpărare nr. ESCT 007din 18.05.2009 încheiat între . A. și . 23 August, jud. C. – vol. VII, filele 70 – 79;

- declarația reprezentantului . A., S. F. A. – vol. VII, filele 81 – 83;

- procesul – verbal de recunoaștere din fotografiile judiciare a inculpaților D. S. P., T. E. și H. I. de către martorul S. F. A. – vol. VII, filele 84 – 90;

- fișa sintetică a . A. – vol. VII, filele 91 – 92;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . – EXPORT” SRL C. din data de 01.07.2009 – vol. VII, fila 94;

- procesele – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților T. E. și H. I. – vol. IX, filele 92 – 101 și 104 – 131;

- declarațiile inculpaților D. S. P. (vol. I, filele 138 – 167), T. E. (vol. I, filele 189 – 198) și H. I. (vol. I, filele 200 – 212).

8. În cursul lunii mai 2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpatul T. E., care a uzat de identitățile fictive „C. C.” și „C. L.” și a pretins că deține funcția de director comercial în cadrul aceleiași societăți, i-au contactat prin e-mail pe reprezentanții părții vătămate ., exprimându-și intenția de a achiziționa cantitatea de aproximativ 850 m.p. de policarbonat fumuriu.

Urmare corespondenței electronice purtate între cele două societăți, la data de 25.05.2009, inculpatul D. S. P. s-a deplasat la sediul părții vătămate și a recepționat cantitatea de 850 m.p. policarbonat fumuriu, pentru care a fost întocmită ulterior și transmisă prin fax, la sediul . 23 August, jud. C., factura fiscală . nr._ din data de 25.05.2009, în valoare totală de 17.721,78 RON.

În vederea achitării contravalorii mărfii recepționate, inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea ., fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 17.721,78 RON, scadentă la data de 25.06.2009, care a fost completată și semnată integral de către inculpatul mai sus menționat, în prezența martorei SOFONE S., director vânzări în cadrul societății parte vătămate, persoană căreia inculpatul i-a oferit verbal asigurări privind existența în contul bancar al . 23 August, jud. C. a sumei necesare efectuării plății.

Fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiar la data de 26.06.2009, fiind refuzată de către Banca Transilvania S.A. la aceeași dată pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

Inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință reprezentanților părții vătămate împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., în momentul emiterii filei CEC,nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, Aceasta împrejurare rezultă din adresa din data de 28.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarațiile martorei SOFONE S., director vânzări în cadrul ..

La data de 01.07.2009, inculpatul D. S. P., pentru a crea o aparență a bunei sale credințe, le-a transmis reprezentanților . o adresă prin care le aducea la cunoștință împrejurarea că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, jud. C. în favoarea numitului T. I., deși, la data respectivă, fila CEC emisă în favoarea părții vătămate fusese deja refuzată la plată.

Marfa achiziționată de la partea vătămată . a fost transportată la depozitul închiriat de către . 23 August, jud. C. de la concubina inculpatului T. E. și vândută de către acesta, împreună cu inculpatul D. S. P., unor persoane necunoscute, cu precizarea că o placă de policarbonat fumuriu a fost identificată într-o magazie din curtea locuinței inculpatului T. E., cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010, aceasta fiind lăsată în custodia numitei C. M., concubina inculpatului.

Pe parcursul cercetărilor, inculpații D. S. P. și T. E. au recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina lor și au precizat că sumele de bani obținute ca urmare a vânzării mărfurilor achiziționate de la . au fost folosite în interes personal.

În cursul urmăririi penale, reprezentanții părții vătămate . au precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 17.721,78 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, care nu a fost acoperit până în prezent.

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut in vedere

- sesizarea formulată de Banca Transilvania la data de 26.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea ., fila CEC în copie și refuzul de plată – vol. VIII, filele 1 – 4;

- declarația reprezentantului ., SOFONEA S. – vol. VIII, filele 6 – 8;

- fila CEC în original emisă de inculpatul D. S. P. – vol. VIII, fila 9;

- factura fiscală și celelalte documente în baza cărora . a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VIII, filele 12 – 13;

- adresele de prejudiciu emise de . – vol. VIII, filele 14 – 15;

- corespondența electronică dintre . și . 23 August, jud. C. – vol. VIII, filel1 16 – 20;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . din data de 01.07.2009 și documentele justificative atașate – vol. VIII, filele 33 – 51;

- fișa sintetică a . – vol. VIII, filele 52 – 53;

- procesul – verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului T. E. – vol. IX, filele 92 – 101;

- declarațiile inculpaților D. S. P. (vol. I, filele 138 – 167) și T. E. (vol. I, filele 189 – 198).

9. În cursul lunii mai 2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August, jud. C., împreună cu inculpatul T. E., care a uzat de identitatea fictivă „C. C.” și a pretins că deține funcția de director comercial în cadrul aceleiași societăți, i-au contactat prin e-mail pe reprezentanții părții vătămate ., exprimându-și intenția de a achiziționa o cantitate însemnată de mărfuri din cele comercializate de această societate, respectiv saltele, pilote, perne, pături etc.

Urmare corespondenței electronice purtate între cele două societăți, în perioada 27.05. – 18.06.2009, ., reprezentată de martora C. E. N., șef serviciu vânzări în cadrul acestei societăți, a livrat către . 23 August, jud. C. marfă în valoare totală de 126.408,24 RON, în baza următoarelor facturi fiscale: . nr._ din 27.05.2009, nr._ din 27.05.2009, nr._ din 01.06.2009, nr._ din 05.06.2009, nr._ din 11.06.2009, nr._ din 11.06.2009, nr._ din 17.06.2009 și nr._ din 18.06.2009, aceste facturi fiscale fiind semnate la rubrica „Semnătura de primire” atât de inculpatul D. S. P., cât și de către inculpatul T. E..

Cu ocazia livrării primei cantități de marfă, inculpatul D. S. P. le-a remis reprezentanților ., cu titlu de garanție, fila CEC . 1 BB nr._, semnată de către numitul T. I., iar ulterior, în vederea achitării contravalorii parțiale a mărfii recepționate, inculpatul D. S. P. a emis, în favoarea aceluiași partener contractual, fila CEC . 1 BB nr._, în valoare de 37.785,21 RON, scadentă la data de 29.06.2009, care a fost semnată de către inculpatul mai sus menționat și completată de către angajații părții vătămate.

Întrucât, la data scadentă, fila CEC emisă de către inculpatul D. S. P. cu titlu de instrument de plată a fost refuzată de către Banca Transilvania S.A. la data de 01.06.2009 pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație, reprezentanții . au procedat la completarea filei CEC lăsate cu titlu de garanție, înscriind suma de 126.408,24 RON și data scadenței 06.07.2009.

Fila CEC emisa a fost refuzată la plată în mod similar de către Banca Transilvania S.A., la data de 08.07.2009, pe motivul lipsei totale de disponibil din contul bancar al societății emitente, al lipsei de mandat a semnatarului, precum și ca urmare a faptului că societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, iar fila CEC aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație

Reprezentanții părții vătămate au arătat că în momentul emiterii filelor CEC mai sus menționate, inculpatul D. S. P. nu le-a adus la cunoștință împrejurarea că, în contul bancar al . 23 August, jud. C., nu exista disponibilul necesar efectuării plății și nici faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator al acestei societăți, Această împrejurare era cunoscuta de coinculpați care au fost insa de acord sa procedeze în aceeași manieră pentru a induce în eroare partea vătămată fapt ce rezultă din adresa nr. 1268 din data de 07.10.2009 a părții vătămate, precum și din declarațiile martorei C. E. N., șef serviciu vânzări în cadrul ..

La data de 01.07.2009, inculpatul D. S. P., pentru a crea o aparență a bunei sale credințe, le-a transmis reprezentanților . o adresă prin care le aducea la cunoștință împrejurarea că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, jud. C. în favoarea numitului T. I., adresă care a fost primită de către partea vătămată la data de 07.07.2009 și înregistrată sub nr. 1242, dată la care ambele file CEC emise în favoarea acestei societăți fuseseră deja refuzate la plată.

Marfă achiziționată de la partea vătămată . a fost transportată atât la depozitul închiriat de către . 23 August, jud. C. de la concubina inculpatului T. E., cât și într-un alt depozit a cărui cheie o deținea inculpatul T. E., și vândută de către acesta, împreună cu inculpatul D. S. P., unor persoane necunoscute.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03.02.2010 la locuința fără forme legale a inculpatului T. E., au fost identificate 3 saltele și 2 pilote achiziționate în mod fraudulos de la partea vătămată ., care au fost indisponibilizate de organele de poliție și lăsate în custodia concubinei inculpatului, respectiv C. M..

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul T. E. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa și au precizat că sumele de bani obținute ca urmare a vânzării mărfurilor achiziționate de la . au fost folosite în interes personal.

Reprezentanții părții vătămate . s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 126.408,24 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, care a ramas neacoperit .

La reținerea acestei situații de fapt instanța a avut în vedere

- sesizările formulate de Banca Transilvania la datele de 01.07.2009 și 08.07.2009 privind emiterea de către . 23 August, jud. C. a unor file CEC fără acoperire în favoarea ., filele CEC în copie și refuzurile de plată – vol. VIII, filele 54 – 61;

- plângerea penală formulată de . – vol. VIII, filele 63 – 70;

- oferta transmisă prin e-mail de inculpatul T. E. - vol. VIII, fila 71;

- facturile fiscale și celelalte documente în baza cărora . a livrat marfă către . 23 August, jud. C. – vol. VIII, filele 72 – 103;

- declarația reprezentanților ., D. I. și C. E. N. – vol. VIII, filele 112 – 114;

- adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . din data de 01.07.2009 și documentele justificative atașate – vol. VIII, filele 116 – 129;

- procesul – verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului T. E. – vol. IX, filele 92 – 101;

- declarațiile inculpaților D. S. P. (vol. I, filele 138 – 167) și T. E. (vol. I, filele 189 – 198).

Cu toate ca, inculpatul C. (T. ) E. un a solicitat vreo schimbare a încadrării juridice in primul ciclu procesual si nici nu a exercitat calea de atac a apelului, la momentul rejudecării cauzei acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 si 5 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. apreciind ca prejudiciul la care se raportează încadrarea juridica nu este cert și atâta timp cât nu a fost soluționata acțiunea civilă nu s-ar putea reține și aliniatul 5 al acestui articol, așa cum de altfel a reținut prima instanța la momentul condamnării inculpatului, însa nu a pus în discuție aceasta schimbare a încadrării juridice.

Instanța constată ca nu se pune problema unei schimbări a încadrării juridice, din moment ce, prejudiciile au fost individualizate si indicate defalcat pentru fiecare act material ce intra in componenta infracțiunii de complicitate la înșelăciune în forma continuată, în total prejudiciul însumând 394.637,63 RON si la acesta trebuie avut in vedere de câtrî instanța și tot la acest prejudiciu s-a raportat inculpatul atunci când a formulat declarația de recunoaștere a faptelor, astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu .

Constatând ca sunt incidente dispozițiile alin.5 al textului de lege sus menționat, instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulata in cauza, ca nefondata.

In drept

Faptele inculpatului T. E., care, în perioada mai – august 2009, utilizând identitățile fictive „C. L.”, „C. C.” sau „D. A.” și declinându-și în mod mincinos calitatea de reprezentant al . 23 August, a participat la inducerea în eroare a părților vătămate . București, . C., .” SRL C., ., . C., ., . P., jud. A., . și .” SRL București, de la care . 23 August (administrată de inculpatul D. S. P.) a achiziționat mărfuri, pentru a căror plată au fost emise file CEC și bilete la ordin refuzate de către instituțiile bancare pe motivul lipsei de disponibil din conturile bancare ale societății trăgătoare, sus-numitul contribuind la producerea unui prejudiciu total în cuantum de 394.637,63 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Instanța va dispune condamnarea inculpatului C. ( T.) E. la o pedeapsa cu închisoarea, in limitele prevăzute de lege, luând in considerare si reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime, fata de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320/1 C.p.p.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilita vor fi avute în vedere toate criteriile generale prevăzute de art.72 cod penal, limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a Codului penal, modalitatea concreta de comitere a faptelor, respectiv inculpatul, in înțelegere cu alți inculpați au indus in eroare in 9 rânduri pe reprezentanții unor societăți comerciale, folosind nume si calitatea mincinoase, pentru a nu putea fi descoperit si pentru a crea aparenta ca respectivele societăți tratează cu persoane bine intenționate, capabile sa se implice in afaceri oneste, deși in realitate scopul lor era doar de a obține venituri ilicite, valoarea prejudiciului creat care depășește cu mult limita prevăzuta de lege pentru a fi reținuta forma agravata, numărul mare de acte materiale in care a fost implicat inculpatul, a ușurinței cu care acesta a acționat in disprețul legii si a altor cetățeni onești care înțeleg să facă afaceri bazându-se pe partenerii de afaceri si pe corectitudinea acestora, fapt ce pentru altii asemenea inculpatului nu reprezintă altceva decât un prilej de a-i insera si de a obține bani, pentru care nu întreprind nici un efort.

Vor fi avute in vedere si datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu a mai intrat in conflict cu legea penala, in fata instanței a manifestat o atitudine de recunoaștere a faptei, insa numai după ce unul din inculpații din prezenta cauza a uzat de același drept prevăzut de art. 320/1 C.P.P., fiindu-i aplicata o pedeapsa cu închisoarea cu suspendarea, fără insa ca inculpatul sa se implice in recuperarea prejudiciului pentru a se putea vedea cu adevărat poziția sa procesuala.

Pentru aceste motive, în baza art. art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 si 5 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin.2-art. 76 lit. b C.pen. si cu aplic.art.3201 al.1 si 7 c.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave sub forma complicității in forma continuata, va condamna pe inculpatul C. ( fost T. ) E. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 al.1 lit.a)teza a II-a, b si c C.pen.

Pedeapsa principala va fi executata in regim de detentie, conform art. 57 C.pen.

În baza art.71 al.1,2 c.pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a)teza a II-a și lit.b) si c C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa durata retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 3.02.2010 si pana la data de 18.02.2010.

Va mentine masura obligarii de a nu parasi tara dispusa prin incheierea din data de 10.03.2010 pronuntata in dosarul nr._ al Tribunalului Constanta, apreciind ca aceasta este necesara pentru ca inculpatul sa se prezinte in fata instantei, in situatia exercitarii eventualelor cai de atac si chiar pentru a fi executata pedeapsa.

În baza art. 191 alin 1 Cod proc.pen. obligă inculpatul C. (fost T.) E. la plata sumei de 900 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 444 din data de 17.10.2012 a Tribunalului C. a declarat apel, în termen legal, inculpatul C. ( fost T. ) E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în legătură cu încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat de prima instanță și implicit cu privire la pedeapsa aplicată, apreciată ca aspră.

În esență, apelantul inculpat C. ( fost T. ) E. a susținut că în condițiile în care la urmărirea penală nu s-a procedat la defalcarea prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte și raportat la fiecare societate comercială vizată de activitatea infracțională, instanța de fond ar fi trebuit să administreze probe pentru determinarea prejudiciului și apoi să analizeze dacă se impunea sau nu schimbarea încadrării juridice a faptelor, că în ceea ce-l privește, nu a participat la prejudicierea societăților comerciale ., . C., . A. și . București, astfel că valoarea prejudiciului cauzat de el este sub valoarea de 200.000 lei, ceea ce impune înlăturarea alin.5 al art.215 cod penal.

Urmare schimbării încadrării juridice a faptelor săvârșite, inculpatul apelant a susținut că trebuie reindividualizată pedeapsa, în sensul reducerii cuantumului acesteia la 4 ani închisoare iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea art.861 cod penal.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 444 din 17.10.2012 a Tribunalului C. raportat la criticile din apelul inculpatului C. ( fost T. ) E., la probatoriul administrat în cauză, cât și din oficiu, în limitele prev. de art.371 alin.2 cod pr.penală curtea reține următoarele:

Situația de fapt reținută de prima instanță pe baza probelor administrate la urmărirea penală, probe însușite necondiționat de inculpatul apelant C. ( fost T. ) E., relevă, fără echivoc, împrejurarea că faptele acestuia s-au derulat în baza înțelegerii unice și prealabile avută cu ceilalți coinculpați, contribuția efectivă a fiecărui participant urmând să fie materializată conjuctural pe parcursul derulării activității infracționale.

În primul ciclu procesual inculpatul apelant C. ( fost T. ) E. s-a prevalat de disp.art.3201 cod pr.penală și, în condițiile în care prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare au fost menținute toate actele procesuale efectuate de instanța de fond până la momentul intrării în dezbateri, solicitarea sa de aplicare a textului de lege amintit rămâne valabilă și produce efectele de rigoare.

Conform prevederilor art.3201 alin.2 cod pr.penală judecata poate avea loc numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală doar în situația în care inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Potrivit rechizitoriului nr. 1908/P/2009 din 24.02.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a reținut că, inculpatul apelant C. ( fost T. ) E. a contribuit, în calitate de complice la înșelarea părților vătămate . ( fapta nr. 1 ), . București, filiala C. ( fapta nr. 2 ), . C. ( fapta nr. 4 ), . SRL C. ( fapta nr. 5 ), . C. ( fapta nr. 6 ), . SRL C. ( fapta nr. 7 ), . A. ( fapta nr. 9 ), . București ( fapta nr. 11 ) și . ( fapta nr. 12 ).

Actele de complicitate ale inculpatului apelant C. ( fost T. ) E. la înșelarea părții vătămate . C. au constat în deplasarea în mai multe rânduri la sediul părții vătămate, împreună cu inculpații D. S. P. și H. I., unde și-au declinat în mod fals calitatea de reprezentant al . 23 August, județul C., înlesnind astfel încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1557 din 5 mai 2009, în baza căruia partea vătămată a livrat . 23 August, județul C. mărfuri în valoare totală de 39.075,19 RON, care nu a mai putut fi recuperată, întrucât documentele de plată ( filă CEC și bilet la ordin ) nu au putut fi onorate din lipsă de disponibil în cont.

Prezența inculpatului C. ( fost T. ) E. la negocierile privind încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu partea vătămată . C., în calitatea falsă de reprezentant legal al . 23 August, județul C., este probată prin plângerea părții vătămate din 21.09.2009, declarația martorului D. C. G. și procesul verbal de recunoaștere din fotografiile judiciare de către martorul D. C. G., coroborată cu declarațiile inculpaților D. S. P. și H. I., precum și cu declarația inculpatului C. ( fost T. ) E., care nu a negat prezența sa la negocieri ci, a susținut că, mărfurile au fost însușite în totalitate de H. I. iar contractul de vânzare-cumpărare nu a fost semnat de el și nici documentele de plată, aspecte care nu înlătură vinovăția sa, întrucât complicitatea poate fi și morală, iar înțelegerea prealabilă unică a stat la baza tuturor actelor materiale ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Referitor la fapta din 5.05.2009 se reține că, inculpatul apelant C. ( fost T. ) E. i-a însoțit pe inculpații D. S. P. și H. I. la sediul părții vătămate . București – filiala C., unde și-a declinat în mod fals calitatea de reprezentant al . 23 August, județul C. iar ulterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr._/5.05.2009 a semnat facturile, în valoare totală de 47.908,20 RON, la rubrica „ semnătura de primire „ cu identitatea fictivă de „ C. C. „ însușindu-și parte din mărfurile livrate de partea vătămată.

Situația de fapt reținută față de inculpatul C. ( fost T. ) E. a fost probată cu plângerea părții vătămate . București – filiala C., contractul de vânzare-cumpărare nr._/5.05.2009, facturile fiscale emise de partea vătămată pentru recuperarea c./val. mărfurilor, livrate, semnate de inculpatul apelant cu identitatea falsă de „ C. C.”, raportul de constatare tehnico-științifică grafică întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție C., procesul – verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului, coroborate cu declarațiile martorului N. Michael și ale inculpaților D. S. P. și H. I., precum și ale inculpatului apelant C. ( fost T. ) E..

La data de 8.05.2009 inculpatul C. ( fost T. ) E. i-a însoțit pe inculpații D. S. P. și H. I. la punctul de lucru al . C. unde atribuindu-și în fals calitatea de reprezentant al . 23 August, județul C., față de numiții Dumitrașciuc L. și L. V., reprezentanți legali ai părții vătămate . C. în înțelegere cu ceilalți doi inculpați, au achiziționat mărfuri în valoare de aprox.6500 lei, achitate parțial pentru 1500 RON, diferența de 4998,12 RON rămânând nerecuperată, în condițiile în care fila CEC scadentă la 5.06.2009 a fost refuzată la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Fapta descrisă anterior a fost probată cu plângerea părții vătămate . C., factura fiscală . nr._ din 8.05.2009, în valoare de 4.998,12 RON, sesizarea Băncii Transilvania din 16.06.2009 privind emiterea de către . 23 August, județul C. a unei file CEC fără acoperire în favoarea . C., adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . C. din 1.07.2009, declarațiile reprezentanților legali al . C., Dumitrașciuc L. și L. V., procesele – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpatului H. I. coroborate cu declarațiile inculpaților D. S. P. și H. I., dar și cu ale inculpatului C. ( fost T. ) E..

La data de 9 mai 2009 inculpatul C. ( fost T. ) E. i-a însoțit pe inculpații D. S. P. și H. I. la sediul părții vătămate . SRL C., unde l-au contactat pe martorul F. C., administratorul respectivei societăți, ocazie cu care inculpatul C. ( fost T. ) E. și-a declinat în fals calitatea de reprezentant legal al . 23 August, județul C., exprimând intenția de a achiziționa două ATV-uri.

Martorul F. C. a acceptat încheierea tranzacției solicitate, a întocmit facturile fiscale . nr. 0048 și nr. 0049, ambele din data de 9.05.2009, în valoare totală de 5.200 RON iar pentru plata celor două ATV-uri, inculpatul D. S. P. a emis în favoarea . SRL C. fila CEC . 1 BB nr._ în valoare de 5.200 RON, scadentă la 10.06.2009, care fiind introdusă la plată la 12.06.2009 a fost refuzată de Banca Transilvania SA pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

La momentul încheierii tranzacției inculpatul D. S. P. nu i-a adus la cunoștință reprezentantului legal al . SRL C. faptul că nu există disponibil în contul . 23 August, județul C. pentru plata filei CEC și nici că la momentul respectiv cesionare părți sociale ale societății către T. I., fără a-i cerere acestuia din urmă să depună specimen de semnătură în bancă, aspecte cunoscute de inculpatul apelant C. ( fost T. ) E..

Cele două ATV-uri au intrat în posesia inculpatului H. I. care le-a dus la locuința sa din localitatea Copșa M. județul Sibiu, iar după începerea cercetărilor penale acesta a achitat suma de 5.200 RON societății furnizoare, care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Fapta reținută în sarcina celor trei inculpați C. ( fost T. ) E., D. S. P. și H. I. a fost probată cu plângerea părții vătămate . SRL C., fila CEC emisă de . 23 August, județul C. și refuzul de plată al acesteia de către bancă, facturile fiscale privind marfa livrată de partea vătămată, declarația martorului F. C., adresa emisă de inculpatul D. S. P. către . SRL C. la data de 1.07.2009, adresa de prejudiciu emisă de partea vătămată și dovada achitării prejudiciului, coroborate cu declarațiile inculpaților D. S. P., C. ( fost T. ) E. și H. I..

Tot la data de 9.05.2009 inculpatul D. S. P. în calitate de administrator al . 23 August județul C., împreună cu inculpații C. ( fost T. ) E. și H. I., aceștia din urmă în calitate de pretinși reprezentanți legali al aceleiași societăți, s-au deplasat la sediul părții vătămate . C., unde l-au contactat pe administratorul F. C., exprimându-și intenția de a achiziționa 4 anvelope marca PIRELLI.

În virtutea relațiilor comerciale încheiate în aceeași zi cu . SRL C., administrată tot de martorul F. C., acesta a fost de acord să le vândă celor trei inculpați bunurile solicitate și ca plata să se facă prin fila CEC, emițând factura fiscală . nr. 0079 din data de 9.05.2009 în valoare de 3.200 lei, semnată la rubrica de primire de către inculpatul D. S. P..

Pentru plata mărfii achiziționate inculpatul D. S. P. a emis fila CEC . 1 BB nr._ în valoare de 3200 RON, scadentă la 10.06.2009, fără a-i aduce la cunoștință martorului F. C. lipsa totală de disponibil în contul bancar al . 23 August, județul C. și faptul că, la data respectivă, nu mai avea calitatea de administrator, aspecte ce relevă intenția de înșelare a furnizorului mărfii și care erau cunoscute inculpatului apelant C. ( fost T. ) E..

Fila CEC emisă de inculpatul D. S. P. a fost introdusă la plată de către beneficiarul . C. la data de 12.06.2009 și refuzată de către Banca Transilvania pentru lipsă totală de disponibil în contul bancar al societății emitente.

La data de 1.07.2009, după refuzul de plată al filei CEC, inculpatul D. S. P. le-a comunicat reprezentanților legali ai . C. că cesionase părțile sociale deținute în cadrul . 23 August, județul C. către T. I..

Cele 4 anvelope achiziționate în condițiile menționate anterior au fost însușite de inculpatul D. S. P. și vândute unei persoane necunoscute cu suma de 2.500 RON pe care și-a însușit-o în interesul său personal.

Partea vătămată . C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3200 RON, c./val. celor 4 anvelope furnizate inculpatului D. S. P. în calitate de administrator al . 23 August, județul C..

Faptele descrise anterior au fost probate cu declarațiile martorului F. C., procesul – verbal de recunoaștere a inculpaților de către martorul amintit din fotografiile judiciare din 7.01.2010, factura fiscală emisă de vânzătoarea . C. pentru marfa livrată, fila CEC emisă de inculpatul D. S. P., adresa de constituire parte civilă, coroborate cu declarațiile inculpaților D. S. P., C. ( fost T. ) E. și H. I..

Și în cazul relațiilor comerciale cu partea civilă . C. inculpatul apelant C. ( fost T. ) E. a îndeplinit acte de complicitate morală, conform înțelegerii prealabile avută cu inculpatul C. ( fost T. ) E. și H. I. în înșelarea părților civile de către inculpatul D. S. P., în condițiile în care cunoștea intențiile frauduloase ale acestuia din urmă și a acceptat să-l însoțească și să-și atribuie în mod fals calitatea de reprezentant legal al . 23 August, județul C., beneficiind astfel de o parte din bunurile achiziționate de la părțile vătămate prin înșelăciune.

La data de 12.05.2009 inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al . 23 August județul C., împreună cu inculpatul C. ( fost T. ) E., care s-a prezentat sub identitatea falsă „ C. C. „ și pretinzându-se ireal că este reprezentant al . 23 August județul C. s-au deplasat la sediul . SRL C. unde l-au contactat pe martorul P. M. M., directorul punctului de lucru, exprimându-și intenția de a achiziționa materiale de construcție.

D. urmare încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 54 din 12.05.2009 semnat din partea societății cumpărătoare de inculpatul D. S. P., vânzătoarea . SRL C. a întocmit facturile fiscale . CT 07 nr._ din 16.05.2009, . CT 07 nr._ din 3.06.2009 și . CT 07 nr._ din 5.06.2009, prima semnată de primire de către inculpatul D. S. P. iar ultimele două de inculpatul C. ( fost T. ) E. sub identitatea falsă de „ C. C. „.

Fila CEC . 1 BB nr._ în valoare de 13.877,20 RON emisă de inculpatul D. S. P. pentru plata materialelor de construcție achiziționate de la . SRL C., scadentă la 7.09.2009 a fost introdusă la plată de beneficiar la data de 8.09.2009 fiind refuzată de Banca Transilvania SA pe motiv de lipsă totală de disponibil în contul bancar, lipsa mandatului semnatarului, a interdicției bancare a trăgătorului și faptului că fila CEC aparținea unui set de instrumente retrase din circulație.

La momentul emiterii filei CEC drept instrument de plată inculpatul D. S. P. nu a făcut cunoscut beneficiarului lipsa de disponibil în contul bancar și faptul că nu mai avea calitatea de administrator al . 23 August, județul C..

Mărfurile achiziționate de inculpații D. S. P. și C. (fost T.) E., în condițiile menționate anterior, au fost transportate și depozitate într-un spațiu din . C., închiriat de la concubina inculpatului C. (fost T.) E., și comercializate de aceștia unor persoane necunoscute, fără întocmirea de documente justificative.

Partea vătămată S.C. G&G R. S.R.L C., s-a constituit parte civilă cu suma de_,20 RON, reprezentând contra/valoarea mărfii livrate S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Faptele reținute anterior au fost dovedite cu sesizarea Băncii Transilvania, contractul de vânzare-cumpărare nr.54 din 12.05.2009, facturile fiscale emise de S.C. G&G R. S.R.L C., coroborate cu celelalte documente privind livrarea mărfurilor și cu declarațiile martorului P. M. M., dar și ale inculpaților D. S. P. și C. (fost T.) E., care au recunoscut săvârșirea lor.

Raportat la situația de fapt reținută, curtea constată, că potrivit înțelegerii prealabile cu inculpatul D. S. P., inculpatul apelant C. (fost T.) E., l-a ajutat să o prejudicieze pe partea vătămată S.C. G&G R. S.R.L C., atribuindu-și calități pe care nu le avea și o identitate falsă.

În cursul lunii mai 2009, inculpații D. S. P. și C. (fost T.) E., ultimul sub identitatea fictivă C. C. și atribuindu-și în fals funcția de director economic al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., au purtat mai multe negocieri, la sediul din M. al societății menționate cu martorul S. F. A., reprezentant al S.C. „E. P.” S.R.L A., în urma cărora a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare nr.B3CT007 din 18.05.2009, prin care furnizoarea S.C. „E. P.” S.R.L A. livra beneficiarei S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., pavele.

O primă tranșă din marfa contractată a fost livrată beneficiarei însoțită de factura fiscală . nr.9634 din 21.05.2009 și recepționată de inculpații C. (fost T.) E. și H. I. la depozitul din . C. al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Pentru plata contra/valorii mărfii livrate inculpatul D. S. P., a emis în favoarea S.C. E. P. S.R.L A., fila C.E.C . nr._ în valoare de 37.032,23 RON, scadentă la 29.06.2009, completată și semnată de inculpat în prezența martorului S. F. A..

Ulterior, la data de 12.06.2009, S.C. „E. P.” S.R.L A., a livrat către S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., o altă cantitate de pavele, în valoare totală de 61.441.35 RON, întocmindu-se factura fiscală . nr.9914 din 12.06.2009, respectiva marfă fiind recepționată de inculpații T. E. și H. I., la depozitul din . C. al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Pentru plata mărfii livrate la 12.06.2009, inculpatul D. S. P., a emis în favoarea furnizoarei fila C.E.C . nr._ în valoare de 61.441,35 RON, scadentă la 10.07.2009, care fusese semnată în alb de T. I. la solicitarea expresă a inculpatului D. S. P., acesta din urmă completând-o integral în prezența martorului S. F. A..

Fila C.E.C. emisă de inculpatul D. S. P. și scadentă la 29.06.2009, a fost refuzată la plată de către Banca Transilvania S.A, motivat de lipsa totală de disponibil în contul bancar, de lipsa mandatului semnatarului, de interdicția bancară în care se afla societatea trăgătoare și de faptul că aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

În mod similar, fila C.E.C. scadentă la 10.07.2009, a fost refuzată la plată de Banca Transilvania S.A, pe motivul lipsei totale de disponibil în contul bancar al societății emitente și a faptului că, societatea trăgătoare se afla în interdicție bancară, precum și datorită împrejurării că aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

La data emiterii filelor C.E.C. în favoarea ..R.L A., inculpatul D. S. P., nu i-a adus la cunoștință martorului S. F. A., reprezentatul legal și zonal al societății beneficiare, lipsa de disponibil în cont și faptul că nu mai deține calitatea de administrator al societății trăgătoare.

Marfa achiziționată la 29.05.2009, a fost însușită de inculpatul C. (T.) E., iar aceea livrată la 12.06.2009, a fost însușită de inculpatul H. I., așa cum rezultă din declarațiile inculpatului D. S. P. și din conținutul proceselor-verbale de percheziție domiciliară din 03.02.2010, care atestă identificarea la locuința inculpatului C. ( T.) E. a 3.200 pavele montate în curte, iar în curtea locuinței inculpatului H. I., s-au găsit montate o parte din pavelele însușite de acesta.

Partea vătămată ..R.L A., s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma totală de_,68 RON, reprezentând contra/valoarea mărfii livrate S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Din declarațiile martorului S. F. A., se reține, cu privire la inculpatul apelant T. E., că s-a prezentat sub identitatea fictivă C. C.” și a susținut că este director economic în cadrul S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., calitate în care a purtat numeroase discuții telefonice, personale și pe e-mail cu martorul, în vederea stabilirii condițiilor încheierii contractului de vânare-cumpărare și livrare a mărfii contractate.

Faptele din luna mai 2009 săvârșite în dauna părții civile S.C. E. P. S.R.L A., de inculpații D. S. P., C. (T.) E. și H. I., sunt probate cu sesizările Băncii Transilvania S.A., plângerea părții vătămate S.C. E. P. S.R.L A., contractul de vânzare cumpărare nr.ESCT007 din 18.05.2009, facturile fiscale, filele C.E.C. refuzate la plată, procesele – verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților T. E. și M.I, coroborate cu declarațiile martorului S. F. A. și cu declarațiile inculpaților D. S. P. și C. (fost T.) E..

În cursul lunii mai 2009, inculpații D. S. P., în calitate de administrator al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., împreună cu inculpatul T. E., care a uzat de identitățile fictive „C. C.” și „C. L.” și a pretins că deține funcție de director comercial în cadrul aceleiași societăți, i-au contactat prin e-mail pe reprezentanții părții vătămate S.C. „C.” S.R.L București, în scopul achiziționării cantității de aproximativ 850 m.p de policarbonat fumuriu.

Urmare respectivei corespondențe electronice, inculpatul D. S. P., s-a deplasat la sediul părții vătămate S.C „C.” S.R.L București, unde a recepționat cantitatea de 850 m.p. policarbonat fumuriu, pentru care s-a întocmit și trimis prin fax, la sediul S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., factura fiscală . nr._ din 25.05.2009, în valoare de 17.721,78 RON.

Marfa achiziționată în condițiile menționate anterior, a fost transportată la depozitul închiriat de către S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., de la concubina inculpatului C.(T.) E. și apoi vândută atât de acesta cât și de inculpatul D. S. P., unor persoane necunoscute.

Pentru plata mărfii cumpărată de la partea vătămată S.C „C.” S.R.L București, inculpatul D. S. P., a emis fila C.E.C . nr._, în valoare de 17.721,78 RON, scadentă la 25.06.2009, completată și semnată de el integral, în prezența martorei S. S., director de vânzări al societății beneficiare, dând asigurări verbale, despre existența disponibilului necesar plății în contul bancar al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Fila C.E.C. emisă de inculpatul D. S. P., a fost refuzată la plată de Banca Transilvania S.A, la data de 26.06.2009, pe motiv de lipsă totală de disponibil în contul bancar, lipsa de mandat a semnatarului și interdicția bancară în care se afla societatea trăgătoare, precum și de faptul că aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

La momentul emiterii filei C.E.C., inculpatul D. S. P., nu i-a adus la cunoștință societății beneficiare că nu există disponibil în cont pentru plata mărfii livrate de aceasta și nici împrejurarea că nu mai deține calitatea de administrator al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

În cauză, partea vătămată . București, s-a constituit parte civilă cu suma de 17.721,78 RON, reprezentând contra-valoarea mărfii livrate S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C..

Faptele, astfel cum au fost reținute de instanță, sunt probate cu sesizarea Băncii Transilvania S.A, din 26.06.2009, fila C.E.C. emisă de inculpatul D. S. P. și refuzată la plată, corespondența electronică dintre partea vătămată . București și S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., factura fiscală și celelalte documente de livrare a mărfii, declarația martorei S. S., reprezentant legal al . București, procesele – verbale de percheziție domiciliară din 03.02.2010 și declarațiile inculpaților D. S. P. și C. (T.) E..

În cursul lunii mai 2009, inculpatul D. S. P., în calitate de administrator al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., împreună cu inculpatul C. (fost T.) E., care a uzat de identitatea fictivă „C. C.”, pretinzând, totodată, că deține funcția de director comercial al societății amintite, au purtat, în perioada 27.05 – 18.06.2009, corespondență electronică, contactându-i astfel pe reprezentații legali ai părții vătămate S.C „V.” S.A București.

Urmare corespondenței electronice menționate, partea vătămată S.C. V. S.A București, reprezentată de martora C. E. N., șef serviciu vânzări, a livrat către S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., marfă în valoare totală de 126.408,24 RON, în baza facturilor fiscale, . nr._ din 27.05.2009, nr._ din 27.05.2009, nr._ din 01.06.2009, nr._ din 05.06.2009, nr._ din 11.06.2009, nr._ din 11.06.2009, nr._ din 17.06.2009 și nr._ din 18.06.2009, semnate la rubrica „semnătura de primire” atât de inculpatul D. S. P. cât și de inculpatul C. (fost T.) E..

La momentul livrării primei cantități de marfă, inculpatul D. S. P., le-a remis reprezentanților S.C. V. S.A București, cu titlu de garanție, fila C.E.C . nr._, semnată de numitul T. I., iar ulterior, în vederea achitării contra/valorii parțiale a mărfii recepționate, același inculpat a emis fila C.E.C. . nr._, în valoare de 37.785,21 RON, scadentă la 29.06.2009, pe care a semnat-o personal, celelalte rubrici fiind completate de angajații părții vătămate.

Întrucât fila C.E.C. scadentă la 29.06.2009, a fost refuzată la plată, la data de 01.07.2009, pe motivul lipsei totale de disponibil în contul bancar al societății emitente, a lipsei de mandat a semnatarului, a interdicției bancare a societății trăgătoare și faptul că aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație, partea vătămată a procedat la completarea filei C.E.C. lăsate cu titlu de garanție de către inculpatul D. S. P., pentru suma de 126.408,24 RON și scadentă la data de 06.07.2009.

La data de 08.07.2009, Banca Transilvania S.A, a refuzat și plata celei de a 2-a file C.E.C., pentru lipsa totală de disponibil în contul bancar al societății emitente, lipsa mandatului semnatarului, interdicția bancară a societății trăgătoare și faptul că, respectiva filă C.E.C. aparținea unui set de instrumente de plată retrase din circulație.

La momentul predării filelor C.E.C. către partea vătămată S.C. V. S.A. București, inculpatul D. S. P. nu le-a comunicat reprezentanților legali ai acesteia faptul că nu există disponibil în contul bancar al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C. și că nu mai deținea calitatea de administrator la respectiva societate.

Adresa din 01.07.2009, prin care inculpatul D. S. P. comunica părții vătămate S.C. V. S.A. București faptul cesionării părților sociale deținute la S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., către T. I., fiind înregistrată la societatea destinatară sub nr.1242 din 07.07.2009, respectiv după refuzarea la plată a ambelor file C.E.C., nu prezintă relevanță sub aspectul intenției manifeste a inculpatului D. S. P. de a o înșela pe partea vătămată în scopul obținerii unui fals material injust.

Marfa achiziționată de la partea vătămată S.C V. S.A. București, a fost transportată la depozitul închiriat de S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., de la concubina inculpatului C. (T. E., precum și la un alt depozit din . C., a cărei cheie o deținea inculpatul C.(T.) E. și vândută de acesta împreună cu inculpatul D. S. P. unor persoane necunoscute.

La percheziția domiciliară din 03.02.2010, efectuată la locuința numitei C. M., concubina inculpatului C.(T.) E. și unde acesta domicilia fără forme legale, au fost identificate 3 saltele și două pilote achiziționate în mod fraudulos, de la partea vătămată S.C. V. S.A București.

Partea vătămată S.C. V. S.A București, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 126.408,24 lei, reprezentând contra/valoarea mărfii livrate către S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., rămasă nerecuperată.

Fapta reținută anterior se probează cu sesizările Băncii Transilvania S.A din 01.07.2009 și 08.07.2009, copia filelor C.E.C fără acoperire emise în favoarea S.C. V. S.A București, plângerea penală formulată de respectiva societate comercială, oferta transmisă electronic de inculpatul C. (T.) E., facturile fiscale emise de furnizoarea mărfii, adresa din 01.07.2009, emisă de inculpatul D. S. P., declarațiile reprezentanților legali ai S.C. V. S.A București, martorii D. I. și C. E. N., procesul-verbal de percheziție de la domiciliul inculpatului T. E., coroborate cu declarațiile inculpaților D. S. P. și C. (T.) E..

Raportat la situația de fapt rezultată din ansamblul probelor administrate în cauză, curtea constată, că prima instanță a reținut corect situația de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare față de apelantul inculpat T. E..

Așa cum s-a arătat în precedent, faptele inculpatului T. E. există, au fost săvârșite de acesta cu forma de vinovăție a intenției directe și prezintă gradul de pericol social specific infracțiunii.

În consecință, în mod temeinic și legal, prima instanță, constatând îndeplinite cerințele angajării răspunderii penale, față de inculpatul apelant C. (fost T.) E. și că se impune condamnarea acestuia, a dat curs cererii acestuia și a făcut aplicarea prevederilor art.3201 cod procedură penală.

În drept, faptele inculpatului C. (fost T.) E., care în mod repetat și în baza unei rezoluții frauduloase unice, împreună cu inculpatul H. I., l-a sprijinit pe inculpatul D. S. P. să înșele, prin atribuirea de calități mincinoase cu prilejul încheierii și executării unor contracte comerciale, 9 societăți comerciale, cauzându-se astfel un prejudiciu total de 356.862,42 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod Penal raportat la art.215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal.

Din situația de fapt reținută anterior, curtea constată că prejudiciile cauzate prin activitatea infracțională a apelantului inculpat C. (fost T.), sunt stabilite cu certitudine și defalcat pentru fiecare societate comercială vizată, pe baza documentelor întocmite la încheierea contractelor și executarea acestora, respectiv oferte electronice, facturi fiscale, ordine de plată și file C.E.C.

În consecință, critica apelantului inculpat, în sensul că nu a participat la înșelarea părților vătămate S.C. V. S.A București, S.C. C. I. S.R.L C., S.C. E. P. S.R.L A. și S.C. R. I. S.R.L București, este neîntemeiată, raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, astfel cum s-a reținut în precedent, și, în condițiile în care a existat o înțelegere prealabilă unică ai cărei termeni erau cunoscuți inculpatului apelant C. (fost T.) E., nu prezintă relevanță, sub aspectul vinovăției sale, împrejurarea că în unele situații nu a semnat personal actele privind tranzacțiile comerciale cu părțile vătămate și nu a beneficiat de mărfurile livrate de acestea.

Cunoscând intențiile frauduloase ale inculpatului D. S. P., conform înțelegerii prealabile, faptul de a-l însoți pe acesta la momentul negocierii relațiilor comerciale cu partea vătămată, în calitate falsă de reprezentant al S.C. SORPLAST TERM S.R.L 23 August județ C., se constituie în acte de complicitate la înșelăciune pentru inculpatul apelant C. (fost T.) E..

Fiind vorba de o infracțiune săvârșită în formă continuată, prejudiciile produse celor nouă părți vătămate, la a căror înșelare a participat în calitate de complice inculpatul apelant C. (fost T.) E., trebuie însumate, rezultând un prejudiciu total de 356.862,42 RON, valoare ce justifică reținerea consecințelor deosebit de grave, în temeiul prevederilor art.215 alin.5 Cod Penal.

Raportat la cele ce preced, curtea constată, că încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul apelant C. (fost T.) E., a fost corect stabilită de prima instanță, respectivele fapte întrunind, în drept, elementele constitutive ale complicității la înșelăciune prin folosire de calități și nume mincinoase, cu prilejul încheierii și executării unor contracte și emiterea de documente de plată nevalide, cauzând un prejudiciu total de peste 200.000 lei, în baza unei rezoluții unice prealabile, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod Penal, raportat la art.215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal.

Referitor la individualizarea pedepsei, curtea constată, că datele personale favorabile inculpatului apelant C. (fost T.) E., au fost avute în vedere și valorificate corespunzător de prima instanță, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.2 Cod Penal și coborârea cuantumului pedepsei cu mult sub limita minimă prevăzută de lege, așa încât apreciază că nu există temeiuri pentru reducerea cuantumului pedepsei aplicate la 4 ani închisoare.

În condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele art.861 alin.1 Cod Penal, aplicabilitatea respectivului text de lege nu operează în cauză și pe cale de consecință, se va respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului apelant C. (fost T.) E. de reindividualizare a pedepsei în sensul suspendării sub supraveghere a executării acesteia.

Criticile din apelul inculpatului C. (fost T.) E., dovedindu-se neîntemeiate, iar examinarea din oficiu a SENTINȚEI PENALE_ 17.10.2012 a Tribunalului C., neevidențiind alte motive de reformare a ei, în temeiul prevederilor art.379 pct.1 lit.b cod procedură penală, curtea va respinge apelul acestuia ca nefondat.

Întrucât în cauză, inculpatul apelant C. (fost T.) E., a fost arestat preventiv în perioada 03.02.2010 – 18.02.2010, în baza prevederilor art.383 alin.2 cod procedură penală și a art.88 Cod Penal, se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia respectiva perioadă.

Întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul apelant C. (fost T.) E., prin încheierea din 10.03.2010, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, nu au dispărut, urmează a se menține respectiva măsură preventivă.

Văzând dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală, curtea îl va obliga pe apelantul inculpat C. (fost T.) E., la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat C. (T.) E. - fiul lui E. și A., născut la data de 28.04.1975, în Mun.Reghin județul M., domiciliat în .. C., studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 444/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010.

În baza art.383 alin.2 cod procedură penală, si art.88 C.pen.

Deduce din pedeapsa, durata retinerii si arestul preventiv, pentru inculpat de la data de 03.02.2010 pana la data de 18.02.2010.

Mentine masura obligarii de a nu parasi tara dispusa prin incheierea din 10.03.2010 in dosarul nr._ a Tribunalului Constanta.

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.. obligă apelantul inculpat C. (T.) E., la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.02.2013.

Președinte Judecător

V. L. C. D.

Grefier,

A. B.

Jud.fond – A.A.

Re.dec.jud.V.L.

Tehnodact.gref.CC/PS

2 ex./06.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA