Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 85/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 85/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 4043/118/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 85/P

Ședința publică din data de 28 MAI 2013

Completul de judecată compus din:

Președinte – Z. F.

Judecător – M. D. M.

Grefier – C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinței penale nr. 477 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de

- P. DE PE L. TRIBUNALUL C. și partea civilă

- STATUL ROMÂN PRIN A. BUCUREȘTI PRIN D. C. – cu sediul în C. . nr.18 județul C., privind pe inculpații S.C. E. R. SERV S.R.L. O., jud. C., cu sediul în orașul O., ., jud. C., înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub numărul J_, Cod unic de înregistrare -_, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, faptă prevăzută și pedepsită de ort. 9 alin. 1 Ut. b din Legea 241/2005, A. V., fiul lui G. și V., născut la data de 08.04.1969, în mun. G., jud. G., cu domiciliul în orașul O., ., jud. C., C.N.P. –_ și I. A.-E., fiul lui G. și M., născut la data de 26.04.1970, în mun. G., jud. G., cu domiciliul în mun. G., ., ., ., jud. G., posesorul CI. ..L. nr._, C.N.P. -_, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, - 2 fapte - comise prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, precum și prin sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, fapte prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. b și f din Legea 241/2005 cu aplic art. 33 lit. a c.penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:

- intimații inculpați A. V. și I. A. E., ambii personal și asistați de avocat ales C. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/22.04.2013 emisă de Baroul C. – cabinet de avocat.

Se constată lipsa:

- apelantei parte civilă A. București prin D. C.;

- intimatei inculpate . SRL O..

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176 – 181 cod pr. penală.

Potrivit disp.art.318 cod pr.penală, președintele verifică identitatea intimaților inculpați A. V. care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP M. la data de 22.03.2013, CNP_ și I. A. E. care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP G. la data de 30.05.2006, CNP_.

După ce li s-au adus la cunoștință dispozițiile prev. de art.70 alin.2 cod pr.penală, potrivit cu care, au dreptul să dea sau să nu dea declarație, atrăgându-li-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, intimații inculpați A. V. și I. A. E., menționează că uzează de dreptul la tăcere, aspect consemnat în procesele – verbale atașate la dosarul cauzei.

In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.377 cod pr.penală.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, critică soluția pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei achitări a inculpaților A. V. și I. A. E. și a persoanei juridice . SRL O.. În ceea ce privește achitare a celor 3 inculpați pentru infracțiunea prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, instanța fondului în mod eronat a reținut inexistența intenției directe, adică scopului de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat, deși, solicită a se avea în vedere atât raportul de expertiză cât și suplimentul efectuat în cauză. Din totalul de 16 facturi care a generat acel control efectuat de către reprezentanții A. cu . practic 90% din relațiile comerciale, iar ca o esență se referă la cele două facturi nr.112 și nr.113 din 31.05.2010 care au fost evidențiate de două ori în contabilitate, respectiv facturile 135, 136 care au fost înregistrate eronat în contabilitate. Expertul reține și un prejudiciu de 17.792,52 lei pentru care instanța fondului a și obligat inculpații la plata acestei sume, ori din acest punct de vedere se poate reține intenția directă a celor trei inculpați în neevidențierea și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat, în condițiile în care acel contabil înregistra practic ceea ce inculpații îi puneau la dispoziție și anume, facturile fiscale care rezultau din relațiile pe care le derulau. Prin urmare, nu se poate reține doar o culpă ci se poate reține intenția directă sub aspectul comiterii acestei infracțiuni,ca atare, concluziile sunt de condamnare a celor doi inculpați A. V. și I. A. E. la pedeapsa închisorii, iar persoana juridică la pedeapsa amenzii penale alșa cum prevede codul penal.

Referitor la achitarea celor doi inculpați pentru declararea fictivă a sediului societății acestora, există numeroase adrese efectuate în cursul urmăririi penale din care rezultă că, atât sediul principal cât și sediul secundar nu au putut fi identificate la aceste sedii, există declarația soției unuia dintre asociați care a declarat că nu s-a desfășurat la sediul declarat nici o activitate, de asemenea declarațiile fiscale au fost depuse ca și cum s-ar fi desfășurat tot timpul această activitate la sediu, deși, așa cum rezultă din procesele – verbale care sunt încheiate la dosarul cauzei nu a putut fi identificată nici o persoană care să furnizeze relații despre această societate, iar opinia instanței că . acestei societăți ține de politica de piață sau de perioada de tranziție pe care o parcurgem, nu poate fi primită, în condițiile în care pe parcursul cercetării judecătorești s-a putut efectua acel raport de expertiză contabilă și suplimentul aferent dat fiind faptul că inculpații au putut să pună la dispoziție expertului evidența contabilă a acestei societăți. Un alt argument care susține că sediul fictiv, sediul social și punctele de lucru au fost declarate în mod fictiv și, ca urmare, sunt întrunite și elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Pentru aspectele evidențiate, solicită admiterea apelului, desființarea soluției pronunțată de instanța de fond și rejudecând să se dispună aplicarea unor pedepse față de cei doi inculpați A. V. și I. A. E. cu închisoare dar pe care să o execute în condițiile art.86¹ cod penal, iar față de persoana juridică . SRL O. să se dispună aplicarea amenzii penale, aceasta aflându-se deja în insolvență.

Avocat C. L. având cuvântul pentru intimații inculpați A. V. și I. A. E., solicită respingerea apelului formulat de ministerul public ca fiind nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Apreciază că nu se impune condamnarea inculpaților pentru cele două infracțiuni ce li se rețin în sarcină, ministerul public nu a solicitat administrarea de noi probe care să răstoarne situația de fapt reținută de instanța de fond, motivele orale și scrise nu pot fi primite. Facturile, așa cum a reieșit din raportul de expertiză și suplimentul aferent, sunt înregistrate, faptic există în evidența contabilă, însă au fost înregistrate eronat. Având în vedere cifra de afaceri a societății, de mai multe miliarde de lei, nu ar fi avut un motiv să prejudicieze, toată această situația s-a datorat greșelii contabile a unui contabil. Nu inculpații personal au efectuat înregistrările acestor operațiuni fiscale pentru a putea reține vinovăția în sarcina acestora ci au apelat la cunoștințele unei persoane autorizate, nu se poate vorbi de o intenție directă. Societatea are de încasat de la bugetul de stat o sumă considerabilă cu titlu de TVA.

Referitor la cea de-a doua infracțiune privind omisiunea de a declara sediul real al societății solicită respingerea apelului, menționează că nenumărat societăți își declară sediul la unul dintre asociați, situație în care orice comunicare o poate primi. Neprimirea comunicării a fost că relațiile s-au stricat cu unul dintre asociați. Această infracțiune nu a fost săvârșită cu intenție de către inculpați, impunându-se achitarea acestora.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, în ceea ce privește apelul formulat de partea civilă, consideră că se justifică admiterea acestuia în sensul în care se solicită, respectiv a obligării la plata penalităților și accesoriilor precum și dobânzii legale.

Avocat C. L. având cuvântul pentru intimații inculpați A. V. și I. A. E., în măsura în care se va aprecia că apelul părții civile este întemeiat, să se aprecieze asupra acestuia. Sumele sunt datorate și urmează a fi acoperite în urma procedurii de lichidare.

Intimatul inculpat A. V. în ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului ales.

Intimatul inculpat I. A. E. în ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului ales.

-CURTEA –

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 477/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:

În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală,

Achită inculpatul A. V. – fiul lui G. și V., născut la 08.04.1969, în mun.G., jud.G., CNP –_ pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 și art.9 alin.1 lit.f din Legea 241/2005.

În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală,

Achită inculpatul I. A. E. – fiul lui G. și M., născut la 26.04.1970, în mun.G., jud.G., CNP –_ pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 și art.9 alin.1 lit.f din Legea 241/2005.

În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală,

Achită inculpata S.C. E. R. SERV S.R.L. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005.

În baza art.14 Cod procedură penală și art.346 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.998-999 și urm. Cod civil,

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. și obligă pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 17.792, 52 lei (T.V.A) cu titlu de despăgubiri civile.

Respinge restul pretențiilor civile ca nefondate.

Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii a sechestrului și popririi instituite prin Ordonanța nr.2327/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C. asupra bunurilor inculpaților.

În baza art. 192 alin. 1 pct.1 lit.c Cod procedură penală,

Obligă inculpații la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.189 Cod procedură penală,

Avansează 300 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.Uscov L. M.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. a fost înregistrată prin Încheierea nr.634/22.02.2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., fiind înregistrată cu Cod unic de înregistrare nr._ din 22.08.2008 ca societate cu răspundere limitată, asociați și administratori fiind inculpații I. A.-E. și A. V., cu sediul social în oraș O., . jud.C. (domiciliul inc. A. V.) și obiect principal de activitate extracție pietriș, nisip, argilă și caolin.

Ulterior, prin Hotărârea 1/2009, cei doi asociați au hotărât înființarea unui punct de lucru în localitatea Turcoaia, jud.Tulcea, fiind încheiat și un contract de locațiune în acest sens între Consiliul local Turcoaia și S.C. E. R. SERV. S.R.L. O..

De remarcat este faptul că prin sentința civilă nr.6613/05.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis deschiderea procedurii insolvenței față de S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. și s-a numit lichidator CONTINVEST INSOLVENȚĂ S.R.L.

Garda Financiară - Secția V., conform adresei nr._/18.05.2011, a sesizat către Garda Financiară C. faptul că în cadrul unei operațiuni tematice privind verificarea operatorilor economici din domeniul construcțiilor s-au constatat neconcordanțe între datele raportate de .. M. și datele raportate de S.C. E. R. SERV. S.R.L. O., în sumă de 18.390 lei bază impozabilă, 3.494 lei TVA în semestrul 1 – 2010, în sumă de 88.694 lei bază impozabilă, 21.286 lei TVA semestrul 2 2010.

Urmare acestei sesizări Garda Financiară C. au întreprins demersuri în vederea realizării unui control financiar la S.C. E. R. SERV. S.R.L. O., însă nu au reușit să i-a legătura cu administratorul A. V..

Astfel, din actele întocmite de reprezentanții Gărzii Financiare rezultă faptul că în data de 02.06.2011, aceștia s-au deplasat la sediul social declarat al S.C. E. R. SERV S.R.L. O., ., jud. C., unde nu au putut identificat nici un reprezentant, motiv pentru care au fost emise invitații pentru prezentarea administratorilor cu evidența contabilă pentru efectuarea controlului.

De asemenea, în data de 07.06.2011, respectivii s-au deplasat din nou la sediul societății mai sus menționate, unde a fost identificată soția administratorului A. V., respectiv numita A. G., care nu a putut da relații cu privire la locul unde se află soțul său. Trebuie avut în vedere faptul că soția inculpatului a declarat că nu cunoaște unde se află soțul său, fiind plecat de acasă de mai mult de un an și nu mai știe nimic de el. Acest aspect este confirmat de inculpat care a arătat că datorită neînțelegerilor cu soția sa, a părăsit domiciliul conjugal.

Inculpatul A. V. a fost căutat și la domiciliul bunicii sale I. Z., din ., jud.V., însă nu se mai afla nici în acest loc.

Se remarcă faptul că nu există date la dosar care să evidențieze că reprezentanții Gărzii Financiare ar fi încercat identificarea celui de-al doilea administrator, respectiv pe I. A.-E., deși aveau la îndemână mijloacele procedurale necesare.

Întrucât comisarii Gărzii Financiare nu au avut posibilitatea verificării directe a documentelor contabile ale S.C. E. R. SERV. S.R.L. O., s-a realizat verificarea pe baza documentelor transmise de Garda Financiară V. și a declarațiilor 394 depuse de societate și s-au constatat diferențe în ceea ce privește achizițiile declarate de .(care a declarat și înregistrat achiziții de la S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. în anul 2010 în valoare totală de 551.722,92 lei) și livrările declarate de S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. (care declarat livrări către S. C.TRANSMIR S.R.L în anul 2010 în valoare totală de 463.627 lei). S-a apreciat diferența de 88.096 lei din care TVA în sumă de 17.051 lei aferentă livrărilor din semestrul 2 al anului 2012 nu a fost înregistrată în contabilitatea societății, prejudiciul total produs bugetului de stat fiind estimat la 28.419 lei.

Un aspect ce se impune a fi menționat este cel potrivit căruia prin procesul verbal din 19.03.2012 al A.N.A.F. – fila 41 vol.I U.P. se arată faptul că începând cu 01.01.2012 S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. nu a mai depus la organul fiscal teritorial declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat, comportându-se ca o „societate tip fantomă”, însă societatea se afla deja în insolvență, astfel cum am arătat anterior, procedură deschisă prin sentința civilă nr.6613/05.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C..

Se mai remarcă faptul că în cursul urmăririi penale nu s-a efectuat o expertiză contabilă de către un expert judiciar contabil.

Pentru acest motiv s-a dispus în cursul judecății efectuarea unei expertize contabile.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă că:

1. cele 16 facturi emise către . au fost înregistrate în evidența contabilă, dar cu următoarele erori:

Facturile nr 112 și 113 din 31.05.2010 au fost înregistrate de două ori în evidența contabilă și raportate de două ori atât în Deconturile de TVA (cod 300) cât și în Declarația informativă cod 394 pentru perioada 2010 semestrul 1. În acest fel a fost înregistrată și declarată TVA suplimentară în sumei de 3.494,01 lei și s-a înregistrat venit suplimentar în sumă de 18.389,50 lei.

Factura nr 135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013,42 lei (= 88.720,50 lei + TVA 21.292,92 lei) a fost înregistrată în contabilitate, dar integral pe venituri din vânzarea mărfurilor. TVA-ul în sumă de 21.292,92 lei nu a fost declarat în Decontul de TVA (cod 300) aferent lunii septembrie 2010, și fiind o factură înregistrată fără TVA colectată, ea nu s-a declarat în Declarația informativă cod 394.

Factura nr.136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei (= 84.552,00 + TVA 20.292,48 lei) a fost înregistrată în evidența contabilă, dar eronat în sumă totală de 104.877,48 lei (= 84.578,61 lei + TVA 20.298,87 lei). Aceste sume înregistrate eronat au fost declarate și în Decontul de TVA (cod 300) aferent lunii septembrie 2010 și în Declarația informativă cod 394

2. două facturi au fost înregistrate dublat în evidența contabilă, respectiv factura nr 112 /31.05.2010 în sumă totală de 5.290,74 lei și factura nr. 113/31.05.2010 în sumă totatlă de 16.592,77 lei și două facturi au fost înregistrate greșit, respectiv factura nr 135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013.42 lei a fost înregistrată în contabilitate integral pe venituri din vânzarea mărfurilor și factura nr.136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei a fost înregistrată eronat în evidența contabilă în sumă totală de 104.877,48 lei.

3.

- factura nr 112 / 31.05.2010 în sumă totală de 5.290,74 lei, din care TVA 844,74 lei și factura nr. 113 / 31.05.2010 în sumă totală de 16.592,77 lei, din care TVA 2.649,27 lei au fost înregistrate eronat de două ori în contabilitate și în deconturile de TVA aferente lunilor mai și iunie 2010.

- factura nr.135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013,42 lei din care TVA în sumă de 21.292,92 lei nu se găsește în decontul de TVA cod 300 din cauză ca a fost înregistrată în contabilitate integral pe venituri din vânzarea mărfurilor

- factura nr 136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei din care TVA în sumă de 20.292,48 lei a fost înregistrată eronat în evidența contabilă în sumă totală de 104.877,48 lei din care TVA în sumă de 20.298,87 lei. Acest TVA a fost raportat în decontul de TVA cod 300

- restul facturilor emise de . SRL, găsite în evidența contabilă, au fost declarate corect în deconturile de TVA în anul 2010.

4. la începutul anului 2010 . SRL avea de recuperat TVA de la Bugetul statului în sumă de 163.916 lei, pe tot parcursul anului 2010 a avut TVA de recuperat, iar la finele anului 2010 avea de recuperat TVA în sumă de 382.933 lei.

Totodată prin suplimentul de expertiză contabilă s-a stabilit că:

1.

- în urma verificărilor detaliate în cadrul prezentului obiectiv, expertul a ajuns la concluzia că urmare a înregistrărilor eronate și nedeclararea TVA pe întregul an 2010 în sumă totală de 17.792,52 lei, în condițiile în care societatea a avut de recuperat TVA de la bugetul de stat, pe tot parcursul anului, în sumă mai mare decât suma nedeclarată, aceste operațiuni nu au generat vreun prejudiciu bugetului de stat. De asemenea aceste înregistrări eronate nu au afectat nici impozitul pe profit declarat de societate în anul

Formularea obiectivului este foarte generală, expertul limitându-se la verificările prezentate detaliat în cadrul prezentului obiectiv, fără să poată emite o opinie cu privire la producerea unui eventual prejudiciu la bugetul de stat determinat de modalitatea în care s-a ținut contabilitatea pe ansamblul ei.

2. sumele înregistrate în contabilitate (jurnale de TVA, registre jurnal, balanțe de verificare) corespund cu sumele declarate prin Deconturile de TVA (cod 300) și prin Declarațiile informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național (cod 394), dar aceste sume nu corespund cu sumele din documentele primare care trebuiau înregistrate în contabilitate și declarate. Diferența totală de TVA colectată aferentă livrărilor neînregistrată corect în contabilitate și nedeclarată în exercițiul financiar 2010 este în sumă de 17.792.52 lei și provine din înregistrarea dublată a facturilor nr 112 și 113 din 31.05.2010 (TVA înregistrată și declarată în plus în sumă de 3.494.01 lei), din înregistrare eronata a facturii nr.136/30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei, care a fost înregistrată în sumă totală de 104.877,48 lei (TVA înregistrată și declarată în plus în sumă de 6,39 lei), și factura nr.135/30.09.2010, în sumă totală de 110.013,42 lei, din care TVA 21.292,92 lei, care a fost înregistrată în contabilitate integral pe venituri din vânzarea mărfurilor fără TVA colectată (TVA neînregistrată și nedeclarată în sumă de 21.292,92 lei).

3. facturile cu nr. 112 și 113/31.05.2010 au fost înregistrate atât în luna mai cât și în luna iunie 2010. Aceste facturi dublate în evidența contabilă au fost declarate tot de două ori și în Deconturile de TVA (cod 300) aferente lunilor mai, respectiv iunie și în Declarația informativă (cod 395) pentru semestrul 1 al anului 2010.

4. expertul nu a avut posibilitatea să analizeze evidența contabilă în format electronic. Din analiza documentelor contabile listate această factură se regăsește înregistrată în documentele centralizatoare ale lunii septembrie 2010 (registrul jurnal auxiliar casă, balanța de verificare), dar nu se poate identifica o dată certă de introducere în contabilitate, doar că a fost înregistrată anterior datei de 23.02.2011, dată la care a fost depusă și înregistrată Declarația privind impozitul pe profit (cod 101) pentru perioada 01.01._10, care include și venitul din această factură.

Un alt aspect demn de luat în considerare este cel potrivit căruia S.C. E. R. SERV. S.R.L. O. a avut contabil în perioada de referință (2010) cel puțin până la 30.06.2011, astfel cum rezultă din situațiile economice și balanțe de verificare aflate la filele 107-143 vol.I dosar U.P., dar și din declarațiile inculpaților. Astfel este evident că inculpații au avut nevoie de expertiza unei persoane de specialitate și au avut reprezentarea faptului că documentele contabile vor fi evidențiate potrivit dispozițiilor legale.

Potrivit art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni de evaziune fiscală, legiuitorul a stabilit ca elementul subiectiv îl constituie vinovăția sub forma intenției directe calificate prin scop, în sensul reglementat de art.19 pct.1 lit.a Cod penal – când infractorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui, fapta săvârșindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. La această infracțiune, scopul reprezintă un element constitutiv al laturii subiective.

Specific acestei forme de vinovăție este voința făptuitorului de a obține o anumită finalitate, de a realiza un anumit rezultat, și nicidecum o eroare de înregistrare a documentelor contabile, care a avut ca efect completarea eronată a

Declarațiilor de fiscalitate

Intenția directă calificată în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea 241/2005 este o condiție esențială pentru existența vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii, iar în cazul conduitei omisive, aceasta trebuie să fie rezultatul voinței de a efectua actul contrar legii, prin ignorarea obligației legale, în scopul obținerii unor sume de bani prin eludarea taxelor datorate la bugetul consolidat al statului.

Ori în cauză, astfel cum rezultă atât din declarațiile inculpaților, cât și din raportul de expertiză contabilă, cele 16 facturi emise de către .. au fost înregistrate în contabilitatea cu anumite erori, dar nu se poate susține că această înregistrare eronată s-a realizat de inculpați în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât societatea avea contabil care se ocupa cu evidențierea documentelor și nu există nici o altă probă din care să rezulte manopere dolosive exercitate de către inculpați asupra contabilului.

per a contrario, toate probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, converg spre concluzia că inculpații, având încredere în contabilul angajat tocmai în scopul respectării normelor financiar contabile, au preluat cifrele din evidența contabilă, chiar eronat și au dat declarații fiscale ce cuprind omisiuni.

În atare situație, se constată că în speță nu există vinovăția inculpaților sub forma prevăzută de lege pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală, iar preluarea datelor din documentația întocmită de contabil și declararea acestor date către organele fiscale nu le poate fi imputată acestora.

Ori, comiterea faptei fără vinovăție sau cu altă formă de vinovăție decât intenția directă, astfel cum instituie în mod imperativ legiuitorul, exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea 241/2005, aspect de natură a determina exonerarea de răspundere penală a inculpaților.

Se va ține seama și de dispozițiile alin.3 din art.19 Cod penal, potrivit căruia fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune fie că este săvârșită cu intenție, fie din culpă, afară de cazul când legea sancționează numai săvârșirea ei cu intenție.

Pentru aceste considerente, constatând lipsa elementului subiectiv – vinovăția sub forma intenției calificate prin scop – se va dispune, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit.1 raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, achitarea inculpaților A. V., I. A. E. și S.C. E. R. SERV S.R.L. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea 241/2005.

Referitor la declararea fictivă a sediului prev de art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005.

Potrivit art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

În primul rând sediul principal a fost declarat încă din anul 2008 la domiciliul inculpatului A., iar activitățile comerciale efectuate până în 2010 au fost declarate potrivit dispozițiilor legale, neexistând aspecte care să evidențieze o altă situație. În aceste condiții, omisiunea înregistrării în evidențe în anul 2010 nu poate duce la existența infracțiunii, întrucât scopul trebuie să existe anterior declarării, aspect de care nu poate fi vorba în cauză. Referitor la deschiderea în anul 2009 a unui punct de lucru în loc Turcoaia, jud.C., chiar dacă societatea nu a funcționat niciodată în acest sediu, nu este un aspect de natură a atrage prin sine însuși existența unei infracțiuni de evaziune fiscală, și în acest caz trebuind să se probeze că scopul urmărit de administratori a fost acela de eludare a legilor fiscale. Ori, astfel cum am arătat anterior, nu se poate susține existența unui astfel de scop. De altfel nici cele trei acțiuni alternative despre care se vorbește în textul de lege, respectiv „nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare” nu se regăsesc în cauză. Astfel, atât sediul principal, cât și cel secundar au fost declarate la organele fiscale, iar împrejurarea că la un moment dat societatea și-a încetat funcționarea, intrând ulterior în procedura insolvenței, este un aspect ce ține atât de piața financiar economică intrată în criză la nivel mondial în ultimii ani, cât și de capacitatea unor persoane de a înțelege și desfășura relații comerciale avantajoase, iar nu falimentare.

Pentru aceste considerente, constatând lipsa elementului subiectiv – vinovăția sub forma intenției calificate prin scop – se va dispune, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit.1 raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, achitarea inculpaților A. V., I. A. E. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.f din Legea 241/2005.

Referitor la acțiunea civilă promovată în cauză se observă că Ministerul Finanțelor prin A. – D. C. a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 28.419 lei din care 17.051 lei TVA și 11.368 lei impozit pe profit, prejudiciu stabilit prin estimare, iar nu printr-o expertiză contabilă.

Potrivit expertizei contabile efectuate în cursul judecății, expertul a stabilit că urmare înregistrărilor eronate, pe întregul an 2010 nu s-a declarat TVA în sumă totală de 17.792,52 lei.

Este real că expertul a exprimat opinia că inculpații au de recuperat o suma mare de la stat, respectiv 382.933 lei reprezentând TVA, însă acest lucru nu a făcut obiectul dosarului prezent și nici al expertizei contabile, urmând ca o eventuală datorie a statului către inculpați, precum și compensarea acesteia să se stabilească separat, în procedura de insolvență.

Astfel cum s-a învederat anterior, înregistrarea eronată a documentelor contabile și depunerea unor declarații documentelor fiscale necorespunzătoare, deși nu îmbracă forma intenției directe, nu exonerează inculpații de obligația legală de a preîntâmpina orice rezultat negativ pe care funcționarea societății l-ar fi putut produce asupra terților, deci de obligația de plată a taxelor datorate la bugetul de stat.

Este mai presus de orice îndoială faptul că nu s-au achitat obligațiile fiscale ale S.C E. R. SERV S.R.L. către bugetul de stat .

Potrivit art.998 cod civil anterior, aplicabil în cauză în raport de data comiterii acțiunilor ilicite, „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar art.999 din același cod a statuat că „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela care a cauzat fapta prin neglijența sau imprudența sa”.

Răspunderea civilă delictuală acționează ori de câte ori printr-o faptă ilicită a unei persoane, comisivă sau omisivă, se cauzează unei alte persoane.

Totodată, răspunderea civilă delictuală nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite, astfel încât dacă a produs prin această faptă un prejudiciu, este dator să-l repare în întregime, chiar pentru culpa cea mai ușoară.

În speță sunt întrunite toate condițiile necesare pentru ca inculpații să răspundă de prejudiciul produs statului, respectiv au discernământ, există o faptă ilicită, faptă ce a dat naștere rezultatului socialmente periculos – paguba în patrimoniul statului.

Pentru toate argumentele expuse, în baza art.14, art.16 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 și urm. Cod civil, se va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., dar numai în parte astfel cum a stabilit expertul contabil.

Împotriva sentinței penale nr. 477/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul C. și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C..

Parchetul de pe lângă Tribunalul C. a criticat greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005; s-a susținut că din modul de înregistrare a facturii nr. 135/30.09.2010, care a constituit o mare parte din activitatea societății, rezultă că operațiunea înregistrării doar ca venit nu se poate datora unei erori, ci unei acțiuni intenționate de sustragere de la plata obligațiilor fiscale; s-a mai arătat că societatea nu a funcționat niciodată la sediul principal declarat, deși declarațiile societății au fost date ca și cum activitatea se desfășura în acea locație, iar la punctul de lucru nu a fost identificată vreo persoană care să dea relații despre societate, astfel că inculpații au omis să declare sediul real al societății, fapt ce a îngreunat descoperirea de către organele fiscale a operațiunilor contabile frauduloase.

Partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. a criticat neacordarea de către prima instanță a penalităților de întârziere aferente debitului principal.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 378 C. Pr. P.., curtea constată că ambele apeluri formulate sunt nefondate.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și încadrarea juridică a faptelor, concluzionând întemeiat pe baza analizei mijloacelor de probă administrate că inculpații A. V. și I. A. E. nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, iar în cazul inculpatei S.C. E. R. Serv S.R.L. de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

În rechizitoriu s-a reținut că în perioada ianuarie – decembrie 2010 inculpații A. V. și I. A. E. nu au evidențiat integral în contabilitatea S.C. E. R. Serv S.R.L. operațiunile comerciale derulare cu ., respectiv nu au fost înregistrate vânzări în valoare de 88.096 lei, din care TVA în valoare de 17.051 lei, Iar impozitul pe profit era de 11.368 lei.

Constatările procurorului au avut în vedere documentele ridicate de la ., declarațiile depuse de S.C. E. R. Serv S.R.L. la organele fiscale, precum și constatările organelor fiscale concretizate în raportul de inspecție fiscală din data de 19.03.2012, în care a fost analizată activitatea fiscală a S.C. E. R. Serv S.R.L. pentru anul 2010.

Constatările raportului de expertiză contabilă efectuat în faza de judecată a demonstrat că în sarcina inculpaților nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, întrucât diferența de 88.096 lei la care face referire rechizitoriul este urmarea unor înregistrări eronate în contabilitate, iar nu omisiunii intenționate a inculpaților de a efectua înregistrările contabile, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Conform art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate de procuror, a stabilit că S.C. E. R. Serv S.R.L. a livrat bunuri către . în baza a 16 care au fost înregistrate în evidența contabilă, dar cu anumite erori, după cum urmează:

- Facturile nr. 112 și 113 din 31.05.2010 au fost înregistrate de două ori în evidența contabilă și raportate de două ori atât în Deconturile de TVA (cod 300) cât și în Declarația informativă cod 394 pentru perioada 2010 semestrul 1. În acest fel a fost înregistrată și declarată TVA suplimentară în sumei de 3.494,01 lei și s-a înregistrat venit suplimentar în sumă de 18.389,50 lei.

- Factura nr. 135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013,42 lei (= 88.720,50 lei + TVA 21.292,92 lei) a fost înregistrată în contabilitate, dar integral pe venituri din vânzarea mărfurilor. TVA-ul în sumă de 21.292,92 lei nu a fost declarat în Decontul de TVA (cod 300) aferent lunii septembrie 2010, și fiind o factură înregistrată fără TVA colectată, ea nu s-a declarat în Declarația informativă cod 394.

- Factura nr.136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei (= 84.552,00 + TVA 20.292,48 lei) a fost înregistrată în evidența contabilă, dar eronat în sumă totală de 104.877,48 lei (= 84.578,61 lei + TVA 20.298,87 lei). Aceste sume înregistrate eronat au fost declarate și în Decontul de TVA (cod 300) aferent lunii septembrie 2010 și în Declarația informativă cod 394.

- Cele două facturi au fost înregistrate dublat în evidența contabilă, respectiv factura nr. 112 /31.05.2010 în sumă totală de 5.290,74 lei și factura nr. 113/31.05.2010 în sumă totală de 16.592,77 lei și două facturi au fost înregistrate greșit, respectiv factura nr. 135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013.42 lei a fost înregistrată în contabilitate integral pe venituri din vânzarea mărfurilor și factura nr.136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei a fost înregistrată eronat în evidența contabilă în sumă totală de 104.877,48 lei.

- Factura nr. 112 / 31.05.2010 în sumă totală de 5.290,74 lei, din care TVA 844,74 lei și factura nr. 113 / 31.05.2010 în sumă totală de 16.592,77 lei, din care TVA 2.649,27 lei au fost înregistrate eronat de două ori în contabilitate și în deconturile de TVA aferente lunilor mai și iunie 2010.

- Factura nr.135 / 30.09.2010 în sumă totală de 110.013,42 lei din care TVA în sumă de 21.292,92 lei nu se găsește în decontul de TVA cod 300 din cauză ca a fost înregistrată în contabilitate integral pe venituri din vânzarea mărfurilor.

- Factura nr. 136 /30.09.2010 în sumă totală de 104.844,48 lei din care TVA în sumă de 20.292,48 lei a fost înregistrată eronat în evidența contabilă în sumă totală de 104.877,48 lei din care TVA în sumă de 20.298,87 lei. Acest TVA a fost raportat în decontul de TVA cod 300.

- Restul facturilor emise de . SRL, găsite în evidența contabilă, au fost declarate corect în deconturile de TVA în anul 2010.

- La începutul anului 2010 . SRL avea de recuperat TVA de la bugetul statului în sumă de 163.916 lei, pe tot parcursul anului 2010 a avut TVA de recuperat, iar la finele anului 2010 avea de recuperat TVA în sumă de 382.933 lei.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, se constată că toate cele 16 facturi ce atestă relația comercială dintre S.C. E. R. Serv S.R.L. și . au fost înregistrate în evidența contabilă a S.C. E. R. Serv S.R.L., dar se observă unele erori în înregistrările contabile, dar care nici măcar nu pot fi imputate inculpaților A. V. și I. A. E., în condițiile în care este de necontestat că aceștia apelau la serviciile unui contabil pentru a fi ținută evidența contabilă a societății. Mai trebuie remarcat că nu există un minim indiciu din care să rezulte că erorile de înregistrare în contabilitate sunt consecința unei acțiuni intenționate a inculpaților, iar nu simple greșeli ale contabilului, așa încât se impune a se reține că acestea sunt erori de înregistrare în contabilitate cauzate de culpa contabilului.

Această apreciere este întărită și de concluziile raportului de expertiză contabilă care arată că au fost făcute greșeli și în detrimentul S.C. E. R. Serv S.R.L., cum estre cazul facturile nr. 112 și 113 din 31.05.2010 care au fost înregistrate de două ori în evidența contabilă și raportate de două ori atât în Deconturile de TVA (cod 300) cât și în Declarația informativă cod 394 pentru perioada 2010 semestrul 1, ceea ce a făcut ca să fie înregistrată și declarată TVA suplimentară în sumei de 3.494,01 lei și s-a înregistrat venit suplimentar în sumă de 18.389,50 lei, care atrăgea plata unui impozit pe profir suplimentar. În acest fel S.C. E. R. Serv S.R.L. trebuia să plătească nejustificat TVA în valoare de 3.494,01 lei, precum și impozitul pe profit aferent sumei de 18.389,50 lei.

Aceste înregistrări eronate au fost făcute în detrimentul S.C. E. R. Serv S.R.L., în timp ce eroarea de înregistrare a facturii nr. 135 / 30.09.2010, în sumă totală de 110.013,42 lei ( 88.720,50 lei + TVA 21.292,92 lei) aducea beneficii societății. Cu toate acestea, eroarea de înregistrare a facturii în contabilitate, chiar dacă această factură avea o valoare mare, nu arată intenția inculpaților de prejudicia bugetul de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Așa cum a arătat prima instanță, infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005 se săvârșește cu intenție directă, calificată prin scop, însă contextul care a determinat diminuarea obligațiilor de plată ale S.C. E. R. Serv S.R.L. către bugetul de stat nu susțin ipoteza că inculpații au acționat cu forma de vinovăție cerută de lege.

În esență, curtea reține ca argumente că inculpații nu au acționat cu intenție directă faptul că au fost făcute erori atât în favoarea, cât și în defavoarea societății, contabilitatea era ținută de un contabil care întocmea evidența contabilă și nu sunt indicii că erorile sunt consecința unei acțiuni intenționate a inculpaților, iar S.C. E. R. Serv S.R.L. a avut de recuperat TVA de la bugetul de stat pe tot parcursul anului 2010, în sumă mai mare decât suma nedeclarată, iar operațiunile nu au generat vreun prejudiciu bugetului de stat și înregistrările eronate nu au afectat nici impozitul pe profit declarat de societate în anul 2010. În condițiile în care societatea nu avea un beneficiu practic de pe urma acestor înregistrări eronate, având de recuperat sume mult mai mari, iar impozitul pe profit nu era afectat, nu se justifică o acțiune intenționată a inculpaților prin care să fi urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția directă de comitere a faptei.

Suplimentar, curtea constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005 nici sub aspectul laturii obiective.

Latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005 presupune a activitate omisivă de neevidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ceea ce implică neîntocmirea actelor justificative pentru veniturile realizate sau operațiunile comerciale efectuate, întocmirea unor documente pentru un venit mai redus decât cel real ori neînregistrarea în documentele legale a veniturilor realizate sau a operațiunilor comerciale efectuate.

În cauză se observă că inculpații A. V. și I. A. E., prin contabilul autorizat, au înregistrat în contabilitate factura nr. 135 / 30.09.2010, de unde ar rezulta prejudiciul produs bugetului de stat, dar în mod greșit ca provenind integral din venituri obținute din vânzarea mărfurilor, ceea ce a făcut ca TVA-ul în sumă de 21.292,92 lei să nu fie declarat în decontul de TVA aferent lunii septembrie 2010 și nici în declarația informativă cod 394.

În sarcina inculpaților nu se poate reține vreuna dintre activitățile omisive care realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005, întrucât factura nr. 135/30.09.2010 a fost înregistrată în contabilitate la valoarea reală, dar într-un cont greșit, iar textul de lege nu incriminează și înregistrarea eronată într-un cont contabil a facturii, chiar dacă această ar putea influența rezultatul financiar al societății.

Curtea are în vedere că fapta de a prezenta situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare, constituie contravenție, potrivit art. 41 pct. 3 din Legea. nr. 82/1991, iar corectarea înregistrărilor făcute în contabilitate este permisă de reglementările în materie, respectiv Ordinul nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 emis de Ministrul economiei și finanțelor prin care au fost aprobate normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, așa încât înregistrările greșite din contabilitate nu pot atrage incidența normei incriminatoare prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005.

D. urmare, nu sunt realizate cerințele impuse de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005 nici sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, astfel că soluția primei instanțe de achitare a inculpaților A. V., I. A. E. și S.C. E. R. Serv S.R.L. este corectă, criticile procurorului fiind neîntemeiate.

De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile procurorului privind achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. f Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. f Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În sarcina inculpaților A. V. și I. A. E. s-a reținut că au declarat fictiv sediul principal al S.C. E. R. Serv S.R.L., sustrăgându-se în acest fel de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Curtea constată că S.C. E. R. Serv S.R.L. a fost înregistrată în registrul comerțului, în baza încheierii nr. 634/22.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., urmare cererii depuse de inculpatul I. A. E.; la data înregistrării societății a fost declarat și sediul social la adresa din orașul O., ., jud. C., care reprezenta locul unde domicilia inculpatul A. V..

La data de 12.05.2009 inculpatul A. V. a solicitat înregistrarea sediului secundar al societății la adresa din ., cerere încuviințată prin încheierea nr._/14.05.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C.. Declararea punctului de lucru avea la bază întocmirea contractului de locațiune cu Consiliul Local Turcoaia din data de 14.04.2009, contract ce a fost denunțat unilateral de Consiliul Local Turcoaia la data de 18.07.2011 ( fila 388 vol. I dosar UP ).

Referitor la imobilul situat în orașul O., ., jud. C., din declarația inculpatului A. V., dar și a soției sale A. G., inculpatul A. V. a locuit la această adresă până în anul 2009, când s-a despărțit în fapt de soția și s-a stabilit în ..

În legătură cu sediul secundar, din verificările efectuate de Secția 3 Poliție Rurală Peceneaga a rezultat că pe raza comunei Turcoaia există o construcție ce aparține S.C. E. R. Serv S.R.L., dar în data de 06.02.2012 nu a fost identificată nicio persoană. S-a mai precizat că la Secția 3 Poliție Rurală Peceneaga există o plângere penală în care I. A. E., în calitate de reprezentant al S.C. E. R. Serv S.R.L., a reclamat că au fost sustrase mai multe bunuri ale societății, ceea ce arată că societatea a funcționat o perioadă și la sediul secundar din Turcoaia, confirmându-se susținerile inculpaților.

După cum se poate observa, la momentul declarării sediului principal și a sediului secundar al S.C. E. R. Serv S.R.L. aceste declarații erau reale, întrucât sediul principal al societății a fost declarat la domiciliul inculpatului A. V., iar la sediul secundar societatea a funcționat o perioadă, dovadă că deținea o clădire din care i-au fost sustrase bunuri.

După momentul declarării sediului principal și a sediului secundar al S.C. E. R. Serv S.R.L. au intervenit modificări, în sensul că inculpatul A. V. a părăsit domiciliul comun, astfel că nu a mai putut fi găsit la adresa din orașul O., ., jud. C., dar nu din motive ce țin de împiedicarea efectuarea verificărilor financiare și fiscale, ci pentru că se despărțise de soția sa. De asemenea, a fost abandonat sediul secundar al societății pentru aceasta nu mai desfășura nici un fel de activitate comercială.

Sediul principal al unei societăți comerciale este definit ca adresa unde figurează societatea comerciala ca subiect de drept și locul de comunicare oficiala a actelor si corespondentei, loc din care organele de conducere executivă coordonează activitatea pentru care a fost constituită persoana juridică.

În condițiile în care la data declarării sediului social al societății inculpatul A. V. locuia efectiv la adresa din orașul O., ., jud. C., chiar dacă societatea nu își desfășura efectiv activitatea în acel loc, erau îndeplinite cerințele pentru la acel loc să fie considerat sediul social, în sensul că era locul de comunicare oficiala a actelor si corespondentei și loc din care organele de conducere executivă puteau coordona activitatea societății, fără a fi necesar că activitatea propriu zisă să de desfășoare în acea locație. De altfel, este o uzanță ca sediul societății comerciale, în special în cazul societăților mici, să fie stabilit la locuința unuia dintre asociați, chiar dacă specificul activității societății reclamă derularea efectivă a activității într-o altă locație, esențial fiind că la sediul social să fie identificat reprezentantul societății.

În consecință, curtea constată că nu suntem în prezența unor declarații inexacte sau fictive privind sediul principal sau secundar ale inculpaților și nici nu se constată că s-au sustras de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, deoarece neidentificarea lor la sediul principal sau secundar s-a datorat unor împrejurări obiective – părăsirea domiciliului comun de către inculpatul A. V., încetarea activității societății și abandonarea sediului secundar.

În egală măsură, nu se poate reține scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în condițiile în care nu existau obligații de plată în sarcina societății, așa cum s-a arătat și în cazul infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005, inculpații au ținut evidența contabilă a societății, iar cele câteva erori din contabilitate nu pot contura rezoluția infracțională a inculpaților A. V. și I. A. E..

În referire la apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., curtea reține că partea civilă s-a constituit parte civilă cu suma de 28.419 lei, din care 17.051 TVA și 11.368 lei impozit pe profit, solicitând și acordarea majorărilor de întârziere, conform art. 119 – 120 C. procedură fiscală.

Prima instanță acordat părții civile suma de 17.792,52 cu titlu de TVA, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă care a stabilit că înregistrările eronate și nedeclararea TVA pe întregul an 2010 însumează 17.792,52 lei, însă înregistrările eronate nu au afectat nici impozitul pe profit declarat de societate în anul 2010, motiv pentru care în mod corect nu a fost acordată și suma solicitată cu titlu de impozit pe profit.

În condițiile în care erorile de înregistrare în contabilitate nu au influențat impozitul pe profit datorat de societate, nu se justifică acordarea sumei de 11.368 lei solicitată cu titlu impozit pe profit, dat fiind că nu este urmarea faptei dedusă judecății. Suma solicitată rezultă dintr-o simplă estimare realizată de inspectorii fiscali înainte de fi verificată evidența contabilă a societății, așa cum a făcut expertul contabil, care a stabilit cert obligațiile fiscale ale societății, care nu includ și impozitul de profit invocat de partea civilă.

Partea civilă a criticat și neacordarea penalităților de întârziere, care prin dispozitivul hotărârii nu le-a acordat, dar în considerente se arată că se adaugă majorările de întârziere debitului principal.

D. fiind că dispozitivul hotărârii nu cuprinde dispoziția de acordarea a penalităților de întârziere solicitate, mențiunea din considerentele hotărârii rămâne fără efecte juridice, întrucât hotărârea instanței este cea redată în dispozitiv și aceasta intră în puterea lucrului judecat.

În consecință, curtea va avea în vedere că prima instanță nu a acordat penalitățile de întârziere solicitate de partea civilă.

Curtea reține că răspunderea civilă a inculpatului este reglementată de dispozițiile Codului Civil, iar nu de cele ale dreptului fiscal, dat fiind că aceasta nu este debitor fiscal, motiv pentru care nu se poate realiza o combinare a celor două tipuri de răspundere civilă. Ca atare, nu se pot acorda penalități și dobânzi pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 sunt, de regulă, infracțiuni de rezultat, care au ca urmare producerea unui prejudiciu material constând în taxele, impozitele sau contribuțiile neachitate către bugetul de stat.

În ipoteza săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală există posibilitatea, ca de altfel în cazul oricărei infracțiuni de rezultat, exercitării acțiunii civile alăturat acțiunii penale în cadrul procesului penal.

Acțiunea civilă, conform art. 14 C. Pr. P.., are drept scop repararea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunii, iar repararea pagubei se face într-una din modalitățile prevăzute de art. 14 alin. 3 lit. a-c C. Pr. P..

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală acțiunea civilă se exercită de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de reprezentant al Statului Român, conform H.G. nr. 109/2009 ( art. 4 pct. 37 ).

În practică se constată, ca și în speța de față, că în cererile de constituire de parte civilă, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită pe lângă taxele, impozitele sau contribuțiile neachitate către bugetul de stat și dobânzile, penalitățile de întârziere și majorările de întârziere aferente obligațiilor principale, astfel cum sunt prevăzute de Codul de Procedură Fiscală.

În art. 119 alin. 1 din Codul de procedură Fiscală, în redactare actuală, se prevede că, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

În art. 120 alin. 1 se prevede că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”. Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

În art. 120¹ alin. 1 se arată că „plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale”, iar cuantumul acestora este prevăzut în aliniatul 2.

Dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează cumulat și se stabilesc prin decizii întocmite încondițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Conform art. 124¹, majorările de întârziere, prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 120^1, se datorează pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale.

Pentru a stabili în ce măsură se pot acorda dobânzile, penalitățile de întârziere și majorări de întârziere aferente obligațiilor principale este necesar a examina principiile care stau la baza rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal.

Este acceptat că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal se soluționează după regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, chiar dacă săvârșirea infracțiunii este în legătură cu alt tip de răspundere civilă, cum ar fi, de exemplu, răspunderea contractuală.

Dacă persoana fizică sau juridică dorește să exercite acțiunea civilă în cadrul procesului penal trebuie să accepte rezolvarea acțiunii civile potrivit regulilor răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 998 – 1003 C. Civ. În cazul în care persoana prejudiciată dorește rezolvarea acțiunii civile conform regulilor stabilite pentru alte tipuri de răspundere civile, are posibilitatea de a se adresa instanței civile pentru repararea pagubei, astfel cum se prevede în art. 19 alin. 1 C. Pr. P..

Aceleași reguli acceptate ca aplicabile în cazul în care persoana prejudiciată are drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și răspunderea contractuală trebuie considerat că sunt aplicabile atunci când persoana prejudiciată are drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și răspunderea fiscală.

Angajarea răspunderii fiscale intervine în conformitate cu regulile instituite de Codul de Procedură Fiscală și aceste reguli nu por fi combinate cu principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, dat fiind deosebirile de esență dintre acestea. Pentru a evidenția diferențele dintre cele două tipuri de răspundere civilă este necesar a examina noțiunile specifice dreptului fiscal, care individualizează acest tip de răspundere civilă și care nu pot fi aplicate răspunderii civile delictuale.

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților,potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal, iar subiectele raportului de juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Debitorul este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii, iar creditorul este Statul reprezentat de Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale ( art. 16, 17 din Codul de Procedură Fiscală).

Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale are loc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, dacă prin lege nu se prevede altfel ( art. 23 ).

Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. ( art. 85 din Codul de Procedură Fiscală ).

Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii ( art. 110 din Codul de Procedură Fiscală ).

Din prezentarea succintă a acestor noțiuni specifice răspunderii fiscale curtea opinează în sensul imposibilității aplicării unora dintre prevederile legale ce reglementează răspunderea fiscală în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, în referire la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Răspunderea fiscală presupune existența unor raporturi juridice de drept fiscal, a unor creanțe fiscale stabilite în condițiile Codului de Procedură Fiscală, iar executarea poate fi pornită în baza unui titlu de creanță, pe când în cazul răspunderii civile delictuale raportul juridic ia naștere prin săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și dreptul de creanță este stabilit, în lipsa convenției părților, de instanța de judecată, iar nu printr-o declarație a contribuabilului sau o decizie de impunere a organului fiscal.

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, de cele mai multe ori, inculpatul (persoana împotriva căreia se exercită acțiunea civilă) nu are calitatea de debitor fiscal, potrivit regulilor prevăzute în Codul de Procedură Fiscală, așa cum este și în cazul de față. Debitor fiscal, așa cum am arătat, este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, dar în practică se constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al unei societăți comerciale, societate comercială care deținea calitatea de debitor fiscal.

În condițiile în care inculpatul nu are calitatea de debitor fiscal, nu îi sunt aplicabile regulile răspunderii fiscale. Inculpatul este ținut să repare prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, dar acesta nu datorează obligațiile bugetare propriu-zise, nefiind debitor fiscal, ci echivalentul acestora. Atât timp cât inculpatul nu datorează obligațiile bugetare propriu-zise, care reprezintă obligațiile fiscale principale, acesta nu poate fi obligat nici la plata obligațiile fiscale accesorii (dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere). Obligațiile fiscale accesorii sunt datorate de debitorul fiscal numai în cazul neplății obligațiile fiscale principale scadente stabilite potrivit Codului de procedură Fiscală, ceea ce nu este cazul în situația exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Nu s-ar putea susține că prin acordarea cumulată a dobânzilor, penalităților de întârziere și majorărilor de întârziere se urmărește acoperirea integrală a prejudiciului creat bugetului de stat, cu motivarea că obligațiile fiscale ar fi trebuit achitate la data scadenței, iar unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Majorările de întârziere și penalitățile de întârziere nu reprezintă modalități de acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a obligațiilor fiscale principale, ci aceste instituții specifice răspunderii fiscale constituie sancțiuni pentru neplata la termen, independent de producerea vreunui prejudiciu prin întârzierea la plată. Prejudiciul creat prin neplata la termen a obligațiilor fiscale este acoperit prin obligarea debitorului la plata dobânzii.

Astfel, în cadrul procesului penal Agenția Națională de Administrare Fiscală este îndreptățită la acordarea dobânzii aferente debitului principal, dar nu dobânda prevăzută de dreptul fiscal ( pentru argumentele deja arătate ), ci dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind dobânda în materie civilă. Acordarea dobânzii este posibilă, deoarece, în cazul săvârșirii unei fapte ilicite, autorul faptei ilicite este de drept în întârziere și datorează dobânda, conform art. 1088 C. Civ. De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală ar putea solicita, alternativ, actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând obligația principală, în acest fel asigurându-se respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Dobânda, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere nu pot fi acordate nici pentru motivul că acestea sunt prevăzute de Codul de Procedură Fiscală pentru obligații certe, lichide și exigibile, pe când în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal obligația de plată a inculpatului devine certă, lichidă și exigibilă doar la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, astfel că nu s-ar putea acorda majorările de întârziere și penalitățile de întârziere pentru o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești .

În concluzie, curtea apreciază că nu se pot acorda dobânda, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, în cazul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea acoperirii pagubei cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală de rezultat, ci doar dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 sau actualizarea sumei cu rata inflației, motiv pentru care criticile formulate de partea civilă în prezentul apel sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondate apelurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul C. și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței penale nr. 477/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.. partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. va fi obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 150 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu – avocat G. Reghine Ursula ( 75 lei ) și avocat Nula M. ( 75 lei ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondate apelurile formulate de P. DE PE L. TRIBUNALUL C. și partea civilă STATUL ROMÂN PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței penale nr. 477/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.. obligă partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 150 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu – avocat G. Reghine Ursula ( 75 lei ) și avocat Nula M. ( 75 lei ) se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.05.2013.

Ptr.Președinte,Judecător,

Z. F., aflată în C.O. M. D. M.

Cf.art.312 c.p.p. semnează

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ

N. S.

Grefier,

C. C.

Jud.fond – I.C.S.

Tehnored.dec.jud.-M.D.M.

2 ex./23.07.2013

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 322/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 709/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 314/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 38/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 1113/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA