Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Încheierea nr. 124/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Încheierea nr. 124/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 827/36/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 124/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. N.

Grefier C. A.

Cu participare procuror – I. D.

S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentul I. G. – cu domiciliul în comuna C., ., județul C., împotriva încheierii de ședință din data de 14 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._/212/2009 al Judecătoriei C..

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentului I. G..

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-au primit la dosar, în scris, precizările solicitate de la petentul I. G., în sensul în care confirmă că în prezenta cauză, a înțeles să formuleze o cale de atac împotriva încheierii de ședință din data de 14.09.2011 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2009 al judecătoriei C., în care s-a pronunțat sentința civilă nr._ din 28.09.2011.

Față de cele de mai sus, Curtea pune în discuție scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Judecătoria C. în vederea înregistrării căii de atac.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, susține că, din înscrisurile comunicate, transpare faptul că petentul înțelege să califice cererea ca fiind o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri, rămasă definitivă, lipsind practic de efect orice consecințe față de prezenta plângere . De altfel ,susține că singura soluție posibilă în opinia sa, raportat și la poziția petentului exprimată în scris, este cea care a fost pusă în discuție de către instanță.

CURTEA,

Se constată că petentul I. G. a formulat cale de atac împotriva încheierii pronunțate într-un dosar civil al Judecătoriei C. și, în consecință, se va dispune scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe penale și înaintarea prezentei cauze la Judecătoria C., în vederea înregistrării căii de atac și efectuării următoarelor demersuri, în vederea soluționării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Scoate cauza de pe rolul Curții de Apel C. – secția penală.

Trimite prezenta cauză Judecătoriei C. în vederea înregistrării căii de atac formulată de către numitul I. G., împotriva încheierii de ședință din data de 14.09.2011, pronunțată în dosar civil nr._/212/2009 al Judecătoriei C.,în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/28.09.2011, și înaintării dosarului instanței de control judiciar.

Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2013.

Președinte de complet,

D. I. N.

Grefier,

C. A.

Red.jud.D.I.N.

12.12.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Încheierea nr. 124/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA