Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 135/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 6308/118/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.135/P

Ședința publică de la 14 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. I.

Judecător - D. I. N.

Cu participarea:-Grefier - G. P.

Ministerului Public prin procuror – I. D.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de revizuienta A. A. – deținută în penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva sentinței penale nr.322 din data de 11 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, având ca obiect revizuire.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta revizuientă A. A., în stare de arest, asistată de avocat C. D. C., în substituire avocat din oficiu N. E. N., în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.22/2013, emisă de Baroul C. – Cabinet de avocat.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 375-376 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 377 cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat N. E. N., pentru apelanta revizuientă A. A., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire. Arată că Tribunalul C. a motivat hotărârea în sensul că cererea de revizuire nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire enumerate în mod expres și limitativ de legiuitor. Precizează că revizuienta a propus o listă de martori pentru a fi audiați, prin care dorește să dovedească fapte sau împrejurări astfel cum prevăd dispozițiile art.394 alin.(1) lit.c) Cod procedură penală. Aceasta insistă în audierea martorelor A. Antușa Elmas și Sali Vandana Regina, pentru a dovedi că nu a fost singura persoană prezentă la domiciliul victimei și că l-ar fi văzut pe concubinul apelantei ieșind din casă.

Având cuvântul, procurorul, solicită respingerea apelului declarat de apelanta revizuientă A. A. și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală. Susține că în cauză, nu se relevă nicio împrejurare nouă, nu reiese nicio situație nouă, astfel încât, soluția instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică.

Având ultimul cuvânt, apelanta revizuientă A. A., susține că este nevinovată și solicită audierea martorilor.

-CURTEA –

Deliberând asupra apelului penal de față, a pronunțat următoarea hotărâre:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 03.07.2013, petenta A. A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.578/12.12.2006 pronunțată în dosarul penal nr.1544/2006 al Tribunalului C., definitivă la data de 19.04.2007, prin decizia penală nr.2080/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 23 ani pentru comiterea infracțiunilor de de „tâlhărie și omor calificat deosebit de grav”.

La data de 02.07.2013, P. de pe lângă Tribunalul C. a înaintat, conform art.399 cod procedură penală, referatul nr.89/III/6/2012 din 02.07.2013 cu concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întrucât motivele invocate de condamnat nu se încadrează între cele prevăzute de lege.

Prin sentința penală penale nr.322 din data de 11 septembrie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._, Tribunalul C. a respins, în baza art.403 alin.3, cererea de revizuire a sentinței penale nr.578/12.12.2006 a Tribunalului C., formulată de către condamnata A. A., deținută în Penitenciarul Poarta Albă, ca inadmisibilă.

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr.92/P/2006 din 12 iulie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tâlhărie și omor calificat deosebit de grav” prev. de art.211 alin.21 lit.c Cod penal și art.174 Cod penal rap. la art.175 lit.b și art.176 lit.d Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, prin aceea că, în după amiaza zilei de 19.01.2006, în timp ce se afla în locuința victimei N. F., condamnata a sustras dintr-un șifonier suma de 950 RON și, fiind surprinsă de către victimă, a lovit-o pe aceasta până când a căzut la sol în stare de inconștiență, iar pentru a ascunde urmele faptelor sale, a incendiat victima.

Prin sentința penală nr.578/12.12.2006 pronunțată în dosarul penal nr. 1544/2006, Tribunalul C. a condamnat-o pe inculpata A. A. la pedeapsa de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.l lit.a, b Cod penal, după executarea pedepsei principale.S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 Cod penal pe durata detenției.În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 ianuarie 2006 la zi, iar în baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.

În motivele de revizuire, petenta-condamnată A. A. reia criticile evidențiate atât la instanța de fond, cât și în căile ordinare de atac, care au fost analizate cu prilejul pronunțării hotărârilor și nu schimbă situația de fapt în baza căreia s-a dispus condamnarea acesteia.

Situația de fapt invocată de aceasta nu-și găsește suport probator, vinovăția sa rezultând în mod indubitabil din analiza coroborată a declarațiilor contradictorii ale inculpatei, ale martorilor audiați în cauză, ale proceselor verbale întocmite cu ocazia confruntării inculpatei cu martorii, cel de cercetare la fața locului, planșele fotografice, și nu în ultimul rând a raportului de constatare medico-legală.

Toate probele administrate cu ocazia judecării cauzei au dovedit-fără dubiu-vinovăția condamnatei sub aspectul infracțiunilor față de care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.

Motivele invocate de către petentă în cererea de revizuire nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de revizuire enumerate în mod expres și limitativ de legiuitor în cuprinsul art.394 Cod procedură penală.

Prin Decizia nr.LX/2007, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a arătat că:”cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.394 cod procedură penală este inadmisibilă.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, revizuienta a declarat apel deoarece există fapte și împrejurări noi, ce pot fi verificate prin analizarea audierea în calitate de martori a mai multor persoane care ar ști că faptele au săvârșite de o altă persoană, respectiv Sali Kemal care a amenințat-o în permanență.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art.371 alin.(2) cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 394 cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută când există unul dintre următoarele cazuri:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Ori, pe de o parte motivul invocat de către revizuientă și susținut prin apărător a constituit și obiect al apărării cu ocazia soluționării cauzei pe fond;martorii propuși de către revizuientă cu ocazia audierii, de către procuror conform art.399 cod procedură penală, neavând informații percepute în mod direct în legătură cu împrejurările comiterii faptelor sau cu vreun alibi al revizuientei nu au fost ascultați și cum nu au rezultat aspecte noi care să creeze vreun dubiu asupra vinovăției revizuientei nu se impune a fi ascultați.

Cum de la data condamnării, nu au apărut fapte sau împrejurări care să creeze dubii asupra probelor acuzării, nu există cazul prevăzut de art. 394 lit.“a” cod procedură penală.

Pentru considerentele expuse, negăsind nici vreunul dintre celelalte cazuri de revizuire, dar nici vreun caz de nulitate a hotărârii atacate, apelul este nefondat și, în baza art. 379 pct. 1 lit. “b” cod procedură penală, va fi respins.

Conform art.192 alin.(2) cod procedură penală, apelanta va fi obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, a Protocolului încheiat la 26.11.2008 între Ministerul justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în cuantum de 200 lei pentru apărătorul D. C. C. care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.379 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, respinge apelul penal declarat de revizuienta A. A. – deținută în penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva sentinței penale nr.322 din data de 11 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă apelanta la plata sumei de 300 lei judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, a Protocolului încheiat la 26.11.2008 între Ministerul justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în cuantum de 200 lei pentru apărătorul din oficiu C. D. C. se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Cu recurs, în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2013.

Președinte, Judecător,

A. I. D. I. N.

Grefier,

G. P.

Jud. fond.: L.I.B.

Red.dec.jud.: A.I./3 ex./03.12.13

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr._

Data:.

CATRE,

PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

In conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.135/P din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., pentru a fi comunicată revizuientei A. A.– născută la 14.04.1971, fiica lui P. și Antușa.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr._

Data:.

CATRE,

PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

In conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.135/P din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., pentru a fi comunicată revizuientei A. A.– născută la 14.04.1971, fiica lui P. și Antușa.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA