Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 20/P
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător C. J.
Cu participare – grefier A. B.
- procuror V. J. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA M., privind pe intimatul - inculpat O. V.-R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.335 alin. 1 din Codul penal, împotriva sentinței penale nr.150/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.358 cod pr.penală se constată lipsa intimatului inculpat O. V.-R..
Procedură legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art. 257-263 Noul cod pr. Penală.
În conformitate cu dispozițiile art.363-366 Cod procedură penală, părțile arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nemaifiind cereri și excepții de formulat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.420 alin.(6) Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, critică hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanță.
Astfel, se solciită a se avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comisă de către inculpat și care a pus în pericol siguranța traficului rutier și pietonal, ce ar fi putut avea consecințe dintre cele mai grave
Consideră că aplicarea unui simplu avertisment nu este suficientă, raportat la gravitatea faptei.
În concluzie, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și, urmare rejudecării, să se dispună aplicarea unei pedepse cu închisoarea, care să corespundă gradului de pericol social concret al faptei iar ca modalitate de executare, aplicarea disp. art.86 ind.1 Cod penal din 1969.
CURTEA
Asupra apelului penal de față.
Prin sentința penală nr.150/08.10.2014,pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele .
„În baza art. 335 alin. 1 C.pen. rap. la art.80 alin. 1 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C. pr.pen. și art. 5 C.pen.,
Dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul O. V.-R., fiul lui V. și E., născut la data de 04.07.1992 în M., județul C., domiciliat în comuna Limanu, ., județul C., având CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 81 alin. 1 C.pen.,
Aplică inculpatului măsura avertismentului.
În baza art. 81 alin. 2 C.pen.,
Atenționează inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen.,
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță ,a reținut următoarele :
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. nr. 3516/P/2013 din 18.06.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului O. V.-R., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.335 alin.1 din Codul penal.
Din cuprinsul rechizitoriului se reține că, la data de 01.11.2013, în jurul orelor 1120, lucrătorii Poliției municipiului M. – Biroul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe ., au oprit în trafic autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare TX-4589-XA.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul era condus de inculpatul O. V.-R., care a declarat că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Prin adresa nr._ din 11.11.2013, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor C. a comunicat că inculpatul O. V.-R. nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și cu prilejul audierii în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, declarând că înțelege să se prevaleze de disp. art. 374 alin. 4 Cod pr. pen. și a solicitat ca judecata să se facă în baza materialului probator administrat în faza urmării penale.
Coroborând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
Starea de fapt constatată și încadrarea juridică a faptei:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria M. sub nr. 3516//P/2013/18.06.2014 și înregistrat pe rolul instanței sub nr._ la data de 20.06.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului O. V.-R., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 din Codul penal.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și cu prilejul audierii în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, declarând că înțelege să se prevaleze de disp. art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penal (dispoziții de imediată aplicare) și a solicitat ca judecata să se facă în baza materialului probator administrat în faza urmării penale.
Față de disp. art. 5 Cod penal, instanța va face aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv, va aplica dispozițiile noului Cod penal”.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 408 C. pr. pen., Curtea constată că apelul formulat de către inculpatul P. de pe lângă Judecătoria M. este fondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului O. V. R. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Sub aspectul stării de fapt se constată că, în data de 01.11.2013 inculpatul O. V. R. a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare TX – 4589 – XA pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Pentru corecta stabilire a stării de fapt s-au administrat ca mijloace de probă: proces verbal de constare a faptei din data de 01.11.2013, adresa nr_/2013 a IPJ C. – Serviciul Rutier, declarații martor, declarații inculpat O. V..
Contrar instanței de fond, opinia Curții este că fapta concretă comisă de inculpatul O. V. – R. prezintă grad de pericol social al infracțiunii, prin prisma modalității concrete de comitere, nefiind lipsită de importanță, necesitând antrenarea răspunderii penale.
La aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, Curtea are în vedere distanța mare pe care inculpatul O. V. – R. vroia să o parcurgă ( comuna Limanu .), zona rutieră intens circulată, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la traficul rutier dar și atitudinea procesual nesinceră adoptată ulterior depistării de către lucrătorii de poliție. Astfel inculpatul O. V. R. a declarat, cu prilejul depistării, că se numește S. I. fiind născut la data de 04.07.1992 și că posedă permis de conducere categoria B. Ulterior, fiind condus la sediul Poliției s-a stabilit identitatea reală a inculpatului, în persoana numitului O. V. R., ocazie cu care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Se are în vedere și faptul că inculpatul O. V. - R. este în vârstă de 22 de ani, nu este școlarizat și nu este angajat în muncă.
Deși sub aspect sancționator limitele legale ale pedepsei pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere sunt identice ( art 86 alin 1 din OUG nr 195/2002 și art 335 alin 1 din C.penal 2014 sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani) Curtea constată că este mai favorabil, sub aspectul încadrării juridice, dispozițiile art 86 alin 1 din OUG nr 195/2002 în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei.
Spre deosebire de suspendarea condiționată a pedepsei - art 81 și urmt. C.pen 1969 Codul penal din 2014 prevede ca și condiție de acordare a amânării aplicării pedepsei respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere acordul infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. ( art 83 alin 1 lit c C.penal 2014, respectiv art 91 alin 1 lit c C.penal 2014)
Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, Curtea nu identifică acordul inculpatului O. V. – R. de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, motiv pentru care nu este îndeplinită una din condițiile cumulative necesare acordării executării pedepsei într-o modalitate alternativă privării de libertate.
Pe cale de consecință, în baza art 386 C.proc.pen va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului O. V. -R. din art. 335 alin 1 din OUG nr 195/2002 cu aplicarea art 5 C.penal și art 396 alin 10 C.proc.pen în infracțiunea prev de art 86 alin 1 din OUG nr 195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal și art 396 alin 10 C.proc.pen.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei ce se va aplica, alături de circumstanțele personale și reale ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, astfel cum au fost arătate, se are în vedere și lipsa antecedentelor penale a inculpatului O. V. R. dar și atitudinea cooperantă manifestată de inculpat în raport de autoritățile judiciare.
Pe cale de consecință, în cauză se va dispune aplicarea minimului special al pedepsei de 8 luni închisoare, redusă conform art 396 alin 10 C.prc.pen., pentru comiterea infracțiunii prev de art 86 alin 1 din OUG nr 195/2002, în condițiile art 81 și urmt C.penal 1969.
În temeiul art 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria M. împotriva sentinței penale nr. 150/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ .
Desființează sentința penală apelată și rejudecând:
În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penal în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală
În temeiul art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă inculpatul O. V.-R., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal din 1968.
În baza art.81 Cod penal din 1968 suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului O. V.-R., pe o durată de 2 ani și 8 luni, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din 1969, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare.
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.01.2015.
Președinte, Judecător,
C. D. C. J.
Grefier,
A. B.
Jud. fond L D L.
Red dec. Jud. C.J.
2 ex/21.01.2015
← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 12/2015.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel... → |
---|