Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1168/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1168/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1168/P
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Judecător - C. C.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.60/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ de inculpatul:
- S. E., CNP –_, fiul lui M. și V., născut la data de 04.06.1992, în mun. Tulcea, jud. Tulcea, domiciliat în or. Isaccea, ., jud. Tulcea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin.1 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04 decembrie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 60/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art. 336 alin.1 cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul S. E., CNP –_, fiul lui M. și V., născut la data de 04.06.1992, în mun. Tulcea, jud. Tulcea, domiciliat în or. Isaccea, ., jud. Tulcea, cetățean român, studii 12 cls., necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, agent de securitate la Brilian Security, fără antecedente penale - la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art.91 cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.92 cod penal, adică 3 ani.
În baza art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligația să respecte următoarele măsuri:
-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
De asemenea, potrivit art. 93 alin.2 și 3 cod pr.penală, pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului și următoarele obligații:
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;
-să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 115 zile, . două instituții din comunitate, respectiv: Primăria Isaccea, județul Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea (unitățile școlare din orașul Isaccea).
În temeiul dispozițiilor art. 96 cod penal atenționează inculpatul că dacă pe parcursul termenului de supraveghe cu rea credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori va mai comite infracțiuni, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei.
În temeiul dispozițiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art.274 alin.2 și 3 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 850 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că inculpatul S. E. este locuitor al or. Isaccea, este posesor al unui permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoria B și deține în proprietate autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .
În seara zile de 15.03.2015, inculpatul a venit de la pădure unde participase la o distracție cu autoturismul oprindu-se la domiciliu. În jurul orelor 20:00, acesta a fost sunat de martorul C. A. care l-a invitat la o proprietate a sa aflată în orașul Isaccea pe . până în jurul orelor 23:00, au consumat bere.
În jurul orelor 23:20, acesta s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală cu intenția de a se duce acasă însă, la scurt timp a fost oprit în trafic de lucrători operativi ai poliției rutiere pentru efectuarea unor verificări de rutină.
Întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică, a fost testat alcooscopic în jurul orelor 23:30 cu aparatul Drager, acesta indicând o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Serviciul de Ambulanță Tulcea unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică nr.109/16.03.2015, emis de SML Tulcea, rezultă că prima probă de sânge recoltată pe 16.03.2015 orele 00:15,a relevat o alcoolemie de 1,15 gr.%o iar a doua probă biologică de sânge recoltată la 1:15, a relevat o îmbibație alcoolică de 1,05 gr. %o alcool pur în sânge.
La individualizare, avându-se în vedere conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut și regretat fapta comisă, faptul că nu are antecedente penale, că este cunoscut cu o bună conduită în societate, instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
Cu privire la modalitatea executării pedepsei, fără privare de libertate, instanța a apreciat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este de natură a-și atinge scopul educativ.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei, instanța a avut în vedere și prevederile art. 396 alin.10 cod pr. pen., potrivit căruia, în cazul în care inculpatul recunoaște fapta și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în cazul aplicării pedepsei închisorii, limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3.
Împotriva sentinței penale nr. 60/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ a declarat apel inculpatul S. E., care a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei, în raport de circumstanțele reale și datele personale favorabile.
Examinând sentința penală apelată, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul formulat de inculpatul S. E. este fondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului S. E., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că în noaptea de 15.03.2015 inculpatul S. E. a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,15%0 la prima probă și 1,05%la a doua probă, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal
Prima instanță a apreciat întemeiat că probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune, aspecte care nu au fost contestate în prezentul apel.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 109/16.03.2015, emis de SML Tulcea, declarațiile martorului C. A. declarațiile de recunoaștere ale inculpatului S. E..
Inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod penal, potrivit cu care instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Toate aceste criterii reale și personale prev. de art. 80 alin. 1 Cod penal trebuie analizate cumulativ, pentru a se ajunge la concluzia că în concret fapta are un pericol redus și aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.
Se constată că inculpatul S. E. a condus autoturismul pe mai multe străzi din orașul Isaccea, pe timp de noapte, nu a avut un motiv serios pentru a se deplasa cu autoturismul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, asumându-și conștient conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice.
Conduita inculpatului este în măsură pună în pericol valorile ocrotite de legea penală, respectiv cele privind ocrotirea securității circulației publice, care implică interdicția conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
Inculpatul s-a deplasat în interiorul orașului Isaccea, a avut o îmbibație alcoolică peste limita legală, ceea ce a creat un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, chiar dacă a condus o distanță mică și valoarea alcoolemiei era redusă. În opinia curții, inculpatul a dat dovadă de un comportament destul de periculos prin conducerea autoturismului cu o valoarea a alcoolemiei peste limita legală, creând un potențial pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
În aprecierea gravității faptei curtea are în vedere și frecvența ridicată a acestui gen de infracțiuni, ceea ce impune o sancționare corespunzătoare, pentru a descuraja pe viitor asemenea conduite periculoase pentru siguranța circulației pe drumurile publice și evitarea producerii unor evenimente rutiere, care în multe situații se produc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Astfel, nu se poate aprecia că în concret fapta este vădit lipsită de importanță, pentru a justifica renunțarea la aplicarea pedepsei, cu atât mai mult cu cât se constată comiterea unui număr mare de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, unele cu consecințe directe asupra vieții sau sănătății persoanelor. Împrejurarea că obligațiile impuse inculpatului pe durata termenului de supraveghere îi diminuează șansele de a lucra în străinătate nu constituie un motiv suficient pentru aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod penal.
Nu se poate aprecia doar pe baza datelor personale favorabile ale inculpatului și a consecințelor condamnării sau stabilirii unei pedepse că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, în condițiile în care dispozițiile art. 80 alin. 1 Cod penal impun examinarea cumulativă a circumstanțelor reale și a celor personale.
Prima instanță a optat pentru pedeapsa închisorii, într-un cuantum apropiat de minimul special redus conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal este pedepsită alternativ cu închisoarea de la 1 al 5 ani sau amendă.
La individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Curtea, analizând din oficiu corecta individualizare a pedepsei, apreciază că împrejurările de comitere a faptei și persoana inculpatului justifică alegerea pedepsei amenzii penale pentru inculpatul S. E.
Inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prin care s-a creat un potențial pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, în condițiile în care consumul de alcool diminuează posibilitățile conducătorului auto de a reacționa prompt în trafic. Totuși, instanța trebuie să determine pericolul concret creat, care în cauza de față nu are un nivel ridicat, având în vedere circumstanțele concrete de comitere a faptei, lipsa urmărilor și starea inculpatului la momentul depistării în trafic.
Inculpatul a condus autoturismul într-o perioadă în care traficul este redus, iar din buletinul de examinare clinică rezultă că aptitudinile sale de conducere a autoturismului nu erau afectate decât în mică măsură. Medicul care a examinat inculpatul a constatat că acesta avea culoarea feței normală, nu prezenta nistagmus lateralizat, era orientat în timp și spațiu, concentrat, coerent, coordonat; singurele manifestări care indicau consumul de alcool erau cele neurologice, care indicau un deficit de coordonare.
Datele personale ale inculpatului și conduita procesuală pledează, totodată, pentru alegerea pedepsei amenzii penale. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei încă de la momentul depistării, a descris condițiile în care a condus autoturismul, a colaborat cu organele de poliție și organele judiciare, iar în fața instanței a recunoscut învinuirea, asumându-și răspunderea pentru comiterea unei infracțiuni și conștientizând necesitatea suportării unei sancțiuni penale pentru încălcarea valorilor sociale ocrotite de legea penală.
De asemenea, inculpatul este o persoană integrată social, este tânăr, nu are antecedente penale, are studii medii, are loc de muncă, așa încât schimbarea comportamentală a inculpatului și reconsiderarea atitudinii față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială se poate realiza prin aplicarea amenzii penale.
În consecință, curtea va aplica inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.500 lei, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 50 lei, care corespunde criteriilor generale de individualizare și ține seama de dispozițiile art. 61 alin. 1 și alin. 3 lit. c Cod penal.
Deși pedeapsa amenzii penale se va executa de inculpat, soluția este mai favorabilă inculpatului decât cea pronunțată de prima instanță, astfel că nu se agravează situația inculpatului în propria cale de atac. Pedeapsa amenzii penale, chiar în regim de executare, este mult mai ușoară decât pedeapsa închisorii, în condițiile art. 91 Cod penal, având în vedere diferența semnificativă de gravitate dintre cele două feluri de pedeapsă, inculpatul nu riscă executarea unei pedepse privative de libertate în cazul comiterii unei noi infracțiuni, nu mai este supus obligațiilor și măsurilor de supraveghere inerente suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, după cum inculpatul nu mai are limitări în ceea ce privește prestarea unei activități în muncă în străinătate, în condițiile în care a făcut dovada unor demersuri pentru a identifica un loc de muncă în altă țară.
În consecință, apelul inculpatului este întemeiat, însă pentru un alt motiv decât cel invocat, anume alegerea pedepsei amenzii penale în locul pedepsei închisorii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul S. E. împotriva sentinței penale nr. 60/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 61 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal va fi condamnat inculpatul S. E. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.500 lei, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 50 lei.
Se vor pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 Cod penal privind înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării ci rea-credință a amenzii penale.
Se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 91, art. 93, art. 96Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul S. E., CNP –_, fiul lui M. și V., născut la data de 04.06.1992, în mun. Tulcea, jud. Tulcea, domiciliat în or. Isaccea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței penale nr. 60/28.10.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr._ .
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 61 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă inculpatul S. E. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.500 lei, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 50 lei.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 Cod penal privind înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 91, art. 93, art. 96Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2015.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud. fond. D.G.P.
Red.dec.jud.C.C./4 ex./21.12.2015
← Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p..... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1194/2015.... → |
---|