Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 274/P
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D. M.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.3728 din 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ de inculpatul:
- C. M., domiciliat în oraș O., ., jud. C., CNP_.0913.4216, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 30 martie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3728/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 336 alin. 1 cod pen., cu aplic. art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod pr. pen., stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C. M., domiciliat în oraș O., ., jud. C., CNP_.0913.4216, fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.
În temeiul art. 83 și urm. din Cod pen., amână aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlate mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În temeiul art.404 alin.3 teza a doua din C.proc.pen., instanța atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare (art.88 Cod pen.).
În temeiul art. 274 alin. 1 și 2 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că potrivit procesului verbal de depistare din 01.05.2014, la aceeași dată, în jurul orei 17.55, lucrătorii Poliției orașului Cernavodă, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au oprit în trafic pe DJ 223, în intersecția cu DC 61 Siliștea, jud. C., autoturismul marca Dacia de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_ .
Conducătorul auto a fost identificat în persoana inculpatului C. M. care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,57 mg/alcool pur în aerul expirat, conform testului nr._.
Inculpatul a fost condus la Spitalul orășenesc Cernavodă, unde i-a fost prelevată o singură mostră de sânge, C. M. exercitându-și dreptul de a refuza prelevarea celei de-a doua mostre, conform procesului verbal de prelevare – anexa 2.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 474/A12 din 07.05.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. a rezultat o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regret a faptelor.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța a constatat, analizând atât conținutul constitutiv al infracțiunii cât și limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi penale, că sunt mai favorabile pe legea nouă, respectiv disp. art. 336 alin. 1 cod pen. care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amenda, spre deosebire de vechea reglementare care nu permitea pedeapsa constând în amenda penală.
Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța a avut în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța a ținut cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice si nici sa înjosească persoana condamnatului.
În același sens, art. 74 C.pen. prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Prin urmare, pentru stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, va avea în vedere toate circumstanțele reale si personale în care a fost săvârșită fapta.
Astfel, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul și împrejurările de săvârșire a faptelor așa cum au fost expuse mai sus, gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, datele personale ale inculpatului, 23 ani, studii medii, are loc de muncă, fără antecedentele penale, precum și atitudinea sinceră a acestuia.
În consecință, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de legea penală.
Din analiza situației de fapt dedusă judecății, transpusă în normele de drept aplicabile, instanța a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de legea penală.
În ceea ce privește modalitate de executare, instanța a apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție. Totodată, având în vedere și modalitățile de individualizare a executării pedepsei prevăzute de Noul Cod penal, instanța a apreciat că se impune amânarea aplicării pedepsei stabilite pentru inculpat.
Astfel, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii. Totodată, în raport de persoana inculpatului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, chiar a colaborat cu organele de cercetare penală.
Împotriva sentinței penale nr. 3728/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ a declarat apel C. M., care a solicitat aplicarea pedepsei amenzii penale, motivat de circumstanțele sale personale, conduita procesuală și gradul de pericol al infracțiunii.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că apelul declarat de inculpatul C. M. este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului C. M., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că la data de 01.05.2014 inculpatul C. M. a condus autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 223, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, de 1,10 g/l alcool pur în sânge, fiind depistat în trafic de organele de poliție, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Starea de fapt reținută este susținută de următoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare din data de 01.05.2014, buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 474/A12 din 07.05.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C.; buletinul de examinare clinică a inculpatului, declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei.
Inculpatul nu a contestat în prezentul apel existența infracțiunii, vinovăția sa sau încadrarea juridică, inclusiv din perspectiva aprecierii legii penale mai favorabile, chestiuni corect apreciate de prima instanță.
Relativ la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, curtea constată că nu sunt motive întemeiate pentru a opta pentru pedeapsa amenzii penale.
La individualizarea pedepselor trebuie să se țină seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.
Fapta comisă, urmarea ce se putea produce, persoana inculpatului conturează un pericol social destul de ridicat al faptei, concretizat în punerea în primejdie a siguranței circulației pe drumurile publice, ceea ce justifică menținerea pedepsei aplicată de prima instanță.
Inculpatul s-a deplasat pe timp de zi, pe un drum județean, într-o zi declarată sărbătoare națională, când traficul pe drumurile publice este mai intens, a avut o îmbibație alcoolică mai redusă, dar nu apropiată de valoarea de la care fapta dobândește caracter infracțional, ceea ce a creat un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice. În opinia curții, inculpatul a dat dovadă de un comportament periculos prin conducerea autoturismului cu o valoarea a alcoolemiei de 1,10 g 0/00 alcool pur în sânge. În aprecierea gravității faptei curtea are în vedere și frecvența ridicată a acestui gen de infracțiuni, ceea ce impune o sancționare corespunzătoare, pentru a descuraja pe viitor asemenea conduite periculoase pentru siguranța circulației pe drumurile publice și evitarea producerii unor evenimente rutiere, care în multe situații se produc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Conducerea unui autoturism pe drumurile publice în circumstanțele în care a făcut-o inculpat demonstrează afectarea siguranței circulației pe drumurile publice. Incriminarea faptei de a conduce autovehicule pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita de 0,80 ‰, a fost determinată tocmai de efectele pe care alcoolul le are asupra aptitudinii conducătorului auto de a reacționa în parametrii optimi la situațiile care pot apărea în trafic, în așa fel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță. În condițiile în care consumul de alcool diminuează posibilitățile conducătorului auto de a reacționa prompt în trafic, siguranța traficului rutier a fost perturbată prin fapta inculpatului.
Atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptei a determinat aplicarea procedurii prev. de art. 375 C. pr. pen. și a cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă. Conduita procesuală sinceră a fost valorificată suficient de instanță în condițiile art. 396 alin. 10C. pr. pen., dat fiind că s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea egală cu minimul special redus și a fost aleasă cea mai ușoară modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Circumstanțele personale ale inculpatului ( fără antecedente penale, are loc de muncă, studii medii, necăsătorit ) nu relevă aspecte pozitive deosebite care să justifice un tratament sancționator deosebit de blând, cum ar fi în ipoteza stabilirii unei pedepse cu amenda penală.
D. urmare, curtea apreciază că se impune menținerea pedepsei cu închisoarea de 8 luni închisoare, stabilită pentru inculpat, în condițiile art. 83 Cod penal, dat fiind că o sancționare prea ușoară a inculpatului ar putea avea ca efect faptul ca pedeapsa aplicată să nu își mai atingă scopul și funcțiile legale, atât din perspectiva prevenției generale, cât și a prevenției speciale.
În consecință, curtea constată neîntemeiate criticile inculpatului C. M. privind individualizarea pedepsei stabilită de prima instanță.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 3728/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul C. M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. M., domiciliat în oraș O., ., jud. C., CNP_.0913.4216, împotriva sentinței penale nr. 3728/27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul C. M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.03.2015.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond A.I.S.
Red.dec.jud.M.D.M./4 ex./01.04.2015
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 259/2015. Curtea... | Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... → |
---|