Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 7952/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 107/P/C
Ședința publică de la 06 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror P. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 85 din data de 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ de condamnatul
- S. V. - fiul lui R. și E., născut la data de 24.02.1977, deținut în P. P. Albă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2015 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 23 aprilie și, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24 aprilie 2015, respectiv 6 mai 2015.
CURTEA,
Asupra contestației de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că prin sentința penală nr. 85 din data de 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
„ În baza 585 Cod de procedură penală, admite cererea formulată de condamnatul S. V. – fiul lui R. și E., născut la data de 24.02.1977, în prezent aflat în P. Tulcea.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 18 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
1) 16 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pentru art. 211 alin. 1, 2 lit. a, alin. 21 lit. a, b, c și al. 3 cod penal cu art. 37 lit. b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
2) pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 295/19.03.2008 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/18.03.2009 a Tribunalului C., respectiv:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin 2 lit a), b) și alin 2 ind 1 lit a), b Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) cod penal 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit b) cod penal 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969.
3) spor de 2 ani închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente.
1) 5,8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) și alin 3 lit a) Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit a) Cod penal 1969
2) pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 1708/2001 a Judecătoriei Medgidia, respectiv:
- 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 288/15 06 1999 a Tribunalului C. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal ;
- 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 1212/04 06 1999 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) cod penal, cu 41 alin 2 Cod penal;
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 43/13 01 1999 a Judecătoriei C., pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alinh. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal.
În baza art. 449 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 36 alin. 2 C. pen. 1969, art. 39 alin. 1 Cod penal1969, contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 16 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, la care se adaugă sporul de 4 (patru) ani închisoare.
În final, condamnatul S. V. execută pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, în condițiile art. 57 C. pen.
În baza art. 36 alin. 3 C pen. deduce din pedeapsa aplicată perioadele executate de la 07.01.2003 la 04.07.2003; reținerea de 24 de ore de la 03.12.2005 și de la 21.01.2009 la zi.
Dispune anularea vechilor forme de executare emise în baza sentința penală nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în baza sentinței penale nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentințe la data rămânerii definitive.
În baza art. 275 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat la rămân în sarcina acestuia. „
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului C. sub nr._, condamnatul S. V., deținut în cadrul penitenciarului P. Albă, a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința penală nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reținându-se starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cp, în baza art. 39 al. 1 Cp în ref la art. 34 lit. b Cp s-a dispus contopirea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1708/11.06.2001 a Judecătoriei Medgidia cu pedeapsa stabilită prin sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C., stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în regim de detenție. Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive cu începere de ala 07.01.2003 până la 04.07.2003.
Prin sentința penală nr. 1708/11.06.2001 a Judecătoriei Medgidia s-a dispus contopirea pedepselor de:
- 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 288/15 06 1999 a Tribunalului C. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal ;
- 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 1212/04 06 1999 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) cod penal, cu 41 alin 2 Cod penal;
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 43/13 01 1999 a Judecătoriei C., pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alinh. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal.
Se constată că executarea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1708/11.06.2001 a început la data de 04.11.1998.
La data de 24.07.2002 condamnatul a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 2130/24.07.2002 a Judecătoriei C..
Prin sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea lui S. V. la pedeapsa de 5,8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a), g) i) și alin 3 lit a) Cod penal 1969, faptă săvârșită în noaptea de 06/07.01.2003, fapt pentru care s-a reținut că a sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a Cp, privitoare la recidiva postcondamnatorie, fapt pentru care contopirea s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 39 al. 1 Cp în ref. la art. 34 lit. b Cp.
Pe cale de consecință, dat fiind faptul că S. V. a comis fapta care face obiectul sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. în stare de recidivă postcondamnatorie față de sentința penală nr. 1708/11.06.2001 a Judecătoriei Medgidia, care a contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 288/15 06 1999 a Tribunalului C., sentința penală nr. 1212/04 06 1999 a Judecătoriei C. și sentința penală nr. 43/13 01 1999 a Judecătoriei C., nu se impune deducerea perioadelor executate de acesta de la 4.11.1998 la 24.07.2002.
Prin sentința penală nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea lui S. V. la pedeapsa de 16 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pentru art. 211 alin. 1, 2 lit. a, alin. 21 lit. a, b, c și al. 3 cod penal cu art. 37 lit. b Cod penal.
Prin aceeași sentință s-a dispus contopirea pedepsei aplicate de 16 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 295/19.03.2008 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/18.03.2009 a Tribunalului C., respectiv:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin 2 lit a), b) și alin 2 ind 1 lit a), b Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) cod penal 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 lit b) cod penal 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal 1969.
Raportat la multitudinea infracțiunilor supuse operațiunii de contopire, gravitatea acestora, omogenitatea lor ș ia modului de operare a inculpatului în fiecare caz și pentru ca inculpatul să aibă reprezentarea că și numărul infracțiunilor comise are relevanță din punct de vedere al tratamentului sancționator, instanța a aplicat inculpatului un spor de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 585 alin.1 lit. a Cod de procedură penală (corespondent art.449 alin.1 lit. a Cod penal din 1969), pedeapsa pronunțată poate fi modificată, între altele, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni.
După cum se poate constata din conținutul hotărârilor judecătorești aflate la dosar, faptele pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penala nr. 154/10.04.2009 a Tribunalului C. definitivă prin decizia penală nr. 152/13.12.2011 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința penală nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/19.12.2013 a Curții de Apel C. și decizia penală nr. 2740/02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în concurs real, conform art.33 lit. a Cod penal din 1969, fiind săvârșite de aceeași persoană, mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Împotriva susmenționatei încheieri a formulat contestație inculpatul S. V., motivele de nelegalitate și netemeinicie fiind invederate prin cererea scrisă și reliefate în practicaua prezentei încheieri, astfel încât nu vor mai fi reiterate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma criticilor invocate de contestatorul - condamnat I. G. A. și din oficiu, Curtea constată că se impune respingerea contestației ca nefondată
Curtea de Apel C. arată că în mod corect, Tribunalul C., a admis contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat S. V., reținând că se impune aplicarea dispozițiilor art. 449 alin.1 din Codul de procedură penală rap. la art. 36 alin.2 din Codul penal în situația în care faptele pentru care a fost condamnat contestatorul, prin Sentința penală nr. 154/10.09.2009 a Tribunalului C., definitivă prin Decizia Penală nr. 152/12.12.2011 a Curții de Apel C. și Decizia Penală nr.4187/17.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sentința penală nr.110/11.03.2011 a Tribunalului C., definitivă prin Decizia Penală nr. 165/19.12.2013 a Curții de Apel C. și Decizia Penală nr.2740/ 02.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se găsesc în concurs real, potrivit art. 33 lit. a din codul penal 1969, a descontopit pedepsele aplicate, în pedepsele componente, le-a repus în individualitatea lor,apoi le a contopit, adăugând un spor de 4 ani închisoare.
Ca și Tribunalul C., Curtea arată că, nu poate se proceda în sensul deducerii perioadei executate de contestatorul – condamnat de la 04.11.1998 la 24.07.2002, întrucât acesta a comis fapta ce face obiectul Sentinței penale cu nr. 110/11.03.2011 a Tribunalului C., în stare de recidivă postcondamnatorie față de Sentința penală cu nr. 1708/11.06.2001 a Judecătoriei Medgidia, prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentința penală nr.288/15.06.1999 a Tribunalului C., Sentința penală nr.1212/04.06.1999 și sentința penală nr. 43/13.01.1999 a Judecătoriei C..
Relativ la sporul de 4 ani închisoare, aplicat contestatorului condamnat de către Tribunalul C., sub nici o formă, nu poate fi apreciat ca inoportun ori inechitabil, în considerarea specializării infracționale a condamnatului în comiterea aceluiași gen de infracțiuni și a perseverenței sale infracționale, fiind evident că aplicarea pedepselor anterioare, în cuantumul stabilit anterior, nu au reușit să își atingă scopul propus, acela de reeducare a infractorului și de conștientizare a valorilor sociale apărate de legea penală.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 425 ind. 1 alin. 7 pct .1 lit. b din Codul de procedură penală în referire la art. 597 alin.7 din Codul de procedură penală va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul – condamnat S. V. împotriva sentinței penale nr.85 din data de 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală contestatorul –condamnat S. V. va suporta suma de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 425 ind. 1 alin. 7 pct .1 lit. b din Codul de procedură penală în referire la art. 597 alin.7 din Codul de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul – condamnat S. V. împotriva sentinței penale nr.85 din data de 04.03.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală contestatorul –condamnat S. V. va suporta suma de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2015.
Ptr.Președinte,Grefier,
V. B., aflată în C.O. C. C.
semnează cf.art.406 C.pr.pen.
VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ
N. S.
Jud.fond – M.M.
Tehnored.dec.jud. – V.B.
2 ex./27.07.2015
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 487/2015.... | Violul (art.218 NCP). Decizia nr. 77/2015. Curtea de Apel... → |
---|