Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 8178/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.98/P

Ședința publică de la 6.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Judecător E. C. M.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S.

Pe rol judecarea apelului penal declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. și de inculpatul M. E. – domiciliat în C., ., împotriva sentinței penale nr. 269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, având ca obiect furtul (art. 208, 209 c.p.).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 6.02.2015, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

„ In temeiul art.386 NCPP schimba incadrarea juridica din art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal cu art.37 lit.a Cod penal in art.228 alin.1 Noul cod penal cu aplicarea art.5 Noul cod penal cu art.37 lit.b Cod penal.

Respinge cererea inculpatului de schimbare a incadrarii juridice in infractiunea de tentativa la furt simplu.

În baza art.228 alin.1 Noul Cod Penal cu aplicarea art.5 din Noul Cod Penal si art.37 lit.b Cod penal si cu aplicarea art.375 si 396 alin.10 NCPP condamnă pe inculpatul M. E., fiul lui Anis si Cadrie, născut la data de 8.03.1987 în Mun. Constanta, domiciliat în Constanta, ., CNP_ la pedeapsa de 1 an închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, conform art. 60 din Noul cod penal.

În baza art.67 alin.1 NCP cu aplicarea art.5 NCP si art.12 din Legea nr.187/2012 aplica inculpatului pedeapsa complementara constand in interzicerea inculpatului M. E. a exercitarii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, si b NCP dupa executarea pedepsei inchisorii, pe o durata de 1 an.

In baza art.65 NCP aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute la art.66 alin.1 lit.a si b NCP pe perioada prevazuta de art.65 alin.3 NCP.

În baza art.272 NCPP dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu Chengi Amet Geaner în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justitiei și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Constanta.

În baza art.274 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„ Prin rechizitoriul nr._/P/2012 inculpatul M. E. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

In actul de sesizare s-a retinut ca în data de 13.10.2012, a sustras din incinta magazinului „BRICK" din mun. C., mai multe unelte ( un foarfece și un levier), în valoare de 98,60 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cpen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.

S-a reținut că învinuitul a săvârșit infracțiunea ce face obiectul dosarului cu nr. de mai sus în stare de recidivă postcondamnatorie, având în vedere că, din analiza fișei de cazier judiciar, rezultă că acesta a fost condamnat, prin S.P. nr. 1146/30.10.2008 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin D.P. nr. 376/P/25.06.2009 a Curții de Apel C., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infr. prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e g și i și alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

La data de 13.10.2012 organele de poliție din cadrul Poliției Mun. C. -Secția 4 Poliție, au fost sesizate prin serviciul SNUAU 112 cu privire la faptul că învinuitul M. E. a sustras mai multe bunuri din magazinul „ BRICK" din mun. Constanta.

Din procesul-verbal încheiat la aceeași dată, rezultă că învinuitul avea asupra sa un levier și o foarfece, acesta declarând verbal că a intrat în magazinul „BRICK" cu intenția de a sustrage mai multe scule, pe care urma să le vândă; astfel, a sustras un levier și un foarfece pe care le-a ascuns în hanorac, apoi s-a îndreptat către casele de marcat, a trecut de sistemul acustic de avertizare, care s-a declanșat, imediat fiind oprit de un agent de pază. De asemenea, acesta a mai menționat în momentul depistării de către organele de poliție că nu avea asupra sa bani să achite bunurile sustrase, cu banii obținuți din vânzarea acestora intenționând să cumpere mâncare pentru copii.

Martorul I. S., angajat în funcția de agent de pază la . „BRICK" C., a declarat că la data de 13.10.2012, în jurul orei 14.10, a observat cum inculpatul a trecut pe la casa nr. 2, fără a achiziționa vreun produs, imediat fiind declanșat sistemul acustic de avertizare anti-furt.

Pentru acest motiv, a procedat la reținerea inculpatului, la controlul corporal al acestuia observând că avea ascunse în interiorul hanoracului un levier și un foarfece tip „gură de lup", astfel încât a sesizat organele de poliție.

Partea vătămată . „BRICK" C., prin reprezentant G. O. - director magazin, a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal, având în vedere că bunurile sustrase de învinuit, în valoare de 98,70 lei, au fost recuperate în natură. Din dovada de predare-primire rezultă că foarfecele pentru buloane - 450 mm (în valoare de 65,85 lei) și levierul - 500 mm (în valoare de 32,85 lei) au fost restituite părții vătămate la data de 13.10.2012.

Fiind audiat la data de 13.10.2012, învinuitul M. E. a declarat că, la aceeași dată, în jurul orei 14.00, a intrat în magazinul „BRICK" cu intenția de a fura un levier și un foarfece pentru buloane, pentru a i le vinde unui vecin. Astfel, a mers la raionul cu scule, a sustras bunurile menționate, pe care le-a ascuns sub hanorac, s-a îndreptat către casele de marcat, a trecut de acestea fără a achita prețul, moment în care s-a declanșat sistemul acustic de avertizare anti-furt.

Fiind reaudiat la data de 24.01.2013, învinuitul M. E. a declarat că a fost trimis de un vecin la magazinul „BRICK", pentru a-i cumpăra un foarfece și un levier, primind în acest sens suma de 120 de lei. în timp ce se plimba prin magazin, acesta a început să se gândească de unde o să facă rost de bani ( avea datorii și copii bolnavi), luând hotărârea să sustragă bunurile solicitate de vecinul său, pentru a rămâne cu suma de 120 de lei.

Mijloacele de proba administrate sunt: -proces-verbal de depistare din data de 13.10.2012

- dovadă predare-primire bunuri sustrase din data de 13.10.2012

- declarații martor I. S.

- adresa nr. 2064/13.10.2012 emisă de . „BRICK" C.

- declarării învinuit M. E..

Analizand probele administrate in cele doua faze ale procesului penal,instanta retine exact situatia de fapt constatata si dovedita prin rechizitoriu, situatie de fapt confirmata si in faza de cercetare judecatoreasca cu declaratia inculpatului care a solicitat aplicarea procedurii recunoasterii invinuirii –fila 33.

Avand in vedere ca Noul cod penal nu mai prevede imprejurarea „.”, in baza art.386 NCPP instanta va dispune schimbarea incadrarii juridice in art.228 alin.1 NCP cu art.5 NCP si art.37 lit.b Cod penal.

Instanta va respinge cererea aparatorului inculpatului de schimbare a incadrarii juridice in tentativa la furt simplu deoarece inculpatul a sustras un foarfece si un levier de la raionul cu scule pe care le-a ascuns sub hanorac, s-a indreptat spre casele de marcat de care a trecut fara a achita pretul, moment in care s-a declansat sistemul acustic de avertizare anti-furt.

Prin urmare, inculpatul a savarsit infractiunea de furt si executarea furtului nu a fost intrerupta, doar ca inculpatul nu a ajuns prea departe cu bunurile furate.

La individualizarea pedepsei instanta va avea in vedere criteriile prevazute de art.74 NCP,respectiv gravitatea infratiunii si periculozitatea infractorului care a sustras de la partea vatamata bunuri,cu scopul de a le insusi fara consimtamantul acesteia si pe nedrept, precum si faptul ca partea vatamata si-a recuperat bunurile in valoare de 98,70 lei in natura.

Instanta va avea in vedere si criteriile prevazute de art.74 lit.e si f NCP, inculpatul avand o conduita de recunoastere, precum si natura si frecventa infractiunilor din antecedenta sa penala, asa cum rezulta din fisa de cazier judiciar de la fila 11, acesta fiind condamnat anterior pentru infractiuni de furt.

Avand in vedere toate aceste criterii, instanta va aplica inculpatului o pedeapsa cu inchisoarea cu aplicarea art.375 si 396 alin.10 NCPP si art.37 lit.b Cod penal.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, conform art. 60 din Noul cod penal.

În baza art.67 alin.1 NCP cu aplicarea art.5 NCP si art.12 din Legea nr.187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementara constand in interzicerea inculpatului M. E. a exercitarii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, si b NCP dupa executarea pedepsei inchisorii, pe o durata de 1 an.

In baza art.65 NCP va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute la art.66 alin.1 lit.a si b NCP pe perioada prevazuta de art.65 alin.3 NCP.”

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.

La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrată sub același număr.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ prin prisma criticilor aduse de apelant și sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1,2 cod pr. penală, curtea constată următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C..

Critica este întemeiată.

Potrivit art. 5 cod penal în vigoare, în cazul în care de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6.05.2014, publicată în monitorul oficial nr. 372 din 20.02.2014, partea I, se prevede că „dispozițiile art. 5 cod penal în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile codului penal din 1969 cu cele ale actualului cod penal, contravine dispozițiilor constituționale.”

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai statuat că „dispozițiile art. 5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.

În cauză, prima instanță deși a reținut că legea penală mai favorabilă este noul cod penal, nu a realizat o aplicare globală a acestei legi, întrucât cu privire la starea de recidivă s-au aplicat dispozițiile vechiului cod penal, respectiv art. 37 lit. b cod penal.

Ca atare, în cauză câtă vreme s-a menținut încadrarea juridică dată faptei conform codului penal în vigoare, urmează ca și starea de recidivă să se rețină tot potrivit noii reglementări penale, respectiv art. 41 cod penal rap. la art. 43 al. 5 cod penal.

În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul M. E..

Din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr._/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. e cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a cod penal din 1968 – la data de 25.02.2013. Cercetarea judecătorească a început în baza vechii reglementări penale, iar prin hotărârea pronunțată la fondul cauzei la data de 27.03.2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. e cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a cod penal din 1968 în art. 228 al. 1 cod penal, cu aplic. art. 5 cod penal și art. 37 al. 1 lit. b cod penal din 1969 – temei juridic în baza căruia a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu executare.

Prin sentința supusă controlului judiciar de față, pronunțată după . noului cod penal, constatându-se îndeplinite cerințele prev. de art. 396 al. 2 c.p.p. s-a procedat la schimbarea încadrării juridice astfel cum am arătat anterior.

Apelantul prin apărător a solicitat instanței de control judiciar încetarea procesului penal ca efect al împăcării părților depunând la dosar în acest sens o declarație a părții vătămate . „Brik” prin reprezentant legal G. O..

Potrivit art. 17 al. 2 .p.p. acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare …. sau încetarea procesului penal, iar conform art. 16 sal. 1 lit. g c.p.p. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată dacă … a intervenit împăcarea părților în condițiile legii.

La termenul de judecată din 22.01.2015, partea vătămată prin reprezentant legal a învederat instanței că s-a împăcat cu inculpatul M. E., aspect consemnat și în declarația depusă la dosar fila 21.

Potrivit art. 159 al. 3 cod penal, împăcarea între părți produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare. Prin decizia nr. 508/2014 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 al. 3 din codul penal, și s-a constatat „că acestea sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.”

În speța de față, inculpatul a fost trimis în judecată și i s-a citit actul de sesizare sub imperiul legii penale vechi, pronunțarea făcându-se după . noului cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 5. În acest context, curtea constată că la momentul judecății fondului se depășise posibilitatea de împăcare prevăzută de legea penală mai favorabilă potrivit disp. art. 159 al. 3 din codul penal în vigoare.

În raport de dezlegarea dată de Curtea Constituțională, inculpatul are dreptul ca în apel să se împace cu partea vătămată, motiv pentru care s-a realizat acest lucru potrivit declarației date de către partea vătămată în fața instanței și consemnată într-un înscris sub semnătură privată la 19.11.2014.

Pentru toate aceste considerente, curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria C. și de apelantul inculpat M. E. împotriva sentinței penale nr.269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, va desființa în parte sentința penală nr.269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând, va înlătura pentru inculpatul M. E. aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b cod penal și dispune reținerea pentru același inculpat a dispozițiilor art.41 alin.1 cod penal în ref. la art.43 alin.5 cod penal.

În baza art.17 alin.2 cod procedură penală în ref. la art.16 lit.g cod procedură penală, va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul M. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 cod penal cu aplic. art.41 alin.1 cod penal în ref. la art.43 alin.5 cod penal, ca urmare a împăcării părților.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d cod procedură penală, va obliga inculpatul M. E. și persoana vătămată . Brik la plata a câte 250 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului la instanța de fond.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art.272 cod procedură penală, onorariul parțial avocat oficiu în sumă de 70 lei se va avansa din fondul Mj în favoarea avocat B. L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria C. și de apelantul inculpat M. E. împotriva sentinței penale nr.269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală nr.269/27.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

Înlătură pentru inculpatul M. E. aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b cod penal și dispune reținerea pentru același inculpat a dispozițiilor art.41 alin.1 cod penal în ref. la art.43 alin.5 cod penal.

În baza art.17 alin.2 cod procedură penală în ref. la art.16 lit.g cod procedură penală,

Dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul M. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 cod penal cu aplic. art.41 alin.1 cod penal în ref. la art.43 alin.5 cod penal, ca urmare a împăcării părților.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d cod procedură penală,

Obligă inculpatul M. E. și persoana vătămată . Brik la plata a câte 250 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului la instanța de fond.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 cod procedură penală,

Onorariul parțial avocat oficiu în sumă de 70 lei se va avansa din fondul Mj în favoarea avocat B. L..

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. E. C. M.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. C.I.B.

Red.jud.dec. M.U.

5 ex./30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA