Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 505/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 505/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7551/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 505/P
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D. M.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.215 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul:
- A. S., fiul lui I. și Sabrie, născut la data de 24.11.1967, în oraș Medgidia, cu domiciliul în com Lumina, ., nr. 60, CNP_, divorțat, cu antecedente penale, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.334 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal și art.86 al.2 din OUG 195/2002 rep., ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal și art. 5 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 03 iunie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.215/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. S. din infracțiunile prevăzute de art.334 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, în infracțiunile prevăzute de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 și art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art.5 Cod penal.
În baza art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. S. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă la data de 06.11.2012.
În baza art.83 Cod penal 1969, s-a adăugat la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., în urma cumulului aritmetic rezultând pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal 1969, s-a adăugat la pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., în urma cumulului aritmetic rezultând pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.34 raportat la art.33 Cod penal 1969, s-au contopit pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare și 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare în regim de detenție, potrivit art.57 Cod penal 1969.
În baza art.71 Cod penal 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal 1969.
În baza art.118 lit. b Cod penal 1969, s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a plăcuței de înmatriculare cu numărul CT_, depusă la Camera de corpuri delicte a Poliției Orașului Năvodari în baza dovezii . nr._.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13.06.2013, având permisul de conducere anulat, inculpatul A. S. s-a urcat la volanul autoturismului „VW GOLF”, cu numărul de înmatriculare CT-_, având autorizația de circulație provizorie expirată, conducându-l pe drumurile publice ale orașului Năvodari.
Când a ajuns pe . Năvodari, întrucât nu a folosit corect luminile de întâlnire, autoturismul condus de inculpat a fost oprit și scos din trafic de către organele de poliție. Urmare verificărilor efectuate, s-a constatat că inculpatul avea permisul de conducere anulat din 02.11.2012.
De asemenea, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie era expirată din data de 10.05.2013.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni și că ele au fost comise de inculpatul A. S..
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, față de regimul juridic sancționator al concursului de infracțiuni, instanța constată că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, motiv pentru care a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, dând o justă eficiență principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile.
În ședința de judecată din data de 11 noiembrie 2014, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.375 Cod procedură penală, acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest sens, prima instanță a avut în vedere, ca mijloace de probă, procesul-verbal de depistare, adresa nr._/21.06.2013 emisă de către SPCRPCIV C., adresa nr._/10.10.2013 emisă de IPJ C. - Serviciul Rutier, declarațiile martorului C. A. și declarațiile inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. S., fără a indica motivele.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În mod corect prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni deduse judecății, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, însușit și necontestat de către inculpat în cadrul procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, prevăzute de art.375 Cod procedură penală, pronunțând condamnarea acestuia la câte o pedeapsă cu închisoarea, just individualizată sub aspectul cuantumului.
Cu toate acestea, soluționând acțiunea penală dedusă judecății, instanța a pronunțat în mod greșit condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare, în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, deși rechizitoriul nu cuprinde în descrierea sa o astfel de faptă, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 Cod penal 1968, sub forma conducerii unui autoturism pe drumurile publice având permis de conducere anulat.
De altfel, chiar și în considerentele sale, judecătorul fondului face trimitere la dispozițiile art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, dar cu toate acestea se referă atât în minută, cât și în dispozitiv la infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, fără a-și corecta această greșeală printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Mai mult decât atât, atunci când procedează la adăugarea pedepsei anterioare de 6 luni închisoare la fiecare dintre pedepse pentru care a dispus condamnarea, judecătorul fondului săvârșește o eroare de calcul, prin aceea că dispune executarea, prin cumul aritmetic, a unor pedepse de 1 an și 2 luni și 1 an închisoare, pe care le contopește în pedeapsa cea mai grea, cu toate că în urma însumării lor pedepsele rezultante erau de 1 an și 2 luni închisoare, respectiv 10 luni închisoare.
În mod evident, erorile de judecată comise justifică admiterea apelului, condamnarea inculpatului în temeiul unui text de lege străin de natura cauzei, concomitent cu stabilirea unei alte pedepse decât aceea la care s-ar fi putut ajunge în urma cumulului aritmetic, făcând ca sentința penală atacată să fie una nelegală.
Pe fondul cauzei, în mod corect prima instanță a stabilit că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, datorită tratamentului mai blând al concursului, sporul facultativ de pedeapsă făcând ca pedeapsa rezultantă la care se poate ajunge prin aplicarea legii vechi să fie mai mică decât cea la care inculpatul putea fi condamnat în baza legii noi.
Nici pedepsele aplicate inculpatului nu se impun a fi reduse în calea de atac a apelului, câtă vreme acestea se situează la limita minimă redusă cu o treime, potrivit art.396 alin.10 Cod procedură penală, inculpatul săvârșind două infracțiuni în concurs în termenul de încercare al unei suspendări condiționate anterioare, fără a înțelege semnificația mesajului organelor judiciare și perseverând în comiterea altor abateri rutiere, de o gravitate mai mare decât cele ce au determinat precedentele condamnări.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul inculpatului A. S., va desființa în parte sentința atacată și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, urmând a repune în individualitatea lor pedepsele componente.
În baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul A. S. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
Va constata revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. S. prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., în baza dispozițiilor sentinței penale apelate.
În baza art.83 Cod penal, va dispune executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C. alături de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie, în urma cumulului aritmetic rezultând o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a și art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, va contopi pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită în urma cumulului aritmetic prin sentința penală apelată în sarcina aceluiași inculpat, în final inculpatul A. S. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
Se vor înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și se vor menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul inculpat A. S., fiul lui I. și Sabrie, născut la data de 24.11.1967, în oraș Medgidia, cu domiciliul în com Lumina, ., nr. 60, CNP_, divorțat, cu antecedente penale, împotriva sentinței penale nr.215/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând, descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. S. prin sentința penală atacată și repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare și 1 an închisoare, rezultate în urma cumulului aritmetic.
În baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul A. S. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
Constată revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., în baza dispozițiilor sentinței penale apelate.
În baza art.83 Cod penal, dispune executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1260/22.10.2012 a Judecătoriei C., alături de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie, în urma cumulului aritmetic rezultând o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a și art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, contopește pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin sentința penală apelată - în urma cumulului aritmetic - în sarcina aceluiași inculpat.
În final, inculpatul A. S. execută pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2015.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond V.V.
Red.dec.jud.C.C./4 ex./08.06.2015
← Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Decizia... | Vătămarea corporală (art.194 NCP). Decizia nr. 503/2015.... → |
---|