Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI P. CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 21/P

Ședința publică de la 02 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător C. J.

Cu participare: Grefier de ședință A. B.

Ministerul Public – P.Î.C.C.J. – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial C. a fost reprezentat de procuror N. Z..

S-au luat în examinare apelurile penale declarate de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE – S. TERITORIAL C., privind pe inculpații C. V., CNP :_, fiul lui I. și V., născut la 10.03.1963 în localitatea I.C.B., jud.Tulcea, cu același domiciliu, trimis în judecată pentru infracțiunea de conflict de interese prev. de art.253¹ alin.1 Cod penal, D. C. R. V., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în declarații prevăzută de art.17 lit.c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, ptrv. de art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 Cod penal și C. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în declarații prevăzută de art.17 lit.c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, complicitate la folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, ptr. de art.26 Cod penal raportat la art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și complicitate la înșelăciune prevăzută de art.26 rap. la art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 Cod penal și inculpatul C. V., CNP :_, fiul lui I. și V., născut la 10.03.1963 în localitatea I.C.B., jud.Tulcea, cu același domiciliu și partea civilă AGENȚIA P. FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE,- cu sediul în București, ..43,.împotriva sentinței penale nr. 13 din 30.01.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 19 noiembrie 2015 și a amânat-o pentru datele de 23 noiembrie 2015, 27 noiembrie 2015 și respectiv 02 decembrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie:

C U R T EA

Dosar nr._

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.13/30.01.2015, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

,,În temeiul art.253¹ alin.1 Cod penal anterior cu aplic. art.5 Cod penal, art.74 lit. a și c, art.76 lit. e C.p. anterior

Condamnă pe inculpatul C. V., CNP :_, fiul lui I. și V., născut la 10.03.1963 în localitatea I.C.B., jud.Tulcea, cu același domiciliu la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În temeiul art.71 Cod penal anterior

Interzice inculpatului executarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b și c Cod penal anterior cu titlu de pedeapsă accesorie

În temeiul art.81 Cod penal anterior

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal anterior

Dispune suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b și c Cod penal anterior pe durata termenului de încercare.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal anterior relative la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art.386 Cod procedură penală

Schimbă încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina inculpaților D. C. R. V. și C. V. din cele trei infracțiuni într-o singură infracțiune, astfel:

- pentru inculpata D. C. R. V. – din infracțiunile prevăzute de art.17 lit.c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal și art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 într-o unică infracțiune prevăzută de art.18¹ din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal ;

- pentru inculpatul C. V. – din infracțiunile prev. de art.17 lit.c din Legea 78/2000 raportat la art.292 Cod penal, art.26 rap. la art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal și art.26 rap. la art.18¹ din Legea 78/2000 într-o unică infracțiune prev. de art.48 rap. la art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal.

În temeiul art.296 alin.5 Cod procedură penală cu referire la art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală

Achită pe inculpații D. C. R. V., CNP:_, fiica lui V. și L., născută la 10.08.1986, în localitatea G., jud.G., domiciliată în G., ., ., . și C. V., CNP:_, fiul lui V. și N., născut la 21.01.1956, în localitatea G., jud.G., domiciliat în G., ., ., ., jud.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal și respectiv art.48 rap. la art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal.

În temeiul art.397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.25 Cod procedură penală

Respinge acțiunea civilă formulată de A.P.D.R.P. București (reorganizată sub denumirea A.F.I.R.) ca nefondată.

Ridică măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța nr.234/P/2013/14.01.2014 a D.N.A. – S. teritorial C. asupra cotelor devălmașe aparținând inculpatei D. C. R. V. din imobilul situat în municipiul G., ., . și din autoturismul marca BMWX3, ._, . WB_, precum și măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 104.000 lei depusă de aceiași inculpată, măsură asiguratorie luată de Tribunalul Tulcea prin încheierea din 25.11.2014.

Dispune restituirea către inculpata D. C. R. V. a sumei de 104.000 lei, sumă indisponibilizată pe seama și la dispoziția Tribunalului Tulcea prin recipisa de consemnare nr._/1/24.11.2014 emisă de C.E.C.Bank, suc. G. (cont nr._/_ RON).

Constată că inculpații au avut avocați aleși.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală

Obligă pe inculpatul C. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1700 lei.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpații D. C. R. V. și C. V. rămân în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015,,.

P. a pronunța sentința penală menționată, Curtea deliberâd, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.234/P/2013/27.01.2014, Direcția Națională Anticorupție – S. teritorial C. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a următorilor inculpați:

C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art.253¹ alin.1 Cod penal ;

D. C. R. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art.17 lit.c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, ptrv. de art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 Cod penal ;

C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în declarații prevăzută de art.17 lit.c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, complicitate la folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, ptr. de art.26 Cod penal raportat la art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și complicitate la înșelăciune prevăzută de art.26 rap. la art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 Cod penal.

S-a reținut, în esență, în actul de inculpare că inculpatul C. V. în calitate de primar al comunei I.C.B., jud.Tulcea, a încheiat contractul de închiriere nr.125/28.03.2011 în cadrul căruia unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta acea calitatea de proprietar, iar calitatea de chiriaș a avut-o fiica sa, inculpata D. C. R. V. care a obținut foloase materiale de pe urma acestui act îndeplinit de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

S-a mai reținut că la data de 12.12.2011 inculpata D. C. R. V. a dat o declarație pe propria răspundere necorespunzătoare adevărului prin care a arătat că a lucrat peste 50% din timpul de lucru cu cel puțin 12 luni înaintea datei de 28.01.2011 în cadrul fermei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L., declarație pe care a folosit-o la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit C., obținând astfel pe nedrept fonduri din bugetele Comunităților Europene, inducând, totodată în eroare reprezentanții instituției arătate prin folosirea unei declarații false obținând ilicit plata unor sume de bani din fonduri ale bugetului de stat.

În privința inculpatului C. V. s-a reținut că a dat o declarație pe propria răspundere necorespunzătoare adevărului prin care a arătat că inculpata D. C. R. V. a lucrat peste 50% din timpul de lucru cu cel puțin 12 luni înaintea datei de 28.01.2011 în cadrul fermei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L., declarație pe care, nepoata sa a folosit-o ulterior la A.P.D.R.P. obținând în mod fraudulos sume de bani din bugetele Comunităților Europene și din bugetul statului.

Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborându-le cu probele administrate nemijlocit de către instanță și anume: declarațiile celor trei inculpați, declarațiile martorilor M. I., A. I., P. E., P. M. și P. T. M., înscrisurile depuse de inculpatul C. V. (copii contracte de închiriere încheiate în perioada 2010-2012, acte adiționale la aceste contracte, adresa nr.4302/17.11.2014 emisă de ., dispoziții, hotărâri. expunere de motive emise de unitatea administrativ teritorială, proces-verbal încheiat de Consiliul Local al comunei I.C.B.), Tribunalul reține următoarea situație de fapt:

1) Cu privire la inculpatul C. V.:

Din anul 2004 și până în prezent, inculpatul C. V. este primarul comunei I.C.B., jud.Tulcea. În această calitate, inculpatul a încheiat contractul de închiriere nr.125/28.03.2011 prin care a închiriat fiicei sale D. C. R. V., suprafața de 37,50 ha. teren aparținând domeniului privat al comunei I.C.B. pe o durată de 15 ani, prețul închirierii fiind de 250 lei/ha/an, conform Hotărârii Consiliului Local nr.13/23.02.2011.

Cu toate că în cuprinsul contractului de închiriere este menționat un proces-verbal de licitație publică din data de 15.01.2011 prin care s-a adjudecat terenul agricol, în realitate, nu a fost organizată nicio licitație publică, iar procesul-verbal amintit în primul paragraf al contractului nu există, aspecte recunoscute de inculpat în declarațiile date în cursul procesului penal.

În fața instanței, (filele 77-79, vol. III) inculpatul a precizat că nu a urmat procedura legală a închirierii terenurilor din domeniul privat al comunei I.C.B. întrucât, încă din anul 2000, terenurile au fost puse la dispoziția crescătorilor de animale fără licitație publică și că, procedând asemenea primarului din perioada 2000-2004, nu s-ar afla în vreun conflict de interese, câtă vreme prețul chiriei plătit de fiica sa era identic cu celelalte chirii practicate, stabilite prin hotărâre a Consiliului Local, iar pentru suprafața totală de 706 ha teren agricol închiriabilă nu au existat solicitări de închiriere pentru întreaga suprafață, iar mulți dintre chiriașii inițiali au formulat cereri de reziliere, contractele fiind preluate de alte persoane. Într-adevăr, această ultimă împrejurare, este confirmată de cererile depuse în copie la filele 118-124, vol.I dosar fond.

Această apărare formulată de inculpat se regăsește și în cuprinsul sesizării nr.VI._/11.01.2013 a Curții de Conturi a României depusă în copie certificată la filele 15-50 vol.III fond, în nota de relații comunicate acestei instituții, cu ocazia efectuării misiunii de audit în perioada 17.08-27.09.2012, inculpatul precizând aspecte identice cu cele prezentate în cursul judecății.

În procesul-verbal de constatare nr.2212/2213/27.09.2012 întocmit de Camera de Conturi Tulcea (filele 40-42. vol.III, dosar fond) este redat istoricul suprafețelor de teren închiriate și exploatate de rudele inculpatului, interes pentru cauză prezentând numai modul în care inculpata D. C. R. V. a închiriat suprafața de 37,50 ha (35 ha teren pentru care S.C.Aqua Pest S.R.L. G. a solicitat rezilierea prin cererea nr.812/03.03.2011 și 2,5 ha la care chiriașul inițial C. V., bunica inculpatei, a renunțat prin cererea nr.1157/18.03.2011).

Observațiile cuprinse în actul de control al Curții de Conturi, ce a stat la baza declanșării cercetărilor penale, sunt exacte și confirmate de materialul probator.

Indiscutabil, inculpatul C. V., a ignorat dispozițiile art.1 din Hotărârea Consiliului Local al comunei I.C.B. nr.20/31.10.2000 prin care a fost aprobată scoaterea la licitație publică în vederea închirierii a suprafeței de 706 ha teren aparținând domeniului privat al comunei.

În acest context amintim disp. art.123 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală potrivit cărora consiliile locale hotărăsc ca bunurile aparținând domeniului public sau privat de interes local să fie vândute/cesionate/închiriate, prin licitație publică, în condițiile legii. În speță, aceste dispoziții legale au fost ignorate de primarul comunei I.C.B., pentru nicio închiriere a vreunei suprafețe de teren din cele 706 ha disponibile, nefiind organizată licitație publică.

Dar toate aceste aspecte trebuie analizate numai prin prisma acuzațiilor de conflict de interese ce i se aduc inculpatului în acest dosar.

P. a fi în prezența infracțiunii de conflict de interese este necesar ca funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii prin care să se realizeze, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

De altfel, incriminarea acestui tip de infracțiune a fost generată de necesitatea ocrotirii relațiilor sociale relative la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o conduită corectă a acestuia în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea sa de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor funcționarului public.

Aruncând o privire asupra Recomandării nr.10/2000 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei care include o definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici, constatăm că reglementarea europeană atrage atenția și asupra aparenței de imparțialitate și obiectivitatea pe care funcționarul public trebuie să o aibă în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Astfel, potrivit Recomandării menționate, conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesul privat al funcționarului public include orice avantaj pentru sine sau pentru familia sa, rude apropiate, prieteni, noțiunea de avantaj nefiind limitată strict la avantajul material, precum și orice datorie pe care oficialul o are față de persoanele enumerate. Potrivit Recomandării 10/2000, conflictul de interese apare atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influențează sau ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale.

Spre deosebire de reglementarea comunitară, în legislația internă folosul obținut de funcționarul public pentru sine sau pentru altul este exclusiv material ca și cerință esențială pentru existența infracțiunii.

Relativ la tipul de folos obținut de funcționarul public și la expresia utilizată de legiuitor în acest sens, inculpatul, prin avocatul ales a formulat concluzii ample, atât din perspectiva legii penale mai favorabile cât și ca argument principal pentru adoptarea unei soluții de achitare.

Inculpatul a evidențiat utilizarea de către legiuitor a două expresii diferite ,,folos material” în Codul penal din 1969 și ,,folos patrimonial” în actuala lege penală. S-a insistat asupra faptului că actualul legiuitor a dorit să extindă sfera foloaselor sau a avantajelor obținute prin intermediul actului emis/deciziei adoptate, incluzând toate drepturile ce pot reprezenta componente ale unui patrimoniu, în sensul civil al termenului. S-a precizat că noțiunea de ,,folos material” cu care legiuitorul penal a operat în reglementarea anterioară are o sferă mai restrânsă, limitată la bunurile sau drepturile perceptibile fizic, bunurile sau drepturile incorporale neintrând în această categorie.

Din această perspectivă, inculpatul a concluzionat că în urma încheierii contractului de închiriere a terenului, locatorul dobândește un drept de creanță care este un bun incorporal, fără existență fizică, perceptibilă și, pe cale de consecință, nu poate fi calificat ca un folos material. Această subliniere finală, impune, din punctul de vedere al inculpatului, aprecierea legii vechi ca lege penală mai favorabilă și achitarea sa ca urmare a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii.

Suntem de acord, doar cu primele susțineri. Într-adevăr, legea penală mai veche este mai favorabilă inculpatului pentru argumente pe care le vom dezvolta mai târziu.

Nu putem primi concluziile de achitare, oricât de pertinente ar fi argumentele aduse cu privire la definirea termenilor folosiți de legiuitor în cele două legi succesive. Acceptăm alegația că întotdeauna folosul reprezintă un folos patrimonial dar reciproca nu este valabilă, însă, credem că privind fapta inculpatului din acest unghi îngust de vedere, ne îndepărtăm de finalitatea pentru care, începând din anul 2006 a fost incriminat conflictul de interese în legislația internă. Art.253¹ a fost introdus în Codul penal prin Legea nr.278/04.07.2006, după ce România ratificase Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției adoptată la New York la 31 octombrie 2003 și care prevedea: ,,Fiecare stat se străduiește […] să aplice măsuri și sisteme care să-i oblige pe agenții publici să declare autorităților competente toate activitățile exterioare, orice ocupație, orice plasamente, orice bunuri și orice dar sau avantaj substanțial din care ar putea realiza un conflict de interese cu funcțiile lor de agent public”.

Despre finalitatea incriminării conflictului de interese găsim considerații ample în Decizia nr.2/15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr.71/29 ianuarie 2014, prin care Curtea Constituțională a analizat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic al Legii pentru modificarea art.253¹ Cod penal 1969.

În decizia amintită, instanța de contencios constituțional a menționat că finalitatea incriminării conflictului de interese ,,este aceea de a crea premisele ca persoana care deține o demnitate sau o funcție publică să-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile care îi revin potrivit Constituției și a altor acte normative, să-și exercite activitatea de serviciu cu respectarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public, iar nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială care să prejudicieze interesul public și să afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile statului”.

În cuprinsul deciziei, se mai precizează că un conflict de interese presupune obținerea oricărui tip de folos (nu numai a unui folos material necuvenit), întrucât incriminarea urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.

De aceea, depășind abordarea semantică propusă de inculpat, considerăm că indiferent, de tipul de folos obținut de fiica inculpatului, relevant pentru reținerea existenței infracțiunii de conflict de interese este tocmai faptul că, închiriind fiicei sale un teren proprietate privată a comunei, fără organizarea licitației publice prevăzute de lege în mod obligatoriu, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de primar, a creat o aparență de părtinire, de avantajare a familiei sale, mărturie stând în acest sens petițiile formulate de locuitori ai comunei I.C.B. și care au declanșat misiunea de control financiar a Curții de Conturi (filele 21 și 40, vol. III, dosar fond).

Din acest motiv considerăm că fapta astfel cum a fost descrisă și demonstrată de probatoriul administrat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese.

Întrucât de la comiterea faptei și până la pronunțarea hotărârii, a apărut o nouă lege penală (Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal) se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform art.5 Cod penal (având în vedere și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.265/06 mai 2014 a Curții Constituționale).

Noua reglementare a conflictului de interese – art.301 Cod penal – instituie aceleași condiții de incriminare a faptei (cu deosebirea că se renunță la expresia ,,folos material”, fiind înlocuită cu ,,folos patrimonial”, fără relevanță juridică deosebită câtă vreme finalitatea incriminării este aceiași). Limita minimă a pedepsei a fost majorată în noul Cod penal de la 6 luni la 1 an închisoare, context în care reglementarea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Continuând analiza comparativă a prevederilor din ambele coduri în raport cu celelalte criterii de determinare (de tragere la răspundere penală și de sancționare) vom constata că vechiul Cod penal conține dispoziții mai favorabile pentru inculpat din perspectiva următoarelor aspecte:

- deși prevede o durată mai mare a pedepsei complementare (de la 1 la 10 ani conf. art.53 pct.2 lit.a Cod penal anterior), în art.65 alin.1 pentru aplicarea acestei pedepse este menționată condiția ca pedeapsa principală stabilită să fie de cel puțin 2 ani, or, în actuala reglementare (art.67 alin.1) pedeapsa complementară poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda, indiferent de cuantumul pedepsei principale. În plus, s-a extins categoria drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă ca pedeapsă complementară.

- vechiul Cod penal, menționa printre împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul (art.74 alin.1 lit.a,c) precum și precizarea că împrejurările enumerate în acest articol aveau caracter exemplificativ. Aceste prevederi nu se mai regăsesc în noul Cod penal, circumstanțele atenuante legale și judiciare fiind reglementate unitar, într-un singur articol (art.75).

- modalitățile de individualizare a pedepsei prevăzute în Codul penal anterior (suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere) sunt mai favorabile decât cele actuale (amânarea aplicării pedepsei suspendate sub supraveghere) care prevăd măsuri de supraveghere și obligații suplimentare (unele mult mai severe), celor prevăzute în vechea reglementare, precum și o condiție suplimentară, aceea ca infractorul să-și fi manifestat acordul de a presta o muncă nerenumerată în folosul comunității.

Toate aceste aspecte ne determină să apreciem că dintre cele două legi penale succesive, vechea lege penală, în ansamblul dispozițiilor sale, este mai blândă și conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat.

Într-o a doua teză, subsidiară, inculpatul a solicitat achitarea sa întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Dispozițiile art.19 din Legea nr.255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, permit, într-adevăr, aplicabilitatea prevederilor art.18¹ Codul penal din 1969 ca lege mai favorabilă, iar în practică au existat astfel de soluții (una dintre ele privește un politician renumit, față de care s-a dispus achitarea în conformitate cu dispozițiile art.18¹ Cod penal anterior pentru săvârșirea în concurs real a cinci infracțiuni de conflict de interese).

Cu toate acestea, corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese (care presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public, ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative precum și păstrarea unei aparențe de imparțialitate, cu modalitatea și împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, evidențiate în paragrafele anterioare, tribunalul apreciază că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și justifică aplicarea unei pedepse și nu a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal anterior și anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana inculpatului.

Referitor la acest criteriu, vom avea în vedere următoarele aspecte: inculpatul are studii superioare, până la comiterea faptei a avut o atitudine corectă în societate, nu are antecedente penale, a participat la aproximativ toate termenele de judecată (a lipsit la un singur termen motivat de probleme medicale atestate de înscrisurile depuse), a explicat în ce împrejurări a încheiat contractul de închiriere (împrejurarea că inculpatul a afirmat că nu consideră că se află într-un conflict de interese nu poate fi apreciată ca atitudine nesinceră), ulterior declanșării cercetării penale împotriva sa a făcut demersurile pe care le-a considerat necesare pentru . înscrisuri în acest sens.

Astfel, din înscrisurile aflate la filele 80-93 (volum III dosar fond) rezultă că inculpatul a inițiat un proiect de hotărâre privind stabilirea condițiilor generale de licitație publică, proiect ce a fost respins de Consiliul Local în ședința din 30.07.2014, situație ce l-a determinat pe inculpat să formuleze o plângere înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Tulcea sub nr.A169/20.11.2014.

Toate aceste demersuri converg spre concluzia că procesul penal aflat în desfășurare a avut deja efect, inculpatul realizând implicațiile și consecințele faptelor sale, demersurile evidențiate indicând dorința acestuia de reintrare în legalitate cu privire la închirierea terenurilor proprietate privată ale comunei.

Din acest motiv, instanța va reține în beneficiul inculpatului disp. art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal anterior, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, împrejurări ce pot fi considerate circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 6 luni închisoare.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art.396 alin.2 Cod procedură penală, urmează a-l condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art.253¹ alin.1 Cod penal anterior cu aplic. art.5 Cod penal, art.74 lit.a și c și art.76 lit.e Cod penal anterior.

Relativ la modalitatea de executare a pedepsei, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, văzând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.81 Cod penal anterior, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului și va dispune suspendarea condiționat a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Deși art.253¹ alin.1 Cod penal anterior prevede și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, instanța nu va aplica pedeapsa complementară, câtă vreme pedeapsa principală stabilită este sub 2 ani, ori dispozițiile art.65 alin.1 Cod penal anterior prevedeau că pedeapsa complementară se aplică dacă pedeapsa principală este de cel puțin 2 ani.

Această condiție cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită, conf. alin.3 al art.65 Cod penal și în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

În privința pedepsei accesorii, pe care condamnarea la pedeapsa închisorii o atrage de drept, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului, de jurisprudența C.E.D.O. în materie, urmează a interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal anterior.

Se va face aplicarea disp. art.71 alin.5 Cod penal anterior în sensul dispunerii suspendării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal anterior.

Inculpatului îi va fi atrasă atenția asupra dispozițiilor art.83 Cod penal anterior relative la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul a avut avocat ales.

Cu privire la inculpații D. C. R. V. și C. V. din coroborarea probelor administrate în cele două faze procesuale rezultă următoarea situație de fapt:

Ulterior încheierii contractului de închiriere nr.125/28.03.2011, inculpata D. C. R. V. a înțeles să acceseze măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, descărcând de pe internet un formular de cerere existent pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al A.P.D.R.P.

Cererea de finanțare a fost depusă de inculpată împreună cu alte înscrisuri menționate în Ghidul Solicitantului – Măsura 112, la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit C. la data de 12.12.2011.

Printre înscrisurile depuse de inculpată s-au numărat și două declarații pe propria răspundere, date de ea și de unchiul ei, inculpatul C. V. (filele 53,54 vol.I dosar U.P.).

Din cuprinsul declarației date de inculpată rezultă că a lucrat cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, respectiv 28.01.2011, peste 50% din timpul său de lucru în cadrul firmei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L. în perioada 2009-2010, un număr de 5 ore/zi.

În declarația dată pe propria răspundere, inculpatul C. V., administrator al S.C.,,Acva Grano” S.R.L. confirmă susținerile nepoatei sale.

Proiectul propus de inculpată ca persoană autorizată a întrunit criteriile de selecție, astfel că aceasta a obținut finanțarea primei tranșe de plată în valoare totală de 103.758,98 lei, aspect ce rezultă din adresa nr.279/08.01.2014 emisă de A.P.D.R.P. – C.R.P.D.R.P. C. (fila 135, vol. I, U.P.).

Din această sumă, 98.571,03 lei reprezintă contribuție de la bugetul Comunităților Europene, iar restul de 5.187,95 lei reprezintă contribuția de la bugetul național în contextul în care contribuția publică aferentă Măsurii 112, este de 20% - contribuția Guvernului României și 80% - contribuția Uniunii Europene (mențiune cuprinsă în Ghidul Solicitantului, cap. I – Prevederi generale – fila 207, vol.II, U.P.).

În cursul urmăririi penale au fost solicitate relații de la I.T.M. Tulcea care, prin adresa nr._/559/06.11.2013, a comunicat că inculpata D. C. R. V. a lucrat în cadrul S.C.,,Acva Grano” S.R.L. în perioada 14.03.2011 – 01.07.2013, în baza contractului de muncă nr.32/13.03.2011 (filele 14-15, volI, U.P.).

În actul de inculpare se reține că declarațiile pe propria răspundere date de cei doi inculpați sunt necorespunzătoare adevărului, din adresa ITM și din declarațiile inculpaților rezultând în mod cert că D. C. R. V. nu fusese angajată la S.C.,,Acva Grano” S.R.L cu un an înainte de momentul instalării, respectiv data de 28.01.2011, relațiile contractuale existând doar în perioada 14.03.2011 – 01.07.2013.

Pornind de la această constatare, în rechizitoriu se acreditează ideea că Măsura 112 putea fi accesată numai de către persoane fizice angajate în temeiul unui contract individual de muncă conf. art.10 din Legea nr.53/2003 priind Codul Muncii, iar munca prestată fără nicio formalitate se numește ,,muncă la negru” și prestarea unei asemenea munci este întotdeauna ilegală, fapta constituind, după caz, contravenție sau infracțiune.

În rechizitoriu se concluzionează că este exclusă invocarea săvârșirii în trecut a unei fapte ilicite (,,munca la negru” desfășurate de inculpat în carul fermei familiei) ca situație premisă pentru a obține fonduri de la bugetele Comunităților Europene sau de la bugetul de stat.

Din acest motiv în cursul urmăririi penale nu au fost primite cererile în probatoriu formulate de inculpați cu privire la audierea unor martori care să ateste că în cursul anului 2010 inculpata a prestat muncă în cadrul fermei familiei.

Aceasta este situația de fapt descrisă în actul de sesizare, care l-a determinat pe procuror să rețină că prin declarația pe propria răspundere a unor aspecte considerate nereale, declarațiile folosite ulterior pentru accesarea unor fonduri europene, cei doi inculpați au săvârșit câte trei infracțiuni în concurs real și anume: infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 rap. la art.292 Cod penal, cea de folosire de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept din bugetul general al Comunităților Europene prevăzute de art.18¹ din Legea nr.78/2000 și de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal, infracțiuni ce se susține că au fost săvârșite de inculpata D. C. R. V. în calitate de autor. iar pe inculpatul C. V. în calitate de complice (pentru ultimele două infracțiuni) prima fiind, în calitate de autor.

Avem rezerve cu privire la încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare. Aceleași rezerve au fost exprimate și de inculpat prin apărător ales.

Art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 (în varianta în vigoare la data comiterii faptei), incriminează folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau prin bugetele administrate de acestea în numele lor.

Suntem de acord că ne aflăm în prezența unei infracțiuni complexe, ce are un obiect juridic special. În primul rând sunt ocrotite relațiile sociale referitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare, dar, în egală măsură, sunt ocrotite și relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile, declarațiile producătoare de efecte juridice.

Ca orice infracțiune complexă, în conținutul acesteia intră ca element constitutiv o acțiune ce constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală (infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și infracțiunea de fals în declarații, uzul de fals), dar care, comisă în anumite condiții (accesarea de fonduri europene pe nedrept) creează conținutul unei infracțiuni de sine stătătoare, dar cu caracter complex, tocmai prin reunirea a două sau mai multe fapte prevăzute separat de legea penală.

Datorită legăturii strânse dintre ele, aceste fapte își pierd autonomia infracțională și formează, prin voința legiuitorului, o infracțiune aparte prevăzută într-o normă penală distinctă, precum cea prevăzută de alin.1 al art.18¹ din Legea nr.78/2000.

În speță, falsul în declarații ce se pretinde că a fost săvârșit de cei doi inculpați, reprezintă în fapt, mijlocul de care inculpata D. C. R. V. s-a folosit pentru obținerea finanțării proiectului său din fonduri europene nerambursabile.

Din acest motiv considerăm că cele două infracțiuni nu pot exista în concurs real, falsul în declarații fiind absorbit în mod legal în infracțiunea prev. de art.18¹alin.1.

În altă ordine de idei, în treacăt fie spus, încadrarea juridică dată faptei de fals în declarații este discutabilă. În rechizitoriu, această infracțiune a fost menționată prin raportare la prevederile art.17 lit.c din Legea nr.78/2000. Potrivit acestui articol (abrogat în prezent), sunt în legătură directă cu faptele de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune, or infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum cea prev. de art.18¹, sunt cuprinse în secțiunea 4¹ din lege și nu se încadrează în condițiile limitativ impuse de art.17 lit.c.

Nici infracțiunea de înșelăciune nu poate fi reținută în concurs real cu cea prevăzută de art.18¹ alin.1.

Modalitatea de redactare a normei incriminatoare relevă faptul că infracțiunea de obținere pe nedrept de fonduri europene este o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune în convenții reglementate în art.215 alin.1-3 Cod penal anterior. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în Legea nr.78/2000 se poate realiza printr-o acțiune comisivă ce presupune prezentarea unor documente/declarații false, etc., în acest fel fiind indusă în eroare autoritatea competentă să decidă asupra eligibilității unui proiect și să acorde fonduri bănești din bugetele comunitare.

Infracțiunea de înșelăciune incriminată de art.215 Cod penal 1969 există dacă se prezintă ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată pentru a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă (alin.1) ; dacă inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract sau a executării acestuia a fost săvârșită astfel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate (alin.3) ; dacă au fost folosite nume și calități mincinoase, mijloace frauduloase (alin.2).

În esență, toate aceste elemente constitutive ale infracțiunii de înșelăciune se regăsesc în fapta incriminată de art.18¹ alin.1, ceea ce face din această infracțiune, așa cum spuneam, o formă atipică de înșelăciune, o înșelăciune calificată, cu caracter aparte dat de sursa fondurilor din care se obține folosul material injust.

P. aceste considerații, cele două infracțiuni nu pot fi reținute în concurs, faptele de care sunt acuzați inculpații constituind numai infracțiunea de folosire de declarații false și inexacte, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (autorat pentru inculpata D. C. R. V., complicitate pentru inculpatul C. V.).

În susținerile orale, procurorul a insistat asupra existenței unei infracțiuni distincte de înșelăciune din perspectiva ideii de afectare a bugetului național în condițiile în care Guvernul României a contribuit cu 20% la finanțarea publică aferentă Măsurii 112.

În mod obișnuit, în cauzele având ca obiect infracțiuni privind fonduri europene, patrimoniul afectat este cel național, parte civilă în astfel de cauze constituindu-se autoritatea contractantă care acordă finanțarea nerambursabilă, niciodată Uniunea Europeană.

Indiferent care este sursa sprijinului financiar, indiferent de cota de contribuție (80% - U.E., 20% - Guvernul României în speță), toate aceste fonduri nerambursabile sunt administrate de aceiași autoritate abilitată care încheie și contractele de finanțare cu beneficii eligibili (în speță A.P.D.R.P, actualmente A.F.I.R.).

Nu avem nici o îndoială că prin pretinsa obținere pe nedrept a primei tranșe de plată s-a cauzat un prejudiciu numai în dauna A.F.I.R., autoritatea contractantă care a administrat contribuția publică aferentă Măsurii 112 și care s-a și constituit parte civilă în cauză. Așa fiind, nu vom primi argumentele parchetului, convingerea instanței fiind că inculpații pot fi acuzați de săvârșirea unei singure infracțiuni complexe prevăzute de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 în care sunt absorbite infracțiunile de fals în declarații și de înșelăciune.

În acest context, în conformitate cu disp. art.386 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor puse în sarcina inculpaților din câte trei infracțiuni într-o unică infracțiune prevăzută de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 pentru inculpata D. C. R. V. și de art.48 rap. la art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 pentru inculpatul C. V..

Întrucât, de la data săvârșirii faptelor și până în prezent, Legea nr.78/2000 a suferit modificări, în speță va trebui stabilită, în raport de dispozițiile art.5 Cod penal, legea penală mai favorabilă.

În reglementarea în vigoare la data de 12.12.2011, infracțiunea prev. de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Ca urmare a modificării art.18¹ prin Legea nr.187/2012, limitele de pedeapsă au fost reduse considerabil (închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi). Și sub aspectul conținutului actului normativ au apărut modificări, a fost introdusă condiția suplimentară a relei-credințe, înlocuirea instituției din bugetul căreia se obțin fondurile, Comunitățile Europene fiind înlocuite cu Uniunea Europeană, aspect asupra căruia vom reveni când vom analiza temeiurile cererii de achitare formulate de inculpați.

În aceste condiții, în mod evident legea penală mai favorabilă pentru inculpați este actuala reglementare care prevede limite de pedeapsă mult mai mici, astfel că vor fi reținute dispozițiile art.5 Cod penal.

Nu vom analiza celelalte variante de încadrări juridice propuse de inculpați din perspectiva legii penale mai favorabile, câtă vreme, instanța are convingerea că inculpații au săvârșit o infracțiune unică prevăzută de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.187/2012.

Potrivit art.396 alin.2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă. că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Valorificând întregul material probator, instanța consideră că în speță nu se poate dispune condamnarea celor doi inculpați pentru următoarele motive:

Conform art.2.1. din Ghidul Solicitantului ,,Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri”, beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, persoane fizice sau juridice care practică în principal activități agricole. În continuarea acestui articol sunt enumerate categoriile de beneficiari eligibili și anume: persoana fizică, persoana fizică înregistrată și autorizată (individual și independent, ca persoană fizică autorizată sau ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale), asociat și administrator unic al unei societăți cu răspundere limitată.

La art.4.1 sunt arătate documentele necesare întocmirii cererii de finanțare, la punctul 9.1 menționându-se ,,document (carte de muncă sau adeverință de la locul de muncă) care atestă faptul că solicitantul a desfășurat activități în domeniul agricol mai mult de 50% din timpul de lucru cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu sau declarație pe propria răspundere a solicitantului că este membru al unei familii de fermier și că a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul firmei (nu neapărat în ferma familiei de fermieri) cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, însoțită de declarația conducătorului exploatației agricole unde a lucrat solicitantul, conform declarațiilor anexate pe site la adresa www.apdrp.ro (pct.92).

Cum inculpata nu era angajată cu contract de muncă la data luării hotărârii accesării Măsurii 112, a optat, în mod firesc, pentru a demonstra experiența anterioară în domeniul agricol prin declarație pe propria răspundere.

Întregul eșafodaj juridic pe care se sprijină trimiterea în judecată a celor doi inculpați pornește de la o premisă eronată.

Întregul caz a fost construit plecându-se de la convingerea că fondurile europene nu ar putea fi obținute ca urmare a ajutorului firesc dat membrilor familiei ori ca urmare a unei ,,munci la negru”, ci numai de persoana care a prestat o activitate în domeniul agricol exclusiv în baza unui contract de muncă.

Lecturând integral Ghidul solicitantului, nu găsim o astfel de condiție presupusă de parchet, iar trimiterile la Codul Muncii nu-și au locul, rostul ghidului fiind tocmai acela de a stabili, reglementa condițiile de acordare a sprijinului financiar. Câtă vreme în ghid este prevăzută posibilitatea dovedirii experienței anterioare pe baza unei declarații pe propria răspundere, invocarea art.10 și 16 din Legea nr.53/2003 este deplasată.

Din probele administrate a rezultat că inculpata face parte dintr-o familie de fermieri, în perioada 2008-2011 implicându-se în activitățile fermelor unchilor săi: în supravegherea muncitorilor, se ocupa de aprovizionare, de relația cu autoritățile publice (propriile declarații coroborate cu declarațiile inculpatului C. V. și ale martorilor P. M., A. I., P. Elenea, P. T. M.).

În perioada 01.04.-10.05.2011, inculpata a participat la un curs de pregătire în domeniul agricol organizat de camera agricolă a jud.G., specializare cu durata de 182 ore pentru ocupația lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură (fila 49 vol.I U.P.).

De la bunicul său inculpata a primit mai multe bovine, primul animal înregistrându-l la Direcția Sanitară la 28.12.2010 (fila 20, vol.I U.P.). Inculpata s-a instalat ca fermier și șef de exploatație la data de 28.01.2011 prin achiziționarea a 33 de bovine pentru întreținerea cărora a preluat în arendă în lunile martie-mai 2011, 66,9 ha teren arabil (cu care s-a înregistrat la A.P.I.A., astfel cum rezultă din prezentarea făcută la fila 20 vol.I U.P). În Registrul Fermierilor s-a înscris la data de 28.01.2011 (fila 128 vol.I U.P.).

Trecem în revistă aceste aspecte în contextul în care pentru accesarea Măsurii 112 era imperios necesar ca solicitantul să aibă o experiență minimă în activități specifice unui fermier și un nivel minim de calificare în domeniu, nefiind suficient să fie doar un membru al familiei de fermier.

P. dintre martorii audiați în cauză au confirmat susținerile inculpatei și ale unchiului său, inculpatul C. V., din depozițiile lor rezultând că în perioada 2008-2011 (deci inclusiv pe parcursul anului 2010) D. C. R. V. lucra de dimineața până seara la fermele familiei extinse și anume:

- martora P. E. a declarat că pe parcursul anilor 2009-2010 inculpata se întâlnea cu ceilalți membrii ai familiei sale în cofetăria unde își aveau sediul social cele trei firme ale familiei C., își împărțeau sarcinile, inculpata ocupându-se cu aprovizionarea cu combustibil a tractoarelor aflate pe câmp, avea interes pentru creșterea animalelor, ducea dosare la A.P.I.A. (filele 4-5 vol.III dosar fond) ;

- martorul A. I., tehnician veterinar, a afirmat că în perioada 2009-2010 a văzut-o pe inculpată la ferma de animale a bunicilor ei, dimineața și seara, interesându-se de medicamentele necesare pentru tratamentul animalelor ; același martor a afirmat că se ocupa de documentația pentru A.P.I.A. (fila 6 verso, vol.III dosar fond) ;

- martorul P. T. M. a susținut că în perioada 2008-2011 a văzut-o pe inculpată venind la ferma la care lucra, atribuțiile ei constând în aprovizionarea utilajelor cu motorină,aducea hrană pentru tractoriști, o vedea pe câmp sau la ferma de animale și dimineața și seara (fila 97 verso vol.III dosar fond);

- martorul P. M. a declarat că începând cu anul 2009, inculpata a lucrat la S.C.,,Acva Grano” S.R.L. în sensul că aducea hrană tractoriștilor, se ocupa cu aprovizionarea cu motorină, piese de schimb pentru utilaje, semințe pentru culturi, o vedea între 4-6 ore/zi, cel puțin 3-4 zile/săptămână, uneori și duminica, inculpata deplasându-se de la o fermă la alta ; se ocupa de documentația necesară pentru protecția muncitorilor, de controalele efectuate de A.P.I.A. și fisc activități pe care le-a făcut și în anul 2010, inclusiv 3-4 luni în timpul sarcinii (fila 109 verso).

Probele administrate în cauză demonstrează că inculpata avea experiență în munca de fermier, cu un an înainte de instalarea pe cont propriu (28.01.2011), lucrând în fermele familiei mai mult de 50% din timpul de lucru, astfel că declarațiile făcute atât de ea, cât și de celălalt inculpat, nu cuprind aspecte false sau inexacte, dimpotrivă corespund realității.

Din declarația martorei M. I., director adjunct al O.J.P.P.D.R., reiese că aproximativ 2/3 din proiecte în județul Tulcea au fost accesate pe baza declarațiilor pe propria răspundere, existând profesori de engleză și preoți care au beneficiat de fonduri europene, persoana fizică fiind eligibilă în condițiile proiectului, iar salariații autorității contractante nu aveau obligația de a verifica existența unui contract de muncă.

Mai trebuie precizat că în cursul cercetării judecătorești parchetul a depus la dosarul cauzei un proces-verbal de constatare a neregulilor întocmit de A.P.D.R.P. la data de 18.04.2014 – după trimiterea în judecată – cu privire la proiectul inculpatei D. C. R. V. (filele 63-73). Concluziile la care a ajuns această instituție care preia pasaje întregi din rechizitoriul D.N.A. sunt identice cu ale procurorului: evidențele I.T.M. contrazic declarația pe propria răspundere a inculpatei. Acest punct de vedere nu influențează în vreun fel constatările la care a ajuns instanța de judecată după valorificarea întregului material probator și anume acela că declarațiile pe propria răspundere date de inculpați la 12.12.2011 corespund realității, astfel că aceștia nu au indus în vreun fel în eroare instituția publică contractantă (A.P.D.R.P., după reorganizare A.F.I.R.), fondurile comunitare corespunzătoare primei tranșe fiind obținute în mod legal.

În conformitate cu regula nullum crimen sine lege, constituie infracțiune numai fapta calificată ca atare de lege.

Potrivit art.15 Cod penal, prevederea faptei în legea penală și săvârșirea acesteia cu vinovăția cerută de lege, constituie trăsături esențiale ale infracțiunii. Prevederea faptei în legea penală presupune ca fapta să corespundă întocmai descrierii pe care legiuitorul o face în norma de incriminare. Dacă această corespondență nu se realizează, infracțiunile nu există și nu poate fi antrenată răspunderea penală.

Din moment ce instanța a constatat că inculpata a obținut în mod legal fonduri comunitare pentru proiectul ,,Instalarea tinerei fermiere D. C. R. V. ca șef de exploatație în ferme mixte” ca urmare a folosirii unor declarații pe propria răspundere conforme cu adevărul, concluzia care se impune este că ne aflăm în prezența cazului prevăzut de art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală: fapta nu este prevăzută de legea penală și nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege.

În privința vinovăției mai adăugăm că infracțiunea prevăzută de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 poate fi comisă exclusiv sub forma intenției directe (în noua reglementare este inserată și condiția suplimentară a relei-credințe).

Asta înseamnă că făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea faptică a nerealității declarației proprii și cu toate acestea, acționează în consecință pentru obținerea pe nedrept a fondurilor.

Intenția directă, ca formă de vinovăție prevăzută de lege lipsește în speță.

Așa fiind, în conformitate cu disp. art.396 alin.5 cu referire la art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a dispune achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunile puse în sarcina lor.

Inculpații au adus în discuție dezincriminarea ce s-ar fi produs prin modificarea art.18¹ din Legea nr.78/2000 ca urmare a modificării creditorului din fondurile căruia pe nedrept se obțin banii, prin Legea nr.187/2012, indicându-se ca și creditor al fondurilor comunitare, Uniunea Europeană în locul Comunităților Europene. Pe cale de consecință, inculpații au solicitat achitarea în temeiul art.16 lit.b Cod penal ca urmare a dezincriminări faptei de obținere pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităților Europene.

Instanța a adoptat soluție de achitare întemeiată pe aceleași dispoziții legale, dar pentru alte motive, deja expuse.

Deși argumentele aduse sunt consistente, simpla înlocuire a denumirii sursei fondurilor europene nu poate antrena, singură, o soluție de achitare.

Până la urmă, necesitatea și finalitatea dispozițiilor legale cuprinse în art.18¹ – 18⁵ din Legea nr.78/2000 constă în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene. Ne amintim că în acest sens a fost adoptată Convenția din data de 26 iulie 1995 elaborată în temeiul art.K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană la care s-au adăugat 3 protocoale ulterioare elaborate în temeiul aceluiași articol din Tratat.

În perioada de preaderare, tocmai pentru a da consistență normativelor existente la nivel european, și pentru a oferi garanții în privința protecției fondurilor europene, prin Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției au fost introduse în legislația națională noi infracțiuni ce vizau protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene (infracțiunile prevăzute în secțiunea 4¹ din Legea nr.78/2000).

Indiferent de denumirea utilizată de legiuitorul român de-a lungul timpului pentru entitatea care finanțează diverse proiecte, esențial este că finalitatea secțiunii 4¹ din Legea nr.78/2000 este incriminarea tuturor modalităților de comitere a fraudei comunitare, or, în speță, tocmai despre o astfel de fraudă comunitară este vorba: o presupusă obținere pe nedrept de fonduri europene, astfel că nu se poate vorbi despre o dezincriminare a infracțiunilor puse în sarcina inculpaților.

În privința acțiunii civile formulate de A.P.D.R.P. București (reorganizată sub denumirea de A.F.I.R.), câtă vreme, instanța a constatat că faptele de care sunt acuzați inculpații nu au tipicitatea prevăzută de lege și nici nu a fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, în conformitate cu disp. art.397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.25 Cod procedură penală, urmează a respinge pretențiile părții civile ca nefondate.

P. aceiași motivare se impune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor enumerate în Ordonanța nr.234/P/2313/14.01.2014 a D.N.A. – S.T.C. și asupra sumei de 104.000 lei depuși de inculpata D. C. R. V. prin încheierea Tribunalului Tulcea din 25.11.2014, sumă ce va fi restituită către inculpată.

Împotriva sentinței penale nr.13/30.01.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr._ /2015, au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. teritorial C. și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care în esență au solicitat condamnarea inculpaților D. C. R. V. și C. V., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.244 alin.1 și 2 din Codul penal, art. 326 Cod penal și art.18¹ din Legea 78/2000 cu aplic. art.4 și 5 Cod penal și respectiv art. 326 Cod penal și art.48 rap. la art. 18¹ din Legea 78/2000 și art.244 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 4 și 5 Cod penal, precum și înlăturarea circumstanțelor atenuante, reținute în cazul inculpatului C. V., care prin apelul formulat a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art.253/1 Cod penal 19 sau aplicarea art.18/1 Cod penal 1969.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului C. V., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Sub aspectul stării de fapt se constată că inculpatul C. V., în calitate de primar al comunei I. C. B., jud. Tulcea, a încheiat contractul de închiriere nr.125/28.03.2011 în cadrul căruia unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta avea calitatea de proprietar, iar calitatea de chiriaș a avut-o fiica sa, inculpata D. C. R. V., care a obținut foloase materiale de pe urma acestui act îndeplinit de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar fapta constituie infracțiunea de conflict de interese, prev. de art. 253/1 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal.

Curtea constată astfel, că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și încadrarea juridică cu care a fost sesizată de magistratul procuror

Sub aspectul motivelor invocate privind pe inculpatul C. V., acestea sunt nejustificate.

Instanța a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt din care reiese că inculpatul având calitatea de primar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu rea-credință, în scopul închirierii de către fiica sa a unui teren, nu a organizat licitația prevăzută de dispozițiile legale și, ulterior, nu a constatat încălcarea legii și nu a luat măsuri pentru înlăturarea încălcării.

P. existența infracțiunii de conflict de interese trebuie să existe o situație premisă constând în aceea că funcționarul public, subiect activ în accepțiunea art. 147 C. pen. din 1969, are competența îndeplinirii actului sau participării la luarea respectivei decizii, iar ca rezultat al acestor activități urmărește și să realizează un folos material pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă sau un afin, până la al doilea grad inclusiv, sau pentru a altă persoană cu care funcționarul s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de altă natură.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese se realizează prin două acțiuni alternative constând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii, iar în acest ultim caz se realizează atunci când făptuitorul ia o decizie păgubitoare pentru instituția publică pe care o conduce, dar care a adus beneficii propriei persoane, ori soțului sau unei rude sau afin până la gradul II inclusiv, sau unei alte persoane cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură

Infracțiunea de conflict de interese nu are obiect material deoarece fapta incriminată se referă la conduita funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar eventualele bunuri obținute reprezintă produsul infracțiunii și în consecință deși conform art.1 din Hotărârea Consiliului Local al comunei I. C. B. nr.20/31.10.2000 s-a aprobat scoaterea la licitație publică în vederea închirierii a suprafeței de 706 ha teren aparținând domeniului privat al comunei, inculpatul C. V., în calitate de primar nu a organizat licitația publică și nu a urmat procedura legală a închirierii terenurilor din domeniul privat al comunei I. C. B., așa cum rezultă din sesizarea nr.VI._/11.01.2013 a Curții de Conturi a României și din procesul-verbal de constatare nr.2212/2213/27.09.2012 întocmit de Camera de Conturi Tulcea, care se coroborează recunoașterile inițiale ale inculpatului și declarațiile coinculpaților D. C. R. V. și C. V..

Inculpatul a cunoscut că, prin actele legate de închirierea suprafeței de 37,50 ha. teren aparținând domeniului privat al comunei I. C. B. pe o durată de 15 ani, prețul închirierii fiind de 250 lei/ha/an, realizează un folos material pentru fiica sa, coinculpata D. C. R. V., acest folos fiind constituit, în concepția inculpatului de posibilitatea obținerii de subvenții ceea ce rezultă și din succesiunea rapidă a actelor și prin aceasta s-au creat premisele realizării unor interese personale de natură patrimonială care să prejudicieze interesul public și să afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile statului așa cum a reținut și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.2/15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr.71/29 ianuarie 2014.

De asemenea folosul material mai era constituit din valoarea relativ mică a chiriei, pe o perioadă îndelungată.

Conflictul de interese pe care art. 253/ 1 C. pen. 1969, îl are în vedere nu este dat de împrejurarea că interesului public i se aduce un deserviciu exact proporțional cu servirea interesului personal. Funcționarul public poate pretinde că interesul său personal corespunde celui general, fără ca prin aceasta să contrazică existența conflictului de interese, cât timp luarea în considerație și a interesului personal creează un risc real al influențării conduitei sale în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, atribuții care sunt subîntinse de obligația de satisfacere a interesului public.

Inculpatul a știut că există riscul ca interesul personal să îi influențeze comportamentul în calitate de primar.

Aici, Curtea are în vedere caracterul eronat al tezei că inculpatul a acționat în modul menționat pentru că încă din anul 2000, terenurile au fost puse la dispoziția crescătorilor de animale fără licitație publică și că, procedând asemenea primarului din perioada 2000-2004, nu s-ar afla în vreun conflict de interese.

Curtea mai precizează, că el a fost inițiatorul hotărâri și totodată constată că, în calitate de primar era obligat să închirieze pășunile fermierilor prin organizarea de licitații, în condițiile în care mulți dintre chiriașii inițiali au formulat cereri de reziliere, contractele fiind preluate de alte persoane

De altfel manifestările sale de voință au fost libere, neafectate de vreo cauză care să înlăture caracterul penal al faptei.

Inculpatul C. V., a cunoscut că, în fața acestui conflict, are o obligație fie de acțiune ( organizarea de licitații) sau inacțiune, fie de informare mai amănunțită asupra consecințelor acțiunii în lipsa închirierii de teren în afara condițiilor legale.

Curtea are în vedere aici calitatea sa specială, de primar, care presupune o familiaritate mai mare cu prevederile legale relevante decât cea a omului obișnuit (pentru un raționament similar, a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din cauza Soros c. Franței, 2011).

P. considerentele de mai sus Curtea în consonanță cu instanța de fond, consideră că infracțiunea de conflict de interese există, a fost comisă de inculpatul C. V., cu vinovăția prevăzută de lege iar motivele de apel invocate de inculpat urmează a fi respinse.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C. V., Curtea precizează:

Prima instanță a apreciat întemeiat că probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune.

Prima instanță a condamnat inculpatul C. V., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu reținerea de circumstanțe atenuante cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, iar această modalitate de individualizare a executării pedepsei este proporțională gravității faptei comise.

Cuantumul pedepsei stabilite inculpatului respectă criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal 1969, fiind avute în vedere atât circumstanțele referitoare la condițiile de săvârșire a faptei, cât și conduita procesuală și datele personale ale inculpatului în vârstă de 52 de ani, studii superioare, nu are antecedente penale și a manifestat o atitudine sinceră în timpul instrucției penale și la instanțele de judecată.

Potrivit art. 18/1 alin. 1 Cod penal1969, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin conținutul ei concret, fiind lipsita în mod vădit de importanta, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În evaluarea pericolului social concret al faptei trebuie sa se tina seama, în mod complet, de criteriile prev. de art. 18/1 alin. 2 Cod penal, respectiv de modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisa, urmarea produsa, criterii raportate si la persoana si conduita făptuitorului, evaluate, deopotrivă, sub aspect psihofizic si social.

Prin urmare, modul în care inculpatul în calitate de primar a luat rezoluția infracționala de a obține un avantaj patrimonial prin închirierea unei suprafețe de teren fără licitație fiicei sale nu îndreptățește Curtea să aprecieze ca fapta este lipsita de pericolul social concret prevăzut de lege pentru a fi infracțiune si, în consecința, sa dea eficienta acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei.

Persoana si conduita inculpatului a fost luata în considerare suficient de instanța de fond în cadrul individualizării judiciare, potrivit art. 72 Cod penal 1969, cu reținerea de circumstanțe atenuante, a pedepsei stabilite, odată cu constatarea vinovăției inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecata, infracțiune ce prezintă pericolul social concret prevăzut de lege, în condițiile în care fapta inculpatului a fost de natură a afecteze încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Prin dispozițiile art. 74 Cod penal 1969, care prevăd ce împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante, sunt enumerate exemplificativ circumstanțele atenuante judiciare.

a) Conduita buna a infractorului înainte de săvârșirea faptei (art. 74 lit. a C.p.1969). Aceasta circumstanța privește așadar atitudinea si comportarea corecta a infractorului in familie, societate, la locul de munca, înainte de săvârșirea infracțiunii. Conduita buna a infractorului privește si lipsa antecedentelor penale.

b) Stăruința depusa de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuita (art. 74 al. 1 lit. b Cod penal1969).

c) Atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor (art. 74 al. 1 lit. c Cod penal1969).

În raport de toate aceste împrejurări privind circumstanțele în care a fost comisă fapta, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, ținând seama și de rolul de exemplaritate al procesului penal, de conduita procesuală sinceră a inculpatului, care și-a asumat răspunderea pentru fapta comisă, curtea apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond reprezintă sancțiunea oportună pentru a contribui eficient la îndreptarea inculpatului, asigurând un echilibru între interesul general de a sancționa asemenea fapte grave, dar și interesul inculpatului care trebuie supus acelor măsuri apte să-i modifice comportamentul.

Solicitarea procurorului de aplicare a unei pedepse fără reținerea de circumstanțe atenuante se întemeiază exclusiv pe modalitatea de comitere a faptei, dar nu ține seama de conduita anterioară pozitivă a inculpatului și lipsa antecedentelor penale acestea fiind suficiente pentru a le retine ca circumstanțe atenuante în condițiile în care după declanșarea instrucției penale acesta a efectuat activități pentru . cum a reținut în mod corect și instanța de fond.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la schimbarea încadrării juridice dispusă în cazul inculpaților D. C. R. V. și C. V., Curtea precizează:

Prin rechizitoriul nr.234/P/2013/27.01.2014, Direcția Națională Anticorupție – S. teritorial C. a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

D. C. R. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art.17 lit. c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal 1969, folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, prev. de art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art.33 Cod penal1969 și

C. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art.17 lit. c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal1969, complicitate la folosirea de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, ptr. de art.26 Cod penal raportat la art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 și complicitate la înșelăciune prevăzută de art.26 rap. la art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal 1969 toate cu aplicarea art.33 Cod penal.

În concret, s-a reținut că la data de 12.12.2011 inculpata D. C. R. V., a dat o declarație pe propria răspundere necorespunzătoare adevărului prin care a arătat că a lucrat peste 50% din timpul de lucru cu cel puțin 12 luni înaintea datei de 28.01.2011 în cadrul fermei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L., declarație pe care a folosit-o la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit C., obținând astfel pe nedrept fonduri din bugetele Comunităților Europene, inducând, totodată în eroare reprezentanții instituției arătate prin folosirea unei declarații false obținând ilicit plata unor sume de bani din fonduri ale bugetului de stat.

În privința inculpatului C. V., s-a reținut că a dat o declarație pe propria răspundere necorespunzătoare adevărului prin care a arătat că inculpata D. C. R. V. a lucrat peste 50% din timpul de lucru cu cel puțin 12 luni înaintea datei de 28.01.2011 în cadrul fermei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L., declarație pe care, nepoata sa a folosit-o ulterior la A.P.D.R.P. obținând în mod fraudulos sume de bani din bugetele Comunităților Europene și din bugetul statului.

C. LEGAL

MASURA 112 ANEXA NR.1 – din cadrul AFIR „Instalarea tinerilor fermieri” prevede:

Creșterea competitivității sectoarelor agricol si forestier” are ca obiective generale:

Îmbunătățirea si creșterea competitivității sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri si sprijinirea procesului de modernizare în conformitate cu cerințele pentru protecția mediului, igiena si bunăstarea animalelor, siguranța la locul de munca;

Îmbunătățirea managementului exploatațiilor agricole prin reînnoirea generației șefilor acestora, fără creșterea populației active ocupate în agricultura.

Obiectivele specifice al măsurii se refera la creșterea veniturilor

exploatațiilor conduse de tinerii fermieri.

Obiectivele operaționale se refera la creșterea numărului de tineri

agricultori care încep pentru prima oara o activitate agricola ca șefi de exploatații si încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiții

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin măsura 112 sunt:

- fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniți la data depunerii Cererii de finanțare),

- persoane fizice sau juridice care practica în principal activități agricole si a căror exploatație agricola:

- are o dimensiune economica cuprinsa între 6 si 40 UDE1;

- este situata pe teritoriul tarii; este înregistrata în Registrul fermelor/Registrul agricol.

Categoriile de beneficiari eligibili care primesc sprijin nerambursabil prin măsura 112, sunt:

persoana fizica

persoana fizica înregistrata si autorizata în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 44/2008: individual si independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Societate cu răspundere limitata – SRL, înființata în baza Legii 31/1990, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

P. a putea primi sprijin în cadrul măsurii 112, solicitantul sprijinului trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

Sa se instaleze pentru prima data în exploatația agricola ca si conducător (sef) al acesteia;

Deține sau se angajează sa dobândească competente si calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează sa o desfășoare.

Prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităților agricole din cadrul exploatației agricole;

Este membru al unei familii de fermier si a lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei) cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu;

În fapt, în esență magistratul procuror a reținut că inculpata D. C. R. V.,deși nu îndeplinea condițiile prev. de lege pentru accesarea fondurilor europene (nu desfășura activități agricole efective în proporție de 50% din timpul de lucru pentru a beneficia de măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, conform Ghidului Solicitantului – Măsura 112) a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit C. la data de 12.12.2011, două declarații pe propria răspundere, în complicitate cu unchiul său C. V., din care rezulta că a lucrat cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, respectiv 28.01.2011, peste 50% din timpul său de lucru în cadrul firmei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L. în perioada 2009-2010, un număr de 5 ore/zi.

Aceste declarații proprii ale coinculpaților menționați au avut drept scop inducerea în eroare a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) pentru obținerea de fonduri europene.

Se constată, astfel, ce Curte, că activitatea infracțională a inculpaților nu a fost reținută doar prin raportare la declarația pe propria răspundere, ci și cu privire la acțiunile acestora de fals în declarații și inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situații ce nu corespundea realității, respectiv aceea că inculpata D. C. R. V., nu îndeplinea condițiile pentru accesarea fondurilor europene, respectiv nu a lucrat efectiv peste 50% din timpul său de lucru în cadrul firmei S.C. ,,Acva Grano” S.R.L. în perioada 2009-2010, un număr de 5 ore/zi.

Din acest motiv, atât stabilirea încadrării juridice potrivit legii vechi, cât și potrivit legii noi, trebuie să se facă prin luarea în considerare a tuturor acțiunilor ilicite reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare.

Raportat la această situație de fapt, se constată că încă din rechizitoriu s-a precizat că sunt întrunite elementele constitutive a trei infracțiuni, atât a celei de fals prev. de art. 292 Cod penal 1969 rap. la art.17 lit. c din Legea nr. 78/2000, în vederea inducerii în eroare în scopul obținerii unui folos material injust, inculpații au utilizat documente sau declarații false, înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3, Cod penal 1969 - prin raportare la prejudiciul ce ar fi putut fi cauzat bugetului de stat și a celei prev. de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000 - raportat la prejudiciul ce ar fi putut fi produs prin obținerea fondurilor europene.

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu disp. art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.

Curtea reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare

noul cod penal si noul cod de procedură penală, cauza urmând a fi examinată si din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile potrivit art.5 cod penal; pentru aceasta,Curtea va avea în vedere si decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.372/20.05.2014), decizie definitivă si general obligatorie, prin care, cu unanimitate de voturi, s-a admis excepția de neconstituționalitate si a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.

În consonanță cu instanța de fond, Curtea reține că legea penală mai favorabilă este legea penală în vigoare de la data de 01.02.2014 față de limitele de pedeapsă, în reglementarea în vigoare la data de 12.12.2011, infracțiunea prev. de art.18¹ alin.1 din Legea nr.78/2000 era pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar ca urmare a modificării art.18¹ prin Legea nr.187/2012, limitele de pedeapsă au fost reduse considerabil (închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi) iar în cazul infracțiunii de înșelăciune limitele de pedeapsă au fost de asemenea mult reduse.

În aceste condiții, în mod evident legea penală mai favorabilă pentru inculpați este actuala reglementare care prevede limite de pedeapsă mult mai mici.

Se impune precizarea că infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene au fost prevăzute prin Legea nr. 78/2000 într-o secțiune distinctă, fiind infracțiuni aparte, incriminate în dreptul penal român prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupții, consecință a armonizării dispozițiilor penale din dreptul penal român cu dispozițiile principalelor instrumente europene (obligațiile asumate prin Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene – Convenția PIF 1995 – acestea definind noțiunea de fraudă comunitară, Primul protocol la Convenția PIF din 27 septembrie 1996.

Ca urmare a modificării Legii nr. 78/2000, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene au fost introduse, ca o componentă în prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, acestea atentând la interesele financiare ale Comunităților Europene, strâns legate de faptele de fraudă.

Este evident că în speța de față, fapta inculpaților reprezintă o formă specială de înșelăciune prin utilizarea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, ceea ce ar corespunde aparent infracțiunilor de înșelăciune în formă calificată prev. de art. 244 alin.1 și 2 Cod penal și fals în declarații prev. de art.326 Cod penal însă, dat fiind caracterul special și complex al infracțiunii prev. de art. 18/1 din Legea nr.78/2000, în vigoare, această infracțiune trebuie reținută în mod prioritar, celelalte două fiind absorbite în conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni prin voința legiuitorului.

Potrivit legii, fapta de inducere în eroare a autorității contractante în scopul acordării finanțării din fondurile bugetului C.E. prin utilizarea unei declarații false nu mai corespunde infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 244 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 326 din același cod, reținute ca și pluralitate în forma concursului de infracțiuni, ci infracțiunii complexe de obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau prin bugetele administrate de acestea în numele lor, prev. de art. 18/1 din Legea nr.78/2000.

Rezultă, astfel, că infracțiunea de obținere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de înșelăciune prin utilizare ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, ceea ce corespunde infracțiunii de înșelăciune în formă calificată prev. de art. 244 alin. 2 C. penal și fals în declarații prev. de art.326 Cod penal, însă, dat fiind caracterul special și complex al infracțiunii prev. de art. 18/1 din Legea nr.78/2000, această infracțiune trebuie reținută în mod prioritar.

Textul de incriminare impune ca pentru existența infracțiunii să fie folosite sau prezentate documente ori declarații false, incomplete sau inexacte. Pornind tocmai de la această condiție este necesar a face o scurtă trecere în revistă a infracțiunilor de fals și a analiza raportat la textul art. 18/1 din Legea nr.78/2000, care din infracțiunile de fals sunt absorbite în conținutul infracțiunii complexe. Titlul VII capitolul III din Codul penal 1969, reglementează falsurile în înscrisuri, art. 288–292 incriminând falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals și falsul în declarații.

În privința infracțiunilor de fals în declarații (art. 292 Cod penal), acestea întotdeauna sunt absorbite în conținutul infracțiunii de obținere pe nedrept a fondurilor comunitare prevăzută de art. 18/1 din Legea nr.78/2000, întrucât textul de lege arată că este infracțiune folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, incomplete sau inexacte ceea ce presupune întotdeauna și comiterea infracțiunii de uz de fals sau fals în declarații, cu condiția ca aceste infracțiuni de fals să fie urmate de obținerea de fonduri europene.

Dispozițiile art. 244 C. penal, reglementează varianta tip a infracțiunii de înșelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relațiile sociale, pe când infracțiunea prev. de art. 18/1 din Legea nr.78/2000, are un obiect juridic mai specific ce vizează protejarea relațiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării și obținerii finanțărilor din fondurile publice.

Infracțiunea prevăzută de art. 18 /1 din Legea nr.78/2000, așa cum s-a precizat consta în „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care aveau ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor”.

Modalitatea de redactare a normei de incriminare a relevat faptul că infracțiunea de obținere pe nedrept a fondurilor europene este o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune. Latura obiectivă a acesteia s-a putut realiza printr-o acțiune comisivă, ce presupunea prezentarea unor documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. A fost indusă în eroare autoritatea competentă să decidă asupra eligibilității unui proiect și să acorde fonduri bănești din bugetele comunitare.

Faptele comise de către inculpații D. C. R. V. și C. V., nu au constat în acte materiale reglementate de art. 215 din Codul penal 1969.

Prin urmare, nu s-a impus reținerea în concurs și a infracțiunii de înșelăciune.

În consecință în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților din infracțiunile prevăzute de art.17 lit. c din Legea 78/2000 rap. la art.292 Cod penal, art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal și art.18¹ alin.1 din Legea 78/2000 într-o unică infracțiune prevăzută de art.18¹ din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal, faptele inculpaților astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art.18¹ din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr.187/2012 cu aplic. art.5 Cod penal, infracțiune complexă care, așa cum s-a precizat, absoarbe conținutul constitutiv al înșelăciunii și falsului în declarații.

Pe de o parte se constată, așa cum rezultă din considerentele sentinței penale atacate că, declarațiile pe propria răspundere date de inculpații D. C. R. V. și C. V., la data 12.12.2011 corespund realității, astfel că aceștia nu au indus în eroare instituția publică contractantă (A.P.D.R.P., după reorganizare A.F.I.R.), fondurile comunitare corespunzătoare primei tranșe fiind obținute în mod legal, așa cum rezultă din declarațiile martorilor P. E., A. I., P. T. M. și P. M., care confirmă activitatea desfășurată de inculpată în cadrul S.C.,,Acva Grano” S.R.L., a participat la un curs de pregătire în domeniul agricol organizat de camera agricolă a jud. G., pentru ocupația lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură, a avut înregistrate în proprietate animale primite de la bunicul său care se coroborează cu declarația martorei M. I. – funcționar public în cadrul APDRP, care relevă că toate documentele depuse au relevat în mod indubitabil îndeplinirea criteriului experienței profesionale, în contextul în care pentru accesarea Măsurii 112 era necesar ca solicitantul să aibă o experiență minimă în activități specifice unui fermier și un nivel minim de calificare în domeniu, aceste condiții minimale fiind evident îndeplinite de inculpata D. C. R. V..

Sub acest aspect, trebuie precizat că instanța de apel poate reevalua situația de fapt, așa încât aprecierea asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii se face pe baza elementelor faptice stabilite prin probele administrate de procuror și judecătorul fondului în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate, care au înlăturat susținerile reținute în actul de sesizare.

De altfel chiar în concluziile scrise procurorul a reținut că martorii au declarat că inculpata se ocupa cu diverse activități în cadrul fermelor, dar diversitatea acestor activități lucrative direct productive sau birocratice nu înseamnă inexistența acestora, cerința legii fiind reprezentată de o experiență minimă în domeniu agricol, nefiind necesar încheierea unui contract de muncă sau altă condiție cu caracter formal.

Probele administrate în cauză, menționate mai sus fac dovada indubitabilă ca declarațiile celor doi inculpați reflectă în totalitate realitatea celor consemnate și nici o probă nu a răsturnat prezumția obținerii în mod legal a fondurilor comunitare pentru proiectul ,,Instalarea tinerei fermiere D. C. R. V. ca șef de exploatație în ferme mixte” ca urmare a folosirii unor declarații pe propria răspundere conforme cu adevărul.

În raport de cele ce preced, Curtea va constata că hotărârea primei instanțe este temeinică și legale, iar apelurile declarate în cauză sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

P. aceste considerente Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge ca nefondate, apelurile declarate de D. - ST C., inculpatul C. V. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței penale nr. 13/30.01.2015 a Tribunalului Tulcea.

În baza art. 272 C.proc.penală va dispune avansarea onorariilor parțiale în cuantum de câte 150 de lei din fondurile MJ în favoarea Baroului C., (av. B. E. și av. N. E. N.)

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul C. V. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata a câte 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.penală cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondate, apelurile declarate de D. - ST C., inculpatul C. V. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței penale nr. 13/30.01.2015 a Tribunalului Tulcea.

În baza art. 272 C.proc.penală dispune avansarea onorariilor parțiale în cuantum de câte 150 de lei din fondurile MJ în favoarea Baroului C., (av. B. E. și av. N. E. N.)

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul C. V. și partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata a câte 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.penală cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Conform art. 400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. D. C. J.

Grefier,

A. B.

Jud. fond M P.

Red. dec. Jud. C.D.

2ex/06.01.2016

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....		Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 181/2015. Curtea de Apel... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 21/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA