Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 632/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 747/256/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 632/P
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător C. J.
Cu participare: Grefier de ședință A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA, privind pe intimatul inculpat C. I. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals fapte prevăzute de art. 32 din Codul Penal raportat la art. 244 alin.1 și 2 și art. 323 din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.2 din Codul Penal, împotriva sentinței penale nr.844 din data de 23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 26 iunie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;
CURTEA
Dosar nr._
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 844/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
,, În baza art. 32 cod pen. raportat la art. 244 alin. 1 și 2 cod pen., cu aplic. art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul C. I. C., fiul lui I. și M., născut la data de 20.07.1983 în ., jud. Prahova, domiciliat în satul Dițești, ., ., jud. Prahova, CNP_, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
În baza disp. art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 cod pen. din 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. I. C. prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012, și dispune executarea sa alături de pedeapsa nou aplicată, rezultând astfel o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 67 C. pen., interzice inculpatului C. I. C., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b, pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului C. I. C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen.
În baza art. 32 cod pen. raportat la art. 323 cod pen., cu aplic. art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul C. I. C., fiul lui I. și M., născut la data de 20.07.1983 în ., jud. Prahova, domiciliat în satul Dițești, ., ., jud. Prahova, CNP_, la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la uz de fals.
În baza disp. art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 cod pen. din 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. I. C. prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012, și dispune executarea sa alături de pedeapsa nou aplicată, rezultând astfel o pedeapsă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art. 67 C. pen., interzice inculpatului C. I. C., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b, pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului C. I. C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen..
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedepsele principale aplicate, și aplică inculpatului C. I. C. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni și 10 zile închisoare.
Astfel, inculpatul C. I. C. execută pedeapsa de 1 an 8 luni și 10 zile închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen..
În baza art. 45 alin. 1 C.p., pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p, pe o durată de 1 an, se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, urmând a fi executată în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c cod pen.
În baza art. 45 alin. 5 C. pen., pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, urmând a fi executată în condițiile art. 65 alin. 3 C. pen.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală și art.362 alin.2 rap. la art. 208 Cod procedură penală;
Menține măsura arestării preventive a inculpatului C. I. C..
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal;
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 26.11.2014 - la zi.
Ia act că persoana vătămată ., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală;
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 200 lei cu titlul de onorariu avocat din oficiu în favoarea avocat R. M. - delegație nr. 2821/2014 - din cursul urm. pen.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură;
Obligă pe inculpat către stat la plata sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului hotărârii.
Face aplicarea art.407 alin.1 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.,,
Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4744/P/2014 din 22.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. I. C., fiul lui I. și M., născut la data de 20.07.1983 în ., jud. Prahova, domiciliat în satul Dițești, ., ., jud. Prahova, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals, fapte prevăzute de art. 32 din Codul Penal raportat la art. 244 alin.1 și 2 și art. 323 din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.2 din Codul Penal.
S-a reținut prin actul de sesizare că, la data de 26 noiembrie 2014, prin folosirea de nume și calități mincinoase, inculpatul C. I. C. a indus în eroare reprezentanții persoanei vătămate . cu intenția de obține bunuri în valoare de 55.986,15 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la nr._ /2014.
Instanța mai reține că prin Încheierea nr. 77/27.11.2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Încheierea nr. 766/03.12.2014 a Tribunalului C., s-a dispus arestarea preventive a inculpatului C. I. C. pe o durată de 30 de zile.
Prin Încheierea nr. 84/19.12.2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Încheierea nr. 835/24.12.2014 a Tribunalului C., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului C. I. C. cu 30 de zile, începând cu data de 27 decembrie 2014 până la 25 ianuarie 2015 inclusiv.
Prin Încheierea din 23.01.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 207 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin încheierea din 18.02.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4744/P/2014 din 22.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia privind pe inculpatul C. I. C., fiul lui I. și M., născut la data de 20.07.1983 în ., jud. Prahova, domiciliat în satul Dițești, ., ., jud. Prahova, CNP_, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals, fapte prevăzute de art. 32 din Codul Penal raportat la art. 244 alin.1 și 2 și art. 323 din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.2 din Codul Penal.
Totodată s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. I. C..
Prin Încheierea din 18.02.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 208 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
La data de 26 noiembrie 2014 persoana vătămată I. Feuzi, reprezentant legal al ., a sesizat Poliția mun. Medgidia cu privire la faptul că a fost contactat de persoane necunoscute care l-au indus în eroare cu privire la o eventuală relație comercială (vânzare-cumpărare mărfuri). Susnumitul a declarat că cu cca o săptămână înainte a fost contactat telefonic de presupuși reprezentanți ai . care și-au manifestat intenția de a cumpăra marfă și de a face plata cu o filă CEC.
Persoana vătămată a fost de acord iar presupusul reprezentant al cumpărătorului (recomandat ca dl P.) i-a transmis pe mail documentele societății cumpărătoare pe care o reprezenta. I. Feuzi a verificat pe internet societatea cumpărătoare și a discutat telefonic cu juristul acestei societăți, aflând astfel că . nu are nici un angajat cu numele P. și că firma a mai întâmpinat astfel de probleme. Consilierul juridic i-a recomandat să ia legătura cu poliția pentru realizarea unui flagrant.
În acest sens, pe data de 17 noiembrie 2014 persoana vătămată a trimis pe adresa de e-mail indicată de dl P. prin care îl înștiința că marfa va fi gata de livrat pe data de 26 noiembrie 2014. În această zi persoana vătămată a fost din nou contactată de presupusul reprezentant legal al . care i-a spus că va veni un angajat al acestei societăți care va semna contractul și va prelua marfa. Ulterior a fost din nou contactat de o persoană care s-a recomandat ca fiind C. Ș.. Acesta i-a spus că este delegatul cumpărătorului și că este în drum spre sediul . și vine să preia marfa. În jurul orei 1530 la punctul de lucru al persoanei vătămate s-au prezentat două persoane cu un mijloc de transport marfă, una dintre acestea recomandându-se ca fiind C. Ș., delegat al cumpărătorului. Acesta nu a prezentat însă vreun document care să ateste că reprezintă cumpărătorul. Cealaltă persoană era șoferul mijlocului de transport contractat pentru efectuarea transportului spre mun București (martorul M.).
Din declarațiile persoanelor audiate, respectiv martorii I. Sinan și Linț M., rezultă că acest presupus delegat (inculpatul C. I. C.) era îmbrăcat în costum, creând aparența unui om de afaceri. Acesta era sigur pe el și chiar a emis diverse pretenții precum prezentarea mărfii pentru verificare și întocmirea rapidă a contractului, facturii și avizului de însoțire a mărfii.
Martorul N., consilier juridic în cadrul Staf Performer a declarat că această persoană juridică a mai întâmpinat astfel de probleme și a depus la dosar înscrisuri relevante în acest sens.
Din raportul de expertiză nr._/14 ianuarie 2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție C. rezultă, cu caracter de concluzie, că nu se poate stabili dacă scrisul cu litere minuscule și cifre ce completează rubricile filei CEC a fost executat sau nu de inculpatul C. ori de numitul I. M. (reprezentantul real al .), că scrisul olograf realizat cu litere majuscule ce completează rubricile filei CEC nu a fost executat de către inculpat ori de I. M., că nu se poate stabili dacă semnătura de pe fila CEC a fost executată de inculpatul C. ori de către I. M., că impresiune de ștampilă de pe filele contractului de distribuție nu au fost executate cu ștampila autentică a . și că fila CEC în discuție este contrafăcută, aceasta fiind obținută prin scanarea unei alte file CEC urmată de listarea acesteia cu ajutorul unei imprimante laser color.
Prezintă relevanță deosebită faptul că ștampila flosită de inculpat la momentul încheierii contractului de distribuție era falsă și că fila CEC în discuție, înmânată de inculpat reprezentantului persoanei vătămate pentru plata produselor, este contrafăcută.
În baza autorizării prealabile a judecătorului de drepturi și libertăți Bănca Raiffeisen a comunicat datele financiare ale beneficiarului real al filei CEC cu ., rezultând că beneficiarul real al filei CEC cu . mai sus este ..
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea reținută prin rechizitoriu, nu a contestat probe sau acte de la urmărirea penală.
Inculpatul C. I. C., a solicitat aplicarea disp. art. 396 alin. 10 cod pr. pen. în sensul că recunoaște faptele și nu contestă nici o proba administrată în cursul urmăririi penale.
Dând eficiență cuvenită disp. art. 97 și urm. c. pr.pen. privind probele și mijloacele de probă, instanța concluzionează că este mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, astfel că
reține situația de fapt expusă și vinovăția inculpatului la săvârșirea faptelor.
În drept, fapta inculpatului C. I. C. care, la data de 26 noiembrie 2014, prin folosirea de nume și calități mincinoase, inculpatul C. I. C. a indus în eroare reprezentanții persoanei vătămate . cu intenția de obține bunuri în valoare de 55.986,15 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 cod pen. raportat la art. 244 alin. 1 și 2 cod pen. și uz de fals prev. deart. 32 cod pen. raportat la art. 323 cod pen.
Pentru a stabili în concret pedepsele, instanța a avut în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța va ține cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice și nici sa înjosească persoana condamnatului.
În același sens, art. 74 C.pen. prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Prin urmare, pentru stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, va avea în vedere toate circumstanțele reale și personale în care a fost săvârșită fapta.
Astfel, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul și împrejurările de săvârșire a faptelor așa cum au fost expuse mai sus, gradul de pericol social ridicat al faptei, valoarea prejudiciului, datele personale ale inculpatului, respectiv: vârsta de 31 de ani, studii medii, nu are loc de muncă sau ocupație și este cunoscut cu antecedente penale.
În consecință, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de legea penală, în condițiile art. 396 alin. 10 cod pr. pen. și art. 43 alin. 5 cod pen.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani termen încercare, aplicată prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012.
Astfel, în baza disp. art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 cod pen. din 1969 instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. I. C. prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012, și va dispune executarea sa alături de pedepsele nou aplicate.
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate, și va aplica inculpatului C. I. C. pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Potrivit art. 67 cod pen. nou pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorilor, această pedeapsă este necesară.
Astfel, în baza art. 67 Cod penal rap. la 66 Cod penal instanța a aplicat inculpatului, pentru fiecare faptă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b Cod penal, apreciind că este necesară în raport de natura faptelor comise.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal a aplicat inculpatului, pentru fiecare faptă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.6 alin. 1 lit. a, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. 1 C.p., pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p, pe o durată de 1 an, s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă, urmând a fi executată în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c cod pen.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate în raport cu criteriile de mai sus, și văzând gravitatea deosebită a faptelor și perseverența infracțională, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate nu poate fi realizat decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Astfel, în baza art. 60 Cod penal a dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
În ceea ce privește starea de arest, se constată că prin Încheierea nr. 77/27.11.2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Încheierea nr. 766/03.12.2014 a Tribunalului C., s-a dispus arestarea preventive a inculpatului C. I. C. pe o durată de 30 de zile.
Prin Încheierea nr. 84/19.12.2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Încheierea nr. 835/24.12.2014 a Tribunalului C., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului C. I. C. cu 30 de zile, începând cu data de 27 decembrie 2014 până la 25 ianuarie 2015 inclusiv.
Prin Încheierea din 23.01.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 207 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin Încheierea din 18.02.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 208 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Inculpatul a fost reținut la data de 26.11.2014 potrivit ordonanței de reținere din 26.11.2014.
Față de faptul că măsura arestării preventive a inculpatului a fost legal luată și legal menținută pe parcursul judecății, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, în baza art. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală și art.362 alin.2 rap. la art. 208 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr. 844/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru că în mod greșit, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la uz de fals, în condițiile incriminate de disp. art.. 32 cod pen. raportat la art. 323 cod pen., cu aplic. art. 396 alin. 1, 4 și 10 Cod procedură penală, în condițiile în care acesta a fost trimis în judecată, în condițiile în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.323 Cod penal, faptă pentru care acesta a solicitat judecarea potrivit procedurii recunoașterii vinovăției .
Această situație a generat o individualizare greșită a pedepsei stabilite pentru infracțiunea de uz de fals, sub aspectul limitelor de pedeapsă, iar instanța l-a condamnat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la uz de fals, deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de uz de fals.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de parchet, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul formulat este fondat:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului C. I. C., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că inculpatul C. I. C., la data de 26 noiembrie 2014, prin folosirea de nume și calități mincinoase a indus în eroare reprezentanții persoanei vătămate . cu intenția de obține bunuri în valoare de 55.986,15 lei, iar fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 cod pen. raportat la art. 244 alin. 1 și 2 cod pen. și uz de fals prev. deart. 32 cod pen. raportat la art. 323 cod pen.
Recunoașterile inculpatului la magistratul procuror și instanța de judecată se coroborează cu următoarele mijloace de probă:
- declarațiile reprezentantului legal al persoanei vătămate;
- proces verbal de sesizare din oficiu;
- scrisoarea de transport;
- documentele încheiate între persoana vătămată și inculpat cu prilejul săvârșirii faptelor;
- cererea de eliberare a filei CEC autentice;
- borderoul cu cecuri distribuite clientului;
- raportul de expertiză criminalistică nr_/14 ianuarie 2015;
- declarațiile martorilor M. C., I. Sinan, Linț M., N. M. D., Ioanin G. M.;
În privința primului motiv de apel Curtea precizează:
Prin rechizitoriul nr. 4744/P/2014 din 22.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. I. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals, fapte prevăzute de art. 32 din Codul Penal raportat la art. 244 alin.1 și 2 și art. 323 din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.2 din Codul Penal.
Este evident că la sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. C., pentru săvârșirea infracțiuni de uz de fals prev. de art. 322 cod penal așa cum de altfel a reținut și judecătorul fondului în considerentele hotărârii la capitolul încadrarea juridică.
În consecință Curtea, va admite apelul formulat și va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din tentativă la infracțiunea de uz de fals prev. de art.32 cod penal rap. la art. 323 cod penal în infracțiune consumată de uz de fals prev. de art.323 cod penal.
Prin aplicarea unei pedepse de 1 lună închisoare, după reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă ca efect al reținerii disp. art.32 cod penal privind tentativa și a reducerii cu o treime conf. art. 396 alin.10cod proc.pen. instanța de fond a aplicat din eroare o pedeapsă nelegală deoarece limitele de pedeapsă erau de la 2 luni la 2 ani, limita minimă fiind 2 luni închisoare.
În procesul de individualizare a pedepsei, curtea reține că pedeapsa este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (aflecțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflectiv și retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcția coercitiv – aflectivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv supunându-l pe inculpat la o suferință morală prin privațiune de libertate .
Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia ; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale .
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății .
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale inculpatului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice statornic comportamentul.
Constrângerea nu poate să nu provoace anumite frământări în conștiința individului pedepsit, care să-l determine să-și modifice conduita ilicită (prevențiune specială), ca și în conștiința publicului larg care află despre fapta ilicită și despre pedeapsa aplicată, determinând-l să adopte o conduită conformă cu modelul legal (prevențiunea generală).
Cuantumul pedepsei trebuie să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, întrucât ceea ce contează, în esență, este ca aceasta să aibă acea forță care să-i arate că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze în el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea comunității pentru că s-a abătut de la normele legale și de conviețuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societății, pedeapsa putând fi coercitivă numai dacă ține seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Inculpatul C. I. C.,prin folosirea de nume și calități mincinoase a indus în eroare reprezentanții persoanei vătămate . cu intenția de obține bunuri în valoare de 55.986,15 lei.
Curtea apreciază ca este necesara aplicarea unei pedepse, care sa-si atingă scopul de reeducare, pedeapsă care sa asigure acuratețea mediului de afaceri și siguranța tranzacțiilor comerciale și protejarea patrimoniului prin nesocotirea încrederii partenerilor de afaceri, în scopul obținerii de foloase materiale.
Circumstanțele personale ale inculpatului C. I. C.,
vârsta de 31 de ani, studii medii, nu are loc de muncă sau ocupație și este cunoscut cu antecedente penale, nerecidivist a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani termen încercare, aplicată prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012, nu relevă aspecte pozitive.
La individualizarea sancțiunii aplicate pentru infracțiunea menționată, Curtea, se va raportata la dispozițiile art.74 C. p cu referire, in special, la datele despre persoana inculpatului C. I. C., conduita procesuala, atitudine față de fapte si urmări), dar si la datele despre împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, modul in care s-a acționat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul tentativei, precum și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana inculpatului.
D. urmare, curtea apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art.323 cod penal și menținerea pedepsei de 4 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Deoarece infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de disp. art. 38 și art.39 lit. b cod penal, în stare de pluralitate de infracțiuni intermediară prev. de art.44 alin.1 cod penal (există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă)se va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare pe care o va spori cu o lună.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C. I. C., rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani termen încercare, aplicată prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012.
Astfel, in raport cu natura sa juridica, suspendarea conditionata a executarii pedepsei prevazuta in art. 81 din codul penal 1969, este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, ce consta in dispozitia instantei de judecata de a suspenda, prin insasi hotararea de condamnare, executarea acelei pedepse, atunci cand sunt indeplinite cerintele legale, pe un termen de incercare in care condamnatul are obligatia de a nu savarsi o noua infractiune.
Ca urmare, cu exceptia cazului cand infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, reglementat la art. 83 alin. 3 din codul penal 1969, instanta de judecata, revocand suspendarea conditionata, va dispune ca persoana condamnata sa execute atat pedeapsa anterior suspendata conditionat, cat si pe cea pronuntata pentru noua infractiune, pedepsele fiind apoi cumulate aritmetic.
Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
„Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.
Astfel, în baza disp. art. 15 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 cod pen. din 1969 Curtea ,v-a revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. I. C. prin sent. pen. nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2012, pe care o va adăuga la pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare.
În final va executa 1 an și 5 luni închisoare în condițiile art.60 cod penal.
Măsuri preventive
Prin Încheierea nr. 84/19.12.2014 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Încheierea nr. 835/24.12.2014 a Tribunalului C., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului C. I. C. cu 30 de zile, începând cu data de 27 decembrie 2014 până la 25 ianuarie 2015 inclusiv.
Prin Încheierea din 23.01.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 207 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin Încheierea din 18.02.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform disp. art. 348 rap. la art. 208 cod pr. pen. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Inculpatul a fost reținut la data de 26.11.2014 potrivit ordonanței de reținere din 26.11.2014.
Față de faptul că măsura arestării preventive a inculpatului a fost legal luată și legal menținută pe parcursul judecății, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, în baza art. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală și art.362 alin.2 rap. la art. 208 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin Încheierea de ședință din data de 08.05.2015,a Curții de Apel C., în baza art. 242 alin.2 cod proc. penală. rap. la art. 211alin.2 cod proc. penală, s-a dispus înlocuirea măsurii preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Conf. art.72 cod penal Curtea va deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data 23.03.2015 la data de 08.05.2015.
Pentru aceste considerente Curtea, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală,va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, împotriva sentinței penale nr. 844/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._ .
Va desființa în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 386 C. proc.penală va schimba încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului C. I. C. din infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 323 C.penal cu aplicarea art. 396 alin. 1,4 și 10 C. proc.penală în infracțiunea prev. de art. 323 C. penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.penală.
În baza art. 323 C.penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.penală va condamna inculpatul C. I. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. penal și art. 44 alin. 2 C. penal va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare pe care o sporește cu o lună.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C. penal 1969 va revoca pedeapsa de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, def. prin nerecurare la data de 16.10.2012 pe care o adaugă la pedeapsa 5 luni închisoare, aplicată prin prezenta, în final inculpatul C. I. C., execută pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, conform art. 60 C.penal.
În baza art. 72 C. penal va deduce din pedeapsa aplicată durata restului preventiv și de la 23.03.2015 la 08.05.2015.
În baza art. 272 C. penal onorariul parțial al apărătorului din oficiu – N. M. - în cuantum de 100 de lei, se va avansa din fondurile MJ în favoarea Baroul C..
Va înlătura din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, împotriva sentinței penale nr. 844/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._ .
Desființează în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 386 C. proc.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului C. I. C. din infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 323 C.penal cu aplicarea art. 396 alin. 1,4 și 10 C. proc.penală în infracțiunea prev. de art. 323 C. penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.penală.
În baza art. 323 C.penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.penală condamnă inculpatul C. I. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. penal și art. 44 alin. 2 C. penal aplică pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare pe care o sporește cu o lună.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C. penal 1969 revocă pedeapsa de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1719/04.10.2012 a Judecătoriei Ploiești, def. prin nerecurare la data de 16.10.2012 pe care o adaugă la pedeapsa 5 luni închisoare, aplicată prin prezenta, în final inculpatul C. I. C., execută pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, conform art. 60 C.penal.
În baza art. 72 C. penal deduce din pedeapsa aplicată durata restului preventiv și de la 23.03.2015 la 08.05.2015.
În baza art. 272 C. penal onorariul parțial al apărătorului din oficiu – N. M. - în cuantum de 100 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroul C..
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2015.
PREȘEDINTE, pt. Judecător,
C. D. C. J.
aflat în C.O, cf art.406 Cod pr. pen.
semnează Președintele Completului
Grefier,
A. B.
Jud fond.A I. S.
Red. Dec. Jud. C.D.
03ex/ 09.07. 2015
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 642/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|