Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art.379 NCP. Decizia nr. 24/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 24/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 24/MP

Ședința publică de la 24 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. I.

Judecător - D. I. N.

Cu participare: Grefier – M. V.

Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal declarat împotriva sentinței penale nr. 3155 din data de 06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr. _ de inculpatul C. E., fiul lui C. și E., născut la data de 05.11.1979 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. C., Bld. Tomis nr. 319, ., ., jud. C., fără forme legale în comuna Lumina, ., jud. C., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4416/P/2011 din 19.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în formă continuată, faptă prevăzută de art. 379 alin.1 din Codul penal cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin.1 din Codul penal,

- rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din Codul penal

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin.1, alin. 2 și alin.3 litera b din Codul penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 litera a din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 17.02.2015, a amânat-o la data de 24.02.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.3155/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

În baza art. 379 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, în condițiile aplicării art. 5 Cod penal;

Condamnă pe inculpatul C. E., CNP_, fiul lui C. și E., născut la data de 05.11.1979 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. C., Bld. Tomis nr. 319, ., ., jud. C., fără forme legale în comuna Lumina, ., jud. C., cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, doi copii minori, impiegat de mișcare în cadrul CREIR C. – Stația CFR D., fără antecedente penale – la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 197 Cod penal, în condițiile aplicării art. 5 Cod penal;

În baza art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. b Cod penal, în condițiile aplicării art. 5 Cod penal;

În baza art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b cod pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Astfel, inculpatul C. E. execută, în total, o pedeapsă de 4 ani și 1 lună închisoare.

În baza art. 60 Cod penal;

Dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr.187/2012 și art.67 Cod penal rap. la 66 Cod penal;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. e și lit. f Cod penal pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr.187/2012 și art.65 alin.1 Cod penal;

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.6 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. e și lit. f Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.

Dispune prelevarea de la inculpatul C. E. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 10.02.2012 la 14.02.2012.

Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă I. C. E. în calitate de reprezentant legal al minorului C. M. C..

În baza art. 19-25 și 397 cod pr. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 cod civ., obligă pe inculpatul C. E. să plătească părții civile I. C. E. în calitate de reprezentant legal al minorului C. M. C. suma de 15.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.

În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală;

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 150 lei cu titlul de onorariu avocat din oficiu în favoarea avocat M. A. - delegație nr. 1205/2014 – pentru judecată.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură;

Obligă pe inculpat către stat la plata sumei de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4416/P/2011 din 19.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. E., CNP_, fiul lui C. și E., născut la data de 05.11.1979 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. C., Bld. Tomis nr. 319, ., fără forme legale în ., jud. C., cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, doi copii minori, impiegat de mișcare în cadrul CREIR C. – Stația CFR D., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de :

- nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în formă continuată, faptă prevăzută de art. 379 alin.1 din Codul Penal cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin.1 din Codul Penal,

- rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din Codul Penal

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin.1, alin. 2 și alin.3 litera b din Codul Penal,

toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 litera a din Codul Penal din 1969, art. 5 din Codul Penal.

S-a reținut prin actul de sesizare că, în două rânduri, în luna ianuarie 2011 și în luna octombrie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul C. E. l-a reținut pe minorul C. M. C. contrar dispozițiilor sentinței civile nr._/8 decembrie 2010 a Judecătoriei C..

Totodată, după reținerea minorului începând cu data de 9 octombrie 2011, deși acesta fusese încredințat mamei prin hotărâre judecătorească, inculpatul C. E. l-a ascuns pe minor în diverse locuri din județul C. sau din alte județe, i-a restricționat deplin accesul la mediul socio-educațional și i-a interzis complet contactul cu mama sa, punând în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală a copilului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la nr._ .

Prin Încheierea din 19.05.2014 instanța a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4416/P/2011 din 19.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia privind pe inculpatul C. E., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în formă continuată, faptă prevăzută de art. 379 alin.1 din Codul Penal cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin.1 din Codul Penal,

- rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din Codul Penal;

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin.1, alin. 2 și alin.3 litera b din Codul Penal,

- toate cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul Penal.

Totodată s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului C. E., prin apărător, de constatare nereguralitate act de sesizare a instanței reținându-se că motivul invocat de inculpat să poată atrage nulitatea actelor de urmărire penală este necesar să se facă dovada vătămării aduse drepturilor inculpatului care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Ori, inculpatul a arătat că, prin neaudierea părții vătămate (minor de 4 ani) i s-a încălcat dreptul la apărare, declarația acestuia putând dovedi netemeinicia acuzațiilor inculpatului. Însă, instanța reține că reprezentantul legal al minorului a fost audiat în cursul urmăririi penale, iar minorul a fost examinat și evaluat de specialiști din cadrul DASPC C. și specialiști de la SML C.. Partea vătămată, prin reprezentant legal nu a invocat nici un motiv de nulitate.

Cum inculpatul nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, cererea acestuia este nefondată.

Totodată s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

Situația de fapt :

Inculpatul C. E. și I. (fostă C.) C. E. s-au căsătorit în anul 2004, din relația acestora rezultând un singur copil, respectiv minorul C. M. C., născut la data de 31 mai 2007.

Prin sentința civilă nr. 6476/30 martie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a inculpatului, încredințarea minorului, spre creștere și educare, mamei iar inculpatul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum lunar de 25% din veniturile nete și efective realizate.

În motivare, instanța a reținut că inculpatul avea manifestări de agresivitate fizică și verbală în relația cu fosta soție și cu fiul său minor; după separarea în fapt, inculpatul a împiedicat-o în mai multe rânduri pe fosta soție să își vadă copilul, acesta fiind lăsat mai mult în grija bunicii paterne (inculpatul C. E.).

Prin sent. pen. nr. 26.807/08.12.2010 Judecătoria C. a dispus cu caracter provizoriu (până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de divorț) încredințarea minorului spre creștere și educare mamei, inculpatului fiindu-i încuviințate legături personale cu minorul în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 18⁰⁰până duminică, ora 16⁰⁰, în perioadele celor două sărbători religioase importante și pe durata vacanțelor. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Prin sent. pen. nr._/18.10.2012 a Judecătoriei C., s-a admis sesizarea formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. și s-a dispus decăderea inculpatului C. E. din exercițiul drepturilor părintești în ceea ce îl privește pe minorul C. M. C., născut la data de 31.05.2007.

În motivare se reține că din raportul privind situația minorului Cujba M. C. nr C19146/16.08.2012 cat si din rapoartele de evaluare psihologica a minorului, atașate la dosar, minorul suferă de afectări cu caracter ireversibil in sfera afectiv-emotionala de tip traumatic, tulburări de imagine de sine si percepție in sfera relațional -sociala datorate experienței traumatizante de privare de libertate, restricționare totala a accesului la mediul educațional corespunzător vârstei, interzicerea oricărui contact cu mama sa, denigrarea acesteia in prezenta sa si supunerea la acte de violenta fizica. Restricționările au fost impuse minorului de către tatăl sau iar cu ocazia audierii nemijlocite a copilului în Camera de Consiliu in prezenta unui psiholog, instanța a perceput teama efectiva a copilului față de tatăl său confirmându-se pe aceasta cale aspectele invocate de reclamanta prin cererea de chemare în judecata.

Ca urmare a sesizărilor mamei minorului, reclamanta a procedat la verificări specifice prin intermediul Serviciului Intervenție in situații de abuz, neglijare si violenta in familie care a recomandat includerea părinților . de consiliere. Paratul nu a fost de acord sa prezinte minorul la întâlnirile stabilite, lăsându-l in grija bunicilor paterni din B..

S-a mai reținut că interesul superior al copilului reclama menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal si echilibrat, atât mama cat si tatăl fiind figuri importante care au rol decisiv în dezvoltarea emoționala si sociala a copilului, atât timp cat calitatea interacțiunilor lor va condiționa calitatea relațiilor sociale. De aceea în situația familiilor care se destramă prin divorț, interesul superior al copiilor, în general, este legat de dezvoltarea unor relații echilibrate si armonioase cu ambii părinți.

Astfel, instanța a apreciat că tatăl prin atitudinea sa prejudiciază grav interesul superior al minorului, afectând totodată dezvoltarea emoționala si sociala a copilului sau, dispunând astfel decăderea inculpatului Cujba E. din drepturile sale părintești.

Instanța reține că la data de 02.01.2011, în timp ce numita I. (fostă C.) C. E. se întorcea împreuna cu minorul C. M. C. de la părinții ei din orașul Babadag, deplasarea fiind făcută cu trenul, în compartiment si-a făcut apariția inculpatul C. E. care a luat copilul în brațe și a coborât cu acesta în stația CFR Baia.

La faptă a asistat și martorul I. T., tatăl persoanei vătămate.

Deși au fost efectuate demersuri, inculpatul C. E. a refuzat sa-l predea pe minor mamei lui. Abia la data de 15.03.2011, persoana vătămată I. (fostă C.) C. E. și executorul judecatoresc O. S. l-au găsit pe minor la Gradinita nr. 2 din mun.Constanta.

La data de 09.10.2011, Poliția mun. Medgidia a fost sesizată prin plângerea formulată de partea vătămată I. (fostă C.) C. E., aceasta solicitând efectuarea de cercetări față de inculpatul C. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 379 alin.1 din Codul penal.

În intervalul 9 octombrie 2011 – 12 ianuarie 2012, pe măsură ce eșua în toate încercările de a-și găsi copilul, persoana vătămată a formulat alte 3 plângeri penale la Poliția mun. Medgidia și P. de pe lângă Judecătoria Medgidia prin care a solicitat cercetarea inculpatului pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Instanța reține că, la data de 07.10.2011, în jurul orei 18⁰⁰, conform programului de vizită stabilit prin Sentința Civilă nr. 26.807 din data de 08.12.2010 a Judecătoriei C., persoana vătămată a încredințat pe minorul C. M.-C. bunicilor paterni, urmând ca la data de 09.10.2011, orele 16.00, copilul să fie adus înapoi la domiciliul mamei sale de către inculpat.

Cu toate acestea inculpatul nu a respectat programul de vizită instituit în favoarea sa.

Astfel, persoana vătămată împreună cu martorul M. G. s-au deplasat la data de 09.10.2011, în jurul orelor 19⁰⁰, la domiciliul inculpatului însă acesta nu le-a deschis și cu toate că l-au contactat telefonic de mai multe ori, acesta a refuzat să aducă minorul înapoi la domiciliul persoanei vătămate.

În consecință, persoana vătămată a apelat la executorul judecătoresc O. S. pentru a-și recupera copilul, așa cum reiese din procesul verbal din data de 15.03.2011, existent la dosarul cauzei.

Timp de cca o lună de zile, toate demersurile făcute de persoana vătămată și de executorul judecătoresc pentru găsirea minorului au fost fără rezultat.

Audiat, în cursul urmăririi penale, cu privire la situațiile cercetate, inculpatul C. E. a declarat faptul că numita C. C. E. și-ar fi agresat fizic copilul și a depus la dosarul cauzei Certificatul Medico-Legal nr. 1473/A2/13.10.2011 emis de SML C., în care se concluzionează următoarele: numitul C. M. C. prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire de corpuri dure . Pot data de 3-4 zile . Necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor traumatice.

Inculpatul a formulat de altfel o plângere penală în acest sens, reclamând că fiul său minor este maltratat.

Martorul G. Doinița – educatoare – a declarat faptul că minorul C. M.-C. este foarte vioi iar la data de 04.10.2011, în timp ce se afla la grădiniță, acesta a alergat în sala de clasă și s-a împiedicat de marginea unui covor, căzând și lovindu-se în zona feței de un scaun din lemn. Din aceleași declarații rezultă că începând cu data de 7 octombrie 2011 minorul nu a mai fost adus la grădiniță.

Mecanismul de producere a leziunilor exclude, însă, ipoteza agresării minorului.

În intervalul octombrie 2011 – ianuarie 2012, toate demersurile făcute de persoana vătămată I. (fostă C.) E. C. și de executorul judecătoresc pentru găsirea și înapoierea acestuia mamei au fost ineficiente. Întrucât exista deja o temere cu privire la starea minorului, au fost demarate ample verificări și s-a luat în mai multe rânduri legătura cu inculpatul, acesta refuzând sfidător inclusiv contactul autorităților cu minorul.

La data de 02.02.2012, în baza unor discuții telefonice cu familia inculpatului, s-a convenit ca doi lucrători din cadrul Poliției mun. Medgidia să primească permisiunea de a-l vedea pe minorul C. M. C. și de a discuta cu acesta astfel încât să se asigure că acesta este sănătos și că beneficiază de îngrijirea cuvenită. Discuțiile au fost purtate de doi ofițeri din cadrul Politiei Mun. Medgidia cu inculpatul L. G., unchiul inculpatului C. E.. În consecință, aceștia au stabilit să se întâlnească la ., într-o benzinărie.

Din procesul verbal datat 02.02.2012 reiese că cei doi ofițeri de poliție au fost așteptați în benzinărie de inculpatul L. G., acesta aflându-se într-un autovehicul marca VW Caddy cu nr. de înmatriculare_ . Polițiștii i-au cerut acestuia să indice adresa unde se află minorul și unde urma să fie încheiat un proces verbal. Inculpatul L. G. le-a spus însă că nu se vor deplasa nicăieri întrucât în scurt timp, în stația PECO va veni un autoturism în care se va afla minorul. După ce va fi văzut de polițiști, acesta va pleca imediat, procesul verbal urmând a fi încheiat ulterior.

Întrucât polițiștii și procurorul de caz țineau permanent legătura telefonică, a fost anunțat și executorul judecătoresc, acesta deplasându-se cu o echipă de jandarmi pentru a pune în executare hotărârea instanței judecătorești referitoare la încredințarea minorului. După aproximativ 5 minute, în benzinărie și-a făcut apariția un autoturism marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul C. C., pe locul din dreapta față aflându-se inculpatul C. E.. Pe bancheta din spate, încadrat de inculpatul Ciuciuleaga N. Larina si inculpatul C. E., se afla minorul C. M. C.. Din vehicul au coborât Cujba E. și tatăl său (C. C.), aceștia spunându-le polițiștilor că nu vor permite ca minorul să iasă din mașină. În momentul în care ofițerii de poliție au insistat să discute cu minorul și să încheie un proces verbal, inculpații C. E., C. C. și L. G. au devenit agitați, cel din urmă strigând ”înscenare” Costele, urcă-te în mașină și pleacă repede”.

Inculpatul C. C. a urcat în grabă în autoturismul Skoda și a demarat în direcția localității Valu lui T. iar inculpatul Cujba E. a mai rămas în benzinărie câteva minute, timp în care le-a înmânat polițiștilor o fotografie și le-a spus că nu-l interesează faptul că a fost începută urmărirea penală împotriva sa, că lui nu i s-a făcut dreptate și că fosta soție nu-și va mai vedea copilul niciodată.

După acest moment, unul dintre polițiști a plecat în urmărirea autoturismului în care se afla minorul însă din cauza condițiilor meteorologice nu a reușit să-l ajungă din urmă. Totuși, la scurt timp, în zona cartierului Palas din mun. C., s-a intersectat cu autoturismul în discuție, context în care a observat că minorul nu se mai afla în autoturism. Este evident, datorită timpului foarte scurt, că în zona Palas se afla fie un al treilea autoturism folosit de inculpați pentru preluarea minorului fie un imobil la care acesta a fost lăsat. Interesul inculpatului C. E. era, fără îndoială, acela ca minorul să nu fie luat de mamă sau de autorități. iar alegerea locului de întâlnire (benzinăria de la .) nu a fost întâmplătoare, inculpatul C. E. luând în calcul încercarea autorităților, inclusiv a executorului judecătoresc, de a găsi și prelua minorul.

Din probele administrate la dosar rezultă că toate demersurile făcute de executorul judecătoresc O. S., la numeroasele domicilii unde existau indicii că s-ar putea afla minorul (., satul Valu lui T.), au fost sortite eșecului. Executorul judecătoresc a fost și audiat ca martor, confirmând faptul că a avut convingerea că sunt mai multe persoane implicate, acesta fiind singurul caz când nu a reușit să găsească o persoană. Martorul a declarat că nici detectivii particulari pe care i-a angajat nu au reușit să-l găsească pe minor. Executorul judecătoresc și-a creat în timp convingerea că inculpatul C. E. ascunde copilul. Martorul l-a reîntâlnit pe minor abia la data de 13 februarie 2012 când inculpatul C. E. l-a adus pe acesta la sediul B.. Arăt că în ziua respectivă se judeca recursul formulat de inculpate împotriva încheierii Judecătoriei Medgidia prin care se dispusese arestarea preventivă a acestuia.

Timp de 4 luni, minorul Cujba M. C. nu și-a văzut mama și nu a fost dus la grădiniță, fiind practic rupt în totalitate de cadrul familial și educațional obișnuit și legal, și fiind plimbat prin diferite locuri străine de mediul său obișnuit. La această situație gravă au avut aport și membrii familiei inculpatului C. E., aceștia fiind implicați de inculpat în evenimentele din data de 02.02.2012.

Comportamentului inculpatului C. E. nu mai poate fi analizat doar din prisma infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, actele sale de conduită putând fi încadrate juridic la dispozițiile legii penale privitoare la lipsirea de libertate a minorului și la rele tratamente aplicate acestuia. Se retine ca stare de fapt că inculpatul C. E., în calitate de părinte al minorului C. M. C., copil în vârstă de 4 ani, l-a reținut pe acesta la data de 09.10.2011 deși trebuia să îl ducă la domiciliul mamei, conform programului de vizitare stabilit de instanța de judecată. De la acea dată, timp de 4 luni, i-a interzis minorului să aibă legături personale cu numita I. (fostă C. E. C. (mama copilului), nu l-a înscris pe minor la nicio unitate de învățământ și nu l-a prezentat la programul de consiliere psihologică stabilit de lucrătorii din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Minorului C., punând astfel în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și moral-afectivă a minorului.

În perioada octombrie 2011 - februarie 2012 au fost efectuate verificări la mai multe adrese unde existau indicii că inculpatul l-ar ascunde pe fiul său, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care minorul C. M. C. a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale I. (C.) C. E., demersuri ce au rămas fără rezultat. Cu toate că domiciliul declarat al inculpatului este în mun. Constanta, ., .. A, ., minorul C. M. C. nu a fost identificat în acea locație de către executorul judecătoresc iar inculpatul a refuzat să dea relații despre locul unde se afla fiul său precum și să-l prezinte la programul de consiliere stabilit de reprezentanții Direcției Generale pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean C..

In mai multe rânduri, martorul M. G. A. i-a însoțit pe executorul judecătoresc și pe I. (fostă C.) C. E. în locurile unde existau informații că s-ar putea afla minorul.

Prin adresa nr. C 528 din 11.01.2012 reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. au comunicat Judecătoriei Medgidia, pe rolul căreia se afla spre soluționare cauza civilă având ca obiect reîncredințarea minorului, următoarele: ”Având în vedere faptul că problema de comunicare a părinților tinde să influențeze în mod negativ evoluția copilului, reprezentanții instituției de asistență socială au apreciat utilă prezența părinților la sediul Serviciului Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. pentru continuarea programului de consiliere psihologică”.

În acest sens, prin adresa din data de 01.11.2011 specialiștii serviciului mai sus amintit i-au solicitat tatălui minorului, C. E., să se prezinte împreună cu acesta în vederea realizării evaluării psihologice însă inculpatul a înțeles să nu dea curs invitației instituției menționate. Aceștia au concluzionat că, urmare verificărilor și demersurilor efectuate pentru instrumentarea cazului și în conformitate cu prevederile Legii 272/2004, s-a constatat ca inculpatul C. E. îngrădește dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, rude și alte persoane față de care minorul a dezvoltat legături de atașament precum și dreptul acestuia la educație.

Din materialul întocmit de Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Constanta mai rezultă că refuzul inculpatului de se prezenta cu copilul la sediul Serviciului Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie din cadrul Direcției, în vederea realizării evaluării psihologice, este în dezacord cu principiul legal consacrat de disp. art.2 si art.6 din legea 272/2004, respectiv interesul superior al copilului, principiu care trebuie respectat de către ambii părinți în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor corelative acestora.

Coroborând datele din materialul prezentat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C., s-a apreciat că specialiștii instituției amintite au depus toate diligențele în vederea conformării față de dispozițiile instanței de judecată privind întocmirea raport de evaluare a minorului. Din cauza lipsei de colaborare și a atitudinii manifestate de către inculpatul C. E., reprezentanții instituției s-au aflat în imposibilitate de a efectua raportul solicitat de instanță.

Îngrijorarea cu privire la integritatea fizică a minorului a fost reală și foarte serioasă, motiv pentru care procurorul de caz a insistat ca inculpatul C. E. să permită unui polițist să-l vadă pe minor și să discute cu acesta, demersuri ce au eșuat, minorul fiind dus de către inculpatul Ciuciuleagă N. Larina la locuința unor rude, într-un loc neprecizat.

Astfel, toate eforturile inculpatului C. E. au fost canalizate în scopul ascunderii minorului, acesta devenind obiectul disputei cu fosta soție. Totodată minorul s-a aflat temporar în mai multe localități din țară, respectiv mun. B., orașul Babadag, .. Argeș, satul Vărsătura din jud. B. și mun. Brasov. Inculpatul C. E. a declarat că nici el nu știa adesea unde este dus minorul de către mama sa, inculpatul C. E., întrucât nu țineau legătura telefonic, acesta aflând despre destinații abia la revenirea minorului în mun. C.. Aceste deplasări explică, de altfel, insuccesul organelor de executare.

La data de 10.02.2012 inculpatul C. E. a fost reținut pe o durata de 24 de ore. Cu prilejul reaudierii, inculpatul a avut aceeași atitudine extremă, afirmând că nu-l interesează demersurile organelor de urmărire penală și că nu va înapoia minorul. Inculpatul a fost prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă. După două zile de la emiterea mandatului de arestare preventivă, chiar în ziua judecării recursului, familia inculpatului a dus minorul la executorul judecătoresc O. S. care se ocupa la acel moment, împreună cu organele de urmărire penală, de căutarea minorului.

Din raportul de evaluare psihologică întocmit la solicitarea Autorității Tutelare rezultă, cu caracter de concluzie, următoarele: ”Minorul C. M. C. prezintă manifestări specifice tulburărilor psihocomportamentale, în prezent. Acesta manifestă o anxietate excesivă legată de separarea de mamă și de domiciliul actual. Divorțul, expunerea la violența familială și perioadele numeroase și nepregatite de mamă, în care copilul a fost despărțit de aceasta, au avut repercursiuni asupra reperelor psihoafective ale copilului și au creat sentimente de nesiguranță, îngrijorare, teamă de abandon. Minorul are un echilibru psihoemoțional fragil, cu momente de ostilitate, iritabilitate, rezistență scăzută la frustare, interiorizare, retragere, culpabilizare. Mama a relatat 4 situații de enurezis nocturn pe fond emoțional în perioadele de teamă de separare ale copilului de mama sa, persoana de atașament major. Copilul are nevoie de un continuum spațiu-timp (camera sa, lucrurile de care este atașat), un continuum afectiv și un continuum social (grupul de prieteni, colegi de grădiniță) pentru echilibrare psihoafectiva a sa”.

După înapoierea minorului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C. a întocmit la rândul său un raport de evaluare psihologică care, în esență, concluzionează că ”minorul C. M. C. prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională de tip traumatic, tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional-socială datorate experienței traumatizante de privare de libertate, restricționarea totală a accesului la mediul educațional corespunzător vârstei, interzicerea oricărui contact cu mama sa, denigrarea acesteia în prezența sa și supunerea la acte de violență fizică. Aceste evenimente negative au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională, ceea ce fac din minorul C. M. C. victima abuzului și agresiunii. Se recomandă includerea minorului C. M. C. într-un program de personalizat de consiliere și psihoterapie pe termen lung, în vederea echilibrării emoționale și depășirii traumei afective precum și menținerea acestuia într-un mediu familial stabil, securizat care să-i ofere posibilitatea dezvoltării armonioase a personalității.”

Prin ordonanța nr.4416/P/2011 din 02.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale psihiatrice de către Serviciul Județean de Medicină Legală C. având ca obiect starea de sănătate a minorului C. M. C..

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 147/A1 diverse/30 ianuarie 2013 întocmit de SML C., rezultă, cu caracter de concluzie, că minorul C. M. C. nu prezintă tulburări psihice acute în momentul evaluării, prezintă conflicte intrapsihice de intensitate ușoară la nivel emoțional, pe fondul conflictului dintre părinți, că expunerea repetată a copilului la conflictul parental (inclusiv restricționarea accesului la mediul socio-educațional, interzicerea contactului cu mama și denigrarea acestuia de către tată (inculpat C. E.) și implicarea sa în procesul de divorț l-au expus unei traume afectiv-emoționale, evenimentele nefiind înțelese corect de către minor. Insă, datorită unei bune capacități de reziliență, copilul a demarat procesul de echilibrare psihică, care trebuie continuat cu suport psihologic acordat diadei mamă-copil. Experții au recomandat încetarea implicării copilului în evaluări, audieri și finalizarea cât mai rapidă a procedurilor judiciare.

Se poate astfel concluziona că actele de conduită ale inculpatului C. E. nu doar că au creat o stare de pericol pentru echilibrul psihic al minorului dar chiar au determinat apariția unor tulburări psihice prin expunerea la traume afectiv-emoționale. Experții au reținut în antecedența cauzală a acestor urmări inclusiv restricționarea accesului la mediul socio-educațional, interzicerea contactului cu mama și denigrarea acestuia de către tată.

Minorul a fost audiat de instanța sesizată cu cererea de decădere din drepturile părintești formulată de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului C., acesta declarând că inculpatul C. E. îl amenința, cerându-i să spună că a fost lovit de mama sa și că dacă nu va spune așa îl va arunca de la balcon.

Situația de fapt de mai sus este susținută și de martorii reaudiați în cursul cercetării judecătorești.

Martora C. N. Larina a declarat că este soția inculpatului. La acea dată era împreună cu inculpatul și știe că L. s-a dus să ia copilul de la mama. Când a ajuns cu copilul a văzut că are vânătăi la arcadă, piramida nazală, pe spate și undeva la mână avea o vânătaie. A mers la Direcția de Protecție a Copilului din Medgidia unde a prezentat situația copilul și unde li s-a spus să deschidă proces de reîncredințare și copilul că nu se mai întoarcă în mediul care a fost. Aceasta a mai arătat că minorul a fost operat la Clinica Dinos, și personal a anunțat-o pe mamă telefonic, cu câteva zile înainte de operație. A fost la control la ochi, copilul având strabism și trebuie să poarte ochelari. Acesta nu-i poartă la ora actuală. Copilul are rino-sinuzită și nu a fost la control după operație. Copilul a locuit cu familia, socrii au 2 locuințe una în C. și una la Lumina, unde locuiesc și ei. După operație copilul a fost plecat la B. 2 săptămâni și a mai fost și la Argeș. În această perioadă copilul nu a mers la grădiniță. A aflat că poliția și executorul încearcă să recupereze copilul, dar nu au venit unde era copilul. Potrivit hotărârii, copilul era la mamă, dar hotărârea nu era definitivă. Copilul era îngrijit foarte bine cât stătea la tată, și în celelalte locații a fost îngrijit foarte bine.

Martorul I. T. a arătat că este tatăl persoanei vătămate. În 2011 eram cu fata în tren, venea la Medgidia. S-a urcat în tren și tatăl copilului, din gară de la Babadag, iar în gară la Baia a coborât cu copilul dezbrăcat din tren și din acel moment s-au luptat să ia copilul pentru că era o hotărâre din luna decembrie prin care era încredințat fiicei sale. Inculpatul avea dreptul de a lua copilul și l-a luat și nu l-a mai adus câteva luni de zile. Din câte știe copilul a fost plimbat în mai multe locuri și a mers și cu executorul și nu reușeau să-l găsească. Au anunțat și presa și Secția de Poliție C.. Se mergea acasă și copilul nu era de găsit. Din octombrie copilul nu a fost în prezența mamei. Copilul era foarte stresat, speriat. Copilul avea momente când era agitat, și au evitata să vorbească tare pentru că se agita și începea să plângă. A fost dus la psiholog de fiica sa. În prezent fata sa și copilul locuiesc împreună cu ei la Babadag și soția sa stă zi de zi cu copilul. Copilul nu a avut probleme de sănătate. Când locuia la Medgidia, copilul era la grădiniță cu program prelungit și se ocupa o femeie când nu era ea acasă.

Martorul G. Doinița a arătat că își menține declarațiile pe care le-a dat la poliție și la protecția copilului. În ziua respectivă era după somn, unii copii plecaseră, până să vină mama copilul s-a împiedicat și s-a zgâriat la cadă, a venit mama, împreună i-au pus un plasture. Anterior, în primăvară, înainte de a veni mama, a venit să vadă copilul, dar nu i-a permis pentru că aveam hotărârea și i-a spus să aștepte să vină mama și, deși a insistat, nu l-a lăsat să-l vadă pe copil. Copilul când l-a văzut s-a speriat și s-a ascuns într-o căsuță din plastic. După care, pe 31.05. când a fost ziua copilului i s-a permis să vină la aniversare. Incidentul cu zgârietura s-a întâmplat în cursul săptămânii, și vineri a avut drept de vizită tatăl, care l-a luat și nu l-a mai adus, înapoi l-a adus pe 08.03. la grădiniță. În acea zi a avut lecție deschisă și copilul a fost foarte speriat și agitat, după care, încet, încet a început să-și mai revină. Nu există camere de filmat la grădiniță. Mama copilul a fost cea care și-a dat acordul ca inculpatul să vină la ziua copilului. Înainte de incident copilul a fost adus la grădiniță zi de zi. Aceasta a mai arătat că a fost jignită de inculpat în fața doamnelor educatoare și a primit acasă o scrisoare cu jigniri și toate celelalte.

Martorul M. E. a arătat că este prietenă cu E. C.. Întruna din zile a rugat-o pe mama inculpatului să-i dau un ceaun, și a fost de acord să rămână la ea să termine compoziția. Aceasta a mai arătat că locuiește la casă particulară, pe aceeași stradă, dar mai departe. Era în cursul săptămânii, copilul nu era la grădiniță, era cu mama inculpatului, pentru că stătea cu ea acasă. Seara, după ce au făcut toată compoziția, s-au așezat în pat, băiatul a venit la ea și i-a spus să-i dea un cuțit ca să și-l bage în burtă. I-a spus că nu are, atunci el și-a dat pantalonii jos, și i-a spus ceva ce nu poate să spună, și l-a întrebat de unde știe, dar nu i-a spus. B. copilul nu știa ce vorbește cu copilul, era în aceeași cameră, dar nu auzea. Se aflau în localitatea Lumina din C..

Martora M. G. A. a arătat că Eu a fost într-o relație de concubinaj cu partea vătămată și a fost prezent când inculpatul trebuia să înapoieze copilul conform programului de vizită. Aceasta a așteptat în fața blocului în jur de 3 ore, după care a urcat plângând spunând că nici nu a venit și nici nu a răspuns la telefon. În prezenta lui a mai insistat cu telefonul și când câte a înțeles a răspuns fosta soacră care i-a spus că nu înapoiază minorul că nici ea nu i l-a dat când trebuia. Au fost la secția de poliție Medgidia, au formulat o plângere după care au mers în C. la adresa unde locuia inculpatul sau părinții acestuia. Au sunat la interfon, a recunoscut că este copilul acolo, nu au vrut să-i dea drumul. A sunat la 112 și a venit un echipaj de poliție, și persoana vătămată a urcat cu cei 2 polițiști, dar nu le-au dat drumul la ușă și după care au mers la Secția 2 de Poliție. Înainte de acest eveniment l-a sunat partea vătămată că inculpatul era la grădiniță și s-a legat pe persoana care avea grijă de copil și-l ducea la grădiniță. Au mers la grădiniță și acesta avea un plasture la sprânceană și a spus că a căzut la grădiniță când s-a jucat. De atunci au urmat o . vizite cu jandarmeria pentru recuperarea minorului, și el a fost tot timpul cu ea. După recuperarea minorului acesta era agitat, violent, îi reproșa mamei că de ce nu a venit să-l ia, avea tulburări spunând că tatăl l-a scos pe balcon și dacă nu spune că mama lui l-a bătut. Când mergeau la psiholog cu mașina avea tendința să se ascundă și le spună că acolo sunt ascunzători. El a fost amenințat de inculpat, a primit plângeri la muncă în sensul că dacă nu formulează o plângere că mama copilul l-a bătut pe copil, va fi dat afară.

Martorul S. V. a declarat că persoana vătămată este nepoată din partea soției. Cunoaște că i-a fost luat copilul de inculpatul C., în mai multe rânduri. Aceasta ascundea copilul, el vroia să-l vadă, dar nu reușea. Din august și până în luna decembrie 2010 nu a văzut copilul. Prin decembrie a reușit să vadă copilul, atunci a primit și hotărârea de încredințare și în ianuarie 2011, când veneau de la Babadag cu trenul, inculpatul a urcat în tren, a luat copilul de lângă mamă, a coborât cu el din tren. C. a făcut reclamație la poliție, el l-a ascuns și nici măcar nu a vrut să îl arate. Ea a început să-l caute la grădinițele din C., Lumina, a făcut demersurile necesare la executor și în final a aflat că minorul este la o grădiniță din C. din zona 2 C., a mers cu executorul și a luat copilul. După care, întrucât inculpatul avea program de vizitare, a continuat să ia copilul, până prin octombrie, când a refuzat să mai aducă copilul, l-a ascuns, nici măcar nu l-a mai adus la grădiniță, C. a început să-l caute, a făcut demersuri la executor, executorul a mers cu poliția, dar nu a dat de copil, într-un final a reușit să ia copilul după ce inculpatul a fost reținut și a avut mandat de arestare pentru 29 de zile și atunci i-a dat copilul nepoatei sale. După ce a reușit să ia copilul, acesta avea un comportament cam ciudat, agresiv, și spunea cuvinte pe care nu ar fi trebuit să le pronunțe, respectiv cuvinte vulgare. Copilul a fost dus de mama lui la psiholog. Copilul este acum la mama lui și este îngrijit bine. C. a respectat programul de vizită. Când a fost dus la medic copilul se afla la tatăl lui și nu știe pentru ce anume l-a dus. Martorul a mai arătat că a fost amenințat de inculpat pentru faptul că este rudă cu mama copilului și aceasta i-a cerut ajutorul. L-a amenințat în scris, nu verbal. După ce a fost recuperat copilul a fost dus la psiholog, că avea nevoie.

Martorul L. G. a arătat că este unchiul inculpatului. A auzit că persoanei vătămate i-a fost încredințat copilul și și-a luat copilul de la grădinița din C.. Copilul era la tată. Prima dată când inculpatul a luat copilul de la mamă a fost cu el. Când a luat copilul au început să se jignească reciproc. El am intervenit și s-a oferit să ia copilul și să-l ducă înapoi. Aceasta s-a întâmplat până în lua octombrie 2011 sau 2012, când era împreună cu soția au luat copilul, acesta prezenta niște vânătăi pe mănă și picior. B. l-a întrebat de unde are vânătăile și el a spus că a fost îmbrâncit de mamă și s-a lovit la măsuță. S-a dus cu copilul la urgență, întrucât avea o urgență, duminică au fost să ia copilul să-l ducă înapoi și acesta i-a spus că nu mai duce copilul, întrucât a vorbit cu d-na avocat B. și a spus să nu mai dea copilul, să-l prezinte la medicul legist. El i-a spus să aibă grijă ce face, că încalcă legea, și inculpatul a spus să i-a promis d-na B. că-i recâștigă custodia copilului. Când era la mama inculpatului și aceasta îi făcea baie, când îl ștergea cu prosopul acesta i-a spus ,, mamaie suge puța,,. D-na B. i-a spus să nu dea copilul deoarece vrea ca acesta să fie audiat de judecător. În momentul când se aflau la judecătorie și audiați pentru reîncredințarea minorului, a venit un polițist din Medgidia și la-a audiat pe inculpat în restaurant, și acesta i-a spus polițistului motivele pentru care nu dă copilul și polițistul a râs, dar nu a consemnat în declarație motivul pentru care nu a vrut să dea copilul. Polițistul a vrut să vadă neapărat copilul. A vorbit la telefon cu polițistul la telefon și a stabilit să se întâlnească la Peco. A coborât din mașină, copilul în mașină, i l-a arătat, iar polițistul a spus că vrea să meargă în Peco. Polițistul a vrut să vadă copilul, atunci s-a retras și a plecat în mașina sa. Copilul a stat în casa inculpatului și nu a fost de găsit că a plecat cu el la B., Babadag. Copilul nu știu dacă a mers la grădiniță. Când a fost adus cu mandat de aducere procurorul i-a spus să aducă copilul. Copilul nu a fost dat întrucât d-na B. a zis că-i recâștigă custodia. În acea zi d-l procuror a dat mandat de arestare de 24 de ore și i-a spus că dacă prezint copilul îi dă drumul inculpatului. Nu am putut să aduc copilul pentru că d-na B. a spus să nu aducă copilul, și copilul a fost dat după ce a fost arestat 5 zile. Și atunci a luat copilul cu mama lui C. și l-a dus la executor. Acesta a mai arătat că nu vorbește cu mama inculpatului. Atunci erau în relații foarte bune, după acest incident nu își mai vorbesc. Soția sa a fost cu copilul și inculpatul la București cu mașina sa și i-a făcut o operație pentru infecție. Au fost la București pentru că știau un medic foarte bun. Mama copilului nu a fost înștiințată pentru că era urgență. Aveau telefoane mobile.

Martora B. D. a declarat că este prietenă cu familia C. de 30 de ani. În urmă cu 3 ani a venit mama inculpatului cu băiatul la B., pentru că fusese operat de polipi și îi trebuia aer de munte. Ea locuiește la B. și au venit la ea. Au stat cca. 12 zile, timp în care s-a comportat frumos cu copilul, care era foarte liniștit, nu dădea semne că este nervos. Spre sfârșitulș perioadei a vorbit cu cineva de la poliție și copilul răspundea. Spunea că atunci când ajunge acasă se va întâlni cu domnul cu care vorbea. Aceasta a mai arătat că nu i s-a părut nimic suspect că a fost sunat de poliție să-l întrebe ce face.

Astfel, instanța nu poate reține argumentele inculpatului C. E. pentru justificarea acestui tip de conduită, respectiv că minorul nu era bine tratat la mama sa și, așa l-a sfătuit avocatul, întrucât nu pot fi apreciate ca serioase și satisfăcătoare.

Material probator :

-plângerile și declarațiile formulate de persoana vătămată I. (fostă C.) C. E. ;

-procese verbale de executare silită (căutarea minorului);

-sentința civilă nr_/8 decembrie 2010 a Judecătoriei C. –

-sent. pen. nr._/18.10.2012 a Judecătoriei C.

-sentința civilă nr. 6476/30 martie 2011 a Judecătoriei C. –

-proces verbal datat 2 februarie 2012 –

-rapoarte întocmite de detectivii particulari,

-proces verbal de investigații datat 2 februarie 2012 ;

-adresa nr. C528/11 ianuarie 2012 emisă de DGASPC C. ;

-raport psihosocial întocmit la solicitarea Autorității Tutelare ;

-raport de evaluare psihologică întocmit de DGASPC C. ;

-raport de expertiză medico-legală nr. 147/A1 diverse/30 ianuarie 2013 emis de SML C.,

-declarațiile martorilor I. T., G. Doinița, M. G. A., S. V., Ciuciuleagă N. Larina, V. V., L. G., C. C., C. E. ;

-declarațiile inculpatului C. E.;

Astfel, coroborând probele de mai sus, reține situația de fapt expusă și vinovăția inculpatului la săvârșirea faptelor.

Încadrarea juridică :

În drept, faptele inculpatului C. E. care, în două rânduri, în luna ianuarie 2011 și în luna octombrie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a reținut pe minorul C. M. C. contrar dispozițiilor sentinței civile nr._/8 decembrie 2010 a Judecătoriei C. și, după reținerea minorului începând cu data de 9 octombrie 2011, deși acesta fusese încredințat mamei prin hotărâre judecătorească, inculpatul C. E. l-a ascuns pe minor în diverse locuri din județul C. sau din alte județe, i-a restricționat deplin accesul la mediul socio-educațional și i-a interzis complet contactul cu mama sa, punând în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală a copilului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din Codul Penal

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin.1, alin. 2 și alin.3 litera b din Codul Penal,

toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 litera a din Codul Penal din 1969, art. 5 din Codul Penal.

Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța va avea în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța va ține cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice si nici sa înjosească persoana condamnatului.

În același sens, art. 74 C.pen. prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Prin urmare, pentru stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, va avea în vedere toate circumstanțele reale si personale în care a fost săvârșită fapta.

Astfel, instanța are în vedere limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul și împrejurările de săvârșire a faptelor așa cum au fost expuse mai sus, gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor, gradul de rudenie dintre părți, datele personale ale inculpatului, 34 ani, căsătorit, 2 copii minori, impiegat de mișcare la CREIR C. - Stația CRF D., fără antecedentele penale, precum și atitudinea nesinceră a acestuia.

În consecință, instanța va aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de legea penală.

În baza art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b cod pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Potrivit art. 67 cod pen. nou pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Astfel, în baza art. 12 alin. 1 din Legea nr.187/2012 și art.67 Cod penal rap. la 66 Cod penal instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. f Cod penal pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale, apreciind că este necesară în raport de natura faptei comise.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în raport cu criteriile de mai sus, și văzând gravitatea deosebită a faptei dar și faptul că nu sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea pedepsei sub supraveghere, instanța apreciază că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate acestuia nu poate fi realizat decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Astfel, în baza art. 60 Cod penal va dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În baza art. 7 din Legea nr.76/2008, instanța va dispune prelevarea de la inculpatul C. E. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Persoana vătămată I. C. E. în calitate de reprezentant legal al minorului C. M. C. s-a constituit parte civilă cu suma de suma de 15.000 lei despăgubiri morale având în vedere că minorul a suferit afecțiuni cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională datorate experienței traumatizante de privare de libertate.

Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte și trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârșirea acestora.

Pentru ca prejudiciul astfel rezultat să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și cu privire la posibilitățile de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci cel deja produs la data când se pretinde repararea lui, de asemenea cel viitor, care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare. Prejudiciul viitor - care este cert - nu se confundă cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Potrivit art. 1.349 cod civ. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1.357 cod civ. (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Potrivit art. 1391 cod civ. În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

În ceea ce privește despăgubirile morale solicitate, instanța reține că nu exista criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite traumele create, prin faptele inculpatului, fiind incomensurabile.

Practica judiciara în materie este, însa, constanta în sensul ca daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure persoanei vătămate o alinare în condiții de viata mai confortabile, să permită acesteia ca, la un moment dat, sa poată realiza un transfer de afectivitate.

Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogățire fără justa cauza, ci ele trebuie sa aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certa, pentru consecințele negative suferite de partea civila în plan fizic si psihic, importanta valorilor, măsura în care au fost lezate aceste valori.

Raportat la cele reținute mai sus, în ceea ce privește daunele morale solicitate de partea vătămată I. C. E. în calitate de reprezentant legal al minorului C. M. C., instanța apreciază că, în raport de natura traumelor suferite de minor - potrivit actelor medicale, respectiv „afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională de tip traumatic, tulburări de imagine de sine și percepție în sfera relațional-socială datorate experienței traumatizante de privare de libertate, restricționarea totală a accesului la mediul educațional corespunzător vârstei, interzicerea oricărui contact cu mama sa, denigrarea acesteia în prezența sa și supunerea la acte de violență fizică. Aceste evenimente negative au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională, ceea ce fac din minorul C. M. C. victima abuzului și agresiunii. Se recomandă includerea minorului C. M. C. într-un program de personalizat de consiliere și psihoterapie pe termen lung, în vederea echilibrării emoționale și depășirii traumei afective precum și menținerea acestuia într-un mediu familial stabil, securizat care să-i ofere posibilitatea dezvoltării armonioase a personalității.”, se justifica acordarea de despăgubiri morale în sumă de 15.000 lei.

Astfel, instanța va admite acțiunea civilă. Văzând că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, instanța va admite acțiunea civilă și în baza art. 19-25 și 397 cod pr. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 cod civ., va obliga pe inculpatul C. E. să plătească părții civile I. C. E. în calitate de reprezentant legal al minorului C. M. C. suma de 15.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.

Împotriva sentinței penale nr.3155/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ , a declarat apel, în termen legal, inculpatul C. E.. În susținerea motivelor de apel se solicită achitarea, sub aspectul celor trei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Sub un prim aspect, se arată că sentința prin care s-a pronunțat decăderea din drepturile părintești a fost pronunțată anterior sesizării instanței, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, întrucât inculpatul nu deținea calitatea de părinte. Totodată, se arată că infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal nu pot fi reținute în concurs, întrucât prima infracțiune o absoarbe pe cea de-a doua. Inculpatul susține că a considerat că minorul trebuie să fie îngrijit de el, întrucât fosta sa soție nu avea un comportament corespunzător față de copil, pe care nu l-a privat de libertatea de mișcare. În subsidiar, inculpatul solicită aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea constată că apelul inculpatului C. E. este fondat sub aspectul motivelor ce vizează infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, precum și în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, reținând următoarele:

Infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești rezultă că inculpatul C. E. și I. (fostă C.) C. E. s-au căsătorit în anul 2004, din relația acestora rezultând minorul C. M. C., născut la data de 31.05.2007.

Prin sentința civilă nr._/08.12.2010, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2010, irevocabilă prin nerecurare la data de 12.01.2011, minorul C. M. C. a fost încredințat mamei spre creștere și educare, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acțiunii de divorț. Totodată, instanța a încuviințat inculpatului C. E. legături personale cu fiul său, conform următorului program de vizită: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 18⁰⁰, până duminică, ora 16⁰⁰; alternativ, în perioada sărbătorilor de Paști și C., câte două zile; în jumătate din perioada vacanțelor școlare de iarnă și de primăvară și o lună în timpul vacanței școlare de vară; în orice zi, cu respectarea programului de muncă al părților și fără a stânjeni programul preșcolar/școlar al minorului, condiționat de anunțarea și acordul prealabil al mamei. S-a mai stabilit că în primele trei modalități programul de vizită se va realiza prin luarea minorului la domiciliul tatălui, cu obligația de a-l aduce înapoi la domiciliul mamei. În ultima variantă, programul se va realiza în principal la domiciliul mamei, părțile, prin acordul lor, putând stabili și o altă modalitate.

Prin sentința civilă nr.6476/30.03.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2010, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între C. C. E. și C. E. la data de 28.08.2004, din culpa exclusivă a pârâtului C. E.. De asemenea, s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorului C. M. C. către mamă.

La data de 02.01.2011, în timp ce numita I. (fostă C.) C. E. și tatăl său, martorul I. T. se întorceau cu trenul împreuna cu minorul C. M. C. din orașul Babadag, în compartiment a intrat inculpatul C. E., care a luat copilul în brațe și a coborât cu acesta în stația CFR Baia.

Deși au fost efectuate numeroase demersuri prin intermediul executorului judecătoresc, inculpatul C. E. a refuzat sa-l predea pe minor mamei lui. La data de 15.03.2011 I. (fostă C.) C. E. și executorul judecătoresc O. S. l-au găsit pe minor la Gradinita nr.2 din municipiul C..

La data de 07.10.2011, în jurul orei 18⁰⁰, conform programului de vizită stabilit, I. C. E. a încredințat minorul C. M.-C. bunicilor paterni, urmând ca la data de 09.10.2011, ora 16⁰⁰, copilul să fie adus înapoi la domiciliul mamei sale de către inculpat.

Mama minorului, împreună cu martorul M. G. s-au deplasat la data de 09.10.2011, în jurul orei 19⁰⁰, la domiciliul inculpatului însă acesta nu le-a deschis și cu toate că l-au contactat telefonic de mai multe ori, a refuzat să aducă minorul înapoi la domiciliul persoanei vătămate.

Prin urmare, la data de 09.10.2011 Poliția municipiului Medgidia a fost sesizată prin plângerea formulată de reprezentantul legal al minorului, I. (fostă C.) C. E., care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul C. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului.

Totodată, I. C. E. a apelat la executorul judecătoresc O. S. pentru a-și recupera copilul, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 15.03.2011.

În intervalul 9.10._12, întrucât nu reușea să își găsească copilul, I. C. E. a formulat alte 3 plângeri penale la Poliția mun. Medgidia și P. de pe lângă Judecătoria Medgidia prin care a solicitat cercetarea inculpatului pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Astfel, timp de aproximativ o lună de zile, I. C. E., însoțită de executorul judecătoresc au efectuat numeroase demersuri, la adresele unde existau indicii că s-ar putea afla copilul (., satul Valu lui T.), însă minorul C. M. C. nu a fost găsit, astfel cum reiese din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc. Trebuie evidențiat că, în mai multe rânduri, s-a luat legătura cu inculpatului, inclusiv prin intermediul organelor judiciare, însă acesta a refuzat să colaboreze cu autoritățile și să înapoieze minorul mamei sale.

La data de 02.02.2012, în baza unor discuții telefonice cu familia inculpatului, s-a convenit ca doi lucrători din cadrul Poliției mun. Medgidia să primească permisiunea de a-l vedea pe minorul C. M. C. și de a discuta cu acesta astfel încât să se asigure că acesta este sănătos și că beneficiază de îngrijirea cuvenită. Discuțiile au fost purtate de doi ofițeri din cadrul Politiei mun. Medgidia cu martorul L. G., unchiul inculpatului. În consecință, aceștia au stabilit să se întâlnească la ., într-o benzinărie.

Din procesul-verbal încheiat la data de 02.02.2012 reiese că cei doi ofițeri de poliție au fost așteptați în benzinărie de martorul L. G., acesta aflându-se într-un autovehicul marca VW Caddy cu numărul de înmatriculare_ . Polițiștii i-au cerut acestuia să indice adresa unde se află minorul și unde urma să fie încheiat un proces-verbal. Unchiul inculpatului le-a comunicat însă că nu se vor deplasa nicăieri întrucât în scurt timp, în stația PECO va veni un autoturism în care se va afla minorul. După ce va fi văzut de polițiști, acesta va pleca imediat, procesul-verbal urmând a fi încheiat ulterior.

Întrucât polițiștii și procurorul de caz țineau permanent legătura telefonică, a fost anunțat și executorul judecătoresc, acesta deplasându-se cu o echipă de jandarmi pentru a pune în executare hotărârea instanței judecătorești referitoare la încredințarea minorului. După aproximativ 5 minute, în benzinărie și-a făcut apariția un autoturism marca Skoda cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul C. C., pe locul din dreapta față aflându-se inculpatul C. E.. Pe bancheta din spate, încadrat de Ciuciuleaga N. Larina, concubina inculpatului și C. E., mama inculpatului, se afla minorul C. M. C.. Din vehicul au coborât Cujba E. și tatăl său (C. C.), aceștia spunându-le polițiștilor că nu vor permite ca minorul să iasă din mașină. În momentul în care ofițerii de poliție au insistat să discute cu minorul și să încheie un proces-verbal, inculpatul C. E., C. C. și L. G. au devenit agitați, cel din urmă strigând ”înscenare” Costele, urcă-te în mașină și pleacă repede”.

C. C. a urcat în autoturismul Skoda și a demarat în direcția localității Valu lui T., iar inculpatul Cujba E. a mai rămas în benzinărie câteva minute, timp în care le-a înmânat polițiștilor o fotografie și le-a spus că nu-l interesează faptul că a fost începută urmărirea penală împotriva sa, întrucât lui nu i s-a făcut dreptate și că fosta soție nu-și va mai vedea copilul niciodată.

La data de 13.02.2012 mama inculpatului, numita C. E. a prezentat minorul la sediul Biroului Executorului Judecătoresc O. S.. Trebuie precizat că, în aceeași zi se judeca recursul declarat de inculpatul C. E. împotriva încheierii Judecătoriei Medgidia prin care se hotărâse arestarea sa preventivă.

Susținerile mamei minorului sunt confirmate și de declarațiile martorilor audiați pe parcursul procesului penal. Astfel, martorul I. T., tatăl numitei C. C. M., a relatat că în anul 2011 ara cu fiica sa în tren, venind la Medgidia. La un moment dat, s-a urcat în tren și tatăl copilului, din gară de la Babadag, iar în gară la Baia a coborât cu copilul dezbrăcat din tren și din acel moment s-au luptat să ia copilul pentru că era o hotărâre din luna decembrie prin care era încredințat fiicei sale. Inculpatul avea dreptul de a lua copilul și l-a luat și nu l-a mai adus câteva luni de zile. Din câte știe copilul a fost plimbat în mai multe locuri și a mers și cu executorul și nu reușeau să-l găsească. Au anunțat și presa și Secția de Poliție C.. În mai multe rânduri, au căutat copilul la domiciliul familiei inculpatului, dar nu l-au găsit. Din octombrie copilul nu a fost în prezența mamei. Copilul era foarte stresat, speriat, avea momente când era agitat, și au evitat să vorbească tare pentru că se agita și începea să plângă. A fost dus la psiholog de fiica sa. În prezent fata sa și copilul locuiesc împreună cu ei la Babadag și soția sa stă zi de zi cu copilul.

Martorul M. G. A. a arătat că a avut o relație de concubinaj cu partea vătămată și a fost prezent când inculpatul trebuia să înapoieze copilul conform programului de vizită. Aceasta a așteptat în fața blocului în jur de 3 ore, după care a urcat plângând spunând că nici nu a venit și nici nu a răspuns la telefon. În prezenta lui a mai insistat cu telefonul și când câte a înțeles a răspuns fosta soacră care i-a spus că nu înapoiază minorul că nici ea nu i l-a dat când trebuia. Au fost la secția de poliție Medgidia, au formulat o plângere după care au mers în C. la adresa unde locuia inculpatul sau părinții acestuia. Au sunat la interfon, a recunoscut că este copilul acolo, nu au vrut să-i dea drumul. A sunat la 112 și a venit un echipaj de poliție, și persoana vătămată a urcat cu cei 2 polițiști, dar nu le-au dat drumul la ușă și după care au mers la Secția 2 de Poliție. Înainte de acest eveniment l-a sunat partea vătămată că inculpatul era la grădiniță și s-a legat pe persoana care avea grijă de copil și-l ducea la grădiniță. Au mers la grădiniță și acesta avea un plasture la sprânceană și a spus că a căzut la grădiniță când s-a jucat. De atunci au urmat o . vizite cu jandarmeria pentru recuperarea minorului, și el a fost tot timpul cu ea. După recuperarea minorului acesta era agitat, violent, îi reproșa mamei că de ce nu a venit să-l ia, avea tulburări spunând că tatăl l-a scos pe balcon și dacă nu spune că mama lui l-a bătut. Când mergeau la psiholog cu mașina avea tendința să se ascundă și le spună că acolo sunt ascunzători. El a fost amenințat de inculpat, a primit plângeri la muncă în sensul că dacă nu formulează o plângere că mama copilul l-a bătut pe copil, va fi dat afară.

Martorul S. V. a declarat că persoana vătămată este nepoată din partea soției. Cunoaște că i-a fost luat copilul de inculpatul C. E., în mai multe rânduri. Aceasta ascundea copilul, ea vroia să-l vadă, dar nu reușea. Din august și până în luna decembrie 2010 C. C. nu a văzut copilul. Prin decembrie a reușit să vadă copilul, atunci a primit și hotărârea de încredințare și în ianuarie 2011, când veneau de la Babadag cu trenul, inculpatul a urcat în tren, a luat copilul de lângă mamă, a coborât cu el din tren. C. a făcut reclamație la poliție, el l-a ascuns și nici măcar nu a vrut să îl arate. Ea a început să-l caute la grădinițele din C., Lumina, a făcut demersurile necesare la executor și în final a aflat că minorul este la o grădiniță din C. din zona 2 C., a mers cu executorul și a luat copilul. După care, întrucât inculpatul avea program de vizitare, a continuat să ia copilul, până prin octombrie, când a refuzat să mai aducă copilul, l-a ascuns, nici măcar nu l-a mai adus la grădiniță, C. C. a început să-l caute, a făcut demersuri la executor, executorul a mers cu poliția, dar nu a găsit copilul, într-un final a reușit să ia copilul după ce inculpatul a fost reținut și a avut mandat de arestare pentru 29 de zile și atunci i-a dat copilul nepoatei sale. După ce a reușit să ia copilul, acesta avea un comportament cam ciudat, agresiv, și spunea cuvinte pe care nu ar fi trebuit să le pronunțe, respectiv cuvinte vulgare. Copilul a fost dus de mama lui la psiholog. Copilul este acum la mama lui și este îngrijit bine. Martorul a mai arătat că a fost amenințat de inculpat deoarece este rudă cu mama copilului și aceasta i-a cerut ajutorul.

Inculpatul C. E. recunoaște în esență săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, încercând însă să își justifice acțiunile prin invocarea unui presupus comportament necorespunzător față de minor al fostei soții, împrejurare ce nu a fost însă dovedită în speță.

De asemenea, martorii L. G. și C. N. Larina au încercat să acrediteze ideea că mama minorului ar fi exercitat acte de agresiune asupra copilului, însă ansamblul probator ce va fi redat cu prilejul analizării infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului reliefează abuzurile și comportamentul violent manifestat de inculpat față de copilul său. Totodată, rezultă din rapoartele de evaluare psihologică că minorul este extrem de atașat de mama sa, pe care o iubește, nu dorește să îl vadă pe tatăl său și nici pe membrii familiei acestuia, pe care îi consideră „oameni răi”. De altfel, profilul moral îndoielnic al inculpatului este conturat și prin declarațiile martorilor G. Doinița, M. G. și S. V., care au fost amenințați la rândul lor de către inculpatul C. E.. Curtea mai evidențiază că depozițiile martorilor L. G. și C. N. sunt subiective și nesincere, date pro causa, în încercarea de exonerare de răspundere penală a inculpatului, având în vedere relațiile existente între aceștia, dar și implicarea celor doi martori în acțiunile inculpatului ce au vizat reținerea minorului contrar hotărârilor judecătorești ce statuau asupra încredințării acestuia.

Chiar în situația ipotetică în care mama minorului ar fi manifestat un comportament neadecvat față de acesta, Curtea subliniază că inculpatul nu ar putea fi exonerat de răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. Aceasta deoarece, în această situație, inculpatul ar fi trebuit să se adreseze organelor competente, iar nu să acționeze discreționar, contrar hotărârilor judecătorești irevocabile, îndepărtând abuziv minorul de mama sa și refuzând în mod constant să colaboreze cu organele judiciare.

Concluzionând, instanța de apel reține că inculpatul nu și-a exercitat dreptul de a avea legături cu copilul său conform programului stabilit de către instanță, reținând minorul, pe care nu l-a lăsat să se întoarcă la părintele căruia i-a fost încredințat potrivit legii.

Din înscrisurile existente la dosar (rapoartele de investigație întocmite de detectivi particulari, în baza contractului încheiat cu numita C. C.) a mai rezultat că în perioada 28.12._12 minorul C. M. C. s-a aflat în custodia familiei inculpatului, acesta din urmă ocupându-se sporadic de minor. Minorul nu era lăsat să se apropie de ferestrele imobilului, care erau acoperite pe toată durata zilei. Copilul era scos din imobil însoțit în permanență de bunica paternă, după ce, în prealabil, inculpatul verifica traseul de deplasare, în vederea identificării unor dispozitive de supraveghere. S-a mai reținut că membrii familiei inculpatului au fost informați de terțe persoane (lucrători ai Secției 2 Poliție) cu privire la activitățile de supraveghere și în special asupra potențialelor intervenții ale organelor/instituțiilor abilitate în punerea în executare a sentinței judecătorești privind încredințarea minorului. Se observă așadar tendința sistematică a inculpatului de a îndepărta pe minor de mama sa.

Inculpatul cunoștea consecințele faptelor sale, fiind avertizat de mai multe ori de către organele judiciare, însă a nesocotit în mod flagrant dispozițiile legale și hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la minorul C. M. C., arătând că „nu îi pasă dacă s-a început urmărirea penală împotriva sa”.

Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului

Definind elementul material al infracțiunii, legiuitorul a folosit expresia cuprinzătoare „măsuri sau tratamente de orice fel”, pentru a include toate mijloacele sau actele care pot fi folosite, împotriva minorului, tocmai pentru că aceste mijloace sau acte pot fi destul de variate. Infracțiunea presupune numai punerea in primejdie grava a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale, adică crearea unei stări de pericol pentru dezvoltarea ulterioara a acestuia sub unul dintre aspectele arătate.

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale, sau de satisfacerea nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol grav viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Părinții și celelalte persoane care se ocupă de creșterea și educarea unui copil, sunt obligate să țină cont întotdeauna de interesele acestuia și să facă tot posibilul să îi ofere atât căldura și dragostea părintească de care are nevoie, cât și o educație care să îi permită în viitor integrarea în societate.

Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care aceștia sunt expuși, care le periclitează dezvoltarea. Există diverse tipuri de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică), emoțional (intimidarea verbală prin diverse amenințări, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie). Abuzul se referă la orice formă de violență intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violență.

Abuzul emoțional (abuz psihologic) se poate manifesta prin injurii, proferarea de amenințări, intimidări, insulte, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative denigratoare, etc. Amenințarea cu violența fizică este de asemenea un abuz psihologic. Violența fizică, verbală sau denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei sunt și ele forme de manifestare a abuzului emoțional. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat. Un caz particular de abuz emoțional este abuzul alienator;

Abuzul alienator reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele semnificative din viața acestuia, animalele sau lucrurile de care s-a atașat emoțional. Un caz special este fenomenul alienării părintești, în care persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața minorului. Cazuri particulare de abuz alienator sunt reprezentate de nerespectarea de către un părinte a programului de vizitare a minorului, ce a fost încredințat prin hotărâre judecătorească celuilalt părinte.

Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de apel constatata ca acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Cu privire la motivele de divorț, martora G. A. a arătat că a asistat personal în mai multe rânduri la secvențe de agresiune fizică și verbală exercitate de către pârât asupra reclamantei și asupra copilului. Martora a mai arătat că pârâtul C. E. a împiedicat-o în mai multe rânduri pe reclamantă să își vadă copilul.

Din declarația aceluiași martor reiese și faptul că minorul caută prezența mamei, că este timorat de apropierea de tatăl său, care l-a împins, l-a trântit și l-a lovit peste față.

Având în vedere vârsta copilului, precum și împrejurarea că minorul are nevoie de îngrijire și supraveghere maternă, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorului să fie încredințat reclamantei spre creștere și educare, aceasta prezentând suficiente garanții morale și materiale pentru a asigura acestuia și pe viitor o dezvoltare armonioasă.

Prin sentința civilă nr._/18.10.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, definitivă prin decizia civilă nr.329/24.05.2013 a Tribunalului C., instanța a admis cererea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C. și a dispus decăderea inculpatului C. E. din exercițiul drepturilor părintești în ceea ce îl privește pe minorul C. M. C., reținând că a fost prejudiciat în mod grav interesul superior al copilului. În considerente sentinței civile prin care s-a pronunțat decăderea inculpatului din drepturile părintești, instanța a reținut că, potrivit rapoartelor de evaluare psihologică, minorul C. M. C. suferă de afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională de tip traumatic, datorate experienței traumatizante cauzate de separarea de mamă, denigrarea acesteia în fața sa și supunerea la acte de violență fizică. Cu ocazia audierii nemijlocite a copilului în Camera de Consiliu, în prezența unui psiholog, instanța a perceput teama efectivă a copilului față de tatăl său.

La datele de 16, 21 și 27.02.2012 a fost evaluat psihologic la sediul Serviciului Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie, minorul C. M. C., constatându-se următoarele: minorul manifestă anxietate de separare semnificativă la ieșirea mamei din încăpere, este afectuos cu mama sa, pe care o îmbrățișează și o sărută. Relațiile psiho-afective dintre mamă și copil sunt bazate pe iubire, încredere, respect. Pe parcursul evaluării, în cazul în care i s-a refuzat să facă ceva, copilul a devenit irascibil, a lovit masa de lucru, s-a lovit în cap cu pumnul, a vrut să lovească evaluatorul. Numita C. C. a relatat că aceste episoade se repetă și acasă, dar copilul se liniștește când mama sa în ia în brațe și îi spune că îl iubește. Mama minorului a precizat că acesta este extrem de schimbat de când s-a întors de la tatăl său, este nervos, se autopedepsește și o lovește, spunând că nu îl iubește. Psihologul arată că minorul o consideră vinovată pe mama sa pentru perioada în care a fost despărțit de aceasta, pedepsind-o fizic. Acesta i-a spus mamei sale: „nu te-ai gândit la suflețelul meu, că îi era dor de tine și vroia să vii la mine, eu mă gândeam mereu la tine și tu nu veneai”, „eu le spuneam că vreau la tine, dar ei mă băteau și mă certau că nu trebuie să mai spun asta”, „tati mi-a spus că tu ești nebună și că nu mă iubești”, „mamaia a spus că dacă nu stau cuminte se aruncă de la balcon cu mine sau își face groapă în cimitir”, „tati a spus că decât să mă iei tu mai bine mă omoară și pe el, în mare”, „atunci când m-am lovit la arcadă, tati a vrut să spun că m-a lovit mama, iar dacă nu spun așa, mă aruncă de la balcon”. În jocul cu familia ursuleților, copilul a afirmat că „puiul de ursuleț nu are voie să iasă afară să se joace cu alți ursuleți, pentru că trebuie să stea ascuns”. Pe bunica ursuleț și pe tatăl ursuleț copilul i-a numit „oameni răi” și a început să țipe, spunându-i psihologului să tacă. Copilul a afirmat în mai multe rânduri „eu nu am tată”.

S-a concluzionat în sensul că minorul C. M. C. prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională de tip traumatic, tulburări de imagine de sine și imagine în sfera relațional socială, datorate experienței traumatizate constând în interzicerea oricărui contact cu mama sa, denigrarea acesteia în prezența sa și supunerea la acte de violență fizică. Aceste evenimente negative au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoțională, minorul C. M. C. fiind victima abuzului și agresiunii.

Raportul psihosocial întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei mun. Medgidia la data de 25.08.2012 confirmă concluziile anterioare, reținându-se că relațiile dintre foștii soți sunt conflictuale, cu accese de furie și lipsa controlului din partea inculpatului C. E.. Relațiile dintre mamă și copil sunt de cooperare, empatie susținere, s-a remarcat refuzul copilului de a socializa, nevoia acestuia de a primi asigurări privind siguranța locului unde va merge, momentele și situațiile care implică separarea de mamă, persoana față de care copilul este atașat în mod deosebit. S-a concluzionat în sensul că minorul C. M. C. prezintă manifestări specifice tulburărilor psihocomportamentale, manifestă o anxietate excesivă legată de separarea de mamă și de domiciliul actual. Expunerea la violența familială și perioadele în care minorul a fost despărțit de mamă au avut repercusiuni asupra reperelor psihoafective ale copilului și au creat sentimente de nesiguranță, îngrijorare și teamă de abandon. Minorul are un echilibru psihoemoțional fragil, cu momente de ostilitate, iritabilitate, rezistență scăzută la frustrare, interiorizare, culpabilizare.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.147/A1/30.01.2013, interzicerea contactului cu mama, restricționarea accesului la mediul socio-educațional și denigrarea mamei de către tată au expus minorul unei traume afectiv-emoționale. Copilul a demarat procesul de reechilibrare psihică, ce trebuie continuat cu suport psihologic.

Totodată, martora G. Doinița angajat al Grădiniței nr.2 C., a precizat că minorul C. M. C. se teme de tatăl său, când îl vede se sperie și se ascunde într-o căsuță din plastic. La data de 31.05, când a fost ziua copilului, i s-a permis tatălui să vină la aniversare. În acea zi a avut lecție deschisă și copilul a fost foarte speriat și agitat, după care, încet, încet a început să-și mai revină. Mama copilul a fost cea care și-a dat acordul ca inculpatul să vină la ziua copilului. Martora a fost jignită de inculpat în fața doamnelor educatoare și a primit acasă o scrisoare prin care inculpatul îi adresa injurii.

Prin urmare, ansamblul probator evidențiază că excesele comportamentale ale inculpatului au cauzat copilului său afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv-emoțională de tip traumatic și modificări în structura psiho-afectivă, astfel cum au fost descrise mai sus.

A mai rezultat că minorul C. M. C. manifestă sentimente deosebite față de mama sa, pe care o iubește, în timp ce pe tatăl său îl percepe ca pe un om rău, capabil să realizeze amenințările cu acte grave de violență.

Conștient de responsabilitatea sa ca părinte, inculpatul C. E. era dator să asigure copilului liniștea sufletească și emoțională de care acesta avea nevoie. Cu toate acestea, timp de aproximativ 6 luni, minorul Cujba M. C. nu și-a văzut mama, fiind plimbat prin diferite locuri străine de mediul său obișnuit.

Refuzul tatălui de a-i permite minorului păstrarea legăturilor firești cu mama sa constituie un abuz emoțional asupra copilului. Lipsirea minorului aflat la o vârstă fragedă, de numai 4 ani și 6 luni, de ocrotirea și afecțiunea mamei, pentru perioade relativ îndelungate de timp, poate avea repercusiuni grave asupra relației lor viitoare, precum și asupra creșterii și dezvoltării copilului. Totodată, inculpatul o denigra pe mamă în fața copilului, încercând să îl determine pe acesta să o prezinte ca o agresoare, inducându-i totodată ideea că mama sa nu îl iubește și că i se va întâmpla ceva rău dacă nu îl va asculta.

Chiar dacă tatăl a prezentat minorul spre consult medical în perioada în care acesta se afla în locuința sa fără acordul mamei, abuzurile la care a fost expus minorul nu pot fi negate, acest fiind supus unui stres emoțional deosebit, ce a determinat, la un moment dat, chiar plasamentul în regim de urgență la asistentul maternal S. Martha, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.1623/27.03.2012 a Tribunalului C.. Ulterior, având în vedere legătura emoțională strânsă cu mama sa, copilul a fost încredințat acesteia, fiind reintegrat în familia naturală.

Contrar susținerilor apărării, instanța de apel subliniază că întrunirea cerințelor esențiale și a elementelor constitutive ale infracțiunii nu se analizează în raport de momentul trimiterii în judecată. Inculpatul deținea calitatea cerută de lege pentru subiectul activ al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului la data săvârșirii faptelor, fiind decăzut din drepturile părintești ulterior, la data de 05.04.2012. În consecință, actele materiale ce intră în conținutul infracțiunii au fost comise anterior pronunțării hotărârii de decădere din drepturile părintești, astfel că nu pot fi primite susținerile ce vizează solicitarea de achitare sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în aprecierea Curții, reținerea minorului o perioadă îndelungată de timp, interzicerea contactului cu mama, persoana față de care copii aflați la vârste fragede manifestă un profund atașament, denigrarea mamei în fața minorului, precum și inducerea unei stări de temere prin amenințarea cu acte de violență de o gravitate deosebită au pus în pericol grav dezvoltarea psiho-afectivă a minorului C. M. C..

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal

Prin decizia nr.37/22.09.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se va reține în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui care abuzează de autoritatea sa și, contrar intereselor minorului, exercită acte de lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenția de a-i produse suferințe morale, care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului. Așadar, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de rele tratament aplicate minorului.

Din analiza ansamblului probator administrat în cauză, precum și a împrejurărilor concrete în care au fost săvârșite faptele, Curtea constată că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu există în materialitatea sa.

În cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal elementul material al laturii obiective constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se produce, în orice modalitate, lipsirea de libertate a unei persoane, cu rezultatul constând în imposibilitatea victimei de a se manifesta liber, lipsirea de libertate trebuind să dureze atâta timp cât să rezulte că aceasta a fost efectiv împiedicată a se deplasa și acționa conform voinței sale.

Suprimarea libertății înseamnă lipsirea totală a victimei de libertate fizică, încât aceasta nu se mai poate deplasa și nici nu mai poate acționa în nici un fel. Restrângerea libertății presupune lipsirea parțială victimei de libertatea de mișcare sau de acțiune. Pentru realizarea conținutului infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este suficient să se constate restrângerea libertății victimei. Prin natura sa, lipsirea de libertate implică întotdeauna o anumită durată de timp. Codul penal român nu prevede cât trebuie să dureze lipsirea victimei de libertate pentru ca fapta să constituie infracțiune. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, această durată poate fi în concret chiar una foarte scurtă, dar totuși suficientă pentru a se produce împiedicarea efectivă a victimei de a se deplasa ori de a acționa conform intereselor și voinței sale.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care lezarea libertății fizice a victimei (sub forma suprimării sau restrângerii libertății) a devenit efectivă, punând în evidență imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acționa conform voinței sale. Acest moment se va putea determina numai în concret, de la caz la caz.

Aplicând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, constatăm că nici în actul de sesizare a instanței și nici în hotărârea primei instanțe nu se arată în concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea ce ar putea constitui elementul material al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În conținutul actului de sesizare se reține că faptele inculpatului C. E. care, după reținerea minorului începând cu data de 09.10.2011, deși acesta era încredințat mamei prin hotărâre judecătorească, l-a ascuns pe minor în diverse locuri din județul C. sau din alte județe, i-a restricționat accesul la mediul socio-educațional și i-a interzis complet contactul cu mama sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal.

Sub un prim aspect, subliniem că interzicerea contactului cu mama și refuzul de a înapoia minorul (în esență, reținerea copilului contrar hotărârilor judecătorești) constituie elementul material al infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, ce constituie o incriminare distinctă în raport de infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Nici împrejurarea că minorul nu a frecventat grădinița nu poate avea semnificația unei îngrădiri a libertății de mișcare și nu se poate circumscrie elementului material al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Mai trebuie arătat că întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal trebuie examinată pornind de la premisa potrivit căreia un copil în vârstă de 4 ani și 6 luni se bucură de o libertate de mișcare relativă, neputându-se deplasa și acționa exclusiv conform voinței sale, ci condiționat de supravegherea exercitată de adulți.

În consecință, se va dispune achitarea inculpatului C. E. sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în temeiul prevederilor art.16 lit.a Cod procedură penală.

De la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului C. E. și până la soluționarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 noul Cod penal, care prevede în art.5 că atunci când de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit deciziei Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, dispozițiile art.5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând global incidența dispozițiilor art.5 Cod penal în raport de condițiile de incriminare a faptei penale deduse judecății, de sancționare penală și de tragere la răspundere penală a inculpatului, instanța de apel constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Noul Cod penal a incriminat infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în dispozițiile art.379 alin.1, iar infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului prin prevederile art.197 Cod penal.

Potrivit dispozițiilor 307 alin.1 Cod penal din 1968 pedeapsa este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda, iar conform legii noi fapta este sancționată tot cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.

Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este sancționată potrivit Codului penal în vigoare cu închisoare de la 3 la 7 ani. Potrivit vechii reglementări, infracțiunea prevăzută de art.306 Cod penal din 1968 era pedepsită cu închisoare între 3 și 15 ani. Întrucât în speță instanța se va orienta spre minimul pedepsei închisorii, nu se identifică o lege penală mai favorabilă sub aspectul pedepsei principale.

Cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, noul Cod penal instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul închisorii, respectiv al amenzii. Având în vedere că în cauză nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă (facultativ potrivit dispozițiilor Codului penal din 1968), va fi mai favorabil regimul sancționator prevăzut de Codul penal din 1968.

În procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere criteriile statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 Cod penal din 1968, gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Instanța de apel evidențiază că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C. E. prezintă un grad sporit de pericol social, ce derivă din valorile sociale ocrotite, modul și mijloacele de comitere, urmările produse. Din această perspectivă, evidențiem încălcarea, prin săvârșirea infracțiunii de rele tratamente, a unor relații sociale de mare însemnătate, referitoare la integritatea psihică a minorului, punerea în primejdie a dezvoltării morale a acestuia, în condițiile in care inculpatul, în calitate de părinte, avea responsabilitatea privind asigurarea unui climat propice dezvoltării fiului său. Totodată, reținerea minorului aflat la o vârstă fragedă o perioadă îndelungată de timp, interzicerea contactului cu mama, față de care băiatul era atașat profund, denigrarea mamei în fața copilului, inducerea unei stări de temere prin amenințarea cu acte de violență de o gravitate deosebită (acțiuni în care au fost implicați și ceilalți membri ai familiei inculpatului), urmările grave produse în legătură cu dezvoltarea psihică a minorului, precum și ignorarea în mod repetat a hotărârilor judecătorești privind încredințarea minorului și a solicitărilor autorităților, necesită o reacție fermă din partea organelor judiciare, corespunzătoare gravității activității infracționale.

În ceea ce privește datele ce caracterizează persoana inculpatului, se constată că acesta are ocupație și loc de muncă, iar în prezent are un copil minor rezultat din încheierea unei noi căsătorii.

Celelalte date ce transpar din actele dosarului nu sunt însă favorabile inculpatului. Astfel, inculpatul a împiedicat în mod repetat orice legătură a mamei cu fiul său și anterior comiterii prezentei infracțiuni, astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială nr._/13.10.2010, aspect ce a fost reținut de altfel și în considerentele sentinței civile nr._/08.12.2010 a Judecătoriei C.. De asemenea, a manifestat un comportament necorespunzător față de martorii audiați în prezenta cauză, adresându-le insulte și amenințări. Inculpatul a mai intrat în conflict cu legea penală, prin ordonanța nr._/P/2011/04.07.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. fiind sancționat cu amendă administrativă pentru săvârșirea unei fapte de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal din 1968.

Referitor la atitudinea procesuală, se constată că inculpatul C. E. nu a recunoscut comiterea faptelor și nu și-a asumat consecințele infracțiunilor comise, justificându-și acțiunile prin invocarea unui comportament necorespunzător al fostei soții, pe care a încercat să o discrediteze în mod repetat.

Față de aceste considerente, individualizând pedepsele în limitele prevăzute de vechea reglementare, fără reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.307 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 și la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.306 Cod penal din 1968.

În baza art.65 alin.1,2 Cod penal în referire la art.306 Cod penal din 1968 va aplica inculpatului C. E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, având în vedere natura infracțiunii săvârșite, relațiile sociale lezate, precum și urmările grave produse asupra dezvoltării psiho-afective a minorului C. E..

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal din 1968 se vor contopi pedepsele stabilite și se va aplica inculpatului C. E. pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod penal se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei.

Analizând al doilea motiv de apel ce vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că sunt întemeiate susținerile apărării în sensul aplicării dispozițiilor art.86¹ Cod penal din 1968 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Aplicarea legii penale mai favorabile în situația în care, potrivit ambelor coduri, ar fi aplicabilă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, se va face ținând seama de prevederile art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012. Astfel, sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Având în vedere că noua reglementare instituie o obligație importantă, respectiv munca neremunerată în folosul comunității, eliminând efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, rezultă că vechea reglementare este mai favorabilă.

Sub acest aspect, reținem că, deși inculpatul a comis fapte cu un grad sporit de pericol social și a manifestat o atitudine procesuală necorespunzătoare, în prezent se bucură de susținerea afectivă a familiei și este integrat social, având un loc de muncă stabil. Prin referatul de evaluare se concluzionează că există perspective de reintegrare socială a inculpatului, acesta dispunând de resurse individuale (existența unui loc de muncă stabil, planuri de viitor prosociale), familiale (mediu familial actual organizat șu caracterizat prin implicare afectivă și susținere morală) și comunitare (imaginea bună în comunitate), care pot contribui la reducerea riscului de recidivă.

Prin urmare, în aprecierea Curții, pedeapsa își va atinge scopul chiar fără executarea ei în penitenciar, experiența procesului penal și responsabilitățile socio-familiale asumate de către inculpat, demonstrând faptul că acesta are capacitatea de a se conforma pe viitor regulilor și normelor sociale.

Referitor la durata termenului de încercare, pentru realizarea funcțiilor și îndeplinirea scopului pedepsei, se impune supravegherea strictă a inculpatului pentru o perioadă determinată, având în vedere datele ce caracterizează faptele reținute și persoana inculpatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul C. E. împotriva sentinței penale nr.3155/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

Se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.386 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art.379 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.197 Cod penal și art.205 alin.1, alin.2 și alin.3 lit.b Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.307 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968, art.306 Cod penal din 1968 și art.189 alin.1,2 Cod penal din 1968.

În baza art.16 lit.a Cod procedură penală va achita inculpatul C. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1,2 Cod penal din 1968.

În temeiul art.307 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 va condamna inculpatul C. E. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în formă continuată.

În temeiul art.306 Cod penal din 1968 va condamna inculpatul C. E. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art.71 Cod penal se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art.86¹ Cod penal din 1968 se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.86² Cod penal din 1968.

În baza art.86³ alin.1 Cod penal din 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune C.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune C..

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.86⁴ Cod penal din 1968 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art.71 alin.5 Cod penal se va constata suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Se vor înlătura din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art.272 Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemnați din oficiu-avocat C. S.-50 lei și T. B. C.-150 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul C. E. împotriva sentinței penale nr.3155/06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art.379 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, art.197 Cod penal și art.205 alin.1, alin.2 și alin.3 lit.b Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.307 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968, art.306 Cod penal din 1968 și art.189 alin.1,2 Cod penal din 1968.

În baza art.16 lit.a Cod procedură penală achită inculpatul C. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1,2 Cod penal din 1968.

În temeiul art.307 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968 condamnă inculpatul C. E. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în formă continuată.

În temeiul art.306 Cod penal din 1968 condamnă inculpatul C. E. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art.65 alin.1,2 Cod penal în referire la art.306 Cod penal din 1968 aplică inculpatului C. E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal din 1968 contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului C. E. pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal din 1968 pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b, d, e Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art.86¹ Cod penal din 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.86² Cod penal din 1968.

În baza art.86³ alin.1 Cod penal din 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune C.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune C..

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.86⁴ Cod penal din 1968 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.

Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemnați din oficiu-avocat C. S.-50 lei și T. B. C.-150 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. I. D. I. N.

GREFIER,

M. V.

Jud. fond: A.I. S.

Jud. red. dec: A. I.

2ex. / 04.03.2015

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 151/2015. Curtea de... →

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art.379 NCP. Decizia nr. 24/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art.379 NCP. Decizia nr. 24/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA