Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 404/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 404/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 404/P
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D. M.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.2229 din 15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA TULCEA, privind pe inculpata P. V., CNP_, fiica lui M. și al lui T., născută la data de 23.12.1973, în Tulcea, domiciliată în Tulcea, ., ., ., cetățean român, stare civilă divorțată, studii superioare, ocupație profesor la Liceul Tehnologic din Topolog, cu antecedente penale, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 06 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr._ pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._, în temeiul art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod de procedură penală, s-a stabilit în sarcina inculpatei P. V. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art.83 alin.1 Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe o durată de 2 ani, conform art.84 Cod penal.
În temeiul art.85 alin.1 Cod penal, s-a impus inculpatei, pe o durată de 2 ani, următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere impuse.
În temeiul art.86 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art.85 alin.1 lit. c - e să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.
În temeiul art.274 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 300 lei, din care 200 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și 100 lei cheltuieli judiciare în fața instanței de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13.03.2014, în jurul orelor 19,30, a fost sesizată Poliția Rutiera asupra faptului că pe . s-a produs un accident de circulație. Poliția Rutieră s-a deplasat la fața locului, unde a fost depistat autoturismul marca „CHEVROLET” cu numărul de înmatriculare_ și conducătorul auto, în persoana numitei P. V..
Conducătorul auto a fost supus unui control etilotest și pentru că rezultatul a fost 1,00mg/l alcool pur în aerul expirat, a urmat recoltarea de probe biologice la sediul Ambulanței Tulcea. Din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie cu nr.160 /2014 emis de S.M.L. Tulcea rezulta că la prima recoltare alcoolemia era de 1,95 g alcool/litru sânge, iar la cea de a doua recoltare alcoolemia era de 2,10 g/litru sânge.
În legătură cu rezultatul alcoolemiei, raportat la momentul recoltării, instanța reține că, potrivit Deciziei nr.3/12.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea art.336 alin.1 Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.
Situația de fapt a fost dovedită prin procesul-verbal de constatare a faptei, depozițiile martorilor RANCIU V. și C. S., rezultatul testării cu aparatul DRAGER, coroborat cu rezultatul consemnat în buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, toate coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei dată de inculpată.
Cu prilejul audierii în cursul urmăririi penale, inculpata P. V. a recunoscut că în data de 13.03.2014, anterior de a se urca la volanul autoturismului, a consumat băuturi alcoolice, iar în fața instanței, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, aceasta a înțeles a se prevala de dispozițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală, sens în care instanța a procedat la audierea sa, potrivit art.375 alin.1.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Tulcea, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și modalității de executare, considerând-o drept netemeinică în raport de nivelul mare al alcoolemiei și consecințele faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În mod corect prima instanță, dând o justă eficiență materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, însușit și necontestat în cadrul procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art.375 Cod procedură penală, a reținut vinovăția inculpatei P. V. în comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, în modalitatea conducerii, la data de 13.03.2014, a autoturismului marca „CHEVROLET”, cu numărul de înmatriculare_ pe ., având în sânge o intoxicație etilică de 1,95 gr./00 alcool pur în sânge.
Cu toate acestea, prima instanță nu a dat o justă eficiență criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, orientându-se către aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, cu toate că circumstanțele reale de fapt impuneau o soluție de condamnare a inculpatei la o pedeapsă într-un cuantum mai mare, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în condițiile art.91 Cod penal, ținând seama de nivelul ridicat al alcoolemiei și consecințele faptei comise, concretizate în producerea unui accident rutier, pe un drum public intens circulat și la o oră deschisă traficului rutier.
Deși în stabilirea cuantumului pedepsei și modalității de executare instanța este ținută a da eficiență și datelor ce caracterizează persoana infractorului, aceasta este obligată a avea în vedere și circumstanțele reale ale comiterii faptei, exprimate în modul și împrejurările săvârșirii acesteia, în starea de pericol concret pentru valoarea ocrotită de legea penală, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul și scopul urmărit de infractor, natura, frecvența infracțiunilor și antecedentele penale ale infractorului.
În situația de față, contrar criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, prima instanță a dat o eficiență sporită datelor ce caracterizează persoana inculpatei, cu toate că aceasta a condus un autoturism pe drumurile publice sub influența unei alcoolemii deosebit de ridicate, fapt care a și favorizat producerea unui accident soldat cu pagube materiale și care putea avea consecințe mult mai tragice pentru participanții la trafic. Dincolo de frecvența îngrijorătoare a acestei gen de infracțiuni, prin care se pune într-un real pericol siguranța traficului rutier, trebuie avută în vedere și predispoziția inculpatei în comiterea unor fapte de natură penală, cazierul judiciar aflat la dosar ilustrând că inculpata nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind în trecut condamnată și de instanțele italiene, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată.
Toate aceste împrejurări, evaluate în ansamblu, justifică o reacție mai fermă din partea autorităților însărcinate cu înfăptuirea justiției, doar astfel inculpata putând înțelege importanta mesajului de a nu mai intra în conflict cu legea penală, aplicarea unei pedepse ajutând la atingerea efectivă a scopului îndreptării inculpatei și eliminării oricărui risc de repetare a unui comportament cu un pericol antisocial sporit. De asemenea, doar pe această cale inculpata va înțelege importanța valorilor sociale lezate, evitând a mai intra în conflict cu legea penală, în caz contrar existând posibilitatea ca inculpata să comită noi infracțiuni, chiar de o gravitate mai mare, datorită imposibilității atingerii scopului preventiv și coercitiv al pedepsei, urmare modalității de individualizare alese.
În raport de considerentele arătate mai sus, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinței penale nr.2229/15.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
Va desființa sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art.336 alin.1 Cod penal, va condamna inculpata la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art.91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, va impune inculpatei, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.3 Cod penal, va dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile în cadrul S.C. Servicii Publice S.A. Tulcea și S.C. Transport Public S.A. Tulcea.
În baza art.93 alin.2 lit. d Cod penal, impune inculpatei obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.
Va atrage atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere impuse.
În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art.93 Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune Tulcea.
Va înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și va menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinței penale nr.2229/15.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
Desființează sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art.336 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpata P. V., CNP_, fiica lui M. și al lui T., născută la data de 23.12.1973, în Tulcea, domiciliată în Tulcea, ., ., ., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, impune inculpatei, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit. d Cod penal, impune inculpatei obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal, dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile în cadrul S.C. Servicii Publice S.A. Tulcea și S.C. Transport Public S.A. Tulcea.
Atrage atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere impuse.
În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art.93 Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune Tulcea.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2015.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond C.M.M.
Red.dec.jud.C.C./5 ex./18.05.2015
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 410/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
---|