Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 12/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MĂCIN JUDEȚUL TULCEA

SENTINȚA PENALĂ NR. 12

Ședința publică din 16 februarie 2015

Instanța compusă din:

Președinte: D. A.

Grefier: R. F.

MINISTERUL PUBLIC – reprez.

B. C.– procuror

S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare prin rechizitoriul nr. 223/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Tulcea împotriva inculpatului C. C. A. domiciliat în or. Isaccea, ., jud. Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere faptă prev. și ped de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 83 vechiul CP.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 11 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

J U D E C A T A:

Asupra procesului penal de față,

Prin Rechizitoriu nr.223/P/2014 din 25.09.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului C. C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, instanța fiind sesizată pentru art.335 alin.1 cod penal.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Inculpatul C. C. A. locuiește în orașul Isaccea, jud.Tulcea și în luna aprilie 2013, printr-un schimb, a intrat în posesia autoturismului BMW înmatriculat sub nr.B-9307 PX, fără a perfecta cu vânzătorul său și un contract de vânzare-cumpărare.

În seara zilei de 06 iunie 2013, fără a se cunoaște ora, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului de mai sus și a părăsit locuința proprie din orașul Isaccea.

În aceeași seară, în jurul orelor 21,30, inculpatul a fost depistat în trafic de un echipaj al poliției rutiere la intersecțiile dintre străzile V. A. și C. Dobrogea G., solicitându-i-se acestuia o . documente privitoare la proveniența, posesia și folosirea acestui autoturism pe teritoriul României.

În timpul verificării s-a constatat că inculpatul nu poseda actele mașinii asupra sa, nu încheiase polița de asigurare obligatorie a autoturismului și a declarat verbal lucrătorilor operativi că nu posedă permis de conducere pe drumurile publice pentru nici o categorie de autovehicule, fapt confirmat de Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere prin adresa nr.1264/RP din 27.06.2013.

În timpul verificărilor inculpatul a mai declarat că în fapt achiziționase autoturismul pentru unul dintre fiii săi majori care posedă permis de conducere dar care se află în străinătate și pentru ași estompa vinovăția penală a declarat că s-a deplasat cu autoturismul pe o distanță foarte scurtă deoarece se grăbea să ia un flex pentru anumite lucrări casnice.

Situația de fapt așa cum a fost mai sus reținută este dovedită în cauză cu procesul verbal de constatare și sesizare, adresele și înscrisurile de stabilire a situației personale a inculpatului, inclusiv adresa din care rezultă că inculpatul nu deține permis de conducere, înscrisurile referitoare la proveniența autoturismului, declarațiile martorilor M. S. A., C. A., Memet M. S. și Ș. Stelică, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, trebuie reținut că fapta a fost săvârșită pe 06 iunie 2013, când era incriminată de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, iar cercetarea penală și trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut după . noului Cod penal, aceeași infracțiune regăsindu-se în prevederile art.335 alin.1 cod penal.

Potrivit art.5 alin.1 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea penală mai favorabilă.

Determinarea legii mai favorabile presupune o cerință concretă, ceea ce înseamnă luarea în considerare atât a legilor succesive dar și a influenței concrete a acestora asupra situației infractorului.

În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală și la condițiile de sancționare.

În situația de față instanța constată că legea penală mai favorabilă este OUG 195/2002 întrucât în situația aplicării unei pedepse cu privare de libertate noul Cod penal impune aplicarea atât a măsurilor complementare cât și a măsurilor accesorii, prevedere ce nu este impusă de vechea reglementare.

În aceste condiții, instanța în baza art.386 alin.1 cod pr.penală schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art.335 alin.1 cod penal în art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

De asemenea, instanța va reține că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice din orașul Isaccea autoturismul marca BMW, înmatriculat sub nr.B 9307 PX, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Cu privire la cuantumul pedepsei ce urmează a i se aplica, trebuie reținut că inculpatul atât printr-o declarație notarială dar și printr-o declarație personală dată în fața instanței, acesta a declarat că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată și solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, situație în care, potrivit art.396 alin.10 cod pr.penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu 1/3.

În aceste condiții, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare este de natură a duce la îndreptarea acestuia.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că prin sentința penală nr.917 din 30.06.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, inculpatul a fost condamnat pentru aceeași faptă la 8 luni închisoare și pentru care în baza art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni.

Din acest punct de vedere se poate observa că prezenta faptă a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

Potrivit art.15 alin.1 din Lg.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969, se menține și după . Codului penal, iar potrivit alin.2 din același text de lege, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prev. la alin.1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

În aceste condiții, în baza art.15 alin.2 din Lg.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal rap. la art.83 cod penal 1969, instanța urmează să dispună revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.917 din 30.06.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, pedepasă ce va fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.

De asemenea, în baza art.64 alin.1 lit.a și b cod penal 1969 rap. la art.12 alin.1 din Lg.187/2012 se va interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei exercitarea drepturilor civile de alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ți de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza dispoz. art.398 cod pr.penală în ref. la art.274 alin.1 cod pr.penală, instanța va obliga pe inculpat și la cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.386 alin.1 cod pr.penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art.335 alin.1 cod penal în art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

În baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.5 cod penal și art.396 alin.10 cod pr.penală, condamnă pe inculpatul C. C. A. – CNP:_, fiul lui R. și Antușa, născut la 29.09.1979 în oraș Isaccea, jud.Tulcea, cu domiciliul stabil pe ., oraș Isaccea, jud.Tulcea și cu reședință în ., oraș Isaccea, jud.Tulcea, cetățenia română, studii 3 clase, muncitor necalificat, căsătorit, cu 3 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea în seara zilei de 06 iunie 2013 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art.15 alin.2 din Lg.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal rap. la art.83 cod penal 1969 dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.917 din 30.06.2011 pronunțată de Judecătoriei Tulcea în dosarul nr._, pedeapsă ce va fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând să execute în total 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.64 alin.1 lit.a și b cod penal 1969 rap. la art.12 alin.1 din Lg.187/2012, interzice inculpatului pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza dispoz. art.398 cod pr.penală în ref. la art.274 alin.1 cod pr.penală obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. A. R. F.

Red.D.A.

Tehnored.D.M

Ex.6/16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 12/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA