Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 258/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 6993/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 258/P

Ședința publică de la 27 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător C. J.

Cu participare - grefier A. B.

- procuror V. J. P.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul B. V. –fiul lui I. și I., ns.la data de 02.08.1973, în ., deținut în P. P.- Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen. și distrugere prev. de art. 253 al. 1 C.pen(ambele cu aplic.art.38 al.1 c.pen), împotriva sentinței penale nr. 16 din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 26 martie 2015 și a amânat-o pentru 27 martie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;

CURTEA

Dosar nr._

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 16/16.01.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

,, În baza art.386 c.pr.pen,

Respinge ,ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. V. ,prin apărător, din infracțiunea de tentativă la omor prev.de art.32 c.pen.rap.la art. 188 c.pen.în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.193 al. 2 c.pen.

În baza art. 32 c.pen.rap.la art. 188 c.pen pentru infracțiunea de tentativă la omor, cu aplic.art.75 al.1 lit.a) c.pen.rap.la art.76 al.1 și 3 c.pen,art.396 al.10 c.pr.pen rap.la art.374 al.4 c.pr.pen,art.79 al.3 c.pen, ;

Condamnă inculpatul B. V. la pedeapsa de 3(trei)ani și 6(șase)luni închisoare.

În baza art.55 c.pen.rap.la art.66 c.pen..;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev,.de art. 66 al.1 lit.a)b)al.3 c.pen pe o durată de 2 ani ,care începe după executarea pedepsei principale,conform art.68 al.1 lit.c)c.pen .

În baza art.54 c.pen.rap.la art.65 c.pen;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 66 al.1 lit.a)b)al.3 c.pen pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.253 al.1 c.pen.pentru infracțiunea de distrugere, cu aplic.art.75 al.1 lit.a) c.pen.rap.la art.76 al.1 și 3 c.pen,art.396 al.10 c.pr.pen rap.la art.374 al.4 c.pr.pen,art.79 al.3 c.pen, ;

Condamnă inculpatul B. V. la pedeapsa de 2(două)luni închisoare

În baza art.38 al.1 c.pen.rap.la art.39 al.1 lit.b)c.pen;

Dispune contopirea pedepselor cu închisoare stabilite, în pedeapsa cea mai grea,de 3(trei)ani și 6(șase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite (de 20 zile),rezultând pedeapsa de 3(trei)ani 6(șase)luni și 20(douăzeci)zile închisoare

În final,inculpatul B. V. -fiul lui I. și I.,născut la data de 02.08.1973, în ., căsătorit, studii gimnaziale, stagiul militar satisfăcut, ocupație,cioban, domiciliat în ., .,jud.C., CNP_, execută pedeapsa rezultantă de 3(trei)ani 6(șase)luni și 20(douăzeci) zile închisoare.

În baza art.55 c.pen.rap.la art.66 c.pen..;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev,.de art. 66 al.1 lit.a)b)al.3 c.pen pe o durată de 2 ani ,care începe după executarea pedepsei principale,conform art.68 al.1 lit.c)c.pen

În baza art.54 c.pen.rap.la art.65 c.pen;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 66 al.1 lit.a)b)al.3 c.pen pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.399 al.1 c.pr.pen;

Menține măsura arestării preventive a inculpatului,dispusă prin încheierea nr. 113/din 14.08.2014 pronunțată de JDL – Tribunalul C.- (dosar nr._ ),definitivă prin încheierea nr.71/P/ JDL din data de 19.08.2014 a Curții de A. C..(dosar nr._ ).

În baza art.72 c.pen;

Deduce din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 14.08.2014 la zi,.

În baza art. 20 c.pr.pen,în ref.la art.397 c.pr.pen, art.1357-1358,1381 și art.1385-1387,art.1391 c.civ.;

Admite, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă N. N..

Obligă inculpatul B. V. către partea civilă N. N. la plata sumei de 10.700 lei cu titlu de despăgubiri civile (din care suma de 700 lei reprezentând contravaloarea costurilor efectuate cu însănătoșirea sa(tratamente,medicamente.) și suma de 10..000 lei daune morale pentru suferințele cauzate).

Obligă inculpatul B. V. către partea civilă N. N. și la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de despăgubiri civile (costuri reperații la mașina distrusă).

Respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă N. N., ca nefondate.

Ia act că S. C. Județean C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.112 al.1 lit.b) c.pen;

Dispune confiscarea specială de la inculpat ,în folosul statului, a unei furci cu patru coarne ,în lungime totală de 134 cm.,coada din lemn în lungime de 105 cm. și partea metalică în lungime de 24 cm. care prezintă coarnele laterale îndoite către interior( colet nr.3 –descriere f. 34 dos.u.p.) ORD. 165/2014-corpuri delicte..

În baza art.579 c.pr.pen;

Dispune restituirea către inculpatul B. V. a unui cuțit de vânătoare cu lungimea totală de 39 cm cu lama în lungime de 25 cm,.zimțată în partea superioară (colet nr. 4- descriere f.34 dos.u.p.).ORD. 165/2014- corpuri delicte.

Dispune restituirea către partea civilă Nelelcu N. a următoarelor obiecte:o teacă din piele de culoare neagră cu lungimea de 35 cm, și lățimea de 7 cm. (colet nr.1- descriere f.34 dos.u.p), un topor cu lungimea de 86 cm, cu coadă din lemn iar partea metalică de dimensiunile de 18 cm lungime și 11 cm lățime(colet nr. 2-descriere f.34 dos.u.p.) ORD. 165/2014- corpuri delicte.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008;

Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art.272 c.pr.pen;

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 400 lei în favoarea Baroului C.-ptr.faza de urmărire penală-av.I. M.- deleg.nr.1663/2014 se avansează din fondurile Min.Justiției.

În baza art.274 al.1 c.pr.pen;

Obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședință publică astăzi 16.01.2015.,, .

Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public-P. de pe lângă Tribunalul C. nr. 1227/P/2014 din 01.10.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. V. sub aspectul comiterii,în concurs real ,a infracțiunilor de:

-tentativă la omor, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen.;

- distrugere prev. de art. 253 al. 1 C.pen.

S-a reținut,în fapt ,în sarcina inculpatului B. V. că la data de 13 august 2014, în timpul unui conflict spontan ce a avut loc în extravilanul localității Dunăreni, ., i-a aplicat lovituri cu o furcă persoanei vătămate N. N., cauzându-i plăgi înțepate la nivelul hemitoracelui stâng anterior și lateral și braț stâng anterior, antebraț stâng anterior, mâna stângă fața dorsală și fesier stâng, leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut,în fapt ,în sarcina inculpatului B. V. că la data de 13 august 2014, a aplicat mai multe lovituri, cu furca, autoturismului deținut de către N. N..

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: -proces-verbal de sesizare din data de 13.08.2014 ;-- proces – verbal de cercetare la fața locului din data de 13.08.2014 și planșă foto;-- proces-verbal de concluzii provizorii medico – legale;- raportul de expertiză medico-legală nr. 3803/294/A1 /agresiuni/2014 din data de 24 septembrie 2014 al SMLJ C. și planșă foto;-plângerea și declarațiile persoanei vătămate N. N.;-- declarații martori B. A., T. V.-M., C. M., M. I., N. C.-D., N. V., B. E.;-- declarațiile inculpatului B. V.;-acte procedurale privind începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, propunere și prelungirea măsurii arestării preventive, precum și cele legate de cazierul judiciar și asigurarea asistenței juridice.

În faza de judecată a fost ascultat în mod nemijlocit inculpatul ,procesul –verbal de consemnare a declarației fiind atașat la dosarul cauzei.

Au mai fost depuse la dosarul cauzei:-caracterizarea inculpatului depusă de către Cultul Apostolic Penticostal –Biserica lui Dumnezeu- Biserica”Vestea Bună”și anchetă socială sub nr. 6077/19.11.2014 efectuată la domiciliul numitei B. C., de către Primăria comunei A. și au mai fost ascultați,pe latură civilă martorii Țiripan F. și C. M.,propuși de partea civilă..

La termenul de judecată din data de 05.12.2014 ,înainte de începerea cercetării judecătorești,inculpatul B. V., în prezența apărătorului său, ales,a solicitat să beneficieze de disp.art.396 al.10 c.pr.pen.,rap.la art.374 al.4 și art.375 c.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, susținând că, i s-a comunicat rechizitoriul, cunoaște astfel învinuirile ce i se aduc și recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, prin actul de sesizare a instanței.

Inculpatul a mai solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, necontestate,pe care le cunoaște și le însușește ,învederând totodată că nu solicită administrarea de alte probe .

Cu acest prilej,inculpatul B. V. a fost ascultat în mod nemijlocit de către instanța de judecată,susținerile făcute fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

În considerarea și a disp.art.349 c.pr.pen. instanța de judecată a apreciat că probele administrate în faza de urmărire penală sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Din materialul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală, însușit necondiționat, de către inculpat,instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13 august 2014, în timpul unui conflict spontan ce a avut loc în extravilanul localității Dunăreni, ., inculpatul B. V. i-a aplicat numeroase lovituri cu o furcă persoanei vătămate N. N., cauzându-i plăgi înțepate la nivelul hemitoracelui stâng anterior și lateral și braț stâng anterior, antebraț stâng anterior, mâna stângă fața dorsală și fesier stâng, cu mențiunea că una dintre plăgile înțepate de la nivelul hemitoracelui a fost penetrantă în cavitatea toracică cu mic revărsat sanguin și pneumotorax minim.

Între inculpatul B. V. și persoana vătămată N. N. exista o anumită animozitate datorată faptului că în urmă cu aprox. două săptămâni, înainte de comiterea faptei ce face obiectul prezentului dosar, B. A., fiul inculpatului, ar fi adresat cuvinte jignitoare și ar fi asmuțit câinii pe părintele persoanei vătămate, iar după câteva zile copiii persoanei vătămate, respectiv N. V. și N. C.-D., în timp ce se aflau la scăldat la D., l-ar fi bătut pe B. A. .

Ca urmare a acestei împrejurări, inculpatul și persoana vătămată, în calitate de părinți, s-au întâlnit, au discutat și s-au împăcat.

La data de 13 august 2014, persoana vătămată N. N., pe motiv că în zilele anterioare inculpatul B. V. s-ar fi întâlnit cu unul din băieții săi și i-ar fi adresat amenințări cu moartea, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla pe malul Dunării, la pescuit, cu niște prieteni și după ce consumase băuturi alcoolice ,a luat hotărârea, de a merge să-și viziteze sola cu porumb situată la marginea satului Dunăreni, ocazie cu care, întâmplător, în zona extravilană cunoscută sub numele „La Lilieci”, unde se afla o fântână pentru adăpat animalele, s-a întâlnit cu inculpatul ce se afla în acel loc împreună cu martorii C. M. și T. V.-M., în calitate de ciobani la cârdul de ovine al inculpatului B. V. și fiul acestuia B. A..

Contrar celor afirmate de către inculpat și de martorii menționați, persoana vătămată N. N. a declarat că atunci când a ajuns lângă inculpat ,ar fi oprit autoturismul și i-ar fi reproșat acestuia că l-a amenințat pe fiul său cu moartea, iar de aici discuțiile dintre ei au degenerat.

Inculpatul B. V. și fiul acestuia, B. A., erau înarmați, respectiv primul cu o furcă iar secundul cu o ostie (o bâtă cu terminație metalică), motiv pentru care persoana vătămată N. N., văzându-i, de teamă, s-a urcat în autoturismul său și încercând să fugă din zonă, a intrat într-o solă cu porumb și de aici s-a catapultat peste un uluc din beton, tip irigații, loc unde a rămas suspendat cu autoturismul, fiind atacat de către inculpat și fiul său.

Persoana vătămată N. N. a mai precizat că în timp ce se afla la volanul autoturismului, inculpatul B. V. ar fi lovit parbrizul cu furca, după care, prin geamul lateral- stânga, i-ar fi aplicat mai multe lovituri, prin împungere cu furca, timp în care și fiul acestuia, B. A., i-ar fi aplicat mai multe lovituri la nivelul capului cu ostia ce o avea asupra sa.

Urmare acestei stări, inculpatul B. V. și fiul acestuia B. A. au părăsit locul faptei, l-au abandonat pe N. N., împrejurare în care acesta a reușit să iasă din mașină și să se deplaseze pe jos spre domiciliul său, fiind preluat de niște persoane ce treceau prin zonă cu o căruță.

Odată ajuns la domiciliul său, a relatat persoana vătămată N. N. că, prin intermediul fiilor săi ce au sunat la Serviciul de Urgență 112, a fost internat la S. C. Județean de Urgență C. unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate.

Persoana vătămată N. N. a fost spitalizată în perioada 14.08._14 FO chirurgie generală35499 S. C. Județean de Urgență C..

Raportul de expertiză medico-legală nr. 3803/294/A1 agresiuni/2014 din data de 24 septembrie 2014 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină- Legală C. a concluzionat:

Numitul N. N. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse după cum urmează::

- plăgi înțepate – prin lovire cu corp înțepător (posibil furcă), cu mențiunea că una dintre plăgile înțepate de la nivelul hemitoracelui stâng este penetrantă în cavitatea toracică, cu mic revărsat sanguin și pneumotorax minim care nu a necesitat intervenție chirurgicală, cu numai supraveghere;

- plăgi tăiate – prin lovire cu corpuri de mici dimensiuni cu vârfuri și muchii ascuțite (posibil cioburi de sticlă/parbriz);

- celelalte leziuni traumatice (fractură oase nazale și perete anterior sinus maxilar stâng, avulsie dentară, plăgi contuze, echimoze, excoriații) – prin lovire cu corpuri dure. Plăgi înțepate de la nivelul membrului superior stâng, pot avea caracter de autoapărare.

Poziția ipotetică victimă-agresor: agresorul în partea stângă a victimei.

Leziunile traumatice pot data din data de 13 august 2014 și necesită 16 – 18 zile de îngrijiri medicale de la data producerii. Nu s-a constatat niciuna din consecințele prevăzute de dispozițiile art. 193 Cod penal.

Cu ocazia audierii persoanei vătămate N. N. și a plângerii formulate de către acesta s-au efectuat cercetări față de inculpatul B. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art188 C.pen. și, ulterior, prin plângerea formulată la data de 30 septembrie 2014 și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 al. 1 c.pen. ocazie cu care s-a dispus extinderea urmăririi penale, începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea acestei din urmă infracțiuni.

Din declarațiile inculpatului B. V., și a martorilor B. A., T. V.-M., C. M.,din faza de urmărire penală, a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 13 august 2014, în jurul orelor 17:30, persoana vătămată N. N. a venit cu autoturismul proprietate personală pe drumul de pământ dinspre satul Dunăreni spre punctul extravilan al localității numit „La Lilieci”, ocazie cu care intempestiv s-a îndreptat cu autoturismul în direcția inculpatului B. V., ce se afla în apropierea unei fântâni de apă, pregătind adăpatul ovinelor ce le deține, cu intenția de a-l vătăma corporal. Aceștia au mai precizat că inculpatul B. V. a evitat accidentarea sa, împrejurare în care persoana vătămată N. N. ar fi coborât din autoturism, cu un cuțit de dimensiuni mari, s-ar fi îndreptat spre inculpat, l-ar fi imobilizat pe inculpat prin apucarea cu mâna stângă de gâtul acestuia și prin fixarea cuțitului în zona abdominală și a gâtului simultan cu proferarea de cuvinte indecente, injurioase și de amenințare cu moartea.

Din declarațiile acestora a mai rezultat că, în continuare, inculpatul s-a desprins din mâinile persoanei vătămate N. N. și s-a îndreptat, în intenția de a se proteja, spre sola de porumb din apropiere.

În aceste noi împrejurări, persoana vătămată N. N. s-ar fi urcat, din nou, la volanul autoturismului și a plecat în urmărirea inculpatului B. V. cu intenția de a-l vătăma, situație în care inculpatul ar fi efectuat, în vederea evitării accidentării sale, mișcări de ocolire a fântânii și a jgheabului de alimentare cu apă din zonă, situație în care s-ar fi interpus și fiul său ,B. A., în apărarea tatălui său.

Din depozițiile martorilor și a inculpatului B. V.,a reieșit că la un moment dat, persoana vătămată N. N. datorită stării de ebrietate în care se afla și a modului în care a condus autoturismul ,a pierdut controlul volanului rămânând suspendat cu mașina pe o construcție din beton tip irigat.

Persoana vătămată realizând că nu-i mai poate urmări cu autoturismul ,a coborât din mașină ,fiind înarmat cu un cuțit, și s-a îndreptat spre inculpatul B. V., situație în care acesta ,de teamă și pentru a se apăra s-a îndreptat spre căruța sa, ce se afla în apropiere și în care se afla o furcă, cu care s-a înarmat și s-a deplasat în întâmpinarea persoanei vătămate.

Din declarația persoanei vătămate N. N., a inculpatului și a martorilor oculari, a rezultat că inculpatul B. V. a lovit persoana vătămată N. N. peste mâna cu care ținea cuțitul reușind să-l dezarmeze, împrejurare în care aceasta din urmă a intrat în autoturism, loc unde inculpatul, pe geamul lateral stânga-față al mașinii, rămas deschis, i-a aplicat mai multe lovituri cu furca, cauzându-i vătămările corporale descrise în raportul medico-legal efectuat de SMLJ C..

Inculpatul B. V. cu ocazia audierii a declarat că nu a intenționat să-i suprime viața persoanei vătămate, acțiunea sa violentă fiind ca urmare a acțiunii lui N. N..

Din materialul probator existent la dosarul de urmărire penală a mai reieșit că persoana vătămată N. N., în acțiunea sa de urmărire a inculpatului cu autoturismul, l-a lovit și pe numitul B. A., cu cuțitul, cauzându-i o leziune la nivelul mâinii drepte, dar acesta nu a înțeles să se prezinte la Serviciul Județean de Medicină Legală C., în vederea obținerii actului medico-legal și nici nu a formulat plângere penală în cauză.

Având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și plângerea și declarațiile persoanei vătămate, în sensul că numitul B. A. i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect numit popular „ostie” la nivelul feței și că ar fi fost deposedat de un lănțișor din aur și de o pompă pentru umflat cauciucurile, împrejurări ce nu au putut fi probate, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie întrucât fapta nu există.

În raport de împrejurările concrete ale derulării activității infracționale, materialul probator administrat în cauză, plângerea și declarația persoanei vătămate N. N., în sarcina inculpatului B. V. s-a mai reținut și săvârșirea infracțiunii de distrugere.

S-a reținut că în premomentele agresionării persoanei vătămate N. N. inculpatul B. V. a lovit autoturismul deținut de acesta ,de mai multe ori cu furca, cauzându-i mai multe avarii.

După agresarea victimei N. N., inculpatul B. V. a părăsit locul faptei, după care a sesizat lucrătorii Postului de Poliție A. despre fapta comisă, motiv pentru care s-a luat măsura transportării a victimei la spital și s-a efectuat cercetarea locului faptei.

În timpul cercetărilor, inculpatul a recunoscut faptul că a înjunghiat victima N. N. cu furca, dar a motivat acțiunea sa prin aceea că a fost provocat de către persoana vătămată, care l-a agresat pe fiul său și că pe el l-a alergat cu mașina în scopul de a-l accidenta. A mai susținut inculpatul că persoana vătămată N. N. fusese înarmat cu un cuțit tip sabie.

În reținerea stării de provocare în care s-a aflat inculpatul B. V.,se iau în seamă declarațiile inculpatului dar și ale martorilor B. A.( „N. N. a venit furios cu mașina și cu mare viteză la locul la fântână ,a ieșit din mașină și s-a îndreptat spre tatăl meu,adresându-i injurii și amenințări cu moartea ,punându-i chiar cuțitul la gât”), T. V.-M.(„B. V. a fost prins cu mâna stângă de N. N. din zona gâtului iar cu dreapta i-a pus cuțitul la gât spunându-i că îl omoară pe motiv că i-a intrat cu cârdul de oi pe sola lui”) C. M.(„N. N. a coborât din autoturism cu o sabie în mână și s-a îndreptat spre B. V. în timp ce continua să-l amenințe cu moartea”.Numitul N. N. a mers și l-a prins pe B. V. cu o mână de ceafă și a gesticulat cu sabia pe abdomenul acestuia ca și cum ar fi vrut să-l taie”).).

Deși au fost invocate de către inculpat - starea de legitimă apărare sau depășirea limitelor legitimei apărări- materialul probator administrat în cauză, nu este apt de a susține reținerea unei astfel de împrejurări.

Persoana vătămată N. N. s-a constituit conform disp.art.20 c.pr.pen.parte civilă în procesul penal,în contra inculpatului B. V. cu suma de 50.000 euro,(echivalent în lei la data plății)reprezentând daune morale, cu suma de 1.000 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli cu tratarea leziunilor suferite, și cu suma de 5.000 euro (echivalent în lei la data plății)reprezentând c/valoarea reparațiilor efectuate la autoturismul distrus.

În dovedirea pretențiilor civile formulate ,partea civilă N. N. a înțeles să administreze proba testimonială cu martorii Țiripan F. și C. M..

S. C. Județean C. ,deși citată în mod legal, procedura de citare îndeplinindu-se, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză,în conformitate cu disp.art.386 c.pr.pen.s-a solicitat de către inculpatul B. V. ,prin apărător, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prev.de art.32 c.pen.rap.la art. 188 c.pen.în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.193 al. 2 c.pen.,în considerarea numărului de zile de îngrijiri medicale necare pentru vindecare.

Nu se poate proceda la această schimbare de încadrare juridică,și cererea va fi respinsă, ca nefondată, deoarece inculpatul B. V. a acționat astfel încât a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice la nivelul organelor vitale, folosind o furcă (obiect înțepător), specific uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voința inculpatului..

Numărul zilelor de îngrijiri medicale nu are relevanță, deoarece aceasta este caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului.

Aplicarea unor lovituri puternice,cu intensitate,în mod repetat, și în zona abdominală, regiune vitală a corpului – cu o furcă (obiect apt de a suprima viața)prin care au fost cauzate multiple plăgi înțepate penetrante, în cavitatea toracică, relevă intenția de ucidere nu de vătămare corporală.

Persoana vătămată a suferit plăgi înjunghiate, leziuni traumatice grave- din care una dintre plăgile înțepate de la nivelul hemitoracelui stâng a fost penetrantă în cavitatea toracică, cu mic revărsat sanguin și pneumotorax minim- fiind aptă să-i pună viața în pericol.

Se va mai lua în considerare și atitudinea manifestată de către inculpat, care după comiterea faptei nu a acordat vreun prim/ajutor victimei și nici nu a procedat la solicitarea cadrelor medicale specializate, ci a fugit de la fața locului, dar la puțin timp a sesizat lucrătorii postului de poliție local.

Intenția de a ucide se deduce din modul în care a acționat inculpatul, lovind în mod repetat,deși persoana vătămată se afla într-o mașină, cât și din instrumentul folosit- o furcă ,de dimensiuni apreciabile- cu patru coarne ,în lungime totală de 134 cm.,coada din lemn în lungime de 105 cm. și partea metalică în lungime de 24 cm. care prezinta coarnele laterale îndoite către interior.

Față de poziția necondiționată ,de recunoaștere totală adoptată de către inculpat, în fața instanței de judecată, declarația acestuia coroborându-se cu probele administrate în cauză,în faza de urmărire penală, instanța a constatat că vinovăția inculpatului B. V. a fost pe deplin probată, în comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Fapta inculpatului B. V. constând în aceea că la data de 13 august 2014 ,cu intenție directă, în timpul unui conflict spontan ,a încercat să suprime viața victimei, prin aplicarea de lovituri ,în mod repetat,cu o furcă persoanei vătămate N. N., cauzându-i plăgi înțepate la nivelul hemitoracelui stâng anterior și lateral și braț stâng anterior, antebraț stâng anterior, mâna stângă fața dorsală și fesier stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale(rezultatul letal neproducându-se din motive independente de voința inculpatului), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev.,de art.32 c.pen.rap.la art.188 c.pen..

Fapta inculpatului B. V. constând în aceea că la data de 13 august 2014, cu intenție directă, a aplicat mai multe lovituri, cu furca, autoturismului deținut de către N. N.,cauzând distrugeri și aducându-l în stare de neîntrebuințare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev.de art.253 al.1 c.pen.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei ,pentru fiecare infracțiune, s-a facut în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea inculpatului,care se evaluează după criteriile generale și obligatorii ,de individualizare prev.de art.74 c.pen.respectiv :a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, s-a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor comise,destul de ridicat,care a vizat încercarea de suprimare a unei vieți, împrejurările concrete în care inculpatul a înțeles să acționeze- în timpul unui conflict spontan ,a aplicat lovituri ,în mod repetat,cu o furcă persoanei vătămate cauzându-i plăgi înțepate la nivelul hemitoracelui stâng anterior și lateral și braț stâng anterior, antebraț stâng anterior, mâna stângă fața dorsală și fesier stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale-natura și gravitatea leziunilor cauzate victimei, rezonanța socială intens negativă a faptelor și valorile sociale însemnate lezate și ocrotite de normele penale, cu referire la necesitatea protejării cu prioritate a vieții,sănătății și integrității corporale, dar și a patrimoniului, scopul urmărit,forma de vinovăție cu care a acționat și anume intenția directă,în sensul disp.art.16 al.3 lit.a)c.pen. inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelor fapte, precum și persoana și conduita inculpatului B. V. ,născut la data de 02.08.1973, căsătorit, are șase copii minori, studii gimnaziale,ocupație ,cioban, cu o conduită sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal.

Se mai are în vedere și împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională ,dar și de recurgerea cu ușurință la folosirea unui obiect /instrument apt de a ucide, precum, precum furca, întrucât prin sentința penală nr. 566 /din 08 martie 2012 a Judecătoriei Medgidia ,a fost condamnat la o pedeapsă de trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, deoarece la data de 07 februarie 2011 a amenințat-o pe partea vătămată P. N. S., agent de poliție, atât verbal cât și prin îndreptarea unei furci în direcția acestuia, gest însoțit de adresarea unei noi amenințări cu moartea.

În favoarea inculpatului s-a reținut și circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzute de art. 75 al.1 lit.a) c.pen.și prin raportare la art.76 al.1 și 3 c.pen se va dispune reducerea limitelor speciale ale pedepsei pentru fiecare infracțiune ,cu o treime.

Fiind îndeplinite și cerințele prevăzute de art.374 al.4 c.pr.pen.rap.la art.349 al.2 c.pr.pen. inculpatul a beneficiat de disp.art.396 al.10 c.pr.pen.și a i se reduce cu 1/3 limitele speciale de pedeapsă cu închisoare prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită,urmând ca acesta să execute pedeapsa ,în regim de detenție .

La stabilirea cuantumului pedepsei s-a ținut seama și de disp.art.79 al.1 ,2 și 3 c.pen. potrivit cărora :” Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.”” Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă” și” Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform al. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform al. (2)”.

Împotriva sentinței penale nr. 16/16.01.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, a declarat apel inculpatul B. V., care în esență a solicitat achitarea sau schimbarea încadrării juridice a faptei comise în infracțiunea de lovire și în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanțe de fond.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul declarat, este nefondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului

B. V., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Sub aspectul stării de fapt se constată că inculpatul apelant B. V., la data de 13 august 2014, în timpul unui conflict spontan ,a încercat să suprime viața victimei, prin aplicarea de lovituri ,în mod repetat,cu o furcă persoanei vătămate N. N., cauzându-i plăgi înțepate la nivelul hemitoracelui stâng anterior și lateral și braț stâng anterior, antebraț stâng anterior, mâna stângă fața dorsală și fesier stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale(rezultatul letal neproducându-se din motive independente de voința inculpatului) și a aplicat mai multe lovituri, cu furca, autoturismului deținut de către N. N.,cauzând distrugeri și aducându-l în stare de neîntrebuințare.

Faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev.,de art.32 c.pen.rap.la art.188 c.pen. și infracțiunii de distrugere prev.de art.253 al.1 c.pen.

Recunoașterile inculpatului apelant, la judecătorul fondului, se coroborează cu următoarele mijloace de probă:

proces-verbal de sesizare din data de 13.08.2014 ;

proces – verbal de cercetare la fața locului din data de 13.08.2014;

planșă foto;

proces-verbal de concluzii provizorii medico – legale;

raportul de expertiză medico-legală nr. 3803/294/A1 /agresiuni/2014 din data de 24 septembrie 2014 al SMLJ C. și planșă foto;

plângerea și declarațiile persoanei vătămate N. N.;

declarațiile martorilor B. A., T. V.-M., C. M., M. I., N. C.-D., N. V., B. E..

Inculpatul apelant B. V., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de lovire și alte violențe, faptă prevăzută de art. 32 rap. la art. 193 C.p., cerere de schimbare a încadrării juridice care nu va fi primită de către Curte, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, aplicarea unor lovituri repetate părții vătămate N. N., cu o furcă cu patru coarne (de dimensiunile celei indisponibilizate ca, corp delict în dosar) și care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de tentativă de omor și nu cea de lovire sau alte violențe, în raport de obiectul vulnerant, armă edonee, aptă pentru a ucide în modul în care a fost folosit, asupra unor zone anatomice vitale și cu o intensitate ridicată, astfel că punerea vieții în primejdie a părții vătămate este comisă cu intenție indirectă și nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul B. V..

Aceasta întrucât așa cum s-a cum s-a arătat deja față de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturilor aplicate(leziuni traumatice grave - din care una dintre plăgile înțepate de la nivelul hemitoracelui stâng a fost penetrantă în cavitatea toracică, cu mic revărsat sanguin și pneumotorax minim - fiind aptă să-i pună viața în pericol) nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea uciderii părții vătămate iar rezultatul pe care cel puțin l-a acceptat inculpatului, nu s-a produs datorită îngrijirilor medicale de specialitate, inclusiv prin intervenție chirurgicală de urgență și nu a modului și a mijloacelor în care inculpatul a acționat.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut în baza probelor administrate și arătate în cuprinsul hotărârii, săvârșirea cu vinovăție sub forma intenției indirecte, de către inculpatul B. V., a tentativei la infracțiunea de omor și distrugere cu reținerea în favoarea acestuia a circumstanțele atenuante prev. de art. 75 alin.1 lit. a cod penal.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, C. constată că nu sunt motive întemeiate pentru a opta pentru reducerea cuantumului pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni și 20 de zile de închisoare.

La individualizarea pedepselor trebuie să se țină seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.

Fapta comisă, urmarea produsă, persoana inculpatului conturează un pericol social destul de ridicat al faptei, concretizat în punerea în primejdie a vieții părții vătămate și distrugerea autoturismului acesteia ,ceea ce justifică menținerea pedepsei aplicată de prima instanță.

Atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptei a determinat aplicarea procedurii prev. de art. 375 C. pr. pen. și a cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, iar împrejurările concrete a comiterii faptei au determinat instanța de fond să facă aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 alin.1 1 lit. a cod penal, cu efectul reducerii limitelor speciale ale pedepsei cu o treime.

Conduita procesuală sinceră a fost valorificată suficient și substanțial de instanță în condițiile art. 396 alin. 10C. pr. pen., dat fiind că s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special redus .

Circumstanțele personale ale inculpatului ( de 42 ani, fără antecedente penale, cioban, studii 8 clase, necăsătorit ) nu relevă aspecte pozitive deosebite care să justifice un tratament sancționator mai blând, cum ar fi reducerea cuantumului pedepsei.

D. urmare, curtea apreciază că se impune menținerea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni și 20 de zile închisoare, stabilită pentru inculpat, în condițiile art. 60 Cod penal, dat fiind că o sancționare mai ușoară a inculpatului ar putea lipsi de conținut pedeapsa aplicată care nu își mai atinge scopul și funcțiile legale, atât din perspectiva prevenției generale, cât și a prevenției speciale.

În consecință, curtea constată neîntemeiate criticile inculpatului B. V., privind individualizarea pedepsei stabilită de prima instanță.

Pentru aceste considerente, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul inculpat B. V., împotriva sentinței penale nr. 16/16.01.2015, a Tribunalului C., ca nefondat.

În baza art. 424 alin.3 C. proc. pen. rap. la art.72 cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 16.01.2015, la zi.

În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga inculpatul apelant B. V., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 cod procedură penală, onorariu parțial în sumă de 50 lei, pentru apărător din oficiu T. D. - A. M., se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul inculpat B. V., împotriva sentinței penale nr. 16/16.01.2015, a Tribunalului C., ca nefondat.

În baza art. 424 alin.3 C. proc. pen. rap. la art.72 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 16.01.2015, la zi.

În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă inculpatul apelant B. V., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 cod procedură penală, onorariu parțial în sumă de 50 lei, pentru apărător din oficiu T. D. - A. M., se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. D. C. J.

Grefier,

A. B.

Jud. fond E. G.

Red. dec. Jud. C D.

2ex/14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA