Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1249/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1249/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.1249/P
Ședința publică de la 18.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. M.
Judecător M. U.
Grefier I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror D. C. T.
Pe rol soluționarea apelului penal declarat de inculpatul M. I. A. împotriva sentinței penale nr._ pronunțată de Tribunalul T. în dosarul penal nr._, având ca obiect traficul de droguri (Legea nr. 143/2015).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra apelului de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr._ pronunțată de Tribunalul T. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal;
Condamnă pe inculpatul M. I. A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpatul M. I. A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpatul M. I. A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 38 raportat la art. 39 lit. b Cod penal;
Aplică inculpatului M. I. A. pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare (3 ani + 1/3 din 3 ani + 1 an și 6 luni) și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod penal,
Interzice inculpatului drepturile prev de art. 66 lit. a și b Cod penal.
În conformitate cu art. 399 menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul M. I. A., dar înlocuiește obligația impusă inculpatului prin încheierea din 01.07.2015 a acestei instanțe, de a nu părăsi jud. T., cu obligația de nu părăsi raza teritorială a județelor T. și C. decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În temeiul art. 72 Cod penal și cu aplicarea art. 399 alin. 9 cod.pr.pen
Deduce din pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 10.04.2015 până la 03.07.2015 inclusiv.
În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal;
Condamnă pe inculpatul C. G. la o pedeapsă de 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpatul C. G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpatul C. G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpatul C. G., la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
În temeiul art. 38 raportat la art. 39 lit. b Cod penal;
Aplică inculpatului C. G. pedeapsa de 3 ani închisoare (2 ani + 1/3 din 2 ani+8 luni + 4 luni) și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod penal,
Interzice inculpatului drepturile prev de art. 66 lit. a și b Cod penal.
În conformitate cu art. 399 menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul C. G., dar înlocuiește obligația impusă inculpatului prin încheierea din 01.07.2015 a acestei instanțe, de a nu părăsi jud. T., cu obligația de nu părăsi raza teritorială a județelor T. și C. decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În temeiul art. 72 Cod penal și cu aplicarea art. 399 alin. 9 cod.pr.pen
Deduce din pedeapsa principală de 3 ani închisoare durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 10.04.2015 până la 03.07.2015 inclusiv.
In conformitate cu art. 91 și art. 92 Cod penal,
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare.
In conformitate cu art. 93 alin. 1 Cod penal,
Impune inculpatului C. G. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
In conformitate cu art. 93 alin. 2 lit. c Cod penal,
Impune inculpatului C. G. să se supună măsurilor de control și eventual tratament sau îngrijire medicală pentru evitarea consumului de droguri.
In conformitate cu art. 93 alin. 3 Cod penal,
Obligă pe inculpatul C. G., ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 zile, la Primăria Măcin sau la Inspectoratul Școlar Județean T. (unitățile școlare din orașul Măcin), la alegerea Serviciului de Probațiune,
Atrage atenția inculpatului asupra motivelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 96 Cod penal.
În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal;
Condamnă pe inculpata Petroiaș C.-M. la o pedeapsă de 1 an închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpata Petroiaș C. M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.,
Condamnă pe inculpata Petroiaș C. M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 38 raportat la art. 39 lit. b Cod penal;
Aplică inculpatei Petroiaș C. M. pedeapsa de 3 ani închisoare (2 ani + 1/3 din 2 ani + 1 an) și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.
In conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod penal,
Interzice inculpatei drepturile prev de art. 66 lit. a și b Cod penal.
În conformitate cu art. 399 menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpata Petroiaș C. M., dar înlocuiește obligația impusă inculpatului prin încheierea din 03.06.2015 a acestei instanțe, de a nu părăsi jud. T., cu obligația de nu părăsi raza teritorială a județelor T. și C. decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În temeiul art. 72 Cod penal și cu aplicarea art. 399 alin. 9 cod.pr.pen
Deduce din pedeapsa principală de 3 ani închisoare durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 10.04.2015 până la 05.06.2015 inclusiv.
In conformitate cu art. 91 și art. 92 Cod penal,
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare.
In conformitate cu art. 93 alin. 1 Cod penal,
Impune inculpatei Petroiaș C. M. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
In conformitate cu art. 93 alin. 3 Cod penal,
Obligă pe inculpata Petroiaș C. M., ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 zile, la Primăria Măcin sau la Inspectoratul Școlar Județean T. (unitățile școlare din orașul Măcin), la alegerea Serviciului de Probațiune,
Atrage atenția inculpatei asupra motivelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 96 Cod penal.
In temeiul art. 112 Cod penal, rap. la art. 16 din Legea nr. 143/2000 republicată,
Dispune confiscarea următoarelor bunuri: 929,2 gr. cannabis - proba nr.3, 93,4 gr. rezină de cannabis - proba nr.4, 6,2 gr. cannabis - contraproba nr.3, 5,2 gr. rezină de cannabis - contraproba nr.4, 1,5 gr. cannabis - proba nr.1, – bunuri ridicate de la Petroiaș C.-M. ce se găsesc la Camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii ., nr._/4.05.2015; a sumelor de bani, respectiv, 43.000 lei de la inculpatul M. I. A., 2400 lei de la inculpatul C. G. și 960 lei de la inculpata Petroiaș C. M..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.115D/P/2014 din 5 mai 2015 întocmit de D.- B. Teritorial T. au fost trimiși în judecată inculpații M. I.-A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P..; trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P.; introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P.., cu aplic. art.38 C.P..; C. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de:constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P.., trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P.., introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000,deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P.., cu aplic. art.38 C.P.. ; și Petroiaș C.-M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P.., trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P.., introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P..,cu aplic. art.38 C.P..
S-a reținut prin actul de acuzare că inculpații M. I.-A., C. G., Petroiaș C.-M. în cursul lunii noiembrie 2014 au inițiat și constituit un grup infracțional organizat având ca scop introducerea de droguri de risc în țară și traficarea lor în scopul obținerii de venituri ilicite, acționând prin acte repetate dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, până în aprilie 2015.
În plus, s-a reținut că inculpatul C. G. a folosit în această perioadă, o parte din drogurile de risc deținute, pentru consum propriu, cu o frecvență de aproximativ 2-3 ori pe săptămână.
Inculpații asistați de avocați aleși au susținut că recunosc în totalitate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată solicitând să fie judecați pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În raport de susținerile părților, concluziile procurorului, având în vedere și actele de urmărire penală existente în cauză, cererea inculpaților a fost admisă.
Față de actele de urmărire penală, respectiv: actele de investire și sesizare, procesele - verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, planșe foto, rapoarte de constatare tehnico-științifică, buletine de analiză toxicologică, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor Golăiaș C., V. C., P. L. R., R. A. I., toate coroborate cu declarațiile inculpaților M. I.-A., C. G., Petroiaș C.-M. care recunosc acuzațiile aduse, se constată următoarele:
În luna noiembrie 2014, inculpatul M. I.-A. i-a propus inculpatei Petroiaș C.-M. să-l însoțească în G. pentru a cumpăra cantitatea de 1 kg. de cannabis, propunere cu care numita Petroiaș C.-M. a fost de acord. Astfel, în realizarea înțelegerii, în cursul lunii noiembrie 2014 inculpații M. I.-A. și Petroiaș C.-M. s-au deplasat în G., unde de la o persoană necunoscută numitul M. I.-A. a cumpărat cantitatea de 1 kg. cannabis, transportată ulterior în țară de inculpații M. I.-A. și Petroiaș C.-M.. Pentru ajutorul oferit, inculpata Petroiaș C.-M. a primit, în luna noiembrie 2014, cu titlu gratuit, cantitatea de 20 gr. cannabis de la inculpatul M. I.-A..
În perioada noiembrie - decembrie 2014, în mod repetat, inculpatul M. I.-A. i-a vândut numitului C. G. cantitatea de aprox. 160 gr. cannabis, la prețul total de 5.000 lei din care a primit efectiv suma de 3.000 lei. Astfel, a rezultat faptul că la momentul în care inculpatul M. I.-A. s-a întors din G. i-a vândut numitului C. G. cantitatea de 60 gr. cannabis, iar ulterior în perioada noiembrie - decembrie 2014 i-a vândut acestuia în mod repetat, cu o frecvență de o dată pe săptămână, diferența de droguri respectiv câte 20 gr. / ocazie.
Restul cantității de droguri de risc cumpărată de inculpatul M. I.-A. din G., respectiv diferența de aprox. 800 gr. de cannabis a fost vândută de către M. I.-A., în perioada noiembrie - decembrie 2014, la prețul de 50 lei/gram, preț de altfel indicat de acest inculpat numitei Petroiaș C.-M. pentru vânzarea drogurilor. Faptul că inculpatul M. I.-A. proceda la vânzarea drogurilor cu prețul de 50 lei/gram rezultă și din declarațiile martorilor Golăiaș C., V. C., cât și din procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate.
În perioada noiembrie – decembrie 2014, C. G. a cumpărat, în mod repetat, de la numitul M. I.-A. cantitatea de aprox. 160 gr. cannabis, pentru care a plătit suma de 3.000 lei din prețul total de 5.000 lei convenit.
Din cantitatea totală de 160 gr. cannabis cumpărată de la M. I.-A., inculpatul C. G. a procedat la vânzarea drogurilor de risc, primind suma totală de aprox. 2400 lei, după cum urmează: în luna noiembrie 2014 i-a vândut numitului Brețcan R. cantitatea de 50 gr. de cannabis, pentru care a primit suma de 400 lei din prețul de 2.200 lei convenit; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.20 de acte materiale, i-a vândut numitului A. A. cantitatea totală de 20 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 1.000 lei; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.10 de acte materiale, i-a vândut numitului Zero I. cantitatea totală de 10 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 500 lei; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.10 de acte materiale, i-a vândut numitului C. A. cantitatea totală de 10 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 500 lei.
Parte din drogurile de risc deținute fără drept de către inculpatul C. G. au fost consumate de către acesta, în mod repetat, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână, rezultând astfel aprox. 50 de acte materiale de deținere în vederea consumului. Rezultă și faptul că din cannabisul deținut în vederea consumului inculpatul C. G. a oferit și altor persoane spre consum, respectiv: în cursul lunii noiembrie 2014, în mod repetat, a pus la dispoziție cantitatea totală de 10 gr. cannabis, pe care a consumat-o împreună cu numitul Brețcan R.; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, a pus la dispoziție cantitatea totală de 50 gr. cannabis, pe care a consumat-o împreună cu numiții Brețcan R., A. A., Zero I., P. N. C.;
În cursul lunii noiembrie, Petroiaș C.-M. a primit, cu titlu gratuit, de la numitul M. I.-A. cantitatea de 20 gr. cannabis.
Din cantitatea totală de 20 gr. cannabis primită de la M. I.-A., inculpatul Petroiaș C.-M. a procedat la vânzarea / livrarea, etc. drogurilor de risc, primind suma totală de aprox. 960 lei, după cum urmează: în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox. 10-15 acte materiale, i-a livrat numitului P. L. R. aprox. 10 -15 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, din care 3-4 pliculețe gratis, iar restul la prețul de 50 lei/plic, rezultând astfel că a primit suma totală de 500 lei; în perioada martie – aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 4 acte materiale, i-a vândut numitei M. Gerogiana un număr de 4 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 200 lei; în cursul lunii aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 3 acte materiale, i-a vândut numitului M. – persoană neidentificată un număr de 3 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 150 lei; în cursul lunii aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 2 acte materiale, i-a vândut numitului R. A. I. un număr de 2 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50-60 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 110 lei;
În cursul lunii martie 2015, după ce în prealabil a căutat să cumpere droguri din Spania, inculpatul M. I.-A. i-a trimis numitului Tăușean S., în G., suma de 1.800 euro pentru achiziționarea cantității de peste 1 kg. cannabis, cantitate care potrivit înțelegerii dintre cei doi trebuie să-i fie trimisă numitului M. I.-A. prin colet la începutul lunii aprilie 2015. Inculpatul M. I.-A. a expediat, în G., suma de 1.800 euro prin numitul C. G. (care a cunoscut scopul expedierii banilor), iar numitul Tăușean S. urma să expedieze coletul pe numele numitei Petroiaș C. M.. Astfel, potrivit convenției coletul ce conține circa un kilogram de cannabis și 100 grame hașiș a sosit în România în cursul zilei de 9.04.2015, fiind ridicat de la firma de transport de către destinatara Petroiaș C.-M., potrivit înțelegerii cu M. I.-A..
Inculpata Petroiaș C.-M. a cunoscut conținutul coletului primit și activitatea ilicită desfășurată de M. I.-A., și a intermediat înțelegerea unei viitoare vânzări de cannabis, respectiv cantitatea de 25 grame pentru suma 1.000 lei, de către M. I.-A. către un anumit R.. La data de 9.05.2015 asupra susnumitei au fost găsite 4 pliculețe cu cannabis primite anterior de la M. I.-A. și deținute în vederea vânzării.
Și inculpatul C. G. a cunoscut scopul expedierii sumei de 1800 euro în G., cât și conținutul coletului primit așteptând împreună cu M. I.-A. să intre în posesia coletului ridicat de către Petroiaș C.-M.. Rezultă și faptul că numitul C. G. urma să îl ajute pe M. I.-A. la distribuirea drogurilor introduse ilicit în țară, cum de altfel l-a ajutat și la distribuirea drogurilor introduse în luna noiembrie 2014.
Fapta inculpatului M. I. A. care în cursul lunii noiembrie 2014 a inițiat și constituit, împreună cu Petroiaș C.-M. și C. G., un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii, în formă continuată, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, a infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, și trafic de droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P..
Faptele inculpatului M. I. A., care în baza aceleiași rezoluții infracționale în luna mai 2014, împreună cu Petroiaș C. M. a introdus în țară, fără drept, cantitatea de aprox. 1 kg. cannabis, iar la începutul lunii aprilie 2015, împreună cu inculpații Petroiaș C.-M. și C. G., a introdus în țară, fără drept, cantitatea de 938,2 grame cannabis și cantitatea de 99,3 grame rezină de cannabis, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
Faptele inculpatului M. I.-A. constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în luna noiembrie 2014 i-a livrat, cu titlu gratuit, inculpatei Petroiaș C.-M. cantitatea de 20 gr. Cannabis; în perioada noiembrie - decembrie 2014, în mod repetat, i-a vândut inculpatului C. G. cantitatea de aprox. 160 gr. cannabis, la prețul total de 5.000 lei din care a primit efectiv suma de 3.000 lei, respectiv la momentul întoarcerii din G. cantitatea de 60 gr. cannabis, iar ulterior în perioada noiembrie - decembrie 2014 i-a vândut acestuia în mod repetat, cu o frecvență de o dată pe săptămână, diferența de droguri respectiv 20 gr. / ocazie; în perioada noiembrie - decembrie 2014, în mod repetat a vândut cantitatea totală de aprox. 800 grame de cannabis, la prețul de 50 lei/gram, către diferite persoane necunoscute; întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
Faptele inculpatului C. G. care în luna noiembrie 2014 a inițiat și constituit, împreună cu Petroiaș C.-M. și M. I.-A., un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, a infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, și trafic de droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P..
Faptele inculpatului C. G. constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada noiembrie - decembrie 2014, în mod repetat, a cumpărat de la inculpatul M. I.-A. cantitatea de aprox. 160 gr. cannabis, la prețul total de 5.000 lei din care a plătit efectiv suma de 3.000 lei, respectiv la momentul întoarcerii inculpatului M. I.-A. din G. cantitatea de 60 gr. cannabis, iar ulterior în perioada noiembrie - decembrie 2014 a cumpărat în mod repetat, cu o frecvență de o dată pe săptămână, diferența de droguri respectiv 20 gr. / ocazie; în cursul lunii noiembrie 2014 i-a vândut numitului Brețcan R. cantitatea de 50 gr. de cannabis, pentru care a primit suma de 400 lei din prețul de 2.200 lei convenit; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.20 de acte materiale, i-a vândut numitului A. A. cantitatea totală de 20 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 1.000 lei; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.10 de acte materiale, i-a vândut numitului Zero I. cantitatea totală de 10 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 500 lei; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox.10 de acte materiale, i-a vândut numitului C. A. cantitatea totală de 10 gr. cannabis, pentru care a primit suma totală de 500 lei; în cursul lunii noiembrie 2014, din cannabisul deținut a oferit, în mod repetat numitului Brețcan R. spre consum; în perioada noiembrie – decembrie 2014, din cannabisul deținut a oferit în mod repetat, numiților Brețcan R., A. A., Zero I., P. N. C., spre consum, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
Faptele inculpatului C. G. constând în aceea că, în luna aprilie 2015, împreună cu M. I.-A. și Petroiaș C.-M., a introdus în țară, fără drept, cantitatea de 938,2 grame cannabis și cantitatea de 99,3 grame rezină de cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Faptele inculpatului C. G. constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, a folosit parte din drogurile de risc deținute pentru consumul propriu, respectiv cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână, rezultând astfel aprox. 50 de acte materiale de deținere în vederea consumului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
Fapta inculpatei Petroiaș C.-M. care în luna noiembrie 2014 a inițiat și constituit, împreună cu M. I.-A. și C. G., un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, a infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, și trafic de droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.367 alin.1 C.P..
Faptele inculpatei Petroiaș C.-M. constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice: în luna noiembrie 2014, împreună cu inculpatul M. I.-A. a introdus în țară, fără drept, cantitatea de aprox. 1 kg. Cannabis; în luna aprilie 2015, împreună cu M. I.-A. și C. G., a introdus în țară, fără drept, cantitatea de 938,2 grame cannabis și cantitatea de 99,3 grame rezină de cannabis, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
Faptele inculpatei Petroiaș C.-M. constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice: în luna noiembrie 2014 a primit, cu titlu gratuit, de la inculpatul M. I.-A. cantitatea de 20 gr. cannabis; în perioada noiembrie – decembrie 2014, în mod repetat, respectiv prin aprox. 10-15 acte materiale, i-a livrat numitului P. L. R. aprox. 10 -15 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, din care 3-4 pliculețe gratis, iar restul la prețul de 50 lei/plic, rezultând astfel că a primit suma totală de 500 lei; în perioada martie – aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 4 acte materiale, i-a vândut numitei M. G. un număr de 4 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 200 lei; în cursul lunii aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 3 acte materiale, i-a vândut numitului M. – persoană neidentificată un număr de 3 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 150 lei; în cursul lunii aprilie 2015, în mod repetat, respectiv prin 2 acte materiale, i-a vândut numitului R. A. I. un număr de 2 pliculețe cu cannabis de cca 1gr./plic, la prețul de 50-60 lei/plic, pentru care a primit suma totală de 110 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.P..
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere conform prevederilor art. 74 Cod Penal, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, consecințele infracțiunilor, respectiv impactul drogurilor de risc traficate asupra sănătății persoanelor consumatoare, din care cei mai mulți sunt tineri, motivul comiterii infracțiunilor, acela de a obține cu ușurință și fără a munci, profituri bănești.
Din examinarea declarațiilor inculpaților a rezultat că inculpatul M. I. A. a fost liderul grupului și inițiatorul activităților infracționale, situație care nu este negată de inculpat, acesta declarând: „..Prin luna noiembrie 2014 am procurat personal din G. cantitatea de cca 400 gr cannabis și am adus-o în România pentru a o vinde. Înainte să plec în G., eu am discutat despre intențiile mele cu Petroiaș C.-M. și i-am propus să meargă cu mine să iau drogurile, cu autoturismul meu, pentru a nu crea suspiciuni la vamă. Petroiaș C. a fost de acord, fără ca eu să-i promit vreun favor pentru ajutorul acordat. Am mers astfel împreună în G., fără a discuta anterior cu vreo persoană pentru procurarea drogurilor. Eu auzisem că acolo se găsesc foarte ușor droguri. Am stat în G. cca 4 zile, până eu am găsit persoană de la care să cumpăr drogurile. Am intrat în contact cu un albanez care vindea droguri într-un parc. Acesta mi-a dat cantitatea de 380 grame marijuana în schimbul sumei de 500 euro.”
În legătură cu introducerea în țară a drogurilor de risc în luna aprilie 2015 inculpatul a declarat „…De pe la începutul lunii martie 2015 am vorbit cu un vecin de-al meu T. S. care se află în G. pentru a procura de acolo cantitatea de 1 kg. de marijuana și 100 grame hașiș. Pentru aceste droguri jumătate din bani i-a pus o cunoștință de-a mea pe care o știu doar cu numele de N., mai exact acesta a pus 800 de euro. De asemenea în cursul lunii martie am primit de la soția mea care se află în Elveția suma de 1100 euro din care 1000 euro i-am pus pentru drogurile pe care urma să le primesc de la T..
Despre acest colet cu droguri avea cunoștință și Petroiaș C. – M.. Întrucât aceasta este studentă la G. m-am gândit că ar fi mai ușor dacă ar ridica ea coletul cu droguri și astfel am vorbit cu T. S. care a expediat drogurile pe numele ei. De asemenea C. G. cunoștea că pe 09.04.2015 eu urma să primesc coletul cu droguri din G., însă el nu a avut nici o implicare. Cu toate acestea a mers cu mine și cu C. să ridicăm coletul. Precizez că i-am dat în luna martie 2015 suma de 1800 euro lui C. G. pentru a o expedia lui T. S. în G. pentru droguri, deoarece conturile mele bancare sunt blocate de către ANAF în urma neplății unor amenzi de pe numele.”
Mai mult, din fișa de cazier a inculpatului M. I. A., se constată că acesta a suferit mai multe condamnări la pedepse pe care le-a executat în regim de detenție, cea mai grea a fost aplicată prin S.P. nr.1969/11.10.2007 a Judecătoriei B., definitivă prin neapelare la 26.10.2007, respectiv o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, fiind arestat la data de 23.11.2007 și liberat condiționat la 9.01.2008, cu rest de pedeapsă de 411 zile închisoare.
Față de cele expuse, s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen. și la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 38 și art. 39 lit. b Cod Penal, s-au contopit pedepsele urmând a se aplica pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 72 Cod penal cu referire la art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., s-a dedus din pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 10.04.2015 până la 03.07.2015 inclusiv.
Inculpatul C. G. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., și la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 38 și art. 39 lit. b Cod Penal, s-au contopit pedepsele fiind aplicată pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
Față de prevederile art. 399 cod.pr.pen. s-a apreciat că până la rămânerea definitivă a hotărârii este justificată menținerea măsurii controlului judiciar pentru a se asigura finalizarea în bune condiții a procesului penal și evitarea sustragerii inculpaților de la executarea pedepsei.
Cu toate acestea, având în vedere finalizarea judecății pe fond a cauzei și faptul că etapa apelului presupune deplasarea inculpatului în afara județului T. a fost înlocuită obligația impusă inculpatului prin încheierea din 01.07.2015 a acestei instanțe, de a nu părăsi jud. T., cu obligația de nu părăsi raza teritorială a județelor T. și C. decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
În temeiul art. 72 Cod penal cu referire la art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., s-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 10.04.2015 până la 03.07.2015 inclusiv.
Inculpata Petroiaș C. M. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 396 alin. 10 Cod Penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, și art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 38 și art. 39 lit. b Cod Penal, s-au contopit pedepsele fiind aplicată pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
În conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod Penal, s-au interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 72 Cod penal cu referire la art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., s-au dedus din pedepsele principale durata reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu.
Față de prevederile art. 399 cod.pr.pen. se apreciază că până la rămânerea definitivă a hotărârii este justificată menținerea măsurii controlului judiciar pentru a se asigura finalizarea în bune condiții a procesului penal și evitarea sustragerii inculpaților de la executarea pedepsei.
Cu toate acestea, având în vedere finalizarea judecății pe fond a cauzei și faptul că etapa apelului presupune deplasarea inculpaților în afara jud. T. a fost înlocuită obligația de a nu părăsi jud. T., cu obligația de nu părăsi raza teritorială a jud. T. și C. decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
Deși s-a solicitat în apărare, suspendarea executării pedepselor aplicate celor trei inculpați, s-a apreciat că cererea este justificată numai în privința inculpaților C. G. și Petroiaș C. M. care sunt tineri și la primul conflict cu legea penală, existând posibilitatea ca în lipsa influenței inculpatului M. I. A. să nu fi comis astfel de fapte penale.
Conform art.91 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei.
În conformitate cu prevederile art. 112 Cod pr.pen. și art. 16 din lg. nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpați a drogurilor de risc ridicate de la inculpați, astfel: 929,2 gr. cannabis – (proba nr.3), 93,4 gr. rezină de cannabis – (proba nr.4), 6,2 gr. cannabis – (contraproba nr.3), 5,2 gr. rezină de cannabis – (contraproba nr.4), 1,5 gr. cannabis – (proba nr.1), – bunuri ridicate de la Petroiaș C.-M. ce se găsesc la Camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii ., nr._/4.05.2015, precum și a sumelor de bani obținute din traficul de droguri, respectiv, 43.000 lei de la inculpatul M. I. A., 2400 lei de la inculpatul C. G. și 960 lei de la inculpata Petroiaș C. M..
Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul M. I. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M. I. A. pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 al. 1 cod penal, în baza următoarelor argumente:
In luna noiembrie 2014, inculpatul M. I.-A. i-a propus inculpatei Petroiaș C. M. să-l însoțească în G. pentru a cumpăra cantitatea de 1 kg de cannabis, propunere cu care numita Petroiaș C. - M. a fost de acord, astfel încât în cursul lunii noiembrie 2014 inculpații M. I. și Petroiaș C. s-au deplasat în G., unde de la o persoană necunoscută, numitul M. I. cumpărat cantitatea de 1 kg cannabis, transportată ulterior în țară de inculpații M. I. și Petroiaș C., aceasta primind, în luna noiembrie 2014, cu titlu gratuit cantitatea de 20 gr. de cannabis de la M..
În perioada noiembrie - decembrie 2014, în mod repetat M. I. i-a vândut inculpatului C. G. cannbis.
In cursul lunii martie 2015, după ce în prealabil a căutat să cumpere droguri din Spania, inculpatul M. I. i-a trimis numitului Tăușean S., în G., suma de 1800 euro pentru achiziționarea cantității de peste 1 kg de cannabis, cantitate care potrivit înțelegerii dintre cei doi trebuie să-i fie trimisă numitului M. I. prin colet la începutul lunii aprilie 2015.
În baza dispozițiilor art. 374 alin. (4) Cod proc. pen., inculpatul M. I. a declarat că este de acord ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța condamnarea, instanța trebuie să constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Potrivit art. 349 alin. (2) raportat la art. 374 alin. (4) Cod proc. pen., este admisibilă cererea de aplicare a procedurii abreviate dacă probele administrate sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Această formulare coroborată cu sintagma folosită în art. 396 alin. (10), "în caz de condamnare", formează convingerea potrivit căreia în cadrul procedurii prevăzute de art. 375 Cod proc. pen., este posibilă oricare dintre soluțiile prevăzute de art. 396 Cod proc. pen., inclusiv achitarea. {Jud. Sectorului 6 București, secția penală, sentința penală nr. 389/10,07,2014 în M. U. - Procedură penală. Partea specială, Ed. C.H.B., București, 2014, p. 203).
În aceste condiții, instanța de fond trebuia să analizeze dacă faptele săvârșite și recunoscute, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, constituie infracțiune.
S-a considerat că nu se poate retine săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, pentru următoarele considerente :potrivit art. 367 alin. (1) Cod Penal, "Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. ".
Potrivit art. 367 alin. (6) Cod Penal "prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni."
Cu toate că în alin. (1) al art. 367 C. pen. nu se mai prevede scopul pentru care a fost inițiat sau constituit grupul infracțional organizat sau la care s-a aderat ori care a fost sprijinit, la alin. (2) al textului invocat se prevede o formă agravată a constituirii grupului infracțional organizat, precizându-se că „în situația în care infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat se sancționează de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoare mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 și interzicerea exercitării unor drepturi".
Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a mai prevăzut un scop anume, totuși el trebuie să existe, în condițiile de mai sus, întrucât simpla inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup, chiar și organizat, nu constituie infracțiune decât atunci când grupul respectiv este un grup infracțional organizat, structurat și constituit pe o anumită perioadă de timp, așa cum este definit de prevederile art. 367 alin. (6) C. pen.
Prin neprevederea mobilului constituirii unui grup infracțional organizat se va putea ajunge la reținerea ori la invocarea existenței unui astfel de grup și atunci când constituirea se face din considerente morale, psihice, împrejurare ce în mod evident nu a fost avută în vedere nici prin dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale și nici prin fostele prevederi ale legii speciale.
In speță, fapta prevăzută de art. 367 alin. (1) Cod Penal, constituie infracțiune doar când oricare dintre formele prevăzute de elementul material fac referire la un grup infracțional organizat. Pentru existența unui grup infracțional organizat este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor factori, care în cazul de față nu se îndeplinesc.
Literatura de specialitate apreciază că prin „grupare" se înțelege o categorie, o tabără de persoane alcătuită, de regulă, dintr-un număr restrâns de membri, cu o structură organizatorică mai simplă și cu un plan de activitate mai limitat, iar prin „asociație" se înțelege o grupare de persoane, caracterizată prin numărul membrilor și calitatea acestora, prin structura organizatorică și printr-un anumit program a cărui realizare constituie obiectul asociației.
Atât asociația, cât și gruparea trebuie să aibă drept scop săvârșirea uneia sau unora dintre infracțiunile arătate în dispoziția incriminatoare. În sensul dat de norma de incriminare (art. 409 C. pen.) definește structura informativă ca fiind „organizația sau gruparea formată din două sau mai multe persoane, cu o structură organizatorică mai complexă decât cea a grupului infracțional organizat, având o durată în timp limitată la obiectul propus, o existență de sine stătătoare pe teritoriul României și cu un scop bine determinat, acela de culegere de informații secrete de stat, în afara unui cadru legal".
În literatura de specialitate „gruparea" este definită ca fiind o reuniune de persoane formată de regulă dintr-un număr relativ restrâns de persoane, cu o structură organizatorică mult mai simplă și cu un plan de activitate mai limitat.
În privința termenului „organizație" apreciază că aceasta constituie o asociere compusă din mai multe persoane, în formă complexă și superioară unei grupări, cu o anumită organizare, disciplină, program și reguli clare, determinate de scopul urmărit. Nu se poate considera că cei trei fac parte dintr-un grup infracțional organizat pe următoarele considerente: C. G. nici nu se cunoștea cu Petroiaș C. - M. în noiembrie 2014 când aceasta 1-a însoțit pe M. în G., C. G. nu primea indicații de la M. I. cu privire la persoanele cărora urma a le vinde drogurile,C. G. nu dădea vreo cota parte din vânzări lui M. I..
În ceea ce privește al doilea transport, C. G., deși știa de existența lui, nu era implicat cu nimic în aducerea acelor droguri, ci aștepta doar ca M. I. A. să le procure, pentru a putea cumpăra de la acesta. După cum reiese și din cuprinsul rechizitoriului, sunt descrise faptele săvârșite de M. I., de a cumpăra, a vinde, a consuma sau a da cu titlu gratuit altor persoane substanțele respective, fără a fi dovedite contribuțiile celorlalți doi în calitate de membrii ai grupului infracțional organizat. Simplul fapt că Petroiaș C. - M. l-a însoțit pe M. în G. pentru ca acesta din urmă să poată cumpăra drogurile, nu trebuie interpretat că aceasta face parte dintr-un grup infracțional organizat.
A..6 al art. 367 Cod Penal prevede ca o condiție esențială pentru existența grupului infracțional organizat să fie constituit pentru o anumită perioadă de timp, fapt ce nu este dovedit prin rechizitoriu.
În subsidiar, instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului impunându-se reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prin aplicarea circumstanțelor atenuante și aceasta în raport de circumstanțele personale ale inculpatului întrucât acesta are o situație socială stabilă, suferă de anumite afecțiuni medicale este încadrat în muncă, îl are în grijă pe tatăl dumnealui a cărui vârstă este una înaintată și care suferă de numeroase afecțiuni medicale grave.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată:
În mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor reținute ca fiind comise de inculpatul M. I. A., în acord cu materialul probator administrat în cauză.
De altfel, judecata la instanța de fond s-a realizat în condițiile art.374 alin.4 cod procedură penală, inculpatul recunoscând comiterea faptelor astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței.
Astfel, potrivit declarației date în fața instanței de fond, inculpatul a precizat că recunoaște în totalitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată așa cum au fost descrise prin actul de acuzare și că dorește să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Fiind audiat de instanța de apel, inculpatul revine asupra declarației date în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond și arată că nu recunoaște comiterea infracțiunii de constituire a unui grup organizat, declarația din fața instanței de fond fiind pur formală, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.
Referitor la situația de fapt, inculpatul apelant a arătat că în luna noiembrie 2014 a plecat împreună cu inculpataPetroiaș C. – M. în G. pentru a cumpăra 1,2 kg de cannabis, fără ca inculpata să aibă vreun rol, scopul deplasării inculpatei fiind doar acela de a-l însoți pe inculpat.
A precizat inculpatul că, din cantitatea de 400 gr. de cannabis achiziționată i-a vândut inculpatului C. G. cantitatea de 100 gr.de cannabis primind de la acesta suma totală de 5000 lei ți i-a dat inculpateiPetroiaș C. – M., cu titlu gratuit cantitatea de 20 gr.de cannabis, ce a fost vândută de aceasta unor personae necunoscute.
Recunoaște inculpatul M. I. A. că a mai vândut cannabis și altor persoane din localitatea Măcin.
S-a arătat de inculpat că, potrivit unei înțelegeri cu numitul T. S. i-a trimis acestuia suma de 1800 euro pentru achiziționarea de cannabis, sumă ce a fost trimisă prin intermediul inculpatului C. G., acesta cunoscând scopul deplasării și destinația sumei de bani, după cum cunoștea și faptul că, ulterior, numitul T. S. urma să trimită ccantitatea de droguri printr-un colet a cărui destinatară era inculpataPetroiaș C. – M..
A susținut inculpatul M. I. A. că inculpata Petroiaș C. – M. avea cunoștință de tranzacție și de modul în care urma să se procedeze atât în ceea ce privește trimiterea banilor cât și restituirea coletului ce conținea droguri, cunoscând că era destinatara coletului ce conținea cannabis.
În aceiași declarație inculpatul M. I. A. a menționat că, la cererea sa, inculpataPetroiaș C. – M. a intermediat o vânzare de cannabis către numitul R., acesta fiind un cunoscut al inculpatei.
Referitor la inculpatulC. G. s-a precizat de inculpatul M. I. A. că a avut o înțelegere cu acesta ca să cumpere cannabis de la inculpatul apelant și să îl vândă mai departe.
Susține inculpatul M. I. A. că îi cunoaște pe inculpații C. G. și Petroiaș C. – M., știa că cei doi se ocupă cu vânzarea de droguri, a avut discuții cu aceștia despre posibilitatea procurării de droguri la un preț mai redus, fiind real că cei doi, la cererea sa, au acționat în modalitatea arătată.
Reținem că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt în sensul menționat de inculpatul M. I. A..
Apreciază inculpatul că, raportat la această situație de fapt nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 cod penal întrucât nu a existat o hotărâre de a se constitui într-un grup pentru a comite infracțiuni legate de traficul de droguri, s-a acționat ocazional, inculpatul doar folosindu-se de ceilalți doi inculpați pentru realizarea propiei hotărâri infracționale.
Din declarațiile inculpatului ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, apreciem că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup organizat având în vedere că, cei trei inculpați se cunoșteau, au purtat discuții în legătură cu modalitatea de procurare și vânzare de droguri, stabilind că inculpatul M. I. A. să procure cannabisul, ceilalți doi inculpați să le cumpere de la acesta și să le vândă mai departe altor consumatori.
Totodată, reținem că ceilalți doi inculpați, respectiv C. G. și Petroiaș C. – M. aveau cunoștință de modalitatea în care inculpatul M. I. A. procura drogurile, s-au implicat în activitatea de procurare la ordinal inculpatului M. I. A. care le-a și stabilit rolul pe care urmau să îl aibă, cei doi conformându-se la ordinul inculpatului M. I. A..
Astfel, conform planului întocmit de inculpatul M. I. A., inculpatul C. G. s-a deplasat în G. pentru a remite numitului T. S. suma de bani pusă la dispoziție de inculpatul M. I. A. cu care urma să se cumpere cannabisul, iar inculpata Petroiaș C. – M. urma să fie destinatara coletului având și rolul de a-l ridica, conform instrucțiunilor inculpatului M. I. A..
Este cert că inculpații C. G. și Petroiaș C. – M. au acceptat rolul de lider al inculpatului M. I. A., cu atât mai mult cu cât acesta dispunea și de sumele de bani necesare cumpărării unor cantități mai mari de cannabis, se supuneau ordinelor date de acesta și îl ajutau efectiv în realizarea traficului de droguri.
Nu s-a probat nici un element în raport de care să se aprecieze că cei trei inculpați nu aveau reprezentarea că acționau ca un grup organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri.
În aceste condiții, criticile formulate de apelantul inculpat M. I. A. sunt neîntemeiate.
Apreciem că instanța de fond a realizat o individualizare corectă a pedepsei aplicată inculpatului M. I. A., atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de excutare, în accord cu criteriile prev. de art.74 cod penal.
Faptele comise de inculpatul M. I. A. prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, perioada îndelungată a activității infracționale, cooperarea dintre mai multe persoane, aspectul transfrontalier al activității infracționale, sumele mari de bani obținute din traficul de droguri, cantitatea ridicată de cannabis traficată, și nu în ultimul rând consecințele dezastruoase pentru sănătatea populației pe care le are introducerea pe piață a drogurilor.
Se va avea în vedere frecvența deosebită a unor asemenea infracțiuni ce implică o reacție fermă din partea autorităților judiciare, dar și faptul că, inculpatul desfășura activitatea infracțională ca singur mijloc de obținere a veniturilor necesare existenței.
În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat M. I. A. împotriva sentinței penale nr.143/28.08.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul parțial avocat oficiu în sumă de 90 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat M. T..
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat M. I. A. împotriva sentinței penale nr.143/28.08.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,
Onorariul parțial avocat oficiu în sumă de 90 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat M. T..
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. M. M. U.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond. V.M.
Tehnored.jud. E.C.M.
4 ex./18.02.2016
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 98/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|