Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 13464/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 199/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
PREȘEDINTE C. I. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul T. G. C. împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, asistat de avocat M. L. în substituire pentru avocat C. S., apărător din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, condamnatul a învederat că își retrage contestația formulată, după care, s-a acordat cuvântul.
Avocat M. L. pentru contestator, solicită să se ia act de retragerea contestației.
Reprezentantul parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației.
Contestatorul arată că își retrage contestația.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 80 din 2 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în baza art. 597 CPP rap. la art. 585 CPP a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul T. G. C., fiul lui M. și E., născut la data de 31.08.1974 în Caracal, județul O., domiciliat în ., nr. 225, județul D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..
În baza art. 275 alin. 2 CPP a fost obligat condamnatul la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. condamnatul T. G. C. a solicitat contopirea pedepselor de 5 ani și 3 luni în a cărei executare se află, pronunțată de Tribunalul București, prin sentința penală nr. 258/17.02.2014 definitivă prin decizia penală nr. 625/15.05.2014 a Curții de Apel București, cu pedeapsa de 5 ani închisoare pronunțată de Judecătoria Bistrița, prin sentința penală nr. 1544/24.11.2008, definitivă prin decizia penală nr. 58/2009 a Tribunalul Bistrița Năsăud.
De asemenea, a mai solicitat deducerea perioadelor executate respectiv: de la 15.04. 2002 la 23.12.2005, perioadă în care a executat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni aplicată de Judecătoria C., fiind arestat preventiv într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului G.; de la 10.05.2006 la 22.06.2007; de la 03.10.2012 la 17.10.2012; de la 17.10.2012 la 23.02.2013; de la 1.02.2013 la 19.02.2013; de la 15.05.2014 la zi.
A mai arătat că infracțiunea pentru care a fost condamnat la 5 ani și 3 luni închisoare de către Tribunalul București a fost săvârșită în anul 2008, înainte de a fi condamnat definitiv în anul 2009 de Tribunalul Bistrița Năsăud, cele două fapte sunt concurente, astfel că se poate dispune contopirea pedepselor.
La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar, în copie, sentința penală nr. 248/30.01.2003 a Judecătoriei C., sentința penală nr. 258/17.02.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, minuta deciziei penale nr. 625/A/15.05.2014 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală, sentința penală nr. 1544/24.11.2008 a Judecătoriei Bistrița, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 494/15.05.2014 emis de Tribunalul București Secția I Penală, dar și cazierul judiciar al condamnatului, eliberat de IPJ O..
Analizând cererea de contopire formulată de condamnatul T. G. C., tribunalul a reținut următoarele:
Petentul condamnat a solicitat contopirea pedepselor de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 625/A/15.05.2014 și respectiv 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1544/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 58/A/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.
Prin sentința penală nr. 258/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 625/A/15.05.2014 a Curții de Apel C., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C.p. față de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1544/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 58/A/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud. În temeiul art. 61 alin. 2 C.p. din 1969 s-a revocat liberarea condiționată a pedepsei de 5 ani stabilită prin s.p. nr. 1544/22.11.2008 și s-a contopit restul de 503 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare stabilit prin sentința menționată cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.
De asemenea, s-a mai reținut că petentul condamnat T. G. C. a mai formulat o cerere de contopire a pedepselor, înregistrată pe rolul instanței sub nr._/215/2014 și soluționată prin sentința penală nr. 1150/08.10.2014, definitivă la data de 27.01.2015 la Curtea de Apel C. prin respingerea ca nefondată a contestației, prin care a solicitat contopirea acelorași pedepse.
Fiind interpelat de către instanță la termenul din data de 19.01.2015, petentul condamnat a învederat că a mai formulat o cerere de contopire a pedepselor întrucât dorește și părerea altui complet de judecată.
Verificând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că pe rolul instanței a fost înregistrată, la data de 12.08.2014, cererea formulată de condamnatul T. G. C., sub nr._, având ca obiect contopire pedepse, care a fost respinsă prin sentința penală nr. 1150/08.10.2014, definitivă la data de 27.01.2015 la Curtea de Apel C. prin respingerea ca nefondată a contestației.
Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 5 C.pr.pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări. Instanța reține în acest sens că procedura la instanța de executare este aceeași pentru toate cererile vizând faza de executare (inclusiv în ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 585 C.p.p.), dacă nu sunt reglementate norme derogatorii, cum este și cazul cererilor de contopire a pedepselor.
Astfel, constatând că pe rolul instanței a mai fost soluționată o cerere de contopire privind aceeași parte – condamnatul T. G. C., întemeiată pe același temei legal – art. 585 C.p.p., și pentru aceleași motive – respectiv contopirea celor două pedepse la care a fost condamnat anterior, așa cum au fost indicate în cerere, tribunalul a apreciat că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este inadmisibilă. O soluționare pe fond a cererii ce face obiectul prezentei cauze ar conduce la încălcarea autorității de lucru judecat a soluției pronunțată cu caracter definitiv.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul T. G. C., iar în ședința de azi a arătat că își retrage contestația.
Având în vedere dispozițiile art.4251 rap.la art.415 Cod pr.penală, Curtea va lua act de retragerea contestației.
Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul T. G. C. împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorului la 220 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu către Baroul de Avocați C. ce se va suporta din fondurile avansate de M.J..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015.
Președinte,
C. I.
Grefier,
F. I.
Red.jud. C.I.
j.f.C.G.C.
I.B.
← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 575/2015. Curtea de... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 492/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|