Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 4215/201/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 615/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
PREȘEDINTE C. I. Judecător
A. C. M. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul G. F. împotriva sentinței penale nr. 15 din 5 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit apelantul inculpat, prezentă fiind partea civilă I. V., lipsind partea civilă S. M. Calafat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Partea vătămată precizează că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că lasă soluționarea apelului la aprecierea instanței.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat, cu obligarea apelantului la cheltuieli judiciare statului. Consideră că starea de fapt reținută și probatoriul administrat a demonstrat cu certitudine vinovăția acestuia iar pedepsele pecuniare aplicate sunt just individualizate fără a se impune redimensionarea lor.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 15 din 5 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în baza art. 193 alin. 2 c.pen. a fost condamnat inculpatul G. F., fiul lui I. și L., născut la data de 01.06.1971 în Piscu Vechi, jud. D., domiciliat în com. Piscu Vechi, ., jud. D., studii medii, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, la 200 zile amendă în cuantum de 10 lei /zi amendă, adică 2000 lei amendă.
În baza art. 206 c.pen. a fost condamnat inculpatul la 120 zile amendă în cuantum de 10 lei/zi amendă, adică 1200 lei amendă.
În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. c cod pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2000 lei amendă, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1200 lei, adică 400 lei, urmând să execute 2400 lei amendă.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 63 c.pen.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de I. V. din Piscu Vechi, ., jud. D. și obligă pe inculpat la 201 lei despăgubiri materiale și la 1000 lei daune morale către partea civilă I. V..
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat și la 800 lei cheltuieli de judecată către partea civilă I. V. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 624/P/2014 din 06.11.2014 a fost trimis în judecată penală, inculpatul G. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 1 c.pen., amenințare prev. de art. 206 c.pen. cu aplic. art. 38 cod pen.
Din probele administrate în cauză și anume: declarațiile martorilor T. M. și T. D., instanța a reținut următoarele:
Inculpatul G. F. este vecin cu persoana vătămată I. V.. Între eia apărut un conflict legat de faptul că un câine al inculpatului a mâncat mai mulți pui ce aparțineau persoanei vătămate.
Pe fondul acestor stări de lucruri în după-amiaza de 30.04.2014, persoana vătămată I. V. se afla la poarta locuinței martorilor T. M. și T. D. unde stăteau de vorbă. În acest timp, persoana vătămată l-a văzut pe inculpat care era la porta locuinței sale și s-a dus la acesta cerându-i să o despăgubească pentru pui. Inculpatul a refuzat să-i cumpere puii și s-a oferit să-i dea persoanei vătămate suma de 50 lei însă aceasta a refuzat, motiv pentru care cei doi au început să se certe și să-și adreseze injurii.
Persoana vătămată a plecat de la porta inculpatului și a revenit la martorii T., timp în care inculpatul a plecat cu mașina la un magazin din apropiere . Trecând cu mașina pe lângă persoana vătămată, inculpatul a încercat să o lovească cu ușa mașinii, însă nu a reușit.
La scurt timp inculpatul a revenit la locuința sa, iar persoana vătămată i-a reproșat că putea să o lovească cu mașina. Auzind reproșurile, inculpatul a oprit mașina, s-a îndreptat către partea vătămată injuriind-o și amenințând-o cu moartea, după care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței și a capului.
Conflictul s-a stins ca urmare a intervenției martorului T. M. care a reușit să-l îndepărteze pe inculpat.
În urma loviturilor aplicate de inculpat, persoana vătămată a suferit leziuni care au constat în traumatism cranian minor, traumatism toracic, plagă contuză buză inferioară, fiind internată în S. Calafat în perioada 30.04-01-05.2014 și pentru a căror vindecare au fost necesare 7-8 zile îngrijiri medicale.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal și de art. 206 c.pen. aflate în concurs real prev de . art. 38 alin. 1 cod pen.
La stabilirea și aplicarea pedepselor, instanța a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată, conduita inculpatului în cursul procesului penal, nivelul său de educație, vârsta, situația familială și socială, astfel că sa apreciat că o pedeapsă rezultantă cu amenda este de natură să-și atingă scopul și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 63 cod penal.
În timpul procesului penal, S. M. Calafat, prin adresa de la fila 20 din dosar, a menționat că nu se constituie parte civilă.
Persoana vătămată a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000 lei din care 2.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicamentele și la unitățile spitalicești și 3.000 lei daune morale.
În dovedirea laturii civile a procesului penal, s-au depus chitanțele nr. 1480 din 06.05.2014 și 316 din 09.07.2014 și s-a audiat martorul S. S..
Martorul audiat în cauză a susținut că persoana vătămată și soțul ei i-au cerut martorului să le dea gunoi de grajd pentru a amenaja sere de legume întrucât au cheltuit ca urmare a loviturilor primite de la inculpat suma de 2.000 lei la medic.
Această discuție purtată de martor cu persoana vătămată a avut loc în lunile iulie – august.
Potrivit chitanțelor depuse la dosar, persoana vătămată a făcut cheltuieli la Institutul de Medicină legală C. și la S. M. Calafat, în sumă totală de 201 lei.
Instanța a apreciat că prejudiciul material încercat de persoana vătămată, constituită parte civilă este de 201 lei . Nu a fost avută în vedere declarația martorului S. S. întrucât acesta cunoaște cele relatate doar din discuțiile cu persoana vătămată, iar declarația sa nu se mai coroborează cu alte probe.
În consecință, instanța având în vedere prevederile art. 1357 cod civil, a admis numai în parte acțiunea civilă.
Cât privește daunele morale, instanța a reținut că persoana vătămată a fost internată o perioadă scurtă în spital, iar pentru vindecarea leziunilor produse prin fapta inculpatului au fost necesare 7-8 zile îngrijiri medicale, astfel că s-a apreciat că persoana vătămată a suferit un prejudiciu moral, decurgând din internarea în spital și traumele fizice și psihice suferite, considerente pentru care a obligat pe inculpat la 1.000 lei daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, fără a arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și fără a se prezenta la instanța de control judiciar, pentru susținerea căii de atac declarate, deși procedura de citare a fost legal înfăptuită. A depus la dosar o caracterizare eliberată de Primăria comunei Piscu Vechi.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 421 alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că pe baza probelor administrate, respectiv plângerea și declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor T. M. și T. D., coroborate cu certificatul medico-legal nr. 730/A 2 sin 6 mai 2014, eliberat de IML C., a fost reținută o stare de fapt care corespunde adevărului, iar faptele inculpatului au fost corespunzător încadrate în drept, în dispozițiile art. 193 alin.2 cod penal și art. 206 alin.1 cod penal.
S-au stabilit pedepse cu amendă pentru ambele infracțiuni, legale și temeinice care, atât ca durată cât și ca modalitate de executare, corespund gradului de pericol social al faptelor săvârșite cât și datelor ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, fără antecedente penale, apreciat în localitate ca o persoană respectuoasă, cu un comportament corect în societate așa cum rezultă de altfel și din caracterizarea eliberată de primăria din localitate.
Cu ocazia individualizării pedepselor s-au avut în vedere așa cum se precizează în considerentele sentinței, împrejurările comiterii infracțiunilor, starea de pericol creată, conduita inculpatului în cursul procesului penal, nivelul său de educație, vârsta, situația familială și socială.
Inculpatul deși nu a recunoscut săvârșirea faptelor a declarat că a împins partea vătămată întrucât voia să-l lovească, apărare care însă a fost înlăturată de probatoriul administrat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G. F. împotriva sentinței penale nr. 15 din 5 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015.
C. I. A. C. M.
Grefier,
F. I.
Red.jud. C.I.
j.f.D.S.
I.B.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 160/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 575/2015. Curtea de... → |
---|