Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 566/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 7805/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIE PENALĂ Nr. 566/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. G. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - A. M. S.
Grefier - F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.
…………………
Pe rol, soluționarea apelului promovat de partea civilă S. R. - reprezentat prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva sentinței penale nr. 18 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._, privind pe intimata – inculpată RĂVAȘI (fostă P.) I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat desemnat din oficiu O. I. G. reprezentând pe intimata – inculpată Răvași (fostă P.) I., lipsind apelanta parte civilă și intimata - parte responsabilă civilmente S.C. R. .. (prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. A. Vitali).
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului solicită instanței respingerea ca nefondat a apelului declarat de partea civilă D.G.R.F.P. C. – A.J.F.P. Gorj, susținând că soluția pronunțată de instanța de fond pe latura civilă a cauzei, este corectă, prejudiciul reprezentând impozitul pe profit fiind acordat împreună cu accesoriile aferente, conform Codului de Procedură Fiscală; de asemenea, arată că în mod corect prima instanță a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 13 martie 2013 de către parchet.
Avocat O. I. G., pentru intimata – inculpată Răvași (fostă P.) I., solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de partea civilă și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 18 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._ , în baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 5 C.pen., a fost condamnată inculpata Răvași (fostă P.) I. (fiica lui I. și A., născută la data de 26.09.1975 în Horezu, județul V., domiciliată în Rm. V., ., ., CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, studii medii, divorțată, administrator al S.C. R. ..) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c C.pen.; s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.; în baza art. 71 alin. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 81 C.pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen. din 1969 și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul în care, în cursul termenului de încercare, săvârșește o nouă infracțiune.
S-a admis în parte acțiunea civilă și, în baza art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ. (din 1864), a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. R. .. – prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. A. Vitali - la plata sumei de 39.413 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 22.936 lei și TVA de plată în sumă de 16.477 lei, cu accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data achitării integrale a debitului către partea civilă S. R. reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, cu titlu de despăgubiri civile; s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din 13.03.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, asupra clădirii situate în Rovinari, . parter, județul Gorj, aflată în proprietatea S.C. R. .., cu o valoare de impozitare în sumă de 43.425 lei.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului s-a dispus a fi înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului; în baza art. 274 C.pr.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 899/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost trimisă în judecată - în stare de libertate - inculpata Răvași (fostă P.) I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., constând în fapt în aceea că societatea comercială R. .., cu domiciliul fiscal în Rovinari, are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, iar în perioada în perioada 2009-2011, aceasta a fost administrată de către inculpata Răvăși I..
În ceea ce privește societatea GASTROM GROUP S.R.L., în perioada analizată au avut succesiv calitatea de administrator suspectul Ț. N. (în prezent decedat) și inculpata Răvăși I., concubina acestuia. Astfel, Ț. N. a deținut calitatea de administrator al S.C. GASTROM GROUP S.R.L. în perioada 01.01._10, iar inculpata Răvăși I. în perioada 06.12._11, însă cel care s-a ocupat în fapt de întreaga activitate de administrare a societății a fost exclusiv Ț. N., concubina sa (inculpata) neavând cunoștință despre detaliile activităților economice desfășurate.
La datele de 22 și 25.11.2011, S. C. E. a solicitat efectuarea de cercetări față de Ț. N. și Răvăși I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 alin. 2 din vechiul Cod penal și art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Ulterior, la data de 11.06.2012, Garda Financiară - Secția Gorj a solicitat efectuarea de cercetări față de Răvăși I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a înregistrat veniturile realizate din livrările de servicii și produse către S.C. GASTROM GROUP S.R.L., cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 78.488 lei.
DGFP Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală a solicitat efectuarea de cercetări față de Răvăși I. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. R. .., nu a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fiscale emise de S.C. GASTROM GROUP S.R.L., cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 73.259 lei. În continuare, la data de 17.10.2012, DGFP Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală a solicitat efectuarea de cercetări față de Ț. N. și Răvăși I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 4, art. 6 și art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 291 și art. 292 din vechiul Cod penal, rezultând un prejudiciu în cuantum de 760.957 lei, reținându-se că în perioada 01.01._10, Ț. N. nu a declarat la organele fiscale impozitele și taxele datorate, prin ascunderea sursei impozabile rezultând un prejudiciu în cuantum de 363.232 lei. De asemenea, s-a susținut că Ț. N. a reținut și nu a virat în termenul legal impozitele cu stopaj la sursă, cauzând un prejudiciu în cuantum de 134.084 lei, iar împreună cu celălalt administrator (Răvăși I.) a refuzat să prezinte în termenul legal organelor fiscale documentele contabile ale societății, împiedicând efectuarea inspecției fiscale.
Totodată, organele fiscale au mai sesizat că, în perioada 01.01-30.06.2011, inculpata Răvăși I. nu a declarat la organele fiscale impozitele și taxele datorate, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând un prejudiciu în cuantum de 25.756 lei.
Din cercetările efectuate în cursul urmăririi penale a rezultat că, în perioada în perioada 2009-2011, inculpata Răvăși I., în calitate de administrator al S.C. R. .., a efectuat livrări de produse și servicii către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. în sumă de 2.888.945 lei, din care TVA în sumă de 471.832,1 lei și a înregistrat în evidența contabilă livrări de produse și servicii către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. în sumă de 2.552.210 lei, din care TVA în sumă de 411.347,3 lei. De asemenea, nu a înregistrat în evidența contabilă livrări de produse și servicii către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. în sumă de 352.877,60 lei cu TVA, din care TVA în sumă de 63.062,19 lei, valoarea fără TVA a livrărilor neînregistrate fiind de 288.819,60 lei. În ceea ce privește impozitul pe profit pentru perioada 2009-2011, S.C. R. .. a stabilit/declarat și a plătit impozit pe profit în sumă de 10.783 lei.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit un impozit pe profit în sumă de 33.719 lei, având în vedere viramentele făcute de S.C. R. .., în sumă de 10.783 lei, reprezentând un prejudiciu penal în ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 22.936 lei datorat livrărilor de produse și servicii efectuate către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. și neînregistrate în evidența contabilă a S.C. R. .. Referitor la taxa pe valoare adăugată, la data de 31.12.2011, S.C. R. .. a stabilit în evidența contabilă TVA de recuperat în sumă de 46.858 lei; de asemenea, pentru perioada 2009-2011, expertul a stabilit un TVA de plată în sumă de 16.477 lei.
Prin urmare, livrările de produse și servicii efectuate către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. și neînregistrate în evidența contabilă a S.C. R. .. în perioada 2009-2011, au determinat un prejudiciu penal în sumă de 85.998 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 22.936 lei și TVA de plată în sumă de 63.062 lei.
Având în vedere că societatea comercială, în perioada 2009-2011 a înregistrat TVA de recuperat în sumă de 46.585 lei, prejudiciul adus bugetului de stat este în cuantum de 39.413 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 22.936 lei și TVA de plată în cuantum de 16.477 lei.
Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că echipa de inspecție fiscală a procedat greșit când a calculat și reținut în sarcina inculpatei suma de 134.084 lei ce reprezintă impozitul pe venitul din dividende, suma reală cu care a fost prejudiciat bugetul statului fiind de 14.953 lei, însă în cauză s-a dispus clasarea pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, având în vedere că Ț. N. a decedat la data de 17.08.2013, conform certificatului de deces . nr._ eliberat la data 19.08.2013 de către Primăria comunei Voineasa.
Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în perioada 2009-2011, iar dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 - în vigoare la acea dată – erau mai favorabile în ceea ce privește cauzele de nepedepsire și cauzele de reducere a pedepselor; totodată, s-a observat că legea veche este mai favorabilă și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, referitor la dispozițiile art. 81 C.pen. din 1969 care reglementează suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatei Răvași I., săvârșită în condițiile mai sus expuse, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969.
La termenul de judecată din data de 13.01.2015, analizând cererea inculpatei, prin care a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. 4C.pr.pen., instanța de fond - constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat, respectiv: acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață iar inculpata a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale - a admis cererea acesteia privind judecata potrivit procedurii simplificate, reținând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, atât sub aspectul laturii obiective, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul legal, cât și sub aspectul laturii subiective.
S-a constatat că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și însușit de inculpată rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția acesteia, motiv pentru care s-a dispus condamnarea acesteia în baza art. art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969, la pedeapsa închisorii, orientată spre minimul special prevăzut de lege, dându-se efectivitate celor de mai sus cât și bazei factuale, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins și prin coborârea acesteia spre minimul special prevăzut de lege și fără privarea acesteia de libertate a inculpatei, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C.pen. anterior.
La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere și a asigurat un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei și a scopurile acesteia; o judecată echitabilă trebuind să aibă ca finalitate realizarea unei proporționalități juste, corespunzătoare faptei comise și vinovăției infractorului, reeducarea și reinserția socială a acestuia, în restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o manieră în care să funcționeze ca o forță socială pedagogică în societate. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate de așa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiție imparțial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanțe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, lipsa antecedentelor penale, inclusiv o bună conduită în familie și societate, dar și faptul că inculpata este singurul întreținător al familiei, având în întreținere doi copii, din care unul minor.
Toate aceste circumstanțe reale și personale au condus instanța de fond la concluzia că stabilirea unei pedepse orientate către minimul special, ținând seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 81 C.pen. de la 1969, în sensul suspendării condiționat executarea pedepsei; de asemenea, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. și s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 71 alin. 5 C.pen.
Referitor la acțiunea civilă, instanța de fond a constatat în esență că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză - necontestat de către părți - prejudiciul cert și nerecuperat cauzat bugetului general consolidat al statului este în sumă de 39.413 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 22.936 lei și TVA de plată în sumă de 16.477 lei; de asemenea, s-a reținut că, în urma verificărilor cu privire la partea responsabilă civilmente S.C. R. .., această societate a fost deschisă procedura de insolvență și s-a numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. A. Vitali.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ. (din 1864), instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă, inculpata fiind inculpată, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. R. .. – prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. A. Vitali - la plata sumei de 39.413 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 22.936 lei și TVA de plată în sumă de 16.477 lei, cu accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data achitării integrale a debitului către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, prima instanță a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din 13.03.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj asupra clădirii situate în Rovinari, . Gorj, aflată în proprietatea S.C. R. .., cu o valoare de impozitare în sumă de 43.425 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă S. R. - reprezentat prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în motivele depuse la dosar la data de 09.02.2015 (filele 4 – 6) susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpata – în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. R. .. – numai la plata sumei de 39.413 lei reprezentând despăgubiri civile, această sumă urmând a fi actualizată la data plății efective a prejudiciului, deoarece s-a constituit parte civilă cu suma de 45.258 lei cu care bugetul statului a fost prejudiciat, diferența dintre aceste sume (cea solicitată de partea civilă și cea acordată de prima instanță) reprezentând obligații fiscale, astfel cum acestea au fost calculate de altfel de către organele D.G.F.P. Gorj.; de asemenea, a arătat că, atâta vreme cât procesul-verbal prin care s-a stabilit creanța la bugetul de stat, nu a fost anulat, acesta nu poate fi desființat în parte.
Examinând apelul de față, Curtea reține:
Inculpata Răvași (fostă P.) I. a fost judecată în procedură simplificată, în baza recunoașterii comiterii infracțiunii și a însușirii probelor administrate în faza urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. 1 lit. b din Lg. 241/2005, în formă continuată prev de art. 41 alin. 2 din vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 5 din noul Cod Penal, reținându-se în fapt că, în perioada 2009 – 2011, în calitate de administrator al S.C. R. .. a facturat servicii și livrări de produse către S.C. GASTROM GROUP S.R.L. pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă a societății, în acest fel diminuându-și obligația de plată a creanțelor bugetare cu valorile de 22.936 lei reprezentând impozit pe profit și 16.477 lei reprezentând TVA.
Se constată că în faza urmăririi penale, în vederea stabilirii prejudiciului, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile prin ordonanța nr. 899/P/2011 din 09 mai 2013 (fila 61 d.u.p.), din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert P. E. rezultând că în perioada 06 decembrie 2010 – 30 iunie 2011 s-a produs un prejudiciu defalcat după cum urmează: impozit pe profit: aferent anului 2009 – 86.282 lei; aferent anului 2011 – 22.376 lei; TVA aferent anului 2009 – 174.778 lei; TVA aferent anului 2010, în perioada 01.01 – 30.11 de 30.754 lei și în perioada 01.12./31.12 de 71.418 lei; TVA aferent semestrului I 2011 – 3.380 lei; din datele anchetei s-a reținut că pentru S.C. GASTROM GROUP S.R.L. au acționat în calitate de administratori atât numitul Ț. N. în perioada ianuarie 2009 – 05.12.2010, cât și Răvași I. în perioada 06.12.2010 – 30 iunie 2011, astfel că s-a stabilit că, în perioada cât inculpata a acționat în calitate de administrator, s-a produs un prejudiciu în valoare totală de 39.413 lei, din care impozit pe profit în valoare de 22.936 lei și TVA în valoare de 16.477 lei, valori reținute și în actul de sesizare a instanței.
Totodată, se reține că raportul de expertiză contabilă a fost comunicat părții civile, care a formulat obiecțiuni la data de 18.11.2013 (filele 79, 80 d.u.p.) numai în ceea ce privește modalitatea de calcul a impozitului pe veniturile din dividende, care însă nu a fost reținut în cuantificarea prejudiciului produs prin activitatea infracțională dedusă judecății în prezenta cauză.
De asemenea, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar se constată că partea civilă a formulat acțiune civilă în cauză pentru valoarea de 45.250 lei reprezentând impozit pe profit și TVA sustrasă de la plată (adresa nr._/20.11.2014 – fila 12 dosar fond), fără a argumenta suplimentarea cuantumului prejudiciului decât prin datele rezultate din raportul de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Gorj, critică apreciată ca nefondată în cauză, întrucât raportul invocat a servit la sesizarea comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, dar nu poate constitui o probă certă în privința cuantumului prejudiciului, cât timp în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a determinat o valoare inferioară, ce nu a fost contestată de către partea civilă.
Față de acestea, se reține că prima instanță în mod corect a stabilit cuantumul prejudiciului și a admis în parte acțiunea civilă promovată în procesul penal, menținând și măsura asigurătorie instituită în faza de urmărire penală asupra imobilului aflat în proprietatea societății debitoare, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. 2 Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, reținând caracterul nefondat al apelului declarat de partea civilă, vor aplica dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmând să fie respins, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 2785 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul părții civile S. R. - reprezentat prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, declarat împotriva sentinței penale nr. 18 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._, privind pe intimata – inculpată RĂVAȘI (fostă P.) I., ca nefondat.
Obligă apelanta la plata a 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
M. C. G. A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red. Jud. M. C. G.
Jud. fond: R. I.
Dact. 2 ex./A.T.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 60/2015.... → |
---|