Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 183/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 7250/95/2014/a7
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 183/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. G. – JUDECĂTOR
Grefier - F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror L. P., de la D. – S.T. C..
………………
Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul T. I. E. împotriva Încheierii din data de 08 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul inculpat asistat de avocat ales D. V. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul contestatorului depune la dosar concluzii, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat D. V. C., pentru contestatorul inculpat, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii și înlocuirea obligației inculpatului de a nu părăsi limita teritorială a județului Gorj cu obligația de a nu părăsi limita teritorială a României, argumentând că această interdicție nu mai este justificată de stadiul procesual s-au participația penală a inculpatului, deoarece la percheziție domiciliară nu au fost găsite droguri în posesia inculpatului, ci doar un dispozitiv pentru mărunțit substanțe; s-a arătat că, în acest fel, nu rezultă un risc referitor la deplasarea inculpatului pentru a procura droguri, iar în condițiile în care inculpatului nu i-a fost impusă și interdicția de a discuta cu martorii din cauză, nu rezultă riscul influențării negative a desfășurării procesului penal. S-a arătat și că atitudinea procesuală constând în negarea participării la comiterea infracțiunii nu poate fi interpretată în defavoarea inculpatului și nu poate condiționa măsurile procesuale dispuse față de acesta; au fost invocate și împrejurări pozitive de ordin personal, arătându-se că inculpatul este în prezent student la Facultatea de D. din Tg. J. și angajat prin contract individual de muncă și, față de stadiul procedurii, de situația coinculpaților, interdicția de părăsire a teritoriului județului de domiciliu este disproporționată în speță.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, având în vedere gravitatea faptelor pentru care contestatorul este cercetat în cauză și stadiul procesual, precum și atitudinea nesinceră a inculpatului; de asemenea, menționează că inculpatul T. I. E. a mai formulat anterior o cerere având același obiect, această cerere fiind respinsă la data de 06 aprilie 2015.
În replică, avocat D. V. C., pentru contestatorul inculpat, a arătat că temeinicia unei măsuri preventive poate fi analizată oricând în cursul procesului, măsurile procesuale dispuse în acest sens fiind reversibile.
Contestatorul inculpat T. I. E., în ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului, arătând că lucrează la Primăria Motru și interdicția impusă îi îngrădește dreptul de circulație.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra contestației de față;
Constată că, prin Încheierea din data de 08 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._, printre altele, s-a dispus admiterea cererii inculpatului P. R. V. (fiul lui V. și A., născut la 20.11.1987, în mun. Motru, jud. Gorj, cu domiciliul în . și fără forme legale în municipiul Timișoara, . I. D., nr. 19, ., jud. T., cetățenia română, necăsătorit, antecedente penale - necunoscut, stagiul militar nesatisfăcut, studii superioare, ocupația - masterand, CNP_), iar în baza art.21 5 alin.8 și 9 Cod procedură penală, s-a înlocuit obligația inculpatului de a nu părăsi limita teritorială a județului Gorj, cu obligația de a nu părăsi limita teritorială a României.
S-a respins cererea inculpatului T. I. E. privind înlocuirea obligației de a nu părăsi limita teritorială a județului Gorj, cu obligația de a nu părăsi limita teritorială a României.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, cu privire la cererea inculpatului P. R. V. de înlocuirea obligației de a nu depăși raza teritorială a județului M. cu obligația de a nu părăsi teritoriul României, a reținut că inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, a respectat până în prezent obligațiile impuse ca urmare a măsurii controlului judiciar, are studii superioare, urmând să continue studiile în anul II la master în orașul Timișoara.
Față de cele arătate, s-a apreciat că menținerea obligației de a nu părăsi limita teritorială a județului M. nu se mai impune, aceasta nemaifiind necesară, adecvată și corespunzătoare scopului urmărit și, pe cale de consecință, prima instanță a făcut aplicația art. 215 alin. 8 și 9 C.pr.pen., admițând cererea înlocuind obligația inculpatului de a nu părăsi raza teritorială a județului M. cu obligația de a nu părăsi teritoriul României.
Cât privește cererea formulată de inculpat în sensul înlocuirii obligației de a nu părăsi limita teritoriului județului Gorj cu obligația de a nu părăsi limita teritorială a României, instanța de fond a reținut că inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și, în actuala faza a procesului nu se impune modificarea acestei obligații (dispusă ca urmare a măsurii controlului judiciar), deoarece ar exista riscul ca inculpatul să se deplaseze nestingheriți în alte localități din afara județului Gorj, pentru a procura droguri; totodată, prima instanță a precizat că, anterior, inculpatul a mai formulat o asemenea cerere, care a fost respinsă prin încheierea din 25.03.2015 a Tribunalului Gorj, împotriva căreia acesta a formulat contestație, ce a fost respinsă prin decizia nr. 158 din 06.04.2015 a Curții de Apel C. - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr._ 14/a6.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul T. I. E., solicitând desființarea încheierii și înlocuirea obligației inculpatului de a nu părăsi limita teritorială a județului Gorj cu obligația de a nu părăsi limita teritorială a României, argumentând că această interdicție nu mai este justificată de stadiul procesual sau participația penală a inculpatului, deoarece la percheziție domiciliară nu au fost găsite droguri în posesia inculpatului, ci doar un dispozitiv pentru mărunțit substanțe; s-a arătat că, în acest fel, nu rezultă un risc referitor la deplasarea inculpatului pentru a procura droguri, iar în condițiile în care inculpatului nu i-a fost impusă și interdicția de a discuta cu martorii din cauză, nu rezultă riscul influențării negative a desfășurării procesului penal. S-a arătat și că atitudinea procesuală constând în negarea participării la comiterea infracțiunii nu poate fi interpretată în defavoarea inculpatului și nu poate condiționa măsurile procesuale dispuse față de acesta; au fost invocate și împrejurări pozitive de ordin personal, arătându-se că inculpatul este în prezent student la Facultatea de D. din Tg. J. și angajat prin contract individual de muncă și, față de stadiul procedurii, de situația coinculpaților, interdicția de părăsire a teritoriului județului de domiciliu este disproporționată în speță.
Examinând contestația de față, se reține:
Contestatorul inculpat T. I. E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional prev de art. 367 alin. 1 și 3 Cod Penal și complicitate la infracțiunea de trafic de droguri prev de art. 48 alin. 1 rap la art. 2 alin. 1 din Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal privind forma continuată a infracțiunii și, în final, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal privind concursul de infracțiuni, reținându-se că în perioada iunie 2013 – mai 2014, inculpatul, alături de coinculpații G. C. P., N. V. A., P. R. V., L. G. V., Sperlea P. D., M. D. I., L. I. și G. M. R., au constituit un grup infracțional în scopul comiterii infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri de risc, procurând droguri din Timișoara și Drobeta T. S. care erau transportate în general pe timp de noapte și depozitate în imobilul aparținând inc. G. C. P. din jud. M., după care erau comercializate sau distribuite către consumatori racolați prin intermediul inculpaților Sperlea, T., L., L., G. și M.. Astfel: - în noaptea de 30 aprilie 2014/01 mai 2014, a fost descoperită o acțiune în care au fost implicați inculpații G. C. P., N. V. A. și T. I. E., respectiv s-a descoperit că inculpații se deplasau pentru aprovizionarea cu droguri către jud. M., însă au fost avertizați telefonic despre acțiunile întreprinse de organele de poliție și au abandonat activitatea propusă; convorbirile telefonice interceptate au relevat legăturile infracționale dintre inculpați, iar în privința inc. T. I. E. s-a reținut că a primit droguri de la coinculpatul P. R. V. în perioada vara anului 2013 – aprilie 2014, precum și de la inc. D. E. M. în vara anului 2013; - similar, în luna decembrie 2013 (27.12.2013), inc. N. V. A. a transportat pe inc. P. R. V. la Timișoara, de unde au cumpărat cannabis (5 gr. pentru suma de 250 lei), drogurile urmând a fi remise inculpaților G. V. P., N. V. A., T. I. E., L. G. și L. I., împărțirea cantității având loc în localitatea Motru – jud. Gorj; - ulterior, inculpații N. V. A., L. G. și L. I. s-au deplasat în stațiunea Rânca în perioada 29.12.2013 – 02.01.2014 și au folosit drogurile respectiv pentru consum într-un cerc mai mare de persoane, în timp ce inculpații G. C. P. și T. I. E. au rămas în localitatea Motru, urmând să plaseze drogurile obținute după împărțire; - s-a reținut că posterior datei de 02.01.2014, toți acești inculpați au efectuat operațiuni de comercializare și consum de cannabis în mai multe localuri din mun. Motru, împrejurări relevate și de convorbirile telefonice dintre inculpații N. V. A. și T. I. E.; - similar, în nopțile de 7/8.02.2014 și 14/15.02.2014 s-a reținut că inc. T. I. E. s-a întâlnit cu inculpații G. C-tin. P., N. V. A. și L. G. V., din convorbirile interceptate rezultând că inc. T. I. a solicitat cu insistență deplasarea inc. G. Ctin. într-un local unde se aflau persoane interesate de cumpărarea de droguri; - similar, în ziua de 15.02.2015, inc. T. I. E. a făcut aceleași demersuri către inc. G. Ctin. P.; - perioada 25.02.2014 – 08.03.2014, s-a reținut că inc. T. I. E. a desfășurat zilnic operațiuni de vânzare de droguri împreună cu inculpații Sperlea P. D., G. Ctin P., N. V. A. și G. M. R., drogurile (marihuana și hașiș) fiind vândute fie în localuri, fie la domiciliul inc. Sperlea P.; - în perioada 27.04._14, inc. T. I. E. s-a reținut că a cooperat cu inculpații Sperlea P. D., G. M. R., G. C-tin. P., N. V. A., L. I., L. G. V., cărora le-a distribuit droguri în mod repetat.
Împotriva inculpatului T. I. E. s-a dispus arestarea preventivă prin Încheierea nr. 30 din 28 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, iar prin decizia penală nr. 875 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, respectiv de la 19.12.2014 la 16.02.2015, inclusiv, măsură care a fost ulterior menținută în etapa de cameră preliminară și de judecată, de către Tribunalul Gorj, în dosar nr._, instituindu-se obligațiile de supraveghere prev de art. 215 alin. 1 lit. a – c Cod procedură penală și de art. 215 alin. 2 lit. a (obligația de a nu depăși raza teritorială a județului Gorj decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar) d, f și h Cod procedură penală.
În prezenta cauză, inculpatul a solicitat înlocuirea obligației de a nu depăși raza teritorială a jud. Gorj cu obligația de a nu depăși limita teritorială a României, motivată prin aceea că această interdicție încalcă dreptul la liberă circulație, garantat de art. 25 din Constituția României și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și că nu mai este o măsură proporțională față de stadiul procedurii, de circumstanțele pozitive care caracterizează persoana inculpatului și de situația coinculpaților.
Or, examinând cererea formulată de inculpat raportat la prevederile art. 211 – 2151 Cod procedură penală, se reține că măsura preventivă a controlului judiciar presupune instituirea obligațiilor de supraveghere obligatorii reglementate de art. 215 alin. 1 lit. a – c Cod procedură penală, la care pot fi adăugate obligațiile de supraveghere facultative prev de art. 215 alin. 2 lit. a – k Cod procedură penală, astfel că, din momentul instituirii măsurii controlului judiciar, respectarea obligațiilor de supraveghere este obligatorie pentru inculpatul față de care s-a dispus această măsură preventivă.
În ceea ce privește înlocuirea unora dintre aceste obligații, legiuitorul a statuat expres, în conținutul art. 215 alin. 8 Cod procedură penală, că această modificare a controlului judiciar este posibilă „dacă apar motive temeinice ce justifică aceasta”, în cazul solicitării formulate de inculpat acesta având sarcina de a dovedi împrejurările care ar putea argumenta o asemenea cerere.
Totodată, se reține că libertatea de circulație este recunoscută oricărei persoane atât prin norme constituționale cât și prin normele C.E.D.O., însă este un drept care comportă unele limitări, expres prev de art. 2 pct. 3 cin Protocolul nr. 4 la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: „exercitarea acestor drepturi (dreptul să circule în mod liber pe teritoriul unui stat și dreptul să părăsească orice țară) nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau amoralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”.
În speță, interdicția de a părăsi limita teritorială a județului de domiciliu s-a dispus ca obligație de supraveghere în cadrul unei măsuri preventive – control judiciar – alternativă la măsura arestului preventiv, fiind astfel o măsură prevăzută de lege și care îndeplinește condițiile de necesitate și proporționalitate față de datele cauzei: inculpatul este dedus judecății pentru comiterea unor infracțiuni de gravitate ridicată (complicitate la trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional organizat, sancționate de legea penală cu pedepse privative de libertate al căror maxim este de 10 ani), cauza implică o pluralitate de făptuitori (9) și de acte materiale desfășurate pe o perioadă lungă de timp (iunie 2013 – mai 2014), iar cercetarea judecătorească este în faza inițială, fiind audiați numai inculpații din cauză; astfel, obligația de supraveghere dispusă ca efect al măsurii preventive a controlului judiciar este necesară pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni și, în esență, pentru menținerea ordinii publice, date fiind consecințele infracțiunii de trafic de droguri asupra categoriilor sociale aflate în zona de risc.
Totodată, se reține că norma juridică de reglementare a acestei obligații de supraveghere este accesibilă inculpatului și previzibilă în privința efectelor sale, deoarece legiuitorul a instituit obligația pentru organul judiciar de a audia pe inculpat cu privire la aceste chestiuni (art. 242 alin. 8 Cod procedură penală; art. 214 alin. 2 Cod procedură penală), ceea ce în cauză s-a realizat în ședința din 19 decembrie 2014, când s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar (conform practicalei deciziei penale nr. 875 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ 14/a5).
În același sens se reține că, în jurisprudența C.E.D.O. (Comisia Europeană a Drepturilor Omului, Hotărâre din 24 mai 1995), în privința problematicii proporționalității restrângerii dreptului la liberă circulație în raport de scopul prevăzut de legislația națională, s-a statuat că este necesar ca persoana care invocă ingerința să indice motivele speciale care ar justifica aplicarea unei derogări de la principiul prevăzut de legea națională referitor la limitarea libertății de circulație, în caz contrar, măsura contestată fiind necesară într-o societate democratică.
Or, în speță, se constată că inculpatul a solicitat modificarea obligației de supraveghere prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, fără a argumenta privitor la motivele întemeiate care ar trebui să conducă la modificarea măsurii preventive a controlului judiciar, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile instituite de legiuitor în art. 215 alin. 8 Cod procedură penală pentru admisibilitatea înlocuirii sau încetării obligațiilor impuse inculpatului inițial.
Față de acestea, soluția primei instanțe – prin care s-a respins cererea de înlocuire a interdicției de a părăsi limita teritorială a județului de domiciliu cu interdicția de a părăsi limita teritorială a țării – este legală și temeinică, prezenta contestație fiind nefondată și, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmând să fie respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația inculpatului T. I. E., formulată împotriva Încheierii din data de 08 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._ , ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata a 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte,
M. C. G.
Grefier,
F. U.
Dact. 2 ex./A.T.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|