Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 876/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 876/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 773/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 876
Ședința publică de la 15 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. G. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - L. B.
Grefier - M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.
…………………..
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierile de amânare a pronunțării din datele de 18 mai 2015, respectiv 02 iunie 2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelurile promovate părțile civile O. A. M. și O. F. D. și de inculpatul F. A. împotriva sentinței penale nr. 4956 din data de 21 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
Deliberând;
CURTEA:
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 4956 din data de 21 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în baza art. 180 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul F. A. (fiul lui I. și A., ns la 26.08.1988, în C., C., G-ral M. C., nr. 1, ., CNP_) la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în temeiul 71 C.pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 180 alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul F. A. la pedeapsa de 1 lună închisoare, iar în temeiul 71 C.pen. 1969, s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 192 alin. 1, 2 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul F. A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în temeiul 71 C.pen. 1969, i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul F. A., la pedeapsa de 3 luni închisoare și în temeiul 71 C.pen. 1969, i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.
In baza art. 33 lit. a C.pen. 1969, art. 34 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele astfel stabilite, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, iar în temeiul 71 C.pen. 1969, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani compus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, la care s-a adăugat termenul de 2 ani prev. de art. 82 C.pen. 1969 și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969; în baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b C.pen. 1969
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului; în baza art. 274 alin.1 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 397 C.proc.pen. raportat la art. 25 C.proc.pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C. și au fost obligați în solidar inculpații F. A. și C. V. V. la plata sumei de 1960,34 lei contravaloare îngrijiri medicale parte vătămată O. F. D., către această partea civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente de la data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului; s-a luat act că părțile vătămate O. A. M. și O. F. D. nu s-au constituit părți civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului C. V. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., amenințare prev. de art. 193 alin. 1 C.pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2 C.pen., deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 134 din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.; de asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului F. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., lovire sau alte violențe prev art. 180 alin. 1 C.pen., violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2 C.pen. și deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 134 din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat următoarea situație de fapt:
În data de 26/27.08.2013, în jurul orei 23:30, aflându-se pe ., inculpații C. V. V. și F. A., împreună cu învinuiții P. N. GIMI, S. C., F. Ș. au lovit-o cu pumnii și picioarele pe partea vătămată O. A.-M., provocându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, după care au pătruns fără drept în curtea locuinței părților vătămate O. F.-D. și O. A.-M., situată în C., ., inculpatul C. V. V. având îndreptat pistolul marca BRUNI, MODEL 92, pe care îl avea asupra sa, în zona capului părții vătămate O. A.-M., împrejurare în care învinuiții P. N. GIMI și F. A. au agresat-o pe partea vătămată O. F.-D. cu picioarele, iar inculpatul C. V. V. i-a aplicat acestuia cu pistolul menționat, o lovitură în zona capului, provocându-i leziuni ce au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2846/A1 din data de 28.07.2013 a reieșit că leziunile provocate numitului O. F.-D. pot data din data de 26/27.08.2013, fiind produse prin lovire cu corp dur, necesitând 45-50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, fără a pune în primejdie viața, iar conform certificatului medico-legal nr. 1639/A2 din data de 28.08.2013, leziunile provocate numitului O. A.-M. pot data din data de 26.08.2013, fiind produse prin lovire cu corp dur și necesitând 4-5 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
În continuare, inculpatul C. V. V., după ce a părăsit curtea locuinței părții vătămate, i-a înmânat inculpatului F. A. pistolul, solicitându-i să-l ascundă, acesta din urmă ducându-l la domiciliul său.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr._/06.09.2013, pistolul marca BRUNI face parte din categoria armelor de foc scurte neletale; potrivit dovezii . nr._, a fost ridicat pistolul marca BRUNI.
Instanța de fond, la încadrarea faptelor, a avut în vedere dispozițiile legii vechi, mai favorabilă față de reținerea în concurs a mai multor fapte, având în vedere și decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, constatând astfel următoarele:
Fapta inculpatului F. A., care la data de 26/27.08.2013 a lovit-o pe partea vătămată O. A.-M. cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C. pen.1969, iar fapta aceluiași inculpat din data 26/27.08.2013, constând în lovirea cu picioarele a părții vătămate O. F.-D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 1 C. pen. 1960; de asemenea, fapta inculpatului F. A., care a pătruns, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul C. V. V. și învinuiții P. N. GIMI, S. C. și F. Ș., în curtea locuinței părților vătămate O. A.-M. și O. F.-D., situată în C., ., fără consimțământul acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2 C. pen..1969; fapta inculpatului F. A., care la data 26/27.08.2013, a primit pistolul marca BRUNI de la inculpatul C. V. V., ducându-l la domiciliu, fără a avea autorizație de port armă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev. de art. 134 din Legea 295/2004, astfel cum era aceasta formulată la data sesizării instanței.
Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite de către inculpatul F. A. înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreo una dintre ele, în cauză s-a apreciat a fi incidente dispozițiile privind concursul real de infracțiuni și, la sancționarea faptei, instanța de fond a reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră atât în fața organelor de cercetare penală cât și în fața instanței.
Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se va face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, respectiv unindu-se un număr mare de persoane, având îndrăzneala de a ataca acasă la părțile vătămate, în prezența vecinilor; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, cu observarea zilelor de îngrijiri medicale; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Față de aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare, pentru fiecare dintre faptele mai sus reținute, iar în baza art. 33 lit. a C.pen. 1969, art. 34 C.pen. 1969, s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală la care se adaugă termenul de 2 ani prev. de art. 82 C.pen. 1969, iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b C.pen. 1969.
În temeiul art. 397 C.proc.pen. raportat la art. 25 C.proc.pen., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., obligând în solidar inculpații F. A. și C. V. V. la plata sumei de 1960,34 lei contravaloare îngrijiri medicale parte vătămată O. F. D., către această partea civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu dobânzile legale aferente de la data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Prima instanță a luat act de împrejurarea că părțile vătămate O. A. M. și O. F. D. nu s-au constituit părți civile în cauză nici în faza de urmărire penală, nici în cea de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât părțile civile O. A. M. și O. F. D. cât și inculpatul F. A..
Inculpatul F. A. a solicitat desființarea sentinței, iar pe fond, în principal achitarea sa întrucât probele în acuzare nu au caracter cert, sunt incomplete, existând o îndoială care-i profită, astfel încât nu rezultă că ar fi săvârșit infracțiunea de lovire de care este acuzat, arătând că a recunoscut că a intrat fără drept în curtea locuinței părților vătămate, însă nu le-a aplicat nici o lovitură, existând declarații de martori în acest sens, respectiv martora A. N., care a precizat că nu l-a văzut aplicând lovituri; menționează că a avut intenția de a lovi, însă s-a împiedicat și a căzut, așa că nu a aplicat nici o lovitură părții vătămate, încercând aplanarea conflictului; în consecință, a solicitat condamnarea numai pentru infracțiunile de violare de domiciliu și deținere de armă neletală în mod ilegal, cu reducerea pedepselor stabilite de instanța de fond și achitarea pentru infracțiunile de lovire pentru care a fost trimis în judecată, în raport de art. 16 lit. c Cod procedură penală, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond în raport de circumstanțele sale personale.
În motivele de apel depuse la dosar, părțile civile O. A. M. și O. F. D. au criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a reținut că nu s-au constituit părți civile, deoarece cererile formulate de ei în acest sens nu au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data când s-au constituit părți civile, încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 20 alin. 2 noul C.P.P.; de asemenea, au susținut că prima instanță a disjuns în mod greșit cauza privitor la inculpatul C. V. V., iar această soluție nu a fost motivată în fapt și în drept, în condițiile în care, din probatoriul administrat rezultă faptul că persoanele care au exercitat acte de agresiune împotriva lor sunt: C. V. V., F. A., P. N. Gimi, S. C. și F. Ș., astfel că în mod eronat numai primii doi inculpați menționați anterior au fost trimiși în judecată și numai inculpatul F. A. a fost condamnat; totodată, părțile civile au susținut că pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 81 Cod Penal, aplicată inculpatului F. A., este mult prea blândă raportat la gravitatea faptei săvârșite, la consecințele produse, numărul mare de îngrijiri medicale necesare în vederea restabilirii sănătății lor.
Apelurile sunt fondate.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, se constată că apelurile declarate de părți sunt fondate, însă pentru următoarele considerente:
Inculpatul apelant F. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior, lovire sau alte violențe prev de art. 180 alin. 1 Cod Penal anterior, violare de domiciliu prev de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior și, respectiv deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prev de art. 134 din Lg. 295/2004.
Motivul de apel formulat de inculpat privind greșita condamnare a acestuia, întrucât probele existente la dosarul cauzei sunt incomplete, contradictorii, existând o îndoială care-i profită în ceea ce privește infracțiunile de lovire pentru care a fost trimis în judecată, este nefondat.
Astfel, apelantul inculpat, în declarațiile date pe parcursul procesului penal a recunoscut că a intrat fără drept în curtea locuinței părților vătămate și că pistolul folosit de inc. C. V. V. s-a aflat la acesta circa 3 zile, însă a menționat că nu a aplicat lovituri celor două părți vătămate, având numai un conflict cu p. văt. O. A., care a încercat să lovească pe inc. C. V., însă nu l-a lovit.
Susținerile apelantului inculpat sunt infirmate însă de probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, care au confirmat în totalitate acuzațiile aduse acestui inculpat, inclusiv în ceea ce privește infracțiunile de lovire sau alte violențe săvârșite împotriva părților vătămate O. A. și O. F..
Astfel, martorul P. N. Gimi a declarat în faza de cercetare judecătorească dar și în cursul urmăririi penale că l-a văzut pe inc. F. A. intrând în curtea locuinței părților vătămate, iar la un moment-dat, „C. V., cu F. și cu Uzunu F., se băteau între ei”. De altfel, împrejurările relatate de martor în faza de cercetare judecătorească au fost consemnate în declarația dată de către același martor în faza de urmărire penală la 30 august 2013, respectiv la 3 zile după incident, declarație scrisă chiar de martor, în care se arată că „F. și C. se băteau cu O. F.”.
Procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie, întocmit la 28 august 2013, a doua zi după incident, consemnează că, în prezența unui martor asistent, s-a procedat la prezentarea pentru recunoaștere după fotografie, iar partea vătămată O. A. M. a indicat, fără nici o ezitare, pe numiții F. Ș., F. A. și P. N. printre persoanele care l-au agresat pe el și fratele său, O. F., la data de 26 august 2013.
În declarația dată de martorul Ș. I. V. la scurt timp după incidentul din 26 august 2013, se arată că acesta, deși părăsise locuința părților vătămate O. în jurul orelor 22:30, a aflat a doua zi de la D. A. că, după plecarea sa, „frații O. au fost bătuți la domiciliul lor de C. V. V., P. N. Gimi, S. C., O. F. C., F. A. și un alt tânăr, Ș.”.
Părțile vătămate, în declarațiile date pe parcursul procesului penal, inclusiv în plângerile inițiale formulate la poliție, a menționat că au fost loviți de mai multe persoane, partea vătămată O. F. D. arătând că inc. F. A. l-a lovit o singură dată, cu piciorul.
Ca urmare, în mod legal instanța de fond, examinând în totalitate probele aflate la dosarul cauzei și nu procedând la o examinare selectivă și fragmentară a probelor administrate, așa cum invocă apelantul – inculpat, a constatat vinovăția acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, dispunând condamnarea acestuia în raport de legea considerată mai favorabilă.
Întrucât starea de fapt reținută de instanța de fond a fost confirmată de probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, dar și coinculpaților din cauză, instanța de apel consideră – de asemenea – dovedită vinovăția apelantului inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau nalte violențe, cu consecința condamnării acestuia.
Motivul de apel formulat de inculpat prin apărător, în cadrul dezbaterilor, privind reducerea limitelor de pedeapsă întrucât ar fi recunoscut în parte faptele săvârșite, este nefondat, întrucât, reglementând judecata în cazul recunoașterii vinovăției, legea procesual penal instituie condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite pentru a de putea recurge la procedura simplificată, cerința esențială impusă de lege, în absența căreia nu se pot verifica nici celelalte, fiind aceea ca inculpatul, prezent personal în fața instanței sau prin înscris autentic, să recunoască faptele reținute în actul de sesizare și să nu solicite administrarea altor probe în afara înscrisurilor în circumstanțiere, însușindu-și în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Pentru a putea produce efectele juridice prevăzute de lege, recunoașterea inculpatului trebuie să privească în integralitate faptele reținute în cuprinsul rechizitoriului și să exprime voința clară și neechivocă a acestuia de a se renunța la cercetarea judecătorească și de a fi judecat, exclusiv în baza probelor pe care s-a fundamentat actul de sesizare a instanței.
În cauza de față, verificând aceste cerințe, instanța de apel constată că nu sunt îndeplinite, inculpatul apelant recunoscând numai 2 dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, negând săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile legale invocate.
Este fondat însă motivul de apel formulat de inculpat privind greșita individualizare a pedepselor la care a fost condamnat, întrucât instanța de fond, constatând în mod legal că legea mai favorabilă aplicabilă în cauză este Codul penal anterior, nu a avut în vedere în totalitate criteriile de individualizare prev de art. 72 Cod Penal anterior.
Instanța de apel, realizând o analiză de ansamblu a activității infracționale și, raportat la aceasta, apreciază asupra oportunității reținerii circumstanțelor atenuante prev de art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 cod penal anterior, cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, respectiv lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, împrejurarea că este o persoană tânără, în prezent desfășurând activități într-o altă țară, conform actelor depuse la instanța de apel, respectiv ordinul de detașare din 07mai 2015.
Se constată că, la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate, instanța de fond nu a dat eficiență tuturor aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat, stabilind pedepse prea aspre în raport cu datele ce caracterizează persoana acestuia.
Astfel, exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă prin limitele stabilite în norma de incriminare, ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate - de asemenea - de lege. Alegerea mijloacelor de individualizare a pedepsei și a modalității de executare nu se fac în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, instanța este obligată să țină seama de anumite criterii prevăzute de lege.
Numai natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, în raport de toate celelalte criterii prevăzute de lege, nu poate constitui un motiv suficient pentru condamnarea la pedepse exagerate. Și aceasta, întrucât instanța trebuie să aibă în vedere la individualizarea pedepsei un ansamblu de criterii și nu numai unul singur, pentru că numai prin prisma acestora va putea să diferențieze pedeapsa aplicată unui inculpat sau altul pentru același gen de infracțiuni.
Ori, la o examinare atentă a acestor criterii, raportate la cauza de față, se poate conchide că existau motive care să conducă instanța spre un cuantum al pedepselor care să înfăptuiască în concret atribuțiile funcționale ale sancțiunii.
Astfel, apelantul – inculpat, așa cum am arătat și mai sus, nu are antecedente penale, în prezent fiind angajat cu contract de muncă, motiv pentru care reducerea pedepselor stabilite de instanța de fond sub minimul prevăzut de lege, respectiv: amendă în cuantum de 300 lei pentru inf. prev de art. 180 alin. 1 Cod Penal anterior, câte 500 lei amendă pentru infracțiunile prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior și art. 134 din Lg. 295/2004 și 1 an închisoare pentru art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare, pedeapsă apreciată ca fiind proporțională cu gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost deferit justiției și de natură a contribui la reeducarea lui.
În raport de aceleași considerente, apelul formulat de părțile civile privind majorarea pedepselor aplicate inculpatului, eventual schimbarea modalității de executare a acesteia, este nefondat, modalitatea neprivativă de libertate a suspendării condiționate a executării pedepsei, în condițiile art. 81 Cod Penal anterior stabilită de instanța de fond, fiind în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptelor comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea faptelor cât și cu circumstanțele personale pozitive alea apelantului inculpat, căruia societatea îi dă șansa unei reintegrări sociale adecvate. Astfel, coerciția și exemplaritatea pedepsei aplicate inculpatului, vor putea fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art. 81 și următoarele Cod Penal anterior, inculpatul trebuind să conștientizeze pe durata termenului de încercare, necesitatea de a respecta strict legea, respectiv să nu săvârșească alte infracțiuni cu intenție, cu consecința executării în întregime a pedepsei aplicate în cauza de față alături de o eventuală pedeapsă ce se va aplica ulterior, în regim de detenție.
Motivul de apel formulat de părțile civile privind greșita disjungere a cauzei cu privire la inculpatul C. V. V., este nefondat, întrucât prin sentința penală nr. 4144/06.12.2013, Judecătoria C., admițând cererea formulată de acest inculpat privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (întrucât a recunoscut în totalitate faptele săvârșite), a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile prev de art. 81 și următoarele Cod Penal anterior, sentință rămasă definitivă prin neapelare la 30.12.2013.
De asemenea, este nefondat motivul de apel formulat de părțile civile privind nelegalitatea sentinței, întrucât din probatoriul administrat în cauză ar rezulta că acestea au fost lovite de mai multe persoane și nu numai de inculpații trimiși în judecată, deoarece prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr._/P/11.09.2013 au fost trimiși în judecată inculpații C. V. V. și F. A. și s-a dispus: scoaterea de sub urmărire penală a numiților S. C., F. Ș., P. N. Gimi, aplicându-se sancțiuni cu caracter administrativ constând în amendă, pentru infracțiunile prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior, art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior, art. 180 alin. 1 Cod Penal anterior; neînceperea urmăririi penale față de O. F. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior și art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal anterior, dispoziție care putea fi atacată de către părțile vătămate în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Mai mult, menționăm că judecata se mărginește strict la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane ori chiar a acțiunii penale pentru alte acte materiale, în faza judecății, indiferent că aceasta se desfășoară în procedură comună sau simplificată, nefiind o prerogativă recunoscută instanței de judecată. Astfel, conflictul de drept penale care va face obiectul judecății în primă instanță va fi limitat la fapta care l-a generat și la persoanele între care s-a ivit, limitare care decurg din principiul separației funcțiilor judiciare, potrivit cu care instanța nu se poate sesiza din oficiu cu judecarea și soluționarea unui conflict de drept penal, trimiterea în judecată fiind atributul aproape exclusiv al procurorului (cu excepțiile prevăzute de lege, când judecătorul de cameră preliminară ar desființa soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror și ar dispune începerea judecății).
Concluzionând, menționăm că obiectul judecății se circumscrie faptei și persoanei arătat în cuprinsul actului de sesizare a instanței,în cauza de față – așa cum am arătat -, prin rechizitoriul parchetului dispunându-se trimiterea în judecată numai a inculpaților C. V. V. și F. A., nu și a celorlalte persoane menționate de părțile vătămate, acestea având posibilitatea atacării soluției de netrimitere în judecată dispusă prin actul de sesizare a instanței.
Este nefondat și motivul de apel formulat de părțile civile privind soluționarea greșită a laturii civile întrucât, din actele depuse la dosar rezultă că apărătorul ales al acestora a depus la dosar certificatele medico-legale, impunându-se acordarea daunelor materiale și morale pentru traumele suferite, precizând că au „solicitat avocatului să ceară despăgubiri pentru traumele suferite”.
Astfel, verificând dosarul cauzei se constată că, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, părțile vătămate au menționat că doresc să formuleze plângere penală împotriva persoanelor care le-au agresat în seara de 26 aug. 2013, au descris faptele așa cum au fost săvârșite, împrejurările în care au fost agresați, cu referire la certificatele medico-legale emiseși numărul de îngrijiri medicale, fără a menționa dacă se constituie sau nu părți civile în cauză.
Ulterior, în faza de cercetare judecătorească, la 24.09.2013, părțile vătămate, deși legal citate, au lipsit, fiind prezente și asistate de apărător ales la termenul din 19.11.2013, în ședință publică în care s-au luat declarații inculpaților F. A. și C. V., partea civilă S. C. de Urgență C. a depus o cerere de constituire parte civilă, însă părțile vătămate nu au formulat o cerere de constituite de parte civilă.
În ședința publică din 28 ianuarie 2014, apărătorul ales al inc. C. V. a invocat împrejurarea că părțile vătămate O. D. și O. A. nu s-au constituit părți civile până în acest moment, invocând excepția tardivității acțiunii civile întrucât se citise actul de sesizare a instanței, iar în ședința publică de la 25.02.2014, instanța a respins excepția tardivității invocată de inc. C. V. și a apreciat că, până la acea dată, părțile vătămate se puteau constitui părți civile, deoarece nu a început cercetarea judecătorească; ulterior, apărătorul ales al părților vătămate a invocat faptul că s-a depus o cerere de constituire de părți civile, însă nu a făcut dovada unei astfel de depuneri în termenul prevăzut de lege, astfel încât instanța, prin sentința penală atacată a luat act că părțile vătămate O. A. și D., nu s-au constituit părți civile.
Instanța de apel, verificând actele dosarului constată că soluția instanței de fond cu privire la latura civilă a cauzei, este legală, dispozițiile legale imperative, respectiv art. 20 alin. 1 Cod procedură penală prevăd că persoana vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal până la începerea cercetării judecătorești. Și vechiul cod, sub imperiul căruia cauza a fost trimisă în judecată, făcea referire la momentul citirii actului de sesizare, care era mai precis determinat, întrucât începerea cercetării judecătorești este legată de momentul administrării efective a probelor în fața instanței de fond.
Or, în condițiile în care părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză și nu au făcut dovada – așa cum au invocat – depunerii unei astfel de cereri, în mod legal instanța de fond a constatat că nu s-au constituit părți civile în cauză.
Este fondat însă apelurile declarate de părțile civile deoarece nu s-a dispus prin sentința apelată obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu apărător ales, conform solicitării acestuia din cadrul dezbaterilor. Astfel, în ședința publică din 07 octombrie 2014, când au avut loc dezbaterile la instanța de fond, apărătorul ales al părților vătămate a solicitat obligarea inculpaților la cheltuieli de judecată, depunând la dosar în acest sens chitanța nr. 43 din 06 iunie 2014 pentru suma de 1.700 lei, reprezentând onorariu avocat.
În consecință, se impune admiterea apelurilor declarate de părțile civile și mențiunea privind obligarea inculpatului apelant la cheltuieli judiciare în cuprinsul sentinței apelate și nu în cuprinsul unei încheieri ulterioare, deoarece omisiunile vădite se referă numai la aspectele indicate în art. 279 Cod procedură penală, nici o altă omisiune cu privire la alte aspecte neputând fi înlăturată prin procedura indicată în acest text.
În raport de considerentele de mai sus, apelurile declarate de inculpat și părțile civile sunt fondate, astfel încât, în baza art. 421 alin. 2 lit. a cod procedură penală, vor fi admise, se va desființa sentința instanței de fond, sub aspectul laturii penale și se vor descontopi pedepsele aplicate inculpatului F. A., care vor fi repuse în individualitatea lor, iar în rejudecare, se vor aplica dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. f Cod Penal anterior și se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 180 alin. 1 Cod Penal anterior, la 300 lei amendă penală.
Se vor aplica dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. c Cod Penal anterior și se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 192 alin.1 și 2 Cod Penal anterior, la 1 an închisoare.
Se vor aplica dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal anterior și se vor reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior și, respectiv, art. 134 din Legea nr. 295/2004, la câte 500 lei amendă penală, iar conform art. 33 lit. a Cod Penal, art. 34 alin. 1 lit. e Cod Penal anterior, art. 35 Cod Penal anterior, se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului F. A., astfel încât acesta va executa pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, cu menținerea dispozițiilor art. 81 Cod Penal anterior, stabilindu-se termenul de încercare conform art. 82 Cod Penal anterior, la 3 (trei) ani.
În baza art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de câte 850 lei către fiecare dintre părțile civile - apelante, reprezentând onorariu avocat la instanța de fond.
Constatând legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, se vor menține celelalte dispoziții din sentința apelată, care nu contravin dispozițiilor din prezenta decizie.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate la instanța de apel, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpatul F. A. și de părțile civile O. A. M. și O. F. D. împotriva sentinței penale nr. 4956 din data de 21 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
Desființează sentința penală nr. 4956 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria C., sub aspectul laturii penale.
Descontopește pedepsele aplicate inculpatului – apelant F. A., pe care le repune în individualitatea lor și, rejudecând:
Aplică dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. f Cod Penal anterior și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 180 alin. 1 Cod Penal anterior, la 300 lei amendă penală.
Aplică dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. c Cod Penal anterior și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 192 alin.1 și 2 Cod Penal anterior, la 1 an închisoare
Aplică dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod Penal anterior, art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal anterior și reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile prev de art. 180 alin. 2 Cod Penal anterior și, respectiv, art. 134 din Legea nr. 295/2004, la câte 500 lei amendă penală.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal, art. 34 alin. 1 lit. e Cod Penal anterior, art. 35 Cod Penal anterior;
Dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului F. A., astfel încât acesta va executa pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
Menține aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod Penal anterior, stabilind termenul de încercare conform art. 82 Cod Penal anterior, la 3 (trei) ani.
Obligă pe inculpatul apelant F. A. la plata sumei de câte 850 lei către fiecare dintre părțile civile apelante, reprezentând onorariu avocat la instanța de fond.
Menține celelalte dispoziții din sentința apelată, care nu contravin dispozițiilor din prezenta decizie.
Cheltuielile judiciare la instanța de apel, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
I. G. L. B.
Grefier,
M. N.
Red. jud. L. B.
Jud. fond: A. I. B.
Tehnored.: 7 + 1 ex./A.T. - 02 iulie 2015
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... → |
|---|
