Schimbare măsura educativă a internării (art.516 si art. 517 NCPP). Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 10775/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 307
Ședința publică de la 30 iunie 2015
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul M. C. împotriva sentinței penale nr. 1799 din data de 15 mai 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat M. C., în stare de deținere, asistat de avocat C. S., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se permite contestatorului condamnat M. C. să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat C. S. pentru contestatorul condamnat M. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată, desființarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de liberare din centrul de detenție constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege. Condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, a împlinit vârsta de 18 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat un comportament în acord cu normele instituționale, a fost recompensat de zece ori, nu a fost sancționat disciplinar, a participat activ la programele și activitățile educative la care a fost înscris și va respecta obligațiile ce îi vor fi impuse.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în ceea ce privește concluziile procesului verbal și referatului întocmite de Penitenciarul de Minori și Tineri C., acestea sunt favorabile condamnatului, solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 1799 din data de 15 mai 2015, și pe fond, admiterea cererii de liberare, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Contestatorul condamnat M. C., având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare.
CURTEA,
Asupra contestației de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. nr. 1799 din data de 15 mai 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă propunerea de liberare dintr-un centru de detenție formulată de Comisia de individualizare și schimbare a măsurii internării într-un centru de detenție de la Centru de Detenție C., privind liberarea condiționată a persoanei internate M. C., fiul lui N. și V., născut la data de 07.01.1997, CNP_.
A fost fixat termen pentru reînoirea propunerii, după data de 01.09.2015.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 150 de lei au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 06.05.2015, a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ propunerea de liberare dintr-un centru de detenție formulată de Comisia de individualizare si schimbare a regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, în ceea ce privește liberarea persoanei internate M. C..
Anexat propunerii, Penitenciarul de Minori si Tineri C. a înaintat instanței procesul verbal nr. C3_/06.05.2015 si caracterizarea persoanei internate.
Din procesul verbal nr. C3_/06.05.2015 întocmit de Penitenciarul de Minori și Tineri C., s-a reținut că persoana internata M. C. a fost condamnata la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp. CD 3599/2014 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat – art. 229 Cp. A început executarea pedepsei la data de 05.08.2013 și expiră în termen la data de 04.02.2017.
Transformată în zile măsura este egală cu 1280 zile. Pentru a putea fi liberata condiționat, condamnatul trebuie să execute 1/2 din această măsură, respectiv 640 zile închisoare. A executat până la data de 06.05.2015 un număr de 640 zile.
S-a constatat că persoana internata se află la prima analiză în cadrul Comisiei de individualizare si schimbare a regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție.
Persoana internată nu este cunoscută cu antecedente penale, (a fost sancționat cu 500 lei amendă administrativă pentru art. 208 – 209 Cp de la 1969, conform ordonanței nr. 9509/p/2011 din 03.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C.) si executa pedeapsa în regim deschis.
Din caracterizarea înaintată de Penitenciar s-a reținut că persoana internată, în perioada executării pedepsei, a manifestat un comportament în acord cu normele instituționale. A fost recompensat de zece ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită. Nu a fost sancționat disciplinar și a participat activ la programele și activitățile educative la care a fost înscris. A relaționat bine atât cu personalul unității cât și cu ceilalți colegi, a menținut legătura cu mediul de suport.
Din punct de vedere educativ a participat la programele și activitățile educative la care a fost înscris, având o frecvență constantă și o participare activă.
Potrivit art. 125 alin. 4 C.p. în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani sau liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Îndeplinirea acestor criterii de către petent nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării din centrul de detenție fiind instanța de judecata.
Prima instanță a reținut că în speța de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării din centrul de detenție. Astfel, deși persoana internata a executat fracțiunea de ½, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite (furt calificat – constând în aceea că în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011, inculpatul M. C. a sustras bunuri în diferite împrejurări de timp și loc, iar prin sentința penală nr. 3599/2014 a fost contopită și fapta din sp. nr. 748/2014 a Judecătoriei C. ), dar si de durata pedepsei ramase de executat ( aceasta expirând în termen la data de 04.02.2017), s-a apreciat că durata de timp executată de persoana internata nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative, astfel încât în baza art. 125 alin.4 C.p., art. 517 alin.2 C.p.p. și art. 181 alin.2 din Legea 254/2013 va respinge propunerea de liberare dintr-un centru de detenție formulată de Comisia de individualizare și schimbare a măsurii internării într-un centru de detenție de la Centru de Detenție C., privind liberarea condiționată a persoanei internate M. C..
A fost fixat termen pentru reînoirea propunerii, după data de 01.09.2015.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. C., motivele de contestație, formulate oral, prin avocat desemnat din oficiu, fiind expuse în partea introductivă a prezentei.
Analizând contestația, prin prisma motivelor invocate raportat la actele și lucrările dosarului, curtea apreciază că este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit procesului-verbal întocmit la 06.05.2015 de Comisia pentru individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C., contestatorul M. C. a executat până în prezent fracția cerută de lege pentru a se putea dispune liberarea din centru de detenție.
Pentru a respinge propunerea formulată de comisie prima instanță a apreciat că durata de timp executată de persoana internata nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative.
Potrivit caracterizării întocmită de comisie, contestatorul a participat la mai multe tipuri de programe sportive, religioase, educative, de consiliere moral religioasă, având o frecvență constantă și o participare activă și nu a avut nicio abatere disciplinară, dimpotrivă fiind recompensat de 10 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită. Se cosemnează de asemenea în cuprinsul aceleiași caracterizări că, pe durata internării, a relaționat bine atât cu personalul unității cât și cu ceilalți colegi și a menținut legătura cu mediul de suport.
În acest context, contrar opiniei primei instanțe, curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.125 alin.4 C.pen., contestatorul M. C. dovedind interes pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și făcând progrese evidente în vederea reintegrării sociale, astfel încât va dispune liberarea din centrul de detenție, având în vedere că persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani și a executat mai mult de jumătate din durata internării.
În baza art.125 alin.5 C.pen. rap. la art. 121 lit. b și e C.pen. se va impune persoanei internate M. C. să respecte următoarele obligații, până la împlinirea duratei măsurii educative, respectiv până la data de 04.02.2017:
a) să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune, limita teritorială a României.
b) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta.
Se va atrage atenția contestatorului asupra dispozițiilor art. 125 alin.6 C.pen.
Va fi menținută dispoziția din sentință privind cheltuielile judiciare.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din contestație vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul M. C. împotriva sentinței penale nr. 1799 din data de 15 mai 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
, desființează sentința și, rejudecând:
În baza art.125 alin.4 lit.b C.pen. admite propunerea de liberare dintr-un centru de detenție.
Dispune liberarea persoanei internate M. C. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, aplicată prin sentința penală nr. 3599 din 01.07.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare.
În baza art.125 alin.5 C.pen. rap. la art. 121 lit. b și e C.pen. impune persoanei internate M. C. respectarea următoarelor obligații, până la împlinirea duratei măsurii educative, respectiv până la data de 04.02.2017:
a) să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune, limita teritorială a României.
b) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta.
Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 125 alin.6 C.pen.
Menține dispoziția din sentință privind cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare din contestație rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2015
Președinte,
A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red.jud.A.M.S. - 14.07.2015
j.f.Gh.B.
← Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... | Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... → |
---|