Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 41/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 236/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINTA PENALĂ NR.41
Ședința din camera de consiliu de la 03 Martie 2015
PREȘEDINTE C. Lăutarujudecător
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea cererii formulată de autoritățile judiciare italiene, privind pe cetățeanul român C. N..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a răspuns inculpatul, asistat de avocat I. E., apărător oficiu, care substituie pe avocat P. S..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului arată că semnalarea îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de Legea nr.302/2004. Solicită recunoașterea hotărârii pronunțată de autoritățile italiene și executarea pedepsei de 2 luni închisoare într-un penitenciar din România, condamnatul având posibilitatea să formuleze ulterior și o cerere de contopire a pedepsei cu pedeapsa în executarea căreia se află în prezent.
Avocat I. E. solicită admiterea cererii de recunoaștere a hotărârii străine, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 302/2004.
Condamnatul, având cuvântul învederează că este de acord cu recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile italiene pentru pedeapsa de 2 luni închisoare și nu manifestă opoziție la recunoașterea acestei hotărâri.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la 12 februarie 2015, P. de pe lângă Curtea de Apel C. a sesizat instanța în baza art. 153 alin.1 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea transferării cetățeanului român C. N., în vederea executării pedepsei de 2 luni închisoare, într-un penitenciar din România.
S-a depus la dosar referatul din 10 februarie 2015 al parchetului, cazierul judiciar, adresa Ministerului Justiției privind informațiile existente în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin.4 din Legea nr. 302/2004, adresa nr._/2014 a M.A.I potrivit căreia condamnatul nu și-a pierdut cetățenia română, traducerea din limba italiană a cauzei în care s-a dispus condamnarea acestuia, dispozițiile legale în vigoare, procesul-verbal întocmit de Tribunalul Penal din Saluzzo.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Penal din Saluzzo la data de 28 iulie 2012, definitivă la data de 3 noiembrie 2012, cetățeanul român C. N. – fiul lui M. și F., născut la 19 septembrie 1978, în Slatina, județul O., cu ultimul domiciliu în orașul P., ., CNP_ a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la o infracțiune de scandal, constând în aceea că în data de 11 august 2011, în timp ce se afla încarcerat într-un Penitenciar din Italia, condamnatul a participat împreună cu alți deținuți la un scandal, în urma căruia mai multe persoane au suferit vătămări corporale, infracțiune prev.de art.588 alin.2 Cod penal italian, faptă care are corespondent în legislația românească în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.193 alin.1 Cod penal român.
În prezent, condamnatul se află pe teritoriul României, fiind încarcerat în P. Colibași.
Instanța constată că din actele de la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată are cetățenie română și a fost de acord să execute pedeapsa în România.
Totodată, din verificările efectuate a rezultat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unei hotărâri judecătorești străine prevăzute de art.151 alin.1 lit.a din Legea nr.302/2004.
Pe considerentele susmenționate și având în vedere și dispozițiile art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. l din lege, se va admite cererea formulată de autoritățile judiciare italiene și se va recunoaște hotărârea pronun țată de Tribunalul Penal din Saluzzo, la data de 28.07.2012, definitivă la data de 03.11.2012, prin care a fost condamnat numitul C. N. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 588 al.2 C.pen. italian, care are corespondent în infracțiunea prev. de art. 180 al.2 C.p. din 1969 cu aplic. art. 5 C.p. actual.
Se va constata că persoana condamnată se află arestată în altă cauză în România și se va dispune punerea în executare a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus menționată într-un penitenciar din România și se va dispune emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care 320 lei onorariu avocat oficiu vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Admite cererea formulată de autoritățile judiciare italiene.
Constată îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin.1 Legea nr.302/2004 republicată.
Recunoaște hotărârea pronunțată de Tribunalul Penal din Saluzzo, la data de 28.07.2012, definitivă la data de 03.11.2012, prin care a fost condamnat numitul C. N. - fiul lui M. și F., născut la 19 septembrie 1978, în Slatina, județul O., cu ultimul domiciliu în orașul P., ., CNP_, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 588 al.2 C.pen. italian, care are corespondent în infracțiunea prev. de art. 180 al.2 C.p. din 1969 cu aplic. art. 5 C.p. actual.
Constată persoana condamnată se află arestată în altă cauză în România și dispune punerea în executare a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea sus menționată într-un penitenciar din România.
Dispune emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 320 lei onorariu avocat oficiu vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică de la 3 martie 2015.
C. L.
Grefier,
D. L.
Red jud C.L.
PS/ 13 03 2015
← Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 384/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 126/2015.... → |
---|