Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 348/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 36541/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 348
Ședința publică de la 13 Martie 2015
PREȘEDINTE C. C.
Judecător A. D.
Grefier V. D.
Ministerul public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul inculpat T. M. L., deținut în penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.230 din 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect tâlhărie (art.233 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat T. M. L. asistat de avocat C. D. apărător ales, lipsind partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR.1 C., părțile vătămate P. S. și . PRIN REPREZENTANT F. M. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocatul C. D. pentru apelantul inculpat depune la dosar motivele de apel, solicitând să ia legătura cu apelantul inculpat.
Instanța pune în discuție preschimbarea termenului de judecată la acest termen în vederea soluționării apelului, întrucât apelul formulat vizează strict numai modalitatea de executare a pedepsei,
Avocatul C. D. pentru apelantul inculpat, arată că este de acord.
Inculpatul având cuvântul, arată că este de acord judecarea cauzei la acest termen de judecată
Reprezentantul Ministerului Public, arată că este de acord cu judecarea cauzei la acest termen de judecată.
Instanța, având în vedere că motivele de apel formulate vizează modalitatea de executare a pedepsei nefiind criticată latura civilă a cauzei și nici cuantumul pedepsei aplicate apreciază că nu se mai impune realizarea procedurii de citare cu părțile civile, astfel că, în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, în baza art. 353 alin. 10 Cod procedură penală va preschimba termenul de judecată fixat pentru 31.03.2015 și va proceda la soluționare la acest termen de judecată.
În baza art.378 rap. la art.420 alin.4. N Cp.p, a fost ascultat apelantul inculpat T. M. L. în prezenta avocatului ales C. D., a cărei declarație a fost consemnată si atașată la dosarul cauzei, după citire si semnare.
Avocat C. D., pentru apelantul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului în baza art.421 punctul 2 lit a să desființeze sentința pronunțată de către Judecătoria C. și rejudecând solicită să schimbe modalitatea de executare a pedepsei care i a fost aplicată inculpatului, s-ar impune aplicarea disp. art. 91 din NCP, suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani cu executare care a fost aplicată de către Judecătoria C..
În susținerea acestei solicitări, să se aibă în vedere atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului în sensul, că a înțeles să uzeze de procedura simplificată, de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, de actele în circumstanțiere depuse la dosar, caracterizări, dovadă că în eventualitatea schimbării modalității de executare a pedepsei, o societate este dispusă să-l angajeze, reintegrarea lui socială fiind asigurată în acest sens. Considerând că dincolo de gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată perioada de peste 7 luni de zile de când este arestat a fost suficientă pentru a-și atinge scopul coercitiv iar în continuare scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, având o vârstă fragedă nefiind cunoscut cu antecedente penale merită să i se dea o a doua șansă și solicită în măsura în care consideră instanța că s-ar impune schimbarea modalității de executare a pedepsei .
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să respingă ca nefondat apelul inculpatului, deducerea din pedeapsă a arestului preventiv și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie o infracțiune gravă care în codul penal anterior a fost pedepsită cu închisoarea de minim 7 ani pentru fapta pe care inculpatul a săvârșit-o în toamna anului 2014 ar fi primit înainte de . NCP( 01. februarie 2014) o pedeapsă de 5 ani (pedeapsă întemeiată pe practica judiciară), era un minim de 7 ani pentru că a recunoscut aceasta este pedeapsa și practica în această materie. Pentru că legea a devenit mai blândă în materia infracțiunilor grave de tâlhărie, inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani pentru care avocatul său consideră că nu ar trebui să o execute pentru că merită inculpatul o a doua șansă. Consideră că în fața unui complet de judecată penal trebuie vorbit de șanse ci de posibilitatea de reintegrare a inculpatului ori în condițiile în care inculpatul fără nicio treabă în timpul nopții la 6.30 dimineața intră cu un cuțit într-o sală de jocuri unde mai jucase anterior, în timpul nopții, nu dovedește că era integrat . pentru că altfel s-ar fi odihnit în timpul nopții, îl amenință pe responsabil care la acea ora era într-o stare de semitrezire pentru o sumă de aproximativ 800 de lei, consideră că inculpatul este o persoană căreia să i se acorde o a doua șansă în primul rând inculpatul trebuie să realizeze că a săvârșit o faptă gravă și această faptă gravă trebuie să execute efectiv o pedeapsă pentru că singură condamnarea nu este în măsură să-l facă pe condamnat să aibă un comportament corespunzător normelor sociale
În afara executării pedepsei, apreciază ca nefondate criticile formulate de inculpat, solicită să fie respins ca nefondat apelul.
Inculpatul având un ultim cuvânt, menționează că regretă fapta săvârșită și este de acord cu concluziile avocatului său considerând că privarea de libertate nu este o măsură foarte bună oricine merită o a doua șansă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului,. constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 230 din 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în temeiul art.233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit.a,c si d Cp, cu aplic. art. 375 Cpp si art. 396 alin.10 Cpp a fost condamnat inculpatul T. M. L.,fiul lui V. și N., născut la data de 06.09.1991, în mun. C., jud. D., domiciliat în mun. C., ., ., ., posesor al C.I. ., nr._, eliberată de C., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin.2 C.p rap. la art.66 C.p. s-a aplicat inculpatului pedepsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.65 C.p. s-a aplicat inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art.404 alin.4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T. M. L. durata retinerii si arestării preventive de la 11.09.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 C.p.p. a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul T. M. L., prin încheierea nr. 107/12.09.2014 a Judecatoriei C..
În temeiul art. 112 alin.1 lit.b Cpp a fost confiscat de la inculpatul T. M. L. un cuțit cu lamă rabatabilă, cu lungime de 38 cm, folosit la comiterea infractiunii (ridicat conform dovezii . nr._/12.09.2014 – f. 86 d.u.p.).
S-a restituit inculpatului T. M. L.: o pereche de pantaloni blugi marca Z., o pereche pantofi sport Puma, o pereche slapi Sport, un cuțit tip fluture de culoare neagra cu lungime de 22 cm, o pereche blugi marca YTWO, o bluză trening marca Adidas de culoare neagra cu dungi roșii, o pereche pantofi sport Musse, doua pungi de plastic inscripționate Zariss (ridicate conform dovezii . nr._/12.09.2014 – f. 86 d.u.p.).
În baza art. 25 Cpp și art. 397 Cpp a fost admisă actiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Judetean de Urgenta C., cu sediul în C., ., județul D. și a fost obligat inculpatul T. M. L. la plata către această parte civilă a sumei de 46 lei, reactualizată cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate P. S..
S-a luat act că partea vătămată P. S., domiciliat în C., ., ., ., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a luat act că partea vătămată ., cu sediul in C., ., . Parter, jud. D., prin reprezentant F. M. A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 274 alin.1 Cpp a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 8970/P/2014 din 03.10.2014 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit. a,c și d Cp.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauza, instanta retine următoarea situatie de fapt:
În dimineata zilei de 10.09.2014, ora 09.00, persoana vatamata P. S., angajat in functia de operator jocuri electronice la . C., a intrat de serviciu, desfasurandu-si activitatea la punctul de lucru al societatii, amplasat in Piata Eroilor, din cartierul Valea Rosie, mun. C..
In jurul orelor 05.00 – 05.30, in sala de jocuri a intrat inculpatul Troaca M. L.. Partea vatamata P. S. il cunostea pe inculpat, acesta venind in mod frecvent la sala de jocuri, unde juca la aparate electronice, diferite sume de bani.
În noaptea de 10/11.09.2014, inculpatul Troaca M. L. a jucat la aparatele electronice, câstigand suma de 200-250 lei, sumă pe care inculpatul a solicitat-o părtii vatamate P. S., iar acesta i-a remis-o. În acel moment, inculpatul a observat că banii din incasari se aflau într-un sertar, in tejgheaua barului.
Inculpatul a continuat sa joace la aparatele electronice, ajungand astfel sa piarda suma de 2800 lei.
Ulterior, in jurul orei 06.00, inculpatul a părăsit incinta sălii de jocuri și s-a deplasat la domiciliul său, aflat in apropiere, iar de aici a luat un fes decupat în jurul ochilor, tip sky și un cutit tip briceag.
În jurul orei 06.30, având pe cap gluga de la bluza de trening pe care o purta, cu fata mascată de fesul decupat in jurul ochilor si avand asupra sa cutitul tip briceag, inculpatul Troaca M. L. a revenit in incinta sălii de jocuri apartinand părtii vatamate ., la punctul de lucru din Cartierul Valea Rosie, in Piata Eroilor.
Ajungand in locatia respectiva, inculpatul a observat ca in interior nu se mai gaseau alte persoane, cu exceptia părtii vatamate P. S. care ațipise.
Inculpatul l-a trezit pe partea vatamata, solicitandu-i să îi dea banii din incasari. Partea vatamata s-a opus, insă inculpatul a inceput sa il ameninte cu cutitul. Inculpatul a incercat sa il loveasca pe partea vatamata cu cutitul in zona fetei, dar acesta s-a ferit, barând lovitura cu mâna stângă, astfel că partea vatamata a fost taiat in zona palmei cu cutitul respectiv.
Urmare a agresiunii, partea vatamata P. S. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de ingrijiri medicale, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-întepător, posibil cutit, respectiv: pe cotul stang in 1/3 superioara a antebratului stâng fata dorsala excoriatie, latero cervical stânga excoriatie, plagi la nivelul degetelor II,III,IV,V mâna stângă, astfel cum reiese din certificatul medico-legal nr. 1744/A2/11.09.2014 emis de IML C..
Datorita durerii provocate si a temerii pentru viata sa, partea vatamata P. S. i-a spus inculpatului să il lase in pace intrucat îi va da banii si s-a indreptat spre locul unde se aflau banii, în timp se inculpatul se afla lângă partea vatamata, tinand cutitul indreptat spre acesta. Astfel, partea vatamata a luat suma de 865 lei care provenea din incasari si i-a remis-o inculpatului.
Inculpatul a luat suma de bani si a iesit din incinta sălii de jocuri, fiind urmarit de partea vatamata P. S. circa 100 -150 metri, respectiv până în fata blocului f., . a pătruns in interior, spargând totodata geamul de la ușa de acces in . vatamata a inceput sa se simta rău, intrucat sângera, astfel că a renuntat sa il mai urmăreasca pe inculpat si a revenit la sala de jocuri unde a anuntat telefonic pe administratora sălii de jocuri, B. Sevastita, aceasta anuntând ambulanta.
Partea vatamata a fost condus la S. C. Judetean de Urgenta C., unde a fost examinat medical, fiind inregistrat cu diagnosticul ” plăgi tăiate degete III,IV,V, mâna stângă”, fiind externat in aceeasi zi.
In continuare, inculpatul a mers la locuinta martorului M. M., socrul fratelui său. Aici, inculpatul s-a schimbat de hainele pe care le purtase, intrucat erau pline de sânge, si a plecat la locuinta sa, lăsând la domiciliul martorului hainele si incaltamintea pe care le purtase si cutitul tip briceag folosit la comiterea faptei.
Ulterior, inculpatul a plecat de la domiciliul său pentru a nu fi gasit de organele de politie.
Pe parcursul urmăririi penale, de la domiciliul martorului M. M. au fost ridicate articolele de îmbracaminte si de încăltaminte purtate de inculpat in momentul comiterii faptei, respectiv o bluză trening marca Adidas de culoare neagra cu dungi roșii, o pereche pantofi sport Musse, o pereche blugi marca YTWO, cutitul tip briceag cu lamă rabatabilă, cu lungime de 38 cm, folosit la comiterea faptei, precum si o punga de plastic inscripționată Zariss in care se afla suma de 635 lei sustrasa de inculpat ( proces verbal fila 55 d.u.p. si dovada . nr._/12.09.2014 – f. 86 d.u.p.).
Ulterior suma de 635 lei a fost restituita părtii vatamate, conform dovezii din 11.09.2014 – fila 90 d.u.p.
Cu ocazia căutării inculpatului la domiciliu său, mama inculpatului Troaca N. a predat organelor de politie in vederea efectuarii de cercetari, următoarele bunuri: o pereche de pantaloni blugi marca Z., o pereche pantofi sport Puma, o pereche slapi Sport, un cuțit tip fluture de culoare neagra cu lungime de 22 cm (proces verbal fila 82 d.u.p., planse fotografice si dovada . nr._/12.09.2014 – f. 86 d.u.p.).
Pentru a retine întreaga stare de fapt, instanta a avut in vedere declaratia părtii vatamate, coroborata cu continutul certificatului medico legal nr. 1744/A2/11.09.2014 emis de IML C. si plansele fotografice privind urmele de agresiune asupra părtii vătămate.
Totodata, instanta a retinut din procesul verbal de cercetare la fata locului si de cercetare a traseului parcurs de inculpat după comiterea faptei, însotit de planse fotografice, că pe interiorul usii de acces in sala de jocuri au fost descoperiti mai multi stropi de substanta lichida de culoare brun roscat ce par a fi de sange, iar in fata aleii blocului f., ., au fost gasite mai multe pete de culoare brun roscat ce par a fi de sange, geamul din partea stanga la intrarea in . spart, iar pe scara, s-au gasit mai multe pete –stropi de culoare brun roscat. Totodata, instanta retine ca la . f., . in interiorul scării, s-au gasit mai multi stropi de culoare brun roscat până in dreptul . etajul 3, unde a fost identificata o cantitate mai mare de substanta lichida de culoare brun roscat, acesta fiind apartamentul unde locuieste martorul M. M..
De asemenea, s-a mai avut in vedere procesul verbal de redare a imaginilor stocate pe suport magnetic puse la dispozitie de . SRL C.- amplasata in vecinatatea sălii de jocuri si plansele flansele fotografice atasate, care au surprins momentul in care inculpatul dă jos fularul pe care il purta si alearga catre iesirea din piata, fiind urmărit de persoana vatamata P. S..
Instanta a mai retinut că partea vatamata l-a recunoscut pe inculpat după planse fotografice, recunoscand totodata si bluza de trening purtata de inculpat in data respectiva, precum si cutitul tip briceag folosit la comiterea infractiunii – proces verbal de prezentare pentru identificare si proces verbal de recunoastere obiecte, insotite de planse fotografice.
Totodata, s-a mai avut în vedere și declaratia numitei B. Sevastita, administratora sălii de jocuri, care a relatat ca in data respectivă a fost sunata de partea vatamata P. S. imediat după comiterea faptei, acesta relatându-i cele intamplate, precum si declaratia martorului M. M. care a relatat că inculpatul a venit la domiciliul său, fiind agitat si având hainele pătate de sange, lăsând apoi la domiciliul său articolelele de imbracaminte si de incaltamaninte purtate, cutitul folosit la comiterea infractiunii si suma de bani sustrasă. Declaratia martorului M. M. se coroboreaza cu declaratia martorului Troaca Lion N..
De asemenea, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, atât pe parcursul urmăririi penale, cat si al judecatii, iar declaratia sa se coroboreaza cu ansamblul materialului probatoriu administrat in cauza.
În drept, fapta inculpatului T. M. L. care, în data de 11.09.2014, în jurul orelor 06.30, având pe cap o glugă și fața mascată cu un fes decupat în jurul ochilor, tip sky, a pătruns în incinta sălii de jocuri electronice aparținând S.C. C. A. S.R.L., situată în Piața Eroilor din cartierul Valea Roșie, din mun. C. si, prin amenințare si exercitare de violente cu un cuțit tip briceag, asupra persoanei vătămate P. S., cu consecinta producerii de leziuni acestuia, la nivelul mâinii stângi, ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, și-a însușit suma de 865 lei, s-a apreciat că intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin.1 – art. 234 alin.1 lit. a,c și d Cp.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul C.p., respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, s-a retinut că inculpatul a revenit in sala de jocuri, înarmat cu un cutit si mascat, cu intentia de a deposeda de bani pe partea vatamata, după ce anterior inculpatul pierduse la aparatele de jocuri electronice o suma insemnata de bani. Instanta retine ca inculpatul a profitat de imprejurarea că în incinta sălii de jocuri nu se mai afla nici o persoana, iar partea vatămată era vulnerabila, fiind obosit după o noapte de munca, acesta fiind atipit in momentul in care inculpatul a revenit in sala de jocuri. De asemenea, instanta retine ca inculpatul avea asupra sa un cutit tip briceag cu care a amenintat partea vatamata, iar urmare a opunerii părtii vatamate de a preda banii, inculpatul a folosit cutitul pe care il avea asupra sa, cu consecinta producerii de leziuni părții vătămate care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, inculpatul reusind astfel să determine partea vatamata sa îi remita suma de 865 lei care provenea din încasări.
In ceea ce priveste datele care caracterizeaza persoana inculpatului, s-a arătat ca inculpatul nu este la prima faptă penală, din fișa de cazier judiciar rezultând că inculpatul a mai comis fapte de natura penala pe teritoriul Frantei, fiind condamnat definitiv pentru comiterea unor infractiuni contra patrimoniului, astfel că a dat dovadă de perseverență infracțională.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei astfel cum au fost descrisă in rechizitoriu si instanța a dat eficienta juridica acestei atitudini de recunoastere prin retinerea dispozitiilor art. 396 alin.10 Cpp privind recunoasterea vinovatiei, cu consecinta reducerii limitelor de pedeapsa cu o treime.
Punând in balanta toate aceste aspecte, s-a apreciat ca in privinta inculpatului nu pot fi retinute circumstante atenuante.
În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a retinut ca partea vătămată P. S. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar partea vătămată ., prin reprezentant F. M. A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, in sedinta publică din data de 27.11.2014 reprezentantul legal al părtii vătămate declarând că suma de 230 lei rămasă nerecuperată i-a fost restituita de către părintii inculpatului ( conform mentiunilor din practicaua incheierii de sedinta din data de 27.11.2014 – fila 53), luându-se act că părțile vătămate P. S. și ., prin reprezentant F. M. A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
Totodata, s-a retinut ca S. C. Judetean de Urgenta C. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 46 lei, reactualizată cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate P. S..
S-a retinut că potrivit art. 313 alin.1 din Legea 95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Având în vedere că inculpatul prin fapta comisă a adus daune sănătătii părtii vătămate P. S., iar partea civila S. C. Judetean de Urgenta C., în calitate de furnizor de servicii medicale s-a constituit parte civilă cu suma reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate P. S., constatând că între fapta inculpatului si prejudiciul suferit de această parte civila există legătură de cauzalitate, iar partea civila a făcut dovada prejudiciului suferit prin înscrisul atasat la dosar (fisa UPU nr._/11.09.2014 în care sunt detaliate costurile serviciilor prestate – f. 37), instanta în baza art. 25 Cpp și art. 397 Cpp a admis actiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Judetean de Urgenta C. și a obligat inculpatul T. M. L. la plata către această parte civilă a sumei de 46 lei, reactualizată cu indicele de inflație a sumei de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții vătămate P. S..
Împotriva aceste sentințe a declarat apel inculpatul T. L. M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul modalității de executare a pedepsei de 2 ani închisoare în regim de detenție.
În motivarea apelului a arătat că modalitatea de executare în detenție a pedepsei nu este concordantă cu atitudinea sinceră de recunoaștere și regret a faptei, cu opțiunea de judecare a cauzei în procesura simplificată, cu circumstanțele personale ale incupatului, aflat la prima confruntare cu legea penală, perfect integrat în familie și societate, așa cum o relevă înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar. În concluzie, solicită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 91 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul declarat de inculpatul T. L. M. sub aspectul reconsiderării modalității de executare a pedepei închisorii este nefondat, penru următoarele considerente :
Potrivit art. 91 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune în cazul pedepselor de cel mult 3 ani, atunci când inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în molosul comunității iar instanța apreciază în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, de posibilitățile sale se îndreptare că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși infracțiuni.
Examinând îndeplinirea acestor condiții, Curtea constată că datele cauzei nu permit concluzia că simpla aplicare a pedepsei este suficientă pentru îndreptarea inculpatului și chiar fără executarea acesteia nu va mai săvârși infracțiuni.
Astfel, din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, suferind multiple condamnări în străinătate pentru infracțiuni de furt comise în Franța, al căror scop coercitiv și educativ nu a fost atins. Dimpotrivă, inculpatul a înțeles să persevereze în conduita infracțională, săvârșind o infracțiune mult mai gravă, de tâlhărie, în împrejurări care relevă o periculozitate socială deosebit de ridicată. Așa cum o relevă probatoriul administrat, inculpatul a pătruns în timpul nopții în incinta sălii de jocuri electronice având pe cap o glugă și fața mascată cu un fes decupat în jurul ochilor, a exercitat violențe asupra părții vătămate cu un cuțit tip briceag, producându-i o tăietură la nivelul mâinii stângi în scopul însușirii pe nedrept a sumei de 865 lei.
Comiterea faptei astfel descrisă după ce inculpatul pierduse la aparatele de joc o sumă importantă de bani denotă lipsa oricăror repere morale și comportamentale, element care, alături periculozitatea în evidentă creștere, demonstrează insuficiența suspendării sub supraveghere de a realiza un tratament sancționator adecvat la pericolul social al faptei și la persoana inculpatului, impunându-se executarea pedepsei în regim de detenție, în vederea îndreptării atitudinii acestuia față de valorile sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunii.
În consecință, constatând că instanța de fond a realizat o justă și proporțională individualizare judiciară, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare a pedepsei, în baza art. 421 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T. M. L. împotriva sentinței penale nr.230 din 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Deduce în continuare detenția preventivă de la data de 23.01.2015 la zi.
Obligă apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 300 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2015.
C. C. A. D.
Grefier,
V. D.
Red.jud. C.C.
j.f.A.C.
V.D./IB
← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 126/2015.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|