Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Decizia nr. 369/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 12150/318/2014
Dosar nr._ - Legea 86/2006 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 369
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B.
Judecător I. E.
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul V. E. împotriva sentinței penale nr. 2668 din data de 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, având ca obiect acțiunea penală pornită împotriva inculpatului pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat V. E., asistat de avocat M. M., apărător ales, lipsind partea civilă S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin D.G.R.F.P. C. – A.J.F.P. Gorj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul registratură adresele A.J.F.P. GORJ și D.R.V. C. – Biroul Vamal Gorj.
Potrivit disp. art. 420 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 378 C.p.p. s-a procedat la audierea apelantului inculpat V. E., declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor:
Avocat M. M., având cuvântul pentru apelantul inculpat V. E., solicită admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere în apel constând în adresa emisă de D.R.V. C. – Biroul Vamal Gorj, depunând totodată la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerul public nu se opune acestei cereri.
Cu privire la apelul formulat în cauză avocatul inculpatului precizează că în mod greșit instanța de fond nu a reținut inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) V.C.p. și a acordat eficiență circumstanțelor potrivit disp. art. 76 lit. d) V.C.p., deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că inculpatul înainte de săvârșirea faptei a avut o conduită bună în societate și familie, fiind absolvent de studii superioare și nu este cunoscut cu antecedente penale. De asemenea după săvârșirea faptei inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și de judecată, având o comportare sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.
După pronunțarea sentinței penale de către instanța de fond inculpatul s-a prezentat la organele Ministerului Finanțelor Publice – Biroul Vamal Gorj solicitând calcularea prejudiciului și a penalităților pe care la data de 25.11.2014 le-a achitat în integralitate, aspect pe care îl invocă în circumstanțiere potrivit. art. 74 alin. 1 lit. b) V.C.p..
Pentru aceste motive în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. a) și art. 422 C.p.p. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând pe fond să fie reținute în favoarea apelantului inculpat circumstanțe atenuante în temeiul art. 74 alin. 1 lit. a), b) și c) V.C.p. și în temeiul art. 76lit. d) V.C.p. să se reindividualizeze pedeapsa având în vedere și aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., într-un cuantum orientat spre minimul general urmând a fi menținută măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în temeiul art. 81 V.C.p. cu aplic. art. 5 C.p..
Iar raportat la faptul că prejudiciul a fost achitat în totalitate nu se mai justifică menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – J. asupra autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_, culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, astfel încât solicită ridicarea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că în practica judiciară s-au reținut circumstanțele atenuante alături de disp. art. 3201 V.C.p.p., actualul 396 alin. 10 C.p.p.. În consecință în cauză se pot reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 V.C.p..
Astfel încât solicită admiterea apelului formulat de inculpat, reducerea pedepsei la un an închisoare iar ca modalitate de executare aplicarea disp. art. 81 V.C.p..
Apelantul inculpat V. E., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de apărătorul ales.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2668 din data de 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, s-a admis cererea inculpatului V. E. de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.375 cpp.
În temeiul art.270 alin.3 din Legea 86/2006 privind codul vamal cu aplicare art.374 alin.4 cpp raportat la art.396 alin.10 C.p.p. și art.5 C.p. a condamnat inculpatul V. E., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 C.p. din 1969 cu referire la art.5 c.penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a doua și lit.b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81-82 C.p. din 1969 cu referire la art.5 c.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
În temeiul art.71 alin.5 C.p. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. din 1969.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore în perioada 08.12._13.
S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi . dispusă pe perioada 09.12.2013 până în 07.01.2014.
În temeiul art.19, art.25 alin.1 și art.397 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin ANAF - prin D.G.R.F.P. C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj și a obligat inculpatul la plata sumei de_ lei precum și la accesoriile aferente, conform Codului fiscal, calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art.249 alin.5 C.p.p., s-a menținut instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunului mobil proprietatea inculpatului, respectiv, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ , culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, măsura asiguratorie fiind dispusă prin ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., dusă la îndeplinire de către IPJ Gorj-Serviciul de Investigare a Fraudelor și dispusă prin încheierea din data de 09.10.2014 de către Judecătoria Tg-J. în dosarul_, până la concurența sumei de_ lei, precum și a accesoriilor aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului.
S-a respins cererea părții civile privind instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului din cauză ca rămasă fără obiect.
S-a constatat că inculpatului i-a fost restituit telefonul mobil marca Nokia prin procesul verbal din 13.01.2014.
În temeiul art.118 alin.1 lit. f c. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea cantității de 1739 pachete de țigări (_ țigarete), cantitate ce a fost depusă în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Gorj conform dovezii . nr._ din 10.12.2013.
S-a respins cererea privind dispunerea confiscării speciale a autoturismului marca VW cu număr de înmatriculare_ ce a fost introdus în camera de corpuri delicte a IPJ Gorj conform dovezii . nr.278 din 09.12.2013.
În temeiul art.275 alin.1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimis în judecată, inculpatul V. E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsită de art.270 alin.3 din legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.
În actul de sesizare s-a reținut în esență că prin procesul-verbal din data de 19.06.2013, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul V. E. comercializează către diferite persoane produse de tutun provenite din contrabandă, pe care le depozitează în imobilul situat în Tg-J., ., jud. Gorj, iar transportul produselor se realizează cu autoturismul proprietate personală marca VW Golf cu nr. de înmatriculare GJ 33 T1M.
Pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea stare de fapt: inculpatul V. E. locuiește pe raza municipiului Tg-J., ., împreună cu soția, și doi copii minori și își câștigă existența prin efectuarea unor lucrări de construcții, că pentru obținerea unor foloase ilicite, începând cu luna septembrie 2013 inculpatul a luat hotărârea infracțională de a se ocupa cu vânzarea de țigări provenite din contrabandă. În acest sens s-a deplasat în luna septembrie 2013 în municipiul Bistrița, în piața centrală și a cunoscut un bărbat pe nume C. care oferea la vânzare țigări mai ieftine, aduse din Ucraina, fără timbru de marcaj legal, că inițial, inculpatul a achiziționat o cantitate mai mică de țigarete, fără a avea aplicate timbru legal, pe care le-a transportat în Tg-J. și ulterior le-a comercializat către diverse persoane la prețul de 9 lei/pachet. În acest sens sunt relevante depozițiile martorilor C. M. din . și V. L. din municipiul Târgu-J. care au relatat faptul că, în perioada septembrie - noiembrie2013, au cumpărat de la inculpat țigarete care nu aveau aplicat timbru legal de marcaj, la prețuri net inferioare celor existente pe piață, probatoriul administrat în cauză coroborându-se și cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverși clienți cărora le-a vândut țigarete provenite din contrabandă în 13.11.2013, ora 17:08.52, 13.11.2013 ora 14:49.12, 13.11.2013, ora 12:23.18. Inculpatul și-a continuat activitatea infracțională întrucât avea de onorat o comandă „mai mare ", astfel că, în data de 06.12.2013, s-a deplasat în mun. Bistrița, iar în ziua de 07.12.2013 1-a contactat pe bărbatul cunoscut sub numele de C., în piața centrală din Bistrița, stabilind de comun acord să se întâlnească în data de 08.12.2013. În ziua respectivă, în jurul orele 09:30, conform înțelegerii prealabile, inculpatul a achiziționat de la bărbatul, cunoscut de acesta sub numele C., cantitatea de 1739 pachete țigarete, respectiv 489 pachete marca Fast, 250 pachete marca Jing Ling și 1000 pachete marca Winston, fiecare pachet conținând 20 țigarete pe care le-a încărcat în auto proprietate personală marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, și în schimbul acestora a achitat suma de_ lei. În momentul cumpărării produselor din tutun, inculpatul a observat că acestea prezentau inscripții chirilice în limba slavonă, cunoscând și în această împrejurare că proveneau din contrabandă, din spațiul fost sovietic, cel mai probabil din Ucraina și după ce a achiziționat țigaretele, inculpatul și-a continuat deplasarea spre Tg-J. fiind însoțit în autoturism de martorele C. E. D. și I. C. M.. În seara zilei de 08.12.2013, în jurul orelor 19:30, în orașul Bumbești-J. inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliție, fiind depistat în timp ce transporta în autoturism cantitățile de țigarete care nu aveau aplicat marcaj legal în scopul vânzării și anume cantitatea totală de_ țigarete, după cum urmează: 489 pachete marca Fast, fiecare pachet conținând 20 țigarete, care nu au fost plasate în regim vamal și inscripționate în limba slavonă, 250 pachete marca Jing Ling, fiecare pachet conținând 20 țigarete, care nu au fost plasate în regim vamal, pe care era inscripționat avertismentul în limba engleză și aplicat timbru de Duty Free, 1000 pachete marca Winston, fiecare pachet conținând 20 țigarete, care nu au fost plasate în regim vamal, având aplicat timbrul și consemnat avertismentul cu litere chirilice. În acest sens organele de cercetare penală au întocmit și o planșă fotografică care surprinde aspectele principale ale acțiunii de prindere în flagrant a inculpatului. De altfel, martorul O. A. A. a precizat că în toamna anului 2013 a intermediat o întâlnire între inculpat și o persoană, cunoscută sub numele de Bobi, întrucât acesta din urmă era interesat să cumpere cantități mari de țigarete care nu aveau aplicate timbru de marcaj legal. A mai arătat martorul că persoana cunoscută cu numele de Bobi, dar și un alt bărbat i-au lansat inculpatului, la sfârșitul lunii noiembrie 2013, o comandă pentru achiziția cantității de 80 cartușe țigarete fără timbru legal. Probele administrate se coroborează cu discuțiile purtate de inculpat cu diverse persoane în data de 28.11._13.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii având o atitudine cooperantă cu organele de cercetare penală.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de contrabandă cu forma de vinovăție a intenției directe ce rezultă din modul elaborat de acțiune al acestuia: deplasarea acestuia în zone cunoscute pentru fenomenul infracțional al contrabandei de amploare, respectiv în partea de nord a României, la granița cu Ucraina, luarea unor măsuri de precauție, atât la întâlnirile directe cu clienții, cât și cu ocazia convorbirilor telefonice purtate în mod conspirat, ascunderea legăturilor infracționale, activități prin care a prevăzut și a urmărit obținerea unor foloase materiale facile și injuste, țigaretele identificate au fost introduse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Gorj conform dovezii . nr._/10.12.2013.
De asemenea prin ordonanța din 10.12.2013, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca VW Golf cu numărul de înmatriculare_, având ca proprietar pe inculpatul V. E. pe considerentul că a fost folosit la săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Prin adresa CVV_/10.12.2013, Direcția Generală Regională Vamală C. - Biroul Vamal Gorj a precizat că inculpatul V. E. a produs bugetului de stat un prejudiciu de_ lei ca urmare a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale prin săvârșirea infracțiunii.
Ca mijloace de probe au fost indicate procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații învinuit/inculpat, declarații martori, planșe fotografice, ordonanță de autorizare provizorie a interceptării și înregistrări de imagini, convorbiri și comunicări telefonice, referat cu propunere de confirmare autorizare și prelungire a interceptării și înregistrări de imagini, convorbiri și comunicări telefonice și în mediul ambiental, încheieri și autorizații privind efectuarea a interceptării și înregistrări de imagini, convorbiri și comunicări telefonice, procese-verbale de redare rezumativă a convorbirilor și comunicărilor telefonice, înscrisuri.
Referitor la încadrarea juridică s-a reținut că fapta inculpatului V. E. care, în data de 08.12.2013, în jurul orelor 09.30, a fost depistat în trafic pe raza localității Bumbești J. de organele de poliție în timp ce transporta cu autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_, cantitatea de_ țigarete, fără a avea aplicat timbru legal, în scopul vânzării acestora și cunoscând că provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prev. și ped. art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.
Referitor la latura civilă prin adresa nr. CVI8216/02.09.2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de_ lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei și până la data achitării integrale a sumei datorate.
Instanța a constatat că prin rezoluția organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Gorj SIF din data de 08.12.2013, confirmată de procuror în aceeași dată, s-a început urmărirea penală față de V. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 și infracțiunii prev. de art. 296 indice 1 lit. „L" din Legea nr. 571/2003, ambele modificate prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal, că prin ordonanța din data de 09.12.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de V. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 și infracțiunii prev. de art. 296 indice 1 lit. „L" din Legea nr. 571/2003, ambele modificate prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal. Se mai constată că prin ordonanța din data de 25.08.2014 s-a dispus schimbarea juridică a faptelor reținută în sarcina inculpatului V. E. din infr. prev. de art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 și infr. prev. de art. 296 indice 1 lit. „L" din Legea nr. 571/2003, ambele modificate prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal în infr. prev. și ped. art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, având în vedere că infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă care cuprinde în conținutul constitutiv al laturii obiective deținerea în afara antrepozitului fiscal al produselor accizabile supuse marcării, peste limita a_ țigarete, că prin procesele-verbale din 08.12.2013, 09.12.2013, 23.05.2014 și 27.08.2014 i-au fost aduse la cunoștință inculpatului V. E. acuzațiile și drepturile procesuale, că prin ordonanța din data de 06.1 1.2013 s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării de imagini convorbiri și comunicări telefonice și în mediul ambiental purtate de numitul V. E. de la și către postul telefonic_. Prin referatul din 08.11.2013, s-a propus confirmarea ordonanței nr. 385l/P/2013 din 06.11.2013, dar și prelungirea autorizării interceptării și înregistrări de imagini, convorbiri și comunicări telefonice și în mediul ambiental, propunere ce a fost însușită de Judecătoria Târgu-J. prin încheierea nr. 32/08.11.2013, fiind emisă în acest sens autorizația nr. 17/08.11.2013;în data de 06.12.2013 s-a întocmit referat cu propunere de prelungire a autorizării interceptării și înregistrări de imagini, convorbiri și comunicări telefonice și în mediul ambiental, purtate de V. E. de la și către postul telefonic_, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 08.12.2013 până la 06.01.2014, cerere admisă prin încheierea nr.42/06.12.2013, fiind emisă în acest sens autorizația nr.12/06.12.2013.
Prin ordonanța din 08.12.2013, s-a dispus reținerea învinuitului V. E. pe o perioadă de 24 ore începând cu data de 08. 12. 2013 până la data de 09.12.2013, iar prin referatul nr. 3851/P/2013 din 09.12.2013, P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a propus arestarea preventivă a inculpatului V. E. pentru săvârșirea infr. prev. și ped. de art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 și infr. de a deține în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 țigarete fără a fi marcate prev. de art. 296 indice 1 lit. „L" din Legea nr. 571/2003, ambele modificate prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal, iar Judecătoria Târgu-J. prin încheierea nr. 154/09.12.2013 a respins propunerea formulată dispunând totodată luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea-., pe o perioadă de 30 zile începând cu 09.12.2013 și până la data de 07.01.2014.
În baza art. 72 C.pen., instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V. E., perioada reținerii de la data de 08.12.2013 până în data de 09.12.2013, iar în baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, a dispus confiscarea specială a autoturismul marca VW_, folosit de V. E. la săvârșirea infracțiunii de contrabandă, pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin ordonanța din 10.12.2013 de către procuror, autovehicul ce a fost introdus în camera de corpuri delicte a 1PJ Gorj conform dovezii . nr. 278 din 09.12.2013, iar în baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal să se dispună confiscarea specială a cantității de_ țigarete, fără a avea timbru legal de marcaj, bunuri ce au fost introduse în camera de corpuri delicte a IPJ Gorj conform dovezii . nr._ din 10.12.2013.
De asemenea s-a solicitat în temeiul art.330 cod procedură penală menținerea sechestrului asigurător ce a fost instituit de către procuror prin ordonanța din 10.12.2013, asupra autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_, culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, având ca proprietar pe inculpatul V. E., întrucât autovehiculul a fost folosit la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
S-a mai reținut că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la starea de fapt, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
Cu adresa nr. 4139/VIII/1/2014 s-a înaintat la dosar de către P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. referatul întocmit în data de 11.09.2014, la care s-a anexat cererea de instituire a măsurilor asigurătorii formulată de Direcția Regională a Finanțelor Publice C. în numele Statului R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat să se dispună luarea măsurilor asigurătorii asupra averii imobile și mobile a inculpatului până la concurența valorii pagubei de 23.681 lei, pagubă adusă bugetului de stat prin activitatea infracțională a învinuitului, în temeiul art.249 C.p.p.
Prin încheierea de cameră preliminară din 09.10.2014, în baza art. 346 alin.2 C.p.p. s-a constatat regularitatea întocmirii rechizitoriului nr.3851/P/2013 și trimiterii în judecată a inculpatului V. E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010 și aplicare art.5 C.penal, s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul V. E. pentru infracțiunea menționată și stabilit termen la 12.11.2014, iar în baza art. 330 C.p.p. raportat la art.345 C.p.p. și 249 C.p.p., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din 10.12.2013 (în dosarul nr. 3851/P/2013) asupra bunului mobil proprietatea inculpatului, respectiv, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ , culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, măsura asiguratorie fiind dusă la îndeplinire de către IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
S-a depus la dosar în data de 10.11.2014 din partea Statului R. prin ANAF o cerere de constituire parte civilă cu suma de 23.681 lei, precum și cu accesoriile de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale inclusiv a debitului în cauză, întrucât inculpatul a prejudiciat bugetul general consolidat cu suma de 23.681 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA, prin rechizitoriul Parchetului fiind dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG54/2010. S-a solicitat în temeiul prevederilor HG 520/2013 citarea în cauză a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF.
Inculpatul a depus la dosar o cerere prin care solicită, în temeiul art. 5 din Noul cod penal, judecarea cauzei după legea mai favorabilă, respectivul cod penal din 1969, în temeiul art. 375 alin.1 din Noul Cod penal solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prev. de art.374 alin.4 din Noul Cod penal, depunând și înscrisuri în circumstanțiere respectiv contract individual de muncă înregistrat sub nr. 12/17.10.2014, diplomă de licență, o . caracterizări și în copie acte de stare civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul V. E. a cumpărat și comercializat țigări de proveniență din Ucraina, fără timbru de marcaj legal, țigări comercializate începând din luna septembrie 2013 din Bistrița de la un anume C.. Pentru realizarea anchetei penale, s-a încuviințat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat, din cuprinsul cărora a rezultat modalitatea de cumpărare și vindere ulterioară a țigărilor comercializate. Astfel, în data de 06.12.2013 s-a deplasat în municipiul Bistrița iar în data de 07.12.2013 s-a întâlnit cu un bărbat C. achiziționând de la acesta în data de 08.12.2013 1739 pachete de țigări marca Fast (489 pachete), 250 pachete marca Jing Ling și 1000 pachete marca Winston încărcându-le în autoturismul proprietate personală marca VW Golf cu număr de înmatriculare GJ 75 Fox achitând suma de 10.500 lei. Aceste pachete de țigări proveneau din contrabandă probabil din Ucraina.
La întoarcerea din Bistrița, inculpatul a fost însoțit de martorele C. E. D. și I. C. M. iar la ora 19,30 acesta a fost oprit în trafic în orașul Bumbești J. de către organele de poliție. În urma acelui control s-au depistat pachetele de țigări depozitate în saci de plastic. Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă având o atitudine cooperantă atât cu organele de urmărire penală cât și în timpul procesului penal în fața instanței de judecată.
Prin rezoluția din 08.12.2013 s-a început urmărirea penală față de inculpat pentru infracțiunea prev.de art.270 alin.3 di Legea 86/2006 și art. 296 ind.1 lit.l din Legea 571/2003 cu aplicare art.33 lit.a c.penal iar prin ordonanța din 09.12.2013 se pune în mișcare acțiunea penală față de inculpat. În data de 25.08.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev.de art.270 alin.3 din Legea 86/2006. Totodată s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, inculpatul fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 08.12.2013 până în data de 09.12.2013. Propunerea de arestare preventivă a inculpatului a fost respinsă dispunându-se totodată luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 09.12.2013 și până la data de 07.01.2014.
În data de 10.12.2013 țigaretele identificate au fost introduse la Camera de Corpuri delicte a IPJ Gorj conform dovezii . nr._/10.12.2013, dispunându-se în aceeași dată prin ordonanță de către procuror instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului proprietatea inculpatului în vederea recuperării prejudiciului cauzat în cauză în sumă de_ lei conform adresei CV18216/02.09.2014 a părții civile DGFP C., sumă ce reprezintă prejudiciu cauzat ca urmare a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și vamale prin săvârșirea infracțiunii. Toată această activitate infracțională se încadrează în disp.art.270 alin.3 din Legea 86/2006 care prevede că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă si se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.374 alin.4 cpp instanța va admite cererea inculpatului V. E. de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.375 C.p.p., ținând cont de disp.art.396 alin.2 C.p.p. coroborat cu art.103 alin.2 Cp.p., constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, urmează să se pronunțe o soluție de condamnare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, instanța de fond a constatat că legea penală mai favorabilă în ansamblul său, aplicabilă inculpatului este Codul penal de la 1969, avându-se în vedere modalitățile de executare a pedepsei prevăzute de vechea reglementare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului V. E., instanța conform art. 72 C.p. de la 1969, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în codul penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, obiectul juridic lezat, împrejurările și modul de comitere, mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos, valoarea prejudiciului cauzat, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.
În consecință, în temeiul art.270 alin.3 din Legea 86/2006 privind codul vamal cu aplicare art.374 alin.4 C.p.p. raportat la art.396 alin.10 C.p.p. și art.5 C.p. a condamnat inculpatul V. E. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C.pen. din 1969 cu referire la art.5 N.C.pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale, având în vedere fapta săvârșită, gradul de pericol social și jurisprudența CEDO privind aplicarea acestor pedepse .
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a constatat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art.81 C.pen. din 1969. Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani iar inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar, pe de altă parte, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
În consecință, în temeiul art. 81-82 C.pen. din 1969 cu referire la art. 5 N.C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
În temeiul art. 71 alin 5 C.pen. de la 1969 cu referire la art. 5 N.C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și pedeapsa accesorie.
S-a atras atenția inculpatului V. E. asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969. Nu au fost reținute aplicarea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a și c din C.penal precum și disp.art.76 lit.d C.penal cu referire la circumstanțele atenuante întrucât instanța a analizat aplicarea acestor dispoziții cu privire la întreaga conduită a inculpatului atât cea dinainte de săvârșirea faptei cât și după săvârșirea acesteia. Astfel inculpatul a fost sub supravegherea organelor de urmărire penală din iunie 2013 iar acesta a fost depistat în trafic în decembrie 2013 cu toate că și anterior acestei luni inculpatul a mai comercializat țigări provenite din contrabandă însă în cantitate mică pe care ulterior le comercializa. Toată această activitate a fost evidențiată și prin convorbirile telefonice interceptate care s-au coroborat cu declarațiile martorilor ascultați, organele de urmărire penală depunând eforturi pentru a depista pe inculpat în concret în momentul săvârșirii faptei.
S-a constatat că inculpatul V. E. a fost reținut 24 de ore în perioada 08.12._13.
Având în vedere că măsura preventivă de obligare a inculpatului de a nu părăsi localitatea nu a fost prelungită după perioada inițială de 30 de zile, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi . dispusă pe perioada 09.12.2013 până în 07.01.2014.
În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că în cauză s-a constituit parte civilă S. R. prin ANAF în conformitate cu dispozițiile art. 20 C.p.p.
Având în vedere aspectele concrete reținute pe latura penală a cauzei, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1357 C.civ. și în temeiul art.19, art.25 alin.1 și art.397 C.p.p. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin ANAF obligând inculpatul la plata sumei de_ lei precum și la accesoriile aferente, conform Codului fiscal, calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului.
Referitor la susținerile inculpatului în sensul respingerii acțiunii civile întrucât produse de contrabandă au fost confiscate iar prin plata sumei de_ lei ar duce la o dublă sancțiune, că nu trebuie să fie achitate taxe vamale, nefiind prejudiciu în cauză întrucât infracțiunea este de pericol și inculpatul nu a comercializat ulterior țigaretele apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.233 din Regulamentul CEE 2913/92, instanța a respins-o pornind de la decizia 17/2013 a ICCJ privind soluționarea recursului în interesul legii potrivit căreia s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 reprezintă fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fiind o infracțiune complexă prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume, prin introducerea sau deținerea bunurilor care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Această infracțiune are ca obiect juridic și element material al laturii obiective atât omisiunea plății taxelor și impozitelor cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos. Având în vedere aceste aspecte, taxele vamale, TVA și accizele iau naștere în mod legal. Confiscarea bunurilor nu înlătură și nici nu înlocuiește plata sumelor de bani datorate ca taxe și impozite către sta întrucât confiscare acestor bunuri ce au făcut obiectul infracțiunii nu echivalează cu stingerea datoriei vamale născute ca urmare a introducerii acestora pe teritoriul țării și implicit pe cel al Comunității Europene. Astfel, potrivit art.202 din Regulamentul CEE 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, o datorie vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar debitorul vamal este orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal. În baza art.4 pct.13, art.4 pct.14 lit.a, art.101, art.223 și 224 din Legea 86/2006, datoria vamală este obligația unei persoane de a plăti taxele de import și export (taxe vamale sau taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale), datorie ce ia naștere prin punerea în circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import. În cazul de față fiind vorba de infracțiunea de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale, ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile conform art. 19, 25 și art.397 C.p.p. Baza legală este regulamentul CEE 2913/92 de instituire a Codului vamal Comunitar, regulamentul CEE 2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispozițiile de aplicare a Codului vamal Comunitar, tariful vamal, codul fiscal aprobat prin Legea 571/2003, art.119, 120 și 120 ind. cod procedură fiscală .
Având în vedere că inculpatul nu a achitat prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii, ținând cont de ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. și încheierea din data de 09.10.2014 de către Judecătoria Tg-J. în dosarul_, prin care s-a instituit și menținut sechestru asigurător asupra autoturismului proprietate personală a inculpatului în vederea recuperării prejudiciului, în temeiul art.249 alin.5 C.p.p. menține instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra bunului mobil proprietatea inculpatului, respectiv, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_, culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, măsura asiguratorie fiind dispusă prin ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., dusă la îndeplinire de către IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Fraudelor și dispusă prin încheierea din data de 09.10.2014 de către Judecătoria Tg-J. în dosarul_, până la concurența sumei de_ lei, precum și a accesoriilor aferente, conform codului fiscal, calculate până la data achitării integrale a debitului.
Cu privire la susținerea inculpatului în sensul de a se dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului întrucât acesta este bun comun achiziționat de inculpat în timpul căsătoriei, instanța a respins această susținere ca nefondată. Conform jurisprudenței în materie, măsura asigurătorie a sechestrului în vederea reparării pagubei este condiționată de existența unor bunuri în patrimoniul inculpatului, ori în cazul de față acest autoturism există în patrimoniul inculpatului așa cum rezultă din materialul probator existent la dosar și declarația acestuia în sensul că figurează cu acest bun impozabil în evidențele fiscale. Chiar dacă acest bun a fost dobândit în timpul căsătoriei în cauză operează prezumția comunității bunurilor iar dispozițiile legale din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietatea codevălmașă a soților, întrucât acolo unde legiuitorul a înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres.
Referitor la cererea părții civile privind instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului din cauză, instanța a respins această cerere ca rămasă fără obiect având în vedere că se instituise deja această măsură încă din cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat, totodată că inculpatului i-a fost restituit telefonul mobil marca Nokia prin procesul verbal din 13.01.2014.
Ținând cont de faptul că țigaretele au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă, în temeiul art.118 alin.1 lit.f c.pen din 1969 s-a dispus confiscarea cantității de 1739 pachete de țigări (_ țigarete), cantitate ce a fost depusă în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Gorj conform dovezii . nr._ din 10.12.2013.
Referitor la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. susținută prin rechizitoriu privind dispunerea confiscării speciale a autoturismului marca VW cu număr de înmatriculare_ ce a fost introdus în camera de corpuri delicte a IPJ Gorj conform dovezii . nr.278 din 09.12.2013, instanța a respins această cerere ca nefondată. S-a avut în vedere faptul că asupra acestui autoturism a fost instituit sechestru asigurător în baza ordonanței din 10.12.2013 în vederea recuperării prejudiciului creat în cauză. Asupra aceluiași autoturism s-a solicitat confiscarea specială care reprezintă o altă modalitate de instituire a măsurii asigurătorii ca măsură de siguranță. S-a reținut că în fapt inculpatul s-a deplasat cu acest autoturism în municipiul Bistrița împreună cu martorii C. E. D. și I. C. M. iar țigaretele au fost depozitate în saci de plastic în portbagajul autoturismului. Acest bun nu a servit la realizarea laturii obiective a infracțiunii comise de inculpat și nici nu s-a dovedit că a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului avându-se în vedere și decizia XVIII din 12 decembrie 2005 a ICCJ privind soluționarea recursului în interesul legii cu referire la confiscarea specială a mijlocului de transport.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul V., E., precizând că în mod greșit instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) V.C.p. și nu a acordat eficiență circumstanțelor potrivit disp. art. 76 lit. d) V.C.p., deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că inculpatul, înainte de săvârșirea faptei a avut o conduită bună în societate și familie, fiind absolvent de studii superioare și nu este cunoscut cu antecedente penale. De asemenea după săvârșirea faptei inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și de judecată, având o comportare sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.
După pronunțarea sentinței penale de către instanța de fond inculpatul s-a prezentat la organele Ministerului Finanțelor Publice – Biroul Vamal Gorj solicitând calcularea prejudiciului și a penalităților pe care la data de 25.11.2014 le-a achitat în integralitate, aspect pe care îl invocă în circumstanțiere potrivit. art. 74 alin. 1 lit. b) V.C.p..
În temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. a) și art. 422 C.p.p. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând pe fond să fie reținute în favoarea apelantului inculpat circumstanțe atenuante în temeiul art. 74 alin. 1 lit. a), b) și c) V.C.p. și în temeiul art. 76lit. d) V.C.p. să se dispună reindividualizarea pedepsei, având în vedere și aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., într-un cuantum orientat spre minimul general urmând a fi menținută măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în temeiul art. 81 V.C.p. cu aplic. art. 5 C.p..
Iar raportat la faptul că prejudiciul a fost achitat în totalitate nu se mai justifică menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – J. asupra autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_, culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, astfel încât solicită ridicarea acestuia.
În apel a fost audiat inculpatul care și-a menținut poziția procesuală și a depus înscrisuri în circumstanțiere. Instanța din oficiu a efectuat adrese către Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin D.G.R.F.P. C. – A.J.F.P. Gorj și Direcția Regională Vamală C. pentru a se stabili dacă inculpatul a achitat integral prejudiciul reținut în sarcina sa, la dosar fiind depuse adresele nr. CVV_/23.02.2015 și GJ_/03.03.2015.
Analizând temeinicia și legalitatea sentinței prin prisma motivelor de apel formulate de inculpat, având în vedere și disp. art. 417 alin. 2 CPP instanța de control judiciar constată că apelul este fondat pentru următoarele motive:
Conform probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, judecata având loc potrivit procedurii prev. de art. 374 alin. 4 CPP, inculpatul V. E. a cumpărat și comercializat țigări de proveniență din Ucraina, fără timbru de marcaj legal, fiind depistat în trafic în data de 08.12.2013 pe raza localității Bumbești J. de către organele de poliție în timp ce transporta cu autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ cantitatea de 34.780 țigarete fără timbru legal.
În drept fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010. Potrivit textului de lege menționat introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. A. 3 al aceluiași articol prevede că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Conform adreselor nr. CVV_/23.02.2015 și GJ_/03.03.2015 emise de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin D.G.R.F.P. C. și Direcția Regională Vamală C., inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul, inclusiv accesoriile datorate.
Stăruința inculpatului de a repara paguba produsă prin fapta sa este o circumstanță atenuantă în sensul art. 74 lit. b CP de la 1969 iar asemenea și atitudinea inculpatul care după comiterea infracțiunii a avut o atitudine sinceră și s-a prezentat în fața autorităților atrage incidența literei c) a aceluiași articol din CP anterior.
În consecință în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a CPP se va admite apelul inculpatului și, reindividualizând pedeapsa în rap. criteriile prev de art. 72 C.p. de la 1969, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. reținute și de prima instanță dar și de circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. b și c și 76 lit. d CP de la 1969, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatul de la 1 an și 4 luni la 6 luni închisoare, menținând modalitatea de executare a suspendării condiționate cu reducerea termenul de încercare conform art. 82 CP de la 1969.
Având în vedere că prejudiciul a fost reparat integral nu se mai justifică nici menținerea sechestrului asigurator dispus prin ordonanța din 10.12.2013 asupra autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare_ astfel că se va dispune restituirea acestuia către inculpat. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 275 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare incluzând onorariul av. din oficiu în cuantum de 200 lei vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul V. E., fiul lui D. și L., născut la data de 01.08.1975 în Tg-J.,cu domiciliul în comuna Bălănești, ., județul Gorj, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 2668 din data de 14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._ .
Desființează sentința instanței de fond în parte, în sensul că:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an și 4 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 74 lit. b, c rap. la art. 76 lit. d C.p. cu aplic. art. 5 C.p..
Menține modalitatea de executare a pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
Constată recuperat integral prejudiciul.
Dispune restituirea bunului mobil proprietatea inculpatului, respectiv, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_, culoare albastră, an fabricație 1998, cu număr de identificare VWVZZZ1JZWW049423 și număr de omologare AB111G3D11C68E2, asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 10.12.2013 în dosarul 3851/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J., dusă la îndeplinire de către IPJ Gorj-Serviciul de Investigare a Fraudelor și dispusă prin încheierea din data de 09.10.2014 de către Judecătoria Tg - J. în dosarul_ .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2015.
Președinte, Judecător,
T. C. B. I. E.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud.I.E.
j.fond: L.M.C.
S.G/5ex.
← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|