Tulburarea de posesie (art. 220 C.p.). Decizia nr. 658/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1640/267/2013*
Dosar nr._ - art.220 C.p. –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 658
Ședința publică de la 08 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. M. - judecător
M. D. N. - judecător
GREFIER L. M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. P. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤
Pe rol, soluționarea apelului formulat de partea vătămată S. Ș., împotriva sentinței penale nr.47 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._, având ca obiect tulburarea de posesie (art. 220 C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, precizând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Dezbaterile fiind încheiate.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:;
Prin sentinței penale nr.47 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._, în baza art. 5 alin. 1 C.p, și art.396 alin. 5 C.p.p., cu art.3 din Legea nr.187/2012, art.4 C.p. și art.16 alin. 1, lit. b C.p.p., s-a dispus achitarea inculpaților S. D. și S. V. Gorj. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci din data de 4 octombrie 2013, din dosarul nr. 450/P/2013 și înregistrat la această la data de 07.10.2013, sub dosar nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S. D. și S. V., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin 1 din c.p.
În fapt, s-a reținut că la data de 16 aprilie 2013, partea vătămată S. Ș. a formulat la P. de pe lângă Judecătoria Novaci, plângere penală prin care sesiza faptul că în perioada 8-15 aprilie 2013, învinuiții S. D. și S. V., au ocupat și efectuat lucrări agricole pe terenul situat în comuna Crasna, ., atribuit acestuia prin sentința civilă nr.77 din 23 ianuarie 2006, a Judecătoriei Novaci și pe care partea vătămată a fost pus în posesie prin procesul verbal din data de 17 noiembrie 2010 din dosarul de executare silită nr.52/2010 al B. D. G..
În urma cercetărilor a rezultat faptul că prin sentința civilă nr.77 din 23 ianuarie 2006 a Judecătoriei Novaci, județul Gorj, părții vătămate S. Ș. i-a fost atribuit, în urma partajului cu învinuiții și alte peroane, lotul 1 compus, printre altele, din terenurile din punctele „ Casa Înaltă”, „ P.” și „ La G.”, partea vătămată fiind pus în posesie pe terenurile cuvenite, conform procesului verbal din data de 17.11.2010 din dosarul de executare silită nr.52/E/2010 al B. D. G., după ce anterior, formele de executare din dosarul de executare nr.108/E/2006, fuseseră anulate.
Învinuiții au formulat contestație la executare și în dosarul de executare nr.52/E/2010 al B. D. G., contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr.1552 din 12.10.2011, a Judecătoriei Novaci, județul Gorj, irevocabilă prin decizia civilă nr.288 don 09.02.2012 a Tribunalului Gorj.
Cu ocazia cercetărilor la fața locului, respectiv în comuna Crasna, ., punctele „ Casa Înaltă” și „ P.”, efectuată la data de 31.05.2013 de către Poliția judiciară, însoțită de reprezentanți ai Comisiei locale de fond funciar și martori asistenți, s-a constatat că în punctul „Casa Înaltă” terenul agricol era cultivat cu porumb, fasole și cartofi, aflați în plină vegetație, în punctul „ P.”, constatându-se că o parte din teren este cultivat cu porumb, ceapă, fasole și cartofi, aflați în plină vegetație, iar la punctul „ la G.” au fost găsiți învinuiții ce lucrau terenul cu sapele, care la sosirea organului de cercetare penală însoțit de martori, au devenit recalcitranți, refuzând să participe la cercetarea la fața locului, învinuitul S. D. a declarat verbal că nu-i interesează actele și cine a fost pus în posesie, el cultivând terenurile întrucât îi aparțin, fiind moștenire de la tatăl său S. P., decedat.
Fiind audiat cu privire la faptă, învinuitul S. D. a declarat că are cunoștință de sentința civilă nr.77 din 23.01.2006, a Judecătoriei Novaci, prin care s-a dispus atribuirea loturilor către părți, dar nu este de acord cu modalitatea de partajare, el împreună cu frații săi muncind terenurile în litigiu de peste 25 de ani.
De asemenea, învinuitul a declarat că are cunoștință de procesul verbal de punere în posesie din data de 17.11.2010, din dosarul de executare silită nr.52/E/2010 al B.E.J. D. G., el formulând contestație la executare în acest dosar, având cunoștință și de respingerea contestației, prin sentința civilă nr.1552 din 12.10.2011, a Judecătoriei Novaci, irevocabilă prin decizia civilă nr.288 din 09.02.2012 a Tribunalului Gorj.
Învinuitul a mai declarat că în primăvara anului 2013, împreună cu învinuita S. V., a lucrat și cultivat cu diverse culturi, terenurile din punctele” Casa Înaltă”, „ P.” și „ La G.”, așa cum procedează de peste 25 de ani, de la decesul tatălui său, considerându-se nevinovat de săvârșirea infracțiunii, întrucât partea vătămată nu a muncit niciodată terenurile în litigiu.
De asemenea și învinuita S. V., a declarat că a avut cunoștință de procesul verbal de punere în posesie din data de 17.11.2010, din dosarul de executare silită nr.52/E/2010 al B. D. G., întrucât i-a fost comunicat prin poștă, iar în primăvara anului 2013, împreună cu învinuitul S. Ș., a lucrat și cultivat cu diverse culturi, terenurile din punctele „ Casa Înaltă”, „ P.” și „La G.”, lucru pe care îl face în fiecare an, chiar și după punerea în posesie a părții vătămate.
În drept, faptele învinuiților, care, în primăvara anului 2013 au ocupat în întregime, fără drept, terenurile din punctele”Casa Înaltă”, „P.”, și „La G.”,, aflate în posesia părții vătămate S. Ș., fără consimțământul acestuia întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie, faptă sesizată de partea vătămată S. Ș..
Faptele învinuiților s-au probat cu plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile învinuiților, declarațiile martorilor L. P.-C., V. E., N. S. -Titel, L. M., S. P. și Durlucă C. D..
Cu privire la latura civilă, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea recoltelor de pe cele trei suprafețe de teren, din oficiu instanța urmând să dispună restabilirea situației anterioare.
Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost depuse la dosar de către inculpați, un memoriu, certificatul de moștenitor nr.619/1994, decizia nr.1440/2003, a Curții de Apel C..
Prin sentința penală nr. 43 pronunțată la data de 17.02.2014 de către Judecătoria Novaci, în baza art.396 alin. 5 C.p.p., cu art.5 alin. 1 C.p., art.3 din Legea nr.187/2002, art.4 C.p. și art.16 alin. 1, lit. b C.p.p., au fost achitați inculpații.
S-a reținut prin sentință că, de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală mai favorabilă, iar în Noul Cod penal, o astfel de infracțiune nu mai este incriminată, urmează ca în baza art.396 alin.5 C.p.p., cu art.5 alin.1 Cod penal, art.3 din Legea nr.187/2002, art.4 Cod penal și art.16 alin.1, lit.b C.p.p., inculpații să fie achitați.
Împotriva sentinței penale nr. 43 din 17.02.2017 partea vătămată a formulat apel fără a indica în scris motivele, dosarul fiind înaintat la Curtea de Apel C. pentru soluționare.
Prin decizia penală nr. 895 pronunțată la data de 16.06.2014 de Curtea de Apel C., s-a admis apelul ca fondat, întrucât examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că hotărârea pronunțată de Judecătoria Novaci este lovită de nulitatea absolută, fiind incidente dispozițiile art.281 lit. d c.p.p., conform cărora determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.
S-a reținut că, deși la termenul de judecată de la 10 februarie 2014, când dosarul a rămas în pronunțare, reprezentantul parchetului a solicitat trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară pentru a proceda conform art.342-348 c.p.p., la data de 17 februarie 2014 când a fost amânată pronunțarea asupra acestei chestiuni prealabile, instanța de fond s-a pronunțat fără a exista dezbateri contradictorii cu privire la fondul cauzei, astfel încât nici reprezentantul parchetului și nici celelalte părți nu au formulat concluzii în acest sens.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.2 lit. b c.p.p., s-a admis apelul declarat de partea vătămată S. Ș., s-a desființat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria Novaci.
În rejudecare după casare, cauza a fost înregistrată la data de 23.01.2014 sub nr. dosar_
În raport de îndrumările deciziei de casare s-a fixat termen de judecată și s-au citat părțile din dosar.
În ședința publică din data de 11.12.2014, Ministerul public a fost reprezentat de procuror D. M. dar au lipsit părțile, partea vătămată fiind reprezentat de avocat R. M. iar inculpații au fost reprezentați de avocat O. I., care solicită un nou termen pentru prezentarea inculpaților.
În ședința publică din data de 29.01.2015 Ministerul public a fost reprezentat de procuror D. M., s-a prezentat inculpatul S. D. fiind asistat de avocat O. I., lipsă fiind partea vătămată pentru care se prezintă avocat R. M. și inculpata S. V. pentru care se prezintă avocat O. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că prinrechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci din data de 4 octombrie 2013, din dosarul nr. 450/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S. D. și S. V., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin 1 din C. penal.
S-a constatat că fapta de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. 1 c.p., reținută în sarcina inculpaților a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal, unde nu se mai regăsește, la data de 1.02.2014.
Potrivit art. 4 teza I C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Într-adevăr infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată inculpații a fost dezincriminată, astfel că instanța a făcut aplicarea art. 4 C. pen.
Cu privire la susținerile apărătorului părții vătămate în sensul că tulburarea de posesie s-a realizat prin violență, instanța nu a constatat existența unor acte de violență cu afectarea integrității persoanelor din actele de urmărire depuse în dosarul parchetului.
Având în vedere faptul că de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală mai favorabilă, iar în Noul Cod penal, o astfel de infracțiune nu mai este incriminată în baza art.5 alin. 1 C.p, și art.396 alin. 5 C.p.p., cu art.3 din Legea nr.187/2012, art.4 C.p. și art.16 alin. 1, lit. b C.p.p., instanța a dispus achitarea inculpaților.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel parte vătămată S. Ș., fără a preciza în scris motivele, iar la termenul de judecată fixat pentru soluționarea apelului, nici una dintre părți nu s-a prezentat, deci au fost legal citate.
Verificând hotărârea apelată, instanța de control judiciar constată următoarele:
Persoana vătămată a formulat la data de 16.04.2013 plângere penală prealabilă împotriva inculpaților S. D. și S. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, susținând că aceștia din urmă în perioada 8-15 aprilie 2013 au ocupat un teren atribuit persoanei vătămate în urma unui partaj succesoral.
La data de 31 mai 2013 s- a fost efectuat procedeul probatoriu al cercetării la fața locului, în urma căruia s-a stabilit, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit, că inculpații ar fi ocupat terenurile situate în pct.”Casa Înaltă”, „P.”, „ La G.”, prin cultivarea acestora.
Din declarațiile persoanei vătămate S. Ș. a rezultat că prin s.civ.nr.77/2006 a Judecătoriei Novaci, s-a dispus un partaj succesoral între părțile din această cauză, iar persoanei vătămate i-au fost atribuite cele trei suprafețe de teren.
La data de 17.11.2010, s-a procedat la punerea în executare silită a dispozițiilor sentinței civile amintite, prin procesul verbal de executare silită nr.52/E/2010, după care, persoana vătămată susține că a lucrat terenul situat în pct.”La P.”. În perioada 8-15 aprilie 2013, inculpații au procedat la efectuarea unor lucrări agricole asupra celor trei suprafețe de teren, atribuite persoanei vătămate prin hotărârea de partaj.
Prin declarația formulată de S. D., în cursul urmăririi penale, la data de 19 iulie 2013, s-a menționat că are cunoștință de rezultatul partajului dispus prin sentința civilă nr.77/2006 a Judecătoriei Novaci, definitivă și irevocabilă, pe care o consideră nelegală. Împotriva procesului verbal de punere în executare întocmit la data de 17.11.2010, inculpatul a formulat contestație la executare, însă prin decizia nr.288/2012 a Curții de Apel C., s-a respins în mod irevocabil această contestație la executare. Inculpatul consideră că a exercitat posesia efectivă a acestor terenuri de peste 25 de ani, iar persoana vătămată doar a procedat la punerea în executare a sentinței de partaj.
Aceeași situație de fapt a învederat-o și inculpata S. V., prin declarația din data de 30.07.2013, arătând că în primăvara anului 2013 a efectuat lucrări agricole asupra celor trei suprafețe de teren, atribuite persoanei vătămate prin sentința de partaj, iar la data de 31 mai 2013 are cunoștință că s-a efectuat un proces verbal de cercetare la fața locului, de către organele de poliție în prezenta cauză penală.
Infracțiunea de tulburare de posesie pentru care s-a formulat plângere penală prealabilă, se susține de către persoana vătămată că s-ar fi comis în perioada 8-15 aprilie 2013, dar până la data judecării definitive a acestei cauze penale a intrat în vigoare noul cod penal, adoptat prin legea 286/2009, care prin dispozițiile art.256 C.p. a incriminat infracțiunea de tulburare de posesie, având următorul conținut constitutiv, în forma de bază: ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare, ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia.
Prin urmare, spre deosebire de codul penal anterior, care incrimina în forma de bază infracțiunea de tulburare de posesie prev.de art.220 C.p. numai în forma ocupării fără drept, in întregime sau în parte, a unui imobil, tulburarea de posesie din noua reglementare implică cerințe suplimentare în conținutul constitutiv de bază, cerințe ce se refera la modul de comitere a acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, constând în violența, amenințarea, desființarea sau strămutarea semnelor de hotar.
Sub aspectul conținutului, tulburarea de posesie prev.de art.256 alin.1 din Noul cod penal are corespondent în varianta agravată a infracțiunii de tulburare de posesie, prev.de art.220 alin.2 C.p. anterior, fapta prev.de art.220 alin.1 C.p. anterior fiind dezincriminată, neconstituind infracțiunea de tulburare de posesie.
Așa cum rezultă din expunerea de motive a noului cod penal, tulburarea posesie în lipsa unui element de violență sau amenințare își găsește remediu în dispozițiile art.949 – 952 din Noul Cod Civil, care reglementează acțiunile posesorii, mijloc juridic considerat suficient, nefiind justificată o sancționare penală a acestor fapte, potrivit principiului minimei intervenții.
În caz de situație tranzitorie, astfel cum este prezenta cauză penală, se va aplica noul cod penal, conform principiului retroactivității legii de dezincriminare.
Conform art.4 C.p., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Retroactivitatea legii penale de dezincriminare presupune scoaterea unei fapte care anterior era considerată infracțiune, din sfera faptelor ce constituie infracțiuni( abolițio priminis).
Dezincriminarea se poate produce și prin modificarea normei de incriminare, în sensul incriminării aceleiași fapte, dar în alte condiții decât cele prevăzute de legea activă la data comiterii infracțiunii, dacă anumite modalități sau variante de săvârșire a faptei, care anterior modificării intrau sub incidența legii penale, nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală nouă.
Modificarea condițiilor de incriminare ori înscrierea faptei incriminată diferit în conținutul altei norme constituie dezincriminare, dacă aplicând dispozițiile legii penale noi, fapta concretă nu mai poate fi calificată ca infracțiune, sau anumite modalități faptice ale infracțiunii ies de sub incidența legii penale noi.
Există abolitio criminis în toate cazurile în care potrivit legii noi fapta nu mai poate fi considerată infracțiune.
Conform art.3 alin.1 din legea 187/2012, dispozițiile art.4 din Noul cod penal, privitoare la legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Din aceste dispoziții legale se reține o regulă de drept, potrivit căreia aprecierea existenței sau inexistenței unei legi de dezincriminare se realizează in concreto, respectiv analizând dacă potrivit legii noi o faptă anume mai atrage sau nu răspunderea penală, deși în baza legii vechi, aceasta putea angaja o asemenea formă de răspundere.
Dezincriminarea unei infracțiuni operează, de obicei, prin abrogarea expresă a dispozițiilor de incriminare, însă trebuie apreciată in concreto, fiind posibil ca în legea nouă fapta să constituie infracțiune, dar sub o altă denumire sau să fie absorbită de o altă infracțiune.
Este posibil ca elementul material al unei infracțiuni să fie regăsit în legea nouă sub o altă formă, putând fi retras sau extins, si reprezentând în fapt o altă infracțiune, caz în care nu operează dezincriminarea acelei infracțiuni, prin apariția legii noi, ci eventual o schimbare a încadrării juridice a faptei, dacă legea nouă este mai favorabilă.
Dezincriminarea va opera numai atunci când fapta comisă de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penală, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsă să răspundă în fata organelor de urmărire penală sau instanțelor de judecată.
În acest sens prezenta legii de dezincriminare presupune doua situații:
atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă, insa nu va exista o dezincriminare atunci când, deși norma de incriminare din legea veche nu se mai regăsește în legea nouă, conținutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislația specială sau este acoperit de o incriminare generală existentă ; în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenta a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta. Acest mecanism de apreciere este impus nu de prevederile art.4 NCP, ci de dispozițiile art.16 din Noul Cod de procedură penală (NCPP), care suprimă distincția între ipoteza neprevederii fapte în legea penală și cea a lipsei unui element constitutiv al infracțiunii. În consecință, situațiile în care se retine lipsa unui element constitutiv se vor subsuma sub imperiul NCPP dispoziției din art.16 lit.b), potrivit căreia "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege".
Diferența de reglementare juridică între cele două forme ale infracțiunii de tulburare de posesie, prev.de ar.220 V.C.p. și respectiv art.256 N.C.p. este dată de impunerea prin noua lege penală a anumitor condiții de existență a acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și anume acțiunea de ocupare. Legea penală nouă impune cerințe suplimentare sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, a căror nerealizare determină scoaterea de sub incidența legii penale a faptei ce formează obiectul acuzației în materie penală.
Prin urmare, în mod temeinic prima instanță a statuat asupra dezincriminării a infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 C.p., anterior, în ceea ce-i privește pe inculpații S. D. și S. V., probele administrate în cauză neconducând la reținerea alături de elementul material al pretinsei ocupări a terenului, a acțiunilor constând în violență, amenințare, desființarea sau strămutarea semnelor de hotar. Raportat la data săvârșirii pretinsei infracțiuni de către inculpați, astfel cum a fost menționată în plângerea penală a persoanei vătămate, perioada 8-15 aprilie 2013, nu rezultă din probele administrate că acțiunea de ocupare invocată împotriva inculpaților s-ar fi realizat prin acțiuni violente, fizice sau verbale.
Declarațiile martorilor se referă la atitudinea agresivă a inculpaților din data de 31 mai 2013, cu ocazia efectuării procedeului probatoriu al cercetării la fața locului de către organele de urmărire penală, și nu din momentul exercitării acțiunii de ocupare a terenurilor în perioada 8-15.04.2013.
Cercetarea la fața locului reprezintă un procedeu probatoriu prev. de art.97 alin.3 C.p.p. și art.192 C.p.p. care presupunea, conform art.129 v.c.p.p, în vigoare la data efectuării, constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirea și fixarea urmelor infracțiunii, stabilirea poziției și stării mijloacelor materiale de probă și a împrejurărilor în care infracțiunea a fost săvârșită.
Procedeul probatoriu se realizează în cursul procesului penal, în scopul aflării adevărului conform art.5 C.p.p. și lămurii complete a cauzei. Se realizează după epuizarea infracțiunii și deci la un moment ulterior sesizării organelor judiciare cu presupusa infracțiune comisă. O eventuală agresivitate fizică sau verbală manifestată de către inculpați la data de 31 mai 2013, data efectuării procedeului probatoriu al cercetării la fața locului, nu se raportează la data și locul săvârșirii infracțiunii cu care organele de urmărire penală au fost sesizate, infracțiune care, susține persoana vătămată, s-ar fi comis în perioada 8-15 aprilie 2013.
Dispozițiile art.256 alin.1 C.p. nou impun, pentru angajarea răspunderii penale, cerința că acțiunea de ocupare să se comită prin violență sau amenințare, ceea ce impune ca aceste acțiuni adiacente să fie simultane celei principale de ocupare, caracterizând-o, circumstanțiind-o din punct de vedere al modalității de realizare. Acțiunile adiacente de amenințare sau violență comise față de organele de urmărire penală la un moment ulterior săvârșirii infracțiunii, nu determină întrunirea elementelor constitutive ale acestei fapte penale, dacă ele nu au fost concomitente acțiunii principale de ocupare, nu aparțin conținutului constitutiv al infracțiunii nu caracterizează modul de comitere a infracțiunii, în caz contrar fiind nerespectat principiul legalității incriminării prev.de art.1 C.p.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul parte vătămată S. Ș., împotriva sentinței penale nr. 47/05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Novaci, jud. Gorj și menține hotărârea atacată. In temeiul art 275 alin 2 Cpp se va obliga apelantul parte vătămată S. Ș., aflata in culpa procesuala, să achite statului 150 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul parte vătămată S. Ș., cu domiciliul în comuna Crasna, ., împotriva sentinței penale nr. 47/05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Novaci, jud. Gorj și menține hotărârea atacată.
Obligă pe apelantul parte vătămată S. Ș. să achite statului 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.05.2015.
Președinte, Judecător,
M. E. M. M. D. N.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:T.P.C.
G.S./15 mai 2015/6ex.
| ← Trafic de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 722/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 210/2015.... → |
|---|
